SECȚIUNEA A TREIA CAUZA CATRONA c. ITALIA (solicitarea nr. 67785/01) HOTĂRÂREA Satisfacție echitabilă STRASBURG Februarie 2011 DEFINITIVF 01/05/2011 Această hotărâre a devenit definitivă în temeiul articolului 44 alineatul (2) din Convenție. În cauza Quattrone c. Italia, Curtea Europeană a Drepturilor Omului (a treia secțiune), care se află într-o cameră compusă din Josep Casadevall, președinte, Corneliu Bîrsan, Boštjan M. Zupančič, Alvina Gyulumyan, Egbert Myjer, Ineta Ziemele, Guido Raimondi, judecători, și Marialena Tsirli, asistentă de secțiune, După ce a deliberat în camera Consiliului la 11 ianuarie 2011, Rend hotărârea adoptată aici, adoptată la această dată de procedură La originea cauzei se află o cerere (n 67785/01) îndreptată împotriva Republicii Italiene și al cărei resortisant al acestui stat, Giuseppe Quattrone, a sesizat Curtea la 13 martie 2001 în temeiul articolului 34 din Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale ( 2007, Francesca Panella, Angelo Quattrone, Francesco Quattrone și Carmela Quattrone, au informat grefa cu privire la ceea ce au moștenit de la reclamant și au dorit să se constituie în cadrul procedurii în fața Curții. Prin hotărârea din 11 ianuarie 2007 ( În conformitate cu art. 41 din Convenție, reclamantul a solicitat o satisfacție echitabilă de 1 770 de cazuri, în temeiul articolului 41 din convenție, Curtea a statuat că intervenția în litigiu nu este compatibilă cu principiul legalității și, prin urmare, a încălcat dreptul la respectarea bunurilor reclamantului (Quattrone c. Italia, nr. 67785/01, § 56, 11 ianuarie 2007). 711,60 EUR pentru prejudicii materiale; în plus, acesta solicita o sumă cu titlu de indemnizație pentru daune morale și rambursarea cheltuielilor suportate în fața Curții. Problema aplicării articolului 41 din convenție care nu se află în stare, Curtea a rezervat-o și a invitat guvernul și reclamantul să prezinte în scris observațiile lor cu privire la această chestiune în termen de trei luni și, în special, să îi dea cunoștință de orice acord la care ar putea ajunge (ibidem, punctul 81 și punctul 5 din acord). Termenul stabilit pentru a permite părților să ajungă la un acord amiabil a expirat fără ca părțile să ajungă la un astfel de acord. Părțile nu au prezentat observații. În cazul în care Curtea declară că a avut loc o încălcare a convenției sau a protocoalelor sale și dacă dreptul intern al Înaltei părți contractante nu permite eliminarea decât impecabilă a consecințelor acestei încălcări, Curtea acordă părții vătămate, dacă este cazul, o satisfacție echitabilă. Cu titlu de prejudiciu material, având în vedere imposibilitatea de a obține restituirea terenului, moștenitorii reclamantului solicită plata unei sume de 1 770 711,60 EUR. Guvernul contestă modalitățile de calculare a prejudiciului material utilizat în hotărârile privind satisfacția echitabilă Belvedere Alberghiera S.r.l. c. Italia 31524/96, 30 octombrie 2003) și Carbonara și Ventura c. Italia 24638/94, 11 decembrie 2003) și consideră că, în orice caz, suma solicitată de moștenitorii reclamantului este excesivă. 10. Curtea amintește că o hotărâre de constatare a unei încălcări implică obligația statului pârât de a pune capăt încălcării și de a șterge consecințele acesteia astfel încât să se restabilească cât mai mult posibil situația anterioară acesteia (latridis c. Grecia (satisfacție echitabilă) [GC], nr 31107/96, § 32, CEDO 2000-XI). 11. ((satisfacție echitabilă) [GC], n 58858/00, 22 decembrie 2009), Marea Cameră a revizuit jurisprudența Curții privind criteriile de despăgubire în cazurile de expropriere indirectă. În special, aceasta a decis să excludă pretențiile reclamanților în măsura în care acestea se bazează pe valoarea terenului la data hotărârii Curții și să nu mai țină seama, pentru a evalua prejudiciul material, de costul de construcție al clădirilor construite de stat pe terenuri. 12. În conformitate cu criteriile stabilite de Marea Cameră, despăgubirea trebuie să corespundă valorii totale a terenului în momentul pierderii proprietății, astfel cum a fost stabilită prin expertiza ordonată de instanța competentă în cursul procedurii interne. În al doilea rând, după deducerea eventualelor sume acordate la nivel național, această sumă trebuie actualizată pentru a compensa efectele inflației. este, de asemenea, oportun să fie însoțit de interese care ar putea compensa, cel puțin parțial, perioada de timp care a trecut de la deposedarea terenurilor; aceste interese trebuie să corespundă interesului legal simplu aplicat capitalului reevaluat progresiv. 13. În cazul de față, reclamantul și-a pierdut proprietatea asupra terenului în 1983, astfel cum reiese din expertiza ordonată de instanțele interne în cursul procedurii naționale, valoarea cotei de teren aparținând reclamantului la acea dată era de 30 000 ITL pe metru pătrat (punctul 11 din hotărârea principală) pentru o suprafață totală de 75 734 de metri pătrați. 14. Având în vedere aceste elemente și hotărând în echitate, Curtea consideră rezonabilă acordarea în comun a moștenitorilor reclamantului 1 300 000 EUR pentru prejudiciul material, plus orice sumă care poate fi datorată ca impozit pe această sumă. 15. Rămâne de evaluat pierderea de șanse suferită ca urmare a exproprierii în litigiu. Statuind în echitate, Curtea alocă împreună moștenitorilor reclamantului 66 000 EUR pentru pierderea de șanse. Pagubă morală 16. Moștenitorii reclamantului solicită suma de 500 000 EUR. 17. Guvernul susține că reclamantul a obținut deja despăgubiri în cadrul remeditării În orice caz, suma solicitată este excesivă. 18. Curtea consideră că sentimentul de neputință și frustrare în fața deposedării ilegale a bunurilor lor a cauzat moștenitorilor reclamantului un prejudiciu moral important, care trebuie remediat în mod corespunzător. 19. Statuând în echitate, Curtea acordă în comun moștenitorilor reclamantului 15 000 EUR, plus orice sumă care poate fi datorată cu titlu de impozit, pentru daune morale. Costuri și cheltuieli de judecată 20. Justificative în sprijinul acesteia, moștenitorii reclamantului solicită rambursarea cheltuielilor suportate în cadrul procedurii în fața Curții, în valoare de 38 027,84 EUR, taxa pe valoarea adăugată (TVA) și contribuțiile la fondul de pensii al avocaților (CPA) incluse. 21. Guvernul susține că moștenitorii reclamantului nu și-au susținut cererea și că, în orice caz, suma solicitată este excesivă. 22. Curtea amintește că alocarea cheltuielilor și cheltuielilor în temeiul articolului 41 presupune că se stabilesc realitatea, necesitatea acestora și, în plus, caracterul rezonabil al ratei lor (Iatridis c. Grecia (satisfacție echitabilă) [GC], n 31107/96, § 54, CEDO 2000-XI. În plus, cheltuielile de judecată pot fi recuperate numai în măsura în care se referă la încălcarea constatată ( Van de Hurk c. Țările de Jos, Hotărârea din 19 aprilie 1994, seria A n 288, § 66). 23. Curtea nu se îndoiește de necesitatea de a angaja cheltuieli, însă consideră că onorariile totale revendicate în acest sens sunt excesive și, prin urmare, consideră că acestea trebuie rambursate doar parțial. Având în vedere circumstanțele cauzei, Curtea consideră rezonabilă alocarea în comun a moștenitorilor reclamantului 15 000 EUR pentru toate cheltuielile suportate. Interese moratoriu 24. Curtea consideră adecvată stabilirea ratei dobânzii moratorii pe baza ratei dobânzii la facilitatea de împrumut marginală a Băncii Centrale Europene majorată cu trei puncte procentuale. PE CES MOTIVE, CURȚIA, LA UNANIMITATE, A spus că statul pârât trebuie să plătească împreună moștenitorilor reclamantului, în termen de trei luni de la data la care hotărârea a devenit definitivă în conformitate cu art. 2 din convenție, următoarele sume 366 000 EUR (un milion trei sute șaizeci și șase de mii EUR), plus orice sumă care poate fi datorată cu titlu de impozit, pentru daune materiale ii. 000 EUR (cinsprezece mii EUR), plus orice sumă care poate fi datorată cu titlu de impozit, pentru daune morale (iii. 000 EUR (cinsprezece mii EUR), plus orice sumă care poate fi datorată cu titlu de impozit, pentru cheltuieli și cheltuieli de judecată că, de la expirarea termenului respectiv și până la plată, aceste sume vor fi majorate cu o dobândă simplă la o rată egală cu cea a facilității de creditare marginală a Băncii Centrale Europene aplicabilă în această perioadă, majorată cu trei puncte procentuale Respinge cererea de satisfacție echitabilă pentru surplus. februarie 2011, în temeiul articolului 77 alineatul (2) și al articolului 3 din Regulamentul de procedură. Marialena Tsirli Josep Casadevall Grefier Adjunct Președinte
TROISIÈME SECTION
QUATTRONE c. ITALIE
(Requête n
o
67785/01)
ARRÊT
(
Satisfaction équitable
)
1
er
février 2011
01/05/2011
Cet arrêt est devenu définitif en vertu de l'article
44 §
2 de la Convention. Il peut subir des retouches de forme.
En l'affaire Quattrone c. Italie,
La Cour européenne des droits de l'homme (troisième section), siégeant une chambre composée de
:
Josep Casadevall,
président,
Corneliu Bîrsan,
Boštjan M. Zupančič,
Alvina Gyulumyan,
Egbert Myjer,
Ineta Ziemele,
Guido Raimondi,
juges,
et de Marialena Tsirli,
greffière adjointe de section,
Après en avoir délibéré en chambre du conseil le 11 janvier 2011,
Rend l'arrêt que voici, adopté à cette date
:
1.
A l'origine de l'affaire se trouve une requête (n
o
67785/01) dirigée contre la République italienne et dont un ressortissant de cet État, M.
Giuseppe Quattrone («
le requérant
»), a saisi la Cour le 13 mars 2001 en vertu de l'article 34 de la Convention de sauvegarde des Droits de l'Homme et des Libertés fondamentales («
la Convention
»). Le requérant est décédé le 4 août
2005.Par une lettre du 29
mai
2007, Francesca Panella, Angelo Quattrone, Francesco Quattrone et Carmela Quattrone, ont informé le greffe de ce qu'ils avaient hérité du requérant et qu'ils souhaitaient se constituer dans la procédure devant la Cour.
2.
Par un arrêt du 11
janvier
2007 («
l'arrêt au principal
»), la Cour a jugé que l'ingérence litigieuse n'était pas compatible avec le principe de légalité et qu'elle avait donc enfreint le droit au respect des biens du requérant (
Quattrone c. Italie
, n
o
67785/01, § 56, 11 janvier 2007).
3.
En s'appuyant sur l'article 41 de la Convention, le requérant réclamait une satisfaction équitable de 1
770
711,60 EUR au titre de préjudice matériel. Il réclamait, en outre, une somme à titre d'indemnité pour dommage moral et le remboursement des frais encourus devant la Cour.
4.
La question de l'application de l'article 41 de la Convention ne se trouvant pas en état, la Cour l'a réservée et a invité le Gouvernement et le requérant à lui soumettre par écrit, dans les trois mois, leurs observations sur ladite question et notamment à lui donner connaissance de tout accord auquel ils pourraient aboutir (
ibidem
, § 81 et point 5 du dispositif).
5.
Le délai fixé pour permettre aux parties de parvenir à un accord amiable était venu à échéance sans que les parties n'aboutissent à un tel accord.
6.
Les parties n'ont pas présenté d'observations.
7.
Aux termes de l'article 41 de la Convention,
«
Si la Cour déclare qu'il y a eu violation de la Convention ou de ses Protocoles, et si le droit interne de la Haute Partie contractante ne permet d'effacer qu'imparfaitement les conséquences de cette violation, la Cour accorde à la partie lésée, s'il y a lieu, une satisfaction équitable.
»
A.
Dommage matériel
8.
A titre de préjudice matériel, compte tenu de l'impossibilité d'obtenir la restitution du terrain, les héritiers du requérant sollicitent le versement d'une somme de 1
770
711,60 EUR.
9.
Le Gouvernement conteste les modalités de calcul du dommage matériel employées dans les arrêts sur la satisfaction équitable
Belvedere Alberghiera S.r.l. c. Italie
(n
o
31524/96, 30
octobre
2003) et
Carbonara et Ventura c. Italie
(n
o
24638/94, 11
décembre 2003) et estime qu'en tout état de cause la somme réclamée par les héritiers du requérant est excessive.
10.
La Cour rappelle qu'un arrêt constatant une violation entraîne pour l'Etat défendeur l'obligation de mettre un terme à la violation et d'en effacer les conséquences de manière à rétablir autant que faire se peut la situation antérieure à celle-ci (
Iatridis c. Grèce
(satisfaction équitable) [GC], n
o
11.
Elle rappelle que dans l'affaire
Guiso-Gallisay c. Italie
((satisfaction équitable) [GC], n
o
58858/00, 22 décembre 2009), la Grande Chambre a révisé la jurisprudence de la Cour concernant les critères d'indemnisation dans les affaires d'expropriation indirecte. En particulier, celle-ci a décidé d'écarter les prétentions des requérants dans la mesure où elles sont fondées sur la valeur des terrains à la date de l'arrêt de la Cour et de ne plus tenir compte, pour évaluer le dommage matériel, du coût de construction des immeubles bâtis par l'Etat sur les terrains.
12.
Suivant les critères fixés par la Grande Chambre, l'indemnisation doit correspondre à la valeur pleine et entière du terrain au moment de la perte de la propriété, telle qu'établie par l'expertise ordonnée par la juridiction compétente au cours de la procédure interne. Ensuite, une fois que l'on aura déduit la somme éventuellement octroyée au niveau national, ce montant doit être actualisé pour compenser les effets de l'inflation. Il
convient aussi de l'assortir d'intérêts susceptibles de compenser, au moins en partie, le long laps de temps qui s'est écoulé depuis la dépossession des terrains. Ces intérêts doivent correspondre à l'intérêt légal simple appliqué au capital progressivement réévalué.
13.
En l'espèce, le requérant a perdu la propriété de son terrain en 1983. Telle qu'il ressort de l'expertise ordonnée par les juridictions internes au cours de la procédure nationale, la valeur du quota du terrain appartenant au requérant à cette date était de 30
000 ITL le mètre carré (paragraphe 11 de l'arrêt au principal) pour une superficie totale de 75 734 mètres carrés.
14.
Compte tenu de ces éléments et statuant en équité, la Cour estime raisonnable d'accorder conjointement aux héritiers du requérant 1
300
000 EUR pour le préjudice matériel, plus tout montant pouvant être dû à titre d'impôt sur cette somme.
15.
Reste à évaluer la perte de chances subie à la suite de l'expropriation litigieuse. Statuant en équité, la Cour alloue conjointement aux héritiers du requérant 66
000
EUR pour la perte de chances.
B.
Dommage moral
16.
Les héritiers du requérant demandent la somme de 500
17.
Le Gouvernement fait valoir que le requérant avait déjà obtenu un dédommagement dans le cadre du remède «
Pinto
» et
qu'en tout état de cause la somme réclamée est excessive.
18.
La Cour estime que le sentiment d'impuissance et de frustration face à la dépossession illégale de leurs biens a causé aux héritiers du requérant un préjudice moral important, qu'il y a lieu de réparer de manière adéquate.
19.
Statuant en équité, la Cour accorde conjointement aux héritiers du requérant 15
000 EUR, plus tout montant pouvant être dû à titre d'impôt, pour dommage moral.
C.
Frais et dépens
20.
Justificatifs à l'appui, les héritiers du requérant demandent le remboursement des frais encourus dans la procédure devant la Cour, à concurrence de 38 027,84 EUR, taxe sur la valeur ajoutée (TVA) et contributions à la caisse de prévoyance des avocats (CPA) incluses.
21.
Le Gouvernement soutient que les héritiers du requérant n'ont pas étayé leur demande et qu'en tout état de cause la somme réclamée est excessive.
22.
La Cour rappelle que l'allocation des frais et dépens au titre de l'article 41 présuppose que se trouvent établis leur réalité, leur nécessité et, de plus, le caractère raisonnable de leur taux (
Iatridis c. Grèce
(satisfaction équitable) [GC], n
o
31107/96, § 54, CEDH 2000-XI). En outre, les frais de justice ne sont recouvrables que dans la mesure où ils se rapportent à la violation constatée (
Van de Hurk c. Pays-Bas
, arrêt du 19
avril 1994, série A n
o
288, § 66).
23.
La Cour ne doute pas de la nécessité d'engager des frais, mais elle trouve excessifs les honoraires totaux revendiqués à ce titre. Elle considère dès lors qu'il y a lieu de les rembourser en partie seulement. Compte tenu des circonstances de la cause, la Cour juge raisonnable d'allouer conjointement aux héritiers du requérant 15
000
EUR pour l'ensemble des frais exposés.
D.
Intérêts moratoires
24.
La Cour juge approprié de calquer le taux des intérêts moratoires sur le taux d'intérêt de la facilité de prêt marginal de la Banque centrale européenne majoré de trois points de pourcentage.
PAR CES MOTIFS, LA COUR, À L'UNANIMITÉ,
1.
Dit
a)
que l'Etat défendeur doit verser conjointement aux héritiers du requérant, dans les trois mois à compter du jour où l'arrêt sera devenu définitif conformément à l'article
44
§
2 de la Convention, les sommes suivantes
:
i.
1
366
000 EUR (un million trois cent soixante-six mille euros), plus tout montant pouvant être dû à titre d'impôt, pour dommage matériel
;
ii.
15
000 EUR (quinze mille euros), plus tout montant pouvant être dû à titre d'impôt, pour dommage moral
;
iii.
15
000 EUR (quinze mille euros), plus tout montant pouvant être dû à titre d'impôt, pour frais et dépens
;
b)
qu'à compter de l'expiration dudit délai et jusqu'au versement, ces montants seront à majorer d'un intérêt simple à un taux égal à celui de la facilité de prêt marginal de la Banque centrale européenne applicable pendant cette période, augmenté de trois points de pourcentage
;
2.
Rejette
la demande de satisfaction équitable pour le surplus.
Fait en français, puis communiqué par écrit le 1
er
février 2011, en application de l'article 77 §§ 2 et 3 du règlement.
Marialena Tsirli
Josep Casadevall
Greffière adjointe
Président