JUGE ET DUCAMP c. FRANCE

RESPONDENT

FRA

HOTĂRÂRE

12.04.2011

Pe scurt

Instanță: CtEDO
Concluzie: Irrecevable

RĂSFOIEȘTE: CtEDO · 2011
DESCARCĂ: PDF · DOCX 🔒 Pro

Citează această cauză

JUGE ET DUCAMP c. FRANCE (CtEDO, 2011)

HUDOC · oficial

SECȚIUNEA A CINCEA DECIZIE PRIVIND RECEVABILITATEA cererii nr. 66170/09 prezentate de Nicolas Juge și Murielle DUCAM împotriva Franței Curtea Europeană a Drepturilor Omului (secțiunea a cincea), care are loc la 12 aprilie 2011 într-o Cameră compusă din Dean Spielmann, președinte, Elisabet Fura, Jean-Paul Costa, Mark Villiger, Isabelle Berro-Lefevre, Ann Power, Ganna Yudkivska, judecători; și a lui Stephen Phillips, grefier adjunct al secțiunii, având în vedere cererea menționată mai sus formulată la 24 noiembrie 2009, după ce a deliberat, pronunță următoarea decizie: "Faptul că reclamanții, dl Nicolas Juge și dl Murielle Ducamp, sunt resortisanți francezi, născuți în 1971 și, respectiv, 1965, rezidenți în Asières-sur-Seine. Ei sunt reprezentați în fața Curții de către dl O. Morice, avocat la Paris. Faptele cauzei, așa cum au fost expuse de solicitanți, pot fi rezumate după cum urmează: În decembrie 2006, societatea SIACI, care a constatat consultarea, de la aceeași adresă IP, a mai multor conturi de mesagerie în cadrul său, a depus o plângere cu constituirea unei părți civile împotriva unei persoane care nu este numită în fața decanului instanțelor de judecată din Nanterra pentru acces fraudulos la un sistem de prelucrare automată a datelor și încălcarea secretului corespondenței. În ianuarie 2007, avocatul reclamantei a trimis o scrisoare procurorului districtual al Republicii, care a fost obligat să comunice dosarul. Această scrisoare menționa că, în executarea unei ordonanțe a președintelui Tribunalului de Comerț din Nanterre, adresa IP a cărei faptă obiectul plângerii fusese identificată ca fiind cea a reclamantului. În plus, Comisia a precizat că reclamantul a fost un fost colaborator care a părăsit întreprinderea în iulie 2006 pentru a se alătura unei societăți concurente și, de atunci, a continuat să-i facă rău. În aceeași zi, procurorul Republicii a solicitat deschiderea unei informații împotriva X. La 2 februarie 2007, a fost desemnat un judecător de judecată. La 15 februarie 2007, reclamantul a fost reținut de un ofițer de poliție judiciară, declarând că a fost ascultat fără ca consimțământul său să fi fost primit în prealabil și fără a fi fost informat cu privire la dreptul său de a fi ascultat sub statutul de martor asistat. La 26 februarie 2007, recurenta a fost audiată la domiciliu fără a fi reținută. În martie 2007, investigatorii au efectuat o nouă analiză a calculatorului reclamanților în prezența lor. În aceeași zi, ofițerul de poliție judiciară însărcinat cu executarea comisiei de recurs a întocmit un raport la adresa magistratului instructor care prezenta rezultatul investigațiilor. El menționa, printre altele, că caracterul faptelor fiind clar stabilit prin acțiunea civilă a reclamantului, intervenția serviciilor de investigație a constat în audierea de la data de 15 februarie 2007. În octombrie 2007, instanța judecătorească va elibera anchetatorilor o nouă comisie de recurs pentru a analiza documentele depuse la cererea sa de reclamant cu privire la activitatea și încetarea activității reclamanților, precum și contextul în care au avut loc intruziunile. În acest context, mai mulți martori au fost interogați cu privire la acțiunile reclamantului în ceea ce privește clientela reclamantului după încetarea funcției sale pe lângă această societate. La 26 februarie 2008, investigatorii au auzit reclamanții sub regimul de custodie. La 26 iunie 2008, reclamanții au fost reținuți de instanța de judecată. În iulie 2008, acest magistrat a emis un aviz de încheiere a audierii și a comunicat cazul procurorului pentru a fi soluționat. Reclamanții au depus o cerere în nulitate a procesului-verbal de luare în custodie publică și a actelor ulterioare. Prin hotărârea din 23 ianuarie 2009, camera de l'inginerie a instanței de apel din Versailles le-a respins cererea. Comisia a considerat că eliberarea unui rechizitoriu introductiv împotriva unei persoane nedenumită nu aducea ea însăși atingere dreptului la apărare. Comisia a adăugat că audierile reclamantului aveau ca unic scop verificarea participării sale la fapte, pe care le nega și pe care le nega și, în momentul audierilor respective, nu au avut ca obiect niciun fel de audieri grave sau care să concorde cu implicarea sa, așa cum nu exista nici împotriva recurentei în cadrul propriei audieri, în cursul căreia și-a justificat conexiunile prin nevoile activității sale profesionale regulate. Reclamanții au formulat un recurs în casație, au contestat audierea lor în calitate de martori și sub regimul de custodie publică, chiar dacă existau indicii grave și concordante de participare la infracțiunile care le-au fost reproșate. Reclamantul a contestat, de asemenea, faptul că nu a fost informat cu privire la dreptul său de a fi ascultat ca martor asistat, în timp ce acesta era numit printr-o scrisoare anterioară rechiziționării introductive, care trebuia, prin urmare, să fie atașat la plângere. La 26 mai 2009, Curtea de Casație a respins recursul, pe motiv că hotărârea instanței judecătorești a fost justificată, din moment ce plângerea cu constituirea unei părți civile nu viza pe nimeni. Prin ordonanța din 28 mai 2010, instanța de judecată i-a trimis pe reclamanți în fața Tribunalului Penal. 1 și 3 (a), (b) și (c) din convenție, reclamanții se plâng a fost audiat ca martor simplu, pe de o parte, și nu a fost informat în timpul plasării lor în custodie pentru dreptul lor de a fi ascultate sub statutul de martor asistat, oferindu-le dreptul la adresa de e-mail a unui avocat care are acces la dosar, pe de altă parte, în timp ce indicii grave și concordante au fost reținuți împotriva lor, reclamantul fiind chiar numit de reclamant înainte de rechiziționare să nu fi fost, în orice caz, asistat de un avocat din momentul în care au fost reținuți. ÎN DREPT Reclamanții se plâng de faptul că audierile lor în cadrul informațiilor judiciare deschise împotriva lor ar fi încălcat dreptul la justiție și respectarea drepturilor la apărare garantate prin art. 6 din convenție, ale căror pasaje relevante sunt astfel exprimate. Orice persoană are dreptul ca cauza sa să fie ascultată în mod echitabil (...) de o instanță (...) care va decide (...) dacă orice acuzație în materie penală îndreptată împotriva ei. (...) Orice inculpat are dreptul, printre altele, să fie informat, în cel mai scurt timp, într-o limbă pe care o înțelege și în detaliu, despre natura și cauza acuzației aduse împotriva sa. (...) să aibă timpul și facilitățile necesare pentru pregătirea apărării sale să se apere pe sine însuși sau să aibă la dispoziția unui susținător ales de el și, în cazul în care nu va avea mijloacele de a plăti un apărător, să poată fi asistat gratuit de un avocat din oficiu, atunci când interesele justiției la (d) Curtea constată că Tribunalul, al cărui motiv este în realitate strâns legat, chiar dacă se referă la mai multe audieri, în cadrul sistemului de custodie sau nu, urmărește să conteste refuzul instanțelor interne și, în ultimă instanță, al Curții de Casație, să anuleze procesele-verbale pe care reclamanții le contestă validitatea, din cauza refuzului de a le acorda statutul de martor asistat, care conferă acestuia dreptul de a fi, încă de la prima sa interogare, asistat de un avocat ales sau declarat din oficiu, în prealabil în cunoștință de cauză și care beneficiază de un acces la dosarul procedurii în termenele prevăzute de lege. Curtea reamintește jurisprudența sa constantă în temeiul căreia examinarea legalității unei proceduri trebuie să se facă în lumina întregii proceduri (a se vedea în special John Murray c. Regatul Unit, 8 februarie 1996, § 63, Recuperarea hotărârilor și a deciziilor 1996-I). Conformitatea unui proces cu principiile prevăzute la art. 6 din Convenție trebuie examinată pe baza întregii proceduri, cu excepția cazului în care un incident sau un anumit aspect au fost semnificative sau au avut o importanță atât de mare încât constituie un element decisiv pentru aprecierea generală a întregului proces. Este important să se menționeze că, chiar și în astfel de cazuri, acest lucru se bazează pe procesul în ansamblul său, că este necesar să se decidă dacă cauza a fost audiată în mod echitabil (Mitterrand c. Franța (dec.), nr 39344/04, 7 noiembrie 2006 și, de asemenea, Hotărârea Pelioire și Sassi c. Franța [GC], n 25444/94, § 46, CEDH 1999-II, Imbrioscia c. Elveția, 24 noiembrie 1993, § 38, seria A n 275, și Miailhe France (n , 26 În speță, Curtea constată că, în cazul în care procedura prin care reclamanții au contestat condițiile audierilor în litigiu este încheiată prin respingerea recursului lor, ei nu au fost încă judecați pe fondul cauzei. Or, în caz de relaxare, aceștia își vor pierde calitatea de victimă (a se vedea mutatis mutandis Lămblame c. Belgia (dec.), 16147/08, 2 martie 2010). Prin urmare, Curtea consideră că cererea este prematură și că aceasta trebuie respinsă pentru neobosirea căilor de atac interne, în conformitate cu art. 35 alineatele (1) și (4) din Convenție. Prin aceste motive, Curtea, în unanimitate, declară cererea inadmisibilă. Stephen Phillips Dean Spielmann Adjunct Președinte