Bozun împotriva României

Decizia nr. 59142/09 a Consiliului Octavian BOZUN împotriva României Curtea Europeană a Drepturilor Omului (A treia secțiune), care a stat la 12 aprilie 2011 în calitate de comitet compus din: Ján Šikuta, președinte, Ineta Ziemele, Kristina Pardalos, judecători și Marialena Tsirli, grefierul adjunct al secțiunii, având în vedere cererea depusă la 26 octombrie 2009, Având în vedere declarația prezentată de Guvernul contestat la 4 noiembrie 2010 cere Curtea să elimine cererea din lista cazurilor și răspunsul reclamantului la această declarație, după ce a deliberat, hotărăște după cum urmează: FACTELE Reclamantul, dl Octavian Bozun, este un cetățen român care s-a născut în Drobeta Turnu Severin în 1941 și trăiește în prezent în Oradea.

Guvernul României (“Guvernul”) au fost reprezentate de agentul lor, dl Răzvan Horațiu Radu, de la Ministerul Afacerilor Externe. Faptele cazului, astfel cum au fost prezentate de părți, pot fi rezumate după cum urmează. La 18 octombrie 2001, Procurorul a inițiat o anchetă penală împotriva reclamantului, acuzat de nerespectare în biroul public, de fraudă și de exprimare a documentelor falsificate. La 26 februarie 2004, reclamantul a fost interzis în judecată cu privire la aceleași acuzații pentru care a fost efectuată ancheta. El a fost reprezentat de un avocat calificat pe parcursul procedurii următoare. Prin o hotărâre finală din 5 mai 2009, Curtea de Apel Târgu Mureș a hotărât că reclamantul nu a fost responsabil pentru două dintre infracțiunile pe care le-a fost acuzat și că i-a fost acordată o scutire pentru a treia.

Durata generală a procedurii penale a fost de șapte ani, șase luni și două zile. În timpul acestei perioade, cazul a fost auzit înainte de trei zile. grade de jurisdicție în două cicluri procedurale. În plus, între inițierea anchetei penale și data la care a fost eliberată inculparea acolo a decurs o perioadă de mai mult de patru De asemenea, au apărut două trimiteri la caz: în primul rând, cazul a fost îndreptat către o instanță diferită din aceeași jurisdicție, din cauza lipsei de imparțialitate a primei instanțe și în al doilea rând, cazul a fost înaintat la instanța de primă instanță pentru reexaminare, din motive de erori procedurale. Reclamantul s-a plâns în temeiul articolului 6 § 1 din Convenție că durata procedurii penale era excesivă și nu a îndeplinit cerința de „tempă rațională”.

Reclamantul s-a bazat, de asemenea, pe această dispoziție pentru a se plânge în ceea ce privește rezultatul și echitatea procedurii. El s-a plâns în temeiul articolului §§ 1 litera (c) cu privire la legalitatea detenției preliminare. În cele din urmă, el s-a plâns în temeiul articolului 5 în ceea ce privește lipsa compensației pentru presupusa sa detenție ilegală. Lungimea procedurii Reclamantul s-a plâns în legătură cu durata procedurii penale împotriva acestuia, pe care a considerat-o irazonabilă. El s-a bazat pe art. 6 § 1 din Convenție care, în măsura în care este cazul, prevede următoarele: „În determinarea de ... orice acuzație penală împotriva lui, toată lumea are dreptul la ... o audiere într-un timp rezonabil de [a] ... tribunal ...” Prin scrisoarea din 23 august 2010, Guvernul a prezentat propunerea de a asigura o soluționare prietenoasă a prezentului caz.

Într-o altă scrisoare din 4 noiembrie 2010 Guvernul a informat Curtea că au propus să facă o declarație unilaterală în vederea soluționării chestiunii formulate de cerere. Ei au solicitat în continuare Curtea să elimine cererea în conformitate cu art. 37 din Convenție. Declarația prevăzută după cum urmează: „... Guvernul dorește să exprese, prin intermediul declarației unilaterale, recunoașterea duratei necorespunzătoare a procedurii interne care au implicat reclamantul în sensul articolului 6 § 1 din Convenție. Prin urmare, Guvernul este pregătit să plătească reclamantului suma de EUR 2.100, care consideră că este rezonabil în funcție de jurisprudența Curții. Suma menționată mai sus, care este de a acoperi orice prejudiciu material și moral, precum și costurile și cheltuielile, vor fi eliberate de orice impozite care ar putea fi aplicabile.

Acesta va fi plătit în lei român (RON) la rata de schimb aplicabilă la momentul plății, în contul indicat de solicitant, în termen de trei minute. luni de la data notificării hotărârii luate de Curte în temeiul articolului 37 § 1 din Convenția Europeană pentru Drepturile Omului. În cazul în care nu a plătit această sumă în termen de trei luni, guvernul se angajează să plătească dobânzi simple pe aceasta, de la expirarea perioadei respective până la decontare, la Rata egală cu rata de creditare marginală a Băncii Centrale Europene în timpul perioadelor de nerambursare plus trei puncte procentuale. (...) Guvernul ar sugera cu respect că declarația de mai sus ar putea fi acceptată de Curte ca „un alt motiv” care să justifice apariția din lista de cazuri a Curții, astfel cum se menționează la art. 37 § 1 litera (c) din convenție…

” În scrisoarea sa din 31 ianuarie 2011, reclamantul a exprimat opinia că suma menționată în declarația guvernului era inacceptabil de scăzută. El a subliniat că nu putea accepta suma indicată în propunerea guvernului ca fiind o soluție adecvată pentru pecuniarul, precum și prejudiciile morale pe care le-a susținut. Curtea reamintește că art. 37 din Convenție prevede că, în orice etapă a procedurii, poate decide să scoată o cerere din lista sa de cazuri în cazul în care circumstanțele conduc la una dintre concluziile specificate, în temeiul alineatului (1) literele (a), (b) sau (c) din respectivul articol. art. 37 § (c) permite Curtea, în special, să scoată o situație din lista sa, în cazul în care: „pentru orice alt motiv stabilit de Curte, nu mai este justificat să continue examinarea cererii”.

De asemenea, aceasta reamintește că, în anumite circumstanțe, poate elimina o cerere în temeiul articolului 37 § 1 litera (c) pe baza unei declarații unilaterale de către un guvern contestat, chiar dacă reclamantul dorește să continue examinarea cazului. În acest scop, Curtea va examina cu atenție declarația în funcție de principiile care iese din jurisprudența sa, în special hotărârea Tahsin Acar (Tahsin Acar c. Turcia , [GC], nr. 26307/95, §§ 77, ECHR 2003-VI).

Curtea a stabilit, în o serie de cazuri, inclusiv cele prezentate împotriva României, practica sa privind plângerile referitoare la încălcarea dreptului unei persoane la o audiere într-un timp rezonabil (a se vedea, de exemplu, Frydlender c. France [GC], nr. 30979/96, § 43, ECHR 2000-VII; Cocchiarella c. Italia [GC], nr. 64886/01, §§ 69-98, ECHR 2006 ...; Abramiuc c. România , nr. 37411/02, § 130, 24 februarie 2009). Având în vedere natura admiterilor conținute în declarația Guvernului, precum și cuantumul compensației propus – care este în conformitate cu sumele acordate în cazuri similare – Curtea consideră că nu mai este justificat continuarea examinării cererii (art. 37 § 1 litera (c)). În plus, având în vedere considerentele de mai sus și, în special, având în vedere jurisprudența clară și extinsă privind acest subiect, Curtea este convinsă că respectul drepturilor omului, astfel cum este definit în Convenția și în Protocolurile sale, nu o impune să continue examinarea acestei părți a cererii (art. 37 § 1 în amendă Având în vedere cele de mai sus, este oportun să-l scoată din listă.

Retragerea plânge în continuare în temeiul articolului 6 cu privire la rezultatul și echitatea procedurii. În special, a afirmat că instanța internă nu a efectuat o examinare adecvată a probelor prezentate în fața lor; că hotărârile interne nu au fost motivate și că instanțele interne nu au fost imparțiale. De asemenea, s-a plâns în temeiul articolului (c) în ceea ce privește legalitatea detenției preliminare, precum și în conformitate cu art. 5 în ceea ce privește lipsa de compensare pentru presupusa sa detenție ilegală. Curtea a examinat restul plângerilor, astfel cum a prezentat reclamantul. Cu toate acestea, având în vedere tot materialul în posesia sa și în măsura în care chestiunile reclamate sunt în competența sa, Curtea constată că acestea nu dezvăluie nicio apariție a unei încălcări a drepturilor și a libertăților prevăzute în Convenția sau în Protocolurile sale.

Prin urmare, această parte a cererii trebuie respinsă în conformitate cu art. 35 §§ 3 și 4 din Convenția. Din aceste motive, Curtea ia act în unanimitate de termenele declarației guvernului contestat în temeiul articolului 6 § 1 din Convenție și de modalitățile de asigurare a respectării întreprinderilor menționate în respectiva Convenție; decide să scoată aplicarea din lista sa de cazuri, în măsura în care se referă la reclamația menționată anterior, în conformitate cu art. 37 §§ 1 litera (c) din Convenția. Declară restul cererii inadmisibil. Marialena Tsirli Ján Šikuta Președintele adjunct al grefierului

THIRD SECTION

DECISION Application no. 59142/09 by Octavian BOZUN against Romania The European Court of Human Rights (Third Section), sitting on 12 April 2011 as a Committee composed of: Ján Šikuta, President, Ineta Ziemele, Kristina Pardalos, judges, and Marialena Tsirli, Deputy Section Registrar, Having regard to the above application lodged on 26 October 2009, Having regard to the declaration submitted by the respondent Government on 4 November 2010 requesting the Court to strike the application out of the list of cases and the applicant’s reply to that declaration, Having deliberated, decides as follows: THE FACTS The applicant, Mr Octavian Bozun, is a Romanian national who was born in Drobeta Turnu Severin in 1941 and lives at present in Oradea.

The Romanian Government (“the Government”) were represented by their Agent, Mr. Răzvan ‑ Horațiu Radu, from the Ministry of Foreign Affairs. The facts of the case, as submitted by the parties, may be summarised as follows. On 18 October 2001, the Public Prosecutor’s Office initiated a criminal investigation against the applicant, accused of malfeasance in public office, fraud and uttering of forged papers. On 26 February 2004, the applicant was brought to trial on indictment on the same charges for which the investigation had been carried out. He was represented by a qualified lawyer throughout the ensuing proceedings. By a final judgment of 5 May 2009, the Târgu Mureș Court of Appeal ruled that the applicant was not responsible for two of the offences with which he had been charged and that he had been granted a pardon for the third.

The overall length of the criminal proceedings amounted to seven years, six months and two days. During this lapse of time, the case was heard before three degrees of jurisdiction in two procedural cycles. Moreover, between the initiation of the criminal investigation and the date on which the indictment was issued there elapsed a period of more than four years. Two referrals of the case also occurred: firstly, the case was referred to a different court of the same jurisdiction, on grounds of the first court’s lack of impartiality, and secondly, the case was remitted to the first instance court for reconsideration, on grounds of procedural errors. COMPLAINTS 1. The applicant complained under Article 6 § 1 of the Convention that the length of the criminal proceedings had been excessive and had failed to meet the “reasonable time” requirement.

2. The applicant also relied on this provision to complain as to the outcome and equity of the proceedings. 3. He complained under Article 5 § 1(c) regarding the lawfulness of the pre-trial detention. 4. Lastly, he complained under Article 5 § 5 with regard to the lack of compensation for his alleged unlawful detention. THE LAW A. Length of proceedings The applicant complained about the length of the criminal proceedings against him, which he deemed unreasonable. He relied on Article 6 § 1 of the Convention which, in so far as relevant, provides as follows: Article 6 § 1 “In the determination of ... any criminal charge against him, everyone is entitled to a ... hearing within a reasonable time by [a] ... tribunal ...” By letter dated 23 August 2010, the Government submitted their proposal to secure a friendly settlement of the present case.

In a further letter dated 4 November 2010 the Government informed the Court that they proposed to make a unilateral declaration with a view to resolving the issue raised by the application. They further requested the Court to strike out the application in accordance with Article 37 of the Convention. The declaration provided as follows: “...the Government hereby wishes to express – by way of the unilateral declaration – its acknowledgement of the unreasonable duration of the domestic proceedings that involved the applicant within the meaning of Article 6 § 1 of the Convention. Consequently, the Government is prepared to pay the applicant the amount of EUR 2,100, which it considers to be reasonable in the light of the Court’s case law.

The sum referred to above, which is to cover any pecuniary and non-pecuniary damage as well as costs and expenses, will be free of any taxes that may be applicable. It will be paid into Romanian lei (RON) at the exchange rate applicable at the time of payment, into the account indicated by the applicant, within three months from the date of notification of the decision taken by the Court pursuant to Article 37 § 1 of the European Convention on Human Rights. In the event of failure to pay this sum within the said three-month period, the Government undertake to pay simple interest on it, from expiry of that period until settlement, at a rate equal to the marginal lending rate of the European Central Bank during the default periods plus three percentage points.

(...) The Government would respectfully suggest that the above declaration might be accepted by the Court as ‘any other reason’ justifying the striking out of the case of the Court’s list of cases, as referred to in Article 37 § 1 (c) of the Convention… ” In his letter of 31 January 2011, the applicant expressed the view that the sum mentioned in the Government’s declaration was unacceptably low. He stressed that he could not accept the amount indicated in the Government’s proposal as providing adequate remedy for the pecuniary, as well as non ‑ pecuniary damage he had sustained. The Court recalls that Article 37 of the Convention provides that it may at any stage of the proceedings decide to strike an application out of its list of cases where the circumstances lead to one of the conclusions specified, under (a), (b) or (c) of paragraph 1 of that Article.

Article 37 § 1 (c) enables the Court in particular to strike a case out of its list if: “for any other reason established by the Court, it is no longer justified to continue the examination of the application”. It also recalls that in certain circumstances, it may strike out an application under Article 37 § 1(c) on the basis of a unilateral declaration by a respondent Government even if the applicant wishes the examination of the case to be continued. To this end, the Court will examine carefully the declaration in the light of the principles emerging from its case-law, in particular the Tahsin Acar judgment ( Tahsin Acar v. Turkey , [GC], no. 26307/95, §§ 75 ‑ 77, ECHR 2003-VI).

The Court has established in a number of cases, including those brought against Romania, its practice concerning complaints about the violation of one’s right to a hearing within a reasonable time (see, for example, Frydlender v. France [GC], no. 30979/96, § 43, ECHR 2000-VII; Cocchiarella v. Italy [GC], no. 64886/01, §§ 69-98, ECHR 2006 ‑ … ; Abramiuc v. Romania , no. 37411/02, § 130, 24 February 2009). Having regard to the nature of the admissions contained in the Government’s declaration, as well as the amount of compensation proposed – which is consistent with the amounts awarded in similar cases – the Court considers that it is no longer justified to continue the examination of the application (Article 37 § 1(c)). Moreover, in light of the above considerations, and in particular given the clear and extensive case-law on the topic, the Court is satisfied that respect for human rights as defined in the Convention and the Protocols thereto does not require it to continue the examination of this part of the application (Article 37 § 1 in fine ). In view of the above, it is appropriate to strike it out of the list.

B. Remaining complaints The applicant further complained under Article 6 as to the outcome and equity of the proceedings. In particular, he alleged that the domestic courts had failed to conduct a proper examination of the evidence submitted before them; that the domestic judgments were not reasoned and that the domestic courts had not been impartial. He also complained under Article 5 § 1 (c) regarding the lawfulness of the pre-trial detention, as well as under Article 5 § 5 with regard to the lack of compensation for his alleged unlawful detention. The Court has examined the remainder of the complaints as submitted by the applicant. However, having regard to all the material in its possession, and in so far as the matters complained of are within its competence, the Court finds that they do not disclose any appearance of a violation of the rights and freedoms set out in the Convention or its Protocols.

It follows that this part of the application must be rejected in accordance with Article 35 §§ 3 and 4 of the Convention. For these reasons, the Court unanimously Takes note of the terms of the respondent Government’s declaration under Article 6 § 1 of the Convention and of the modalities for ensuring compliance with the undertakings referred to therein; Decides to strike the application out of its list of cases insofar as it relates to the above complaint in accordance with Article 37 § 1 (c) of the Convention. Declares the remainder of the application inadmissible. Marialena Tsirli Ján Šikuta Deputy Registrar President