CASE OF DRAGAN v. MOLDOVA - [Romanian Translation] by the P.A. "Lawyers for Human Rights"

Traducere neoficială a variantei engleze a deciziei,

efectuată de către organizația obștească „Juriștii pentru drepturile omului”

SECȚIA A TREIA

DECIZIE

Cererea nr. 8608/05

depusă de Vladimir DRAGAN

împotriva Republicii Moldova

Curtea Europeană a Drepturilor Omului (Secția a Treia), întrunită la 20 septembrie 2011 în cadrul unei camere compuse din:

Josep Casadevall,

Președinte,

Corneliu Bîrsan,

Alvina Gyulumyan,

Egbert Myjer,

Ineta Ziemele,

Luis López Guerra,

Mihai Poalelungi,

judecători,

și Santiago Quesada,

Grefier al Secției,

Având în vedere cererea sus-menționată depusă la 21 ianuarie 2005,

Având în vedere declarația prezentată de Guvernul pârât la 1 septembrie 2010, modificată prin scrisoarea din 30 noiembrie 2010, prin care solicită Curții să scoată cererea de pe rol, precum și răspunsul reclamantului la acea declarație,

În urma deliberării, decide următoarele:

ÎN FAPT

1.

Reclamantul, dl Vladimir Dragan, este cetățean al Republicii Moldova, născut în 1948 și care locuiește în Piatra-Albă. Guvernul Republicii Moldova („Guvernul”) a fost reprezentat de către Agentul său, dl Vladimir Grosu.

2.

Faptele cauzei, așa cum au fost prezentate de părți, pot fi rezumate în felul următor. La 26 februarie 2000, reclamantul a fost reținut sub bănuiala de comiterea infracțiunilor de omor, tentativă de omor, jaf în formă agravată, furt de mașini și deținere ilegală de arme. Reclamantul a fost acuzat că a săvârșit aceste infracțiuni împreună cu alți membri ai unui grup criminal. El a recunoscut că a comis unele din infracțiunile de care a fost acuzat, dar nu pe cea de omor și tentativă de omor.

3.

La 16 decembrie 2004, Judecătoria sectorului Ialoveni l-a găsit pe reclamant vinovat de săvârșirea infracțiunile de care a fost acuzat și l-a condamnat la o pedeapsă cu închisoarea de douăzeci și cinci de ani. Datorită caracterului extraordinar de dificil al cauzei, aceasta a fost examinată de un complet de trei judecători, în loc de un complet de un judecător. Sentința a fost menținută de Curtea de Apel Chișinău la 22 martie 2005 și de Curtea Supremă de Justiție la 8 iunie 2005.

4

.

În timpul procedurilor, N. a depus o declarație scrisă care atestă faptul că ea i-a cerut fiului său să declare că reclamantul a împușcat-o pe victimă, pentru a proteja persoana care era în realitate responsabilă de aceasta. N. a fost audiată în calitate de martor de către autoritățile de investigare. La 22 martie 2005, Curtea de Apel Chișinău a adoptat o decizie prin care a respins cererea de audiere a lui N. în calitate de martor. Instanța de judecată a audiat mai mulți martori chemați de părți.

5.

În perioada dintre data reținerii sale și 3 mai 2005, reclamantul a fost deținut în Comisariatul de poliție Ialoveni și în Penitenciarul nr. 3 din Chișinău, precum și într-un spital pentru deținuți perioade lungi de timp.

6.

Reclamantul s-a plâns mai multor autorități, inclusiv unei comisii parlamentare și Ministerului Afacerilor Interne, în privința condițiilor de detenție pe care le-a descris în felul următor. La Comisariatul de poliție Ialoveni el a fost deținut într-o celulă care măsura 12-14 m

2

împreună cu alte 8-9 persoane. Celula nu era echipată cu paturi. Platformele de lemn care serveau drept paturi nu erau acoperite cu saltele sau lenjerie de pat. Nu exista masă sau scaune. Celula era umedă și nu avea acces la lumină naturală; exista o lumina electrică de intensitate joasă care era ținută permanent aprinsă. Nu exista toaletă sau robinet, iar găleata folosită drept toaletă era golită doar o dată la fiecare douăzeci și patru de ore. Nu se permitea să faci duș și nici plimbarea zilnică. Mâncarea era servită o dată pe zi și era necomestibilă. În celulă era foarte rece în timpul iernii și foarte cald în timpul verii.

7.

De asemenea, reclamantul a pretins că nu i s-a acordat îngrijirea medicală de care avea nevoie, din care cauza a fost nevoie să fie supus la trei operații consecutive și s-a îmbolnăvit de epilepsie.

8.

În răspunsul din 10 februarie 2004 la una din plângerile reclamantului, Ministerul Afacerilor Interne a confirmat că celulele de la Comisariatului de poliție Ialoveni nu aveau acces la lumină naturală și că secția de poliție nu avea camere de duș. În plus, mai mulți deținuți s-au plâns de prezența insectelor parazitare în celulă. Ministerul a confirmat că, deși există o curte pentru plimbări zilnice, deținuții nu avea acces la aceasta din cauza insuficienței personalului care să supravegheze plimbările zilnice.

9.

În timpul detenției sale, reclamantul a fost tratat în regim de spitalizare în diverse spitale: în perioada 30 noiembrie 2000 – 14 decembrie 2000, 18 octombrie 2001 – 14 martie 2003 și în perioada 4 august 2004 – 2 septembrie 2004 la spitalul nr. 16 din cadrul Penitenciarului Pruncul; iar în perioada 25 martie 2003 – 22 aprilie 2003 la Spitalul Republican de Psihiatrie.

10.

Reclamantul a prezentat copii a mai multor încheieri judecătorești prin care se amânau ședințele de judecată din cauza absenței avocatului apărării, a acuzatului și/sau a procurorului.

PLÂNGERI

11.

Reclamantul s-a plâns, în temeiul articolului 3 al Convenției, că a fost deținut în condiții de detenție inumane și că i s-a acordat îngrijire medicală corespunzătoare.

12.

De asemenea, el s-a plâns, în temeiul aceluiași articol, că a fost maltratat în timpul detenției și că a fost forțat să depună declarații de autodenunțare.

13.

În continuare, el s-a plâns, în temeiul articolului 6 al Convenției, că instanțele de judecată naționale l-au condamnat pe nedrept, că acestea au refuzat să audieze martori și că procedurile în cadrul acestei cauze au fost excesiv de lungi.

14.

În fine, el s-a plâns, în temeiul articolelor 5, 8, 13 și 14 ale Convenției, că autoritățile au refuzat să examineze just cauza sa și că au permis să i se încalce drepturile sale.

ÎN DREPT

A.

Plângerea privind condițiile de detenție

15.

Reclamantul s-a plâns că a fost deținut în condiții de detenție inumane. El s-a bazat pe articolul 3 al Convenției care prevede următoarele:

„Nimeni nu poate fi supus torturii, nici pedepselor sau tratamentelor inumane ori degradante.”

16.

Prin scrisoarea din 1 septembrie 2010, Guvernul a informat Curtea că propune să facă o declarație unilaterală în vederea reglementării amiabile a chestiunii formulate în cerere. El a mai solicitat Curții să scoată cererea de pe rol, în conformitate cu articolul 37 al Convenției.

Declarația prevede următoarele:

„ 1... Guvernul recunoaște că a avut loc încălcarea drepturilor reclamantului prevăzute de articolul 3 al Convenției din cauza condițiilor de detenție inumane și degradante în care reclamantul a fost deținut în perioada 26 februarie 2000 – 3 mai 2005 la Comisariatul de poliția Ialoveni și în Penitenciarul nr. 13 (în perioadele 30 noiembrie 2000 – 14 decembrie 2000, 18 octombrie 2001 – 14 martie 2003 și 4 august 2004 – 2 septembrie 2004 reclamantul a fost deținut în spitalul nr. 16 din cadrul Penitenciarului Pruncul; și în perioada 25 martie 2003 – 22 aprilie 2003 el a fost internat la Spitalul Republican de Psihiatrie).

17.

În scrisoarea din 18 octombrie 2010, reclamantul și-a exprimat opinia că suma menționată în declarația Guvernului este inacceptabil de mică și că declarația nu acoperea toate plângerile, în special maltratarea și durata excesivă a procesului.

18.

Prin scrisoarea din 30 noiembrie 2010, Guvernul și-a modificat declarația din 1 septembrie 2010 și s-a oferit să plătească reclamantului „o sumă totală de 6,000 de euro (șase mii de euro) cu titlu de prejudiciu material și moral, precum și cu titlu de costuri și cheltuieli.”

19.

În scrisoarea din 6 ianuarie 2011, reclamantul a declarată că este de acord că suma oferită de Guvern poate, în principiu, constitui satisfacție echitabilă suficientă în această cauză, dar a remarcat omisiunea Guvernului de a recunoaște încălcarea articolului 3 (maltratare) și a articolului 6 (durata excesivă a procesului) ale Convenției.

20.

Curtea reamintește că articolul 37 al Convenției prevede că ea poate, în orice stadiu al procedurii, să decidă scoaterea de pe rol a unei cereri atunci când circumstanțele duc la una din concluziile precizate în paragraful 1 (a), (b) sau (c) al acelui articol. Articolul 37 §

1

(c) permite Curții să scoată o cerere de pe rolul său dacă:

„din orice alt motiv constatat de Curte, continuarea examinării cererii nu se mai justifică”.

21.

De asemenea, Curtea reamintește că în anumite circumstanțe ea poate scoate o cerere de pe rol, în temeiul articolului 37 § 1(c), în baza unei declarații unilaterale a Guvernului pârât, chiar dacă reclamantul dorește continuarea examinării cauzei.

22.

În acest scop, Curtea va examina atent declarația în lumina principiilor care reies din jurisprudența sa, în special hotărârea

Tahsin Acar

(

Tahsin Acar v.

Turkey

, [GC], nr.

26307/95, §§ 75-77, ECHR 2003-VI);

WAZA Spółka z o.o. v. Poland

(dec.) nr. 11602/02, 26

iunie

2007; și

Sulwińska v. Poland

(dec.) nr. 28953/03).

23.

Având în vedere caracterul recunoașterii din declarația unilaterală a Guvernului din 1 septembrie 2010, modificată prin scrisoarea din 30 noiembrie 2010, precum și suma compensației propuse de Guvern, Curtea consideră că nu se justifică continuarea examinării aceste părți a cererii (articolul 37 § 1(c)) (a se vedea, pentru principiile relevante,

Tahsin Acar

, citată mai sus, și

Meriakri v. Moldova

(scoatere de pe rol), nr. 53487/99, 1

martie

2005). În acest sens, Curtea ia act de faptul că chestiunile ridicate în prezenta cauză sunt similare cu cele examinate în cauza

Ostrovar v.

Moldova

(nr. 35207/03, § 118, 13 septembrie 2005) și nu găsește niciun motiv convingător să reitereze concluziile din acea cauză într-o nouă hotărâre.

24.

Mai mult, în lumina considerentelor de mai sus, și în special având în vedere jurisprudența clară și amplă la acest subiect, Curtea convinsă că respectarea drepturilor omului așa cum sunt garantate de Convenție și Protocoalele sale nu necesită continuarea examinării acestei părți a cererii (articolul 37 § 1

in fine

).

25.

În lumina celor de mai sus, este potrivit de a scoate această parte a cererii de pe rol.

B.

Celelalte plângeri

26.

Reclamantul s-a plâns că a fost maltratat în timpul detenției sale până la trimiterea cauzei în judecată. În rezultat, el a dat declarații autodenunțătoare care ulterior au fost folosite pentru a-l condamna.

27.

Curtea notează că reclamantul nu a prezentat nicio probă în susținerea acestei afirmații. Examinând materialele cauzei, Curtea consideră că această plângere este vădit neîntemeiată în sensul articolului 35 § 3 al Convenției și necesită să fie respinsă în temeiul articolului 35 § 4 al Convenției.

28.

De asemenea, reclamantul s-a plâns că instanțele de judecată l-au condamnat pe nedrept și că procesul în cauza sa a fost excesiv de lung.

29.

Curtea notează că procesul intentat împotriva reclamantului a început la 26 februarie 2000 și s-a încheiat la 8 iunie 2005. Având în vedere faptul că reclamantul a fost deținut toată această perioadă, aceasta ar putea ridica o problemă în limita articolului 6 § 1 al Convenției.

30.

Totuși, Curtea notează și faptul că în timpul procedurilor în fața instanțelor de judecată reclamantul a fost tratat în regim de spitalizare timp de aproape doi ani. În plus, instanțele judecătorești au suspendat procesul de mai multe ori – de exemplu, la 15 martie 2005, atunci când noul avocat angajat de reclamant a cerut timp pentru a face cunoștință cu dosarul.

31.

Mai mult, cauza privește mai multe infracțiuni separate și câteva persoane, inclusiv reclamantul, care au fost acuzate de comiterea acelor infracțiuni ca membri ai unui grup organizat. Prin urmare, cauza era oarecum complexă și a fost examinată în trei nivele de jurisdicție fără întârzieri excesive. În opinia Curții, complexitatea cauzei și gravitatea sancțiunii care ar fi putut fi aplicată reclamantului în cazul condamnării sale necesitau participarea lui în cadrul procesului, cu atât mai mult cu cât nici el nici avocatul lui nu au solicitat examinarea cauzei în lipsa sa. Însă, perioade lungi de timp în timpul procesului el a stat internat în spital. În plus, de mai multe ori el sau avocatul său au lipsit de la ședințele de judecată, acestea fiind amânate.

32.

Prin urmare, în circumstanțele prezentei cauze, Curtea consideră că procesul intentat împotriva reclamantului nu poate fi considerat că a durat o perioadă de timp excesiv de lungă.

33.

În plus, refuzul de a audia martorul N. în 2005 (a se vedea paragraful 4 de mai sus), după ce declarațiile sale depuse la anchetator au fost anexate la dosar și după ce mulți alți martori fuseseră audiați pe parcursul anilor precedenți, nu a afectat procesul într-o manieră substanțială astfel încât să ridice o problemă în limita articolului 6 al Convenției.

34.

Curtea consideră că plângerea formulată în temeiul articolului 6 al Convenției este vădit neîntemeiată în sensul articolului 35 § 3 al Convenției și necesită a fi respinsă în baza articolului 35 § 4 al Convenției.

35.

Examinând materialele dosarului, Curtea nu constată nicio aparență de încălcare a drepturilor reclamantului prevăzute de articolele 5, 8, 13 și 14 ale Convenției. Prin urmare, aceste plângeri sunt vădit neîntemeiate în sensul articolului 35 § 3 al Convenției și necesită a fi respinse în baza articolului 35 § 4 al Convenției

Din aceste motive, Curtea, în unanimitate,

Ia notă

de termenii declarației Guvernului pârât vizavi de articolul 3 al Convenției care privește condițiile de detenție ale reclamantului și modalitățile de asigurare a executării angajamentelor menționate în aceasta;

Decide

să scoată de pe rol această parte a cererii, în conformitate cu articolul 37 § 1 (c) al Convenției; și

Declară

restul cererii inadmisibilă.

Santiago Quesada

Josep Casadevall

Grefier

Președinte