RIZA ET DVIZHENIE ZA PRAVA I SVOBODI c. BULGARIE

SECȚIA A PATRU-A

Cerere n

o

48555/10

prezentată de Rushen Mehmed RIZA și DPS

împotriva Bulgariei

introdusă pe 14 august 2010

PREZENTARE A FAPTELOR

FAPTE

Primul reclamant, dl. Rushen Mehmed Riza este cetățean bulgar, născut în 1968 și rezident la Sofia. Al doilea reclamant, Dvizhenie za parava i svobodi (în continuare DPS), este un partid politic bulgar întemeiat în 1990. Dl.

Riza este vicepreședintele partidului politic DPS și membru al biroului său executiv. Cei doi reclamanți sunt reprezentați în fața Curții de d-na

e

Y.M.

Grozev, avocat la Sofia.

A.

Circumstanțele cauzei

Faptele cauzei, după cum au fost expuse de reclamanți, pot fi rezumate după cum urmează.

1.

Contextul general al cauzei

Partidul politic DPS a fost întemeiat în 1990. Statutul acestuia îl definește ca partid politic liberal având scopul să contribuie la unitatea tuturor cetățenilor bulgari și la protecția drepturilor și libertăților minorităților în Bulgaria, așa cum sunt garantate de Constituție și legile țării și de instrumentele internaționale ratificate de Republica Bulgaria.

DPS a participat la toate alegerile legislative și locale ținute în Bulgaria de la întemeierea sa. El a făcut să fie aleși deputați în parlamentul național la toate alegerile legislative organizate din 1990 și a participat în două guverne de coaliție succesive între 2001 și 2009. Mulți dintre liderii și membri ai partidului politic aparțin minorităților turce și musulmane în Bulgaria.

La sfârșitul anilor 1980, în urma tentativelor de asimilare forțată puse în aplicare de regimul comunist în Bulgaria, zeci de mii de cetățeni bulgari de origine turcă și musulmană au plecat din țară în Turcia. Procesul de migrație al membrilor acestor comunități între Bulgaria și Turcia a continuat în decursul anilor 1990.

Reclamanții afirmă că majoritatea cetățenilor bulgari care locuiesc actualmente în Turcia au votat pentru DPS la alegerile legislative organizate în perioada ultimilor douăzeci de ani.

2.

Alegerile legislative din 5 iulie 2009

În aprilie 2009, președintele bulgar a fixat data alegerilor legislative pentru cea de-a 41-a adunare națională pentru 5 iulie 2009. Legislația electorală introducerea pentru prima dată un sistem de alegeri mixte

: 31 de deputați urmau să fie desemnați prin vot majoritar în circumscripții uninominale și 209 alți deputați urmau să fie aleși conform sistemului proporțional la nivel național în 31 de circumscripții plurinominale.

Cetățenii bulgari rezidenți în străinătate aveau, de asemenea, dreptul de a vota la alegerile legislative, dar doar pentru listele de candidați ai partidelor și coaliții și voturile lor participau în repartizarea proporțională a mandatelor la nivel național. Reprezentanțele diplomatice bulgare au deschis 262 de birouri de vot în 58 de țări diferite în funcție de interesul demonstrat de cetățenii bulgari rezidenți în acele țări. O sută douăzeci și trei din aceste birouri de vot se aflau în Turcia.

Pe 20 mai 2009, Comisia Electorală Centrală a înregistrat DPS ca partid participant la alegerile legislative. Dl. Riza a fost plasat pe poziția doi în lista candidaților partidului său pentru cea de-a 8-a circumscripție plurinominală (Dobrich).

Ca urmare a alegerilor din 5 iulie 2009, DPS a totalizar 610

521 de voturi, adică 14,5 % din voturile valabile, ceea ce îi dădea poziția de al treilea partid politic din țară. Partidul a obținut 88

238 de voturi din birourile deschise pe teritoriul turc. Comisia Electorală Centrală a alocat DPS 33 de mandate în parlament în aplicarea sistemului proporțional de reprezentare, la care s-au adăugat 5 mandate câștigate în circumscripții uninominale cu vot majoritar.

Ca urmare a repartizării mandatelor câștigate de DPS la nivel național între 31 de circumscripții plurinominale, partidul a făcut să fie ales un singur deputat în circumscripția nr. 8. Cu toate acestea, ca urmare a unui recurs introdus în fața Curții Constituționale de către alt partid politic și a unei retunări a voturilor unui birou de vot din circumscripția nr. 19, Comisia Electorală Centrală a efectuat o nouă repartizare a mandatelor. DPS a obținut atunci un al doilea mandat în circumscripția dl. Riza. Pe 12 octombrie 2009 acesta din urmă a fost declarat ales în adunarea națională.

3.

Procedura de contestare a rezultatelor electorale în fața Curții Constituționale

Pe 21 iulie 2009, președintele și trei membri ai partidului politic RZS au introdus în fața Curții Constituționale recusul prevăzut de art. 112 al legii electorale care urmărea anularea alegerii a șapte deputați ai DPS din cauza unor nereguli care ar fi avut loc în 123 de birouri de vot deschise pe teritoriul Turciei. Cei patru cerători au invocat mai multe încălcări ale legislației electorale privind constituirea acesor birouri de vot și desfășurarea alegerilor în acestea

: cerința de a avea cel puțin o sută de declarații de intenție de vot pentru deschiderea unui birou de vot nu era respectată pe teritoriul Turciei ; ar fi avut loc cazuri în care alegători ar fi exercitat dreptul de vot o dată pe teritoriul național și o a doua oară într-un birou de vot deschis pe teritoriul Turciei

; ar fi existat date inexacte în procesele-verbale redactate de comisiile electorale responsabile pentru birourile de vot în cauză

; douăzeci și trei din aceste birouri de vot au găzduit mai mult de o mie de alegători, ceea ce era practic imposibil având în vedere durata zilei electorale și timpul necesar pentru îndeplinirea formalităților necesare pentru fiecare alegător

; ar fi fost cazuri în care comisiile electorale ale acestor birouri de vot ar fi admis în cabina de vot persoane care nu aveau valabile acte de identitate bulgare. Ei au cerut Curții Constituționale să verifice cererile preliminare de vot pentru teritoriul Turciei, să efectueze verificări în listele alegătorilor constituite pe teritoriul bulgar unde persoanele care doreau să voteze în Turcia și-au avut adresele permanente

și să constate nulitatea proceselor-verbale redactate de comisiile electorale responsabile pentru birourile de vot deschise pe teritoriul turc. Potrivit ceritorilor, neregulile multiple ale procesului electoral în cele 123

de birouri de vot în cauză impuneau anularea tuturor voturilor obținute în acestea, ceea ce determina modificarea rezultatelor electorale și anularea mandatelor a șapte deputați ai partidului DPS.

Pe 11 august 2009, Curtea Constituțională a declarat admisibil acest recurs și a constituit ca părți ale procedurii Adunarea Națională, Consiliul de Miniștri, ministrul Afacerilor Externe, Comisia Electorală Centrală, direcția națională responsabilă cu datele legate de starea civilă a cetățenilor, cât și două organizații neguvernamentale. Curtea Constituțională a acordat părților procedurii un anumit termen pentru prezentarea observațiilor lor pe fond.

Pe 18 septembrie 2009, grupul parlamentar al DPS din Adunarea Națională a prezentat observații asupra cauzei. El a contestat atât admisibilitatea, cât și fondul recursului formulat de către RZS. Grupul parlamentar a expus în special următoarele observații pe fond

: condițiile legale pentru constituirea celor 123 de birouri de vot în cauză erau îndeplinite

; cazurile de vot dublu erau foarte puține și din cauza secretului scrutinului era imposibil să se determine pentru care partid exact au votat aceste persoane

; cel mai mare număr de persoane figurând în listele suplimentare de alegători redactate în ziua alegerilor în comparație cu listele alegătorilor înregistrați anterior se explica prin faptul că numărul persoanelor care doreau să-și exercite dreptul de vot depășea cu mult numărul alegătorilor care manifestaseră anterior intenția de a vota în străinătate

; în mai multe birouri de vot deschise în străinătate numărul votanților depășise pragul de o mie de persoane și aceasta nu era doar cazul birouri de vot deschise în Turcia.

Pe 6 octombrie 2009, Curtea Constituțională a ordonat o triplu expertiză care trebuia să răspundă la următoarele întrebări

: care era numărul declarațiilor anterioare de intenție de vot depuse pentru teritoriul Turciei, din ce orașe veneau și numărul lor corespundea cu numărul birouri de vot constituite

; actele de identitate ale alegătorilor care au votat în cele 123 de birouri de vot în cauză erau valide

; numărul votanților figurând în procesele-verbale redactate în ziua alegerilor corespundea cu numărul alegătorilor înregistrați anterior plus cel al persoanelor înscrise în listele din ziua votului și au existat birouri de vot în care nici una din persoanele preînscrise nu-și exercitaseră dreptul de vot

; care era numărul maximal de persoane care puteau vota într-un birou de vot în cursul zilei electorale. Cei trei experți au fost autorizați să consulte toți documentele electorale privind alegerile pe teritoriul turc care fuseseră remise Comisiei Electorale Centrale de serviciul diplomatic al ministerului Afacerilor Externe.

În cursul examinării lor experții au constatat că mai multe liste suplimentare de alegători, care fuseseră redactate în ziua alegerilor și care conțineau datele persoanelor care se prezentaseră în acea zi fără a fi fost înscrise anterior, nu purtau semnăturile președintelui și secretarului comisiei electorale locale. În unele birouri de vot nici una din persoanele preînscrise nu votase. Privitor la mai alte birouri de vot nu exista proces

-

verbal arhivat sau lipsea prima pagină a acestuia.

Pe 27 ianuarie 2010, după ce a primit raportul de expertiză și după ce a luat cunoștință de aceste constatări factuale ale experților, Curtea Constituțională a decis să le pună o întrebare suplimentară

: era necesară recalcularea rezultatelor electorale eliminând voturile obținute în 23 din 123 de birouri de vot pe teritoriul turc. Acestea eram birouri de vote în care nici uno dintre votanții preînscrisi nu votase și lista suplimentară a votanților nu purtau semnăturile membrilor comisiei electorale locale sau birourile de vote în care lipsea fie procesul-verbal de vot fie prima pagină a acestuia.

Pe 9 februarie 2010, grupul parlamentar al DPS a depus observații suplimentare contestând alegerea criteriilor definite de Curtea Constituțională pentru a exclude din numărare voturile din 23 de birouri menționate mai sus. Deputații DPS au remarcat că rezultatul votului era determinat pe baza datelor pe care le conțineau procesele-verbale de vot și nu listele alegătorilor. Legislația electorală nu impunea președintelui și secretarului comisiilor electorale locale să-și pună semnăturile la sfârșitul listele suplimentare a votanților redactate în ziua alegerilor. În orice caz omisiunile membrilor administrației electorale nu puteau avea ca rezultat anularea voturilor alegătorilor.

Pe baza documentelor disponibile în arhivele Comisiei Electorale Centrale, experții au determinat că trebuie să excludă din rezultatele electorale un total de 18

351 de voturi. 18

140 din aceste voturi fuseseră date pentru listele candidaților DPS.

Comisia Electorală Centrală a efectuat o repartizare preliminară a mandatelor între partidele politice ținând seama de concluzia menționată mai sus a trei experți mandatați de Curtea Constituțională. Pe 15 februarie 2010, Comisia Electorală Centrală și-a prezentat concluziile jurisdicției constituționale. Calculele matematice demonstraseră că în acest caz DPS ar pierde un mandat în favoarea partidului politic care câștigase alegerile. În cea de-a 8-a circumscripție plurinominală candidatul DPS plasat pe poziția doi pe lista partidului (dl. Riza) ar pierde mandatul de deputat.

De altfel, Comisia Electorală Centrală a trimis Curții Constituționale observații pe fond al cauzei. Ea și-a luat poziția că argumentele avansate de RZS și concluziile experților nu puteau justifica o posibilă anulare a voturilor adunate în 23 de birouri în cauză.

Pe 15 februarie 2010, DPS și șase dintre deputații săi au introdus în fața Curții Constituționale cereri de constituire ca părți ale procedurii intentate de partidul politic RZS. Al doilea reclamant, dl.

Riza, a făcut același lucru pe 16 februarie 2010, la 9 h 30. Aceste cereri au rămas fără urmare.

Pe 16 februarie 2010, Curtea Constituțională, ședință în cameră de consiliu, și-a adoptat decizia asupra cauzei în cauză. Ea și-a pronunțat hotărârea în aceeași zi. În motivarea hotărârii Curtea constituțională a precizat că era sesizată cu o cerere de constatare a ilegalității alegerii unui anumit număr de deputați ai DPS din cauza mai multor nereguli în birourile de vot deschise pe teritoriul Turciei. Ea a estimat totuși că dispozițiile articolului 112 al legii electorale îi impuneau să determine mai întâi dacă existaseră nereguli grave ale procesului electoral. Constatarea unor asemenea nereguli putea determina o modificare a rezultatelor electorale, o nouă repartizare a mandatelor între partidele politice și anularea mandatelor de deputați care nu fuseseră expresamente vizați de cererea introdusă de RZS.

Curtea Constituțională a estimat că nici unu din argumentele invocate de RZS nu demonstreze la sine ceea ce demonstrează existența unor nereguli majore ale procesului electoral în birourile de vot deschise pe teritoriul Turciei.

Ea a decis cu toate acestea să scadă din rezultatele electorale respective ale tuturor partidelor politice voturile adunate în douăzeci și trei de birouri de vot deschise pe teritoriul turc. În aceste birouri de vot nici unu alegător preînscris în listele electorale nu votase sau lipsea procesul-verbal de vot, sau chiar prima pagină a acestuia, și lista alegătorilor adăugați în ziua alegerilor nu purtau semnăturile președintelui și secretarului comisiei electorale locale. Curtea Constituțională a remarcat că neregularitatea posibilă a listelor electorale ale fiecărui birou de vot afecta și regularitatea procesului-verbal redactat de comisia electorală la sfârșitul alegerilor deoarece acesta din urmă conținea datele pentru numărul exact al persoanelor care votaseră în birou respectiv și era pe baza acestui proces-verbal că rezultatele electorale fuseseră determinate. Era adevărat că legislația internă nu cerea în mod expres membrilor comisiilor electorale locale constituite în străinătate să semneze listele suplimentare ale alegătorilor. Cu toate acestea modelul de listă electorală aprobat de Președintele Republicii în aplicarea legii electorale prevedea asemenea semnături. În orice caz era vorba de unu din elementele esențiale ale oricărui document oficial. Prin urmare, absența acestor semnături pe listele suplimentare ale alegătorilor în douăzeci și trei de birouri de vot privau aceste documente de caracterul lor de dovadă oficială pentru exercitarea dreptului de vot al persoanelor înscrise. Era deci necesar să se scadă aceste voturi din rezultatele electorale și să se procedeze la o nouă repartizare a mandatelor în adunarea națională.

Din aceste motive și după ce a luat în considerare calculele preliminare prezentate de Comisia Electorală Centrală, Curtea Constituțională a revocat mandatele a trei deputați în parlamentul național, inclusiv dl.

Riza, și a declarat aleși trei alți candidați. Ca rezultat al acestei noi repartizări a mandatelor, DPS s-a dovedit a fi singurul partid care pierdea un deputat și partidul care câștigase alegerile legislative a obținut un mandat suplimentar.

4.

Recursurile introduse de cei doi reclamanți

Pe 4 martie 2010, DPS și trei dintre deputații săi în parlamentul național au introdus la rândul lor recusul prevăzut de art. 112 al legii electorale și au contestat legalitatea alegerii celor trei deputați pe care Curtea Constituțională îi declarase aleși prin hotărârea sa din 16 februarie 2010. Dl. Riza a introdus același recurs în propriul nume.

Pe 31 martie și 27 aprilie 2010, Curtea Constituțională a declarat ambele recursuri inadmisibile din motivul că litigiul în cauză era deja fost obiectul unei proceduri în fața ei care culminase cu hotărârea sa din 16 februarie 2010.

B.

Dreptul intern relevant

1.

Legislația electorală

La data faptelor, alegerea deputaților în parlamentul național era reglementată de legea electorală din 2001, emendata în mai multe rânduri.

art. 5 al legii autorizace președintele să fixeze data alegerilor legislative și să aprobe modelele diferitelor documente electorale.

a)

Sistemul electoral bulgar

Emendul 2009 al acelei legi prevedea introducerea unui sistem electoral mixt

: 31 de deputați fuseseră aleși prin vot majoritar în circumscripții uninominale și 209 deputați fuseseră aleși în 31 de circumscripții plurinominale prin repartizare proporțională în funcție de voturile obținute pentru listele candidaților partidelor politice participante la alegeri (art. 6, alineatele 1-3 al legii).

Repartizarea celor 209 mandate alese conform sistemului proporțional se facea prin metoda Hare-Niemeyer (art. 6, alineatul 5 al legii) în trei etape succesive: 1) repartizarea mandatelor între partidele politice la nivel național

; 2) repartizarea mandatelor obținute de fiecare partid între 31 de circumscripții plurinominale

; 3) repartizarea mandatelor între partidele politice în fiecare circumscripție plurinominală.

b)

Administrația electorală

Legea prevedea instituirea administrației electorale specializate în trei niveluri ierarhice

: o Comisie Electorală Centrală

; treizeci și unu de comisii electorale regionale (

районни избирателни комисии

) și comisii electorale locale pentru fiecare birou de vot

(секционни избирателни комисии).

Comisiile locale fuseseră compuse dintr-un președinte, un vicepreședinte, un secretar și membri obișnuiți (art. 14 al legii). Ele fuseseră compuse din reprezentanți ai diferitelor partide politice și legea interzice constituirea unei comisii locale care asigura majoritatea unui partid politic (art. 20, alineatul 4, al legii). Președintele și secretarul comisiei locale trebuia să reprezinte interesele unor partide politice diferite (

ibidem

).

Comisiile locale fuseseră responsabile de supravegherea alegerilor din birourile lor respective de vot, de efectuarea numărăturii voturilor, de redactarea unui proces-verbal de vot, de trimitere a acestuia comisiilor regionale și de remitere a buletinelor de vot și a altor documente electorale administrației municipale (art. 25 al legii electorale).

c)

Listele alegătorilor

Listele alegătorilor pentru fiecare birou de vot constituit pe teritoriul național fuseseră generate

ex officio

de administrația municipală și purtau semnăturile primarului și secretarului primăriei (art. 26, alineatul 1, al legii electorale). Comisia electorală locală era responsabilă de verificare dacă persoanele care se prezentau să voteze fuseseră înscrise pe listele alegătorilor. În cazul în care numele lor nu figurau pe liste și dacă obținuseră o autorizare anterioară de a vota într-un birou de vot în care nu fuseseră preînscrisi, comisia locală adăuga datele lor personale într-o listă suplimentară a votanților care era semnată de președintele și secretarul acesteia (art. 36, alineatul 9, al legii).

d)

Alegerile legislative în afara teritoriului național

Cetățenii bulgari rezidenți în străinătate nu-și pierd dreptul de vot la alegerile parlamentare și pot exercita dreptul pe teritoriul național sau în birourile de vot deschise în străinătate.

art. 41, alineatul 8, al legii electorale autoriza reprezentanții diplomatici bulgari în străinătate să constituie birouri de vot. Ei fuseseră responsabili, de asemenea, de redactarea listelor alegătorilor pe baza declarațiilor anterioare de intenție de vot depuse de cetățenii bulgari rezidenți pe teritoriul țării respective (art. 37, alineatul 1). Al doilea alineat al articolului 37 permitea cetățenilor bulgari rezidenți în străinătate să se facă înscriși în listele electorale de comisiile electorale locale în ziua alegerilor.

Într-o hotărâre

(решение)

din 10 mai 2009, Comisia Electorală Centrală clarificase modalitățile de organizare și desfășurare a alegerilor în străinătate. Comisiile electorale locale pentru birourile de vot deschise în străinătate fuseseră formate prin decizie a reprezentantului diplomatic bulgar. Acesta era obligat să respecte regulile de constituire ale comisiilor electorale prevăzute de legea electorală. Cu toate acestea, aceste comisii electorale puteau include funcționari ai reprezentației diplomatice bulgare și funcționari ai ministerului Afacerilor Externe.

La sfârșitul zilei electorale, comisiile locale efectuau numărătura voturilor și redactau un proces-verbal pe care-l remiteau serviciilor diplomatice bulgare din țara respectivă cu toți ceilalți documente electorale. Rezultatele fiecărui birou de vot deschis în străinătate fuseseră trimise Comisiei Electorale Centrale printr-un telegrama diplomatică. Procesele-verbale de vot, cât și alte documente electorale fuseseră trimise de serviciile diplomatice bulgare Comisiei Electorale Centrale.

2.

Contestarea rezultatelor electorale și procedura în fața Curții Constituționale

art. 112 al legii electorale permitea candidaților de deputați și partidelor politice să conteste în fața Curții Constituționale alegerea unui sau mai multor deputați în adunarea națională într-un termen de paisprezece zile de la data proclamării rezultatelor electorale.

Curtea Constituțională dispune de puterea discreționară de a constitui părți ale procedurii și informează acestea despre introducerea unui asemenea recurs (art. 21, alineatul 1, al regulamentului acesteia). Curtea Constituțională acordă părților un termen pentru prezentarea observațiilor pe admisibilitate și pe fond al cauzei (art. 18, alineatul 2, al legii privind Curtea Constituțională).

Curtea Constituțională ședință în formație de cameră în absența părților procedurii (art. 27, alineatul 1, al regulamentului acesteia). Ea putea cu toate acestea decide ținerea unei audienți în prezența părților (art. 27, alineatul 2, al regulamentului acesteia).

Părțile procedurii au dreptul de a consulta dovezile adunate de Curtea Constituțională (art. 29, alineatul 4, al regulamentului acesteia).

Dacă Curtea Constituțională declară recusul admisibil, ea se pronunță pe fond al cauzei printr-o hotărâre definitiv.

3.

Subvenția de stat acordată partidelor politice

Legea privind partidele politice prevede o subvenție anuală de stat pentru funcționarea partidelor politice care obținuseră cel puțin 1% din voturi la ultimele alegeri legislative. În virtutea art. 27, alineatul 1, al acestei legi, partidele politice primesc o subvenție egală cu 5% din salariul minim brut pentru fiecare vot obținut la ultimele alegeri legislative. La 1 ianuarie 2010, salariul minim fixat la 240

leva bulgari (adică echivalentul a aproximativ 122 euro).

GRIEVURI

1.

Invocând art. 3 al Protocolului n

o

1, reclamanții susțin că procedura decizională care a duce la anularea rezultatelor electorale în 23 de birouri de vot deschise pe teritoriul Turciei nu a oferit garanțiile necesare împotriva arbitrarului și că motivele invocate de Curtea Constituțională în sprijinul acestei decizii nu eram în măsură să justifice atingerea dreptului lor de a participa la alegerile legislative.

2.

Sub unghi art. 13 din Convenție reclamanții se plâng de absența în dreptul intern a cailor de atac efective capabile să remediene pretinsa încălcare a dreptului lor de a participa la alegeri.

3.

Invocând art. 6 § 1 din Convenție, al doilea reclamant, DPS, se plânge de faptul că nu a avut acces la un tribunal în determinarea unei contestații care privea dreptul său de a percepă subvenția de stat acordată partidelor politice.

ÎNTREBĂRI ADRESATE PĂRȚILOR

1.

A existat o nerespectare a dreptului reclamanților de a participa la alegeri libere asigurând libera exprimare a opiniei poporului asupra alegerii corpului legislativ, în sensul art. 3 al Protocolului n

o

1

? În special, hotărârea Curții Constituționale din 12 februarie 2010 care a determinat modificarea rezultatului electoral al DPS și pierderea mandatului de deputat al dl. Riza, constituie o ingerință în acest drept, urmărire un scop legitim și era proporțional cu scopul urmărit

?

2.

Reclamanții aveau la dispoziție, după cum se cere articolul

13 din Convenție, o cale de atac internă efectiv prin care ar fi putut formula grievul lor de nerespectare a art. 3 al Protocolului n

o

1

?

3.

art. 6 § 1 din Convenție, în ramura civilă, era aplicabil în cauza de față ? În special dreptul DPS de a percepe o subvenție de stat în aplicarea legii privind partidele politice constituie o «

creanță civilă

» în sensul art. 6 § 1 din Convenție

?

4.

În caz afirmativ, DPS a fost privat de posibilitatea de a face valabil acest drept în fața unui tribunal, după cum se cere art. 6 § 1 din Convenție

?

QUATRIÈME SECTION

Requête n

o

48555/10

présentée par Rushen Mehmed RIZA et DPS

contre la Bulgarie

introduite le 14 août 2010

EXPOSÉ DES FAITS

EN FAIT

Le premier requérant, M. Rushen Mehmed Riza est ressortissant bulgare, né en 1968 et résidant à Sofia. Le deuxième requérant, Dvizhenie za parava i svobodi (ci-après DPS), est un parti politique bulgare fondé en 1990. M.

Riza est vice-président du parti politique DPS et membre de son bureau exécutif. Les deux requérants sont représentés devant la Cour par M

e

Y.M.

Grozev, avocat à Sofia.

A.

Les circonstances de l’espèce

Les faits de la cause, tels qu’ils ont été exposés par les requérants, peuvent se résumer comme suit.

1.

Le contexte général de l’affaire

Le parti politique DPS fut fondé en 1990. Son statut le définit comme parti politique libéral visant à contribuer à l’unité de tous les citoyens bulgares et à la protection des droits et libertés des minorités en Bulgarie, tels qu’ils sont garantis par la Constitution et les lois du pays et par les instruments internationaux ratifiés par la République bulgare.

DPS participa à toutes les élections législatives et locales tenues en Bulgarie depuis sa fondation. Il fit élire des députés au parlement national à toutes les élections législatives organisées depuis 1990 et il participa à deux gouvernements de coalition successifs entre 2001 et 2009. Plusieurs des dirigeants et adhérents du parti politique appartiennent aux minorités turque et musulmane en Bulgarie.

A la fin des années 1980, à la suite des tentatives d’assimilation forcée mises en places par le régime communiste en Bulgarie, plusieurs dizaines de milliers de citoyens bulgares d’origine turque et musulmane quittèrent le pays pour la Turquie. Le processus de migration des membres de ces communautés entre la Bulgarie et la Turquie continua pendant les années 1990.

Les requérants affirment que la majorité des citoyens bulgares qui résident actuellement en Turquie avait voté pour DPS aux élections législatives organisées pendant les vingt dernières années.

2.

Les élections législatives du 5 juillet 2009

En avril 2009, le président bulgare fixa la date des élections législatives pour la 41

ème

assemblée nationale pour le 5 juillet 2009. La législation électorale introduisait pour la première fois un système d’élections mixte

: 31 députés devaient être désignés par vote majoritaire dans des circonscriptions uninominales et 209 autres députés devaient être élus selon le système proportionnel au niveau national dans 31 circonscriptions plurinominales.

Les citoyens bulgares résidant à l’étranger avaient également le droit de voter aux élections législatives mais uniquement pour les listes de candidats des partis et coalitions et leurs votes participaient dans la répartition proportionnelle des mandats au niveau national. Les représentations diplomatiques bulgares ouvrirent 262 bureaux de vote dans 58 pays différents en fonction de l’intérêt démontré par les citoyens bulgares résidants dans ces pays. Cent vingt-trois de ces bureaux de vote se trouvaient en Turquie.

Le 20 mai 2009, la Commission électorale centrale enregistra DPS comme parti participant aux élections législatives. M. Riza fut placé en deuxième position dans la liste des candidats de son parti pour la 8

ème

circonscription plurinominale (Dobrich).

A l’issue des élections du 5 juillet 2009, DPS totalisa 610

521 votes, soit 14,5 % des votes valables, ce qui lui conférait la position de troisième parti politique du pays. Le parti obtint 88

238 votes des bureaux ouverts sur le territoire turc. La commission électorale centrale alloua à DPS 33 mandats au parlement en application du système proportionnel de représentation, auxquels s’ajoutèrent 5 mandats gagnés dans les circonscriptions uninominales à vote majoritaire.

A la suite de la répartition des mandats gagnés par DPS au niveau national parmi les 31 circonscriptions plurinominales, le parti fit élire un seul député dans la circonscription n

o

o

19, la Commission électorale centrale procéda à une nouvelle répartition des mandants. DPS obtint alors un deuxième mandat à la circonscription de M.

Riza. Le 12 octobre 2009 ce dernier fut déclaré élu à l’assemblée nationale.

3.

La procédure de contestation des résultats électoraux devant la Cour constitutionnelle

Le 21 juillet 2009, le président et trois membres du parti politique RZS introduisirent auprès de la Cour constitutionnelle le recours prévu par l’article 112 de la loi électorale visant l’annulation de l’élection de sept députés de DPS en raison de plusieurs irrégularités qui auraient eu lieu dans les 123 bureaux de vote ouverts sur le territoire de la Turquie. Les quatre demandeurs invoquèrent plusieurs violations de la législation électorale concernant la constitution desdits bureaux de vote et le déroulement du scrutin dans ceux-ci

: l’exigence d’avoir au moins cent déclarations d’intention de vote pour ouvrir un bureau de vote n’était pas respectée sur le territoire de la Turquie ; il y aurait eu des cas où des électeurs auraient exercé leur droit de vote une fois sur le territoire national et une deuxième fois dans un bureau de vote ouvert sur le territoire de la Turquie

; il y aurait eu des données inexactes dans les procès-verbaux rédigés par les commissions électorales responsables des bureaux de vote en question

; vingt-trois de ces bureaux de vote avaient accueilli plus de mille électeurs, ce qui était pratiquement impossible compte tenu de la durée de la journée électorale et du temps nécessaire pour l’accomplissement des formalités nécessaires pour chaque électeur

; il y aurait eu des cas où les commissions électorales de ces bureaux de vote auraient admis dans l’isoloir des personnes qui n’avaient pas de valables pièces d’identité bulgares. Ils demandèrent à la Cour constitutionnelle de vérifier les demandes préalables de vote pour le territoire de la Turquie, d’effectuer des vérifications dans les listes des lecteurs constituées sur le territoire bulgare où les personnes désirant voter en Turquie avaient leurs adresses permanentes

et de constater la nullité des procès-verbaux rédigés par les commissions électorales responsables des bureaux de vote ouverts sur le territoire turc. D’après les demandeurs, les multiples irrégularités du processus électoral dans les 123

bureaux de vote en question imposaient l’annulation de tous les votes obtenus dans ceux-ci, ce qui entraînait la modification des résultats électoraux et l’annulation des mandats de sept députés du parti DPS.

Le 11 août 2009, la Cour constitutionnelle déclara recevable ce recours et constitua comme parties à la procédure l’Assemblée nationale, le Conseil des ministres, le ministre des Affaires étrangères, la Commission électorale centrale, la direction nationale responsable des données liées à l’état civil des citoyens, ainsi que deux organisations non gouvernementales. La Cour constitutionnelle accorda aux parties à la procédure un certain délai pour la présentation de leurs observations sur le fond de l’affaire.

Le 18 septembre 2009, le groupe parlementaire de DPS à l’Assemblée nationale présenta ses observations sur l’affaire. Il contesta tant la recevabilité que le fond du recours formé par RZS. Le groupe parlementaire exposa en particulier les observations suivantes sur le fond de l’affaire

: les conditions légales pour la constitution des 123 bureaux de vote en question étaient remplies

; les cas de double vote étaient très peu et à cause du secret du scrutin il était impossible de déterminer pour quel parti exactement avaient voté ces personnes

; le plus grand nombre des personnes figurant dans les listes additionnelles d’électeurs rédigées le jour même du scrutin par rapport aux liste des électeurs préinscrits s’expliquait par le fait que le nombre des personnes désirant exercer leur droit de vote dépassait largement le nombre des électeurs qui avaient manifesté préalablement leur intention de voter à l’étranger

; dans plusieurs bureaux de vote ouverts à l’étranger le nombre des votants avait dépassé le seuil de mille personnes et ce n’était pas uniquement le cas des bureaux de vote ouverts en Turquie.

Le 6 octobre 2009, le Cour constitutionnelle ordonna une triple expertise qui devaient répondre aux questions suivantes

: quel était le nombre des déclarations préalables d’intention de vote soumises pour le territoire de la Turquie, de quelles villes venaient-elles et leur nombre correspondait-il au nombre des bureaux de vote constitués

; les documents d’identités des électeurs ayant voté dans les 123 bureaux de vote en question étaient-ils en cours de validité

; le nombre de votants figurant dans les procès-verbaux rédigés le jour de l’élection correspondait-il au nombre des électeurs préinscrits plus celui des personnes inscrites dans les listes le jour du vote et y avait-il des bureaux de vote où aucune des personnes préinscrites n’avait exercé le droit de vote

; quel était le nombre maximal de personnes qui pouvaient voter dans un bureaux de vote pendant la journée électorale. Les trois experts furent autorisés à consulter tous les documents électoraux concernant les élections sur le territoire turc qui avaient été remis à la Commission électorale centrale par le service diplomatique du ministère des Affaires étrangères.

Au cours de leur examen les experts constatèrent que plusieurs listes additionnelles d’électeurs, qui étaient rédigées le jour du scrutin et qui contenaient les données des personnes qui s’étaient présentées ce jour-là sans avoir été inscrit au préalable, ne portaient pas les signatures du président et du secrétaire de la commission électorale locale. Dans un certain nombre de bureaux de vote aucune des personnes préinscrites n’avait voté. Concernant quelques autres bureaux de vote il n’y avait pas de procès

‑

verbal archivé ou il manquait la première page de celui-ci.

Le 27 janvier 2010, après avoir reçu le rapport d’expertise et avoir pris connaissance de ces constats factuels des experts, la Cour constitutionnelle décida de leur poser une question supplémentaire

: il était nécessaire de recalculer les résultats électoraux en supprimant les votes obtenus dans 23 des 123 bureaux de vote sur le territoire turc. Il s’agissait de bureaux de votes dans lesquels aucun des votants préinscrits n’avait voté et la liste additionnelle des votants ne portait pas les signatures des membres de la commission électorale locale ou bien de bureaux de vote où il manquait soit le procès-verbal de vote soit la première page de celui-ci.

Le 9 février 2010, le groupe parlementaire de DPS déposa des observations supplémentaires en contestant le choix des critères définis par la Cour constitutionnelle pour exclure du comptage des voix les votes des 23 bureaux susmentionnés. Les députés de DPS firent observer que le résultat du vote était déterminé sur la base des données que contenaient les procès-verbaux de vote et non pas les listes des électeurs. La législation électorale n’imposait pas au président et au secrétaire des commissions électorales locales d’apposer leurs signatures à la fin des listes additionnelles de votants rédigées le jour du scrutin. En tout état de cause les omissions des membres de l’administration électorale ne pouvaient pas avoir pour conséquence l’annulation des votes des électeurs.

Sur la base des documents disponibles dans les archives de la Commission électorale centrale, les experts déterminèrent qu’il devait exclure des résultats électoraux un total de 18

351 votes. 18

140 de ces votes étaient donnés pour les listes de candidats de DPS.

La Commission électorale centrale procéda à une répartition préalable des mandats entre les partis politiques en tenant compte de la conclusion susmentionnée des trois experts mandatés par la Cour constitutionnelle. Le 15 février 2010, la Commission électorale centrale présenta ses conclusions à la juridiction constitutionnelle. Les calculs mathématiques avaient démontré que dans ce cas de figure DPS perdrait un mandat au profit du parti politique qui avait gagné les élections. Dans la 8

ème

circonscription plurinominale le candidat de DPS placé en deuxième position sur la liste du parti (M. Riza) perdrait son mandat de député.

Par ailleurs, la Commission électorale centrale envoya à la Cour constitutionnelle des observations sur le fond de l’affaire. Elle prit la position que les arguments mis en avant par RZS et les conclusions des experts ne pouvaient pas justifier une éventuelle annulation des votes recueillis dans les 23 bureaux en cause.

Le 15 février 2010, DPS et six de ses députés introduisirent auprès de la Cour constitutionnelle des demandes de constitution de parties à la procédure intentée par le parti politique RZS. Le deuxième requérant, M.

Riza, fit le même le 16 février 2010, à 9 h 30. Ces demandes restèrent sans suite.

Le 16 février 2010, la Cour constitutionnelle, siégeant en chambre de conseil, adopta sa décision sur l’affaire en cause. Elle prononça son arrêt le jour même. Dans les motifs de l’arrêt la Court constitutionnelle précisa qu’elle était saisie d’une demande de constat d’illégalité de l’élection d’un certain nombre de députés de DPS en raison de plusieurs irrégularités dans les bureaux de vote ouverts sur le territoire de la Turquie. Elle estima toutefois que les dispositions de l’article 112 de la loi électorale lui imposaient de déterminer d’abord s’il y avait eu des irrégularités sérieuses du processus électoral. Le constat de telles irrégularités pouvait entraîner une modification des résultats électoraux, une nouvelle répartition des mandats entre les partis politiques et l’annulation de mandats de députés qui n’étaient pas expressément visés par la demande introduite par RZS.

La Cour constitutionnelle estima qu’aucun des arguments invoqués par RZS ne démontrait à lui seul l’existence d’irrégularités majeures du processus électoral dans les bureaux de vote ouverts sur le territoire de la Turquie.

Elle décida cependant de soustraire des résultats électoraux respectifs de tous les partis politiques les votes recueillis dans vingt-trois bureaux de vote ouverts sur le territoire turc. Dans ces bureaux de vote aucun électeur préinscrit dans les listes électorales n’avait voté ou il manquait le procès-verbal de vote, voire la première page de celui-ci, et la liste des électeurs ajoutés le jour du scrutin ne portait pas les signatures du président et du secrétaire de la commission électorale locale. La Cour constitutionnelle releva que l’irrégularité éventuelle des listes électorales de chaque bureau de vote affectait également la régularité du procès-verbal rédigé par la commission électorale à la fin du scrutin puisque ce dernier contenait les données pour le nombre exact des personnes qui avaient voté dans le bureau en question et c’était sur la base de ce procès-verbal que les résultats électoraux étaient déterminés. Il était vrai que la législation interne n’exigeait pas expressément des membres des commissions électorales locales constituées à l’étranger de signer les listes additionnelles des électeurs. Toutefois le modèle de liste électorale approuvé par le Président de la République en application de la loi électorale prévoyait de telles signatures. En tout état de cause, il s’agissait de l’un des éléments essentiels de tout document officiel. Ainsi, l’absence de ces signatures sur les listes additionnelles des électeurs dans les vingt-trois bureaux de vote privait ces documents de leur caractère de preuve officielle pour l’exercice du droit de vote des personnes inscrites. Il était donc nécessaire de soustraire ces votes aux résultats électoraux et de procéder à une nouvelle répartition des mandats à l’assemblée nationale.

Pour ces motifs et après avoir pris en compte les calculs préalables présentés par la Commission électorale centrale, la Cour constitutionnelle révoqua les mandats de trois députés au parlement national, y compris M.

Riza, et déclara élus trois autres candidats. En résultat de cette nouvelle répartition des mandats, DPS s’avéra être le seul parti qui perdait un député et le parti qui avait gagné les élections législatives obtint un mandat supplémentaire.

4.

Les recours introduits par les deux requérants

Le 4 mars 2010, DPS et trois de ses députés au parlement national introduisirent à leur tour le recours prévu par l’article 112 de la loi électorale et contestèrent la légalité de l’élection des trois députés que la Cour constitutionnelle avait déclarés élus par son arrêt du 16 février 2010. M. Riza introduisit le même recours en son nom.

Les 31 mars et 27 avril 2010, la Cour constitutionnelle déclara les deux recours irrecevables pour le motif que le litige en cause avait déjà fait l’objet d’une procédure devant elle qui avait abouti à son arrêt du 16 février 2010.

B.

Le droit interne pertinent

1.

La législation électorale

A l’époque des faits, l’élection des députés au parlement national était régie par la loi électorale de 2001, amendée à plusieurs reprises.

L’article 5 de la loi autorisait le président à fixer la date des élections législatives et à approuver les modèles des différents documents électoraux.

a)

Le système électoral bulgare

L’amendement de 2009 de ladite loi prévoyait la mise en place d’un système électoral mixte

: 31 députés était élus par vote majoritaire dans des circonscriptions uninominales et 209 députés étaient élus dans 31 circonscriptions plurinominales par répartition proportionnelle en fonction des votes obtenus pour les listes de candidats des partis politiques participants aux élections (article 6, alinéas 1-3 de la loi).

La répartition des 209 mandats élus selon le système proportionnel se faisait par le biais de la méthode de Hare-Niemeyer (article 6, alinéa 5 de la loi) en trois étapes successives: 1) répartition des mandats entre les partis politiques au niveau national

; 2) répartition des mandats obtenus par chaque parti parmi les 31 circonscriptions plurinominales

; 3) répartition des mandats entre les partis politiques dans chaque circonscription plurinominale.

b)

L’administration électorale

La loi prévoyait la mise en place d’administration électorale spécialisée en trois niveaux hiérarchiques

: une Commission électorale centrale

; trente et une commissions électorales régionales (

районни избирателни комисии

) et des commissions électorales locales pour chaque bureau de vote

(секционни избирателни комисии).

Les commissions locales étaient composées d’un président, d’un vice-président, d’un secrétaire et de membres ordinaires (article 14 de la loi). Elles étaient composées de représentants de différents partis politiques et la loi interdisait la composition d’une commission locale qui assurait la majorité d’un parti politique (article 20, alinéa 4, de la loi). Le président et le secrétaire de la commission locale devaient représenter les intérêts de différents partis politiques (

ibidem

).

Les commissions locales étaient chargées de superviser le scrutin dans leur bureau de vote respectif, de procéder au comptage des voix, de dresser un procès-verbal de vote, d’envoyer celui-ci aux commissions régionales et de remettre les bulletins de vote et les autres documents électoraux à l’administration municipale (article 25 de la loi électorale).

c)

Les listes des électeurs

Les listes des électeurs pour chaque bureau de vote constitué sur le territoire national étaient générées

ex officio

par l’administration municipale et portaient les signatures du maire et du secrétaire de la mairie (article 26, alinéa 1, de la loi électorale). La commission électorale locale était chargée de vérifier si les personnes qui se présentaient à voter étaient inscrites sur les listes des électeurs. Dans le cas où leurs noms ne figuraient pas sur les listes et s’ils avaient obtenu une autorisation préalable de voter dans un bureau de vote où ils n’étaient pas préinscrits, la commission locale ajoutait leurs données personnelles dans une liste additionnelle des votants qui était signée par son président et son secrétaire (article 36, alinéa 9, de la loi).

d)

Les élections législatives en dehors du territoire national

Les citoyens bulgares résidant à l’étranger ne perdent pas leur droit de voter aux élections parlementaires et ils peuvent exercer leur droit sur le territoire national ou dans les bureaux de vote ouverts à l’étranger.

L’article 41, alinéa 8, de la loi électorale autorisait les représentants diplomatiques bulgares à l’étranger de constituer des bureaux de vote. Ils étaient également responsables de dresser les listes des électeurs sur la base des déclarations préalables d’intention de vote soumises par les citoyens bulgares résidants sur le territoire du pays respectif (article 37, alinéa 1). Le second alinéa de l’article 37 permettait aux citoyens bulgares résidant à l’étranger de se faire inscrire dans les listes électorales par les commissions électorales locales le jour du scrutin.

Dans un arrêté

(решение)

du 10 mai 2009, la Commission électorale centrale avait précisé les modalités d’organisation et de déroulement du scrutin à l’étranger. Les commissions électorales locales pour les bureaux de vote ouverts à l’étranger étaient formées par décision du représentant diplomatique bulgare. Celui-ci était tenu de respecter les règles de composition des commissions électorales prévues par la loi électorale. Néanmoins, ces commissions électorales pouvaient inclure des fonctionnaires de la représentation diplomatique bulgare et des fonctionnaires du ministère des Affaires étrangères.

A la fin de la journée électorale, les commissions locales procédaient au comptage des votes et dressaient un procès-verbal qu’elles remettaient aux services diplomatiques bulgares dans le pays respectif avec tous les autres documents électoraux. Les résultats de chaque bureau de vote ouvert à l’étranger étaient envoyés à la Commission électorale centrale par un télégramme diplomatique. Les procès-verbaux de vote, ainsi que les autres documents électoraux étaient envoyés par les services diplomatiques bulgares à la Commission électorale centrale.

2.

La contestation des résultats électoraux et la procédure devant la Cour constitutionnelle

L’article 112 de la loi électorale permettait aux candidats de députés et aux partis politiques de contester devant la Cour constitutionnelle l’élection d’un ou plusieurs députés à l’assemblée nationale dans un délai de quatorze jours à compter de la date de proclamation des résultats électoraux.

La Cour constitutionnelle dispose du pouvoir discrétionnaire de constituer les parties à la procédure et elle informes celles-ci de l’introduction d’un tel recours (article 21, alinéa 1, de son règlement). La Cour constitutionnelle accorde aux parties un délai pour la présentation des observations sur la recevabilité et le fond de l’affaire (article 18, alinéa 2, de la loi sur la Cour constitutionnelle).

La Cour constitutionnelle siège en formation de chambre en l’absence des parties à la procédure (article 27, alinéa 1, de son règlement). Elle peut néanmoins décider de tenir une audience en présence des parties (article 27, alinéa 2, de son règlement).

Les parties à la procédure ont le droit de consulter les preuves recueillies par la Cour constitutionnelle (article 29, alinéa 4, de son règlement).

Si la Cour constitutionnelle déclare le recours recevable, elle se prononce sur le fond de l’affaire par un arrêt définitif.

3.

La subvention d’Etat accordée aux partis politiques

La loi sur les partis politiques prévoit une subvention annuelle d’état pour le fonctionnement des partis politiques ayant obtenu au moins 1% des votes aux dernières élections législatives. En vertu de l’article 27, alinéa 1, de cette loi, les partis politiques perçoivent une subvention égale à 5% du salaire minimum brut pour chaque voix obtenue aux dernières élections législatives. Au premier janvier 2010, le salaire minimum était fixé à 240

levs bulgares (soit l’équivalent d’environ 122 euros).

GRIEFS

1.

Invoquant l’article 3 du Protocole n

o

1, les requérants allèguent que la procédure décisionnelle qui a amené à l’annulation des résultats électoraux dans 23 bureaux de vote ouverts sur le territoire de la Turquie n’a pas offert les garanties nécessaires contre l’arbitraire et que les raisons invoquées par la Cour constitutionnelle à l’appui de cette décision n’étaient pas en mesure de justifier l’atteinte à leur droit de participer aux élections législatives.

2.

Sous l’angle de l’article 13 de la Convention les requérants se plaignent de l’absence en droit interne de voies de recours effectives susceptibles de remédier à la violation alléguée de leur droit de participer aux élections.

3.

Invoquant l’article 6 § 1 de la Convention, le deuxième requérant, DPS, se plaint du fait qu’il n’a pas eu accès à un tribunal dans la détermination d’une contestation qui concernait son droit de percevoir la subvention d’état accordée aux partis politiques.

QUESTIONS AUX PARTIES

1.

Y a-t-il eu méconnaissance du droit des requérants de participer à des élections libres assurant la libre expression de l’opinion du peuple sur le choix du corps législatif, au sens de l’article 3 du Protocole n

o

1

? En particulier, l’arrêt de la Cour constitutionnelle du 12 février 2010 qui a entraîné la modification du résultat électoral de DPS et la perte du mandat de député de M. Riza, constituait-il une ingérence à ce droit, poursuivait-il un but légitime et était-il proportionné au but poursuivi

?

2.

Les requérants avaient-ils à leur disposition, comme l’exige l’article

13 de la Convention, un recours interne effectif au travers duquel ils auraient pu formuler leur grief de méconnaissance de l’article 3 du Protocole n

o

1

?

3.

L’article 6 § 1 de la Convention, dans sa branche civile, était-il applicable dans le cas d’espèce ? En particulier le droit de DPS de percevoir une subvention d’Etat en application de la loi sur les partis politiques constituait-il un «

droit civil

» aux termes de l’article 6 § 1 de la Convention

?

4.

Dans l’affirmative, DPS a-t-il été privé de la possibilité de faire valoir ce droit devant un tribunal, comme l’exige l’article 6 § 1 de la Convention

?