CtEDO 01.03.2011 Auto

CASE OF KABA v. TURKEY

RESPONDENT
TUR
HOTĂRÂRE
01.03.2011
Pe scurt
Instanță
CtEDO
Concluzie
Violation of Art. 6-1
RĂSFOIEȘTE: CtEDO · 2011
DESCARCĂ: PDF · DOCX
Citează această cauză
CASE OF KABA v. TURKEY (CtEDO, 2011)
HUDOC · oficial

SEGUNDA SECȚIUNE CAUZĂ DE KABA v. TURKEY (Depunerea nr. 1236/05) HOTĂRÂREA STRASBOURG 1 martie 2011 FINAL 01/06/2011 Această hotărâre a devenit finală în temeiul articolului 44 § 2 din Convenție. Acesta poate fi supusă revizuirii editoriale. În cazul Kaba c. Turcia Curtea Europeană a Drepturilor Omului (A doua secțiune), ședința ca Camera compusă din: Françoise Tulkens, Președintele Danutė Jočienė, Ireneu Cabral Barreto, David Thór Björgvinsson, Giorgio Malinverni, András Sajó, Ișıl Karakaș, judecători și Stanley Naismith, grefierul secțiunii, având deliberat în privat la 8 februarie 2011, emite următoarea hotărâre, care a fost adoptată la data respectivă: PROCEDURA Cazul a apărut într-o cerere (nr. 1236/05) împotriva Republicii Turciei depusă Curții în temeiul articolului 34 din Convenția pentru protecția drepturilor omului și a libertăților fundamentale („Convenția”) de trei resortisanți turci, dna Havva Kaba, dna Edanur Kaba și dna Elif Kaba („reclamanții”), la 30 noiembrie 2004. Reclamanții au fost reprezentați de dl A. Tizik, avocat practicant la Istanbul. Guvernul turc (“Guvernul”) a fost reprezentat de agentul lor. La 15 septembrie 2009, președintele secțiunii a doua a hotărât să anunțe cererii guvernului. De asemenea, s-a hotărât să se pronunțe asupra admisibilității și a meritelor cererii în același timp (art. 29 § 1). CIRCUMSTĂRILE CAUZULUI Reclamanții s-au născut în 1978, 2001 și, respectiv, 1997 și trăiesc în Istanbul. Primul reclamant este soția și al doilea și al treilea reclamant sunt copiii dlui Yusuf Kaba, care a fost ofițer în Marină Turcă și a murit de cancer în 2003. Potrivit reclamanților, dl. Expunerea lui Kaba la azbest la Hasköy Dock i-a cauzat cancerul. Ei au fost, de asemenea, îngrijorați de tratamentul presupus inadecvat primit la spitalul militar GATA. După moartea dlui Kaba, la 22 august 2003, reclamanții au inițiat proceduri de compensare în Curtea Supremă Administrativă Militară împotriva Ministerului Apărării. Acestea au solicitat un total de 650.000 000 000 de lire turce (TRL) (aproximativ 400 000 de euro (EUR) la momentul respectiv) în prejudiciu material și nepecuniare. În cererea lor, reclamanții se plângeau că moartea dlui Kaba a fost rezultatul nivelurilor de azbest de la Dock Hasköy și au declarat că el nu a primit un tratament medical adecvat la spitalul militar GATA. În argumentele lor, reclamanții se bazau pe dosarele medicale ale reclamantului, pe un raport privind nivelurile de azbest de la Hasköy Dock și pe un raport de experți. Reclamanții au solicitat, de asemenea, asistență juridică pentru taxele de judecată. În cererea lor de asistență juridică, au prezentat documente care atestă situația financiară proastă.Documentele oficiale au confirmat că reclamanții nu au venit. La 19 noiembrie 2003, Curtea Supremă Administrativă Militară, fără a da niciun motiv, a hotărât că reclamanții nu au fost calificați pentru asistență judiciară. Reclamanții au fost notificați că trebuie să plătească 8,758.870.000 TRL (aproximativ 5.000 EUR) în taxele judiciare în termen de o lună pentru continuarea procedurii și că nu s-ar putea face acest lucru ar duce la întreruperea procedurii. În ianuarie 2004, reclamanții au solicitat din nou asistența juridică pentru a plăti taxele judecătorești. La 21 ianuarie 2004, Curtea Supremă Administrativă Militară a refuzat să acorde reclamanților ajutorul juridic, încă o dată fără a da motive. Reclamanții au fost solicitați să plătească taxele datorate în termen de o lună pentru a putea continua procedura. La 22 aprilie 2004, reclamanții au solicitat o rectificare a deciziei din 21 ianuarie 2004. Ulterior, la 26 aprilie 2004, avocatul reclamanților a depus, de asemenea, o cerere la Curtea Supremă Administrativă Militară și a solicitat clarificare (tavzih ) a deciziei din 21 ianuarie 2004. În cererea sa, avocatul reclamantului a făcut referire la declarațiile relevante de mijloace furnizate de autoritățile interne, care a declarat, de asemenea, că, în timp ce depune cazul în care a prezentat dosarele medicale relevante referitoare la dl Yusuf Kaba, un raport privind nivelurile de azbest la Hasköy Dock și un raport de experți, și că aceste dovezi ar trebui să fie suficiente pentru a dovedi că au un caz bine fundamentat. La 12 mai 2004, Curtea Supremă Administrativă Militară a examinat ambele cereri și a hotărât că, întrucât decizia din 21 ianuarie 2004 nu era o decizie finală cu privire la fondul cauzei, o rectificare sau o cerere de clarificare nu era posibilă în temeiul dreptului intern. Această decizie a fost acordată reclamanților la 4 iunie 2004. II. HOTĂRÂREA DOMESTICĂ ȘI PRATICE RELEVANT art. 56 din Legea nr. 1602 privind Curțile administrative supreme militare prevede că atunci când un Curtea Supremă de Administrație militară determină o cerere de asistență juridică, aceasta ar trebui să aplice dispozițiile relevante ale Codului de Procedură Civilă (CCP). 10. art. 465 din CCP prevede că o cerere de asistență juridică nu poate fi acordată decât dacă reclamantul prezintă dovezi în sprijinul cauzei sale. 11. În conformitate cu art. 468 din CCP, pentru a stabili dacă persoana care solicită asistență juridică are sau nu mijloace suficiente, este obligată să prezinte o declarație a mijloacelor sale, un alt certificat care indică dacă persoana deține sau nu orice proprietate și o atestare cu privire la cât de mult, dacă este cazul, impozitul pe care l-a plătit. art. 469 din CCP prevede că deciziile privind asistența juridică sunt obligatorii. 13. În noiembrie 2003, salariul minim în vigoare a fost de 306.000.000 de TRL (aproximativ 153) EUR pe lună. Reclamanții au plâns că refuzul de acordare a asistenței juridice în legătură cu cazul lor de compensare a fost încălcat dreptul la o audiere echitabilă garantată de art. 6 § 1 din Convenție, care, în măsura în care este relevant, citește după cum urmează: „În determinarea drepturilor și obligațiilor sale civile ... fiecare are dreptul la o audiție echitabilă ... de [a] ... tribunal ...” 15. Guvernul a contestat acest argument, admisibilitatea 16. Curtea constată că cererea nu este, în mod evident, nefondată în sensul art. 35 § 3 din Convenție, subliniază, de asemenea, că nu este inadmisibilă din alte motive. Prin urmare, aceasta trebuie declarată admisibilă. Reclamanții au susținut că refuzând solicitarea de asistență juridică, Curtea Supremă Administrativă Militară și-a încălcat dreptul de acces la instanță, care, în opinia lor, au prezentat suficiente dovezi care să ateste situația financiară slabă și să stabilească că au un caz bine fundamentat. 18. Guvernul a afirmat că, în dreptul intern, există două tipuri de taxe judiciare. Primul tip a fost o sumă fixă stabilită de Ministerul Finanțelor la sfârșitul fiecărui an, și a fost publicată în Jurnalul Oficial. Al doilea tip a fost calculat pe baza valorii litigiului și a variat în fiecare caz. Guvernul a subliniat în continuare că taxele judiciare sunt necesare pentru a asigura administrarea corectă a justiției și pentru a preveni cererile vexative. În observațiile lor, Guvernul nu a contestat faptul că în acest caz reclamanții au prezentat o declarație de mijloace. Potrivit argumentelor lor, refuzul cererii de asistență juridică nu a fost datorită situației financiare ale reclamanților. Acestea au susținut că reclamanții nu au fost calificați pentru asistență juridică, deoarece nu au furnizat dovezi pentru a indica că au avut un caz bine fundamentat. În acest sens, Guvernul a declarat că, atunci când își depune cazul de compensare la Curtea Supremă Administrativă Militară, reclamanții nu au reușit să prezinte rapoarte medicale și de experți relevante pentru a susține argumentele lor. Guvernul a susținut, de asemenea, că, în cazul instantaneu, taxa judecătorească a fost calculată în funcție de cuantumul compensației solicitate de solicitanți și că nu a apărut nici o încălcare a dreptului de acces al reclamanților la o instanță. 19. Curtea reiterează că Convenția are scopul de a garanta drepturi practice și eficiente. Acest lucru este în special în sensul dreptului de acces la instanță, având în vedere locul de remarcat ținut într-o societate democratică prin dreptul la un proces echitabil. Conceptul de judecată echitabilă, în mod civil ca în cadrul procedurilor penale, este important ca un litigant să nu fie refuzat să-și prezinte în mod eficient cazul în fața instanței și că el este în măsură să se bucure de egalitatea de arme cu partea opusă (a se vedea Steel și Morris v. Regatul Unit, nr. 68416/01, § 59, CEDH 2005 II). 20. Cu toate acestea, dreptul de acces la instanță nu este absolut și poate fi supus restricțiilor, cu condiția ca acestea să urmărească un obiectiv legitim și să fie proporționale. art. 6 § 1 oferă statului o alegere liberă a mijloacelor care trebuie utilizate în acest scop, dar, în timp ce statele contractante beneficiază de o anumită marjă de apreciere în acest sens, decizia finală privind respectarea cerințelor Convenției constă în Curtea (a se vedea Kreuz v. Polonia , nr. 28249/95 , § 53, CEDO 2001 VI, și Mehmet și Suna Yiğit v. Turcia , , nr. 52658/99, § 33, 17 iulie 2007). Instituția unui sistem de asistență juridică constituie una din aceste mijloace, prin urmare, poate fi acceptabilă să impună condiții privind acordarea de asistență juridică pe baza, printre altele , a situației financiare a litigantului sau a perspectivelor sale de succes în cadrul procedurii (a se vedea Steel and Morris , citat mai sus §§ 60-62, și Wieczorek c. Polonia , nr. 18176/05, § 37, 8 decembrie 2009). Întrebarea dacă acordarea de asistență juridică este necesară pentru o audiere echitabilă trebuie determinată pe baza faptelor și circumstanțelor specifice ale fiecărui caz și va depinde, printre altele, , având în vedere importanța ceea ce este în joc pentru reclamant în cadrul procedurii, complexitatea legii și procedurii relevante și capacitatea reclamantului de a-l reprezenta în mod eficient. 21. În acest caz, Curtea trebuie, prin urmare, să stabilească dacă obligația de a plăti taxele de judecată impuse reclamanților constituie o restricție în încălcarea dreptului de acces la instanță. 22. Curtea observă că primul reclamant este soția și cele două reclamante rămase sunt copiii dlui Yusuf Kaba, care a murit de cancer în 2003, și care a fost ofițer în marina turcă. De la certificatele furnizate de autoritățile interne este clar că reclamanții nu au venit și nu sunt într-o situație financiară proastă. Acest lucru nu este contestat de Guvern. Credind că cancerul a fost cauzat de dl Expunerea lui Kaba la azbest la Hasköy Dock, reclamanții au inițiat proceduri de compensare împotriva Ministerului Apărării în fața Curții Supreme de Administrație Militare. Atunci când au prezentat cazul lor, au furnizat o declarație de mijloace și au solicitat asistență juridică pentru a plăti taxele judiciare relevante, care a constituit 8 758 870 000 de lire TRL (aproximativ 5.000 EUR la momentul respectiv). Cererea de asistență juridică a fost respinsă deoarece Curtea Supremă Administrativă Militară, fără a examina fondurile cazului, a hotărât că reclamanții nu au un caz bine fundamentat. 23. În acest moment, Curtea constată în primul rând că, în conformitate cu legislația administrativă turcă, care se aplică și Curții Supreme de Administrație Militară, nu este posibilă modificarea unei prime cereri într-o etapă ulterioră (a se vedea Okçu c. Turcia) , nr. 39515/03, § 30-32, 21 iulie 2009) și instanțele interne sunt obligate de suma solicitată la determinarea compensației. Prin urmare, Curtea consideră că argumentul guvernului că taxele din instanță ar fi fost mai mici dacă reclamanții au solicitat o sumă mai mică nu poate fi susținută. 24. În al doilea rând, taxele judecătorești pe care le-a fost obligată să le plătească erau de 8.758.870.000 TRL în timp ce salariul minim lunar era de 306.000.000 TRL în acel moment. Curtea observă că a examinat deja plângeri similare în trecut și a constatat o încălcare a articolului 6 § 1 din Convenție pe teren, printre altele , că sistemul de asistență juridică din Turcia nu oferă persoanelor fizice garanții substanțiale pentru a le proteja de arbitrare (a se vedea , în special , Bakan v. Turcia , nr. 50939/99 , §§ 74-78 , 12 iunie 2007; Mehmet și Suna Yiğit , citate mai sus §§ 31-39 și Eyüp Kaya v. Turcia , nr. 17582/04 , §§ 22-26 , 23 septembrie 2008 ). Acesta a examinat, de asemenea, cazul în cauză și nu constată nicio circumstanță specifică care ar impune să se depărteze de concluziile sale în cazurile menționate anterior. În acest sens, Curtea ar reaminti din nou că, în temeiul articolului 469 din CCP, deciziile privind asistența judiciară sunt obligatorii și sunt transmise pe baza dosarului, fără a auzi reclamanții (Bakan, § 76. Curtea observă, de asemenea, că refuzul cererii de asistență juridică a reclamanților le-a privat de posibilitatea de a-și prezenta cazul în fața unui tribunal. În sfârșit, aceasta remarcă, de asemenea, că, din motivele explicate mai sus (a se vedea punctul 22), cazul de compensare depus după moartea dlui Kaba, a fost semnificativ pentru situația personală și bunăstarea reclamanților. 25. Având în vedere cele de mai sus, Curtea concluzionează că, în cazul instantaneu, a existat o restricție disproporționată a dreptului de acces al reclamanților la o instanță. În consecință, a existat o încălcare a articolului 6 § 1 în acest sens. II. APLICAȚIA ARTICOLUL 41 AL CONVENȚIEI 26. art. 41 din convenție prevede: „Dacă Curtea constată că a existat o încălcare a Convenției sau a Protocolelor sale și dacă legea internă a Înălțimei Parte contractante în cauză permite numai repararea parțială, Curtea permite, dacă este necesar, satisfacție echitabilă părții vătămate.” Reclamanții au solicitat un total de 150 000 EUR în ceea ce privește prejudiciu material și 300 000 EUR în ceea ce privește daunele nepecuniare. 28. Guvernul, având în vedere sumele solicitate excesive, a contestat aceste cereri. 29. În ceea ce privește prejudiciu material, Curtea constată că nu poate specula în ceea ce rezultatul procedurii compatibile cu art. 6 § În consecință, consideră că nu se poate atribui reclamanților sub acest cap. 30. În ceea ce privește daunele nepecuniare, hotărând pe o bază echitabilă, Curtea atribuie reclamanților un total de 3.000 EUR sub acest cap. 31. Curtea reiterează, de asemenea, că cea mai adecvată formă de recurs pentru încălcarea articolului 6 § 1 ar fi de a se asigura că reclamanții, cât mai mult posibil, sunt puse în poziția în care ar fi avut loc dacă această dispoziție nu ar fi fost luată în considerare (a se vedea Mehmet și Suna Yiğit , citat mai sus § 47). Curtea constată că acest principiu se aplică și în acest caz. În consecință, consideră că cea mai adecvată formă de recurs ar fi anularea sau anularea hotărârii Curții Supreme de Administrație Militare din 12 mai 2004 (punctul 8 de mai sus) și reluarea procedurii, în conformitate cu cerințele articolului 6 § 1 din convenție, dacă reclamanții o solicită. Costuri și cheltuieli 32. Reclamanții au solicitat 200.000 EUR pentru costurile și cheltuielile suportate în fața Curții, fără a depune documente. 33. Guvernul a contestat reclamația. 34. În ceea ce privește costurile și cheltuielile, în conformitate cu jurisprudența Curții, un reclamant are dreptul la rambursarea costurilor și cheltuielilor numai în măsura în care s-a demonstrat că acestea au fost efectiv și neapărat suportate și sunt rezonabile în ceea ce privește cuantitatea. În acest caz, reclamanții nu au justificat afirmația că au suportat efectiv costurile solicitate. În consecință, nu se acordă nicio atribuire sub acest cap. Interesul implicit 35. Curtea consideră oportun ca dobânzile implicite să se bazeze pe rata de creditare marginală a Băncii Centrale Europene, la care ar trebui adăugate trei puncte procentuale. că a existat o încălcare a articolului 6 § 1 din Convenție; Detenții (a) statul pârât trebuie să plătească, în termen de trei luni de la data în care hotărârea devine finală, în conformitate cu art. 44 § 2 din Convenție, un total de 3.000 EUR (3.000 euro) reclamanților în ceea ce privește daunele nepecuniare, care urmează să fie convertite în lira turcă la rata aplicabilă la data decontare și fără taxe sau taxe care pot fi plătite; (b) că de la expirarea celor trei luni menționate mai sus până la decontarea dobânzilor simple se plătesc pe suma de mai sus la o rată egală cu rata marginală de creditare a Băncii Centrale Europene în timpul perioadei de incumprire plus trei puncte procentuale; respinge restul cererii reclamanților pentru o justă satisfacție. Adoptat în limba engleză și notificat în scris la 1 martie 2011, în conformitate cu art. 77 § § 2 și 3 din Regulamentul Curții. Stanley Naismith Françoise Tulkens Președintele grefierului În conformitate cu art. 45 § 2 din Convenția și cu art. 74 § 2 din Regulamentul Curții, avizul acordat al judecătorilor Malinverni și al judecătorului Sajó este anexat la prezenta hotărâre. AND SAJÓ Din motivele exprimate în Avizul Concurent în cazul Lalas c. Lituania (nr. 13109/04), prezentate în aceeași dată cu prezenta hotărâre, ne-ar fi dorit ca raționarea prevăzută la punctul 31 din hotărâre să fi fost inclusă și în dispozițiile operative. În plus, avizul nostru se aplică tuturor cazurilor similare în viitor.

§ Cauze similare

Grupate prin similitudine semantică

5 cauze
Sursă