TUDOR v. ROMANIA

Decizia nr. 26894/06, de către Eusebiu TUDOR împotriva României Curtea Europeană a Drepturilor Omului (A treia secțiune), care a stat la 22 martie 2011 în calitate de comitet compus din: Ján Šikuta, președinte, Ineta Ziemele, Kristina Pardalos, judecători și Marialena Tsirli, grefierul adjunct al secțiunii, având în vedere cererea depusă la 12 iunie 2006, Având în vedere declarația prezentată de guvernul contestat la 8 ianuarie 2010 cere Curtea să excludă aplicarea din lista cazurilor și răspunsul reclamantului la această declarație, după ce a deliberat, hotărăște după cum urmează: Cererea a fost depusă de dl Eusebiu Tudor, un cetățen român care s-a născut în 1975 și locuiește în Regatul Unit. Guvernul român (“Guvernul”) a fost reprezentat de agentul lor, dl Răzvan Horațiu Radu, din Ministerul Afacerilor Externe. Cazul se referă în principal la durata procedurilor penale împotriva reclamantului pentru evaziune fiscală și contrabandă de mărfuri. Procedura a început la 25 iunie 1995 când reclamantul a fost arestat. La 19 iunie 1996, el a fost eliberat din detenție preliminară. Procedura penală s-a încheiat la 13 decembrie. 2005 atunci când Curtea Înaltă de Casare și Justiție a susținut hotărârea Curții Militare de Apel prin care reclamantul a fost condamnat la cinci ani de închisoare pentru evaziune fiscală și contrabandă. COMPLAINTĂ Reclamantul s-a plâns în temeiul articolului 6 § 1 din Convenție cu privire la durata procedurii penale. El se plângea, de asemenea, în temeiul articolului 5 din Convenție, de lipsa competenței instanțelor militare de a se judeca cazul său. În cele din urmă, el se plângea în temeiul articolului 7 din Convenție că el nu a avut activ în favoarea crimei de evaziune fiscală și că infracțiunile de contrabandă au fost depenalizate la momentul condamnării sale. Reclamantul s-a plâns cu privire la durata procedurii penale în temeiul articolului 6 § 1 din Convenție. Această dispoziție prevede următoarele: „În determinarea oricărei acuzații penale împotriva sa, toată lumea are dreptul la o ... audiere într-un timp rezonabil de [a] ... tribunal...” Prin scrisoarea din 8 ianuarie 2010, Guvernul a informat Curtea că propunea să facă o declarație unilaterală în vederea soluționării chestiunii formulate de cererea. Ei au solicitat în continuare Curtea să elimine cererea în conformitate cu art. 37 din Convenție. Declarația prevăzută după cum urmează: „Guvernul declară – prin intermediul acestei declarații unilaterale – recunoașterea încălcării articolului 6 din Convenție. Guvernul este dispus să plătească reclamantului ca satisfacție echitabilă suma de 3.600 EUR, suma pe care ei consideră rezonabilă în funcție de jurisprudența Curții. Această sumă va acoperi toate daunele, precum și costurile și cheltuielile și va fi eliberată de orice impozită care poate fi aplicabilă. Această sumă va fi plătită în lei român la rata aplicabilă la data plății la conturile personale ale reclamantului în termen de trei luni de la data notificării deciziei în temeiul articolului 37 În cazul în care această sumă nu a fost plătită în termenul menționat, Guvernul se angajează să plătească dobânzi simple pe aceasta, de la expirarea perioadei respective până la decontare, la o rată egală cu rata marginală de creditare a Băncii Centrale Europene în timpul perioadei implicite plus trei puncte procentuale. Prin urmare, Guvernul invită în mod respectuos Curtea să considere că examinarea prezentei cereri nu mai este justificată și să elimine aplicarea din lista sa de cazuri, în conformitate cu art. 37 § 1 litera (c) din Convenție” Într-o scrisoare din 1 iulie 2010, reclamantul a reiterat cererile inițiale pentru o justă satisfacție și a refuzat sumele propuse de Guvern. Curtea reamintește că art. 37 din Convenție prevede că, în orice etapă a procedurii, poate decide să scoată o cerere din lista sa de cazuri în cazul în care circumstanțele conduc la una dintre concluziile specificate, în temeiul alineatului (1) literele (a), (b) sau (c) din respectivul articol. art. 37 § (c) permite Curtea, în special, să scoată o situație din lista sa, în cazul în care: „pentru orice alt motiv stabilit de Curte, nu mai este justificat să continue examinarea cererii”. De asemenea, aceasta reamintește că, în anumite circumstanțe, poate elimina o cerere în temeiul articolului 37 § 1 litera (c) pe baza unei declarații unilaterale de către un guvern contestat, chiar dacă reclamantul dorește să continue examinarea cazului. În acest scop, Curtea va examina cu atenție declarația având în vedere principiile care iese din jurisprudența sa, în special hotărârea Tahsin Acar (Tahsin Acar c. Turcia , [GC], nr. 26307/95, §§ 75-77, ECHR 2003-VI), WAZA Spółka z o.o. c. Polonia (dec.) nr. 11602/02, 26 iunie 2007 și Sulwińska c. Polonia (dec. n. 28953/03). Curtea a stabilit, în o serie de cazuri, inclusiv cele prezentate împotriva României, practica sa privind plângerile referitoare la încălcarea dreptului unei persoane la o audiere într-un timp rezonabil (a se vedea, de exemplu, Frydlender c. France [GC], nr. 30979/96, § 43, ECHR 2000-VII; Cocchiarella c. Italia [GC], nr. 64886/01, §§ 69-98, ECHR 2006 ...; Majewski c. Polonia , nr. 52690/99, 11 octombrie 2005; și Abramiuc c. România , nr. 37411/02, §§103-109, 24 februarie 2009). Având în vedere natura admiterilor conținute în declarația Guvernului, precum și valoarea compensației propuse – care este în conformitate cu sumele acordate în cazuri similare – Curtea consideră că nu mai este justificat să continue examinarea acestei plângeri (art. 37 alineatul (1) litera (c)). În plus, având în vedere considerentele de mai sus și, în special, având în vedere jurisprudența clară și extinsă privind acest subiect, Curtea este convinsă că respectarea drepturilor omului, astfel cum este definită în Convenție și în Protocolurile sale, nu impune să continue examinarea acestei plângeri (art. 37 § 1 în amendă Prin urmare, această parte a cererii ar trebui eliminată din listă. Referindu-se la articolele 5 și 7 din Convenție, reclamantul s-a plângut de aspecte suplimentare legate de procedurile penale. Având în vedere toate materialele în posesia sa și, în măsura în care aceste plângeri intră în competența sa, Curtea constată că nu există nicio încălcare a drepturilor și libertăților prevăzute în aceste dispoziții în acest sens, prin urmare, această parte a cererii trebuie respinsă ca fiind manifestament nefondată, în conformitate cu art. 35 1, 3 și 4 din Convenție. Din aceste motive, Curtea ia act în unanimitate de termenele declarației unilaterale ale guvernului contestat în ceea ce privește plângerea reclamantului în temeiul articolului 6 § 1 din Convenție cu privire la lungimea procedurii; hotărăște să scoată aplicarea din lista sa de cazuri în măsura în care se referă la reclamația de mai sus, în conformitate cu art. 37 § 1 litera (c) din Convenția. Declară restul cererii inadmisibil. Marialena Tsirli Ján Šikuta Președintele adjunct al grefierului

THIRD SECTION

DECISION

Application no. 26894/06

by Eusebiu TUDOR

against Romania

The European Court of Human Rights (Third Section), sitting on 22

March

2011 as a Committee composed of:

Ján Šikuta,

President,

Ineta Ziemele,

Kristina Pardalos,

judges,

and Marialena Tsirli,

Deputy Section Registrar,

Having regard to the above application lodged on 12 June 2006,

Having regard to the declaration submitted by the respondent Government on 8 January 2010 requesting the Court to strike the application out of the list of cases and the applicant’s reply to that declaration,

Having deliberated, decides as follows:

THE FACTS

The application was lodged by Mr Eusebiu Tudor, a Romanian national who was born in 1975 and lives in the United Kingdom. The Romanian Government (“the Government”) were represented by their Agent, Mr.

Răzvan

‑

Horațiu Radu, from the Ministry of Foreign Affairs.

The case mainly concerned the length of criminal proceedings against the applicant for tax evasion and smuggling of goods. The proceedings started on 25

June

1995 when the applicant was arrested. On 19

June

1996 he was released from pre-trial detention. The criminal proceedings ended on 13

December

2005 when the High Court of Cassation and Justice upheld the judgment of the Military Court of Appeal whereby the applicant was convicted to five years of imprisonment for tax evasion and smuggling.

COMPLAINTS

1.

The applicant complained under Article 6 § 1 of the Convention about the length of the criminal proceedings.

2.

He also complained under Article 5 of the Convention about the lack of competence of the military courts to adjudicate his case.

3.

Finally he complained under Article 7 of the Convention that he did not have active standing for the crime of tax evasion and that the crime of smuggling had been decriminalized at the time of his conviction.

THE LAW

1.

The applicant complained about the length of the criminal

proceedings under Article 6 § 1 of the Convention. This provision provides as follows:

“In the determination of ...any criminal charge against him, everyone is entitled to a ... hearing within a reasonable time by [a] ... tribunal...”

By a letter dated 8 January 2010 the Government informed the Court that they proposed to make a unilateral declaration with a view to resolving the issue raised by the application. They further requested the Court to strike

out the application in accordance with Article 37 of the Convention.

The declaration provided as follows:

“The Government declare – by a way of this unilateral declaration – its acknowledgement of the violation of Article 6 of the Convention. The Government are prepared to pay to the applicant as just satisfaction the sum of EUR

3,600, amount which they consider reasonable in the light of the Court’s case-law. This sum is to cover all damage as well as the costs and expenses and will be free of any taxes that may be applicable. This sum will be payable in Romanian lei at the rate applicable at the date of payment to personal accounts of the applicant within three months from the date of the notification of the decision pursuant to Article 37

Therefore, the Government respectfully invites the Court rule that the examination of the present application is no

longer justified and to strike the application out of its list of cases, pursuant to Article

37 § 1 (c) of the Convention”

In a letter of 1

July

2010 the applicant restated his initial claims for just

satisfaction, and refused the amounts proposed by the Government.

The Court recalls that Article 37 of the Convention provides that it may at any stage of the proceedings decide to strike an application out of its list of cases where the circumstances lead to one of the conclusions specified, under (a), (b) or (c) of paragraph 1 of that Article. Article

37 §

1

(c) enables the Court in particular to strike a case out of its list if:

“for any other reason established by the Court, it is no longer justified to continue the examination of the application”.

It also recalls that in certain circumstances, it may strike out an application under Article 37 § 1(c) on the basis of a unilateral declaration by a respondent Government even if the applicant wishes the examination of the case to be continued.

To this end, the Court will examine carefully the declaration in the light of the principles emerging from its case-law, in particular the

Tahsin Acar

judgment (

Tahsin Acar v.

Turkey

, [GC], no.

26307/95, §§ 75-77, ECHR 2003-VI);

WAZA Spółka z o.o. v. Poland

(dec.) no. 11602/02, 26

June

2007; and

Sulwińska v. Poland

(dec.) no. 28953/03).

The Court has established in a number of cases, including those brought against Romania, its practice concerning complaints about the violation of one’s right to a hearing within a reasonable time (see, for example,

Frydlender v.

France

[GC], no.

30979/96, § 43, ECHR 2000-VII;

Cocchiarella v.

Italy

[GC], no.

64886/01, §§ 69-98, ECHR 2006

‑

....;

Majewski v.

Poland

, no.

52690/99, 11 October 2005; and

Abramiuc v.

Romania

, no. 37411/02, §§103-109, 24 February 2009).

Having regard to the nature of the admissions contained in the Government’s declaration, as well as the amount of compensation proposed

– which is consistent with the amounts awarded in similar cases

– the Court considers that it is no longer justified to continue the examination of this complaint (Article 37 § 1(c)).

Moreover, in light of the above considerations, and in particular given the clear and extensive case-law on the topic, the Court is satisfied that respect for human rights as defined in the Convention and the Protocols thereto does not require it to continue the examination of this complaint (Article 37 § 1

in fine

).

Accordingly, this part of the application should be struck out of the list.

2.

Referring to Articles 5 and 7 of the Convention, the applicant complained of further aspects related to the criminal proceedings.

Having regard to all the materials in its possession, and in so far as these complaints fall within its competence, the Court finds that there is no appearance of a violation of the rights and freedoms set out in these provisions in that respect. It follows that this part of the application must be rejected as being manifestly ill-founded, pursuant to Article 35

§§

1, 3

and

4 of the Convention.

For these reasons, the Court unanimously,

Takes note

of the terms of the respondent Government’s unilateral declaration in respect of the applicant’s complaint under Article 6 § 1 of the Convention about the length of the proceedings;

Decides

to strike the application out of its list of cases in so far as it relates to the above complaint in accordance with Article 37 § 1 (c) of the Convention.

Declares

the remainder of the application inadmissible.

Marialena Tsirli

Ján Šikuta

Deputy Registrar

President