Secțiunea a cincea Cerere nr. 26118/10 prezentată de Herve EON împotriva Franței introdusă la 12 aprilie 2010 EXPOSAT DE FAPTĂ Reclamantul, dl Herve Eon, este un cetățean francez, născut în 1952 și rezident în Laval. Este reprezentat în fața Curții de către dl D Noguères, avocat la Paris. Faptele cauzei, astfel cum au fost expuse de solicitant, pot fi rezumate după cum urmează. La 28 august 2008, ziua vizitei președintelui Republicii la Laval, și în timp ce trecerea de la cortegiul prezidențial a fost iminentă bulevardul Felix Grat, reclamantul, care stătea la marginea acestui bulevard, a pus un mic semn pe care a fost înscrisă fraza Reclamantul se referea la o replică foarte mediată a președintelui Republicii, pronunțată la 23 februarie 2008 în cadrul Salonului agriculturii, în timp ce un agricultor refuzase să-i strângă mâna. Această frază, foarte comentată, a făcut obiectul unei difuzări ample în mass-media. Formula este utilizată de un partid politic și preluată ca slogan în timpul protestelor. Recurentul, arestat imediat de poliție, a fost dus la secția de poliție și a fost dat în judecată de procurorul Republicii pentru ofensarea președintelui Republicii, infracțiunea prevăzută și reprimată prin art. 26 din Legea din 29 iulie 1881. Printr-o hotărâre din 6 noiembrie 2008, Tribunalul de Mare Instanță din Laval l-a declarat pe reclamant vinovat de infracțiunea de ofensare a președintelui Republicii și l-a condamnat la 30 de euro (EUR) de amendă cu suspendare. Dacă inculpatul nu ar fi intenționat să jignească, ci doar intenția de a da o lecție de politețe nepoliticoasă, el nu ar fi ezitat să preîntâmpine propoziția. Prin faptul că își asumă cu strictețe replica, el nu poate susține în mod valabil că nu intenționa să jignească. Problema dublei greutăți, două măsuri, evident subiacente, nici măcar nu se ridică, deoarece legea intenționează să protejeze funcția de președinte al Comunității, și că dl Eon nu se poate tăvăli ca simplu cetățean de a fi tratat de la egal la egal. Astfel, infracțiunea de ofensare a președintelui Republicii este perfect caracterizată (...) pe pedeapsă, instanța a reținut că atât circumstanțele, cât și veniturile mai mult decât modice ale reclamantului (450 EUR pe lună), se impunea un simplu avertisment, care se materializa printr-o amendă calificată Prin hotărârea din 24 martie 2009, Curtea de Apel a lui Angels a confirmat judecata în toate dispozițiile sale. Cu privire la vinovăția reclamantului, ea își motivează hotărârea după cum urmează definiția ; în drept, aceaceasta este denumirea specială a sfidării împotriva șefilor de stat (1959) sau chiar o insultă comisă în mod public împotriva președintelui Republicii (...) și care constituie o infracțiune Jurisprudența admite că infracțiunea este constituită material din orice expresie ofensatoare sau de dispreț, prin orice imputare calomniatoare care, cu ocazia exercitării primei magistraturi a statului, precum și a vieții private a președintelui Republicii, este de natură să îl atingă în onoarea sau în demnitatea sau în considerația sa. Nu este necesar să se elogieze pe termen lung faptul că a-l califica pe președintele Republicii ca fiind sărac con con con con con mai mult înseamnă a-l jigni. Or, mica inscripție care conține fraza incriminată constituie într-adevăr o publicitate a unui mesaj care poate fi realizat prin dulapuri sau afișe expuse publicului (art. 23 din Legea din 1881). Astfel, se stabilește materialitatea faptelor. În această privință, Curtea arată că, în cazul de față, Tribunalul consideră că, în cazul de față, nu este suficient să se pună întrebări cu privire la caracterul jignitor al acestei afirmații, care nu a căzut în domeniul public și nu a devenit o utilizare liberă și lipsită de orice caracter ofensator. Cu alte cuvinte, pârâtul nu poate invoca din bună credință. Herve Eon este un activist, fost ales socialist din Mayenne, care a dus o lungă luptă de susținere activă unei familii turce, în situație neregulamentară pe teritoriul național; lupta politică care a avut loc cu câteva zile înainte de sosirea șefului de stat la Laval, printr-un eșec arzător pentru comitetul de sprijin, deoarece această familie tocmai fusese redirecționată la graniță. Eon a explicat instanței că, în momentul faptelor, era cel puțin amar, așa că angajamentul său politic (corectat de calitatea martorului și senatorului citat de acuzat) și natura cuvintelor folosite, perfect premeditate, exclude definitiv noțiunea de bună credință. Prin urmare, Curtea va adopta motivele primilor judecători care au considerat că inculpatul nu poate susține în mod valabil că nu intenționa să jignească. Faptele sunt stabilite de elementele materiale și intenționate amintite mai sus. Prin urmare, pe bună dreptate, primii judecători au considerat că rezultă din toate aceste date că vina inculpatului trebuie reținută. (...) Curtea de Apel a arătat, de asemenea, că reclamantul nu a dorit să-și ceară scuze, interzicând astfel pronunțarea unei scutiri de la pedeapsă. Curtea a observat că primii judecători prezentaseră că se impunea un simplu avertisment și le-a condus la pronunțarea unei amenzi de principiu de 30 EUR cu suspendare. 1 din cazierul judiciar al dlui Eon purta deja o condamnare pentru un act de distrugere a unei culturi care cuprindea organisme modificate genetic și concluzionează că pedepsele pronunțate erau perfect adaptate naturii faptelor comise și personalităii reclamantului. Printr-o decizie din 14 mai 2009, biroul de asistență judiciară a constatat că resursele reclamantului erau mai mici decât plafonul legal, dar a respins cererea din cauza lipsei unui motiv serios de Casație. Reclamantul a formulat o acțiune în fața magistratului delegat de către primul președinte al Curții de Casație. Prin ordonanța din 15 iunie 2009, acest magistrat a respins acțiunea. Reclamantul a continuat totuși procedura în Casație până la încheierea sa. Prin hotărârea din 27 octombrie 2009, Curtea de Casație a declarat recursul neacceptat, după ce a constatat că niciun mijloc nu era de natură să permită admiterea recursului. Dreptul și practica relevantă Dispozițiile relevante ale legii din 29 iulie 1881 privind libertatea presei sunt astfel formulate art. 26 Încălcarea președintelui Republicii prin unul dintre mijloacele prevăzute la art. 23 este pedepsită cu o amendă de 45 000 EUR. Pedeapsa prevăzută la paragraful precedent se aplică ofensei persoanei care exercită integral sau parțial prerogativele președintelui Republicii. 66-91264 din 12 aprilie 1967, Curtea de Casație a respins recursul formulat împotriva unei hotărâri din 2 februarie 1966 a Curții de Apel de la Paris, care îl condamnase pe reclamant la recurs la 1 000 de franci de amendă (FRF) pentru ofensarea președintelui Republicii. Astfel, Curtea de Casație care, în această privință, se poate referi la cartea în sine, este în măsură să exercite controlul asupra faptului dacă pasajele incriminate constituie ofense președintelui Republicii, în sensul art. 26 din Legea din 29 iulie 1881 Să învețe din această examinare că, dincolo de o critică obiectivă a politicii generalului de Gaulle înainte și în timpul ocupației și în timpul și după eliberare, pasajele în cauză constituie bine, precum și pronunțarea Curții de Apel, o diatribă nu este, așa cum susțin inculpații, un simplu comentariu al evenimentelor la care a asistat autorul cărții, ci un atac deliberat, violent și injurios, împotriva persoanei însuși a președintelui Republicii, cărora le sunt acordate sentimente și motive josnice și josnice. Că, în special, șeful statului este calificat, în aceste pasaje, ca un suflet ambițios și incapabil de reguli, lacom de dominație până la amețeală în stare de halucinație, renunțând la poziția sa în fața dușmanului, încearcă să profite de înfrângerea și nenorocirea țării, motivează divizarea între francezi, practică un depotism jignitor, disprețuiește justiția pe care el ar fi făcut-o ca instrument al mâniei sale, al răzbunării și al urii sale, și a fost cauza exclusivă, în cele din urmă, din cauza propriei sale greșeli, că infecțiile au putrezat puțin corpul și sufletul națiunii prevăzuse că, în această stare, hotărârea atacată a declarat pe bună dreptate că faptele imputate reclamantului intră în previziunile articolelor 26 și 61 din Legea din 29 iulie 1881, ca fiind comise prin unul dintre mijloacele enumerate la art. 23 din aceeași lege; Se așteaptă ca, în cazul în care dreptul de liberă discuție să aparțină oricărui cetățean în temeiul principiilor generale ale dreptului, astfel cum sunt recunoscute prin Constituția celui de-al 4-lea octombrie 1958 și dacă este în conformitate cu aceasta să extindă exercitarea acestei libertăți publice la discutarea actelor politice ale președintelui Republicii, acest liber exercițiu se oprește acolo unde începe ofensarea șefului statului; ca ofensarea adresată cu ocazia actelor politice să ajungă neapărat la persoană; În cazul în care faptele constatate de prevenire au fost săvârșite prin unul dintre mijloacele prevăzute la art. 23 și la art. 28 din Legea din 29 iulie 1881, iar intenția de a ofensa este stabilită, infracțiunea prevăzută și pedepsită prin art. 26 din Legea privind presa este constituită în mod material prin orice expresie ofensatoare sau de dispreț, prin orice imputare calomniatoare care, atât cu ocazia exercitării primei magistraturi a statului, cât și a vieții private a președintelui Republicii, sau a vieții sale publice anterioare alegerii sale, sunt de natură să îl atingă în onoarea sau în demnitatea sa Criticile istorice sau cele care se pretind a fi astfel nu trebuie să scape de aceste reguli mai mult decât controversele politice; (...) În plus, Rezoluția nr. 1577 (2007) a Adunării Parlamentare a Consiliului Europei, intitulată "Către o depenalizare a calomniei" se citește după cum urmează (...) 17. Adunarea invită statele membre 17. abolirea fără întârziere a pedepsei cu închisoarea pentru calomnie 17. 2. pentru a garanta că nu se recurge în mod abuziv la urmărirea penală (...) 17. 3. să definească mai exact în legislația lor conceptul de calomnie, pentru a evita aplicarea arbitrară a legii și pentru a garanta că dreptul civil oferă o protecție efectivă a demnității persoanei afectate de calomnie (...) 17. să interzică din legislația lor privind calomnia orice protecție sporită a personalităților publice, în conformitate cu jurisprudența Curții (...) GrieFS care invocă art. 6 din convenție, reclamantul consideră că respingerea asistenței judiciare pentru a formula recursul său la Curtea de Casație a încălcat dreptul său la un proces echitabil. Invocând art. 10 din Convenție, el consideră că condamnarea sa de către instanțele interne constituie o încălcare a libertății sale de exprimare și afirmă că această expresie era o expresie a umorului, deoarece șeful statului însuși a pronunțat aceste cuvinte cu câteva luni în urmă și a libertății de exprimare. Având în vedere jurisprudența Curții cu privire la art. 10 din convenție, a existat o încălcare a dreptului reclamantului la libertatea de exprimare
Requête n
o
26118/10
présentée par Herve EON
contre la France
introduite le 12 avril 2010
Le requérant, M. Hervé Eon, est un ressortissant français, né en 1952 et résidant à Laval. Il est représenté devant la Cour par M
e
A.
Les circonstances de l'espèce
Les faits de la cause, tels qu'ils ont été exposés par le requérant, peuvent se résumer comme suit.
Le 28 août 2008, jour de la visite du président de la République à Laval, et alors que le passage du cortège présidentiel était imminent boulevard Félix Grat, le requérant, qui se tenait en bordure de ce boulevard, brandit un petit écriteau sur lequel était inscrite la phrase «
casse toi pov'con
».
Le requérant faisait référence à une réplique très médiatisée du président de la République, prononcée le 23 février 2008 lors du Salon de l'agriculture, alors qu'un agriculteur avait refusé de lui serrer la main. Cette phrase, très commentée, fit l'objet d'une large diffusion dans les médias. La formule est utilisée par un parti politique et reprise comme slogan lors des manifestations.
Le requérant, immédiatement interpellé par les policiers, fut conduit au commissariat de police. Il fut poursuivi par le procureur de la République pour offense au président de la République, délit prévu et réprimé par l'article 26 de la loi du 29 juillet 1881. Une convocation devant le tribunal correctionnel lui fut remise le jour même.
Par un jugement du 6 novembre 2008, le tribunal de grande instance de Laval déclara le requérant coupable du délit d'offense au président de la République et le condamna à trente euros (EUR) d'amende avec sursis. Le tribunal se prononça comme suit
:
«
Si le prévenu n'avait pas eu l'intention d'offenser, mais seulement l'intention de donner une leçon de politesse incongrue, il n'aurait pas manqué de faire précéder la phrase «
casse toi pov'con
» par une formule du genre «
on ne dit pas
».
En faisant strictement sienne la réplique, il ne peut valablement soutenir qu'il n'avait pas l'intention d'offenser. La question du deux poids, deux mesures, évidemment sous-jacente, ne se pose même pas, puisque la loi entend protéger la fonction de président de la République, et que Monsieur Eon ne peut se targuer comme simple citoyen d'être traité d'égal à égal.
Le délit d'offense au président de la République est ainsi parfaitement caractérisé (...)
»
Sur la peine, le tribunal releva qu'au regard tant des circonstances que des revenus plus que modiques du requérant (450 EUR par mois), un simple avertissement s'imposait, lequel se matérialisa par une amende qualifiée «
de principe
» par les juges.
Le requérant et le ministère public interjetèrent appel.
Par un arrêt du 24 mars 2009, la cour d'appel d'Angers confirma le jugement en toutes ses dispositions. Sur la culpabilité du requérant, elle motiva son arrêt comme suit
:
«
La définition du «
Petit Larousse
», dans ses éditions de 1959, 2002 et 2006, ne varie quasiment pas
: «
l'offense est une notion qui se définit par une parole ou une action qui blesse quelqu'un dans sa dignité, dans son honneur
; en droit, c'est la dénomination particulière de l'outrage envers les chefs d'état (1959) ou encore outrage commis publiquement envers le président de la République (...) et qui constitue un délit
» (2006).
La jurisprudence admet que le délit est matériellement constitué par toute expression offensante ou de mépris, par toute imputation diffamatoire qui, à l'occasion, tant de l'exercice de la première magistrature de l'Etat, que de la vie privée du Président de la République, est de nature à l'atteindre dans son honneur ou dans sa dignité ou dans sa considération. Il n'est pas nécessaire d'épiloguer longuement sur le fait que qualifier le président de la République de «
pauvre con
» revient à l'offenser.
Or, le petit écriteau comportant la phrase incriminée constitue bien une publicité d'un message qui peut être réalisée par des placards ou des affiches exposés au regard du public (article 23 de la loi de 1881). Ainsi, la matérialité des faits est établie.
La formule «
casse toi pov'con
», qualifiée par les premiers juges de réplique célèbre, ne dispense pas de s'interroger sur le caractère offensant de ce propos, lequel n'est pas tombé dans le domaine public et n'est donc pas devenu d'usage libre et dénué de tout caractère offensant. Autrement dit, le prévenu ne peut arguer de sa bonne foi. A cet égard, la cour relève que M. Hervé Eon est un militant, ancien élu socialiste de la Mayenne, qui venait de mener une longue lutte de soutien actif à une famille turque, en situation irrégulière sur le territoire national
; combat politique qui s'était soldé, quelques jours avant la venue du chef de l'Etat à Laval, par un échec cuisant pour le comité de soutien car cette famille venait d'être reconduite à la frontière. M. Eon a expliqué à la cour qu'au moment des faits, il était à tout le moins amer. Dès lors son engagement politique (corroboré par la qualité du témoin et sénateur cité par le prévenu) et la nature même des propos employés, parfaitement prémédités, exclut définitivement toute notion de bonne foi. La cour adoptera donc les motifs des premiers juges qui ont considéré que le prévenu ne pouvait valablement soutenir qu'il n'avait pas l'intention d'offenser.
Les faits sont établis par les éléments matériels et intentionnels rappelés ci-avant. C'est donc à bon droit que les premiers juges ont estimé qu'il résultait de l'ensemble de ces données que la culpabilité du prévenu devait être retenue. (...)
»
La cour d'appel releva par ailleurs que le requérant n'avait pas souhaité présenter des excuses, interdisant ainsi le prononcé d'une dispense de peine. Elle observa que les premiers juges avaient exposé qu'un simple avertissement s'imposait et les avait conduits au prononcé d'une amende de principe de 30 EUR avec sursis. Elle nota que le bulletin n
o
1 du casier judiciaire de M. Eon portait déjà trace d'une condamnation pour un acte de destruction d'une culture comportant des organismes génétiquement modifiés. Elle en conclut que les peines prononcées étaient parfaitement adaptées à la nature des faits commis et à la personnalité du requérant.
Le requérant forma un pourvoi en cassation. Il sollicita l'aide juridictionnelle auprès du bureau d'aide juridictionnelle près la Cour de cassation. Par une décision du 14 mai 2009, le bureau d'aide juridictionnelle constata que les ressources du requérant étaient inférieures au plafond légal mais rejeta la demande au motif de l'absence de moyen de cassation sérieux. Le requérant exerça un recours devant le magistrat délégué par le premier président de la Cour de cassation. Par une ordonnance du 15 juin 2009, ce magistrat rejeta le recours.
Le requérant poursuivit tout de même la procédure en cassation jusqu'à son terme.
Par un arrêt du 27 octobre 2009, la Cour de cassation déclara le pourvoi non admis, après avoir relevé qu'aucun moyen n'était de nature à permettre l'admission du pourvoi.
B.
Le droit et la pratique pertinents
1.
Les dispositions pertinentes de la loi du 29 juillet 1881 sur la liberté de la presse sont ainsi libellées
:
Article 26
«
L'offense au Président de la République par l'un des moyens énoncés dans l'article 23 est punie d'une amende de 45
000 euros.
Les peines prévues à l'alinéa précédent sont applicables à l'offense à la personne qui exerce tout ou partie des prérogatives du Président de la République.
»
2.
Par un arrêt n
o
66-91264 du 12 avril 1967, la Cour de cassation rejeta le pourvoi formé contre un arrêt du 2 février 1966 de la cour d'appel de Paris, laquelle avait condamné le demandeur au pourvoi à 1
000 francs d'amende (FRF) pour offense au président de la République. Elle motiva son arrêt comme suit
:
«
(...) Qu'ainsi la cour de cassation qui d'ailleurs peut, en la matière, se référer au livre lui-même, est en mesure d'exercer son contrôle sur le point de savoir si les passages incriminés constituent des offenses au président de la République, au sens de l'article 26 de la loi du 29 juillet 1881
;
Qu'il appert de cet examen qu'au-delà d'une critique objective de la politique du général de Gaulle avant et pendant l'occupation, et pendant et après la libération, les passages en cause constituent bien, ainsi que l'énonce la cour d'appel, une «
diatribe
», qui «
n'est pas, comme le prétendent les prévenus, un simple commentaire des événements auxquels a assisté l'auteur du livre, mais une attaque délibérée, violente et injurieuse, contre la personne même du président de la République, auquel sont prêtés des sentiments et des mobiles vils et bas
»
;
Qu'en particulier, le chef de l'état est qualifié, dans ces passages, d'âme ambitieuse et incapable de règle, avide de domination jusqu'au vertige en état d'hallucination, ayant abandonné son poste devant l'ennemi, tente d'exploiter à son profit la défaite et le malheur du pays, fomente la division entre Français, pratique un despotisme outrageant, bafoue la justice dont il aurait fait l'instrument de ses colères, de ses rancunes et de ses haines, et été la cause exclusive, enfin, par sa seule faute, que «
les infections ont peu a peu pourri le corps et l'âme de la nation
»
;
Attendu qu'en cet état, c'est à bon droit que l'arrêt attaqué a dit que les faits imputés au demandeur entrent dans les prévisions des articles 26 et 61 de la loi du 29 juillet 1881, comme ayant été commis par l'un des moyens énumérés à l'article 23 de la même loi;
Attendu en effet que si le droit de libre discussion appartient à tout citoyen en vertu des principes généraux du droit tels qu'ils sont reconnus par la constitution du 4
octobre 1958, et s'il est conforme à celle-ci d'étendre l'exercice de cette liberté publique à la discussion des actes politiques du président de la République, ce libre exercice s'arrête là où commence l'offense au chef de l'état;
Que l'offense adressée à l'occasion des actes politiques atteint nécessairement la personne;
Que lorsque les faits relevés par la prévention ont été commis par l'un des moyens énoncés dans l'article 23 et dans l'article 28 de la loi du 29 juillet 1881, et que l'intention d'offenser est établie, le délit prévu et puni par l'article 26 de la loi sur la presse est matériellement constitué par toute expression offensante ou de mépris, par toute imputation diffamatoire qui, à l'occasion tant de l'exercice de la première magistrature de l'état que de la vie privée du président de la République, ou de sa vie publique antérieure à son élection, sont de nature à l'atteindre dans son honneur ou dans sa dignité
;
Que la critique historique ou qui se prétend telle n'échappe pas plus à ces règles que la controverse politique
; (...)
»
3.
Par ailleurs, la Résolution n
o
1577 (2007) de l'Assemblée parlementaire du Conseil de l'Europe, intitulée «
Vers une dépénalisation de la diffamation
», se lit comme suit
:
«
(...) 17.
l'Assemblée invite les États membres
:
à abolir sans attendre les peines d'emprisonnement pour diffamation
;
à garantir qu'il n'y a pas de recours abusif aux poursuites pénales (...)
;
à définir plus précisément dans leur législation le concept de diffamation, dans le but d'éviter une application arbitraire de la loi, et de garantir que le droit civil apporte une protection effective de la dignité de la personne affectée par la diffamation
;
(...)
à bannir de leur législation relative à la diffamation toute protection renforcée des personnalités publiques, conformément à la jurisprudence de la Cour (...)
»
Invoquant l'article 6 de la Convention, le requérant estime que le rejet de l'aide juridictionnelle pour former son pourvoi devant la Cour de cassation a porté atteinte à son droit à un procès équitable.
Invoquant l'article 10 de la Convention, il considère que sa condamnation par les juridictions internes constitue une atteinte à sa liberté d'expression. Il affirme que cette expression relevait de l'humour, le chef de l'Etat ayant lui-même prononcé ces mots quelques mois auparavant, et de la liberté de parole.
Eu égard à la jurisprudence de la Cour sur l'article 10 de la Convention y a
‑
t-il eu violation du droit du requérant à sa liberté d'expression
?