SECȚIUNEA I CONCLUZIILE AVOCATULUI GENERAL FERGADIOTI-RIZAKI c. GRECIA Cerere nr. 370/09) HOTĂRÂREA STRASBURG 10 ianuarie 2012 Această hotărâre este definitivă. El poate fi supus unor modificări de formă. În cauza Fergatarti-Rizaki c. Grecia, Curtea Europeană a Drepturilor Omului (secțiunea întâi), care se află într-un comitet compus din Peer Lorenzen, președinte, Khanlar Hajiyev, Julia Laffranque, judecători, și Andrei Wampach, grefier adjunct al secțiunii, După ce a intenționat în camera Consiliului la 6 decembrie 2011, Rend la hotărâre, care a fost adoptat la această dată de procedură A la originea cauzei se află o rejudecare (n 370/09) îndreptată împotriva Republicii Elene și al cărei resortisant al acestui stat, domnul Konstantina Fergatarti-Rizaki ( Decembrie 2008 în temeiul articolului 34 din Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale ( La 8 martie 2010, cererea a fost comunicată guvernului. În temeiul Protocolului nr. 14, aceaceasta a fost atribuită unui comitet. ÎN FAVOAREA CIRCONSTANȚELOR DE LA □ESPECE, reclamanta s-a născut în 1946 și locuiește în Atena. La 26 iunie 1989, dl E.R., dl E.R., tatăl reclamantei, dl D.R., dl D.R. A.P., dnii A.R. și N.R. au introdus o acțiune în fața instanței de primă instanță împotriva municipiului Aigaleo și a bisericii creștinilor ortodocși adevărați din Grecia. Prin această acțiune, ei au vizat recunoașterea dreptului lor de proprietate pe un teren și o clădire. La 9 octombrie 1989, municipalitatea a prezentat observații prin care solicita să fie recunoscută drept proprietară a acestor bunuri. La 23 octombrie 1989, 59 de persoane fizice au intervenit în procedura în favoarea municipalității. 2138/1990, Tribunalul de Mare Instanță din Marele Instanță din statul în care se află martorii. Tatăl reclamantei a solicitat în două rânduri amânarea procedurii de audiere a martorilor și a consimțit odată cu amânarea acesteia, solicitat de partea pârâtă. În plus, din dosar reiese că, de două ori, părțile nu au prezentat procedura. Printr-o hotărâre înainte de a se pronunța "dreptul din 31 decembrie 1996," pus la dispoziție la 12 februarie 1997, tribunalul de mare instanță din Atena a dispus un complet de judecată care urma să se efectueze în termen de trei luni. În plus, Tribunalul a respins 40 din cele 59 de cereri de intervenție. La 27 iunie 2000, instanța a dat câștig de cauză reclamanților (Decizia nr. 6274/2000). La 22 octombrie și 27 noiembrie 2001, municipalitatea Daigaleo, lanul de lemn și părțile terțe implicate au răspuns la apel. 11. La 24 martie 2003, tribunalul de apel a respins toate aceste apeluri. 12. La 2 februarie 2004, municipalitatea Aigaleo s-a ocupat de casation. 13. La data de 19 octombrie 2005, reclamanta a participat la procedură înlocuindu-se cu tatăl său decedat. 14. Prin hotărârea din 12 decembrie 2005, Curtea de Casație a declarat că nu putea să procedeze la examinarea recursului deoarece avocatul municipiului din Aigaleo nu dispunea de o putere corespunzătoare. 15. La 25 februarie 2007, recurenta a invitat Curtea de Casație să reia examinarea cauzei. Această ultimă hotărâre a fixat în instanță data de 16 aprilie 2008 16. La 4 iunie 2008, Curtea de Casație a respins recursul (hotărârea nr. 1192/2008). Această hotărâre a fost netă și certificată în conformitate cu data de 23 iulie 2008. Recurenta susține că durata procedurii a încălcat principiul termenului rezonabil, astfel cum este prevăzut la art. 6 alineatul (1) din convenție, astfel cum a fost formulat Orice persoană are dreptul la audierea cauzei sale (...) într-un termen rezonabil, de către o instanță (...), care va decide (...) contestațiile privind drepturile și obligațiile sale cu caracter civil (...) 18. 19 Perioada care trebuie luată în considerare a început la 26 iunie 1989, cu sesizarea instanței de mare instanță de către tatăl reclamantei și se încheie la 23 iulie 2008, cu punerea la dispoziție a hotărârii nr. 1192/2008 a Curții de Casație și, prin urmare, a durat aproximativ 19 ani pentru trei grade de jurisdicție. Cu privire la admisibilitatea 20. Curtea constată că nu este în mod evident întemeiat greșit în sensul articolului 35 alineatul (3) litera (a) din Convenție. În plus, aceasta arată că nu se confruntă cu niciun alt motiv de refuz. Prin urmare, trebuie să fie declarat admisibil. Pe fond 21. Curtea reamintește că caracterul rezonabil al duratei unei proceduri în care se face recurs apreciază în funcție de circumstanțele cauzei și ținând cont de criteriile consacrate de jurisprudența sa, în special complexitatea cauzei, comportamentul recurentei și cel al autorităților competente, precum și de sfera litigiului pentru cei interesați (a se vedea, printre multe altele, Frydlender c. Franța [GC], n 30979/96, § 43, CEDH 2000-VII 22. Curtea a tratat în repetate rânduri cauze care ridică probleme similare celor din cazul de față și a constatat încălcarea articolului 6 alineatul (1) din convenție (a se vedea Frydlender citată anterior 23. În urma examinării tuturor elementelor care i-au fost prezentate, Curtea consideră că nu există dovezi sau argumente care să conducă la o concluzie diferită în cazul de față. În special, chiar dacă se deduce din durata generală a procedurii întârzierile atribuite părților în cadrul procedurii de examinare a martorilor, aceasta rămâne excesivă. Având în vedere jurisprudența sa în materie, Curtea consideră că, în speță, durata procedurii în litigiu este excesivă și nu răspunde cerinței privind termenul rezonabil care decurge din aceasta, a avut loc o încălcare a articolului 6 alineatul (1). II. privind VIOLAȚIA ALOCATĂ DIN ARTICOLUL 13 DIN CONVENȚIE 24. De asemenea, recurenta se plânge de faptul că în Grecia nu există nicio jurisdicție în care să se poată face o plângere cu privire la durata excesivă a procedurii. Orice persoană ale cărei drepturi și libertăți recunoscute în (...) convenție au fost încălcate are dreptul la o cale de atac eficientă în fața unei instanțe naționale, chiar dacă încălcarea ar fi fost săvârșită de persoane care acționează în exercitarea funcțiilor lor oficiale. Cu privire la admisibilitatea 25. Curtea constată că nu este în mod evident întemeiat greșit în sensul articolului 35 alineatul (3) din Convenție. În plus, aceasta arată că nu se confruntă cu niciun alt motiv de refuz. Prin urmare, trebuie să fie declarat admisibil. Pe fond 26. Curtea amintește că art. 13 garantează o cale de atac eficientă în fața unei instanțe naționale care permite să se plângă de o necunoaștere a obligaiei, impusă prin art. 6 Õ 1, (d) să se audă cauzele într-un termen rezonabil (a se vedea Kudła c. Polonia [GC], n 30210/96, § 156, CEDH 2000 XI27). Pe de altă parte, Curtea a avut deja ocazia să constate că ordinul juridic nu oferă persoanelor interesate o cale de atac efectivă în sensul articolului 13 din Convenție, care le permite să se plângă de durata unei proceduri (konti-Arvaniti c. Grecia, nr 5340/99, §§ 29-30, 10 aprilie 2003, Tsoukalas c. Grecia, 12286/08, §§ 37-43, 22 iulie 2010). Curtea nu percepe nici un motiv de salse de la această jurisprudență în speță. 28. Prin urmare, Curtea consideră că, în speță, a existat o încălcare a articolului 13 din Convenție din cauza absenței în dreptul intern a unei căi de atac care ar fi permis recurentei să obțină sancțiunea dreptului său de a-și vedea cauza auzită într-un termen rezonabil, în sensul art. 6 alin. (1) din Convenție. III. PE LEGĂTURA ARTICOLULUI 41 DIN CONVENȚIE 29. În cazul în care Curtea declară că a avut loc o încălcare a Convenției sau a protocoalelor sale și dacă dreptul intern al Înaltei P ă r ț i contractante nu permite să se desprindă de consecințele acestei încălcări, Curtea acordă părții vătămate, dacă este cazul, o satisfacție echitabilă. Pagubă 30. Reclamanta solicită 20 000 EUR (EUR) pentru prejudiciul moral pe care l-ar fi suferit. 31. 32. Curtea consideră că este necesar să se dea recurentei suma solicitată în întregime, plus orice sumă care poate fi datorată de către acestea cu titlu de impozit pe această sumă. Taxă și cheltuieli de judecată 33. Recurenta solicită, de asemenea, 1 500 EUR, factură în sprijinul acesteia, pentru cheltuielile și cheltuielile suportate în fața Curții. 34. 35. Curtea reamintește că alocarea cheltuielilor și cheltuielilor în temeiul articolului 41 presupune că se stabilesc realitatea, necesitatea și, în plus, caracterul rezonabil al ratei lor (latridis c. Grecia [GC], 31107/96, § 54, CEDO 2000-XI). Prin urmare, în speță, având în vedere elementele aflate în posesia sa și criteriile menționate anterior, Curtea consideră că este rezonabil să se acorde recurentei suma solicitată în întregime, și anume 1 500 EUR, plus orice sumă care poate fi datorată de acestea cu titlu de impozit pe această sumă. Interese moratoriu 36. Curtea consideră că este oportun să se stabilească rata dobânzii moratorii pe rata dobânzii a facilității de creditare marginală a Băncii Centrale Europene plus trei puncte procentuale. PE CES MOTIVE, CURȚA ÎN L că statul pârât trebuie să plătească recurentei, în termen de trei luni, următoarele sume 20 000 EUR (8 mii EUR), plus orice sumă care poate fi datorată cu titlu de impozit, pentru daune morale (ii) 500 EUR (mii cinci sute EUR), plus orice sumă care poate fi datorată cu titlu de impozit de reclamantă, pentru cheltuieli și cheltuieli de judecată de la data expirării termenului respectiv și până la data de plată, aceste sume vor fi majorate de la dobândă simplă la o rată egală cu cea a facilității de împrumut marginală a Băncii Centrale Europene aplicabilă în această perioadă, majorată cu trei puncte procentuale. André Wampach Peer Lorenzen Modululr Adjunct Președinte
PREMIÈRE SECTION
FERGADIOTI-RIZAKI c. GRÈCE
(
Requête n
o
370/09)
ARRÊT
10 janvier 2012
Cet arrêt est définitif. Il peut subir des retouches de forme.
En l’affaire Fergadioti-Rizaki c. Grèce,
La Cour européenne des droits de l’homme (première section), siégeant en un Comité composé de
:
Peer Lorenzen,
président,
Khanlar Hajiyev,
Julia Laffranque,
juges,
et de André Wampach,
greffier adjoint
de section,
Après en avoir délibéré en chambre du conseil le 6 décembre 2011,
Rend l’arrêt que voici, adopté à cette date
:
1.
A l’origine de l’affaire se trouve une requête (n
o
370/09) dirigée contre la République hellénique et dont une ressortissante de cet Etat, M
me
Konstantina Fergadioti-Rizaki («
la requérante
»), a saisi la Cour le 4
décembre 2008 en vertu de l’article 34 de la Convention de sauvegarde des droits de l’homme et des libertés fondamentales («
la Convention
»).
2.
La requérante est représentée par M
e
le Gouvernement
») est représenté par les délégués de son agent, M. M. Apessos, conseiller auprès du Conseil juridique de l’Etat, et M
me
3.
Le 8 mars 2010, la requête été communiquée au Gouvernement. En application du Protocole n
o
14, elle a été attribuée à un Comité.
4.
La requérante est née en 1946 et réside à Athènes.
5.
Le 26 juin 1989, M
me
E.R., M. E.R., père de la requérante, M.
me
A.P., MM. A.R. et N.R. introduisirent un recours devant le tribunal de première instance d’Athènes contre la municipalité d’Aigaleo et l’église des chrétiens orthodoxes véritables de Grèce. Par ce recours, ils visaient à faire reconnaître leur droit de propriété sur un terrain et un bâtiment.
6.
Le 9 octobre 1989, la municipalité déposa des observations par lesquelles elle demandait à être reconnue comme étant propriétaire de ces biens. Le 23
octobre 1989, 59 personnes physiques intervinrent dans la procédure en faveur de la municipalité.
7.
Par acte n
o
2138/1990, le tribunal de grande instance d’Athènes ordonna l’audition des témoins. Le père de la requérante demanda à deux reprises l’ajournement de la procédure d’audition des témoins et consentit une fois à son ajournement, sollicité par la partie adverse. Par ailleurs, il ressort du dossier, qu’à deux reprises, les parties ne se présentèrent pas à la procédure.
8.
Par un jugement avant dire droit du 31 décembre 1996, mis au net le 12
février 1997, le tribunal de grande instance d’Athènes ordonna un complément d’instruction qui devait s’effectuer dans un délai de trois mois. Il rejeta en outre 40 des 59 demandes d’intervention.
9.
Le 27 juin 2000, le tribunal donna gain de cause aux demandeurs (décision n
o
6274/2000).
10.
Les 22 octobre et 27 novembre 2001, la municipalité d’Aigaleo, l’église précitée et les tiers intervenants interjetèrent appel.
11.
Le 24 mars 2003, la cour d’appel d’Athènes rejeta l’ensemble de ces appels.
12.
Le 2 février 2004, la municipalité d’Aigaleo se pourvut en cassation.
13.
L’audience fut fixée au 19 octobre 2005. La requérante participa à la procédure en se substituant à son père décédé.
14.
Par un arrêt du 12 décembre 2005, la Cour de cassation déclara ne pas pouvoir procéder à l’examen du pourvoi car l’avocat de la municipalité d’Aigaleo n’était pas muni d’un pouvoir approprié.
15.
Le 25 février 2007, la requérante invita la Cour de cassation à reprendre l’examen de l’affaire. Cette dernière fixa l’audience au 16
avril
2008.
16.
Le 4 juin 2008, la Cour de cassation rejeta le pourvoi (arrêt n
o
1192/2008). Cet arrêt fut mis au net et certifié conforme le 23
juillet
2008.
I.
SUR LA VIOLATION ALLÉGUÉE DE L’ARTICLE 6 § 1 DE LA CONVENTION
17.
La requérante allègue que la durée de la procédure a méconnu le principe du «
délai raisonnable
» tel que prévu par l’article 6 § 1 de la Convention, ainsi libellé
:
«
Toute personne a droit à ce que sa cause soit entendue (...) dans un délai raisonnable, par un tribunal (...), qui décidera (...) des contestations sur ses droits et obligations de caractère civil (...)
»
18.
Le Gouvernement s’oppose à cette thèse.
19.
La période à considérer a débuté le 26 juin 1989, avec la saisine du tribunal de grande instance par le père de la requérante et s’est terminée le 23 juillet 2008, avec la mise au net de l’arrêt n
o
1192/2008 de la Cour de cassation. Elle a donc duré dix-neuf ans environ pour trois degrés de juridiction.
A.
Sur la recevabilité
20.
La Cour constate que ce grief n’est pas manifestement mal fondé au sens de l’article 35 § 3 (a) de la Convention. Elle relève en outre qu’il ne se heurte à aucun autre motif d’irrecevabilité. Il convient donc de le déclarer recevable.
B.
Sur le fond
21.
La Cour rappelle que le caractère raisonnable de la durée d’une procédure s’apprécie suivant les circonstances de la cause et eu égard aux critères consacrés par sa jurisprudence, en particulier la complexité de l’affaire, le comportement de la requérante et celui des autorités compétentes ainsi que l’enjeu du litige pour les intéressés (voir, parmi beaucoup d’autres,
Frydlender c. France
[GC], n
o
22.
La Cour a traité à maintes reprises d’affaires soulevant des questions semblables à celle du cas d’espèce et a constaté la violation de l’article
6 §
1 de la Convention (voir
Frydlender
précité).
23.
Après avoir examiné tous les éléments qui lui ont été soumis, la Cour considère que le Gouvernement n’a exposé aucun fait ni argument pouvant mener à une conclusion différente dans le cas présent. En particulier, même si on déduit de la durée globale de la procédure les retards attribués aux parties lors de la procédure d’examen des témoins, celle-ci demeure excessive. Compte tenu de sa jurisprudence en la matière, la Cour estime qu’en l’espèce la durée de la procédure litigieuse est excessive et ne répond pas à l’exigence du «
délai raisonnable
».
Partant, il y a eu violation de l’article 6 § 1.
II.
SUR LA VIOLATION ALLÉGUÉE DE L’ARTICLE 13 DE LA CONVENTION
24.
La requérante se plaint également du fait qu’en Grèce il n’existe aucune juridiction à laquelle l’on puisse s’adresser pour se plaindre de la durée excessive de la procédure. Elle invoque l’article 13 de la Convention ainsi libellé
:
«
Toute personne dont les droits et libertés reconnus dans la (...) Convention ont été violés, a droit à l’octroi d’un recours effectif devant une instance nationale, alors même que la violation aurait été commise par des personnes agissant dans l’exercice de leurs fonctions officielles.
»
A.
Sur la recevabilité
25.
La Cour constate que ce grief n’est pas manifestement mal fondé au sens de l’article 35 § 3 de la Convention. Elle relève en outre qu’il ne se heurte à aucun autre motif d’irrecevabilité. Il convient donc de le déclarer recevable.
B.
Sur le fond
26.
La Cour rappelle que l’article 13 garantit un recours effectif devant une instance nationale permettant de se plaindre d’une méconnaissance de l’obligation, imposée par l’article 6 § 1, d’entendre les causes dans un délai raisonnable (voir
Kudła c. Pologne
[GC], n
o
2000
‑
XI).
27.
Par ailleurs, la Cour a déjà eu l’occasion de constater que l’ordre juridique hellénique n’offre pas aux intéressés un recours effectif au sens de l’article 13 de la Convention leur permettant de se plaindre de la durée d’une procédure (
Konti-Arvaniti c. Grèce
, n
o
53401/99, §§ 29-30, 10
avril
2003,
Tsoukalas c. Grèce
, n
o
12286/08, §§ 37-43, 22 juillet 2010). La Cour n’aperçoit aucune raison de s’écarter de cette jurisprudence en l’espèce.
28.
Dès lors, la Cour estime qu’en l’espèce, il y a eu violation de l’article
13 de la Convention en raison de l’absence en droit interne d’un recours qui aurait permis à la requérante d’obtenir la sanction de son droit à voir sa cause entendue dans un délai raisonnable, au sens de l’article 6 § 1 de la Convention.
III.
SUR L’APPLICATION DE L’ARTICLE 41 DE LA CONVENTION
29.
Aux termes de l’article 41 de la Convention,
«
Si la Cour déclare qu’il y a eu violation de la Convention ou de ses Protocoles, et si le droit interne de la Haute Partie contractante ne permet d’effacer qu’imparfaitement les conséquences de cette violation, la Cour accorde à la partie lésée, s’il y a lieu, une satisfaction équitable.
»
A.
Dommage
30.
La requérante réclame 20
000 euros (EUR) au titre du préjudice moral qu’elle aurait subi.
31.
Le Gouvernement n’a pas soumis des observations à cet égard.
32.
La Cour estime qu’il y a lieu d’octroyer à la requérante le montant réclamé en entier, plus tout montant pouvant être dû par eux à titre d’impôt sur cette somme.
B.
Frais et dépens
33.
La requérante demande également 1
500 EUR, facture à l’appui, pour les frais et dépens engagés devant la Cour.
34.
Le Gouvernement ne présente pas d’observations sur ce point.
35.
La Cour rappelle que l’allocation de frais et dépens au titre de l’article 41 présuppose que se trouvent établis leur réalité, leur nécessité et, de plus, le caractère raisonnable de leur taux (
Iatridis c. Grèce
[GC], n
o
31107/96, § 54, CEDH 2000-XI). Dès lors, en l’espèce, compte tenu des éléments en sa possession et des critères susmentionnés, la Cour estime raisonnable d’accorder à la requérante le montant réclamé en entier, à savoir 1
500 EUR, plus tout montant pouvant être dû par eux à titre d’impôt sur cette somme.
C.
Intérêts moratoires
36.
La Cour juge approprié de calquer le taux des intérêts moratoires sur le taux d’intérêt de la facilité de prêt marginal de la Banque centrale européenne majoré de trois points de pourcentage.
1.
Déclare
la requête recevable
;
2.
Dit
qu’il y a eu violation de l’article 6 § 1 de la Convention
;
3.
Dit
qu’il y a eu violation de l’article 13 de la Convention
;
4.
Dit
a)
que l’Etat défendeur doit verser à la requérante, dans les trois mois, les sommes suivantes
:
i)
20 000 EUR (vingt mille euros), plus tout montant pouvant être dû à titre d’impôt, pour dommage moral
;
ii)
1
500 EUR (mille cinq cents euros), plus tout montant pouvant être dû à titre d’impôt par la requérante, pour frais et dépens
;
b)
qu’à compter de l’expiration dudit délai et jusqu’au versement, ces montants seront à majorer d’un intérêt simple à un taux égal à celui de la facilité de prêt marginal de la Banque centrale européenne applicable pendant cette période, augmenté de trois points de pourcentage.
Fait en français, puis communiqué par écrit le 10 janvier 2012, en application de l’article 77 §§ 2 et 3 du règlement.
André Wampach
Peer Lorenzen
Greffier adjoint
Président