SECȚIUNEA A TREIA CAUZA NOTARNICOLA c. ITALIA (solicitarea nr. 64264/01) hotărăște satisfacția echitabilă STRASBURG 12 aprilie 2011 DEFINITIVF 12/07/2011 Această hotărâre a devenit definitivă în temeiul articolului 44 alineatul (2) din Convenție. El poate suferi modificări de formă. În cauza Notarnicola c. Italia, Curtea Europeană a Drepturilor Omului (a treia secțiune), care se află într-o cameră compusă din Josep Casadevall, președinte, Corneliu Biersan, Alvina Gyulumyan, Egbert Myjer, Ineta Ziemele, Nona Tsotsori, Guido Raimondi, judecători, și Santiago Quesada, grefier de secțiune, După ce a deliberat în camera Consiliului la 22 martie 2011, Renunță hotărârea care a fost adoptată la această dată de procedură La originea cazului (n 64264/01) îndreptat împotriva Republicii Italiene și al cărui resortisant al acestui stat, domnul Vito Notarnicola ( Maria Anna Antonia Notarnicola și Natalia Maria Giuseppa Laforgia au informat grefa cu privire la ce au moștenit de la reclamant și au dorit să se constituie în cadrul procedurii în fața Curții. Prin hotărârea din 5 octombrie 2006 ( Curtea a hotărât că intervenția în litigiu nu este compatibilă cu principiul legalității și, prin urmare, a încălcat dreptul la respectarea bunurilor reclamantului (Notarnicola c. Italia, nr. 64264/01, § 34, 5 octombrie 2006). Pe baza articolului 41 din Convenție, reclamantul solicita o sumă corespunzătoare valorii terenului, minus indemnizația acordată la nivel național și, în plus, solicita 47 000 EUR plus dobândă pentru nejurisdicția de teren. Problema aplicării articolului 41 din convenție care nu se află în stare de funcționare, Curtea a rezervat-o și a invitat guvernul și reclamantul să prezinte în scris observațiile lor cu privire la această chestiune în termen de trei luni și, în special, să îi dea cunoștință de orice acord la care ar putea ajunge (ibidem, § 44 și punctul 4 din dispozitiv). Termenul stabilit pentru a permite părților să ajungă la un acord amiabil a expirat fără ca părțile să ajungă la un astfel de acord. Atât reclamantul, cât și guvernul au prezentat observații. În cazul în care Curtea declară că a avut loc o încălcare a convenției sau a protocoalelor sale și dacă dreptul intern al Înaltei părți contractante nu permite eliminarea decât impecabilă a consecințelor acestei încălcări, Curtea acordă părții vătămate, dacă este cazul, o satisfacție echitabilă. Cu titlu de prejudiciu material, având în vedere imposibilitatea de a obține restituirea terenului și inspirată din cauzele Pasculli c. Italia ((satisfacție echitabilă), nr. 36818/97, 4 decembrie 2007) și Spordino c. Italia (n (satisfacție echitabilă), nr. 43662/98, CEDO 2007-III), moștenitorii reclamantului solicită repararea integrală a prejudiciului suferit. În această privință, aceștia solicită plata unei sume corespunzătoare valorii actuale a terenului, plus valoarea cea mai ridicată a prezenței clădirilor și au calculat acest prejudiciu la 8 845 897 EUR. Moștenitorii reclamantului nu solicită nicio sumă pentru daune morale. Guvernul contestă modalitățile de calculare a prejudiciului material utilizat pentru motivul că reevaluarea terenului nu ar trebui luată în considerare pentru a calcula valoarea despăgubirii; acesta susține că compensația pentru pierderea terenului se ridică la 246 964,16 EUR. 10. Curtea amintește că o hotărâre de constatare a unei încălcări implică obligația statului pârât de a pune capăt încălcării și de a șterge consecințele acesteia astfel încât să se restabilească cât mai mult posibil situația anterioară acesteia (latridis c. Grecia (satisfacție echitabilă) [GC], nr 31107/96, § 32, CEDO 2000-XI). 11. ((satisfacție echitabilă) [GC], n 58858/00, 22 decembrie 2009), Marea Cameră a modificat jurisprudența Curții privind criteriile de despăgubire în cazurile de expropriere indirectă. În special, Marea Cameră a decis să excludă pretențiile reclamanților în măsura în care acestea se bazează pe valoarea terenului la data hotărârii Curții și să nu mai țină seama, pentru a evalua prejudiciul material, de costul de construcție a clădirilor construite de stat pe terenuri. 12. Conform noilor criterii stabilite de Marea Cameră, despăgubirea trebuie să corespundă valorii totale a terenului în momentul pierderii proprietății, astfel cum a fost stabilită prin expertiza ordonată de instanța competentă în cursul procedurii interne. În al doilea rând, odată ce se deduce suma eventual acordată la nivel național, această sumă trebuie actualizată pentru a compensa efectele inflației și trebuie să fie însoțită și de interese care ar putea compensa, cel puțin parțial, perioada de timp care a trecut de la deposedarea terenurilor. Aceste dobânzi trebuie să corespundă interesului juridic simplu aplicat capitalului reevaluat progresiv. 13. În cazul de față, reclamantul și-a pierdut proprietatea asupra terenului său în 1990. Din expertiza ordonată de instanțele interne în cursul procedurii naționale rezultă că valoarea bunului la acea dată era de 1 16160600000 ITL (punctul 10 din hotărârea principală 14. Având în vedere aceste elemente și hotărând în echitate, Curtea consideră că este rezonabil să se acorde în comun moștenitorilor reclamantului - care era coproprietar al terenului mai mult de 440 000 EUR pentru prejudiciul material, plus orice sumă care poate fi datorată ca impozit pe această sumă. 15. Rămâne de evaluat pierderea de șanse suferită ca urmare a exproprierii în litigiu (Guiso-Gallisay c. Italia (satisfacție echitabilă) [GC], citată anterior, punctul 107. Curtea consideră că este necesar să se ia în considerare prejudiciul care rezultă din indisponibilitatea terenului în perioada cuprinsă între începutul ocupației legitime (1984) și momentul pierderii proprietății (1990). Din suma astfel calculată se deduce suma deja obținută de solicitanți. la nivel intern cu titlu de indemnizație de ocupație. Statuând în echitate, Curtea alocă împreună moștenitorilor reclamantului 35 000 EUR din acest șef. Cheltuieli și cheltuieli de judecată 16. Moștenitorii reclamantului solicită 10 000 EUR pentru cheltuielile și cheltuielile de judecată suportate în fața Curții, fără a furniza totuși dovezi în sprijinul cererii lor. 17. Guvernul se opune și susține că moștenitorii reclamantului nu și-au calculat pretențiile. 18. Curtea amintește că alocarea cheltuielilor și cheltuielilor în temeiul articolului 41 presupune că se stabilesc realitatea, necesitatea acestora și, în plus, caracterul rezonabil al ratei lor (Iatridis c. Grecia (satisfacție echitabilă) [GC], n 31107/96, § 54, CEDO 2000-XI). 19. În cazul de față, Curtea arată că moștenitorii reclamantului nu au furnizat nicio dovadă în sprijinul cererii lor și o respinge pe aceasta din urmă. Interesele moratoriu 20. Curtea consideră că este adecvat să se stabilească rata dobânzii moratorii pe rata dobânzii la facilitatea de împrumut marginală a Băncii Centrale Europene majorată cu trei puncte procentuale. Prin aceste motive, Curtea, la UNANIMITATE, spune că statul pârât trebuie să plătească împreună moștenitorilor reclamantului, în termen de trei luni de la data la care hotărârea va deveni definitivă în conformitate cu art. 44 alineatul (2) din Convenția 475 000 EUR (patru sute șaizeci și cincisprezece de mii de euro), plus orice sumă care poate fi datorată cu titlu de impozit, pentru daune materiale că, de la expirarea termenului respectiv și până la plată, această sumă va crește cu o dobândă simplă la o rată egală cu cea a facilității de creditare marginală a Băncii Centrale Europene aplicabilă în această perioadă, plus trei puncte procentuale Respinge cererea de satisfacție echitabilă pentru surplus. Adoptat în limba franceză și apoi comunicat în scris la 12 aprilie 2011, în temeiul articolului 77 alineatul (2) și al articolului 3 din Regulamentul de procedură. Santiago Quesada Josep Casadevall Președinte
TROISIÈME SECTION
NOTARNICOLA c. ITALIE
(Requête n
o
64264/01)
ARRÊT
(
satisfaction équitable
)
12 avril 2011
12/07/2011
Cet arrêt est devenu définitif en vertu de l'article
44 §
2 de la Convention. Il peut subir des retouches de forme.
En l'affaire Notarnicola c. Italie,
La Cour européenne des droits de l'homme (troisième section), siégeant une chambre composée de
:
Josep Casadevall,
président,
Corneliu Bîrsan,
Alvina Gyulumyan,
Egbert Myjer,
Ineta Ziemele,
Nona Tsotsoria,
Guido Raimondi,
juges,
et de Santiago Quesada,
greffier
de section,
Après en avoir délibéré en chambre du conseil le 22 mars 2011,
Rend l'arrêt que voici, adopté à cette date
:
1.
A l'origine de l'affaire se trouve une requête (n
o
64264/01) dirigée contre la République italienne et dont un ressortissant de cet Etat, M
e
Vito Notarnicola («
le requérant
»), a saisi la Cour le 12 décembre 2000 en vertu de l'article 34 de la Convention de sauvegarde des Droits de l'Homme et des Libertés fondamentales («
la Convention
»). Le requérant est décédé le 3
août 2009. Par une lettre du 3 mars 2010, M. Antonio Giovanni Notarnicola et M
mes
Maria Anna Antonia Notarnicola et Natalia Maria Giuseppa Laforgia ont informé le greffe de ce qu'ils avaient hérité du requérant et qu'ils souhaitaient se constituer dans la procédure devant la Cour.
2.
Par un arrêt du 5 octobre 2006 («
l'arrêt au principal
»), la Cour a jugé que l'ingérence litigieuse n'était pas compatible avec le principe de légalité et qu'elle a donc méconnu le droit au respect des biens du requérant (
Notarnicola c. Italie
, n
o
64264/01, § 34, 5 octobre 2006).
3.
En s'appuyant sur l'article 41 de la Convention, le requérant réclamait une somme correspondant à la valeur du terrain, moins l'indemnité accordée au plan national. En outre, il sollicitait 47
000 EUR plus intérêts pour non-jouissance du terrain. le requérant demandait également 10
000 EUR pour les frais et dépens encourus devant la Cour.
4.
La question de l'application de l'article 41 de la Convention ne se trouvant pas en état, la Cour l'a réservée et a invité le Gouvernement et le requérant à lui soumettre par écrit, dans les trois mois, leurs observations sur ladite question et notamment à lui donner connaissance de tout accord auquel ils pourraient aboutir (
ibidem
, § 44, et point 4 du dispositif).
5.
Le délai fixé pour permettre aux parties de parvenir à un accord amiable était venu à échéance sans que les parties n'aboutissent à un tel accord.
6.
Tant le requérant que le Gouvernement ont déposé des observations.
7.
Aux termes de l'article 41 de la Convention,
«
Si la Cour déclare qu'il y a eu violation de la Convention ou de ses Protocoles, et si le droit interne de la Haute Partie contractante ne permet d'effacer qu'imparfaitement les conséquences de cette violation, la Cour accorde à la partie lésée, s'il y a lieu, une satisfaction équitable.
»
A.
Dommage
8.
A titre de préjudice matériel, compte tenu de l'impossibilité d'obtenir la restitution du terrain, et s'inspirant des affaires
Pasculli c. Italie
((satisfaction équitable), n
o
36818/97, 4 décembre 2007)
et Scordino c. Italie (n
o
3)
((satisfaction équitable), n
o
43662/98, CEDH 2007-III), les héritiers du requérant réclament la réparation intégrale du préjudice subi. A cet égard, ils sollicitent le versement d'une somme correspondant à la valeur vénale actuelle du terrain, augmentée de la plus value apportée par la présence de bâtiments. Ils ont chiffré ce préjudice à 8 845 897 EUR. Les héritiers du requérant ne demandent aucune somme au titre de dommage moral.
9.
Le Gouvernement conteste les modalités de calcul du dommage matériel employées au motif que la réévaluation du terrain ne devrait pas être prise en compte afin de calculer le montant de l'indemnisation. Il affirme que l'indemnisation pour la perte du terrain s'élève à 246
964,16
EUR.
10.
La Cour rappelle qu'un arrêt constatant une violation entraîne pour l'Etat défendeur l'obligation de mettre un terme à la violation et d'en effacer les conséquences de manière à rétablir autant que faire se peut la situation antérieure à celle-ci (
Iatridis c. Grèce
(satisfaction équitable) [GC], n
o
11.
Elle rappelle que dans l'affaire
Guiso-Gallisay c. Italie
((satisfaction équitable) [GC], n
o
58858/00, 22 décembre 2009), la Grande Chambre a modifié la jurisprudence de la Cour concernant les critères d'indemnisation dans les affaires d'expropriation indirecte. En particulier, la Grande Chambre a décidé d'écarter les prétentions des requérants dans la mesure où elles sont fondées sur la valeur des terrains à la date de l'arrêt de la Cour et de ne plus tenir compte, pour évaluer le dommage matériel, du coût de construction des immeubles bâtis par l'Etat sur les terrains.
12.
Selon les nouveaux critères fixés par la Grande Chambre, l'indemnisation doit correspondre à la valeur pleine et entière du terrain au moment de la perte de la propriété, telle qu'établie par l'expertise ordonnée par la juridiction compétente au cours de la procédure interne. Ensuite, une fois que l'on aura déduit la somme éventuellement octroyée au niveau national, ce montant doit être actualisé pour compenser les effets de l'inflation. Il convient aussi de l'assortir d'intérêts susceptibles de compenser, au moins en partie, le long laps de temps qui s'est écoulé depuis la dépossession des terrains. Ces intérêts doivent correspondre à l'intérêt légal simple appliqué au capital progressivement réévalué.
13.
En l'espèce, le requérant a perdu la propriété de son terrain en 1990. Il ressort de l'expertise ordonnée par les juridictions internes au cours de la procédure nationale que la valeur du bien à cette date était de 1
161
060
000
ITL (paragraphe 10 de l'arrêt au principal).
14.
Compte tenu de ces éléments et statuant en équité, la Cour estime raisonnable d'accorder conjointement aux héritiers du requérant, - qui était copropriétaire du terrain – 440 000 EUR pour le préjudice matériel, plus tout montant pouvant être dû à titre d'impôt sur cette somme.
15.
Reste à évaluer la perte de chances subie à la suite de l'expropriation litigieuse (
Guiso-Gallisay c. Italie
(satisfaction équitable) [GC], précité, §
107).
La Cour juge qu'il y a lieu de prendre en considération le préjudice découlant de l'indisponibilité du terrain pendant la période allant du début de l'occupation légitime (1984) jusqu'au moment de la perte de propriété (1990). Du montant ainsi calculé sera déduit la somme déjà obtenue par les requérants
au niveau interne à titre d'indemnité d'occupation. Statuant en équité, la Cour alloue conjointement aux héritiers du requérant 35 000 EUR de ce chef.
B.
Frais et dépens
16.
Les héritiers du requérant demandent 10 000 EUR pour les frais et dépens encourus devant la Cour sans toutefois fournir de justificatifs à l'appui de leur demande.
17.
Le Gouvernement s'y oppose et fait valoir que les héritiers du requérant n'ont pas chiffré leurs prétentions.
18.
La Cour rappelle que l'allocation des frais et dépens au titre de l'article 41 présuppose que se trouvent établis leur réalité, leur nécessité et, de plus, le caractère raisonnable de leur taux (
Iatridis c. Grèce
(satisfaction équitable) [GC], n
o
19.
En l'espèce, la Cour relève que les héritiers du requérant n'ont pas fourni de justificatifs à l'appui de leur demande et rejette cette dernière.
C.
Intérêts moratoires
20.
La Cour juge approprié de calquer le taux des intérêts moratoires sur le taux d'intérêt de la facilité de prêt marginal de la Banque centrale européenne majoré de trois points de pourcentage.
PAR CES MOTIFS, LA COUR, À L'UNANIMITÉ,
1.
Dit
a)
que l'Etat défendeur doit verser conjointement aux héritiers du requérant, dans les trois mois à compter du jour où l'arrêt sera devenu définitif conformément à l'article 44 § 2 de la Convention 475 000 EUR (quatre cent soixante quinze-mille euros), plus tout montant pouvant être dû à titre d'impôt, pour dommage matériel
;
b)
qu'à compter de l'expiration dudit délai et jusqu'au versement, ce montant sera à majorer d'un intérêt simple à un taux égal à celui de la facilité de prêt marginal de la Banque centrale européenne applicable pendant cette période, augmenté de trois points de pourcentage
;
2.
Rejette
la demande de satisfaction équitable pour le surplus.
Fait en français, puis communiqué par écrit le 12 avril 2011, en application de l'article 77 §§ 2 et 3 du règlement.
Santiago Quesada
Josep Casadevall
Greffier
Président