TUDOR v. ROMANIA
- Instanță
- CtEDO
- Concluzie
- Partly struck out of the list;Partly inadmissible
TUDOR v. ROMANIA (CtEDO, 2011)
Decizia nr. 26894/06, de către Eusebiu TUDOR împotriva României Curtea Europeană a Drepturilor Omului (A treia secțiune), care a stat la 22 martie 2011 în calitate de comitet compus din: Ján Šikuta, președinte, Ineta Ziemele, Kristina Pardalos, judecători și Marialena Tsirli, grefierul adjunct al secțiunii, având în vedere cererea depusă la 12 iunie 2006, Având în vedere declarația prezentată de guvernul contestat la 8 ianuarie 2010 cere Curtea să excludă aplicarea din lista cazurilor și răspunsul reclamantului la această declarație, după ce a deliberat, hotărăște după cum urmează: Cererea a fost depusă de dl Eusebiu Tudor, un cetățen român care s-a născut în 1975 și locuiește în Regatul Unit. Guvernul român (“Guvernul”) a fost reprezentat de agentul lor, dl Răzvan Horațiu Radu, din Ministerul Afacerilor Externe. Cazul se referă în principal la durata procedurilor penale împotriva reclamantului pentru evaziune fiscală și contrabandă de mărfuri. Procedura a început la 25 iunie 1995 când reclamantul a fost arestat. La 19 iunie 1996, el a fost eliberat din detenție preliminară. Procedura penală s-a încheiat la 13 decembrie. 2005 atunci când Curtea Înaltă de Casare și Justiție a susținut hotărârea Curții Militare de Apel prin care reclamantul a fost condamnat la cinci ani de închisoare pentru evaziune fiscală și contrabandă. COMPLAINTĂ Reclamantul s-a plâns în temeiul articolului 6 § 1 din Convenție cu privire la durata procedurii penale. El se plângea, de asemenea, în temeiul articolului 5 din Convenție, de lipsa competenței instanțelor militare de a se judeca cazul său. În cele din urmă, el se plângea în temeiul articolului 7 din Convenție că el nu a avut activ în favoarea crimei de evaziune fiscală și că infracțiunile de contrabandă au fost depenalizate la momentul condamnării sale. Reclamantul s-a plâns cu privire la durata procedurii penale în temeiul articolului 6 § 1 din Convenție. Această dispoziție prevede următoarele: „În determinarea oricărei acuzații penale împotriva sa, toată lumea are dreptul la o ... audiere într-un timp rezonabil de [a] ... tribunal...” Prin scrisoarea din 8 ianuarie 2010, Guvernul a informat Curtea că propunea să facă o declarație unilaterală în vederea soluționării chestiunii formulate de cererea. Ei au solicitat în continuare Curtea să elimine cererea în conformitate cu art. 37 din Convenție. Declarația prevăzută după cum urmează: „Guvernul declară – prin intermediul acestei declarații unilaterale – recunoașterea încălcării articolului 6 din Convenție. Guvernul este dispus să plătească reclamantului ca satisfacție echitabilă suma de 3.600 EUR, suma pe care ei consideră rezonabilă în funcție de jurisprudența Curții. Această sumă va acoperi toate daunele, precum și costurile și cheltuielile și va fi eliberată de orice impozită care poate fi aplicabilă. Această sumă va fi plătită în lei român la rata aplicabilă la data plății la conturile personale ale reclamantului în termen de trei luni de la data notificării deciziei în temeiul articolului 37 În cazul în care această sumă nu a fost plătită în termenul menționat, Guvernul se angajează să plătească dobânzi simple pe aceasta, de la expirarea perioadei respective până la decontare, la o rată egală cu rata marginală de creditare a Băncii Centrale Europene în timpul perioadei implicite plus trei puncte procentuale. Prin urmare, Guvernul invită în mod respectuos Curtea să considere că examinarea prezentei cereri nu mai este justificată și să elimine aplicarea din lista sa de cazuri, în conformitate cu art. 37 § 1 litera (c) din Convenție” Într-o scrisoare din 1 iulie 2010, reclamantul a reiterat cererile inițiale pentru o justă satisfacție și a refuzat sumele propuse de Guvern. Curtea reamintește că art. 37 din Convenție prevede că, în orice etapă a procedurii, poate decide să scoată o cerere din lista sa de cazuri în cazul în care circumstanțele conduc la una dintre concluziile specificate, în temeiul alineatului (1) literele (a), (b) sau (c) din respectivul articol. art. 37 § (c) permite Curtea, în special, să scoată o situație din lista sa, în cazul în care: „pentru orice alt motiv stabilit de Curte, nu mai este justificat să continue examinarea cererii”. De asemenea, aceasta reamintește că, în anumite circumstanțe, poate elimina o cerere în temeiul articolului 37 § 1 litera (c) pe baza unei declarații unilaterale de către un guvern contestat, chiar dacă reclamantul dorește să continue examinarea cazului. În acest scop, Curtea va examina cu atenție declarația având în vedere principiile care iese din jurisprudența sa, în special hotărârea Tahsin Acar (Tahsin Acar c. Turcia , [GC], nr. 26307/95, §§ 75-77, ECHR 2003-VI), WAZA Spółka z o.o. c. Polonia (dec.) nr. 11602/02, 26 iunie 2007 și Sulwińska c. Polonia (dec. n. 28953/03). Curtea a stabilit, în o serie de cazuri, inclusiv cele prezentate împotriva României, practica sa privind plângerile referitoare la încălcarea dreptului unei persoane la o audiere într-un timp rezonabil (a se vedea, de exemplu, Frydlender c. France [GC], nr. 30979/96, § 43, ECHR 2000-VII; Cocchiarella c. Italia [GC], nr. 64886/01, §§ 69-98, ECHR 2006 ...; Majewski c. Polonia , nr. 52690/99, 11 octombrie 2005; și Abramiuc c. România , nr. 37411/02, §§103-109, 24 februarie 2009). Având în vedere natura admiterilor conținute în declarația Guvernului, precum și valoarea compensației propuse – care este în conformitate cu sumele acordate în cazuri similare – Curtea consideră că nu mai este justificat să continue examinarea acestei plângeri (art. 37 alineatul (1) litera (c)). În plus, având în vedere considerentele de mai sus și, în special, având în vedere jurisprudența clară și extinsă privind acest subiect, Curtea este convinsă că respectarea drepturilor omului, astfel cum este definită în Convenție și în Protocolurile sale, nu impune să continue examinarea acestei plângeri (art. 37 § 1 în amendă Prin urmare, această parte a cererii ar trebui eliminată din listă. Referindu-se la articolele 5 și 7 din Convenție, reclamantul s-a plângut de aspecte suplimentare legate de procedurile penale. Având în vedere toate materialele în posesia sa și, în măsura în care aceste plângeri intră în competența sa, Curtea constată că nu există nicio încălcare a drepturilor și libertăților prevăzute în aceste dispoziții în acest sens, prin urmare, această parte a cererii trebuie respinsă ca fiind manifestament nefondată, în conformitate cu art. 35 1, 3 și 4 din Convenție. Din aceste motive, Curtea ia act în unanimitate de termenele declarației unilaterale ale guvernului contestat în ceea ce privește plângerea reclamantului în temeiul articolului 6 § 1 din Convenție cu privire la lungimea procedurii; hotărăște să scoată aplicarea din lista sa de cazuri în măsura în care se referă la reclamația de mai sus, în conformitate cu art. 37 § 1 litera (c) din Convenția. Declară restul cererii inadmisibil. Marialena Tsirli Ján Šikuta Președintele adjunct al grefierului