CtEDO 08.03.2011 Auto

OURY c. FRANCE

RESPONDENT
FRA
HOTĂRÂRE
08.03.2011
Pe scurt
Instanță
CtEDO
Concluzie
Radiation du rôle
RĂSFOIEȘTE: CtEDO · 2011
DESCARCĂ: PDF · DOCX
Citează această cauză
OURY c. FRANCE (CtEDO, 2011)
HUDOC · oficial

SECȚIUNEA A CINCEA DECIZIE Cerere nr. 50037/08 prezentată de Jean-Marc URY împotriva Franței Curtea Europeană a Drepturilor Omului (secțiunea a cincea), care are loc la 8 martie 2011 într-un comitet compus din Mark Villiger, președinte, Isabelle Berro-Lefevre, Ann Power, judecători, și Stephen Phillips, grefier adjunct al secțiunii, având în vedere cererea formulată la 2 octombrie 2008, Având în vedere declarațiile oficiale de acceptare a unei soluționări pe cale amiabilă a cauzei, După ce a intenționat, face următoarea decizie în defavoarea reclamantului, dl Jean-Marc Ourry, este un resortisant francez, născut în 1952 și își are reședința în Boulogne-Billancourt. El a fost reprezentat în fața Curții de către domnul D. Bouthors, avocat în Consiliul de Stat și în Curtea de Casație. A fost reprezentat de agentul său, E. Belliard, director juridic la Ministerul Afacerilor Externe. Faptele cauzei, așa cum au fost expuse de către părți, pot fi rezumate după cum urmează. 1. Procedurile administrative la 20 iunie 1994, președintele Comisiei pentru operațiuni bursiere ( La 25 aprilie 1995, COB a inițiat o procedură de sancțiuni administrative împotriva reclamantului. În special, i s-a reproșat că a publicat informații inexacte și imprecise cu privire la previziunile de rezultate ale exercițiului financiar 1993 al CIP. Cu ocazia transmiterii raportului COB către președintele Republicii, președintele COB a fost menționat într-un articol din ziarul francez "Viața franceză," datat 6-12 mai 1995. Liderii instituțiilor financiare au fost probabil victime ale unui anumit optimism. Acest lucru a fost din nou cazul la anul trecut, când unii au crezut că redresarea sectorului...Dar acest lucru nu are nimic de-a face cu acrobatiile contabile ale proprietarului Phoenix, unde hotelurile au trecut, la prețuri ridicate, de la filială la filială, ca un mitigri. Prin decizia din 12 decembrie 1995, COB a pronunțat o sancțiune pecuniară în valoare de 500 000 de franci francezi (FRF) împotriva reclamantului (aproximativ 76 225 EUR (EUR)). El a făcut apel la instanța de apel din Paris. În sprijinul acțiunii sale, el susținea, printre altele, că aceasta trebuia să fie anulată, ca fiind pronunțată cu încălcarea prezumției de nevinovăție ca urmare a declarațiilor către presă ale președintelui COB. La 10 septembrie 1996, instanța de apel a respins cererea reclamantului, care se ocupa de Casație. Printr-o hotărâre din 1 decembrie 1998, Curtea de Casație Casa la hotărâre, prin care a anulat fără trimitere procedura COB. La 28 noiembrie și 8 decembrie 1995, COB a deschis alte două proceduri de sancțiuni administrative împotriva reclamantului. Prin două decizii din 12 septembrie 1996, aceasta a pronunțat împotriva sa două sancțiuni pecuniare de 500 Prin două hotărâri din 7 mai 1997, Curtea de Casație a dispus retrimiterea recursurilor în fața Adunării Plenare. La 20 octombrie 1998, camera comercială a Curții de Casație a dispus trimiterea recursurilor în fața Adunării Plenare. Prin două hotărâri din 5 februarie 1999, Curtea de Casație a respins aceste recursuri. (2) Procedura penală din 12 mai 1995, președintele COB a adus la cunoștința procurorului general al Republicii Paris faptele revelate de ancheta efectuată de COB cu privire la CIP. La 19 mai 1995, s-a deschis o instrucțiune împotriva lui X a șefilor de difuzare a informațiilor false sau înșelătoare, a informațiilor confidențiale și complicitate. La 17 august 2000, reclamantul a fost pus sub acuzare. La 25 februarie 2000 a depus o cerere în anulare a documentelor procedurii, care a fost respinsă de camera de acuzare a instanței de apel din Paris. La data de 28 noiembrie 2000, judecătorul din statul membru în cauză desemnează un expert pentru a-i încredința o misiune care constă, printre altele, în a lua cunoștință de dosarul de informare cu privire la faptele de prezentare a conturilor care nu oferă o imagine fidelă și de difuzare a informațiilor false referitoare la CIP, să analizeze sinceritatea conturilor societății și concluziile raportului COB. La 25 septembrie 2002, recurentul sesizează camera de la lanjurie a Tribunalului de Primă Instană din Paris cu privire la o rejudecare în nulitate a raportului de competenă. Prin Hotărârea din 25 iunie 2003, camera de la lituanie a respins cererea sa. Printr-o ordonanță din 18 mai 2004, instanța de judecată a retrimis reclamantul în fața instanței corecționale din Paris sub prevenirea de a fi publicat în mod conștient și prezentat acționarilor conturi anuale incorecte pentru a ascunde adevărata situație a CIP și a difuza informații false sau înșelătoare, infracțiuni prevăzute și reprimate de Codul monetar și financiar și Codul comercial. În același timp, reclamantul a solicitat avizul unui alt expert. Prin hotărârea din 10 martie 2006, instanța corecțională a respins excepțiile de la declarare și de la declarare și l-a extins pe acesta din urmă din ansamblul prevenirii. Prin hotărârea din 5 iulie 2007, Curtea de Apel de la Paris a confirmat relaxarea asupra a patru șefi ai prevenirii și a declarat că reclamantul este vinovat de prezentarea unui bilanț inexact și de difuzarea de informații înșelătoare pentru surplusul de prevenire, condamnându-l la opt luni de închisoare cu suspendare și la 30 000 EUR dape. La 2 aprilie 2008, Curtea de Casație și-a respins recursurile. GRIEFS Reclamantul susținea că anularea procedurilor inițiate de Comisie cu privire la operațiunile de burse care au condus la scoaterea sa din discuție, reluarea urmărilor pentru aceleași fapte în fața instanței penale s-a confruntat cu principiul ne bis in idem garantat prin art. 4 din Protocolul nr. 7 la Convenție. Invocând art. 6 alineatul (2) din Convenție, el se plângea de refuzul de a anula procedura penală în timp ce procedurile în cauză erau interdependente și încălcarea ab initio a prezumției de nevinovăție afecta în mod necesar întregul proces. În ceea ce privește art. 6 și art. 13 din convenție, acesta a subliniat, de asemenea, durata excesivă a procedurii penale și condițiile de competență judiciară, care ar fi adus atingere echității procedurii. În cele din urmă, acesta a susținut că a fost plasat într-o situație dezavantajoasă față de partea pârâtă. La 4 noiembrie 2009, președintele camerei căreia i s-a atribuit cererea a decis să comunice cauza formulată de art. 4 din Protocolul nr. 7 guvernului pârât. La 28 iulie 2010, Curtea a primit de la guvern următoarea declarație subsemnată, domnul Edwige BELLIARD, agent al guvernului francez, declară că guvernul francez propune plata domnului Jean-Marc OURY, titlu grațios, suma de 16 000 EUR (șaisprezece mii EUR) în vederea unei soluționări pe cale amiabilă a cauzei care are ca origine cererea menționată anterior pendinte în fața Curții Europene a Drepturilor Omului. Această sumă va fi fără orice impozit aplicabil. Aceasta va fi plătită în termen de trei luni de la data notificării deciziei Curții pronunțate în conformitate cu art. 37 alineatul (1) din Convenția europeană a drepturilor omului. În cazul în care nu se soluționează în termenul menționat, Ö s Õ angajat să plătească, de la expirarea acestuia și până la decontarea efectivă a sumei în cauză, un interes simplu la o rată egală cu cea a facilității de creditare marginală a Băncii Centrale Europene, majorat cu trei puncte procentuale. Această plată va duce la soluționarea definitivă a cauzei. Această declarație nu se referă la recunoașterea de către guvernul Franței a unei încălcări a Convenției europene a drepturilor omului în speță. La 16 august 2010, Curtea a primit următoarea declarație semnată de reclamantă. Didier BOUTHORS, avocat, ia notă de faptul că guvernul francez este pregătit să plătească reclamantului, dl Jean-Marc OURY, cu titlu gratuit, suma de 16 000 EUR (șaisprezece mii EUR) în vederea unei soluționări confidențiale a cauzei care are ca origine cererea sus-menționată în fața Curții Europene a Drepturilor Omului. Această sumă va fi scutită de orice impozit aplicabil. Aceasta va fi plătită în termen de trei luni de la data notificării deciziei Curții pronunțate în conformitate cu art. 37 alineatul (1) din Convenția europeană a drepturilor omului. În cazul în care nu se soluționează în termenul menționat, Ö s Õ angajat să plătească, de la expirarea acestuia și până la decontarea efectivă a sumei în cauză, un interes simplu la o rată egală cu cea a facilității de creditare marginală a Băncii Centrale Europene, majorat cu trei puncte procentuale. Această plată va duce la soluționarea definitivă a cauzei. După consultarea clientului meu, vă informez că acceptă această propunere și, în plus, renunță la orice altă pretenție împotriva Franței cu privire la faptele care au stat la baza cererii menționate. Curtea ia act de regulamentul amiabil la care au ajuns părțile. Curtea consideră că acesta se bazează pe respectarea drepturilor omului, astfel cum le recunosc convenția și protocoalele sale și că nu are nici un temei de ordine publică care să justifice continuarea examinării cererii (art. 37 alineatul (1) în fine din Convenție). Prin urmare, este necesar să se șteargă cauza de la rol. Prin aceste motive, Curtea, în unanimitate decide să șteargă cererea de rol. Stephen Phillips Mark Villiger grefier adjunct Președinte

§ Cauze similare

Grupate prin similitudine semantică

5 cauze
Sursă