MOROZAN v. MOLDOVA - [Romanian Translation] by the P.A. "Lawyers for Human Rights"

Traducere neoficială a variantei engleze a deciziei,

efectuată de către asociația obștească „Juriștii pentru drepturile omului”

SECȚIA A TREIA

DECIZIE

Cererea nr. 6503/04

Eugeniu MOROZAN

împotriva Republicii Moldova

Curtea Europeană a Drepturilor Omului (Secția a Treia), întrunită la 5 iunie 2012 în cadrul unei camere compuse din:

Josep Casadevall,

președinte,

Corneliu Bîrsan,

Egbert Myjer,

Ján Šikuta,

Ineta Ziemele,

Nona Tsotsoria,

Kristina Pardalos,

judecători,

și Santiago Quesada,

Grefier al Secției,

Având în vedere cererea sus-menționată depusă la 27 ianuarie 2004,

Având în vederea decizia președintelui Camerei de a-l desemna pe dl Ján Šikuta în calitate de judecător

ad hoc

(articolul 26 § 4 al Convenției și articolul 29 § 1 al Regulamentului Curții), pe motiv că dl Mihai Poalelungi, judecătorul ales din partea Republicii Moldova, a demisionat (articolul 6 al Regulamentului Curții),

Având în vedere declarația prezentată de Guvernul pârât la 16 martie 2012 în care solicită Curții să scoată cererea de pe rol și răspunsul reclamantului la acea declarație;

În urma deliberării, decide următoarele:

ÎN FAPT

1.

Reclamantul, dl Eugeniu Morozan, este cetățean al Republicii Moldova, născut în 1983. El locuiește la Floreni. El a fost reprezentat în Fața Curții de către dl T. Ciorap, avocat în Chișinău.

2.

Guvernul Republicii Moldova („Guvernul”) a fost reprezentat de către Agentul său, dl Vladimir Grosu.

3.

La 13 iunie 2001, reclamantul a fost reținut sub acuzația de furt de mașină. Potrivit reclamantului, el a fost maltratat de mai multe ori în timpul detenției. I s-a aplicat „spânzurătoarea palestiniană”; a fost lovit cu pumnii, cu picioarele și a fost bătut cu bastonul pe corp, cap și pe tălpile picioarelor. Conform unui raport medical din 4 iulie 2001, reclamantul avea edeme și vânătăi pe coapsa dreaptă. În conformitate cu alt raport medical din 5 septembrie 2001, el a suferit o contuzie craniană.

4.

Reclamantul a fost ulterior condamnat la nouă ani de închisoare.

5.

La o dată nespecificată, reclamantul s-a plâns la Procuratura Chișinău în privința presupusei maltratări. Însă, plângerea lui a fost respinsă ca nefondată la 19 februarie 2004 pe motive necomunicate reclamantului.

6.

La 3 aprilie 2008, reclamantul a fost eliberat din detenție.

PLÂNGERI

7.

Invocând articolul 3 al Convenției, reclamantul s-a plâns de faptul că a fost maltratat în timpul arestului preventiv de către poliție. De asemenea, el a invocat articolul 5 în privința ilegalității arestului preventiv și articolul 6 al Convenției în privința inechității procesului penal desfășurat împotriva lui. În ceea ce privește ultima plângere, reclamantul a susținut că instanțele de judecată nu au evaluat corect faptele cauzei și nu au atenționat unii martori despre răspunderea penală în caz de mărturie mincinoasă. Reclamantul a invocat și articolele 7, 8, 9, 10, 11, 12, 13 și 15 ale Convenției, însă fără argumentare.

ÎN DREPT

Plângerea bazată pe articolul 3 al Convenției

8.

La 16 martie 2012, Guvernul a informat Curtea că propune următoarea declarație unilaterală:

„

Guvernul recunoaște că a avut loc încălcarea drepturilor reclamantului garantate de articolul 3 al Convenției

[...]

Guvernul propune să acorde reclamantului suma totală de EUR 15,000

.

Această sumă, care va acoperi prejudiciul moral și material, precum și costurile și cheltuielile, va fi convertită în lei moldovenești conform ratei aplicabile la data plății și va fi scutită de orice taxe care pot fi percepute. Ea va fi plătită în termen de trei luni de la data notificării despre adoptarea deciziei Curții în temeiul articolului 37 § 1 al Convenției Europene pentru Drepturile Omului. În cazul neplății acestei sume în decursul perioadei de trei luni, Guvernul va plăti, de la expirarea acestei perioade până la executare, o dobândă egală cu rata minimă a dobânzii la creditele acordate de Banca Centrală Europeană, la care vor fi adăugate trei procente. Plata va constitui soluționarea definitivă a cauzei.

În lumina celor de mai sus, Guvernul solicită Curții să radieze cererea, în conformitate cu articolul 37§ 1 (c) al Convenției.”

9.

În scrisoarea din 18 aprilie 2012 reclamantul și-a exprimat opinia că Curtea nu ar trebui să accepte declarația unilaterală a Guvernului, deoarece acesta nu a recunoscut expres faptul că reclamantul a fost torturat în Comisariatul de Poliție al sectorului Ciocana și deoarece suma propusă de Guvern nu este suficientă. De asemenea, el a opinat că Guvernul ar trebui să recunoască și încălcarea articolului 13 al Convenției și să compenseze suferințele morale suportate de părinții lui.

10.

Curtea notează că articolul 37 al Convenției stipulează că ea poate, în orice stadiu al procedurii, să decidă scoaterea de pe rol a unei cereri atunci când circumstanțele duc la una din concluziile precizate în paragraful 1 (a), (b) sau (c) al acelui articol. Articolul 37 §

1

(c) permite Curții să scoată o cerere de pe rolul său dacă:

„din orice alt motiv constatat de Curte, continuarea examinării cererii nu se mai justifică”.

11.

Articolul 37 § 1

in fine

stipulează că:

„Totuși, Curtea continuă examinarea cererii dacă respectarea drepturilor omului garantate prin convenție și prin protocoalele sale o impune.”

12.

De asemenea, Curtea reamintește că în anumite circumstanțe ea poate scoate o cerere de pe rol, în temeiul articolului 37 § 1(c), în baza unei declarații unilaterale a Guvernului pârât, chiar dacă reclamantul dorește continuarea examinării cauzei. În acest scop, Curtea va examina atent declarația în lumina principiilor care reies din jurisprudența sa, în special hotărârea

Tahsin Acar

(

Tahsin Acar v.

Turkey

, [GC], nr.

26307/95, §§ 75-77, ECHR 2003-VI) și

Melnic v.

Moldova

, nr. 6923/03, §§ 22-25, 14

noiembrie 2006).

13.

Având în vedere caracterul recunoașterii din declarația unilaterală a Guvernului din 16 martie 2912, precum și suma compensației propuse – care este comparabilă sumelor acordate în alte cauze (a se vedea

I.D. v. Moldova

, nr. 47203/06, § 57, 30 noiembrie 2010 și

Bisir and Tulus v. Moldova

, nr. 42973/05, § 68, 17

mai 2011), Curtea consideră că nu se justifică continuarea examinării aceste părți a cererii (articolul 37 § 1(c)) (a se vedea, pentru principiile relevante,

Tahsin Acar

, citată mai sus, și

Meriakri v. Moldova

(radierea), nr. 53487/99, 1

martie

2005).

14.

În lumina considerentelor de mai sus, Curtea consideră că respectarea drepturilor omului garantate prin Convenție și Protocoalele sale nu impune continuarea examinării acestui capăt de cerere (articolul 37 § 1

in fine

).

Prin urmare, aceasta trebuie radiată.

Celelalte plângeri

15.

În ceea ce privește plângerea reclamantului întemeiată pe articolul 13 al Convenției împreună cu articolul 3, Curtea consideră că aceasta nu ridică probleme distincte.

16.

Cât privește restul plângerilor, Curtea consideră că acestea sunt neîntemeiate și notează că dosarul nu conține materiale care să dovedească că prevederile invocate de către reclamant au fost încălcate. Prin urmare, acest capăt de cerere este vădit neîntemeiat în sensul articolului 35 § 3 al Convenției și trebuie să fie respins în conformitate cu articolul 35 § 4 al Convenției.

Din aceste motive, Curtea, în unanimitate,

Ia notă

de termenii declarației Guvernului pârât;

Decide

să scoată cererea de pe rol în ceea ce privește articolul 3 al Convenției;

Decide

că cererea nu prezintă probleme distincte în raport cu articolul 13 al Convenției;

Declară

cererea în rest inadmisibilă.

Santiago Quesada

Josep Casadevall

Grefier

Președinte