CtEDO 22.03.2011 Auto

CASE OF GABURA v. MOLDOVA

RESPONDENT
MDA
HOTĂRÂRE
22.03.2011
Pe scurt
Instanță
CtEDO
Concluzie
Struck out of the list
RĂSFOIEȘTE: CtEDO · 2011
DESCARCĂ: PDF · DOCX 🔒 Pro
Citează această cauză
CASE OF GABURA v. MOLDOVA (CtEDO, 2011)
HUDOC · oficial

Decizia nr. 12197/08 de Valeriu GABURĂ împotriva Moldovei Curtea Europeană a Drepturilor Omului (A treia secțiune), care a stat la 22 martie 2011 în calitate de comitet compus din: Egbert Myjer, președinte, Luis López Guerra, Mihai Poalelungi, judecători și Marialena Tsirli, grefierul adjunct al secțiunii având în vedere cererea depusă la 7 februarie 2008, Având în vedere declarațiile depuse de guvernul contestat la 2 iulie 2010 și 29 octombrie 2010 și acceptarea termenilor lor, deliberat, hotărăște după cum urmează: PROCEDURA Dl Valeriu Gabură, reclamant, este un național moldovenesc născut în 1971 și locuiește în Chișinău. El a fost reprezentat în fața Curții de către dl. V. Zamă, avocat practicant în Chișinău. Guvernul moldovenesc (“Guvernul”) a fost reprezentat de agentul lor, dl V. Grosu. Reclamantul a lucrat pentru poliția criminală din Hîncești. După o mărturisire voluntară făcută de I.F., la 2 februarie 2007 biroul procurorului Chișinău a inițiat proceduri penale împotriva a șapte persoane, inclusiv I.F. și solicitant. Ele au fost acuzate de furt de bovine de la diferite persoane din regiunea Hîncești. La 7 februarie 2007, reclamantul a fost arestat în suspect de furt de proprietăți, provocând daune considerabile pentru proprietari. La 9 februarie 2007, Curtea de district Rîșcani a acceptat cererea procurorului de a ordona detenția reclamantului timp de zece zile. Curtea a constatat că: „... [reclamantul] este acuzat de o infracțiune deosebit de gravă pentru care legea penală prevede o pedeapsă de mai mult de doi ani de detenție; ar putea abține de la autoritățile de aplicare a legii și ar putea împiedica căutarea adevărului în cadrul procedurii penale; ar putea influența celelalte părți ale procedurii penale.” Reclamantul a solicitat, în mai multe ocazii, să fie eliberat în timpul procesului. Prin deciziile din 15, 21 februarie, 14, 17 martie, 15 mai, 15 iunie, 6 iulie, 11, 20 octombrie, 22 noiembrie, 20 și 27 decembrie 2007, instanța a respins cererile reclamantului și a prelungit detenția în timpul procesului, se bazează pe aceleași motive ca înainte. La 5 august 2008, reclamantul a fost condamnat de instanța de primă instanță. La 8 martie 2010, Curtea a hotărât să comunice guvernului plângerea formulată în temeiul articolului 5 § 3 din Convenție. Prin scrisoarea din 2 iulie 2010, Guvernul a informat Curtea că a propus să facă o declarație în vederea soluționării problemelor formulate de cerere. Ei au recunoscut o încălcare a drepturilor reclamantului garantate de art. 5 § 3 din Convenție din cauza neapăratării instanțelor interne de a da motive suficiente pentru a ordona și a prelungi detenția reclamantului în timp de proces. Acestea au considerat că o astfel de recunoaștere a oferit o satisfacție suficientă pentru reclamant și au solicitat Curtea să atace cererea din lista sa de cauze. Prin scrisoarea din 29 noiembrie 2010, Guvernul a prezentat o nouă declarație, care și-a repetat recunoașterea unei încălcări a drepturilor reclamantului garantate de art. 5 § 3 din Convenție. De asemenea, s-au angajat să plătească reclamantul 3,500 (trei mii cinci sute) euro (EUR) pentru a acoperi orice prejudiciu material și moral, precum și costuri și cheltuieli. Plata ar fi efectuată într-o perioadă de trei luni de la data notificării hotărârii luate de Curte în temeiul articolului 37 § 1 din Convenție. În cazul în care nu s-a plătit în termenul respectiv, Guvernul s-a angajat să plătească dobânzi simple pe aceasta, de la expirarea perioadei respective până la decontare, la o rată egală cu rata de creditare marginală a Băncii Centrale Europene în timpul perioadei de incumprire, plus trei puncte procentuale. Prin scrisoarea din 7 decembrie 2010, primită de Curte la 7 ianuarie 2011, reclamantul a informat Curtea că a fost de acord cu termenii declarațiilor guvernamentale și a invitat Curtea să examineze cererea Guvernului și să scoată cazul din lista cauzelor sale. Curtea consideră că acordul expres al reclamantului cu termenii declarațiilor formulate de Guvern poate fi considerat ca o soluție prietenoasă implicită între părți. Prin urmare, aceasta ia act de soluționarea prietenoasă atinsă între părți și este convinsă că decontarea se bazează pe respectarea drepturilor omului, astfel cum este definită în Convenția și în Protocolele sale, și nu găsește motive pentru a justifica examinarea continuă a cererii (art. 37 § 1 în amendă a Convenției). Având în vedere cele de mai sus, este necesar să se scoată cazul din listă. Din aceste motive, Curtea decide în unanimitate să excludă cererea din lista de cazuri. Marialena Tsirli Egbert Myjer Președintele adjunct al grefierului

§ Cauze similare

Grupate prin similitudine semantică

5 cauze
Sursă