CASE OF IONEL v. MOLDOVA - [Romanian Translation] by the P.A. "Lawyers for Human Rights"

Traducere neoficială a variantei engleze a deciziei,

efectuată de către

asociația

obștească „Juriștii pentru drepturile omului”

SECȚIA A TREIA

DECIZIE

Cererea nr.

24032/08

depusă de

Gheorghe IONEL

împotriva Republicii Moldova

Curtea Europeană a Drepturilor Omului (Secția a Treia), întrunită la 29 martie 2011, în cadrul unei camere compuse din:

Josep Casadevall,

Președinte,

Alvina Gyulumyan,

Egbert Myjer,

Ineta Ziemele,

Luis López Guerra,

Mihai Poalelungi,

Kristina Pardalos,

judecători,

și Santiago Quesada,

Grefier al Secției,

Având în vedere cererea sus-menționată depusă la 14 mai 2008,

Având în vedere declarația prezentată de Guvernul pârât la 1 septembrie 2010 prin care se cerea Curții scoaterea cererii de pe rol și răspunsul reclamantului la acea declarație,

În urma deliberării, decide următoarele:

ÎN FAPT

Reclamantul, dl Gheorghe Ionel, este un cetățean al Republicii Moldova care s-a născut în anul 1967 și care locuiește în Vorniceni. El a fost reprezentat în fața Curții de către dna A. Ursachi și dna A. Balan, avocați din Chișinău. Guvernul Republicii Moldova („Guvernul”) a fost reprezentat de către Agentul său, dl V. Grosu.

La momentul evenimentelor, reclamantul era primarul satului Vorniceni. La 12 octombrie 2007, reclamantul a fost reținut, fiind acuzat de trafic de ființe umane. Reclamantul a fost pus în detenție și instanțele judecătorești naționale au eliberat pe numele lui mandate de arest pentru o perioadă de patruzeci și șase de zile, până la 26 noiembrie 2007, când reclamantul a fost eliberat. Instanțele judecătorești naționale au respins, fără nici o motivare, contestația reclamantului precum că nu exista o bănuială rezonabilă că el ar fi comis infracțiunea ce i se imputa, că arestarea sa a fost motivată politic și că nu existau motive suficiente și relevante pentru detenția sa. Instanțele judecătorești au invocat următoarele motive pentru arestarea reclamantului: reclamantul a comis o infracțiune pentru care legea prevede o pedeapsă mai mare de doi ani privațiune de libertate, exista riscul ca el să se înțeleagă cu alte persoane bănuite neidentificate, reclamantul se putea ascunde sau putea împiedica investigarea cauzei și el avea antecedente penale.

Pe perioada detenției sale, reclamantul a fost ținut într-o celulă solitară nr. 4 din locul de detenție de la DGCCO.

Suprafața celulei era de aproximativ 4 m.p., aceasta nu avea ferestre și tavanul era atât de jos, încât o persoană adultă nu putea să stea în picioare. Nu exista lumină artificială și celula era în întuneric complet. Reclamantul a cerut în mod repetat instalarea unui bec electric în celula sa, însă administrația i-a refuzat cererea. În celulă nu era pat, ci doar o poliță de lemn fără așternut. Celula era foarte rece și nu avea veceu. Reclamantul era condus la veceu doar odată pe zi. În restul timpului, el trebuia să folosească o căldare. Din cauza condițiilor de detenție, reclamantul avea probleme grave de sănătate, însă el nu a beneficiat de asistență medicală adecvată.

În cele din urmă, la 19 iulie 2009, reclamantul a fost achitat de către Curtea Supremă de Justiție.

PRETENȚII

, el a fost supus unui tratament inuman și degradant.

2.

De asemenea, el s-a plâns, în temeiul articolului

5 § 1 (c) al Convenției, că nu exista o bănuială rezonabilă pentru a justifica arestarea și detenția sa.

3.

În final, reclamantul s-a plâns, în temeiul

articolului 5 § 3 al Convenției, că instanțele judecătorești nu au oferit motive relevante și suficiente pentru detenția sa.

ÎN DREPT

Pretențiile formulate în temeiul articolului 3 și 5 § 3 al Convenției

La 6 mai 2010, Guvernul a informat Curtea că a propus să facă o declarație unilaterală în vederea reglementării chestiunilor abordate în cerere. Textul scrisorii Guvernului către Curte prevede următoarele:

„

Guvernul recunoaște că a avut loc o ingerință în drepturile reclamantului garantate de articolul 3 al Convenției, deoarece condițiile de detenție în locul de detenție de la DGCCO, unde era ținut reclamantul, au reprezentat un tratament degradant. În același timp, a avut loc încălcarea drepturilor reclamantului garantate de articolul 5 § 3 al Convenției, deoarece motivele pe care s-au bazat instanțele judecătorești în deciziile lor privind detenția reclamantului și prelungirea detenției acestuia nu erau suficiente...

În acest sens, Guvernul consideră că toate faptele menționate

supra

și în special recunoașterea încălcării dreptului reclamantului ar putea servi, cel puțin, drept satisfacția echitabilă parțială...

În același timp, Guvernul este dispus să propună o anumită sumă de bani cu titlu de satisfacție echitabilă pentru prejudiciul moral, precum și costuri și cheltuieli, imediat după ce reclamantul își vă prezenta observațiile la această declarație...”

Printr-o scrisoare primită de Curte la 14 iunie 2010, unul din reprezentanții reclamantului a reiterat poziția sa că în această cauză a avut loc o violare a articolului 3 și a articolului 5 § 3 al Convenției și a pretins 10,000 euro (EUR) cu titlu de prejudiciu moral și EUR 1,700 cu titlu de costuri și cheltuieli. Ea nu s-a referit în nici un fel la pretinsa violare a articolului 5 § 1 al Convenției.

La 1 septembrie 2010, Guvernul și-a reiterat declarația inițială și a propus să plătească reclamantului EUR 6,000 cu titlu de prejudiciu moral și EUR 600 cu titlu de costuri și cheltuieli. El a notat că reclamantul nu a insistat asupra cererii sale inițiale formulate în temeiul articolului 5 § 1 al Convenției.

Reclamantului i s-a cerut de două ori, inclusiv odată prin intermediul poștei recomandate, să se expună asupra sumelor propuse de Guvern, însă acesta nu a făcut acest lucru.

Curtea notează că articolul 37 al Convenției prevede că

ea poate hotărî, la orice stadiu al procedurii, scoaterea de pe rol a unei cereri, atunci când circumstanțele permit să se tragă una din concluziile specificate la literele (a), (b) sau (c) ale paragrafului 1 al acestui articol. Articolul 37 § 1 (c) dă dreptul Curții să hotărască scoaterea cererii de pe rol, în special:

„pentru orice alt motiv, constatat de Curte, care nu mai justifică continuarea examinării cererii”.

Articolul 37 § 1

in fine

prevede următoarele:

„Totuși, Curtea continuă examinarea cererii dacă respectarea drepturilor omului garantate prin Convenție și prin Protocoalele sale o cere.”

Curtea mai notează că, în anumite circumstanțe, ea poate scoate o cerere de pe rol, în temeiul articolului 37 § 1 (c) al Convenției, în baza unei declarații unilaterale a Guvernului pârât, chiar dacă reclamantul dorește continuarea examinării cauzei.

În acest sens, Curtea va examina cu atenție declarația în lumina principiilor care rezultă din jurisprudența sa, în special din hotărârea

Tahsin Acar

(a se vedea,

Tahsin Acar v.

Turkey

(chestiunea preliminară) [GC], nr.

26307/95, §§ 75-77, ECHR 2003-VI, și

Melnic v.

Moldova

, nr.

6923/03, §§

22-25, 14 noiembrie 2006).

Având în vedere caracterul recunoașterii din declarația unilaterală a Guvernului, precum și suma compensației propuse de Guvern, Curtea consideră

că nu mai este justificată continuarea examinării acestei părți din cerere (articolul 37 § 1 (c))

(a se vedea, pentru principiile relevante,

Tahsin Acar

, citată mai sus, și

Meriakri v. Moldova

(radiere), nr. 53487/99, 1

martie

2005)).

În lumina celor de mai sus, Curtea conchide că respectarea drepturilor omului garantate prin Convenție și Protocoalele sale nu îi cere continuarea examinării acestei părți din cerere (articolul 37 § 1

in fine

al Convenției).

Prin urmare, cererea urmează a fi scoasă de pe rol.

Pretenția rămasă

În ceea ce privește pretenția reclamantului formulată în temeiul articolului 5 § 1 al Convenției, Curtea notează că reclamantul nu a motivat-o și consideră pretenția nefondată. Prin urmare, această parte din cerere este vădit nefondată, în sensul articolului 35 § 3 al Convenției și urmează a fi respinsă în conformitate cu articolul 35 § 4 al Convenției.

Din aceste motive, Curtea, cu majoritate,

Ia notă

de

prevederile declarației Guvernului pârât și de modalitățile de asigurare a respectării angajamentelor la care s-a făcut referire în aceasta;

Decide

să scoată cererea de pe rolul său în ceea ce ține de pretențiile formulate în temeiul articolului 3 și articolului 5 § 3 al Convenției în conformitate cu articolul 37 § 1 (c) al Convenției;

Declară

restul

cererii inadmisibil.

Santiago Quesada

Josep Casadevall

Grefier

Președinte