CASE OF GABURA v. MOLDOVA

Decizia nr. 12197/08 de Valeriu GABURĂ împotriva Moldovei Curtea Europeană a Drepturilor Omului (A treia secțiune), care a stat la 22 martie 2011 în calitate de comitet compus din: Egbert Myjer, președinte, Luis López Guerra, Mihai Poalelungi, judecători și Marialena Tsirli, grefierul adjunct al secțiunii având în vedere cererea depusă la 7 februarie 2008, Având în vedere declarațiile depuse de guvernul contestat la 2 iulie 2010 și 29 octombrie 2010 și acceptarea termenilor lor, deliberat, hotărăște după cum urmează: PROCEDURA Dl Valeriu Gabură, reclamant, este un național moldovenesc născut în 1971 și locuiește în Chișinău. El a fost reprezentat în fața Curții de către dl. V. Zamă, avocat practicant în Chișinău. Guvernul moldovenesc (“Guvernul”) a fost reprezentat de agentul lor, dl V. Grosu. Reclamantul a lucrat pentru poliția criminală din Hîncești. După o mărturisire voluntară făcută de I.F., la 2 februarie 2007 biroul procurorului Chișinău a inițiat proceduri penale împotriva a șapte persoane, inclusiv I.F. și solicitant. Ele au fost acuzate de furt de bovine de la diferite persoane din regiunea Hîncești. La 7 februarie 2007, reclamantul a fost arestat în suspect de furt de proprietăți, provocând daune considerabile pentru proprietari. La 9 februarie 2007, Curtea de district Rîșcani a acceptat cererea procurorului de a ordona detenția reclamantului timp de zece zile. Curtea a constatat că: „... [reclamantul] este acuzat de o infracțiune deosebit de gravă pentru care legea penală prevede o pedeapsă de mai mult de doi ani de detenție; ar putea abține de la autoritățile de aplicare a legii și ar putea împiedica căutarea adevărului în cadrul procedurii penale; ar putea influența celelalte părți ale procedurii penale.” Reclamantul a solicitat, în mai multe ocazii, să fie eliberat în timpul procesului. Prin deciziile din 15, 21 februarie, 14, 17 martie, 15 mai, 15 iunie, 6 iulie, 11, 20 octombrie, 22 noiembrie, 20 și 27 decembrie 2007, instanța a respins cererile reclamantului și a prelungit detenția în timpul procesului, se bazează pe aceleași motive ca înainte. La 5 august 2008, reclamantul a fost condamnat de instanța de primă instanță. La 8 martie 2010, Curtea a hotărât să comunice guvernului plângerea formulată în temeiul articolului 5 § 3 din Convenție. Prin scrisoarea din 2 iulie 2010, Guvernul a informat Curtea că a propus să facă o declarație în vederea soluționării problemelor formulate de cerere. Ei au recunoscut o încălcare a drepturilor reclamantului garantate de art. 5 § 3 din Convenție din cauza neapăratării instanțelor interne de a da motive suficiente pentru a ordona și a prelungi detenția reclamantului în timp de proces. Acestea au considerat că o astfel de recunoaștere a oferit o satisfacție suficientă pentru reclamant și au solicitat Curtea să atace cererea din lista sa de cauze. Prin scrisoarea din 29 noiembrie 2010, Guvernul a prezentat o nouă declarație, care și-a repetat recunoașterea unei încălcări a drepturilor reclamantului garantate de art. 5 § 3 din Convenție. De asemenea, s-au angajat să plătească reclamantul 3,500 (trei mii cinci sute) euro (EUR) pentru a acoperi orice prejudiciu material și moral, precum și costuri și cheltuieli. Plata ar fi efectuată într-o perioadă de trei luni de la data notificării hotărârii luate de Curte în temeiul articolului 37 § 1 din Convenție. În cazul în care nu s-a plătit în termenul respectiv, Guvernul s-a angajat să plătească dobânzi simple pe aceasta, de la expirarea perioadei respective până la decontare, la o rată egală cu rata de creditare marginală a Băncii Centrale Europene în timpul perioadei de incumprire, plus trei puncte procentuale. Prin scrisoarea din 7 decembrie 2010, primită de Curte la 7 ianuarie 2011, reclamantul a informat Curtea că a fost de acord cu termenii declarațiilor guvernamentale și a invitat Curtea să examineze cererea Guvernului și să scoată cazul din lista cauzelor sale. Curtea consideră că acordul expres al reclamantului cu termenii declarațiilor formulate de Guvern poate fi considerat ca o soluție prietenoasă implicită între părți. Prin urmare, aceasta ia act de soluționarea prietenoasă atinsă între părți și este convinsă că decontarea se bazează pe respectarea drepturilor omului, astfel cum este definită în Convenția și în Protocolele sale, și nu găsește motive pentru a justifica examinarea continuă a cererii (art. 37 § 1 în amendă a Convenției). Având în vedere cele de mai sus, este necesar să se scoată cazul din listă. Din aceste motive, Curtea decide în unanimitate să excludă cererea din lista de cazuri. Marialena Tsirli Egbert Myjer Președintele adjunct al grefierului

THIRD SECTION

DECISION

Application no. 12197/08

by Valeriu GABURĂ

against Moldova

The European Court of Human Rights (Third Section), sitting on 22

March 2011 as a Committee composed of:

Egbert Myjer,

President,

Luis López Guerra,

Mihai Poalelungi,

judges,

and Marialena Tsirli,

Deputy

Section Registrar

,

Having regard to the above application lodged on 7 February 2008,

Having regard to the declarations submitted by the respondent Government on 2 July 2010 and 29 October 2010 and the applicant’s acceptance of their terms,

Having deliberated, decides as follows:

PROCEDURE

The applicant, Mr Valeriu Gabură, is a Moldovan national who was born in 1971 and lives in Chișinău. He was represented before the Court by Mr

V. Zamă, a lawyer practising in Chișinău. The Moldovan Government (“the Government”) were represented by their Agent, Mr V. Grosu.

The applicant worked for the criminal police in Hîncești. Following a voluntary confession made by I.F., on 2 February 2007 the Chișinău prosecutor’s office initiated criminal proceedings against seven persons, including I.F. and the applicant. They were accused of stealing cattle from various persons in the Hîncești region.

On 7 February 2007 the applicant was arrested on suspicion of stealing property, causing considerable damage to the owners.

On 9 February 2007 the Rîșcani District Court accepted the prosecutor’s request to order the applicant’s detention for ten days. The court found that:

“... [the applicant] is accused of a particularly serious offence for which the criminal law provides for a punishment of more than two years’ detention; he could abscond from law enforcement authorities and could obstruct the search for the truth in the criminal proceedings; he could influence the other parties to the criminal proceedings.”

The applicant asked on a number of occasions to be released pending trial. By their decisions of 15, 21 February, 14, 17 March, 15 May, 15

June, 6

July, 11, 20 October, 22 November, 20 and 27

December 2007 the courts rejected the applicant’s requests and extended his detention pending trial, relying on the same grounds as before.

On 5 August 2008 the applicant was convicted by the first-instance court.

On 8 March 2010 the Court decided to communicate to the Government the complaint raised under Article 5 § 3 of the Convention.

By letter dated 2 July 2010 the Government informed the Court that they proposed to make a declaration with a view to resolving the issues raised by the application. They acknowledged a violation of the applicant’s rights guaranteed by Article 5 § 3 of the Convention on account of the domestic courts’ failure to give sufficient reasons for ordering and extending the applicant’s detention pending trial. They considered that such an acknowledgement afforded sufficient just satisfaction to the applicant and asked the Court to strike the application from its list of cases.

By letter dated 29 November 2010 the Government submitted a further declaration. They repeated their acknowledgement of a violation of the applicant’s rights guaranteed by Article 5 § 3 of the Convention. They also undertook to pay the applicant 3,500 (three thousand five hundred)

euros

(EUR) to cover any pecuniary and non-pecuniary damage as well as costs and expenses. The payment would be effected within a period of three months from the date of notification of the decision taken by the Court pursuant to Article 37 § 1 of the Convention. In the event of failure to pay within that period, the Government undertook to pay simple interest on it, from the expiry of that period until settlement, at a rate equal to the marginal lending rate of the European Central Bank during the default period, plus three percentage points. They further requested the Court to strike out the application in accordance with Article 37 of the Convention.

By letter of 7 December 2010, received by the Court on 7 January 2011, the applicant informed the Court that he had agreed to the terms of the Government’s declarations and invited the Court to proceed with the examination of the Government’s request and to strike the case out of its list of cases.

THE LAW

The Court considers that the applicant’s express agreement to the terms of the declarations made by the Government can be considered as an implied friendly settlement between the parties.

It therefore takes note of the friendly settlement reached between the parties. It is satisfied that the settlement is based on respect for human rights as defined in the Convention and its Protocols and finds no reasons to justify a continued examination of the application (Article 37 § 1

in fine

of the Convention).

In view of the above, it is appropriate to strike the case out of the list.

For these reasons, the Court unanimously

Decides

to strike the application out of its list of cases.

Marialena Tsirli

Egbert Myjer

Deputy Registrar

President