BUROV v. MOLDOVA - [Romanian Translation] by the Ministry of Justice of the Republic of Moldova

Traducerea și permisiunea de republicare au fost oferite sub autoritatea Direcției Generale Agent Guvernamental, Ministerul Justiției al Republicii Moldova (

justice.gov.md

). Permisiunea de a republica această traducere a fost acordată exclusiv în scopul includerii sale în baza de date HUDOC.

The present text and the authorisation to republish were granted under the authority of the Governmental Agent’s General Department from the Ministry of Justice of the Republic of Moldova (

justice.gov.md

). Permission to re-publish this translation has been granted for the sole purpose of its inclusion in the Court’s database HUDOC.

La traduction et l’autorisation de republier ont été accordées sous l’autorité de la Direction générale de l’Agent gouvernemental du Ministère de la Justice de la République de Moldova (

justice.gov.md

). L’autorisation de republier cette traduction a été accordée dans le seul but de son inclusion dans la base de données HUDOC de la Cour.

SECȚIA A TREIA

DECIZIE

CU PRIVIRE LA ADMISIBILITATEA

Cererii nr. 38875/03

depusă de Ion BUROV

contra Moldovei

Curtea Europeană a Drepturilor Omului (Secția a treia), statuând la 14 iunie 2011 într-o cameră compusă din:

Josep Casadevall,

Președinte,

Corneliu Bîrsan,

Alvina Gyulumyan,

Ineta Ziemele,

Luis López Guerra,

Mihai Poalelungi,

Kristina Pardalos,

judecători,

și Santiago Quesada,

Grefier al Secției,

Ținînd cont de cererea de mai sus depusă la 20 noiembrie 2003,

Ținînd cont de observațiile Guvernului reclamat precum și replica reclamantului,

În urma deliberării, decide următoarele:

ÎN FAPT

1.

Reclamantul Ion Burov este cetățean al Republicii Moldova, născut în 1948 și locuiește în Chișinău. El a fost reprezentat la Curte de către V.

Panțîru, avocat ce își desfășoară activitatea în Chișinău. Guvernul Republicii Moldova (“Guvernul”) a fost reprezentat de către Agentul său, dl V. Grosu.

A.

Circumstanțele cauzei

1)

Procedura privind achitarea restanțelor salariale

2.

La o dată nespecificată, reclamantul, fost polițist, a inițiat o acțiune în instanța de judecată împotriva fostului său angajator Ministerul Afacerilor Interne (“Ministerul”), solicitînd achitarea restanțelor salariale.

3.

Printr-o hotărîre definitivă din 19 iunie 2002 Curtea Supremă de Justiție a obligat Ministerul să achite în beneficiul reclamantului 909 lei (69 EUR) la acel moment, pentru restanțele salariale și 500 lei (EUR

38) pentru

onorariul avocatului: un echivalent total de EUR 107.

4.

Suma de 909 lei reprezintă diferența dintre suma achitată reclamantului pentru absența forțată de la muncă pentrui perioada 1997-2000(17,547 lei), precum și la care avea dreptul potrivit legislației( 18,547 lei). Curtea Supremă de Justiție de asemenea a obligat Ministerul să calculeze și să achite reclamantului o compensație suplimentară (

premiul-recompensă

) pentru perioada de lucru cuprinsă între 1 ianuarie 1997 și 24 martie 1997.

5.

La 29 august 2002 și 24 iunie 2004 reclamantul a solicitat fără succes redeschiderea procedurilor, care s-a sfîrșit cu o hotărîrea adoptată în favoarea sa.

6.

Potrivit reclamantului, hotărârea judecătorească definitivă pronunțată în favoarea sa nu a fost executată până în prezent.

2)

Procedura privind restituirea proprietăților naționalizate

7.

Reclamantul susține că, în 1996 el a inițiat o acțiune la Judecătoria Rîșcani, solicitînd restituirea proprietăților naționalizate, care au fost deținute anterior de către familia sa. Potrivit acestuia, Judecătoria Rîșcani nu a examinat cererea sa până în anul 2003. Rezultatul acestor proceduri este necunoscut.

3)

Procedurile privind anularea unui refuz de autorizare a unei construcții

8.

La o dată nespecificată, reclamantul a contestat decizia unei autorități locale privind refuzul de a-i elibera o autorizație de construcție.

9.

Printr-o hotărâre definitivă din 6 iunie 2002, Curtea de Apel a Republicii Moldova (

Curtea de Apel a Republicii Moldova

) a respins cererea sa ca fiind nefondată.

4)

Informații privind situația financiară a reclamantului

10.

Printr-o hotărîre a Tribunalului municipiului Chișinău

(Tribunalul Chișinău)

din 30 octombrie 2002, reclamantului i-a fost acordată suma de 32,301 lei (EUR 2,384) cu titlu de despăgubiri pentru concedierea ilegală. Această hotărâre a fost menținută printr-o decizie definitivă a Curții de Apel a Republicii Moldova la 14 ianuarie 2003.

11.

Reclamantul a prezentat acte, în conformitate cu care a inițiat mai multe seturi de proceduri civile între anii 1997 și 2008, în plus față de cele rezumate mai sus. Conform facturilor prezentate, a achitat în mod regulat taxe pentru reprezentarea sa în instanță. Astfel, el a achitat mai multor avocați, respectiv, 2970 lei (aproximativ EUR 436) în anul 1997, 524 lei (aproximativ EUR 46) în anul 2000, 1000 de lei (aproximativ EUR 87) în anul 2001, 2700 lei (aproximativ EUR 172) și în anul 2005 și 2300 lei (aproximativ EUR 143) între anii 2006 și 2008. Aceste sume s-au ridicat în mod cumulativ la 9494 lei (aproximativ EUR 884).

12.

Pe parcursul anului 2001 reclamantul a început să construiască un gard decorativ în jurul casei sale. Conform facturilor, reclamantul a achitat 5540 lei (aproximativ EUR 481) pentru materiale de construcții și MDL 1,500 (EUR 137) a achitat constructorilor.

13.

În fine

, reclamantul a susținut în pretențiile sale de satisfacție echitabilă că a achitat doar 1280 de euro pentru asistența juridică de care a beneficiat în fața Curții. El nu a cerut Curții asistență juridică gratuită.

B.

Dreptul și practica națională

14.

Dreptul intern pertinent a fost expus în hotărârea

Prodan v. Moldovei

(nr. 49806/99, CEDO 2004-III (extrase)).

PLÎNGERI

15.

Reclamantul s-a plâns în temeiul articolului 1 din Protocolul nr.1 precum că hotărârea definitivă din 19 iunie 2002, în favoarea s-a nu a fost executată.

16.

Bazându-se pe diferite dispoziții din Convenție, el s-a plâns de asemenea, precum că Judecătoria sectorului Rîșcani a omis să examineze cererea sa privind restituirea proprietății naționalizate. Mai mult, el s-a plîns în ceea ce privește rezultatul procedurii, care sa încheiat cu hotărârea definitivă din 6 iunie 2002.

ÎN DREPT

A.

Pretinsa violare a articolului 1 din Protocolul nr. 1 privind neexecutarea unei hotărâri judecătorești definitive pronunțate în favoarea reclamantului

17.

Reclamantul susține că neachitarea în beneficiul său a sumei de 1409 lei (107 EUR), stabilită prin hotărîrea definitivă în favoarea sa, precum și necalcularea și achitarea despăgubiri la care avea dreptul pentru perioada cuprinsă între anii 1 ianuarie - 24 martie 1997, a încălcat articolul 1 din Protocolul nr. 1, care prevede:

“Orice persoană fizică sau juridică are dreptul la respectarea bunurilor sale. Nimeni nu poate fi lipsit de proprietatea sa decât pentru cauză de utilitate publică și în condițiile prevăzute de lege și de principiile generale ale dreptului internațional.

Dispozițiile precedente nu aduc atingere dreptului statelor de a adopta legile pe care le consideră necesare pentru a reglementa folosința bunurilor conform interesului general sau pentru a asigura plata impozitelor ori a altor contribuții, sau a amenzilor.”

18.

La 15 martie 2010, Curtea a comunicat Guvernului reclamat plîngerea privind neexecutarea hotărârii judecătorești definitive pronunțate în favoarea reclamantului.

19.

Guvernul a respins afirmațiile reclamantului. Acesta a susținut că hotărârea definitivă pronunțată în favoarea reclamantului a fost executată. Guvernul a prezentat o scrisoare a Departamentului de Executare a Ministerului Justiției din 5 octombrie 2004 adresată Curții de Apel Chișinău, potrivit căreia decizia definitivă pronunțată în favoarea reclamantului a fost restituită ca fiind executată.

20.

Reclamantul a răspuns că documentele prezentate de Guvern au fost falsificate și că nu pot fi acceptate ca fiind o dovadă a executării.

21.

Curtea constată că circumstanțele cauzei sunt discutabile și că nu poate stabili din materialele cauzei, dacă hotărârea definitivă pronunțată în favoarea reclamantului a fost executată.

22.

Necătînd la cele expuse supra, Curtea consideră că nu este necesar să se examineze dacă restul hotărîrii judecătorești definitive pronunțate în favoarea reclamantului a fost executată, deoarece mai întîi este necesar să stabilească dacă plângerile sale sunt admisibile în conformitate cu articolul 35 din Convenția, astfel cum a fost modificat prin Protocolul nr. 14 la Convenția de la care a intrat în vigoare la 1 iunie 2010.

23.

Protocolul adițional a adăugat o nouă condiție privind admisibilitatea la articolul 35, care în măsura în care este relevant, prevede după cum urmează:

“3.

Curtea declară inadmisibilă orice cerere individuală introdusă în temeiul articolului 34 în cazul în care consideră că:

(...)

(b)

reclamantul nu a suferit vreun prejudiciu important, cu excepția faptului dacă respectarea drepturilor omului garantate de Convenție și Protocoalele sale nu cer în mod obligatoriu examinarea fondului cererii și cu condiția de a nu respinge din acest motiv nici o cauză care nu a fost examinată în modul cuvenit de către o instanță judecătorească internă.”

24.

Astfel, Curtea v-a examina din oficiu dacă: (1) reclamantul nu a suferit vreun prejudiciu important; (2) cu excepția faptului dacă respectarea drepturilor omului garantate de Convenție și Protocoalele sale nu cer în mod obligatoriu examinarea fondului cererii; și (3) cu condiția de a nu respinge din acest motiv nici o cauză care nu a fost examinată în modul cuvenit de către o instanță judecătorească internă

1.

Dacă reclamantul a suferit un prejudiciu important

25.

Curtea a mai apreciat că acest criteriu se aplică în cazul în care, o posibilă încălcare a unui drept din punct de vedere strict juridic, gradul de severitate atins, nu justifică o examinare de către o instanță internațională (a se vedea

Adrian Mihai Ionescu c. România

(DEC), nr. 36659/04, 1 iunie 2010;

Korolev c. Rusiei

(dec.), nr. 25551/05, 1 iulie 2010;

Gaftoniuc v. România

, (dec.), nr. 30934/05, 22 februarie 2011). Mai mult, nivelul de severitate este evaluat în funcție de impactul financiar al problemei în litigiu, precum și importanța cauzei pentru reclamant.

26.

Curtea notează de la bun început că, suma relativ mică a prejudiciului material a determinat reclamantul să adreseze o cerere la Curte. La baza cererii reclamantului se află o plîngere privind omisiunea autorităților statului de a achita în beneficiul său echivalentul sumei de 107 EUR la momentul respectiv. Din această sumă, doar 909 lei (EUR 69) reprezintă restanța salarială, restul sumei care este cea mai mare parte, a fost achitată reclamantului (MDL 17,547). Cealaltă parte a sumei constituie costuri și cheltuieli suportate de reclamant pe parcursul examinării cauzei. În ce constă compensația suplimentară în cauză

Curtea constată că reclamantul a evaluat-o la 1591 lei (EUR 121) iar Guvernul nu a contestat această sumă. Astfel, Curtea este dispusă să accepte faptul că suma totală în prezenta speță constituie 228 EUR.

27.

În baza celor expuse supra, în opinia Curții, nu există nicio dovadă, că situația financiară a reclamantului în rezultatul examinării cauzei ar fi avut un efect semnificativ asupra vieții sale private.

28.

Aparent, din documentele prezentate de reclamant în ce privește inițierea mai multor seturi de proceduri civile între 1997 și 2008, reclamantul regulat a achitat onorariile reprezentanților săi, care numai în conformitate cu documentele aflate în posesia Curții constituie 9494 lei (aproximativ EUR 884). Mai mult, instanțele naționale au acordat reclamantului suma de MDL 32,301 (EUR 2,384) cu titlu de despăgubiri pentru concedierea ilegală și nu sa plîns că această compensație nu a fost achitată. De asemenea, se pare că pe parcursul anului 2001 reclamantul a efectuat anumite lucrări de construcție, achitînd aproximativ 137 de euro constructorilor și 481 euro pentru materiale de construcții. De asemenea, Curtea observă că reclamantul a avut posibilitatea să achite pentru reprezentarea sa în fața Curții suma de 1280 euro, fără a solicita vreo taxă pentru asistență juridică. În final, Curtea constată că, în timp ce solicită executarea hotărârii judecătorești definitive în favoarea sa, reclamantul de două ori a utilizat căile de atac extraordinare pentru a obține redeschiderea procedurii, care sa încheiat cu hotărârea definitivă pronunțată în favoarea sa.

29.

Curtea este conștientă de faptul că impactul unui prejudiciu material nu trebuie să fie măsurat în termeni abstracți: chiar și un prejudiciu material modest pot fi semnificativ în funcție de persoană și situația economică din țara sa, sau regiunea în care el sau ea locuiește.

Totuși, luând în considerare astfel de circumstanțe economice diferite, Curtea consideră că este dincolo de orice îndoială că, în circumstanțele prezentei speței, suma în cauză a fost de o importanță minimă pentru reclamant.

30.

În același timp, Curtea este conștientă de faptul că suma în cauză nu este singurul element care determină dacă reclamantul a suferit un prejudiciu semnificativ. Într-adevăr, o încălcare a Convenției se poate referi la probleme importante de principiu și poate cauza astfel, un prejudiciu semnificativ, fără a afecta un interes financiar. Totuși, Curtea nu consideră că astfel de pretenții au fost invocate de către reclamant.

31.

Ținînd cont de cele expuse mai sus, Curtea conchide că reclamantul nu a suferit un prejudiciu semnificativ, ca urmare a pretinselor încălcări ale Convenției.

2.

Dacă respectarea drepturilor omului drepturilor omului astfel cum sunt definite în Convenție și protocoalele sale adiționale necesită o examinare fondului cererii

32.

Curtea reiterează că, în conformitate cu această clauză de salvgardare, aceasta este obligată să continue examinarea unei cereri în cazul în care ridică întrebări cu caracter general, care afectează respectarea Convenției (a se vedea

Tyrer c. Regatului Unit

, nr 5856/72,. Raportul Comisiei din 14 decembrie 1976, Seria B 24, p. 2, § 2;

Korolev c. Rusiei

(dec.) și

Gaftoniuc v. România

(dec.), citată mai sus).

33.

În plus, Curtea observă că problema neexecutării în Republica Moldova a fost abordată în repetate rânduri în hotărîrile sale (a se vedea,

inter alia, cauza

Cebotari și alții c. Moldovei

, nr. 37763/04, 37712/04, 35247/04, 35178 / 04 și 34350/04, 27 ianuarie 2009). Examinarea fondului cererii în cauză nu ar aduce nici-un element nou în jurisprudența Curții. Mai mult decât atât, la 23 iulie 2010, la recomandarea experților Consiliului Europei a fost adoptată o nouă Lege privind executorii judecătorești din Republica Moldova. În baza acestei legi noi a fost creat un sistem de executori judecătorești privați care asigură executarea eficientă și în timp util a hotărîrilor judecătorești.

34.

În cele din urmă, Curtea conchide că, respectarea drepturilor omului astfel cum a fost definită în Convenție și Protocoalele sale adiționale nu necesită o examinare a fondului prezentei spețe.

3.

Dacă prezenta cauză a fost apreciată în mod corect de către instanța națională

35.

În opinia Curții, circumstanțele prezentei spețe, luate ca un tot întreg nu dezvăluie nicio negare a justiției la nivel național. Plîngerile inițiale ale reclamantului împotriva pîrîtului au fost examinate la două niveluri jurisdicție și pretențiile sale au fost satisfăcute. În plus, în legislația Republicii Moldova a avut loc la momentul respectiv un mecanism de executare a hotărârilor judecătorești prin intermediul executorilor judecătorești, în scopul de a asigura îndeplinirea obligațiilor pozitive impuse de stat în acest sens.

36.

Astfel, Curtea consideră că situația reclamantului nu constituie un refuz al justiției, care poate fi imputat Guvernului.

37.

Curtea conchide că, prezenta speță a fost a fost apreciată corect de către instanța națională, în conformitate cu articolului 35 § 3 (b).

4.

Concluzii

38.

Prin urmare, cele trei condiții ale noului criteriu de inadmisibilitate, au fost îndeplinite, Curtea constată că această plîngere urmează să fie declarată inadmisibilă în temeiul articolului 35 §§ 3 (b) și 4 din Convenție.

B.

Alte plîngeri

39.

Bazându-se pe diferite dispoziții ale Convenției, reclamantul a susținut că Judecătoria sectorului Rîșcani a omis să examineze cererea sa privind restituirea proprietăților naționalizate ale familiei sale. În opinia Curții, această plângere este complet nefondată și urmează să fie respinsă ca fiind vădit nefondată, în conformitate cu articolul 35 § 3 (a) din Convenție.

40.

În măsura în care reclamantul sa plîns cu privire la rezultatul procedurii, care sa încheiat cu hotărîrea Curții Supreme de Justiție din 6 iunie 2002, Curtea notează că reclamantul a depus această plângere la 20 noiembrie 2003, ceea ce reprezintă mai mult de un an de la data hotărârii judecătorești definitive. Astfel, această parte a cererii urmează să fie respinsă ca fiind depusă tardiv, în conformitate cu articolul 35 §§ 1 și 4 din Convenție.

Din aceste motive, Curtea, în unanimitate,

Declară

cererea inadmisibilă.

Santiago Quesada

Josep Casadevall

Grefier

Președinte