AFFAIRE KON/NOS CHITZOS SOLINOURGIA ABEE c. GRÈCE

În ceea ce privește cauza Kon/nos Chitzos Solinourgia Abee c. Grecia, Curtea Europeană a Drepturilor Omului (secțiunea întâi), care se află într-un comitet compus din Anatoly Kovler, președinte, George Nicolau, Mirjana Lazarova Trajkovska, judecători, și de Andre Wampach, grefier adjunct de secțiune, După ce a deliberat în camera Consiliului la 29 martie 2011, a pronunțat hotărârea pe care o reprezintă, adoptat la această dată procedural La data la care a început cauza se află o cerere (n 56814/08) îndreptată împotriva Republicii Elene și inclusiv o societate comercială, Kon/nos Chitzos Solinourgia Abeee ( La 18 noiembrie 2008, Curtea a sesizat Curtea în temeiul articolului 34 din Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale (inclusiv Convenția de la Salonic). Recurenta este reprezentată de domnul K. Voykidis, avocat în Baroul de la Salonic. La 23 februarie 2010, președinta primei secțiuni a decis să comunice cererea guvernului. În conformitate cu Protocolul nr. 14, cererea a fost atribuită unui comitet. Prin decizia ministrului economiei din 20 noiembrie 1995, recurenta, o societate producătoare de țevi, a fost supusă unui plan de investiții în valoare de 9 860 601 EUR, a cărui subvenție din partea ministrului economiei din 20 noiembrie 1995 a depășit 4 570 154 EUR. Scopul acestui plan a fost de a transfera această societate din Salonic într-un alt loc și de a moderniza mașinile de producție. Restul capitalului ar proveni din capitalul propriu și din investițiile bancare. Lucrările au mers în mod normal, reclamanta a pus suma corespunzătoare nivelului contribuției sale și 86% din activitatea sa a fost realizată. Cu toate acestea, organul de stat însărcinat cu monitorizarea în profunzime a lucrărilor a întârziat să completeze cel de-al patrulea raport pe o perioadă de douăzeci de luni, astfel încât banca a refuzat să acorde un nou împrumut care să permită continuarea lucrărilor. La 12 mai 2003, Ministerul Economiei a decis să rezilieze investiția și a solicitat rambursarea subvențiilor alocate. Considerând că statul a fost responsabil pentru această situație, recurenta sesizează, la 4 iulie 2003, Consiliul cu privire la o acțiune în anulare a revocării. Prin Hotărârea nr. 1378/2008 din 6 mai 2008, introdusă pe net la 16 iulie 2008, Consiliul a respins acțiunea. Acesta a precizat, printre altele, că afirmațiile recurentei, așa cum au fost prezentate în fața Consiliului de Stat, nu au inclus, nici măcar pe scurt, în cererea pe care recurenta a înaintat-o administrației, astfel încât aceasta să accelereze controlul progresului investițiilor. În plus, Tribunalul a considerat că nu exista nicio legătură de cauzalitate între întârzierile înregistrate de administrație în efectuarea controlului și pierderea posibilității ca reclamanta să fie finanțată de banca care deținea contractul de închiriere. Recurenta susține că durata procedurii a încălcat principiul termenului rezonabil, astfel cum este prevăzut la art. 6 alineatul (1) din convenție, astfel cum a fost formulat Orice persoană are dreptul la audierea cauzei sale (...) într-un termen rezonabil, de către o instanță (...), care va decide (...) contestațiile privind drepturile și obligațiile sale cu caracter civil (...) Perioada care trebuie luată în considerare a început la 4 iulie 2003, cu sesizarea Consiliului de     i s-a încheiat la 16 iulie 2008, cu punerea la punct a hotărârii acestuia. Prin urmare, a durat cinci ani și paisprezece zile pentru o instanță. Cu privire la admisibilitatea 10. Curtea constată că nu este în mod evident întemeiat greșit în sensul articolului 35 alineatul (3) din Convenție. În plus, aceasta arată că nu se confruntă cu niciun alt motiv de refuz. Prin urmare, trebuie să fie declarat admisibil. Pe fond 11. Curtea reamintește că caracterul rezonabil al duratei unei proceduri în care se face recurs apreciază în funcție de circumstanțele cauzei și ținând cont de criteriile consacrate de jurisprudența sa, în special complexitatea cauzei, comportamentul recurentei și cel al autorităților competente, precum și de sfera litigiului pentru cei interesați (a se vedea, printre multe altele, Frydlender c. Franța [GC], n 30979/96, § 43, CEDH 2000-VII). 12. Curtea a tratat în repetate rânduri cauze care ridică întrebări similare cu cele din cazul de față și a constatat încălcarea articolului 6 alineatul (1) din convenție (a se vedea Frydlender citată anterior). 13. Având în vedere jurisprudența sa în această privință, Curtea consideră că, în speță, durata procedurii în litigiu este excesivă și nu răspunde cerinței în termen rezonabil De la aceasta, s-a încălcat art. 6 alineatul (1) al doilea paragraf. Invocând art. 6 alin. (1) din Convenție, reclamanta se plângea de o încălcare a dreptului său la un proces echitabil de către Consiliu, dat fiind că acesta a implicat o interpretare arbitrară a legii în favoarea administrației, a considerat că aceasta din urmă avea dreptate să solicite rambursarea totală a subvenției și că reclamanta ar fi trebuit să invite administrația să dea dovadă de diligență specială. 15. Curtea reamintește că, în temeiul articolului 19 din Convenție, aceasta are sarcina de a asigura respectarea angajamentelor care decurg din Convenție pentru părțile contractante. În special, nu este de competența sa să cunoască erorile de fapt sau de drept presupuse comise de o instanță internă, cu excepția cazului în care și în măsura în care acestea ar fi putut aduce atingere drepturilor și libertăților protejate prin convenție (a se vedea, printre altele, García Ruiz c. Spania [GC], n 30544/96, § 28, CEDO 1999 I 16. În acest caz și având în vedere toate elementele aflate în posesia sa, Curtea, în măsura în care este competentă să cunoască afirmații formulate, nu a constatat nicio aparență de încălcare a drepturilor și libertăților garantate de convenție sau de protocoalele sale. 17. Prin urmare, această parte a cererii este vădit nefondată și trebuie respinsă în temeiul articolului 35 alineatul (3) și al articolului 4 din Convenție. III. PRIVIND APLICAREA ARTICOLULUIUI 41 DIN CONVENȚIE 18. În cazul în care Curtea declară că a avut loc o încălcare a Convenției sau a protocoalelor sale și dacă dreptul intern al Înaltei P ă r ț i contractante nu permite să se desprindă de consecințele acestei încălcări, Curtea acordă părții care, dacă este cazul, acordă o satisfacție echitabilă. Cu privire la prejudiciul moral pe care l-ar fi suferit. 20. În schimb, Curtea nu a prezentat nicio referire în această privință. 21. Curtea nu a constatat o legătură de cauzalitate între încălcarea constatată și prejudiciul material invocat și respinge această cerere. În schimb, aceasta consideră că este necesar să se acorde recurentei 5 000 EUR pentru prejudiciile morale, plus orice sumă care poate fi datorată cu titlu de impozit. Taxe și cheltuieli de judecată 22. Recurenta nu a prezentat nicio cerere pentru cheltuieli și cheltuieli de judecată. Prin urmare, Curtea consideră că nu este necesar să îi acorde o sumă în acest sens. Interese moratorii 23. Curtea consideră adecvată stabilirea ratei dobânzii moratorii pe rata dobânzii dobânzii la facilitatea de împrumut marginală a Băncii Centrale Europene majorată cu trei puncte procentuale. PE CES MOTIVE, CURȚA ÎN LÂNGĂ, Declară cererea admisibilă cu privire la motivul întemeiat pe durata excesivă a procedurii și inadmisibilă pentru surplusul menționat în ceea ce privește încălcarea articolului 6 alineatul (1) din Convenție A declarat că statul pârât trebuie să plătească recurentei, în termen de trei luni, 5 000 EUR (cinci mii EUR), pentru daune morale, plus orice sumă care poate fi datorată cu titlu de impozit; de la data expirării termenului menționat și până la data de plată, această sumă va crește de la o dobândă simplă la o rată egală cu cea a facilității de creditare marginală a Băncii Centrale Europene care se aplică în această perioadă, plus trei puncte procentuale resping cererea de satisfacție echitabilă pentru surplus. Adoptat în limba franceză și apoi comunicat în scris la 19 aprilie 2011, în conformitate cu art. 77 alineatele (2) și (3) din Regulamentul de procedură. André Wampach Anatoly Kovler Modululer Adjunct Președinte

PREMIÈRE SECTION

AFFAIRE

KON/NOS CHITZOS SOLINOURGIA ABEE c. GRÈCE

(

Requête n

o

56814/08)

ARRÊT

STRASBOURG

19 avril 2011

Cet arrêt est définitif. Il peut subir des retouches de forme.

En l’affaire Kon/nos Chitzos Solinourgia Abee c. Grèce,

La Cour européenne des droits de l’homme (première section), siégeant en un Comité composé de

:

Anatoly Kovler,

président,

George Nicolaou,

Mirjana Lazarova Trajkovska,

juges,

et de André Wampach,

greffier adjoint

de section,

Après en avoir délibéré en chambre du conseil le 29 mars 2011,

Rend l’arrêt que voici, adopté à cette date

:

PROCÉDURE

1.

A l’origine de l’affaire se trouve une requête (n

o

56814/08) dirigée contre la République hellénique et dont une société commerciale, Kon/nos Chitzos Solinourgia Abee («

la requérante

»), ayant son siège à Thessalonique, a saisi la Cour le 18

novembre

2008 en vertu de l’article 34 de la Convention de sauvegarde des droits de l’homme et des libertés fondamentales («

la Convention

»).

2.

La requérante est représentée par M

e

K. Voulkidis, avocat au barreau de Thessalonique. Le gouvernement grec («

le Gouvernement

») est représenté par son agent, M. A. Tzeferakos, président du Conseil juridique de l’Etat.

3.

Le 23 février 2010, la présidente de la première section a décidé de communiquer la requête au Gouvernement. En application du Protocole n

o

14, la requête a été attribuée à un Comité.

EN FAIT

LES CIRCONSTANCES DE L’ESPÈCE

4.

La requérante, une société qui fabrique des tuyaux, fut soumise, par une décision du ministre de l’Economie du 20 novembre 1995, à un plan d’investissement d’un montant de 9

860

601 euros dont la subvention de la part de l’Etat atteindrait 4

570

154 euros. Le but de ce plan était de transférer cette société de Thessalonique à un autre endroit et de procéder à la modernisation de ses machines de production. Le restant du capital proviendrait de ses fonds propres et d’emprunts bancaires. Les travaux avancèrent normalement, la requérante déposa le montant correspondant à la hauteur de sa contribution et 86% de l’ouvrage avait été réalisé. Toutefois, l’organe étatique chargé de surveiller l’avancement des travaux tarda à compléter son quatrième rapport pendant une période de vingt mois, de sorte que la banque refusa d’accorder un nouvel emprunt permettant la poursuite des travaux. Le 12 mai 2003, le ministère de l’Economie décida de révoquer l’investissement et réclama le remboursement des subventions allouées.

5.

Estimant que l’Etat était responsable de cette situation, la requérante saisit, le 4 juillet 2003, le Conseil d’Etat d’un recours en annulation de la révocation.

6.

Par arrêt n

o

1378/2008 du 6 mai 2008, mis au net le 16 juillet 2008, le Conseil d’Etat rejeta le recours. Il précisa, entre autres, que les allégations de la requérante, telles que présentées devant le Conseil d’Etat, ne figuraient, même pas en bref, dans la requête que la requérante avait soumise à l’administration afin que celle-ci accélère le contrôle du progrès de l’investissement. Il releva, en outre, qu’aucun lien de causalité n’était établi entre le retard pris par l’administration pour procéder au contrôle et la perte de la possibilité pour la requérante d’être financée par la banque émettrice de l’emprunt.

EN DROIT

I.

SUR LA VIOLATION ALLÉGUÉE DE L’ARTICLE 6 § 1 DE LA CONVENTION AU REGARD DE LA DURÉE DE LA PROCÉDURE

7.

La requérante allègue que la durée de la procédure a méconnu le principe du «

délai raisonnable

» tel que prévu par l’article 6 § 1 de la Convention, ainsi libellé

:

«

Toute personne a droit à ce que sa cause soit entendue (...) dans un délai raisonnable, par un tribunal (...), qui décidera (...) des contestations sur ses droits et obligations de caractère civil (...)

»

8.

Le Gouvernement n’a pas soumis d’observations.

9.

La période à considérer a débuté le 4 juillet 2003, avec la saisine du Conseil d’Etat et s’est terminée le 16 juillet 2008, avec la mise au net de l’arrêt de celui-ci. Elle a donc duré cinq ans et quatorze jours pour une instance.

A.

Sur la recevabilité

10.

La Cour constate que ce grief n’est pas manifestement mal fondé au sens de l’article 35 § 3 de la Convention. Elle relève en outre qu’il ne se heurte à aucun autre motif d’irrecevabilité. Il convient donc de le déclarer recevable.

B.

Sur le fond

11.

La Cour rappelle que le caractère raisonnable de la durée d’une procédure s’apprécie suivant les circonstances de la cause et eu égard aux critères consacrés par sa jurisprudence, en particulier la complexité de l’affaire, le comportement de la requérante et celui des autorités compétentes ainsi que l’enjeu du litige pour les intéressés (voir, parmi beaucoup d’autres,

Frydlender c. France

[GC], n

o

30979/96, § 43, CEDH 2000-VII).

12.

La Cour a traité à maintes reprises d’affaires soulevant des questions semblables à celle du cas d’espèce et a constaté la violation de l’article

6 §

1 de la Convention (voir

Frydlender

précité).

13.

Compte tenu de sa jurisprudence en la matière, la Cour estime qu’en l’espèce la durée de la procédure litigieuse est excessive et ne répond pas à l’exigence du «

délai raisonnable

».

Partant, il y a eu violation de l’article 6 § 1.

II.

SUR LES AUTRES VIOLATIONS ALLÉGUÉES

14.

Invoquant l’article 6 § 1 de la Convention, la requérante se plaint d’une violation de son droit à un procès équitable par le Conseil d’Etat, car celui-ci procéda à une interprétation arbitraire de la loi en faveur de l’administration, jugea que cette dernière avait raison à demander le remboursement de l’intégralité de la subvention et que la requérante aurait dû inviter l’administration à faire preuve de diligence particulière.

15.

La Cour rappelle qu’aux termes de l’article 19 de la Convention, elle a pour tâche d’assurer le respect des engagements résultant de la Convention pour les Parties contractantes. En particulier, il ne lui appartient pas de connaître des erreurs de fait ou de droit prétendument commises par une juridiction interne, sauf si et dans la mesure où elles pourraient avoir porté atteinte aux droits et libertés sauvegardés par la Convention (voir, notamment,

García Ruiz c. Espagne

[GC], n

o

30544/96, § 28, CEDH

1999

‑

I).

16.

En l’occurrence et compte tenu de l’ensemble des éléments en sa possession, la Cour, dans la mesure où elle est compétente pour connaître des allégations formulées, n’a relevé aucune apparence de violation des droits et libertés garantis par la Convention ou ses Protocoles.

17.

Il s’ensuit que cette partie de la requête est manifestement mal fondée et doit être rejetée en application de l’article 35 §§ 3 et 4 de la Convention.

III.

SUR L’APPLICATION DE L’ARTICLE 41 DE LA CONVENTION

18.

Aux termes de l’article 41 de la Convention,

«

Si la Cour déclare qu’il y a eu violation de la Convention ou de ses Protocoles, et si le droit interne de la Haute Partie contractante ne permet d’effacer qu’imparfaitement les conséquences de cette violation, la Cour accorde à la partie lésée, s’il y a lieu, une satisfaction équitable.

»

A.

Dommage

19.

La requérante réclame 4

700

000 euros (EUR) au titre du préjudice matériel et 4

300

000 euros au titre du préjudice moral qu’elle aurait subi.

20.

Le Gouvernement n’a pas soumis d’observations à cet égard.

21.

La Cour n’aperçoit pas de lien de causalité entre la violation constatée et le dommage matériel allégué et rejette cette demande. En revanche, elle estime qu’il y a lieu d’octroyer à la requérante 5

000 EUR au titre du préjudice moral, plus tout montant pouvant être dû à titre d’impôt.

B.

Frais et dépens

C.

Intérêts moratoires

23.

La Cour juge approprié de calquer le taux des intérêts moratoires sur le taux d’intérêt de la facilité de prêt marginal de la Banque centrale européenne majoré de trois points de pourcentage.

PAR CES MOTIFS, LA COUR À L’UNANIMITÉ,

1.

Déclare

la requête recevable quant au grief tiré de la durée excessive de la procédure et irrecevable pour le surplus

;

2.

Dit

qu’il y a eu violation de l’article 6 § 1 de la Convention

;

3.

Dit

a)

que l’Etat défendeur doit verser à la requérante, dans les trois mois, 5

000 EUR (cinq mille euros), pour dommage moral, plus tout montant pouvant être dû à titre d’impôt ;

b)

qu’à compter de l’expiration dudit délai et jusqu’au versement, ce montant sera à majorer d’un intérêt simple à un taux égal à celui de la facilité de prêt marginal de la Banque centrale européenne applicable pendant cette période, augmenté de trois points de pourcentage

;

4.

Rejette

la demande de satisfaction équitable pour le surplus.

Fait en français, puis communiqué par écrit le 19 avril 2011, en application de l’article 77 §§ 2 et 3 du règlement.

André Wampach

Anatoly Kovler

Greffier adjoint

Président