Reclamantul s-a născut în 1989 și a trăit în St Petersburg până la momentul arestării sale. La 12 martie 2007, reclamantul a fost arestat pe suspectul de a ucide și/sau a cauza leziuni grave la mai multe persoane. În ziua următoare Curtea de districtul Pushkinskiy din St Petersburg l-a retras în custodie. La 10 mai, 14 iunie, 29 august și 3 decembrie 2007 și 18 ianuarie 2008, Curtea de District Pushkinskiy a prelungit perioada autorizată de detenție a reclamantului până la o durată totală de un an. La 26 februarie, 2 aprilie și 3 iunie 2008, Curtea de Oraș din San Petersburg a autorizat prelungirea detenției anterioare a reclamantului până la 4 august 2008. La 21 iulie 2008, ancheta preliminară a fost finalizată și reclamantul a fost acordat acces la dosarul. La 30 iulie 2008, Curtea San Petersburg a acordat procurorului cererea de prelungire a detenției până la 12 septembrie 2008, adică pentru o durată totală de 18 luni. Curtea Orașului s-a referit la gravitatea acuzațiilor împotriva reclamantului, la existența unei suspiciuni rezonabile de implicarea sa în comisia presupuselor infracțiuni și a anumitor „circunstanțe obiective”, în special faptul că acuzații nu au terminat încă de studiat dosarul. 10. La 5 august 2008, avocatul pentru reclamant a depus un recurs împotriva ordonanței de prelungire. Avocatul a subliniat că Curtea Orașului nu a identificat niciun fapt concret care să justifice riscurile de abscondare, recidivă sau obstrucționare a justiției. Ea a susținut o încălcare a articolului 5 § 3 din Convenție. La 22 septembrie 2008, Curtea Supremă a Federației Ruse a respins recursul, constatand că gravitatea acuzațiilor ar putea fi luată în considerare atunci când decide să prelungească detenția preliminară. 11. Între timp, urmărirea penală a solicitat o nouă prelungire a detenției reclamantului. S-a susținut că el a fost acuzat de o infracțiune gravă și nu a terminat încă de citit dosarul. Apărarea s-a opus extinderii și a subliniat că reclamantul are un loc de reședință permanentă, niciun caz penal și referințe pozitive. 12. La 10 septembrie 2008, Curtea de Oraș a acordat prelungirea solicitată de procuror, referindu-se la gravitatea acuzațiilor împotriva reclamantului și la constatările medicale pe care le-a constatat că nu avea probleme de sănătate care ar fi putut solicita eliberarea acestuia. Prelungirea a fost acordată până la 4 octombrie 2008, prin trimitere la art. 109 din Codul de Procedură Penală. 13. La 17 septembrie 2008, avocatul reclamantului a interzis apelul împotriva ordonanței de prelungire, susținând că nici gravitatea acuzațiilor, nici faptul că reclamantul nu a terminat de studiat dosarul nu au fost motive relevante sau suficiente pentru prelungirea detenției anterioare. La 5 noiembrie 2008, Curtea Supremă a respins recursul. Nici reclamantul, nici avocatul său nu au fost prezente la audierea de recurs. 14. La 1 octombrie 2008, Curtea Municipală a acordat o prelungire suplimentară a detenției reclamantului până la 4 decembrie 2008, constatând în special următoarele: „ Gravitatea și periculositatea publică a crimelor imputate dlui Tsarenko sunt astfel încât o angajament de a apărea nu ar fi suficient pentru a garanta apariția sa în fața investigatorului sau în instanță sau pentru a asigura comportamentul său respectător de lege.” 15. În declarația de recurs, avocatul reclamantului a subliniat că, la 10 septembrie 2008, Tribunalul a acordat deja o prelungire în scopul studiului dosarului și că art. 109 §§ 7 și 8 din Codul de procedură penală nu prevede posibilitatea de a acorda extinderi repetate în același scop. În prezentarea ei, o a doua prelungire a perioadei de detenție, cum ar fi cea autorizată de Curtea Municipală la 1 octombrie 2008, a fost contrară atât scrisoarea articolului 109, cât și interpretarea sa dată în hotărârile Curții Constituționale nr. 167-O din 25 decembrie 1998 și nr. 352-O din 11 iulie 2006 (citată mai jos), și a fost, prin urmare, arbitrară și incompatibilă cu art. 5 din convenție. 16. Pe 20 noiembrie 2008, Curtea Supremă l-a refuzat să plece din cauza faptului că reclamantul nu a prezentat o declarație de recurs separată și că prezența sa nu ar fi, prin urmare, indispensabilă. În aceeași audiere, Curtea Supremă a respins recursul împotriva ordinului de prelungire în mod sumbru. În ceea ce privește problema presupusei ilegalități de extensii repetate, a constatat că: „argumentul în sensul că judecătorul nu a fost autorizat să acorde o a doua prelungire a perioadei de detenție pentru studierea dosarului penal din aceleași motive nu poate fi luat în considerare deoarece nu este fondat pe drept, care a fost acordată o interpretare incorectă [sic].” 17. La 3 decembrie 2008, Curtea San Petersburg a acordat o prelungire suplimentară a detenției reclamantului până la 4 februarie 2009, menționând că măsura preventivă a fost legală și justificată, ținând seama de gravitatea taxelor și de „informații privind caracterul [reclamantului]”. La 19 ianuarie 2009, Curtea Supremă a refuzat să apară și a respins recursul depus de avocatul său și a exprimat opinia că art. 109 § 7 a permis extinderea repetată a perioadei de detenție atunci când a fost necesar să permită acuzatului să încheie procesul. 18. La 3 februarie și 1 aprilie 2009, Tribunalul orașului a examinat cereri suplimentare de către pronunțare pentru extinderea deținutului reclamantului și a acordat extensiunile solicitate. La 5 februarie 2009, avocatul reclamantului și reclamantul însuși au prezentat declarații de recurs împotriva ordinului de prelungire din 3 februarie 2009. Reclamantul a solicitat, de asemenea, permisiunea de a apărea în fața instanței de recurs. Avocatul a subliniat că, la 3 februarie 2009, Tribunalul a acordat deja o a patra prelungire peste perioada maximă de detenție de 18 luni, incompatibilă cu cerințele art. 109 §§ 7 și 8 din CCRP. Prin hotărârea din 26 martie 2009, Curtea Supremă a refuzat să apară reclamantul, menționând că prezența sa nu era necesară deoarece toate argumentele au fost explicate în detaliu suficient în argumentele avocatului său. În aceeași audiere, Curtea Supremă a respins apelurile împotriva ordonanțelor de prelungire, deținând că avocatul a “incorect interpretat” dispozițiile articolului 109. 20. La 28 aprilie 2009, Curtea San Petersburg a prelungit perioada autorizată de detenție a reclamantului până la 20 mai 2009 pentru a permite urmărirea penală suficient timp pentru a respecta cerința juridică de a depune un caz pentru judecată cel târziu 14 zile înainte de expirarea perioadei de detenție. În ceea ce privește motivele de reținere continuă, Tribunalul a remarcat că motivele pentru a prefera o măsură de custodie încă obținută. 21. La 6 mai 2009, cazul împotriva reclamantului și a altor codefendante a fost depus în judecată. La 14 mai 2009, Curtea municipală a organizat o audiere preliminară, în absența reclamantului și a avocatului său, și a indicat că măsura de custodie „ar trebui să rămână neschimbată”. Nu a stabilit un termen pentru măsura sau să înscrie niciun motiv pentru continuarea cererii sale. 22. La 28 mai 2009, Curtea Orașului a emis o decizie prin care a prelungit perioada de detenție în ceea ce privește reclamantul și alte șase co-apărători pentru încă șase luni. La 10 august 2009, Curtea Supremă a examinat apelurile prezentate de avocatul reclamant împotriva ordonanțelor de prelungire din 6 și 28 mai 2009 și le-a respins. La 5 noiembrie 2009, Tribunalul a prelungit perioada de detenție a tuturor inculpaților pentru încă trei luni, menționând gravitatea acuzațiilor și continuarea examinării probelor. 25. La 6 aprilie 2010, Curtea San Petersburg a condamnat reclamantul și co-apărătorii săi pentru diverse crime violente comise pentru motive rasale. Reclamantul a fost condamnat la trei ani și șase luni de închisoare, dar eliberat de la îndeplinirea condamnării din cauza expirării perioadei de prescripție. Reclamantul a fost eliberat din custodie în aceeași zi. În 21 octombrie 2010, Curtea Supremă a susținut hotărârea privind recursul. 26. Înainte de 24 noiembrie 2007, în timp ce reclamantul a fost legal minor, a fost deținut într-o aripă specială a închisorii penale nr. IZ-47/1 din San Petersburg, cunoscută popular sub numele de „Kresty”, și în închisoarea anterioară nr. IZ-47/2 din Tikhvin în regiunea Leningrad. 27. După 24 noiembrie 2007, când a ajuns la majoritate juridică, reclamantul a fost reținut împreună cu deținuții adulți din diferite celule de închisoare reținută nr. IZ-47/1. 28. Guvernul a produs, printre altele, două declarații din 27 iulie 2009 de la directorul închisorii reținute nr. IZ-47/1, conform căreia toate celulele în care reclamantul a fost reținut, au măsurat opt metri pătrați și au adăpostit nu mai mult de trei deținuți, inclusiv reclamantul. De asemenea, au prezentat foi separate dintr-un anume registru privind transferurile deținuților, toate care au făcut referire la o perioadă înainte de 24 noiembrie 2007. 29. Potrivit reclamantului, celulele au măsurat opt metri pătrați și au fost echipate cu două paturi de trei vârf. Numărul real de deținuți a variat de la patru la șase, inclusiv de la solicitant însuși. Ventilarea obligatorie nu a funcționat și toaleta nu a fost separată de zona de viață. Deținuții au folosit foile de pat pentru a crea un ecran improvizat în jurul ei, dar gardienii au considerat că este o încălcare a reglementărilor închisorii și le-au rupt în jos. 30. La 1 decembrie 2008, reclamantul s-a plâns cu privire la condițiile de detenție pentru un procuror supraveghetor. La 12 februarie 2009, procurorul din San Petersburg a trimis un răspuns la plângerea sa, în care el a recunoscut, în special, că spațiul personal oferit de deținuți în celulă nr. 47 a fost sub norma legală de patru mp per persoană. La 20 februarie 2009, procurorul a ordonat directorului închisoarei de încarcerare pentru a remedia o încălcare a legii și disciplina cei responsabili. 31. Potrivit Guvernului, la 31 martie, 30 iunie și 30 iulie 2009 procurorul din San Petersburg a anunțat alte avertismente directorului închisorii, impunendu-l să îmbunătățească condițiile materiale ale detenției deținute și să le aducă în conformitate cu standardele aplicabile. 32. În august 2009, reclamantul a fost transferat într-o nouă celulă de aceeași dimensiune pe care a împărtășit-o cu un deținut până la eliberarea sa la 6 aprilie 2010. 33. În conformitate cu art. 109 § 1, detenția preliminară inițială a unui acuzat nu trebuie să depășească două luni. Acesta poate fi prelungit ulterior până la șase luni. 34. Mai multe extinderi până la douăsprezece luni sunt posibile numai în ceea ce privește persoanele acuzate de infracțiuni grave sau deosebit de grave, având în vedere complexitatea cazului și dacă există motive care justifică detenția, cererea unui investigator de prelungire trebuie aprobată de procurorul regional (art. 2). 35. O prelungire a detenției de peste douăsprezece luni și până la opt luni poate fi autorizată numai în circumstanțe excepționale în ceea ce privește persoanele acuzate de infracțiuni deosebit de grave, la cererea unui investigator aprobată de procurorul general sau de adjunctul său (§ 3). 36. Prelungirea deținutului de peste opt luni este interzisă și deținutul trebuie eliberat imediat, cu excepția cazului în care cererea de prelungire a urmăririi judiciare în scopul studiului a fost acordată de către o instanță în conformitate cu art. 109 § 8 din CCP (§ 4). 37. La încheierea anchetei, deținutul trebuie să aibă acces la dosar cel târziu treizeci de zile înainte de expirarea perioadei maxime de detenție menționate la alineatele (2) și (3) (§ 5). 38. Dacă accesul a fost acordat la o dată ulterioară, deținutul trebuie eliberat după expirarea perioadei maxime de detenție (§ 6). 39. În cazul în care accesul a fost acordat cu treizeci de zile înainte de expirarea perioadei maxime de detenție, dar perioada de treizeci de zile s-a dovedit insuficientă pentru a citi întregul dosar, investigatorul poate solicita instanței să prelungească perioada de detenție. Cererea trebuie depusă cel târziu șapte zile înainte de expirarea perioadei de detenție (§ 7). În termen de cinci zile de la primirea cererii de prelungire, judecătorul trebuie să decidă dacă să-l acorde sau să-l respingă și să-l elibereze pe deținut. În cazul în care prelungirea este acordată, perioada de detenție se prelungește până la momentul în care ar fi suficient pentru deținutul și avocatul pentru a termina decizia de procedură și pentru urmărirea penală pentru a prezenta cazul la instanța de judecată (§ 8). Examinarea compatibilității articolului 97 din RSFSR CCRP (în continuare înlocuită de art. 109 din CCRP) cu Constituția, la 13 iunie 1996, Curtea Constituțională a stat după cum urmează: „... acordarea unui timp suficient pentru studierea dosarului nu poate duce la ... detenția sa pentru o perioadă nelimitată. În acest caz, această detenție ar constitui o sancțiune pentru utilizarea de către inculpat a drepturilor sale procedurale și, prin urmare, l-a indus să renunțe la aceste drepturi ...” 42. La 25 decembrie 1998, Curtea Constituțională a eliberat o nouă clarificare a poziției sale (decizie nr. 167-O), hotărând după cum urmează: „3. ... Studierea dosarului [de către inculpat și avocatul său] este o condiție necesară pentru prelungirea termenului de detenție [de peste opt luni], dar nu poate fi, luat pe cont propriu, un motiv suficient pentru a acorda o astfel de prelungire... Din acest motiv, în fiecare caz particular, cererea procurorului de prelungire a perioadei de detenție de peste opt luni (art. 97 §§ 4, 6 din RSFSR CCRP) nu trebuie să se refere la faptul că acuzatul și avocatul său continuă să studieze dosarul ... dar, mai degrabă, informații factuale care demonstrează că această măsură preventivă nu poate fi revocată și că motivele juridice pentru aplicarea sa continuă ... ... art. 97 § 5 din RSFSR CCRP prevede în mod expres că, la cererea unui procuror, judecătorul poate prelungi detenția inculpatului până la momentul în care inculpatul și avocatul său au terminat de studiat dosarul și procurorul l-a depus în instanță, dar nu mai mult de șase luni. În consecință, legea nu prevede depunerea cererilor repetate de prelungire a detenției pârâtului, chiar și după o anchetă suplimentară [a fost efectuată] ... În absența unei dispoziții juridice exprese privind extinderea repetată a detenției pe acest motiv, orice altă interpretare a [art. 97] ar încălca interzicerea detenției arbitrare în sensul hotărârii Curții Constituționale din 13 iunie 1996” 43. Prin decizia nr. 352-O din 11 iulie 2006, Curtea Constituțională și-a confirmat poziția, prin trimitere la decizia menționată mai sus, nr. 167-O, că, în absența unei dispoziții exprese în acest sens, termenele în cadrul anchetei preliminare nu pot fi prelungite în mod repetat, în special din aceleași motive, în depășirea termenului maxim stabilit în CCP 44. În decizia nr. 271-O-O din 19 martie 2009, Curtea Constituțională a exprimat opinia că art. 109 § 8 alin. (1) din CCRP era compatibilă cu Constituția. Deși această dispoziție nu a definit perioada maximă în care ar putea fi acordată o prelungire în scopul studiului dosarului, aceasta nu a implicat posibilitatea de detenție excesivă sau nelimitată, deoarece, în acordarea unei prelungiri, instanța nu ar trebui să se bazeze numai pe o suspiciune bine fundamentată de faptul că pârâtul a comis infracțiunii, ci și-a bazat în principal decizia pe circumstanțe specifice care justifică deținerea continuă, cum ar fi potențialul său de a exercita presiune asupra martorilor sau pe un risc stabilit de abscondarea sau de a recidiva.
4.The applicant was born in 1989 and lived in St Petersburg until the time of his arrest. 5. On 12 March 2007 the applicant was arrested on suspicion of killing and/or causing grievous bodily injuries to several individuals. On the following day the Pushkinskiy District Court of St Petersburg remanded him in custody. 6. On 10 May, 14 June, 29 August and 3 December 2007 and 18 January 2008 the Pushkinskiy District Court extended the authorised period of the applicant's detention for up to a total duration of one year. 7. On 26 February, 2 April and 3 June 2008 the St Petersburg City Court authorised further extensions of the applicant's pre-trial detention until 4 August 2008. No appeal was lodged against the extension orders. 8. On 21 July 2008 the pre-trial investigation was completed and the applicant was granted access to the case file. 9. On 30 July 2008 the St Petersburg City Court granted the prosecutor's application for a further extension of the applicant's detention until 12 September 2008, that is, for a total duration of eighteen months. The City Court referred to the gravity of the charges against the applicant, the existence of a reasonable suspicion of his involvement in the commission of the alleged offences and certain “objective circumstances”, in particular, the fact that the defendants had not yet finished studying the case file. 10. On 5 August 2008 counsel for the applicant lodged an appeal against the extension order. Counsel pointed out that the City Court had failed to identify any concrete facts to justify the risks of absconding, reoffending or obstructing justice. She alleged a violation of Article 5 § 3 of the Convention. On 22 September 2008 the Supreme Court of the Russian Federation rejected the appeal, finding that the gravity of the charges could be taken into account when deciding to extend the pre-trial detention. 11. In the meantime, the prosecution applied for a further extension of the applicant's detention. It was submitted that he stood accused of a serious criminal offence and had not yet finished reading the case file. The defence objected to the extension and emphasised that the applicant had a place of permanent residence, no criminal record and positive references. 12. On 10 September 2008 the City Court granted the extension sought by the prosecution, referring to the gravity of the charges against the applicant and the medical findings that he did not have any health issues which could have required his release. The extension was granted until 4 October 2008, by reference to Article 109 of the Code of Criminal Procedure. 13. On 17 September 2008 counsel for the applicant appealed against the extension order. She submitted that neither the gravity of the charges nor the fact that the applicant had not finished studying the file were relevant or sufficient grounds for extending his pre-trial detention. On 5 November 2008 the Supreme Court rejected the appeal. Neither the applicant nor his counsel were present at the appeal hearing. 14. On 1 October 2008 the City Court granted a further extension of the applicant's detention until 4 December 2008, finding in particular as follows: “The gravity and public dangerousness of the crimes imputed to Mr Tsarenko are such that an undertaking to appear would not be sufficient to guarantee his appearance before the investigator or in court or to ensure his law-abiding conduct.” 15. In the statement of appeal, counsel for the applicant pointed out that on 10 September 2008 the City Court had already granted one extension for the purpose of studying the file and that Article 109 §§ 7 and 8 of the Code of Criminal Procedure did not provide for a possibility to grant repeated extensions for that same purpose. In her submission, a second extension of the detention period, such as the one authorised by the City Court on 1 October 2008, was contrary both to the letter of Article 109 and to its interpretation given in the Constitutional Court's judgments no. 167-O of 25 December 1998 and no. 352-O of 11 July 2006 (cited below), and was therefore arbitrary and incompatible with Article 5 of the Convention. 16. The applicant sought leave to appear in person before the appeal court. On 20 November 2008 the Supreme Court refused him leave on the ground that the applicant had not submitted a separate statement of appeal and his presence would not therefore be indispensable. In the same hearing, the Supreme Court rejected the appeal against the extension order in a summary fashion. On the issue of the alleged unlawfulness of repeated extensions, it found as follows: “The argument to the effect that the judge was not authorised to grant a second extension of the detention period for studying the criminal case file on the same grounds may not be taken into account because it is not founded on law, which was given an incorrect interpretation [sic].” 17. On 3 December 2008 the St Petersburg City Court granted a further extension of the applicant's detention until 4 February 2009, noting that the preventive measure was lawful and justified, taking into account the gravity of the charges and “information on [the applicant's] character”. On 19 January 2009 the Supreme Court refused the applicant leave to appear and rejected the appeal lodged by his counsel. It expressed the view that Article 109 § 7 permitted repeated extensions of the detention period when it was necessary to allow the defendant to finish studying the case file. 18. On 3 February and 1 April 2009 the City Court examined further requests by the prosecution for extensions of the applicant's detention and granted the extensions requested. It held that the applicant could not be released on an undertaking to appear because of the gravity and “public importance” of the crimes imputed to him. It also expressed the view that further extensions were lawful within the meaning of Article 109 § 8 of the CCrP since the requests for extensions had been made within the seven-day time-limit mentioned in that provision. 19. On 5 February 2009 counsel for the applicant and the applicant himself submitted statements of appeal against the extension order of 3 February 2009. The applicant also sought leave to appear before the appeal court. Counsel pointed out that on 3 February 2009 the City Court had already granted a fourth extension in excess of the maximum eighteenmonth detention period, which was incompatible with the requirements of Article 109 §§ 7 and 8 of the CCrP. By decision of 26 March 2009, the Supreme Court refused the applicant leave to appear, noting that his presence was not necessary because all the arguments were explained in sufficient detail in his counsel's submissions. In the same hearing, the Supreme Court rejected the appeals against the extension orders, holding that counsel had “incorrectly interpreted” the provisions of Article 109. 20. On 28 April 2009 the St Petersburg City Court extended the authorised period of the applicant's detention until 20 May 2009 for the purpose of allowing the prosecution sufficient time for complying with the legal requirement that a case be submitted for trial no later than fourteen days before the expiry of the detention period. As to the grounds for continued detention, the City Court noted that the grounds for preferring a custodial measure still obtained. 21. On 6 May 2009 the case against the applicant and other codefendants was referred for trial. On 14 May 2009 the City Court held a preliminary hearing, in the absence of the applicant and his counsel, and indicated that the custodial measure “should remain unchanged”. It did not set a time-limit for the measure or list any grounds for continuing its application. 22. On 28 May 2009 the City Court issued a decision by which it extended the detention period in respect of the applicant and six other co-defendants for a further six months. It referred to the gravity of the charges against them. 23. On 10 August 2009 the Supreme Court examined the appeals submitted by the applicant's counsel against the extension orders of 6 and 28 May 2009 and rejected them. Counsel and the applicant did not take part in the hearing. 24. On 5 November 2009 the City Court extended the period of detention in respect of all defendants for a further three months, noting the gravity of the charges and continuing examination of evidence. 25. On 6 April 2010 the St Petersburg City Court convicted the applicant and his co-defendants of various violent crimes committed for racial motives. The applicant was sentenced to three years and six months' imprisonment but relieved from serving the sentence owing to the expiry of the prescription period. The applicant was released from custody on the same day. He did not file an appeal, but two of his co-defendants did. On 21 October 2010 the Supreme Court upheld the judgment on appeal. 26. Before 24 November 2007, while the applicant was legally a minor, he was held in a special wing of remand prison no. IZ-47/1 of St Petersburg, popularly known as “Kresty”, and in remand prison no. IZ-47/2 of Tikhvin in the Leningrad Region. The applicant raised no complaints in respect of that period of detention. 27. After 24 November 2007, when he reached legal majority, the applicant was held together with adult detainees in various cells of remand prison no. IZ-47/1. 28. The Government produced, among other documents, two statements of 27 July 2009 from the director of remand prison no. IZ-47/1, according to which all the cells in which the applicant had been detained, had measured eight square metres and accommodated no more than three detainees, including the applicant. They also submitted disparate sheets from a certain register concerning transfers of detainees, all of which referred to a period prior to 24 November 2007. 29. According to the applicant, the cells measured eight square metres and were equipped with two three-tier bunk beds. The actual number of inmates ranged from four to six, including the applicant himself. The mandatory ventilation did not function and the toilet was not separated from the living area. Inmates used bed sheets to create a makeshift screen around it but warders considered it to be a violation of prison regulations and tore them down. 30. On 1 December 2008 the applicant complained about the conditions of detention to a supervising prosecutor. On 12 February 2009 the St Petersburg prosecutor sent a reply to his complaint, in which he acknowledged, in particular, that the personal space afforded to inmates in cell no. 47 was below the legal norm of four sq. m per person. On 20 February 2009 the prosecutor ordered the director of the remand prison to remedy a violation of the law and discipline those responsible. 31. According to the Government, on 31 March, 30 June and 30 July 2009 the St Petersburg prosecutor issued further warnings to the director of the remand prison, requiring him to improve the material conditions of the inmates' detention and bring them up to the applicable standards. 32. In August 2009 the applicant was transferred to a new cell of the same size which he shared with one detainee until he was released on 6 April 2010. 33. Pursuant to Article 109 § 1, the initial pre-trial detention of an accused must not exceed two months. It may be subsequently extended up to six months. 34. Further extensions to up to twelve months are possible only in relation to persons accused of serious or particularly serious criminal offences, in view of the complexity of the case and if there are grounds justifying detention. An investigator's request for extension must be approved by the regional prosecutor (§ 2). 35. An extension of detention beyond twelve months and up to eighteen months may be authorised only in exceptional circumstances in respect of persons accused of particularly serious offences, upon an investigator's request approved by the Prosecutor General or his deputy (§ 3). 36. Extension of detention beyond eighteen months is prohibited and the detainee must be immediately released, unless the prosecution's request for an extension for the purpose of studying the case has been granted by a court in accordance with Article 109 § 8 of the CCrP (§ 4). 37. Upon completion of the investigation, the detainee must be given access to the case file no later than thirty days preceding the expiry of the maximum period of detention indicated in paragraphs 2 and 3 (§ 5). 38. If access was granted on a later date, the detainee must be released after the expiry of the maximum period of detention (§ 6). 39. If access was granted thirty days before the expiry of the maximum period of detention but the thirty-day period proved to be insufficient to read the entire case file, the investigator may request the court to extend the period of detention. The request must be submitted no later than seven days before the expiry of the detention period (§ 7). 40. Within five days of receipt of the request for an extension, the judge must decide whether to grant it or reject it and release the detainee. If the extension is granted, the period of detention is extended until such time as would be sufficient for the detainee and counsel to finish reading the case file and for the prosecution to submit the case to the trial court (§ 8). 41. Examining the compatibility of Article 97 of the RSFSR CCrP (now replaced by Article 109 of the CCrP) with the Constitution, on 13 June 1996 the Constitutional Court ruled as follows: “... affording the defendant a sufficient time for studying the file must not result in ... his detention for a period of an unlimited duration. In that case such detention would amount to a sanction for using by the defendant of his procedural rights and thereby induce him to waive these rights ...” 42. On 25 December 1998 the Constitutional Court issued a further clarification of its position (decision no. 167-O), finding as follows: “3. ... the studying of the file [by the defendant and his counsel] is a necessary condition for extending the term of detention [beyond eighteen months] but it may not be, taken on its own, a sufficient ground for granting such an extension... For that reason, in each particular case the prosecutor's application for extending the period of detention beyond eighteen months (Article 97 §§ 4, 6 of the RSFSR CCrP) must refer not to the fact that the defendant and his counsel continue to study the file ... but rather to factual information demonstrating that this preventive measure cannot be revoked and the legal grounds for its continued application remain ... 6. ... Article 97 § 5 of the RSFSR CCrP expressly provides that, on an application by a prosecutor, the judge may extend the defendant's detention until such time as the defendant and his counsel have finished studying the file and the prosecutor has submitted it to the [trial] court, but by no longer than six months. Accordingly, the law does not provide for lodging of repeated applications for extension of the defendant's detention, even after an additional investigation [has been carried out] ... In the absence of an express legal provision for repeated extensions of detention on that ground, any other interpretation of [Article 97] would breach the prohibition on arbitrary detention within the meaning of the Constitutional Court's decision of 13 June 1996.” 43. By decision no. 352-O of 11 July 2006, the Constitutional Court confirmed its position, by reference to above-cited decision no. 167-O, that in the absence of an express provision to that effect, time-limits during the pre-trial investigation may not be repeatedly extended, particularly on the same grounds, in excess of the maximum time-limit set out in the CCrP. 44. In decision no. 271-O-O of 19 March 2009, the Constitutional Court expressed the view that Article 109 § 8 (1) of the CCrP was compatible with the Constitution. Even though this provision did not define the maximum period within which an extension could be granted for the purpose of studying the case file, it did not imply the possibility of excessive or unlimited detention because, in granting an extension, the court should not rely solely on a well-founded suspicion that the defendant committed the offence but mainly base its decision on specific circumstances justifying the continued detention, such as his potential to exert pressure on witnesses or an established risk of his absconding or reoffending.