STRASBURG 5 aprilie 2011 Această hotărâre este definitivă. Poate fi supusă unor modificări de formă În cauza Karadanis c. Grecia, Curtea Europeană a Drepturilor Omului (secțiunea întâi), care se află într-un comitet compus din Anatoly Kovler, președinte, Christos Rozakis, George Nicolaou, judecători, și Andrei Wampach, grefier adjunct din secțiune, După ce a intenționat în camera Consiliului la 15 martie 2011, se pronunță pronunțarea hotărârii, adoptată la data inițială a procedurii, se află o cerere (n 58433/09) îndreptată împotriva Republicii Elene și al cărei resortisant al acestui stat, dl Ilias Karadanis ( La 13 octombrie 2009, Curtea a sesizat Curtea în temeiul articolului 34 din Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale ( La 11 mai 2010, președinta primei secțiuni a decis să comunice cererea guvernului. În conformitate cu Protocolul nr. 14, cererea a fost atribuită unui comitet. DEFINIȚIA CIRCONSTANȚELOR DE LA L Ταμείο Επικουρικής Ασφαλίσεως La 21 iunie 1990, consiliul de administrație al casieriei a respins opoziția (Decizia nr. 72/2962). La 18 februarie 1991, recurentul sesizează instanța administrativă cu privire la o acțiune în anulare a acestei din urmă decizii. La 28 februarie 1992, instanța a admis recursul (judecata nr. 2659/1992). La 21 iulie 1992, casieria interjeta recurs. La 16 noiembrie 1994, instanța administrativă a recursului la recurs a confirmat hotărârea atacată (hotărârea nr 2851/199411). La 13 martie 1995, casa de marcat s-a ocupat de casare. La 24 ianuarie 2000, prima cameră a Consiliului depee, compusă din cinci membri, având în vedere interesul mai general al problemelor ridicate, a încetat să se pronunțe definitiv și a adus cauza în fața componenței sale extinse (hotărârea nr. 228/2000). La 5 martie 2001, prima cameră a Consiliului depee, compusă din șapte membri, a atacat hotărârea și a trimis cauza în fața instanței administrative de recurs, compusă în mod diferit. La 28 iunie 2002, Curtea Administrativă de Primă Instanță a infirmat decizia nr. 2659/1992 al Tribunalului Administrativ și a respins recursul în anulare al reclamantului (hotărârea nr. 3376/2002). Această hotărâre a fost notificată reclamantului la 9 iunie 2003 14. La 10 iulie 2003, reclamantul s-a ocupat de casare. La 14 aprilie 2009, Consiliul de Stat a respins recursul (hotărârea nr. 1335/2009). Data la care această hotărâre a fost pusă la dispoziție și certificată conform nu reiese din dosar. PRIVIND VIOLAȚIA DE LA ARTICOLUL 6 ALINEATUL (1) DIN CONVENȚIE ÎN REGISTRUL DURĂRII PROCEDURII 15. Reclamantul a susținut că durata procedurii a încălcat principiul perioadei de timp rezonabil Orice persoană are dreptul la audierea cauzei sale (...) într-un termen rezonabil, de către o instanță (...), care va decide (...) contestațiile cu privire la drepturile și obligațiile sale cu caracter civil (...) 16. Perioada care urmează să fie luată în considerare a început la 18 februarie 1991, cu sesizarea Tribunalului Administrativ din Etta și s-a încheiat la 14 aprilie 2009, cu Hotărârea nr. 1335/2009 a Consiliului de Stat și, prin urmare, a durat mai mult de 18 ani și o lună pentru cinci instane. Cu privire la admisibilitatea 18. Curtea constată că nu este în mod evident întemeiat greșit în sensul articolului 35 alineatul (3) din Convenție. În plus, aceasta arată că nu se confruntă cu niciun alt motiv de refuz. Prin urmare, trebuie să fie declarat admisibil. Pe fond 19. Curtea reamintește că caracterul rezonabil al duratei unei proceduri în care se soluționează o cauză apreciază în funcție de circumstanțele cauzei și ținând cont de criteriile consacrate de jurisprudența sa, în special complexitatea cauzei, comportamentul reclamantului și cel al autorităților competente, precum și de obiectul litigiului pentru cei interesați (a se vedea, printre multe altele, Frydlender c. Franța [GC], 30979/96, § 43, CEDO 2000-VII. 20. Curtea a tratat în repetate rânduri cauze care ridică probleme similare celor din cazul de față și a constatat încălcarea articolului 6 alineatul (1) din convenție (a se vedea Frydlender citată anterior 21. În speță, Curtea ia notă de faptul că a luat șase ani în cadrul Consiliului de Stat pentru a se pronunța cu privire la primul recurs (de la 13 martie 1995 la 5 martie 2001) și de la cinci ani și de la nouă luni pentru a se pronunța cu privire la al doilea recurs (de la 10 iulie 2003 la 14 aprilie 2009). Guvernul nu oferă nicio explicație pertinentă pentru aceste termene. 22. Având în vedere jurisprudența sa în materie, Curtea consideră că, în speță, durata procedurii în litigiu este excesivă și nu îndeplinește cerința termenului rezonabil care decurge din aceasta, a existat o încălcare a articolului 6 alineatul (1). II. PE ALTE VIOLAȚII ALEGATE 23. Invocând art. 6 alineatul (1) din Convenție, adoptat în mod individual și combinat cu articolele 13 și 14, reclamantul se plânge de legalitatea procedurii administrative. El consideră că instanțele sesizate au renunțat în mod arbitrar la cererea sa și că fondul nu a tratat în mod egal toate cazurile prezentate în fața sa. Acesta susține că ordinul juridic grecesc nu îi oferă o cale de atac eficientă pentru a denunța ilegalitățile comise împotriva sa. Invocând în cele din urmă art. 1 din Protocolul nr. 1, reclamantul se plânge că a fost privat de dreptul său de a primi o pensie suplimentară. 24. Având în vedere toate elementele aflate în posesia sa, Curtea, în măsura în care este competentă să cunoască acuzațiile formulate, nu a ridicat nicio aparență de încălcare a drepturilor și libertăților garantate de Convenție sau de protocoalele sale. 25. Prin urmare, această parte a cererii este vădit nefondată și trebuie respinsă în temeiul articolului 35 alineatul (3) și al articolului 4 din Convenție. III. PRIVIND APLICAREA ARTICOLULUIUI 41 DIN CONVENȚIE. În conformitate cu art. 41 din Convenție, În cazul în care Curtea declară că a avut loc o încălcare a convenției sau a protocoalelor sale și dacă dreptul intern al Înaltei părți contractante nu permite să se desprindă de faptul că: imprejmuiește pe deplin consecințele acestei încălcări, Curtea acordă părții pârâte, dacă este cazul, o satisfacție echitabilă 27. Reclamantul nu a prezentat nicio cerere de satisfacție echitabilă, deși, în scrisoarea din 14 septembrie 2010, a fost invitat să își prezinte cererile în termen de 26 octombrie 2010, iar atenția sa a fost atrasă asupra articolului 60 din Regulamentul de procedură al Curții, care prevede că o cerere specifică de satisfacție echitabilă în temeiul articolului 41 din convenție trebuie formulată în termenul stabilit. 28. În consecință, în lipsa unui răspuns în termenul stabilit în scrisoarea din 14 septembrie 2010, Curtea consideră că nu are loc nici o plată în temeiul articolului 41 din Convenție (a se vedea, mutatis mutandis, Willekens c. Belgia, nr. 50859/99, § 27, 24 aprilie 2003 Konstantopoulos AE și alții c. Grecia, nr. 58634/00, § 35, 10 iulie 2003 Interoliva ABEE c. Grecia, n 58642/00, § 35, 10 Iulie 2003 Listélitis c. Grecia, n 62771/00, § 34, 5 februarie 2004 Jarnevic & Profit c. Grecia, n 28338/02, § 40, 7 aprilie 2005 Uzounoglou c. Grecia, n 32730/03, § 45, 24 noiembrie 2005 Kallergis c. Grecia, n 37349/07, § 25, 2 aprilie 2009 Kontogouris c. Grecia, n 38463/07, §§ 49-50, 30 aprilie 2009). cererea admisibilă în ceea ce privește hotărârea pronunțată în temeiul articolului 6 alineatul (1) (durata procedurii) și inadmisibilă în ceea ce privește surplusul declarat că a avut loc o încălcare a articolului 6 alineatul (1) din Convenție. În limba franceză, apoi comunicat în scris la 5 aprilie 2011, în temeiul articolului 77 alineatele (2) și (3) din Regulamentul de procedură. André Wampach Anatoly Kovler Adjunct Președinte
PREMIÈRE SECTION
KARADANIS c. GRÈCE
(
Requête n
o
58433/09)
ARRÊT
5 avril 2011
Cet arrêt est définitif. Il peut subir des retouches de forme
En l’affaire Karadanis c. Grèce,
La Cour européenne des droits de l’homme (première section), siégeant en un Comité composé de
:
Anatoly Kovler,
président,
Christos Rozakis,
George Nicolaou,
juges,
et de André Wampach,
greffier adjoint
de section,
Après en avoir délibéré en chambre du conseil le 15 mars 2011,
Rend l’arrêt que voici, adopté à cette date
:
1.
A l’origine de l’affaire se trouve une requête (n
o
58433/09) dirigée contre la République hellénique et dont un ressortissant de cet Etat, M. Ilias Karadanis («
le requérant
»), a saisi la Cour le 13 octobre 2009 en vertu de l’article 34 de la Convention de sauvegarde des droits de l’homme et des libertés fondamentales («
la Convention
»).
2.
Le gouvernement grec («
le Gouvernement
») a été représenté par les délégués de son agent, M. M. Apessos, conseiller auprès du Conseil juridique de l’Etat, et M
me
3.
Le 11 mai 2010, la présidente de la première section a décidé de communiquer la requête au Gouvernement. En application du Protocole n
o
14, la requête a été attribuée à un Comité.
4.
Le requérant est né en 1944 et réside à Athènes.
5.
Il était assuré auprès de la caisse d’assurance complémentaire des employés de pharmacie (
Ταμείο Επικουρικής Ασφαλίσεως Φαρμακευτικών Εργασιών
) depuis le 1
er
janvier 1977.
6.
Le 12 février 1988, il demanda à la caisse de prendre en considération, pour le calcul de ses droits à pension, la période allant du 18
septembre 1973 au 31 décembre 1976, pendant laquelle il avait travaillé au sein d’une entreprise pharmaceutique.
7.
Par une décision n
o
7162, la directrice de la caisse rejeta cette demande, au motif qu’elle avait été déposée plus de cinq ans après la fin de la période de travail en question, contrairement à ce qui était prévu par la législation en la matière. Le requérant forma opposition contre cette décision.
8.
Le 21 juin 1990, le conseil d’administration de la caisse rejeta l’opposition (décision n
o
72/2962).
9.
Le 18 février 1991, le requérant saisit le tribunal administratif d’Athènes d’un recours en annulation de cette dernière décision. Le 28
février 1992, le tribunal fit droit au recours (jugement n
o
2659/1992).
10.
Le 21 juillet 1992, la caisse interjeta appel. Le 16 novembre 1994, la cour administrative d’appel d’Athènes confirma le jugement attaqué (arrêt n
o
2851/1994).
11.
Le 13 mars 1995, la caisse se pourvut en cassation. Le 24
janvier
2000, la première chambre du Conseil d’Etat, composée de cinq membres, compte tenu de l’intérêt plus général des problèmes posés, s’abstint de se prononcer définitivement et renvoya l’affaire devant sa composition élargie (arrêt n
o
228/2000).
12.
Le 5 mars 2001, la première chambre du Conseil d’Etat, composée de sept membres, cassa l’arrêt attaqué et renvoya l’affaire devant la cour administrative d’appel composée différemment. Le Conseil d’Etat considéra qu’il aurait pu être fait exception au délai de cinq ans s’il avait été établi que des cotisations avaient été dûment versées à la caisse d’assurance, ce qui n’était pas le cas en l’espèce (arrêt n
o
747/2001).
13.
Le 28 juin 2002, la cour administrative d’appel d’Athènes infirma la décision n
o
2659/1992 du tribunal administratif et rejeta le recours en annulation du requérant (arrêt n
o
3376/2002). Cet arrêt fut notifié au requérant le 9 juin 2003.
14.
Le 10 juillet 2003, le requérant se pourvut en cassation. Le 14
avril
2009, le Conseil d’Etat rejeta le pourvoi (arrêt n
o
1335/2009). La date à laquelle cet arrêt fut mis au net et certifié conforme ne ressort pas du dossier.
I.
SUR LA VIOLATION ALLÉGUÉE DE L’ARTICLE 6 § 1 DE LA CONVENTION AU REGARD DE LA DURÉE DE LA PROCÉDURE
15.
Le requérant allègue que la durée de la procédure a méconnu le principe du «
délai raisonnable
» tel que prévu par l’article 6 § 1 de la Convention, ainsi libellé
:
«
Toute personne a droit à ce que sa cause soit entendue (...) dans un délai raisonnable, par un tribunal (...), qui décidera (...) des contestations sur ses droits et obligations de caractère civil (...)
»
16.
Le Gouvernement s’oppose à cette thèse.
17.
La période à considérer a débuté le 18 février 1991, avec la saisine du tribunal administratif d’Athènes et a pris fin le 14 avril 2009, avec l’arrêt n
o
1335/2009 du Conseil d’Etat. Elle a donc duré plus de dix-huit ans et un mois pour cinq instances.
A.
Sur la recevabilité
18.
La Cour constate que ce grief n’est pas manifestement mal fondé au sens de l’article 35 § 3 de la Convention. Elle relève en outre qu’il ne se heurte à aucun autre motif d’irrecevabilité. Il convient donc de le déclarer recevable.
B.
Sur le fond
19.
La Cour rappelle que le caractère raisonnable de la durée d’une procédure s’apprécie suivant les circonstances de la cause et eu égard aux critères consacrés par sa jurisprudence, en particulier la complexité de l’affaire, le comportement du requérant et celui des autorités compétentes ainsi que l’enjeu du litige pour les intéressés (voir, parmi beaucoup d’autres,
Frydlender c. France
[GC], n
o
20.
La Cour a traité à maintes reprises d’affaires soulevant des questions semblables à celle du cas d’espèce et a constaté la violation de l’article
6 §
1 de la Convention (voir
Frydlender
précité).
21.
En l’espèce, la Cour note qu’il a fallu six ans au Conseil d’Etat pour se prononcer sur le premier pourvoi (du 13 mars 1995 au 5 mars 2001) et cinq ans et neuf mois environ pour se prononcer sur le deuxième (du 10
juillet 2003 au 14 avril 2009). Le Gouvernement ne fournit aucune explication pertinente pour ces délais.
22.
Compte tenu de sa jurisprudence en la matière, la Cour estime qu’en l’espèce la durée de la procédure litigieuse est excessive et ne répond pas à l’exigence du «
délai raisonnable
».
Partant, il y a eu violation de l’article 6 § 1.
II.
23.
Invoquant l’article 6 § 1 de la Convention, pris isolément et combiné avec les articles 13 et 14, le requérant se plaint de l’équité de la procédure administrative. Il estime que les juridictions saisies l’ont arbitrairement débouté de sa demande et que la caisse n’avait pas traité de façon égalitaire tous les cas soumis devant elle. Il affirme que l’ordre juridique grec ne lui offre pas de recours effectif pour dénoncer les illégalités commises à son encontre. Invoquant enfin l’article 1 du Protocole n
o
1, le requérant se plaint d’avoir été privé de son droit à recevoir un complément de pension.
24.
Compte tenu de l’ensemble des éléments en sa possession, la Cour, dans la mesure où elle est compétente pour connaître des allégations formulées, n’a relevé aucune apparence de violation des droits et libertés garantis par la Convention ou ses Protocoles.
25.
Il s’ensuit que cette partie de la requête est manifestement mal fondée et doit être rejetée en application de l’article 35 §§ 3 et 4 de la Convention.
III.
SUR L’APPLICATION DE L’ARTICLE 41 DE LA CONVENTION
26.
Aux termes de l’article 41 de la Convention,
«
Si la Cour déclare qu’il y a eu violation de la Convention ou de ses Protocoles, et si le droit interne de la Haute Partie contractante ne permet d’effacer qu’imparfaitement les conséquences de cette violation, la Cour accorde à la partie lésée, s’il y a lieu, une satisfaction équitable.
»
27.
Le requérant n’a présenté aucune demande de satisfaction équitable bien que, dans la lettre, qui lui a été adressée le 14 septembre 2010, il ait été invité à présenter dans un délai échéant le 26 octobre 2010 ses demandes à ce titre et que, son attention fût attirée sur l’article 60 du règlement de la Cour qui dispose qu’une demande spécifique de satisfaction équitable au titre de l’article 41 de la Convention doit être formulée dans le délai imparti.
28.
Dès lors, en l’absence de réponse dans le délai fixé dans la lettre du 14 septembre 2010, la Cour estime qu’il n’y a pas lieu d’octroyer de somme au titre de l’article 41 de la Convention (voir, mutatis mutandis,
Willekens c.
Belgique
, n
o
50859/99, §
27, 24 avril 2003
;
Konstantopoulos AE et autres c. Grèce
, n
o
58634/00, §
35, 10
juillet 2003
;
Interoliva ABEE c.
Grèce
, n
o
58642/00, § 35, 10
juillet 2003
;
Litoselitis c.
Grèce
, n
o
62771/00,
février 2004
;
Jarnevic & Profit c. Grèce
, n
o
28338/02, § 40, 7
avril
2005
;
Ouzounoglou c. Grèce
, n
o
32730/03, § 45, 24
novembre 2005
;
Kallergis c.
Grèce
, n
o
37349/07, § 25, 2 avril 2009
;
Kontogouris c.
Grèce
, n
o
38463/07, §§ 49-50, 30 avril 2009).
1.
Déclare
la requête recevable quant au grief tiré de l’article 6 § 1 (durée de la procédure) et irrecevable pour le surplus
;
2.
Dit
qu’il y a eu violation de l’article 6 § 1 de la Convention.
Fait en français, puis communiqué par écrit le 5 avril 2011, en application de l’article 77 §§ 2 et 3 du règlement.
André Wampach
Anatoly Kovler
Greffier adjoint
Président