CASE OF IUDIN v. MOLDOVA - [Romanian Translation] by the P.A. "Lawyers for Human Rights"

Traducere neoficială a variantei engleze a deciziei,

efectuată de către organizația obștească „Juriștii pentru drepturile omului”

SECȚIA A TREIA

DECIZIE

Cererea nr. 7347/04

depusă de Alexandr IUDIN

împotriva Republicii Moldova

Curtea Europeană a Drepturilor Omului (Secția a Treia), întrunită la 11 octombrie 2011 în cadrul unei camere compuse din:

Josep Casadevall,

Președinte,

Corneliu Bîrsan,

Alvina Gyulumyan,

Ján Šikuta,

Luis López Guerra,

Nona Tsotsoria,

Mihai Poalelungi,

judecători,,

și Santiago Quesada,

Grefier al Secției,

Având în vedere cererea sus-menționată depusă la 24 ianuarie 2004,

Având în vedere declarația prezentată de Guvernul pârât la 22 martie 2011 în care solicită Curții să scoată cererea de pe rol și răspunsul reclamantului la acea declarație;

În urma deliberării, decide următoarele:

FAPTELE

Reclamantul, dl Alexandr Iudin, este cetățean al Republicii Moldova, care s-a născut în 1951 și care locuiește la Chișinău. El a fost reprezentat în fața Curții de dna E. Iudin. Guvernul Republicii Moldova („Guvernul”) a fost reprezentat de către Agentul său, dl Vladimir Grosu.

Faptele cauzei, așa cum au fost prezentate de părți, pot fi rezumate în felul următor.

Între anii 2002 și 2004, reclamantul a fost deținut în arest preventiv în Penitenciarul nr. 3, unde, potrivit lui, condițiile de detenție au constituit un tratament inuman și degradant. În special, celulele erau supraaglomerate, iar colegii de celulă trebuiau să doarmă în ture. Celulele erau murdare și infestate cu paraziți.

Reclamantul s-a plâns de condițiile proaste de detenție multor organe de stat, inclusiv Procuraturii Generale. În scrisoarea din 15 ianuarie 2004, Procuratura Generală a recunoscut că închisoarea în cauză era supraaglomerată.

PLÂNGERI

Reclamantul s-a plâns, în temeiul articolul 3 al Convenției, de condițiile de detenție inumane și degradante din cadrul Penitenciarului nr.3. De asemenea, el s-a plâns, fără să ofere detalii, de pretinsa încălcare a drepturilor sale garantate de articolul 5 al Convenției.

ÎN DREPT

Plângerea formulată în temeiul articolului 3 al Convenției

La 22 martie 2011, Guvernul a informat Curtea că propune să facă o declarație unilaterală cu următorul conținut:

„

Guvernul recunoaște că a avut loc încălcarea drepturilor reclamantului garantate de articolul 3 al Convenției

[...]

Guvernul este gata să plătească reclamantului suma de 3,000 de euro. Această sumă, care este oferită cu titlu de despăgubiri pentru prejudiciul material și moral, precum și cu titlu de costuri și cheltuieli, va fi convertită în lei moldovenești conform ratei aplicabile la data plății și va fi scutită de orice taxe care pot fi percepute. Ea va fi plătită în termen de trei luni de la data notificării despre adoptarea deciziei Curții în temeiul articolului 37 § 1 al Convenției Europene pentru Drepturile Omului. În cazul neplății acestei sume în decursul perioadei de trei luni, Guvernul va plăti, de la expirarea acestei perioade până la executare, o dobândă egală cu rata minimă a dobânzii la creditele acordate de Banca Centrală Europeană, la care vor fi adăugate trei procente. Plata va constitui soluționarea definitivă a cauzei.”

În lumina celor de mai sus, Guvernul invită Curtea să scoată cererea de pe rol, în conformitate cu articolul 37§ 1 (c) al Convenției.”

Prin scrisoarea din 15 mai 2011, reclamantul și-a exprimat părerea că declarația unilaterală a Guvernului nu trebuie acceptată de către Curte, deoarece suma propusă de Guvern nu este suficientă.

Curtea notează că articolul 37 al Convenției prevede că ea poate, în orice stadiu al procedurii, să decidă scoaterea de pe rol a unei cereri atunci când circumstanțele duc la una din concluziile precizate în paragraful 1 (a), (b) sau (c) al acelui articol. Articolul 37 §

1

(c) permite Curții să scoată o cerere de pe rolul său dacă:

„

din orice alt motiv constatat de Curte, continuarea examinării cererii nu se mai justifică

”.

Articolul 37 § 1

in fine

include următoarea prevedere:

„Totuși, Curtea continuă examinarea cererii dacă respectarea drepturilor omului garantate prin Convenție și Protocoalele sale o cere”.

Curtea reamintește că, în anumite circumstanțe, ea poate scoate cererea de pe rol, sau o parte a acesteia, în temeiul articolului 37 § 1 (c) al Convenției, în baza unei declarații unilaterale a Guvernului pârât, chiar dacă reclamantul dorește continuarea examinării cauzei.

În acest scop, Curtea va examina atent declarația în lumina principiilor care reies din jurisprudența sa, în special hotărârea

Tahsin Acar

(a se vedea

Tahsin Acar v.

Turkey

, [GC], nr.

26307/95, §§ 75-77, ECHR 2003-VI, și

Melnic v.

Moldova

, nr.

6923/03, §§

22-25, 14 noiembrie 2006).

Având în vedere caracterul recunoașterii din declarația unilaterală a Guvernului din 22 martie 2011, precum și suma compensației propuse de Guvern (a se vedea

Ostrovar v. Moldova

, nr.

35207/03, § 118, 13 septembrie 2005;

Becciev v. Moldova

, nr. 9190/03, § 85, 4 octombrie 2005 și

Grosu v.

Moldova

(dec.), nr. 36170/05, 7 iunie 2010)) Curtea consideră că nu se justifică continuarea examinării aceste părți a cererii (articolul 37 § 1(c)) (a se vedea, pentru principiile relevante,

Tahsin Acar

, citată mai sus, și

Meriakri v. Moldova

((radiere), nr. 53487/99, 1

martie

2005)).

În acest scop, Curtea ia notă de faptul că problema ridicată în prezenta cauză este similară cu cea examinată în cauza

Ostrovar

(citată mai sus) și nu găsește niciun motiv imperios pentru a reitera constatările din acea cauză într-o nouă hotărâre.

Mai mult de atât, în lumina considerentelor de mai sus, Curtea nu se îndoiește că reglementarea este bazată pe respectarea drepturilor omului garantate prin Convenție și Protocoalele sale și nu constată vreun motiv care ar justifica continuarea examinării cererii (articolul 37 § 1

in fine

).

Prin urmare ea necesită să fie scoasă de pe rol.

Restul plângerii

În ceea ce privește plângerea reclamantului formulată în temeiul articolului 5 al Convenției, presupunând faptul că reclamantul a epuizat toate recursurile naționale accesibile, Curtea notează că reclamantul nu și-a fundamentat această plângere. Prin urmare, această parte a plângerii este vădit neîntemeiată în sensul articolului 35 § 3 al Convenției și trebuie să fie respinsă în conformitate cu articolul 35 § 4 al Convenției.

Din aceste motive, Curtea, în unanimitate,

Ia notă

de termenii declarației Guvernului pârât privind plângerea reclamantului formulată în temeiul articolul 3 al Convenției și de modalitățile de asigurare a executării angajamentelor menționate în aceasta;

Decide

să scoată cererea de pe rol în ceea ce privește plângerea menționată mai sus;

Declară

restul cererii inadmisibil.

Santiago Quesada

Josep Casadevall

Grefier

Președinte