AFFAIRE YOLDAȘ ET AUTRES c. TURQUIE
- Instanță
- CtEDO
- Concluzie
- Violation de l'art. 5-3;Violation de l'art. 6-1
AFFAIRE YOLDAȘ ET AUTRES c. TURQUIE (CtEDO, 2011)
A DOUA SECȚIE
CAUZA
YOLDAȘ ȘI ALȚII c. TURCIA
(Cereri nr. 23706/07, 37912/07, 43801/07, 54514/07, 56503/07, 1033/08, 1522/08 și 2635/08)
HOTĂRÂRE
STRASBOURG
15 martie 2011
Această hotărâre este definitivă. Ea poate suferi mici retusuri de formă.
În cauza Yoldaș și alții c. Turcia,
Curtea Europeană a Drepturilor Omului (a doua secție), ședând într-un comitet compus din:
Ireneu Cabral Barreto,
președinte,
Dragoljub Popović,
András Sajó,
judecători,
și de Françoise Elens-Passos,
grefier adjunct de secție,
După deliberări în camera de consiliu pe 22 februarie 2011,
Pronunță hotărârea următoare, adoptată la această dată:
PROCEDURA
La originea acestei cauze se află opt cereri (nr. 23706/07, 37912/07, 43801/07, 54514/07, 56503/07, 1033/08, 1522/08 și 2635/08) îndreptate împotriva Republicii Turcie și care au fost depuse la Curte de opt cetățeni ai acestui Stat, domni Servet Yoldaș, Bedran Salamboğa, Hasan Kutulman, Hacı Bayancuk, Ahmet Șahin, Cemal Tutar, Bilal Çetiner și Mehmet Fidancı (denumiți în continuare „reclamanții"), respectiv pe 31 mai, 20 august, 1 octombrie, 3, 10, 12, 13 și 18 decembrie 2007 în temeiul articolului 34 din Convenția de protejare a drepturilor omului și a libertăților fundamentale (denumită în continuare „Convenția").
Guvernul turc (denumit în continuare „Guvernul") a fost reprezentat de agentul acestuia.
Printr-o scrisoare primită pe 13 iulie 2009, în cadrul cererii nr. 56503/07, moșteniitorii legali ai domnului Ahmet Șahin (doamna Fatma Șahin, soția sa, și domni İsmail, Hasan, Yusuf și Halit Șahin, copiii săi, născuți respectiv în 1966, 1996, 1997, 1999 și 2001) au informat grefia cu privire la decesul acestui reclamant survenit pe 1 iunie 2009 și au exprimat dorința de a continua procedura în fața Curții. Din motive de ordin practic, prezenta hotărâre va continua să numească domnul Ahmet Șahin „reclamant", deși astăzi această calitate trebuie atribuită doamnei Șahin și celor patru fii ai săi (a se vedea, mutatis mutandis, Dalban c. România [Marea Cameră], nr. 28114/95, § 1, CEDO 1999-VI).
Pe data de 11 mai 2009, președintele secției a doua a hotărât comunicarea cererilor Guvernului. În aplicarea Protocolului nr. 14, cererile au fost atribuite unui Comitet.
FAPTELE
I. CIRCUMSTANȚELE CAUZEI
Reclamanții s-au născut respectiv în 1970, 1970, 1974, 1955, 1971, 1972, 1974 și 1972.
Au fost arestați și plasați sub arest la domiciliu în cadrul operațiunilor desfășurate împotriva Hezbollah, o organizație armată ilegală, pe 17 ianuarie 2000 (Cemal Tutar), 20 mai 2000 (Hasan Kutulman), 13 aprilie 2001 (Mehmet Fidancı), 1 iunie 2001 (Bedran Salamboğa), 5 septembrie 2001 (Hacı Bayancuk), 28 septembrie 2001 (Servet Yoldaș), 3 decembrie 2001 (Ahmet Șahin) și 21 ianuarie 2002 (Bilal Çetiner). Au fost apoi plasați în arest preventiv, de un judecător competent, cu câteva zile după arestarea lor.
Prin acte de acuzare stabilite la momente diferite, procuratura i-a acuzat în special de apartenența la o organizație armată ilegală și/sau tentativa de răsturnare prin forță a ordinii constituționale turce.
Deși s-a angajat o acțiune publică împotriva domnului Bedran Salamboğa, nu s-ar fi încă rendat nicio decizie judecătorească în cauza sa până în prezent. Potrivit pieselor dosarului, procesul desfășurat la adresa sa ar rămâne încă în curs în fața instanței de primă instanță și ar rămâne în continuare în arest preventiv la data pronunțării prezentei hotărâri.
Pe data de 30 ianuarie 2000, un judecător competent a ordonat plasarea domnului Cemal Tutar în arest preventiv. Cu toate acestea, în aceeași zi, judecătorul a ordonat și punerea la dispoziția forțelor de securitate pentru un termen de zece zile pentru a permite agenților de poliție să continue luarea declarației sale. Acest termen de zece zile a fost periodic prelungit de un judecător până pe 22 iulie 2000 pentru același motiv și, prin urmare, plasarea interesatului într-o situație echivalentă unui arest la domiciliu a durat mai mult de cinci luni. Potrivit pieselor dosarului, procedura desfășurată împotriva sa ar rămâne încă în curs în fața jurisdicțiilor interne și se afla încă în arest preventiv la data pronunțării prezentei hotărâri.
Pe data de 13 ianuarie 2005, Mehmet Fidancı a fost condamnat la închisoare pe viață în primă instanță. Cu toate acestea, pe 7 iunie 2005, Curtea de Casație a anulat hotărârea. Pe data de 28 februarie 2008, a fost din nou condamnat la aceeași pedeapsă privativă de libertate și, pe 7 iulie 2009, Curtea de Casație a confirmat hotărârea.
Pe data de 19 decembrie 2006, judecătorii fondului l-au condamnat pe domnul Ahmet Șahin la închisoare pe viață. Pe data de 28 mai 2008, condamnarea sus-menționată a fost confirmată de Curtea de Casație.
Pe data de 9 martie 2007, domnul Servet Yoldaș a fost condamnat, de curte de asise, la închisoare pe viață. Pe data de 14 aprilie 2009, Curtea de Casație a anulat hotărârea de primă instanță. Pe data de 21 octombrie 2010, interesatul a fost din nou condamnat la aceeași pedeapsă privativă de libertate de judecătorii fondului. Cauza a fost supusă recursului și, potrivit elementelor dosarului, ar rămâne încă în curs în fața Curții de Casație la data pronunțării prezentei hotărâri.
Pe data de 3 aprilie 2007, domnul Hacı Bayancuk a fost, de asemenea, condamnat în primă instanță la închisoare pe viață. Pe data de 6 februarie 2008, hotărârea dată a fost anulată. Pe data de 19 martie 2009, curtea de asise competentă, sesizată din nou, l-a condamnat din nou la o pedeapsă privativă de libertate. Cu toate acestea, hotărârea în cauză a fost supusă recursului și, potrivit pieselor dosarului, cauza ar rămâne încă în curs în fața Curții de Casație la data pronunțării prezentei hotărâri.
Pe data de 24 aprilie 2007, domnul Bilal Çetiner a fost condamnat la închisoare pe viață de curtea de asise. Pe data de 17 februarie 2009, Curtea de Casație a confirmat hotărârea dată.
Pe data de 6 mai 2008, domnul Hasan Kutulman a fost, de asemenea, condamnat la închisoare pe viață. Cu toate acestea, hotărârea de primă instanță a fost supusă recursului și, potrivit elementelor dosarului, procedura în cauză ar rămâne încă în curs în fața Curții de Casație la data pronunțării prezentei hotărâri.
Din momentul arestării lor, autoritățile judiciare au respins în mod constant cererile reiterative de eliberare ale reclamanților și au ordonat periodic menținerea lor în arest preventiv, pe baza unor formule aproape întotdeauna identice, cum ar fi „natura infracțiunilor atribuite", „starea dovezilor", „conținutul dosarului", „gravitatea pedepsei ce se cuvenea" și/sau „faptul că infracțiunea atribuită era una dintre infracțiunile enumerate la art. 100 § 3 din codul de procedură penală („CPP") [regliementând motivele și condițiile arestului preventiv]".
II. DREPTUL INTERN PERTINENT
Pentru dreptul intern pertinent, a se vedea hotărârile Tunce și alții c. Turcia (nr. 2422/06, 3712/08, 3714/08, 3715/08, 3717/08, 3718/08, 3719/08, 3724/08, 3725/08, 3728/08, 3730/08, 3731/08, 3733/08, 3734/08, 3735/08, 3737/08, 3739/08, 3740/08, 3745/08 și 3746/08, §§ 8 și 9, 13 octombrie 2009), Șayık și alții c. Turcia (nr. 1966/07, 9965/07, 35245/07, 35250/07, 36561/07, 36591/07 și 40928/07, §§ 13-15, 8 decembrie 2009), și Yiğitdoğan c. Turcia (nr. 20827/08, §§ 8-10, 16 martie 2010).
PE DREPT
I. FUZIUNEA CAUZELOR ȘI OBSERVAȚIE PRELIMINARĂ
Ținând seama de similitudinea cererilor în ceea ce privește faptele și chestiunea de fond pe care o ridică, Curtea hotărăște să fuzioneze cererile și să le examineze în comun într-o singură hotărâre.
Curtea observă că reclamantul domnul Ahmet Șahin a decedat pe 1 iunie 2009 și că văduva sa, doamna Șahin, și cei patru fii ai săi au exprimat dorința de a continua instanța.
Guvernul susține că moșteniitorii domnului Ahmet Șahin nu au interes în continuarea proceduri și invită Curtea să radiere cererea introdusă de acesta din registru.
Din acest punct de vedere, Curtea observă că a recunoscut deja părinților sau apropiaților unui reclamant decedat în cursul procedurii calitatea de a continua cererea în numele acestuia în contextul cauzelor în care reclamantul se plângea de durata detenției sale și/sau de o încălcare a dreptului să-și judece cauza într-un termen rezonabil (a se vedea, printre alții, Krempovskij c. Lituania (dec.), nr. 37193/97, 20 aprilie 1999, Marie-Louise Loyen și Bruneel c. Franța, nr. 55929/00, §§ 25-29, 5 iulie 2005, și Kozimor c. Polonia, nr. 10816/02, §§ 25-29, 12 aprilie 2007). Ca urmare, Curtea consideră că moșteniitorii domnului Ahmet Șahin au un interes moral legitim de a constata că durata detenției suferite de acesta și durata procedurii penale desfășurate împotriva sa au avut loc în încălcarea articolelor 5 § 3 și 6 § 1 din Convenție.
II. PRIVIND ADMISIBILITATEA
Invocând art. 5 § 3 din Convenție, reclamanții se plâng mai întâi de durata arestului lor preventiv, pe care o consideră excesivă. Domnul Ahmet Șahin susține că lungimea detenției sale încalcă, de asemenea, principiul prezumției de nevinovăție, consacrat de art. 6 § 2 din Convenție.
Ținând seama de faptul că art. 5 § 3 din Convenție protejează indirect principiul prevăzut de art. 6 § 2 (a se vedea în special, Olstowski c. Polonia (dec.), nr. 34052/96, 15 februarie 2001, și Labita c. Italia [Marea Cameră], nr. 26772/95, § 152, CEDO 2000-IV), Curtea consideră că aceste grievanțe trebuie examinate doar sub aspectul articolului 5 § 3 din Convenție.
Referindu-se în continuare la art. 5 § 3, domnul Cemal Tutar denunță, de asemenea, durata și condițiile arestului la domiciliu.
Cu excepția domnilor Hasan Kutulman și Hacı Bayancuk, reclamanții se plâng, de asemenea, că cauza lor nu a fost judecată într-un termen rezonabil. În final, domnul Ahmet Șahin se plânge, într-o manieră generală, de lipsa de independență și imparțialitate a instanțelor naționale. La acest titlu, invocă art. 6 § 1 din Convenție.
În ceea ce privește durata arestului preventiv, Guvernul se prevalează de neepuizarea căilor de atac interne, observând că unii din reclamații au omis să conteste ordinele de menținere în arest, în conformitate cu articolele 267, 268 și 271 din CPP.
Reclamanții contestă acest argument.
În ceea ce privește grievanțele invocând art. 5 § 3 din Convenție, Curtea reamintește că, potrivit jurisprudenței sale constante, în cazul unei lipse de cale de atac internă adecvată, termenul de șase luni începe să curgă din momentul actului incriminat în cerere (a se vedea, printre alții, Sakık și alții c. Turcia, 26 noiembrie 1997, § 53, Culegere de hotărâri și decizii 1997-VII). În speță, Curtea observă că arestul la domiciliu al domnului Cemal Tutar s-a încheiat pe 22 iulie 2000 (§9 mai sus) și că arestul preventiv suferit de domni Ahmet Șahin și Bilal Çetiner s-a încheiat respectiv pe 19 decembrie 2006 și 24 aprilie 2007, date la care instanța de primă instanță i-a condamnat pe acești din urmă la pedeapsa privativă de libertate (paragrafele 11 și 14 mai sus). Curtea observă, cu toate acestea, că acești reclamații și-au introdus cererile respectiv pe 12, 13 și 10 decembrie 2007 (a se vedea lista în Anex). Ca urmare, a trecut un termen de mai mult de șapte ani (Cemal Tutar), de aproximativ un an (Ahmet Șahin) sau mai mult de șapte luni (Bilal Çetiner) între încetarea presupuselor încălcări și introducerea grievanțelor în cauză în fața Curții. De aceea, grievanța domnului Cemal Tutar privind durata și condițiile arestului la domiciliu și cea a domnilor Ahmet Șahin și Bilal Çetiner privind arestul lor preventiv au fost prezentate în afara termenului de șase luni și trebuie, prin urmare, respinse în temeiul articolului 35 §§ 1 și 4 din Convenție.
În ceea ce privește grievanța domnului Ahmet Șahin privind lipsa de independență și imparțialitate a instanțelor naționale, Curtea observă că grievanța în cauză este enunțată într-o manieră generală și că argumentarea acesteia nu este nicicum susținută. În plus, trebuie să se observe că judecătorii care au ședințe în curtea de asise în fața căreia interesatul a fost judecat se bucură de garanții constituționale și legale (a se vedea, mutatis mutandis, İmrek c. Turcia (dec.), nr. 57175/00, 28 ianuarie 2003). De aici rezultă că această grievanță este în mod evident neîntemeiată și trebuie respinsă, în temeiul articolului 35 §§ 3 și 4 din Convenție.
Privitor la excepția Guvernului privind calea de atac prevăzută de articolele 267, 268 și 271 din CPP, Curtea reamintește că a deja respins excepții similare în cazuri asemănătoare (a se vedea, în special, Mehmet Garip Özer și alții c. Turcia, nr. 9603/07, 9894/07 și 16474/07, §§ 21 și 22, 5 ianuarie 2010). Deoarece Guvernul nu a prezentat niciun exemplu care să dovedească respectarea cerințelor unui recurs „efectiv" care să permită deținuților să conteste legalitatea detenției (a se vedea, în acest sens, Schöps c. Germania, nr. 25116/94, § 44, CEDO 2001-I), Curtea nu vede nici un motiv, în speță, de a se abate de la concluziile anterioare și, prin urmare, respinge excepția Guvernului.
Curtea constată că grievanța privind durata detenției suferite de domni Servet Yoldaș, Bedran Salamboğa, Hasan Kutulman, Hacı Bayancuk, Cemal Tutar și Mehmet Fidancı și cea privind durata procedurii penale desfășurate împotriva domnilor Servet Yoldaș, Bedran Salamboğa, Ahmet Șahin, Cemal Tutar, Bilal Çetiner și Mehmet Fidancı nu sunt în mod evident neîntemeiате în sensul articolului 35 § 3 din Convenție. Ea observă, de asemenea, că nu se confruntă cu nici alt motiv de inadmisibilitate. Prin urmare, acestea trebuie declarate admisibile.
III. PRIVIND PRESUPUSA VIOLATE A ARTICOLULUI 5 § 3 DIN CONVENȚIE
Guvernul susține că durata arestului preventiv suferit de domni Servet Yoldaș, Bedran Salamboğa, Hasan Kutulman, Hacı Bayancuk, Cemal Tutar și Mehmet Fidancı nu este excesivă în raport special cu natura infracțiunilor de care aceștia erau suspectați, cu gravitatea pedepselor ce se cuveneau și cu riscul comiterii de eventuale infracțiuni serioase. El susține, în plus, că riscul de fugă, pericolul de entravare a justiției și necesitatea de a preserva ordinea publică constituiau elemente suficiente pentru a justifica menținerea acestor reclamații în arest preventiv.
Ținând seama de jurisprudența sa constantă privind determinarea perioadei de arest preventiv care urmează să fie luată în considerare (a se vedea în special, Solmaz c. Turcia, nr. 27561/02, §§ 23-37, CEDO 2007-..., și Baltacı c. Turcia, nr. 495/02, §§ 44-46, 18 iulie 2006), Curtea constată că durata arestelor preventive este de aproximativ șase ani și șase luni pentru domnul Mehmet Fidancı, mai mult de șase ani și opt luni pentru domnul Hacı Bayancuk, de aproximativ șapte ani pentru domnul Servet Yoldaș și de aproximativ opt ani pentru domnul Hasan Kutulman. Ea observă, de asemenea, că domni Bedran Salamboğa și Cemal Tutar se află aparent încă în arest preventiv și că detenția suferită de aceștia a durat deja mai mult de nouă ani și nouă luni, respectiv mai mult de unsprezece ani la data pronunțării prezentei hotărâri. Curtea reamintește că a deja examinat cazuri asemănătoare și a concluzionat în mai multe rânduri la încălcarea articolului 5 § 3 din Convenție (a se vedea, printre mulți alții, Dereci c. Turcia, nr. 77845/01, §§ 34-41, 24 mai 2005, Taciroğlu c. Turcia, nr. 25324/02, §§ 18-24, 2 februarie 2006, și Tunce și alții, precitată, § 18). Deoarece Guvernul nu a furnizat nici un fapt sau argument care ar permite a se abate în speță de la aceste concluzii, Curtea concluzionează la încălcarea articolului 5 § 3 din Convenție.
IV. PRIVIND PRESUPUSA VIOLATE A ARTICOLULUI 6 § 1 DIN CONVENȚIE
În ceea ce privește grievanța celor șase reclamații privind art. 6 § 1, Guvernul susține că durata procedurilor litigioase nu poate fi considerată ca fiind derezonabilă în raport special cu complexitatea cauzelor, cu volumul dosarelor, cu natura acuzațiilor aduse reclamanților, cu comportamentul acestora și al reprezentanților lor, cu numărul infracțiunilor comise, al acuzaților implicați, al martorilor, al reclamațiilor și al victimelor, și ținând seama de dificultățile particulare ale procedurilor privind criminalitatea organizată. În plus, potrivit Guvernului, nu ar putea fi criticată o lipsă de diligență din partea instanțelor naționale în desfășurarea procedurilor în cauză.
Reclamanții contestă aceste argumente.
Curtea observă că procedurile au început odată cu arestarea reclamanților (§6 mai sus). Ea observă, de asemenea, că cele desfășurate împotriva domnilor Servet Yoldaș, Bedran Salamboğa și Cemal Tutar rămân aparent încă în curs în fața jurisdicțiilor interne la data pronunțării prezentei hotărâri (paragrafele 8, 9 și 12 mai sus) și că cele desfășurate împotriva celorlalți trei reclamații s-au încheiat la data pronunțării hotărârilor Curții de Casație care confirmă hotărârile de primă instanță în cauză (paragrafele 10, 11 și 14 mai sus).
Curtea observă, cu toate acestea, că procedura penală desfășurată împotriva domnului Ahmet Șahin a durat aproximativ șase ani și șase luni, cea desfășurată împotriva domnului Bilal Çetiner a durat mai mult de șapte ani și cea derulată împotriva domnului Mehmet Fidancı a durat aproximativ opt ani și trei luni pentru cazuri care au cunoscut două grade de jurisdicție. Ea observă, în plus, că procesele desfășurate împotriva domnilor Servet Yoldaș, Bedran Salamboğa și Cemal Tutar au durat deja mai mult de zece ani pentru primii doi reclamații și mai mult de unsprezece ani pentru al treilea reclamant la data pronunțării prezentei hotărâri și par să fie încă în curs în fața jurisdicțiilor interne.
Curtea reamintește că caracterul rezonabil al duratei unei proceduri se apreciază în funcție de circumstanțele cauzei și ținând seama de criteriile consacrate de jurisprudența sa, în special de complexitatea cauzei, comportamentul reclamanților și cel al autorităților competente (a se vedea, printre mulți alții, Pélissier și Sassi c. Franța [Marea Cameră], nr. 25444/94, § 67, CEDO 1999-II).
De asemenea, observă că unii din reclamații au fost menținuți în arest preventiv pe parcursul întregii proceduri și că alții se află încă acolo la prezent, după o detenție cu durata de cel puțin nouă ani și nouă luni (paragrafele 8, 9, 12 și 30 mai sus) – situație care cere instanțelor încărcate cu cauza o diligență deosebită pentru a administra justiția în cel mai scurt timp (a se vedea, printre alții, Kalachnikov c. Rusia, nr. 47095/99, § 132, CEDO 2002-VI, și Gezici și İpek c. Turcia, nr. 71517/01, § 54, 10 noiembrie 2005).
Curtea recunoaște că aceste proceduri, privind criminalitatea organizată, aveau o oarecare complexitate în ele însele, în special datorită numărului acuzaților, martorilor, reclamațiilor și infracțiunilor de care justiciabilii erau suspectați și volumului dosarelor. Cu toate acestea, această complexitate nu ar putea în sine justifica lungimea procedurilor care variază de la mai mult de șase ani la mai mult de unsprezece ani (a se vedea §34 mai sus).
După ce a examinat toate elementele care i-au fost prezentate, Curtea consideră că Guvernul nu a expus nici un fapt sau argument care ar putea duce la o concluzie diferită în cazurile prezente. Ținând seama de jurisprudența sa bine stabilită în materie (a se vedea, printre mulți alții, Pélissier și Sassi, precitată, și A. Yılmaz c. Turcia, nr. 10512/02, §§ 46-53, 22 iulie 2008), Curtea consideră că în speță duratele procedurilor litigioase sunt excesive și nu răspund cererii de „dreptul la o judecată într-un termen rezonabil".
De aceea, a existat o încălcare a articolului 6 § 1 privitor la această grievanță formulată de cei șase reclamații în cauză.
V. PRIVIND APLICAREA ARTICOLULUIUI 41 DIN CONVENȚIE
Reclamanții cer fiecare o sumă variind de la 20.000 euro (EUR) la 500.000 EUR pentru prejudiciul material și moral pe care susțin că l-au suferit. În plus, domnul Hacı Bayancuk cere, ca prejudiciu material, rambursarea diferitelor sume (58.150 mărci germane, 40.215 dolari americani, 100 florini olandezi și 82.000.000 lire turce vechi) pe care le avea la el la momentul arestării în 2001 și care au fost confiscate de puterea publică pe motiv că aparțin de fapt unei organizații criminale.
Guvernul contestă aceste prețuri și invită Curtea să respingă cererile în cauză.
Curtea nu vede o relație cauzală între încălcările constatate și prejudiciul material pretins și respinge această cerere. Cu toate acestea, Curtea consideră că reclamanții au suferit un prejudiciu moral sigur. Pronunțând în echitate, ea acordă 3.000 EUR moșteniitorilor domnului Ahmet Șahin, 3.600 EUR domnului Bilal Çetiner, 8.000 EUR fiecăruia din reclamații domni Hacı Bayancuk și Mehmet Fidancı, 8.500 EUR domnului Servet Yoldaș, 9.500 EUR domnului Hasan Kutulman, 11.500 EUR domnului Bedran Salamboğa și 13.000 EUR domnului Cemal Tutar ca prejudiciu moral.
Curtea consideră oportun a calca rata dobânzilor de moră pe rata dobânzii pentru facilitățile de împrumut marginal ale Băncii Centrale Europene majorată cu trei puncte procentuale.
În plus, procedurile penale desfășurate împotriva unor reclamații fiind încă pendente din cel puțin mai mult de zece ani (paragrafele 8, 9, 12, 13 și 15 mai sus) și domni Bedran Salamboğa și Cemal Tutar aflánduu-se încă în arest preventiv (paragrafele 8 și 9 mai sus), Curtea consideră că în acest caz, o modalitate potrivită de a pune capăt încălcărilor constatate este să se termene procesele în cauză cât mai rapid posibil, ținând seama de cerințele unei bune administrări a justiției (Yakıșan c. Turcia, nr. 11339/03, § 49, 6 martie 2007).
DIN ACESTE MOTIVE, CURTEA CU UNANIMITATE,
Hotărăște
să fuzioneze cererile;
Declară
cererile admisibile privitor la grievanța privind durata detenției suferite de domni Servet Yoldaș, Bedran Salamboğa, Hasan Kutulman, Hacı Bayancuk, Cemal Tutar și Mehmet Fidancı (art. 5 § 3) precum și cea privind durata procedurilor penale desfășurate împotriva domnilor Servet Yoldaș, Bedran Salamboğa, Ahmet Șahin, Cemal Tutar, Bilal Çetiner și Mehmet Fidancı (art. 6 § 1) și irrecevabile pentru rest;
Spune
că a existat o încălcare a articolului 5 § 3 din Convenție față de reclamații Servet Yoldaș, Bedran Salamboğa, Hasan Kutulman, Hacı Bayancuk, Cemal Tutar și Mehmet Fidancı;
Spune
că a existat o încălcare a articolului 6 § 1 din Convenție față de reclamații Servet Yoldaș, Bedran Salamboğa, Ahmet Șahin, Cemal Tutar, Bilal Çetiner și Mehmet Fidancı;
Spune
a) că Statul pârât trebuie să verse, în termen de trei luni, următoarele sume, de convertit în lire turce la rata aplicabilă în data reglementării:
3.000 EUR (trei mii euro) moșteniitorilor domnului Ahmet Șahin, 3.600 EUR (trei mii șase sute euro) domnului Bilal Çetiner, 8.000 EUR (opt mii euro) fiecăruia din reclamații domni Hacı Bayancuk și Mehmet Fidancı, 8.500 EUR (opt mii cinci sute euro) domnului Servet Yoldaș, 9.500 EUR (nouă mii cinci sute euro) domnului Hasan Kutulman, 11.500 EUR (unsprezece mii cinci sute euro) domnului Bedran Salamboğa și 13.000 EUR (treisprezece mii euro) domnului Cemal Tutar pentru prejudiciu moral, plus orice sumă care poate fi datorată ca impozit pe aceste sume;
b) că din expirarea acestui termen și până la plată, aceste sume vor fi majorate cu o dobândă simplă la o rată egală cu cea a facilitații de împrumut marginal a Băncii Centrale Europene aplicabilă în această perioadă, majorată cu trei puncte procentuale;
Respinge
cererea de satisfacție echitabilă pentru rest.
Întocmit în limba franceză, apoi comunicat în scris pe data de 15 martie 2011, în aplicare a articolului 77 §§ 2 și 3 din regulament.
Françoise Elens-Passos
Ireneu Cabral Barreto
Grefier adjunct
Președinte
ANEX
Lista cererilor
Cerere nr. 23706/07 introdusă pe 31 mai 2007 de Servet Yoldaș
Cerere nr. 37912/07 introdusă pe 20 august 2007 de Bedran Salamboğa
Cerere nr. 43801/07 introdusă pe 1 octombrie 2007 de Hasan Kutulman
Cerere nr. 54514/07 introdusă pe 3 decembrie 2007 de Hacı Bayancuk
Cerere nr. 56503/07 introdusă pe 13 decembrie 2007 de Ahmet Șahin
Cerere nr. 1033/08 introdusă pe 12 decembrie 2007 de Cemal Tutar
Cerere nr. 1522/08 introdusă pe 10 decembrie 2007 de Bilal Çetiner
Cerere nr. 2635/08 introdusă pe 18 decembrie 2007 de Mehmet Fidancı.