CASE OF COROI v. MOLDOVA - [Romanian Translation] by the P.A. "Lawyers for Human Rights"

Traducere neoficială a variantei engleze a deciziei,

efectuată de către asociația obștească „Juriștii pentru drepturile omului”

SECȚIA A TREIA

DECIZIE

CU PRIVIRE LA ADMISIBILITATEA

Cererii

nr.

422/07

depusă de

Andrei COROI

împotriva Republicii Moldova

Curtea Europeană a Drepturilor Omului (Secția a Treia), întrunită la 15 martie 2011, în cadrul unei camere compuse din:

Josep Casadevall,

Președinte,

Corneliu Bîrsan,

Alvina Gyulumyan,

Ján Šikuta,

Luis López Guerra,

Nona Tsotsoria,

Mihai Poalelungi,

judecători,

și Marialena Tsirli,

Grefier adjunct al Secției,

Având în vedere cererea sus-menționată depusă la 27 noiembrie 2006,

Având în vedere observațiile prezentate de Guvernul pârât și observațiile prezentate ca răspuns de către reclamant,

În urma deliberării, decide următoarele:

ÎN FAPT

Reclamantul, dl

Andrei Coroi

, este un cetățean al Republicii Moldova care s-a născut în anul

1985

și care locuiește în

Izbiste

. El a fost reprezentat în fața Curții de către dl

F.

Nagacevschi

, avocat din Chișinău. Guvernul Republicii Moldova („Guvernul”) a fost reprezentat de către Agentul său, dl V. Grosu.

A.

Circumstanțele cauzei

Faptele cauzei, așa cum au fost prezentate de părți, pot fi rezumate în felul următor.

La 13 februarie 2006, reclamantul a fost implicat într-un accident rutier în satul său. Potrivit raportului și a schemei locului accidentului întocmite de poliție, el conducea o trăsură cu cai, cu care a ieșit în depășirea unui tractor în curbă și s-a lovit frontal cu un autovehicul. Ca rezultat, au fost inițiate proceduri administrative împotriva reclamantului pentru încălcarea normelor rutiere.

La 25 mai 2006, a avut loc o ședință de judecată la Judecătoria Criuleni, unde reclamantul în mod explicit a renunțat la dreptul său de a fi reprezentat de un avocat și a exprimat intenția de a se apăra singur. În explicațiile date instanței, reclamantul a confirmat versiunea circumstanțelor de fapt stabilite de poliție, însă și-a negat responsabilitatea. Potrivit procesului-verbal al ședinței de judecată, reclamantul a declarat că a înțeles drepturile sale procedurale care i-au fost explicate de către judecător și că el nu avea careva obiecții sau demersuri. Se pare că reclamantul nu a contestat corectitudinea procesului-verbal a ședinței de judecată.

Instanța de judecată, de asemenea, a audiat cealaltă parte implicată în accident și a examinat raportul și schema locului accidentului întocmite de poliție, precum și câteva depoziții scrise ale martorilor poliției. Aceasta l-a găsit vinovat pe reclamant, și l-a obligat să plătească o amendă administrativă de 300 lei moldovenești (MDL) (aproximativ 20

euro (EUR) la acea dată). De asemenea, instanța de judecată a obligat reclamantul să plătească prejudiciul de MDL

13,818 (aproximativ EUR 800 la acea dată) cauzat proprietarului autovehiculului implicat în accident.

Reclamantul a înaintat un recurs, invocând că el nu a avut posibilitate să audieze martorii apărării și că schema locului accidentului a fost întocmită în lipsa acestuia. El a cerut trimiterea cauzei la investigații suplimentare, astfel ca schema locului accidentului să fie întocmită cu participarea sa și a martorilor săi.

La 15 iunie 2006, după o audiere orală cu participarea tuturor părților, un complet din trei judecători a Curții de Apel Chișinău a respins

recursul reclamantului și a adoptat o decizie definitivă. Decizia Curții de Apel Chișinău a fost foarte succintă, menționând doar că după audierea părților, și examinarea materialelor cauzei, s-a ajuns la concluzia că hotărârea primei instanțe trebuie menținută și cererea de recurs a reclamantului respinsă.

B.

Dreptul intern relevant

Potrivit articolului 282/7 al Codului cu privire la contravențiile administrative, în vigoare până în octombrie 2008, instanțele judecătorești care examinează

recursul în cauzele cu privire la contravenții administrative nu sunt obligate să

motiveze deciziile lor, adică acestea se pot întocmi în formă de rezoluție.

PRETENȚII

6 § 1

al Convenției, că procedurile împotriva lui

au fost inechitabile.

2.

De asemenea, el s-a plâns, în temeiul articolului 7 al Convenției

, că, potrivit legislației naționale în vigoare la data evenimentelor, acțiunea lui nu a reprezentat o infracțiune, deoarece potrivit Codului rutier, o trăsură cu cai nu este inclusă în lista vehiculelor care pot fi subiectul unui accident rutier.

3.

Reclamantul a mai pretins, în temeiul articolului 1 al Protocolului nr. 1 la Convenție, că, în rezultatul procedurilor penale inechitabile, el a pierdut o sumă importantă de bani.

ÎN DREPT

“Orice persoană are dreptul la judecarea cauzei sale în mod echitabil ... de către o instanță ... care va hotărî fie asupra încălcării drepturilor și obligațiilor sale cu caracter civil, fie asupra temeiniciei oricărei acuzații penale îndreptate împotriva sa.”

Guvernul nu a fost de acord cu reclamantul și a notat,

inter alia

, că articolul 6 al Convenției, în partea ce ține de aspectele penale, nu era aplicabil procedurilor din această cauză, și că, în orice caz, procedurile au fost echitabile în toate privințele. În ceea ce privește motivarea deciziilor judecătorești respective, Guvernul a afirmat că hotărârea primei instanțe a fost motivată suficient, iar Curtea de Apel a acționat în conformitate cu prevederile articolului 282/7 al Codului cu privire la contravențiile administrative (a se vedea mai sus).

Deoarece cererea este în orice caz inadmisibilă, Curtea nu consideră necesar de a ajunge la o concluzie cu privire la chestiunea aplicabilității articolului 6 al Convenției. La examinarea acestei părți din cerere, ea va admite că procedurile erau cu caracter penal în scopul articolului 6 al Convenției și că, prin urmare, articolul 6 era aplicabil.

Curtea a notat în primul rând că reclamantul nu contestă corectitudinea procesului-verbal al ședinței din 25 mai 2006. Din acest proces-verbal reiese clar că reclamantul nu a avut careva demersuri privind audierea martorilor. În ceea ce privește afirmațiile reclamantului, precum că el nu a fost reprezentat de un avocat și că cuantumul prejudiciului nu a fost suficient de explicit, trebuie de menționat că aceste chestiuni nu au fost abordate în cererea sa de recurs. În lumina celor de mai sus, această parte a cererii trebuie declarată inadmisibilă, în temeiul articolului 35 §§ 1 și 4 al Convenției,

pentru neepuizarea căilor de recurs interne

(a se vedea

Popovici v. Moldova

, nr. 289/04 și 41194/04, §§

50-51, 27 noiembrie 2007;

Ž. v. Latvia

, nr. 14755/03, § 96, 24 ianuarie 2008).

În ceea ce privește decizia Curții de Apel, Curtea reamintește că potrivit jurisprudenței sale, instanțele judecătorești naționale trebuie să-și motiveze deciziile în temeiul articolului 6 § 1 al Convenției (a se vedea, spre exemplu,

Ruiz

Torija v. Spain

, 9 decembrie 1994, § 29, Seria A nr. 303

‑

A). Totuși, instanțele judecătorești nu sunt obligate să ofere răspuns detaliat la fiecare argument și extinderea la care se aplică această obligație de a prezenta motive poate să varieze în dependență de caracterul deciziei. Motivele deciziei pot fi, de asemenea, deduse din circumstanțele cauzelor. În cazul în care o instanță supremă refuză să admită o cauză din motivul că nu sunt întrunite temeiurile legale pentru această cauză, o motivare foarte succintă

poate satisface cerințele articolului 6 al Convenției (

Bachowski v. Poland

(dec.), nr. 32463/06, 2

noiembrie 2010).

În această cauză, este adevărat că decizia Curții de Apel a fost foarte succintă și doar a menținut hotărârea primei instanțe. Totuși, având în vedere faptul că fondul cauzei a fost examinat în mod corespunzător de către Judecătoria Criuleni și că hotărârea acesteia este motivată suficient, precum și având în vedere natura motivelor invocate de reclamant în cererea sa de recurs, Curtea nu consideră că respingerea recursului fără o motivare detaliată constituie o violare a

cerințelor articolului 6 § 1 al Convenției. În lumina celor de mai sus, Curtea consideră că pretenția care se referă la lipsa motivării deciziei Curții de Apel este vădit nefondată și urmează a fi respinsă în temeiul articolului 35 §§ 3 și 4 al Convenției.

2.

În ceea ce privește restul pretențiilor, reclamantul a invitat Curtea, în observațiile sale privind admisibilitatea și fondul cauzei din 31 martie 2010, să nu le examineze.

În lumina celor de mai sus, și în absența unor careva circumstanțe speciale privind respectarea drepturilor garantate de Convenție și Protocoalele sale, Curtea consideră că nu mai este justificată continuarea examinării acestei părți din cerere, în sensul articolului 37 § 1 (a)

al Convenției.

Prin urmare, este potrivit de a scoate cererea de pe rol.

Din aceste motive, Curtea, în unanimitate,

Declară

pretenția formulată în temeiul articolului 6 al Convenției inadmisibilă;

Decide

să scoată restul cererii de pe rolul său.

Marialena Tsirli

Josep Casadevall

Grefier adjunct

Președinte