În cauza Zanni c. Grecia, Curtea Europeană a Drepturilor Omului (secțiunea întâi), care se află într-un comitet compus din Anatoly Kovler, președinte, Linos-Aleksandr Sicilianos, Erik Møse, judecători și Andrei Wampach, grefier adjunct al secțiunii, După deliberarea sa în camera consiliului la 27 martie 2012, se pronunță hotărârea pe care a adoptat-o la această dată, adoptată la această dată, la originea cauzei se află o cerere (n 45481/09) îndreptată împotriva Republicii Elene, dintre care doi resortisanți ai acestui stat, domnul meu Paraskevi Zanni și Irini Zanni ( La 28 iulie 2009, Curtea a sesizat Curtea în temeiul articolului 34 din Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale ( La 2 decembrie 2010, cererea a fost comunicată guvernului. La 22 noiembrie 1999, A.Z., soțul și, respectiv, tatăl recurentelor, sesizează instanța administrativă cu privire la o acțiune de anulare a refuzului fondului de pensii al agenților Ministerului Finanțelor de a-i aloca un supliment la pensie. La 28 noiembrie 2001, tribunalul administrativ al statului a dat dreptul la recurs și i-a acordat suplimentarea de pensionare solicitată (Decizia nr. 7749/2001). La 23 aprilie 2002, fondul de pensii al agenților Ministerului Finanțelor a introdus apelul. La 8 decembrie 2003, curtea administrativă a recursului a dat dreptul la recurs, a infirmat decizia nr. 7749/2001 și a respins acțiunea A.Z. (hotărârea nr. 5033/2003). La 20 septembrie 2004, A.Z. s-a ocupat de casare. În 2005, A.Z. a decedat și recurentele, în calitate de moștenitoare ale sale, au continuat procedura în fața Consiliului de Stat. 10. La 16 februarie 2009, Consiliul de Stat a respins recursul (hotărârea nr. 528/2009). Din dosar reiese că această hotărâre a fost netă și certificată conform la 20 martie 2009. CU PRIVIRE LA VIOLAȚIA ÎNALT DE LA ARTICOLUL 6 ALINEATUL (1) DIN CONVENȚIA ÎN REGULA DURĂRII PROCEDURII 11. Recurentele susțin că durata procedurii a încălcat principiul perioadei de timp rezonabil Orice persoană are dreptul la audierea cauzei sale (...) într-un termen rezonabil, de către o instanță (...), care va decide (...) contestațiile cu privire la drepturile și obligațiile sale cu caracter civil (...) 12. martie 2009 cu introducerea pe net a hotărârii nr. 528/2009 a Consiliului de Stat și, prin urmare, a durat nouă ani și patru luni pentru trei grade de jurisdicție. Cu privire la admisibilitate 14. Curtea constată că nu este în mod evident întemeiat greșit în sensul articolului 35 alineatul (3) litera (a) din Convenție. În plus, aceasta arată că nu se confruntă cu niciun alt motiv de refuz. Prin urmare, trebuie să fie declarat admisibil. Pe fond 15. Curtea reamintește că caracterul rezonabil al duratei unei proceduri în care se face recurs apreciază în funcție de circumstanțele cauzei și ținând cont de criteriile consacrate de jurisprudența sa, în special complexitatea cauzei, comportamentul recurentelor și cel al autorităților competente, precum și de sfera litigiului pentru cei interesați (a se vedea, printre multe altele, Frydlender c. Franța [GC], n 30979/96, § 43, CEDH 2000-VII. 16. Curtea a tratat în repetate rânduri cauze care ridică întrebări similare cu cele din cazul de față și a constatat încălcarea articolului 6 alineatul (1) din convenție (a se vedea Frydlender citată anterior). 17. Având în vedere jurisprudența sa în această privință, Curtea consideră că, în speță, durata procedurii în litigiu este excesivă și nu răspunde cerinței 6 alin. (1) din Convenție, recurentele se plâng de interpretarea dreptului intern al instanțelor administrative. În cele din urmă, invocând art. 1 din Protocolul nr. 1, ele se plâng de o încălcare a dreptului lor la respectarea proprietăților lor. 19. Având în vedere toate elementele aflate în posesia sa, Curtea, în măsura în care este competentă să cunoască acuzațiile formulate, nu a ridicat nicio aparență de încălcare a drepturilor și libertăților garantate de Convenție sau de protocoalele sale. 20. Prin urmare, această parte a cererii este vădit nefondată și trebuie respinsă în temeiul articolului 35 alineatul (3) și al articolului 4 din Convenție. III. PRIVIND APLICAREA ARTICOLULUIUI 41 DIN CONVENȚIE 21. În cazul în care Curtea declară că a avut loc o încălcare a Convenției sau a Protocoalelor sale și dacă dreptul intern al Înaltei P ă r i contractante nu permite să se dea la o parte ^ i ^ i ^ i ^ i ^ i pe deplin consecințele acestei încălcări, Curtea acordă părții care, dacă este cazul, acordă o satisfacție echitabilă. 060 EUR (EUR) pentru prejudiciul material pe care l-ar fi suferit ca urmare a respingerii acțiunii lor; de asemenea, acestea solicită 15 000 EUR pentru prejudiciul moral. 23. Guvernul contestă aceste pretenții. Cu titlu alternativ, el constată că suma alocată pentru prejudiciul moral nu poate depăși 4 000 EUR. 24. Curtea nu percepe o legătură de cauzalitate între încălcarea constatată și prejudiciul material invocat și respinge această cerere. În schimb, Curtea consideră că este necesar să se acorde în comun recurentelor 5 000 EUR pentru prejudiciul moral, plus orice sumă care poate fi datorată cu titlu de impozit. Taxa și cheltuielile de judecată 25. Recurentele nu au prezentat nicio cerere în ceea ce privește cheltuielile și cheltuielile de judecată. Prin urmare, Curtea consideră că nu este necesar să le acorde o sumă în acest sens. Interese moratorii 26. Curtea consideră că este adecvat să se stabilească rata dobânzii moratorii pe rata dobânzii aferente facilității de împrumut marginală a Băncii Centrale Europene plus trei puncte procentuale. Prin aceste motive, Curtea a Uniunii Europene, declară cererea admisibilă cu privire la termenul excesiv al procedurii și inadmisibilă pentru surplusul declarat că a avut loc o încălcare a articolului 6 alineatul (1) din convenție A declarat că statul pârât trebuie să plătească în comun recurentelor, în termen de trei luni, 5 000 EUR (cinci mii EUR), plus orice sumă care poate fi datorată cu titlu de impozit, pentru daune morale decât de la expirarea termenului respectiv și până la data de plată, această sumă va majora din dobândă simplă la o rată egală cu cea a facilității de creditare marginală a Băncii Centrale Europene aplicabile în această perioadă, majorată cu trei puncte procentuale Respins cererea de satisfacție echitabilă pentru surplus. În limba franceză, apoi comunicat în scris la 17 aprilie 2012, în temeiul articolului 77 alineatul (2) și al articolului 3 din Regulamentul de procedură. André Wampach Anatoly Kovler Grefier Adjunct Președinte
PREMIÈRE SECTION
ZANNI c. GRÈCE
(
Requête n
o
45481/09)
ARRÊT
17 avril 2012
Cet arrêt est définitif. Il peut subir des retouches de forme.
En l’affaire Zanni c. Grèce,
La Cour européenne des droits de l’homme (première section), siégeant en un Comité composé de
:
Anatoly Kovler,
président,
Linos-Alexandre Sicilianos,
Erik Møse,
juges,
et de André Wampach,
greffier adjoint
de section,
Après en avoir délibéré en chambre du conseil le 27 mars 2012,
Rend l’arrêt que voici, adopté à cette date
:
1.
A l’origine de l’affaire se trouve une requête (n
o
45481/09) dirigée contre la République hellénique et dont deux ressortissantes de cet Etat, M
mes
Paraskevi Zanni et Irini Zanni («
les requérantes
»), ont saisi la Cour le 28 juillet 2009 en vertu de l’article 34 de la Convention de sauvegarde des droits de l’homme et des libertés fondamentales («
la Convention
»).
2.
Le gouvernement grec («
le Gouvernement
») est représenté par les délégués de son agent, M. I. Bakopoulos et M
me
3
.
Le 2 décembre 2010, la requête a été communiquée au Gouvernement.
4.
Les requérantes sont nées respectivement en 1946 et 1986 et résident à Athènes.
5.
Le 22 novembre 1999, A.Z., époux et père respectivement des requérantes, saisit le tribunal administratif d’Athènes d’un recours tendant à l’annulation du refus de la Caisse de retraite des agents du ministère des Finances de lui allouer un complément de retraite.
6.
Le 28 novembre 2001, le tribunal administratif d’Athènes fit droit à son recours et lui alloua le complément de retraite sollicité (décision n
o
7749/2001).
7.
Le 23 avril 2002, la Caisse de retraite des agents du ministère des Finances interjeta appel.
8.
Le 8 décembre 2003, la cour administrative d’appel d’Athènes fit droit à l’appel, infirma la décision n
o
7749/2001 et rejeta le recours de A.Z. (arrêt n
o
5033/2003).
9.
Le 20 septembre 2004, A.Z. se pourvut en cassation. En 2005, A.Z. décéda et les requérantes, en tant que ses héritières, poursuivirent la procédure devant le Conseil d’Etat.
10.
Le 16 février 2009, le Conseil d’Etat rejeta le pourvoi (arrêt n
o
528/2009). Il ressort du dossier que cet arrêt fut mis au net et certifié conforme le 20 mars 2009.
I.
SUR LA VIOLATION ALLÉGUÉE DE L’ARTICLE 6 § 1 DE LA CONVENTION AU REGARD DE LA DURÉE DE LA PROCÉDURE
11.
Les requérantes allèguent que la durée de la procédure a méconnu le principe du «
délai raisonnable
» tel que prévu par l’article 6 § 1 de la Convention, ainsi libellé
:
«
Toute personne a droit à ce que sa cause soit entendue (...) dans un délai raisonnable, par un tribunal (...), qui décidera (...) des contestations sur ses droits et obligations de caractère civil (...)
»
12.
Le Gouvernement n’a pas soumis d’observations.
13.
La période à considérer a débuté le 22 novembre 1999 avec la saisine du tribunal administratif d’Athènes par A.Z. et s’est terminée le 20
mars 2009 avec la mise au net de l’arrêt n
o
528/2009 du Conseil d’Etat. Elle a donc duré neuf ans et quatre mois environ pour trois degrés de juridiction.
A.
Sur la recevabilité
14.
La Cour constate que ce grief n’est pas manifestement mal fondé au sens de l’article 35 § 3 (a) de la Convention. Elle relève en outre qu’il ne se heurte à aucun autre motif d’irrecevabilité. Il convient donc de le déclarer recevable.
B.
Sur le fond
15.
La Cour rappelle que le caractère raisonnable de la durée d’une procédure s’apprécie suivant les circonstances de la cause et eu égard aux critères consacrés par sa jurisprudence, en particulier la complexité de l’affaire, le comportement des requérantes et celui des autorités compétentes ainsi que l’enjeu du litige pour les intéressés (voir, parmi beaucoup d’autres,
Frydlender c. France
[GC], n
o
16.
La Cour a traité à maintes reprises d’affaires soulevant des questions semblables à celle du cas d’espèce et a constaté la violation de l’article
6 §
1 de la Convention (voir
Frydlender
précité).
17.
Compte tenu de sa jurisprudence en la matière, la Cour estime qu’en l’espèce la durée de la procédure litigieuse est excessive et ne répond pas à l’exigence du «
délai raisonnable
».
Partant, il y a eu violation de l’article 6 § 1.
II.
18.
Invoquant l’article 6 § 1 de la Convention, les requérantes se plaignent de l’interprétation du droit interne opérée par les juridictions administratives. Invoquant enfin l’article 1 du Protocole n
o
1, elles se plaignent d’une atteinte à leur droit au respect de leurs biens.
19.
Compte tenu de l’ensemble des éléments en sa possession, la Cour, dans la mesure où elle est compétente pour connaître des allégations formulées, n’a relevé aucune apparence de violation des droits et libertés garantis par la Convention ou ses Protocoles.
20.
Il s’ensuit que cette partie de la requête est manifestement mal fondée et doit être rejetée en application de l’article 35 §§ 3 et 4 de la Convention.
III.
SUR L’APPLICATION DE L’ARTICLE 41 DE LA CONVENTION
21.
Aux termes de l’article 41 de la Convention,
«
Si la Cour déclare qu’il y a eu violation de la Convention ou de ses Protocoles, et si le droit interne de la Haute Partie contractante ne permet d’effacer qu’imparfaitement les conséquences de cette violation, la Cour accorde à la partie lésée, s’il y a lieu, une satisfaction équitable.
»
A.
Dommage
22.
Les requérantes réclament 25
060 euros (EUR) au titre du préjudice matériel qu’elles auraient subi du fait du rejet de leur action. Elles réclament en outre 15
000 EUR au titre du préjudice moral.
23.
Le Gouvernement conteste ces prétentions. A titre alternatif, il note que la somme allouée au titre du préjudice moral ne saurait dépasser 4
000
EUR.
24.
La Cour n’aperçoit pas de lien de causalité entre la violation constatée et le dommage matériel allégué et rejette cette demande. En revanche, elle estime qu’il y a lieu d’octroyer conjointement aux requérantes 5 000 EUR au titre du préjudice moral, plus tout montant pouvant être dû à titre d’impôt.
B.
Frais et dépens
25.
Les requérantes n’ont présenté aucune demande au titre des frais et dépens. Partant, la Cour estime qu’il n’y a pas lieu de leur octroyer de somme à ce titre.
C.
Intérêts moratoires
26.
La Cour juge approprié de calquer le taux des intérêts moratoires sur le taux d’intérêt de la facilité de prêt marginal de la Banque centrale européenne majoré de trois points de pourcentage.
1.
Déclare
la requête recevable quant au grief tiré de la durée excessive de la procédure et irrecevable pour le surplus
;
2.
Dit
qu’il y a eu violation de l’article 6 § 1 de la Convention
;
3.
Dit
a)
que l’Etat défendeur doit verser conjointement aux requérantes, dans les trois mois, 5
000 EUR (cinq mille euros), plus tout montant pouvant être dû à titre d’impôt, pour dommage moral
;
b)
qu’à compter de l’expiration dudit délai et jusqu’au versement, ce montant sera à majorer d’un intérêt simple à un taux égal à celui de la facilité de prêt marginal de la Banque centrale européenne applicable pendant cette période, augmenté de trois points de pourcentage
;
4.
Rejette
la demande de satisfaction équitable pour le surplus.
Fait en français, puis communiqué par écrit le 17 avril 2012, en application de l’article 77 §§ 2 et 3 du règlement.
André Wampach
Anatoly Kovler
Greffier adjoint
Président