CASE OF PASAT v. MOLDOVA

Decizia nr. 15594/06 de Valeriu PASAT împotriva Moldovei Curtea Europeană a Drepturilor Omului (A treia secțiune), care a stat la 29 martie 2011 ca Cameră compusă din: Josep Casadevall, Președintele, Corneliu Bîrsan, Alvina Gyulumyan, Ján Šikuta, Luis López Guerra, Nona Tsotsoria, Mihai Poalelungi, judecători și Santiago Quesada, grefierul secțiunii, Având în vedere cererea depusă la 18 aprilie 2006, având în vedere declarațiile depuse de guvernul contestat la 31 martie 2010 și 9 decembrie 2010 cere Curții să elimine cererea din lista cazurilor și răspunsurile reclamantului la aceste declarații, după deliberare, hotărăște după cum urmează: FACTE Reclamantul, dl Valeriu Pasat, este un național moldovenesc născut în 1958 și locuiește în Chișinău. El a fost reprezentat în fața Curții de către dna Hanganu, un avocat practicant în Chișinău. Guvernul moldovenesc („Guvernul”) a fost reprezentat de agentul lor, dl V. Grosu. Circumstanțele cazului Faptele cazului, astfel cum au prezentat părțile, pot fi rezumate după cum urmează. Reclamantul a fost arestat la 11 martie 2005 de către poliție. A fost acuzat că a fost autorizat în octombrie 1997, ca ministru al Apărării, vânzarea de 21 MIG-29 jeturi de luptă și echipamente conexe către Statele Unite ale Americii („USA”), pentru un preț mai mic decât cel oferit de unii potențiali cumpărători din Iran și Republica Yemen. De asemenea, a fost acuzat că a autorizat vânzarea de echipamente de artilerie către o companie din Slovacia pentru un preț mai mic decât valoarea reală. Reclamantul a declarat că arestarea sa a fost motivată din punct de vedere politic și că cazul penal a fost fabricat de către cei care au fost la putere (în acel moment, Partidul Comunist al Moldovei („PM”) și că dl V. Voronin (șeful CPM și Președintele Moldovei) a fost personal responsabil. La 14 martie 2005, Curtea de District Buiucani a eliberat un mandat pentru retragerea în custodie a reclamantului timp de 10 zile. Motivele furnizate de instanță pentru eliberarea mandatului au fost că: „Reclamantul] este suspectat că a comis o infracțiune pentru care legea prevede închisoarea cuprinsă între trei și opt ani; suspectul ar putea [ascunde pentru a evita responsabilitatea penală și ar putea împiedica constatarea adevărului în cadrul anchetei penale”. Se pare că nu a fost interzis niciun recurs împotriva deciziei respective. La 17 ianuarie 2006, Curtea de District Buiucani a constatat că reclamantul a fost vinovat în calitate de acuzat și l-a condamnat la zece ani de închisoare și a interzis o interdicție de cinci ani de exercitare a anumitor funcții. La 8 februarie 2006, a interzis apelul. La 20 martie 2006, reclamantul a solicitat suspendarea executării pedepsei sale. În aceeași zi, Curtea de Apel a respins această cerere. La 3 aprilie 2006, reclamantul a solicitat înlocuirea măsurii preventive de arestare cu o altă măsură, având în vedere problemele sale de sănătate. În aceeași zi, Curtea de Apel a respins această cerere, declarând că reclamantul nu a demonstrat că are nevoie de asistență medicală de un tip care nu este disponibil în spitalul de închisoare în care este reținut. La 10 aprilie 2006, reclamantul a solicitat anularea măsurii preventive de arestare, având în vedere că aceasta este contrară articolului 5 din Convenție. El a susținut că este reținut în detenție pentru o perioadă nedefinită. Deoarece Curtea de Apel Chișinău a solicitat autorităților judiciare din SUA să efectueze anumite acte de investigare și, întrucât nu există nici un tratat de asistență reciprocă între cele două țări în acest domeniu, detenția sa poate dura o perioadă necunoscută înainte de a fi efectuată actele relevante în SUA. Reclamantul a adăugat că niciuna dintre instanțe nu a dat motive suficiente pentru detenția sa și că starea sa de sănătate necesită tratamente medicale speciale nu disponibile în spitalul de închisoare. În aceeași zi Curtea de Apel a respins cererea, constatând că nu au fost prezentate dovezi privind necesitatea de tratament medical în afara spitalului de închisoare. În plus, Curtea de Apel Chișinău ar fi stabilit o dată specifică pentru următoarea audieri, în timp ce toate celelalte argumente au fost deja susținute în cererile anterioare. În ceea ce privește presupusa insuficiență a motivelor de detenție a reclamantului, acestea ar putea fi examinate numai în procesul de decizionare a recursului reclamantului împotriva hotărârii instanței de primă instanță. Reclamantul a formulat cereri similare de habeas corpus la 15 mai, 2 și 30 iunie și 4 septembrie 2006. Toate acestea au fost respinse de către instanțe cu motive similare, și anume, că nu a apărut nicio circumstanță nouă care să justifice un reexamin al necesității detenției reclamantului. La 16 octombrie 2006, Curtea de Apel Chișinău a susținut parțial condamnarea reclamantului, acuzand-l de acuzarea vânzării jeturilor de luptă. La 3 mai 2007, Curtea Supremă de Justiție a anulat hotărârea din 16 Octombrie 2006 și a ordonat reexaminarea cazului de către Curtea de Apel Chișinău. De asemenea, instanța a hotărât „să mențină aceeași măsură preventivă pe care o impune [reclamantul] – detenție”. La 25 iunie 2007, reclamantul a depus o cerere de habeas corpus, susținând că nicio instanță nu a dat niciodată motive suficiente pentru detenția sa. În plus, anularea hotărârii instanței de jos a însemnat în mod automat că măsura preventivă și-a pierdut validitatea și nu a putut fi astfel susținută de Curtea Supremă de Justiție, în timp ce nu a fost impusă nicio nouă măsură. Curtea nu a examinat această cerere la auzul din 25 iunie 2007, iar la 26 iunie 2007, reclamantul a repetat-o. La 9 iulie 2007, Curtea de Apel a reexaminat cazul și a achitat reclamantul unei acuzații (vânzarea jeturilor de luptători), susținând în același timp condamnarea celorlalte acuzații (vânzarea echipamentelor de artilerie). Prin condamnarea reclamantului la cinci ani de închisoare, Curtea a constatat că o lege a amnistia a aplicat și l-a eliberat de la îndeplinirea condamnării, ordonând eliberarea imediată. După ce a fost eliberat, reclamantul și-a reluat slujba la Moscova, unde a fost consilier al CEO al companiei de energie RAO EES din Rusia. La 2 aprilie 2008, Curtea Supremă de Justiție a anulat hotărârea instanței de judecată și a ordonat o recerere a cazului de către Curtea de Apel Chișinău. La 17 iulie 2009, Curtea de Apel Chișinău a achitat reclamantul tuturor acuzațiilor împotriva lui. La 16 decembrie 2009, Curtea Supremă de Justiție a susținut această hotărâre, care a devenit, prin urmare, finală. Asistența medicală în timpul detenției La 25 aprilie 2006, reclamantul a solicitat permisiunea de a fi examinat de o comisie medicală independentă, având în vedere îngrijorările sale că avea probleme medicale care nu au fost identificate și tratate de medicii de la spitalul de închisoare. La 27 aprilie 2006, Curtea de Apel a acceptat cererea și a autorizat comisia medicală menționată în cererea reclamantului de a-l examina. La 5 mai 2006, Departamentul de Instituții Penitenciare („DPI”) a refuzat cererea reclamantului de a permite o comisie medicală independentă să-l examineze, menționând că acest acces va fi acordat „după investigații medicale [au fost] finalizate de medicii spitalului militar al Ministerului Afacerilor Interne”. La 15 mai 2006, Curtea de Apel Chișinău a permis din nou Comisiei medicale independente să examineze reclamantul. În consecință, o echipă de medici care practică în Ucraina a fost invitată să vină în Moldova la 27 mai 2006, iar DPI-ul a fost informat de următoarea vizită. La 22 mai 2006, o comisie medicală creată de Ministerul Sănătății a stabilit că reclamantul a suferit de aproximativ 19 boli diferite. A fost prescris o serie de examene suplimentare. La 23 mai 2006, DPI a informat reclamantul că a refuzat accesul comisiei medicale independente la închisoare, deoarece nu s-a prezentat nici o dovadă că medicii au dreptul de a practica medicină în Moldova. La 31 mai 2006, reclamantul a fost transferat la închisoare nr. 13. Potrivit reclamantului, transferul său a fost efectuat înainte de a fi supus oricărui curs de tratament în spitalul militar și înainte de toate examinările prescrise de medici la 22 mai 2006. La 2 iunie 2006, reclamantul s-a plâns la Curtea de Apel Chișinău că transferul prematur la închisoare nr. 13 a constituit o încălcare a articolului 3 din Convenție. De asemenea, el s-a plâns de refuzul DPIului de a permite unei comisii medicale independente să-l examineze, în ciuda a două hotărâri de judecată care îl autorizează. În aceeași zi, instanța a acceptat cererea reclamantului și a ordonat DPI-ului să permită accesul comisioanelor medicale independente pentru a examina reclamantul. Curtea a ordonat, de asemenea, transferul reclamantului la spitalul militar, astfel încât toate examinările prescrise de medici la 22 mai 2006 să poată fi efectuate, fără ca nici un polițist să fie prezent. Potrivit reclamantului, în timpul detenției sale în închisoare nr. 13 el a fost deținut într-o celulă separată situată într-o anexă, singura intrare la care a fost prin curte. Prin urmare, el nu a avut nici un mijloc de comunicare cu cei din interiorul închisoarei în sine și el nu ar fi fost auzit de gardienii închisorii dacă el a avut o urgență medicală, care a fost posibilă, având în vedere starea medicală. În plus, el nu a fost vizitat de un medic în închisoare nr. 13. Ca răspuns la plângerea sa cu privire la condițiile de detenție, instanțele i-au ordonat transferul la spitalul militar, care a fost întârziat timp de șase zile. Reclamantul s-a plâns în temeiul articolului 3 din Convenție că nu a primit asistență medicală suficientă în timpul deținutului și a fost împiedicat să verifice în mod independent amploarea problemelor sale de sănătate, în absența poliției. De asemenea, în temeiul articolului 5 § 1 din Convenție, el a fost arestat în absența unei suspiciuni rezonabile de a fi comis o infracțiune. El a plâns în continuare, în conformitate cu același articol, că a fost reținut fără o bază juridică și pentru o perioadă nedefinită. Reclamantul s-a plâns, de asemenea, în temeiul articolului 5 § 3 din Convenție, că instanța nu a dat motive relevante și suficiente pentru detenția sa. În cele din urmă, el s-a plâns, în temeiul articolului 5 § 4 din Convenție, că un număr din cererile sale de habeas corpus nu au fost examinate într-un timp rezonabil. Prin scrisoarea din 31 martie 2010, Guvernul a informat Curtea că propunea să facă o declarație unilaterală în vederea soluționării chestiunilor formulate de cerere și a solicitat în continuare Curtea să elimine cererea în conformitate cu art. 37 din Convenție. Declarația prevăzută după cum urmează: „... 2. Se pare că circumstanțele cauzei și chestiunile susținute de reclamant ar putea face obiectul unei jurisprudențe bine stabilite ale Curții... [Guvernul a făcut trimitere la o listă de cazuri în ceea ce privește Moldova în ceea ce privește încălcarea articolelor 3 și 5 din Convenție]. Guvernul, după analizarea jurisprudenței Curții, face următoarea declarație unilaterală: Guvernul recunoaște că autoritățile naționale nu au furnizat reclamantului asistență medicală adecvată în timp ce este în detenție [dacă este necesar] de statul său de sănătate, în încălcarea articolului 3 din Convenție. De asemenea, Guvernul recunoaște că a existat o încălcare a dreptului reclamantului garantat de art. 5 § 1 litera (c) din Convenție, în special faptul că arestarea sa nu a avut o bază juridică după expirarea termenului stabilit în fiecare ordin judiciar de a-l păstra în detenție. În plus, dacă Curtea va considera necesară examinarea problemei presupuselor încălcări în temeiul articolelor 5 § 3 și 5 § 4 din Convenție, în ciuda recunoașterii guvernului cu privire la o încălcare a drepturilor reclamantului garantate de art. 5 § § 1 litera (c) din Convenție, acestea declară după cum urmează: Guvernul recunoaște că, în cazul reclamantului, instanțele interne nu au reușit să aducă motive relevante și suficiente pentru deciziile lor de ordonare și apoi să prelungească deținerea reclamantului în reținere, în încălcarea articolului 5 § 3 din Convenție, precum și faptul că instanțele au încălcat dreptul reclamantului, astfel cum este prevăzut la art. 5 § 4 din Convenție, datorită timpului necorespunzător de examinare a acestuia solicitarea habeas corpus. Recunoașterea guvernului cu privire la încălcarea drepturilor reclamantului menționat anterior înseamnă că este necesar să-i acorde unele sume de bani, care sunt destinate să acopere presupusele prejudiciu moral, precum și pentru costurile și cheltuielile. În acest sens, având în vedere criteriile care iese din jurisprudența Curții, Guvernul consideră că toate faptele menționate supra și, în special, recunoașterea unei încălcări a drepturilor reclamantului ar fi cel puțin o satisfacție parțială justă pentru daunele nepecuniare. În ceea ce privește circumstanțele cauzei și ținând cont de evoluția procedurii penale împotriva reclamantului, Guvernul subliniază faptul că reclamantul a fost achitat pe deplin de către instanțele interne în cazul în care a fost arestat ... În plus, toate procedurile penale împotriva reclamantului în așteptare înainte ca autoritățile judiciare să fie întrerupte ... Astfel, reclamantul are dreptul, în temeiul prevederilor Legii nr. 1545, să solicite compensații pentru detenție ilegală și acuzații ilegale. Având în vedere caracterul extrem de sensibil al cererii și atitudinea emoțională a reclamantului cu privire la faptele și circumstanțele anterioare ale cazului, Guvernul nu este pregătit să evalueze suma care ar trebui acordată reclamantului ca compensație pentru prejudiciu material și nepecuniare, precum și costurile și cheltuielile. În consecință, Guvernul lasă chestiunea cu privire la doar satisfacția sumei de soluție la discreția Curții.” Într-o scrisoare din 24 mai 2010, avocatul reclamantului a exprimat satisfacția clientului ei cu recunoașterea guvernului asupra tuturor încălcărilor presupuse. Ea a solicitat 2,5 milioane de euro (EUR) în compensare pentru daunele cauzate clientului ei, referindu-se la caracterul unic al cazului, care a inclus o urmărire penală și arestarea unui fost ministru și membru al Academiei de Științe a Moldovei. În plus, cazul său a primit o mulțime de atenție media în Moldova și în diferite rapoarte privind drepturile omului în străinătate. Soția și fiica sa au fost umiliți atunci când l-au vizitat în închisoare și propria sa suferință a fost accentuată de refuzul de a permite investigații medicale independente, în ciuda autorizației judiciare pentru astfel de investigații. Prin scrisoarea din 9 decembrie 2010, Guvernul a prezentat o nouă declarație, de modificare a declarației lor anterioare, care s-a referit la recunoașterea încălcărilor drepturilor reclamantului făcute în declarația anterioară și s-a angajat să plătească reclamantului 12,000 EUR (o mii de dolari) pentru a acoperi orice prejudiciu material și nepecuniare, precum și costurile și cheltuielile. Plata ar fi efectuată într-o perioadă de trei luni de la data notificării hotărârii luate de Curte în temeiul articolului 37 § 1 din Convenție. În cazul în care nu s-a plătit în termenul respectiv, Guvernul s-a angajat să plătească dobânzi simple pe aceasta, de la expirarea perioadei respective până la decontare, la o rată egală cu rata de creditare marginală a Băncii Centrale Europene în timpul perioadei de incumprire, plus trei puncte procentuale. În scrisoarea din 9 februarie 2011, avocatul reclamantului a susținut că suma propusă de Guvern nu constituie suficientă satisfacție pentru suferința clientului ei și nu a generat un efect disuasiv împotriva viitoarelor încălcări similare. Curtea reamintește că art. 37 din Convenție prevede că, în orice etapă a procedurii, poate decide să scoată o cerere din lista sa de cazuri în cazul în care circumstanțele conduc la una dintre concluziile specificate, în temeiul alineatului (1) literele (a), (b) sau (c) din respectivul articol. art. 37 § (c) permite Curtea, în special, să scoată o situație din lista sa, în cazul în care: „pentru orice alt motiv stabilit de Curte, nu mai este justificat continuarea examinării cererii”. Acesta reamintește, de asemenea, că, în anumite circumstanțe, aceasta poate elimina o cerere în temeiul articolului 37 § 1 litera (c) pe baza unei declarații unilaterale ale unui guvern contestat, chiar dacă reclamantul dorește să continue examinarea cazului. În acest sens, aceasta constată că părțile nu au ajuns la un acord în acest caz. Curtea va examina cu atenție declarația având în vedere principiile care iese din jurisprudența sa, în special hotărârea Tahsin Acar (Tahsin Acar c. Turcia , (nevoia preliminară) [GC], nr. 26307/95, §§ 75-77, ECHR 2003-VI), WAZA Spółka z o.o. c. Polonia (dec.) nr. 11602/02, 26 iunie 2007 și Sulwińska c. Polonia (dec. n. 28953/03). Curtea a înființat în mai multe cazuri, inclusiv cele aduse împotriva Moldovei, practica sa privind plângerile cu privire la încălcarea articolului 3 (asistența medicală acordată deținuților – de exemplu, a se vedea Sarban v. Moldova , nr. 3456/05, §§ 69-74, 4 octombrie 2005, Boicenco v. Moldova , nr. 41088/05, §§ 86-97, 11 iulie 2006, și Holomiov v. Moldova , nr. 30649/05, § 109-122, 7 noiembrie 2006) și art. 5 (a se vedea, de exemplu, Sarban , citat mai sus §§ 118-124, Boicenco , citat mai sus §§ 148 154, și Modarca c. Moldova , nr. 14437/05 , §§ 70-74, 10 mai 2007). Având în vedere natura admiterilor care figurează în declarația guvernului din 31 martie 2010, precum și valoarea compensației propusă în declarația din 9 decembrie 2010, Curtea consideră că nu mai este justificat continuarea examinării cererii (art. 37 § 1 litera (c)). În plus, având în vedere considerentele de mai sus și, în special, având în vedere jurisprudența clară și extinsă privind acest subiect, Curtea este convinsă că respectarea drepturilor omului, astfel cum este definită în Convenția și în Protocolurile sale, nu o impune să continue examinarea cererii (art. 37 § 1 în amendă Având în vedere cele de mai sus, este oportun să se scoată cazul din lista. Din aceste motive, Curtea ia act în unanimitate de termenele declarațiilor guvernului contestat din 31 martie și 9 decembrie 2010, precum și de modalitățile de asigurare a respectării întreprinderilor menționate în acest articol; și decide să scoată aplicarea din lista sa de cazuri în conformitate cu art. 37 § 1 litera (c) din Convenție. Santiago Quesada Josep Casadevell Grefier Președintele

THIRD SECTION

DECISION

Application no. 15594/06

by Valeriu PASAT

against Moldova

The European Court of Human Rights (Third Section), sitting on 29

March 2011 as a Chamber composed of:

Josep Casadevall,

President,

Corneliu Bîrsan,

Alvina Gyulumyan,

Ján Šikuta,

Luis López Guerra,

Nona Tsotsoria,

Mihai Poalelungi,

judges,

and Santiago Quesada,

Section Registrar,

Having regard to the above application lodged on 18 April 2006,

Having regard to the declarations submitted by the respondent Government on 31 March 2010 and 9 December 2010 requesting the Court to strike the application out of the list of cases and the applicant’s replies to those declarations,

Having deliberated, decides as follows:

THE FACTS

The applicant, Mr Valeriu Pasat, is a Moldovan national who was born in 1958 and lives in Chișinău. He was represented before the Court by Ms

J.

Hanganu, a lawyer practising in Chișinău. The Moldovan Government (“the Government”) were represented by their Agent, Mr V. Grosu.

A.

The circumstances of the case

The facts of the case, as submitted by the parties, may be summarised as follows.

1.

The applicant’s arrest and criminal proceedings against him

On 11 March 2005 the applicant was arrested by the police. He was accused of having authorised in October 1997, as Minister of Defence, the sale of 21 MIG-29 fighter jets and related equipment to the United States of America (“the USA”), for a lower price than that offered by some potential buyers from Iran and the Republic of Yemen. He was also accused of having authorised the sale of artillery equipment to a company from Slovakia for a lower price than its real value.

The applicant declared that his arrest was politically motivated and that the criminal case was fabricated by those in power (at the time, the Communist Party of Moldova (“the CPM”)), and that Mr V. Voronin (the head of the CPM and President of Moldova) was personally responsible.

On 14 March 2005 the Buiucani District Court issued a warrant for the applicant’s remand in custody for 10 days. The reasons given by the court for issuing the warrant were that:

“[The applicant] is suspected of having committed an offence for which the law provides imprisonment of three to eight years; the suspect could [abscond in order to] avoid criminal responsibility and could obstruct the finding of truth in the criminal investigation”.

It appears that no appeal was lodged against that decision.

On 17 January 2006 the Buiucani District Court found the applicant guilty as charged and sentenced him to ten years’ imprisonment and a five

­

year injunction banning him from exercising certain functions.

On 8 February 2006 he appealed.

On 20 March 2006 the applicant asked for the suspension of enforcement of his sentence. On the same day the Chișinău Court of Appeal rejected this request.

On 3 April 2006 the applicant asked for the preventive measure of arrest to be replaced by another measure, given his health problems. On the same day the Chișinău Court of Appeal rejected that request, finding that the applicant had not shown that he needed medical assistance of a type not available in the prison hospital in which he was being held.

On 10 April 2006 the applicant asked for the annulment of the preventive measure of arrest, on the ground that it was contrary to Article 5 of the Convention. He argued that he was being held in detention for an indefinite period of time. Since the Chișinău Court of Appeal had asked the judicial authorities in the USA to carry out certain investigative acts and since there was no mutual assistance treaty between the two countries in that sphere, his detention could last for an unknown period of time before the relevant acts were carried out in the USA. The applicant added that none of the courts had given sufficient reasons for his detention and that his state of health required special medical treatment not available in the prison hospital.

On the same day the Chișinău Court of Appeal rejected the request, finding that no evidence had been submitted concerning the need for medical treatment outside the prison hospital. Moreover, the Chișinău Court of Appeal would set a specific date for its next hearing, while all the other arguments had already been raised in the previous requests. As for the alleged insufficiency of the reasons for the applicant’s detention, they could be reviewed only in the process of deciding on the applicant’s appeal against the first-instance court judgment.

The applicant made similar habeas corpus requests on 15 May, 2 and 30

June and 4 September 2006. All of them were rejected by the courts with similar reasons, namely, that no new circumstance had arisen warranting a re-examination of the need for the applicant’s detention.

On 16 October 2006 the Chișinău Court of Appeal partly upheld the applicant’s conviction, acquitting him of the charge of the sale of the fighter jets.

On 3 May 2007 the Supreme Court of Justice quashed the judgment of 16

October 2006 and ordered a re-examination of the case by the Chișinău Court of Appeal. The court also decided “to maintain the same preventive measure as that already imposed on [the applicant] – detention”.

On 25 June 2007 the applicant lodged a habeas corpus request, arguing that no court had ever given sufficient reasons for his detention. Moreover, the quashing of the lower court’s judgment automatically meant that the preventive measure had lost its validity and could thus not be upheld by the Supreme Court of Justice, while no new measure had been imposed. The court did not examine that request at its hearing of 25 June 2007, and on 26

June 2007 the applicant repeated it.

On 9 July 2007 the Chișinău Court of Appeal reheard the case and acquitted the applicant of one of the charges (the sale of the fighter jets), while upholding his conviction of the other charge (the sale of artillery equipment). Having thus sentenced the applicant to five years’ imprisonment, the court found that an amnesty law applied and relieved him from serving his sentence, ordering his immediate release.

Having been released, the applicant resumed his job in Moscow, where he was an adviser to the CEO of RAO EES energy company in Russia.

On 2 April 2008 the Supreme Court of Justice quashed the lower court’s judgment and ordered a rehearing of the case by the Chișinău Court of Appeal.

On 17 July 2009 the Chișinău Court of Appeal acquitted the applicant of all the charges against him. On 16 December 2009 the Supreme Court of Justice upheld that judgment, which therefore became final.

2.

Medical assistance while in detention

On 25 April 2006 the applicant asked for permission to be examined by an independent medical commission, in view of his concerns that he had medical problems which had not been identified and treated by the doctors at the prison hospital.

On 27 April 2006 the Chișinău Court of Appeal accepted the request and authorised the medical commission mentioned in the applicant’s request to examine him.

On 5 May 2006 the Department of Penitentiary Institutions (“the DPI”) refused the applicant’s request to allow an independent medical commission to examine him, noting that such access would be granted “after medical investigations [had been] completed by the doctors of the Military Hospital of the Ministry of Internal Affairs”.

On 15 May 2006 the Chișinău Court of Appeal again allowed the independent medical commission to examine the applicant. Accordingly, a team of doctors practising in Ukraine was invited to come to Moldova on 27

May 2006, and the DPI was informed of the forthcoming visit.

On 22 May 2006 a medical commission created by the Ministry of Health established that the applicant suffered from some nineteen various illnesses. He was prescribed a number of further examinations.

On 23 May 2006 the DPI informed the applicant that it refused the independent medical commission access to the prison, since no proof had been submitted that the doctors had the right to practise medicine in Moldova.

On 31 May 2006 the applicant was transferred to prison no.

On 2 June 2006 the applicant complained to the Chișinău Court of Appeal that his premature transfer to prison no. 13 had amounted to a violation of Article 3 of the Convention. He also complained about the DPI’s refusal to allow an independent medical commission to examine him, despite two court orders authorising it. On the same day, the court accepted the applicant’s request and ordered the DPI to allow the independent medical commission access in order to examine the applicant. The court also ordered the applicant’s transfer back to the military hospital so that all the examinations prescribed by the doctors on 22 May 2006 could be carried out, without any police officers being present.

According to the applicant, during his detention in prison no. 13 he was held in a separate cell located in an annex, the only entrance to which was via a courtyard. He had, therefore, no means of communication with those on the inside of the prison itself and he would not be heard by the prison guards if he had a medical emergency, which was possible, given his medical condition. Moreover, he was never visited by a doctor in prison no.

COMPLAINTS

1.

The applicant complained under Article 3 of the Convention that he had not been given sufficient medical assistance while in detention and had been prevented from independently verifying the extent of his health problems, in the absence of the police.

2.

He also complained under Article 5 § 1 of the Convention that he had been arrested in the absence of a reasonable suspicion of having committed a crime.

3.

He further complained, under the same Article, that he had been detained without a legal basis and for an indefinite period of time.

4.

The applicant also complained, under Article 5 § 3 of the Convention, that the courts had failed to give relevant and sufficient reasons for his detention.

5.

He finally complained, under Article 5 § 4 of the Convention, that a number of his habeas corpus requests had not been examined within a reasonable time.

THE LAW

By letter dated 31 March 2010 the Government informed the Court that they proposed to make a unilateral declaration with a view to resolving the issues raised by the application. They further requested the Court to strike out the application in accordance with Article 37 of the Convention.

The declaration provided as follows:

“... 2.

It appears that the circumstances of the case and the issues raised by the applicant might be the subject of well-established case-law of the Court... [the Government referred to a list of cases in respect of Moldova concerning violations of Articles 3 and 5 of the Convention].

3.

The Government, after having analysed the Court’s case-law, make the following unilateral declaration:

The Government acknowledge that the national authorities have failed to provide the applicant with proper medical assistance while in detention [as required] by his state of health, in breach of Article 3 of the Convention.

Also, the Government acknowledge that there has been a violation of the applicant’s right guaranteed by Article 5 § 1(c) of the Convention, in particular that his arrest did not have a legal basis after the expiry of the term set in each court order to keep him in detention.

Moreover, if the Court will consider necessary to examine the issue of alleged violations under Articles 5 § 3 and 5 § 4 of the Convention, despite the Government’s acknowledgment of a violation of the applicant’s rights guaranteed by Article 5 §

1(c) of the Convention, they declare as follows:

The Government acknowledge that in the applicant’s case the domestic courts failed to adduce relevant and sufficient reasons for their decisions ordering and then extending the applicant’s detention on remand, in breach of Article 5 § 3 of the Convention, as well as that the courts infringed on the applicant’s right, as it is provided for by Article 5 § 4 of the Convention, due to the unreasonable time of examination of his

habeas corpus

requests.

4.

The Government’s acknowledgment of the infringements concerning the above mentioned applicant’s rights means that it is necessary to award him some amounts of money, which is intended to cover the alleged non-pecuniary damage, as well as for costs and expenses.

5.

In this sense, having regard to the criteria emerging from the Court’s case-law, the Government consider that all the facts mentioned supra and particularly the acknowledgment of a violation of the applicant’s rights would serve at least as a partial just satisfaction for the non-pecuniary damage.

6.

Regarding the circumstances of the case and bearing in mind the evolution of the criminal proceedings against the applicant, the Government stress that the applicant was fully acquitted by the domestic courts in the case in connection with which he was arrested... Moreover, all of the criminal proceedings against the applicant pending before the prosecution authorities were discontinued ... Thus the applicant is entitled under the provisions of the Law no. 1545 to claim compensation for illegal detention and unlawful accusation.

7.

Bearing in mind the extremely sensitive character of the application and the emotional attitude of the applicant regarding the previous facts and circumstances of the case, the Government are not ready to assess the amount that should be awarded to the applicant as compensation for the pecuniary and non-pecuniary damage, as well as costs and expenses. Accordingly, the Government leave the issue regarding just satisfaction amount to be solved at the discretion of the Court.”

In a letter of 24 May 2010 the applicant’s lawyer expressed her client’s satisfaction with the Government’s acknowledgment of all the violations alleged. She claimed 2.5 million euros (EUR) in compensation for the damage caused to her client, referring to the unique character of the case, which included a politically motivated prosecution and arrest of a former Minister and member of the Moldovan Academy of Sciences. Moreover, his case received a lot of media attention in Moldova and in various human rights reports abroad. His wife and daughter had been humiliated when visiting him in prison and his own suffering was accentuated by the refusal to allow independent medical investigations, despite judicial authorisation for such investigations.

By letter dated 9 December 2010 the Government submitted a further declaration, amending their previous declaration. They referred to their acknowledgment of the violations of the applicant’s rights made in the previous declaration and undertook to pay the applicant EUR

12,000 (twelve thousand) to cover any pecuniary and non-pecuniary damage as well as costs and expenses. The payment would be effected within a period of three months from the date of notification of the decision taken by the Court pursuant to Article 37 § 1 of the Convention. In the event of failure to pay within that period, the Government undertook to pay simple interest on it, from the expiry of that period until settlement, at a rate equal to the marginal lending rate of the European Central Bank during the default period, plus three percentage points. They further requested the Court to strike out the application in accordance with Article 37 of the Convention.

In her letter dated 9 February 2011 the applicant’s lawyer submitted that the amount proposed by the Government did not constitute sufficient just satisfaction for her client’s suffering and did not create a deterrent effect against future similar violations.

The Court recalls that Article 37 of the Convention provides that it may at any stage of the proceedings decide to strike an application out of its list of cases where the circumstances lead to one of the conclusions specified, under (a), (b) or (c) of paragraph 1 of that Article. Article

37 §

1

(c) enables the Court in particular to strike a case out of its list if:

“for any other reason established by the Court, it is no longer justified to continue the examination of the application”.

It also recalls that in certain circumstances, it may strike out an application under Article 37 § 1(c) on the basis of a unilateral declaration by a respondent Government even if the applicant wishes the examination of the case to be continued. In this connection, it notes that the parties have failed to reach an agreement in the present case.

The Court will examine carefully the declaration in the light of the principles emerging from its case-law, in particular the

Tahsin Acar

judgment (

Tahsin Acar v. Turkey

, (preliminary issue) [GC], no. 26307/95, §§ 75-77, ECHR 2003-VI);

WAZA Spółka z o.o. v. Poland

(dec.) no.

11602/02, 26 June 2007; and

Sulwińska v. Poland

(dec.) no. 28953/03).

The Court has established in a number of cases, including those brought against Moldova, its practice concerning complaints about the violation of Article

3 (medical assistance to detainees – see, for example,

Sarban v.

Moldova

, no. 3456/05, §§ 69-74, 4 October 2005,

Boicenco v.

Moldova

, no.

41088/05, §§ 86-97, 11 July 2006, and

Holomiov v.

Moldova

, no.

30649/05, §§ 109-122, 7 November 2006) and Article 5 (see, for example,

Sarban

, cited above, §§ 118-124,

Boicenco

, cited above, §§

148

­

154, and

Modarca v. Moldova

, no. 14437/05, §§ 70-74, 10 May 2007).

Having regard to the nature of the admissions contained in the Government’s declaration of 31 March 2010, as well as the amount of compensation proposed in the declaration of 9 December 2010 the Court considers that it is no longer justified to continue the examination of the application (Article 37 § 1(c)).

Moreover, in light of the above considerations, and in particular given the clear and extensive case-law on the topic, the Court is satisfied that respect for human rights as defined in the Convention and the Protocols thereto does not require it to continue the examination of the application (Article 37 § 1

in fine

).

In view of the above, it is appropriate to strike the case out of the list.

For these reasons, the Court unanimously

Takes note

of the terms of the respondent Government’s declarations of 31

March and 9 December 2010, and the modalities for ensuring compliance with the undertakings referred to therein; and

Decides

to strike the application out of its list of cases in accordance with Article 37 § 1 (c) of the Convention.

Santiago Quesada

Josep Casadevall

Registrar

President