- Instanța
- Curtea Europeană a Drepturilor Omului
- Data
- 5 aprilie 2011
- Stat pârât
- GRC
- Articole
- Articolul 6
- Concluzia
- Încălcare — Articolul 6
Kokkinatos împotriva Greciei
Traducere în română Auto
STRASBURG 5 aprilie 2011 Această hotărâre este definitivă. Aceasta poate fi supusă unor modificări de formă. În cauza Kokkinatos c. Grecia, Curtea Europeană a Drepturilor Omului (secțiunea întâi), care se află într-un comitet compus din Anatoly Kovler, președinte, Christos Rozakis, George Nicolaou, judecători, și de Andrei Wampach, grefier adjunct din secțiune, După ce a intenționat în camera Consiliului la 15 martie 2011, se pronunță hotărârea, adoptată la această dată, la data inițială a cauzei se află o cerere (n 46059/09) îndreptată împotriva Republicii Elene și al cărei resortisant al acestui stat, dl Nikolaos Kokkinatos ( La 11 iulie 2009, Curtea a sesizat Curtea în temeiul articolului 34 din Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale ( La 4 mai 2010, președinta primei secțiuni a decis să comunice cererea guvernului.
În conformitate cu Protocolul nr. 14, cererea a fost atribuită unui comitet. La 5 decembrie 2000, acesta sesizează consiliul de administrație al fondului de asigurări suplimentare al funcționarilor publici cu privire la o opoziție împotriva . Această opoziție a fost respinsă prin decizia consiliului de administrație din 21 decembrie 2000 (raportul nr. 87). La 12 martie 2001, reclamantul a recurs împotriva acestei decizii în fața Tribunalului Administrativ din Etta, solicitând reajustarea pensiei sale. La 30 iulie 2002, instanța a primit parțial dreptul la recurs și a decis că suma pensiei sale suplimentare trebuia majorată cu 14/50 (Decizia nr. 7093/2002). Această decizie a fost notificată părților la 22 noiembrie 2002. La 16 și 18 decembrie 2002, casa de marcat și reclamantul au răspuns la apel.
La 29 mai 2003, instanța administrativă de apel a confirmat decizia atacată (hotărârea nr. 2389/2003). Această hotărâre a fost comunicată reclamantului la 1 decembrie 2003 10. La 22 decembrie 2003, reclamantul s-a ocupat de casare. 11. La 16 februarie 2009, printr-o hotărâre motivată pe termen lung, Consiliul a respins recursul, notând printre altele că art. 1 din Protocolul nr 1 nu poate fi interpretat ca oferind dreptul la o pensie pe o anumită sumă (hotărârea nr. 527/2009).
Această hotărâre a fost netă și certificată conform la 20 martie 2009. PRIVIND VIOLAȚIA DE LA ARTICOLUL 6 ALINEATUL (1) DIN CONVENȚIE ÎN REGISTRUL DURĂRII PROCEDURII 12. Reclamantul a susținut că durata procedurii a încălcat principiul perioadei de timp rezonabil Orice persoană are dreptul la audierea cauzei sale (...) într-un termen rezonabil, de către o instanță (...), care va decide (...) contestațiile cu privire la drepturile și obligațiile sale cu caracter civil (...) 13… În 2009, cu punerea sub semnul întrebării a hotărârii nr. 527/2009 a Consiliului de Stat, aceasta a durat aproximativ opt ani pentru trei grade de jurisdicție, inclusiv cinci ani și trei luni în fața Consiliului de Stat.
Cu privire la admisibilitate 15. Curtea constată că nu este în mod evident întemeiat greșit în sensul articolului 35 alineatul (3) din Convenție. În plus, aceasta arată că nu se confruntă cu niciun alt motiv de refuz. Prin urmare, este necesar să se declare admisibil. Pe fond 16. Curtea reamintește că caracterul rezonabil al duratei unei proceduri în care se soluționează o cauză apreciază în funcție de circumstanțele cauzei și ținând cont de criteriile consacrate de jurisprudența sa, în special complexitatea cauzei, comportamentul reclamantului și cel al autorităților competente, precum și de obiectul litigiului pentru cei interesați (a se vedea, printre multe altele, Frydlender c. Franța [GC], 30979/96, § 43, CEDO 2000-VII.
17. Curtea a tratat în repetate rânduri cauze care ridică probleme similare celor din cazul de față și a constatat încălcarea articolului 6 alineatul (1) din convenție (a se vedea Frydlender citată anterior 18. În urma examinării tuturor elementelor care i-au fost prezentate, Curtea consideră că Ön a prezentat niciun fapt sau argument care ar putea conduce la o concluzie diferită în cazul de față, în special în ceea ce privește durata procedurii în fața Consiliului de Õ ï . Având în vedere jurisprudența sa în materie, Curtea consideră că, în speță, durata procedurii în litigiu este excesivă și nu îndeplinește cerința termenului rezonabil care decurge din aceasta, a existat o încălcare a articolului 6 alineatul (1). II.
PE ALTE VIOLAȚII ALEGATE 19. Invocând art. 6 alineatul (1) din Convenție, reclamantul se plânge de interpretarea și aplicarea dreptului intern, efectuată de instanțele administrative în cauza sa. Invocând, în plus, art. 1 din Protocolul nr. 1, acesta se plânge că a fost privat de drepturile sale la pensie 20. Curtea reamintește că, în temeiul articolului 19 din Convenție, aceasta are sarcina de a asigura respectarea angajamentelor care decurg din Convenție pentru părțile contractante. În special, nu este de competența sa să cunoască erorile de fapt sau de drept presupuse comise de o instanță internă, cu excepția cazului în care și în măsura în care acestea ar fi putut aduce atingere drepturilor și libertăților protejate prin convenție (a se vedea, printre altele, García Ruiz c. Spania [GC], n 30544/96, § 28, CEDO 1999 I). În acest caz, nu există nicio dovadă că procedura, în cursul căreia reclamantul a putut să își prezinte toate argumentele, nu a fost echitabilă.
Curtea nu identifică într-adevăr niciun indice derbitrar în conduita procesului și nici o încălcare a drepturilor care îi revin. În plus, Curtea constată că pretențiile reclamantului se bazează pe o simplă speculație. Prin solicitarea reajustării pensiei sale, el era în poziția de simplu solicitant, iar pretențiile sale nu au fost recunoscute printr-o hotărâre cu forță de lucru judecat, circumstanță care face o creanță certă și exigibilă și, prin urmare, protejată prin art. 1 din Protocolul nr 1 (a se vedea Rafinării grecești Stran și Stratis Andreadis c. Grecia , 9 decembrie 1994, seria A n 301 B 23. În consecință, această parte a cererii este în mod evident greșit fondată și trebuie respinsă în temeiul articolului 35 alineatele (3) și (4) din Convenție.
III. PRIVIND APLICAREA ARTICOLULUIUI 41 DIN CONVENȚIE 24. În cazul în care Curtea declară că a avut loc o încălcare a Convenției sau a Protocoalelor sale și dacă dreptul intern al Înaltei P ă r i contractante nu permite să se dea la o parte ^ i ^ i imediat consecințele acestei încălcări, Curtea acordă părții care, dacă este cazul, acordă o satisfacție echitabilă. 000 EUR (EUR) pentru prejudiciul material pe care l-ar fi suferit; această sumă corespunde sumei totale a revendicărilor sale privind drepturile de pensie; de asemenea, solicită 30 000 EUR pentru prejudiciul moral pe care l-ar fi suferit. 26. Guvernul invită Curtea să respingă cererea pentru daune materiale și afirmă că suma solicitată pentru daune morale este exorbitantă și că o constatare a încălcării ar constitui în sine o satisfacție echitabilă suficientă.
În orice caz, guvernul invită Curtea să nu aloce o sumă care ar depăși suma de 4 000 EUR. 27. Curtea nu percepe o legătură de cauzalitate între încălcarea constatată și prejudiciul material invocat și respinge această cerere. În schimb, Curtea consideră că este necesar să se acorde reclamantului 4 000 EUR pentru prejudiciul moral, plus orice sumă care poate fi datorată cu titlu de impozit. Taxa și cheltuielile de judecată 28. Reclamantul nu a prezentat nicio cerere în temeiul cheltuielilor și cheltuielilor de judecată. Prin urmare, Curtea consideră că nu este necesar să i se acorde o sumă în acest sens. Interese moratorii 29. Curtea consideră că este adecvat să se stabilească rata dobânzii moratorii pe rata dobânzii aferente facilității de împrumut marginală a Băncii Centrale Europene plus trei puncte procentuale.
Prin aceste motive, Curtea a Uniunii Europene (UNANIMITATE), să declare cererea admisibilă cu privire la termenul excesiv al procedurii și inadmisibilă pentru surplusul declarat că a avut loc o încălcare a articolului 6 alineatul (1) din convenție A declarat că statul pârât trebuie să plătească reclamantului, în termen de trei luni, 4 000 EUR (patru mii EUR) pentru daune morale, plus orice sumă care poate fi datorată cu titlu de impozit; de la data expirării termenului menționat și până la data de plată, această sumă va crește de la o dobândă simplă la o rată egală cu cea a facilității de creditare marginală a Băncii Centrale Europene care se aplică în această perioadă, plus trei puncte procentuale resping cererea de satisfacție echitabilă pentru surplus.
Adoptat în limba franceză și apoi comunicat în scris la 5 aprilie 2011, în conformitate cu art. 77 alineatele (2) și (3) din Regulamentul de procedură. André Wampach Anatoly Kovler Modululer Adjunct Președinte
PREMIÈRE SECTION
AFFAIRE KOKKINATOS c. GRÈCE ( Requête n o 46059/09) ARRÊT STRASBOURG 5 avril 2011 Cet arrêt est définitif. Il peut subir des retouches de forme. En l’affaire Kokkinatos c. Grèce, La Cour européenne des droits de l’homme (première section), siégeant en un Comité composé de : Anatoly Kovler, président, Christos Rozakis, George Nicolaou, juges, et de André Wampach, greffier adjoint de section, Après en avoir délibéré en chambre du conseil le 15 mars 2011, Rend l’arrêt que voici, adopté à cette date : PROCÉDURE
A l’origine de l’affaire se trouve une requête (n o 46059/09) dirigée contre la République hellénique et dont un ressortissant de cet Etat, M. Nikolaos Kokkinatos (« le requérant »), a saisi la Cour le 11 juillet 2009 en vertu de l’article 34 de la Convention de sauvegarde des droits de l’homme et des libertés fondamentales (« la Convention »).
Le gouvernement grec (« le Gouvernement ») est représenté par son agent, M me G. Papadaki, assesseure auprès du Conseil juridique de l’Etat.
Le 4 mai 2010, la présidente de la première section a décidé de communiquer la requête au Gouvernement. En application du Protocole n o 14, la requête a été attribuée à un Comité. EN FAIT
LES CIRCONSTANCES DE L’ESPÈCE
4. Le requérant est né en 1933 et réside à Athènes.
Le 5 décembre 2000, il saisit le conseil d’administration de la caisse d’assurance complémentaire des fonctionnaires d’une opposition contre l’acte de la caisse fixant le montant de sa pension complémentaire ( επικουρική σύνταξη ). Cette opposition fut rejetée par décision du conseil d’administration en date du 21 décembre 2000 (procès-verbal n o 87).
Le 12 mars 2001, le requérant recourut contre cette décision devant le tribunal administratif d’Athènes en sollicitant le réajustement de sa pension.
Le 30 juillet 2002, le tribunal fit partiellement droit au recours et décida que le montant de sa pension complémentaire devait être majoré de 14/50 (décision n o 7093/2002). Cette décision fut notifiée aux parties le 22 novembre 2002.
Les 16 et 18 décembre 2002, la caisse et le requérant interjetèrent appel.
Le 29 mai 2003, la cour administrative d’appel d’Athènes confirma la décision attaquée (arrêt n o 2389/2003). Cet arrêt fut communiqué au requérant le 1 er décembre 2003.
Le 22 décembre 2003, le requérant se pourvut en cassation.
Le 16 février 2009, par un arrêt longuement motivé, le Conseil d’Etat rejeta le pourvoi, en notant entre autres que l’article 1 du Protocole n o 1 ne peut pas être interprété comme donnant droit à une pension d’un montant déterminé (arrêt n o 527/2009). Cet arrêt fut mis au net et certifié conforme le 20 mars 2009. EN DROIT I. SUR LA VIOLATION ALLÉGUÉE DE L’ARTICLE 6 § 1 DE LA CONVENTION AU REGARD DE LA DURÉE DE LA PROCÉDURE
Le requérant allègue que la durée de la procédure a méconnu le principe du « délai raisonnable » tel que prévu par l’article 6 § 1 de la Convention, ainsi libellé : « Toute personne a droit à ce que sa cause soit entendue (...) dans un délai raisonnable, par un tribunal (...), qui décidera (...) des contestations sur ses droits et obligations de caractère civil (...) »
Le Gouvernement s’oppose à cette thèse.
La période à considérer a débuté le 12 mars 2001, avec la saisine des juridictions administratives par le requérant et s’est terminée le 20 mars 2009, avec la mise au net de l’arrêt n o 527/2009 du Conseil d’Etat. Elle a donc duré huit ans environ pour trois degrés de juridiction, dont cinq ans et trois mois environ devant le Conseil d’Etat. A. Sur la recevabilité
La Cour constate que ce grief n’est pas manifestement mal fondé au sens de l’article 35 § 3 de la Convention. Elle relève en outre qu’il ne se heurte à aucun autre motif d’irrecevabilité. Il convient donc de le déclarer recevable. B. Sur le fond
La Cour rappelle que le caractère raisonnable de la durée d’une procédure s’apprécie suivant les circonstances de la cause et eu égard aux critères consacrés par sa jurisprudence, en particulier la complexité de l’affaire, le comportement du requérant et celui des autorités compétentes ainsi que l’enjeu du litige pour les intéressés (voir, parmi beaucoup d’autres, Frydlender c. France [GC], n o 30979/96, § 43, CEDH 2000-VII).
La Cour a traité à maintes reprises d’affaires soulevant des questions semblables à celle du cas d’espèce et a constaté la violation de l’article 6 § 1 de la Convention (voir Frydlender précité).
Après avoir examiné tous les éléments qui lui ont été soumis, la Cour considère que le Gouvernement n’a exposé aucun fait ni argument pouvant mener à une conclusion différente dans le cas présent, notamment quant à la durée de la procédure devant le Conseil d’Etat. Compte tenu de sa jurisprudence en la matière, la Cour estime qu’en l’espèce la durée de la procédure litigieuse est excessive et ne répond pas à l’exigence du « délai raisonnable ». Partant, il y a eu violation de l’article 6 § 1. II.
SUR LES AUTRES VIOLATIONS ALLÉGUÉES
19. Invoquant l’article 6 § 1 de la Convention, le requérant se plaint de l’interprétation et de l’application du droit interne, effectuée par les juridictions administratives dans son affaire. Invoquant en outre l’article 1 du Protocole n o 1, il se plaint d’avoir été privé de ses droits à pension.
La Cour rappelle qu’aux termes de l’article 19 de la Convention, elle a pour tâche d’assurer le respect des engagements résultant de la Convention pour les Parties contractantes. En particulier, il ne lui appartient pas de connaître des erreurs de fait ou de droit prétendument commises par une juridiction interne, sauf si et dans la mesure où elles pourraient avoir porté atteinte aux droits et libertés sauvegardés par la Convention (voir, notamment, García Ruiz c. Espagne [GC], n o 30544/96, § 28, CEDH 1999 ‑ I).
En l’occurrence, rien ne permet de penser que la procédure, au cours de laquelle le requérant a pu présenter tous ses arguments, n’a pas été équitable. La Cour ne décèle en effet aucun indice d’arbitraire dans la conduite du procès ni de violation des droits procéduraux de l’intéressé.
De plus, la Cour note que les prétentions du requérant se fondent sur une simple spéculation. En sollicitant le réajustement de sa pension, il était en position de simple demandeur et ses prétentions n’ont pas été reconnues par une décision judiciaire ayant force de chose jugée, circonstance qui rend une créance certaine et exigible et, partant, protégée par l’article 1 du Protocole n o 1 (voir Raffineries grecques Stran et Stratis Andreadis c. Grèce , 9 décembre 1994, série A n o 301 ‑ B).
Il s’ensuit que cette partie de la requête est manifestement mal fondée et doit être rejetée en application de l’article 35 §§ 3 et 4 de la Convention. III.
SUR L’APPLICATION DE L’ARTICLE 41 DE LA CONVENTION
24. Aux termes de l’article 41 de la Convention, « Si la Cour déclare qu’il y a eu violation de la Convention ou de ses Protocoles, et si le droit interne de la Haute Partie contractante ne permet d’effacer qu’imparfaitement les conséquences de cette violation, la Cour accorde à la partie lésée, s’il y a lieu, une satisfaction équitable. » A. Dommage
Le requérant réclame 77 000 euros (EUR) au titre du préjudice matériel qu’il aurait subi. Cette somme correspond au montant global de ses revendications relatives à ses droits à pension. Il réclame en outre 30 000 EUR au titre du dommage moral qu’il aurait subi.
Le Gouvernement invite la Cour à écarter la demande au titre du dommage matériel. Il affirme en outre que la somme réclamée au titre du dommage moral est exorbitante et qu’un constat de violation constituerait en soi une satisfaction équitable suffisante. En tout cas, le Gouvernement invite la Cour à ne pas allouer une somme qui dépasserait le montant de 4 000 EUR.
La Cour n’aperçoit pas de lien de causalité entre la violation constatée et le dommage matériel allégué et rejette cette demande. En revanche, elle estime qu’il y a lieu d’octroyer au requérant 4 000 EUR au titre du préjudice moral, plus tout montant pouvant être dû à titre d’impôt. B. Frais et dépens
Le requérant n’a présenté aucune demande au titre des frais et dépens. Partant, la Cour estime qu’il n’y a pas lieu de lui octroyer de somme à ce titre. C. Intérêts moratoires
La Cour juge approprié de calquer le taux des intérêts moratoires sur le taux d’intérêt de la facilité de prêt marginal de la Banque centrale européenne majoré de trois points de pourcentage. PAR CES MOTIFS, LA COUR À L’UNANIMITÉ, 1. Déclare la requête recevable quant au grief tiré de la durée excessive de la procédure et irrecevable pour le surplus ; 2. Dit qu’il y a eu violation de l’article 6 § 1 de la Convention ; 3. Dit a) que l’Etat défendeur doit verser au requérant, dans les trois mois, 4 000 EUR (quatre mille euros) pour dommage moral, plus tout montant pouvant être dû à titre d’impôt ; b) qu’à compter de l’expiration dudit délai et jusqu’au versement, ce montant sera à majorer d’un intérêt simple à un taux égal à celui de la facilité de prêt marginal de la Banque centrale européenne applicable pendant cette période, augmenté de trois points de pourcentage ; 4. Rejette la demande de satisfaction équitable pour le surplus. Fait en français, puis communiqué par écrit le 5 avril 2011, en application de l’article 77 §§ 2 et 3 du règlement. André Wampach Anatoly Kovler Greffier adjoint Président