IONEL v. MOLDOVA - [Romanian Translation] by the Ministry of Justice of the Republic of Moldova

Traducerea și permisiunea de republicare au fost oferite sub autoritatea Direcției Generale Agent Guvernamental, Ministerul Justiției al Republicii Moldova (

justice.gov.md

). Permisiunea de a republica această traducere a fost acordată exclusiv în scopul includerii sale în baza de date HUDOC.

The present text and the authorisation to republish were granted under the authority of the Governmental Agent’s General Department from the Ministry of Justice of the Republic of Moldova (

justice.gov.md

). Permission to re-publish this translation has been granted for the sole purpose of its inclusion in the Court’s database HUDOC.

La traduction et l’autorisation de republier ont été accordées sous l’autorité de la Direction générale de l’Agent gouvernemental du Ministère de la Justice de la République de Moldova (

justice.gov.md

). L’autorisation de republier cette traduction a été accordée dans le seul but de son inclusion dans la base de données HUDOC de la Cour.

SECȚIA A TREIA

DECIZIE

Cererea nr. 24032/08

depusă de Gheorghe IONEL

împotriva Moldova

Curtea Europeană a Drepturilor Omului (Secția a Treia), statuînd la 29

martie 2011, în cadrul unei camere compuse din:

Josep Casadevall,

Președinte,

Alvina Gyulumyan,

Egbert Myjer,

Ineta Ziemele,

Luis López Guerra,

Mihai Poalelungi,

Kristina Pardalos,

judecători,

și Santiago Quesada,

Grefier al Secției,

Avînd în vedere cererea sus-menționată depusă la 14 mai 2008,

Avînd în vedere declarația prezentată de Guvernul pîrît la 1 septembrie 2010 prin care se solicită Curții scoaterea cererii de pe rol și răspunsul reclamantului la această declarație,

Deliberînd, decide următoarele:

ÎN FAPT

Reclamantul, Dl Gheorghe Ionel, este cetățean al Republicii Moldova care s-a născut în anul 1967 și care locuiește la Vorniceni. El a fost reprezentat în fața Curții de către Dna

A. Ursachi și Dna A. Balan, avocați din Chișinău. Guvernul Republicii Moldova („Guvernul”) a fost reprezentat de către Agentul său, Dl V. Grosu.

La momentul evenimentelor reclamantul era primar al comunei Vorniceni. La 12 octombrie 2007 el a fost reținut, fiind învinuit de trafic de ființe umane. Reclamantul a fost plasat în detenție și au fost emise mai multe mandate de arest de către instanțele naționale pentru o perioadă de patruzeci și șase de zile, pînă la 26 noiembrie 2007, cînd reclamantul a fost eliberat. Instanțele naționale au respins, fără a oferi careva motive, afirmațiile reclamantului că nu a existat o bănuială rezonabilă că ar fi comis infracțiunea de care era învinuit, că arestul său s-a bazat pe motive politice și că nu au existat motive relevante și suficiente pentru a-l menține în detenție. Motivele invocate de instanțele naționale pentru detenția reclamantului au fost că acesta a comis o infracțiune gravă pentru care legea prevede pedeapsă privativă de libertate pe un termen mai mare de doi ani, exista riscul ca acesta să comunice cu alți suspecți neidentificați, reclamantul s-ar putea ascunde sau să se eschiveze de la urmărirea penală și că a fost anterior judecat.

În timpul arestului, reclamantul a fost deținut solitar în celula nr. 4 a izolatorului DGCCO. Celula măsura aproximativ 4 m

2

, nu avea ferestre, iar tavanul era atît de jos încît o persoană adultă nu putea sta normal în poziție verticală. Nu exista iluminare electrică și în celulă era întuneric. Reclamantul a solicitat, cu numeroase ocazii, să-i fie iluminată camera de detenție, însă administrația a refuzat. În loc de pat era o poliță de lemn fără albituri. În celulă era foarte frig și nu exista un WC în interior. Reclamantul era dus la WC o singura dată pe zi. În tot restul zilei, a trebuit să utilizeze o găleată. Din cauza condițiilor de detenție, reclamantul a avut probleme serioase de sănătate, cu toate acestea, nu i-a fost acordată asistență medicală corespunzătoare.

În cele din urmă, la 19 iulie 2009 reclamantul a fost achitat de către Curtea Supremă de Justiție.

PLÎNGERI

1.

Reclamantul se plînge în temeiul articolului 3 din Convenție că, datorită condițiilor de detenție, el a fost supus unui tratament inuman și degradant.

2.

El se plînge, de asemenea, în temeiul articolului 5 § 1 (c) din Convenție că nu a existat o bănuială rezonabilă pentru a justifica reținerea și detenția sa.

3.

În sfîrșit, reclamantul se plînge în temeiul articolului 5 § 3 din Convenție, că instanțele judecătorești nu au oferit motive relevante și suficiente pentru detenția sa.

ÎN DREPT

Plîngerile în temeiul articolului 3 și articolului 5 § 3 din Convenție

La 6 mai 2010 Guvernul a informat Curtea că a propus să facă o declarație unilaterală în vederea reglementării chestiunilor abordate în cerere. Textul scrisorii adresate Curții prevede următoarele:

“Guvernul recunoaște că a avut loc o violare a drepturilor reclamantului garantate de articolul 3 din Convenție deoarece condițiile de detenție în izolatorul DGCCO, unde a fost deținut reclamantul, au constituit un tratament degradant. În același timp, a avut loc o violare a drepturilor reclamantului garantate de articolul 5 § 3 din Convenție, deoarece motivele invocate de instanțele naționale în deciziile lor de a reține reclamantul și de prelungire a detenției sale nu au fost suficiente...

În acest sens, Guvernul consideră că toate faptele menționate

supra

și, în particular, recunoașterea violării drepturilor reclamantului ar putea servi, cel puțin drept satisfacție echitabilă parțială...

În același timp, Guvernul este gata să propună o anumită sumă de bani drept satisfacție echitabilă cu titlu de prejudiciu moral, precum și pentru costuri și cheltuieli, imediat după ce reclamantul va prezenta comentariile sale asupra prezentei declarații...”

Într-o scrisoare primită de Curte la 14 iunie 2010, una din reprezentantele reclamantului a reiterat poziția anterioară, afirmînd că, în cauza dată, a existat o violare a articolului 3 și a articolului 5 § 3 din Convenție și a pretins suma de 10.000 euro (EUR) cu titlu de prejudiciu moral și EUR 1.700 cu titlu de costuri și cheltuieli. Ea nu a făcut nici o mențiune cu privire la pretinsa încălcare a articolului 5 § 1 din Convenție.

La 1 septembrie 2010 Guvernul a reiterat declarația sa unilaterală inițială și a propus să plătească reclamantului EUR 6.000 cu titlu de prejudiciu moral și EUR 600 cu titlu de costuri și cheltuieli. Guvernul a remarcat că reclamantul nu a insistat asupra plîngerii sale inițiale în temeiul articolului 5 § 1 din Convenție.

Reclamantului i s-a solicitat de două ori, inclusiv o dată prin scrisoare recomandată, să comenteze cu privire la sumele propuse de Guvern, dar el a omis să facă acest lucru.

Curtea notează că articolul 37 al Convenției prevede că

ea poate hotărî, la orice stadiu al procedurii, scoaterea de pe rol a unei cereri, atunci când circumstanțele permit să se tragă una din concluziile specificate la literele (a), (b) sau (c) ale paragrafului 1 al acestui articol. Articolul 37 § 1 (c) dă dreptul Curții să hotărască scoaterea cererii de pe rol, în special:

“

pentru orice alt motiv, constatat de Curte, care nu mai justifică continuarea examinării cererii

”.

Articolul 37 § 1

in fine

prevede următoarele

:

“

Totuși, Curtea continuă examinarea cererii dacă respectarea drepturilor omului garantate prin Convenție și prin Protocoalele sale o cere

.”

Curtea mai notează că, în anumite circumstanțe, ea poate scoate o cerere de pe rol, în temeiul articolului 37 § 1 (c) al Convenției, în baza unei declarații unilaterale a Guvernului pîrît, chiar dacă reclamantul dorește continuarea examinării cauzei.

În acest sens, Curtea va examina cu atenție declarația în lumina principiilor care rezultă din jurisprudența sa, în special din hotărîrea

Tahsin Acar

(a se vedea,

Tahsin Acar v. Turkey

, [GC], nr. 26307/95, §§ 75-77, ECHR 2003-VI; și

Melnic v. Moldova

, nr.

6923/03, §§

22-25, 14

noiembrie 2006).

Avînd în vedere caracterul recunoașterii din declarația unilaterală a Guvernului, precum și suma compensației propuse de Guvern, Curtea consideră

că nu mai este justificată continuarea examinării acestui capăt de cerere

(

articolul 37 § 1 (c))

(a se vedea, pentru principiile relevante,

Tahsin Acar

, citată mai sus, și

Meriakri v. Moldova

(radiere), nr. 53487/99, 1

martie

2005)).

În lumina celor de mai sus, Curtea conchide că respectarea drepturilor omului garantate prin Convenție și Protocoalele sale nu îi cere continuarea examinării cererii (articolul 37 § 1

in fine

al Convenției).

Prin urmare, cererea urmează a fi scoasă de pe rol.

Plîngerea rămasă

În ceea ce privește plîngerea reclamantului în temeiul articolului 5 § 1 din Convenție, Curtea constată că reclamantul a omis să o substanțieze și consideră plîngerea ca fiind nefondată. Prin urmare, această parte a cererii este vădit nefondată, în sensul articolului 35 § 3 din Convenție, și urmează a fi respinsă în temeiul articolului 35 § 4.

Din aceste motive, Curtea, în unanimitate,

Ia notă

de prevederile declarației Guvernului pîrît și de modalitățile de asigurare a respectării angajamentelor la care s-a făcut referire în aceasta;

Decide

să scoată cererea de pe rolul său, în partea ce se referă la plîngerile în temeiul articolului 3 și articolului 5 § 3 din Convenție, în conformitate cu articolul 37 § 1 (c) al Convenției;

Declară

restul cererii inadmisibil.

Santiago Quesada

Josep Casadevall

Grefier

Președinte