CtEDO 14.04.2011 Auto

CASE OF KARAVANSKYY v. UKRAINE

RESPONDENT
UKR
HOTĂRÂRE
14.04.2011
Pe scurt
Instanță
CtEDO
Concluzie
Violation of Art. 6-1
RĂSFOIEȘTE: CtEDO · 2011
DESCARCĂ: PDF · DOCX 🔒 Pro
Citează această cauză
CASE OF KARAVANSKYY v. UKRAINE (CtEDO, 2011)
HUDOC · oficial

CAUZUL CU JUGAMENTULUI KARAVANSKYY c. UKRAINE (Depunerea nr. 13375/06) HOTĂRÂREA STRASBOURG 14 aprilie 2011 Această hotărâre este finală, dar poate fi supusă revizuirii editoriale. În cazul Karavanskyy c. Ucraina, Curtea Europeană a Drepturilor Omului (A Cincea Secțiune), care stă în calitate de comitet compus din: Mark Villiger, Președinte, Karel Jungwiert, Isabelle Berro-Lefèvre, judecători și Stephen Phillips, Secretarul adjunct al secțiunii, deliberat în privat la 22 martie 2011, emite următoarea hotărâre, adoptată la data respectivă: PROCEDURA Cazul a apărut într-o cerere (nr. 13375/06) împotriva Ucrainei depusă la Curte în temeiul articolului 34 din Convenția pentru protecția drepturilor omului și a libertăților fundamentale („Convenția”) de un național ucrainean, dl Oleksandr Borysovych Karavanskyy („reclamantul”), la 22 martie 2006. Guvernul ucrainean („Guvernul”) a fost reprezentat de agentul lor, dl Y. Zaytsev, al Ministerului Justiției. La 11 februarie 2010, președintele secțiunii a cincea a hotărât să anunțe cererea guvernului. În conformitate cu Protocolul nr. 14, cererea a fost alocată unui comitet de trei judecători. Reclamantul s-a născut în 1954 și trăiește în Kropyvna, regiunea Cherkassy. La 8 aprilie 2002, procurorii au instituit proceduri penale împotriva reclamantului, apoi fondatorul și directorul societății agricole K. și directorul societății Z., cu suspiciune de evaziune fiscală. La 7 mai 2002, proprietatea reclamantului a fost confiscată. La 10 mai 2002, reclamantul a acordat o angajare de a nu se absoarbe. La 17 mai 2002, procurorii au instituit un alt caz penal împotriva reclamantului cu suspiciune de evaziune fiscală. La 26 iunie 2002, procurorii au instituit o procedură penală împotriva reclamantului cu suspiciune de falsificare. Cazurile penale împotriva reclamantului au fost aderate ulterior. 10. La 13 iulie 2002, reclamantul a fost arestat de către poliție. 11. La 15 iulie 2002, el a fost eliberat în cadrul unei angajamente care nu s-a încheiat. 12. La 30 iulie 2002, investigațiile au fost încheiate și cazul a fost trimis la Curtea de Zolotonosha pentru proces. 13. Între mai 2004 și martie 2006, cazul a fost trimis de două ori pentru investigații suplimentare. 14. Între timp, prin hotărârile Curții Comerciale Regionale Cherkassy din 19 iulie 2005 și 16 martie 2006, compania K. a fost declarată insolventă și lichidată. 15. La 4 iulie 2006, investigațiile suplimentare au fost încheiate și la 5 iulie 2006 a fost trimisă Tribunalului Zolotonosha pentru proces. 16. La 10 septembrie 2007, Curtea Zolotonosha a constatat că reclamantul a fost vinovat de evaziune fiscală și de falsificare și l-a condamnat la o amendă de 6.800 hryvnia ucraineană (UAH) [1] , restricție de libertate de doi ani, interzicând orice activitate de afaceri pentru aceeași perioadă. Reclamantul a fost scutit de pedeapsa pentru expirarea statutului de limitări. 17. La 22 ianuarie 2008, Curtea Regională de Apel Cherkassy a anulat hotărârea din 10 septembrie 2007 și a trimis procesul proaspăt în favoarea instanței de primă instanță. Acesta a constatat că aceasta a încălcat cerințele procedurale ale dreptului penal. 18. La 18 martie 2009, Curtea Zolotonosha a constatat că reclamantul a fost vinovat de evaziune fiscală și de falsificare și l-a condamnat la o amendă de 6 800 UAH [2]. La 2 iunie 2009, Curtea Regională de Apel Cherkassy a anulat hotărârea din 18 martie 2009 și a remis cazul pentru anchete suplimentare. 20. La 10 august 2009, procurorii au renunțat la o parte din acuzațiile împotriva reclamantului pentru absența corpusului delicti în acțiunile sale. 21. Cazul este în prezent în așteptare în fața instanței de primă instanță. 22. În cursul procedurii s-au ordonat o serie de examinări de experți care au întârziat procedurile timp de aproximativ trei luni. S-au interogat treizeci și trei de martori. Audierile au fost suspendate de treizeci și șapte de ori, în principal din cauza eșecului reclamantului sau reprezentantului său de a apărea care, în total, a provocat o întârziere de doi ani. Martorii nu au participat la audieri în patruzeci de ocazii care au întârziat procesul pentru aproximativ șase luni. Reclamantul și martorii au fost obligați de autoritățile să asista la audieri având în vedere faptul că neapărat au apărut în instanță. Reclamantul a depus, de asemenea, o serie de cereri de retragere a judecătorului din caz și de studiu a cazului, unele dintre care au fost permise. LEGUL ALEGAT ÎNCĂLCAREA ARTICOLULUI 6 § 1 AL CONVENȚIEI 23. Reclamantul s-a plâns că durata procedurii era incompatibilă cu cerința de „tempo rațional”, prevăzută la articolul § 1 din Convenție, care se menționează după cum urmează: „În determinarea ... orice acuzație penală împotriva lui, toată lumea are dreptul la ... o audiere într-un timp rezonabil de [a] ... tribunal ...” 24. Guvernul a contestat acest argument. Ei au susținut că întârzierile în cadrul procedurii au fost cauzate de complexitatea cazului și de comportamentul reclamantului și altor participanți la procedura. 25. Perioada care trebuie luată în considerare a început la 8 aprilie 2002 și nu s-a încheiat încă. Astfel, a durat aproximativ opt ani și zece luni pentru două niveluri de competență. Admisibilitatea 26. Curtea constată că această plângere nu este, vădit nefondată în sensul articolului 35 § 3 din Convenție, ci și că nu este inadmisibilă din alte motive. Prin urmare, aceasta trebuie declarată admisibilă. Curtea reiterează că raționalitatea duratei procedurii trebuie evaluată în funcție de circumstanțele cauzei și în ceea ce privește următoarele criterii: complexitatea cauzei, comportamentul reclamantului și al autorităților competente (a se vedea, printre multe alte autorități, Pélissier și Sassi c. Franța [GC], nr. 25444/94, § 67, CEDO 1999-II). În plus, aceasta reiterează că un acuzat în cadrul procedurii penale ar trebui să aibă dreptul de a-și efectua cazul cu diligență specială (a se vedea Nakhmanovich c. Rusia , nr. 55669/00, § 89, 2 martie 2006). 28. În ceea ce privește faptele prezentului caz, Curtea observă că întârzierile majore ale procedurii au fost cauzate în timpul anchetelor preliminare în acest caz și în timpul examinării sale de către instanța de primă instanță care a durat aproximativ șase ani și nouă luni. În cursul acestei perioade, cauza a fost transmisă pentru investigații suplimentare de trei ori și o dată pentru reexaminare din cauza încălcărilor procedurale efectuate de instanța de judecată (a se vedea punctele 13, 17 și 19). În astfel de circumstanțe, Curtea constată că responsabilitatea principală pentru lungimea excesivă a procedurii constă în autoritățile interne. În plus, Curtea constată că procesul nu a fost încheiat până în prezent. 29. Curtea a constatat în mod frecvent încălcări ale articolului 6 § 1 din Convenție în cazurile care pun la punct probleme similare cu cele din acest caz (a se vedea Pélissier și Sassi , citate mai sus; Polishchuk v. Ucraina , nr. 21231/04 , §§ 31-32, 15 octombrie 2009). 30. După examinarea tuturor materialelor prezentate, Curtea consideră că guvernul nu a prezentat niciun fapt sau argument care să-l convingă să ajungă la o concluzie diferită în cazul în cauză. Având în vedere jurisprudența sa pe această temă, Curtea consideră că, în cazul instant, durata procedurii a fost excesivă și nu a îndeplinit cerințele de „tempă rațională”. În consecință, a existat o încălcare a articolului 6 § 1 din Convenție. II. ALTE COMPLAINTE 31. Reclamantul s-a plâns de o încălcare a articolului 3 din cauza procedurii penale instituite împotriva acestuia și confiscarea proprietăților societății sale. El s-a plâns în continuare în temeiul articolului 6 §§ 1, 2, 3 (c) și (d) din Convenția și art. 2 din Protocolul nr. 7 privind nedreptățile procedurii penale. Reclamantul a susținut în cele din urmă o încălcare a art. 1 din Protocolul nr. 1 în sensul că societatea K. a fost lichidată și că proprietatea lui a fost confiscată de autoritățile fiscale. Fără a face referire la nicio dispoziție specifică a Convenției, reclamantul se plânge în legătură cu angajamentul de a nu se absoarbe impusă în vederea procedurii penale. 32. Având în vedere materialele în posesia sa, Curtea constată că plângerile reclamantului nu dezvăluie nici o apariție a unei încălcări a drepturilor și libertăților prevăzute în Convenția sau în Protocolurile sale. 33. Rezultă că această parte a cererii trebuie declarată inadmisibilă, vădit nefondată, în conformitate cu art. 35 §§ 3 și 4 din Convenție. III. APLICAREA ARTICOLULUI 41 AL CONVENȚIEI 34. art. 41 din Convenție prevede: „Dacă Curtea constată că a existat o încălcare a Convenției sau a Protocolelor sale și dacă legea internă a Înaltei Parte contractante în cauză permite numai repararea parțială, Curtea permite, dacă este necesar, satisfacție echitabilă părții vătămate.” Daune 35. Reclamantul a solicitat 1.021.457 euro (EUR) în ceea ce privește pecuniarul și 100.000 EUR în ceea ce privește prejudiciile morale. 36. Guvernul a contestat aceste afirmații. 37. Curtea nu discerne nicio legătură de cauzalitate dintre încălcarea constatată și prejudiciile materiale presupuse; de aceea respinge această afirmație. Pe de altă parte, acordă reclamantului 2,200 EUR în ceea ce privește prejudiciile morale. Costurile și cheltuielile 38. Reclamantul a solicitat, de asemenea, 65 EUR pentru costurile și cheltuielile suportate în fața Curții. 39. Guvernul a lăsat această chestiune la discreția Curții. 40. Curtea constată că reclamantul a furnizat documente justificative relevante pentru valoarea de 31 EUR pe care a plătit-o corespunzător Curții. Curtea consideră că dobânzile nejustificate ar trebui să se bazeze pe rata de creditare marginală a Băncii Centrale Europene, la care ar trebui adăugate trei puncte procentuale. Pentru aceste motive, TRIBUNALUL declară în mod inadmisibil plângerea în temeiul articolului 6 § 1 din Convenția privind lungimea excesivă a procedurii admisibile și al restului cererii inadmisibilă; că a existat o încălcare a articolului 6 § 1 din Convenție; deține (a) că Statul pârât trebuie să plătească reclamantului, în termen de trei luni, 2,200 EUR (2 mii două sute de euro) în ceea ce privește neapărat prejudiciu material și 31 EUR (treizeci de euro) pentru costuri și cheltuieli, plus orice impozit care poate fi taxabil, care să fie transformat în moneda națională a statului contestat la rata aplicabilă la data decontare; (b) că de la expirarea celor trei luni menționate mai sus până la decontarea dobânzilor simple se plătesc pe sumele de mai sus la o rată egală cu rata marginală de creditare a Băncii Centrale Europene în timpul perioadei de incumprire plus trei puncte procentuale; respinge restul cererii reclamantului pentru o justă satisfacție. Adoptat în limba engleză și notificat în scris la 14 aprilie 2011, în conformitate cu art. 77 §§ 2 și 3 din Regulamentul de procedură. Stephen Phillips Mark Villiger Președintele adjunct al grefierului [1] Aproximativ 910 euro (EUR). [2] Aproximativ 640 EUR.

§ Cauze similare

Grupate prin similitudine semantică

5 cauze
Sursă