CtEDO 19.04.2011 Auto

CASE OF ATANASOV v. "THE FORMER YUGOSLAV REPUBLIC OF MACEDONIA" (No. 2)

RESPONDENT
MKD
HOTĂRÂRE
19.04.2011
Pe scurt
Instanță
CtEDO
Concluzie
Violation of Art. 6-1;Violation of Art. 6-3-d
RĂSFOIEȘTE: CtEDO · 2011
DESCARCĂ: PDF · DOCX 🔒 Pro
Citează această cauză
CASE OF ATANASOV v. "THE FORMER YUGOSLAV REPUBLIC OF MACEDONIA" (No. 2) (CtEDO, 2011)
HUDOC · oficial

Prima secțiune CAUZĂ ATANASOV v. REPUBLICA FORMERYYUGOSLAV DE MACEDONIA ( nr. 41188/06) HOTĂRÂREA STASBOURG 19 aprilie 2011 FINAL 19/07/2011 Această hotărâre a devenit finală în temeiul articolului 44 § 2 din Convenție. Poate fi supusă revizuirii editoriale. În cazul Atanasov v. fosta Republică Iugoslavă a Macedoniei ( nr. Curtea Europeană a Drepturilor Omului (prima secțiune), ședința în calitate de Cameră compusă din: Nina Vajić, Președintele, Christos Rozakis, Peer Lorenzen, Khanlar Hajiyev, George Nicolaou, Mirjana Lazarova Trajkovska, Julia Laffranque, judecători și André Wampach, grefierul adjunct al secțiunii, având deliberat în privat la 29 martie 2011, pronunță următoarea hotărâre, care a fost adoptată la data respectivă: Cazul a apărut într-o cerere (nr. 41188/06) împotriva fostei Republici Iugoslave a Macedoniei depusă la Curte în temeiul articolului 34 din Convenția pentru protecția drepturilor omului și a libertăților fundamentale („Convenția”) de către un național macedonean, dl Sande Atanasov („reclamantul”), la 9 septembrie 2006. Reclamantul a fost reprezentat de doamna V. Koceva, avocat care practică în Negotino. Guvernul macedonean (“Guvernul”) a fost reprezentat de agentul lor, dna Lazareska Gerovska. Reclamantul a pretins nedreptatea procedurală, în special faptul că instanțele interne și-au respins cererea de a-l încrucișa pe dl G.A., singurul martor care a prezentat dovezi împotriva lui La 1 Martie 2010 Președintele Secțiunii V a cincea a hotărât să comunice această plângere guvernului. La 1 februarie 2011, Curtea a schimbat componența secțiunilor sale (art. 25 § 1). Cazul a fost atribuit Primei Secțiuni nou compuse (art. 52 § 1). FACTELE CIRCUMSTANCELE CAUZULUI Reclamantul s-a născut în 1959 și trăiește în Negotino. Reclamantul a fost angajat și acționar al societății N. („societatea”) și a fost, de asemenea, președinte al Sindicatului Muncitorilor. La 28 iunie 2002, a fost publicată o scrisoare în ziarul M.D. cu următorul titlu: „Alianțe neobișnuite au distrus fabrica de producție de cablu Negotino” (“[...] Numele reclamantului a fost indicat ca autor al textului. Acesta din urmă a vorbit despre problemele angajaților și acționarii societății. A afirmat că, de când dl B.J. a devenit directorul executiv al companiei, acționarii au fost privați de drepturile lor și au apăsat pentru a retrage procesele împotriva conducerii societății. Acesta a respins Uniunea Muncitorilor și și-a desemnat propriul sindicat. De asemenea, acesta a declarat, printre altele „... Eu, în calitate de președinte al Uniunii noastre, am fost concediat în proceduri disciplinare nejustificate ... Am spus deja că dl I.G. și dl. B.J., șeful executiv al companiei, au preluat de la noi fabrica și au participat la activități criminale în aceste doi ani și jumătate. Noi, angajații, suntem concediați în proceduri disciplinare false, în timp ce mai mulți angajați seniori sunt sub presiune continuă să părăsească fabrica ca redundant. De ce legea nu poate ajunge ... Dl B.J.? ...” La 1 iulie 2002, dl B.J. a prezentat Tribunalului de Primă Instanță („jurisprudență”) o plângere penală privată împotriva reclamantului de difamare. La 24 martie 2003, el a completat plângerea și a solicitat ca reclamantul să fie responsabil pentru difamarea unui alt articol publicat la 5 martie 2003 într-un ziar săptămânal 10. La o dată neespecificată în 2004, judecătorul judecător a ordonat ca poliția să asiste în asigurarea prezenței reclamantului la o audiere. Reclamantul s-a bazat, printre altele, pe acest ordin, în cererea sa de retragere a judecătorului judecător, care nu a avut niciun folos. 11. Potrivit procesului-verbal al audierii din 25 ianuarie 2005, dl A.M., jurnalist, și un editor șef al ziarului M.D. nu a apărut deoarece nu au fost convocate în mod corespunzător. În această ocazie, reclamantul a declarat următoarele: „... consider că plângerea penală nu a fost susținută deoarece singura dovadă împotriva mea a fost extrasul ziarului care îmi poartă numele. Nu există nici o altă dovadă că sunt autorul scrisorii. Este bine cunoscut că o scrisoare sau declarație va fi publicată numai dacă este semnat de autor...” 12. Dl B.J. a declarat, printre altele, „... cu privire la scrisoarea în cauză, care a fost semnată de [reclamantul], am știut că a fost trimisă de el din moment ce o altă scrisoare cu conținut similar, semnată de [reclamantul], a fost publicată mai devreme de ziar ... declarațiile difamatorii sunt similare cu unele declarații anterioare pe care el le face în mod continuu direct pentru mine sau prin e-mail. La fiecare întâlnire [reclamantul] a făcut aceleași acuzații descrise în plângerea penală. El are o pagină web în care mulți alți și eu sunt menționați și descris în același fel ca în ziar M.D. ... 13. Potrivit minutelor, instanța de judecată a ordonat ca domnul A.M. și editorul șef al ziarului să fie convocat pentru următoarea ședință. 14. Într-o scrisoare din 23 iunie 2005 (data din 20 iunie 2003 a fost, de asemenea, indicată) Dl G.A., directorul ziarului a declarat, printre altele „... vă informam că autorul scrisorii publicate ... este [reclamantul], a cărui semnătură a fost sub text. Prin regulă publicăm doar scrisori, care poartă semnătura și adresa autorului, precum și numărul de carte de identitate. Ziarul păstrează aceste scrisori timp de treizeci de zile înainte de a le distruge. Ele pot fi păstrate mai mult decât dacă provoacă motive sau devin subiectul procesului judiciar sau în scopul identificării autorilor. Prezenta scrisoare, semnată de [reclamantul] și publicată în ziarul nostru, nu a provocat motive și nu a fost contestată autenticitatea sa. Prin urmare, nu este stocat în dosarele noastre.” 15. La 7 noiembrie 2005, dl B.J. a retras plângerea pe care a depus-o la 24 martie 2003. 16. În cursul unei audieri de la 6 decembrie 2005, reclamantul a declarat că scrisoarea relevantă a fost publicată fără permisiunea sa. În remarcile concludente, el a reiterat că nu a fost autorul scrisorii și că nu au fost prezentate dovezi care să dovedească contrariul. 17. În aceeași dată, instanța de judecată a condamnat reclamantul și l-a condamnat la trei ani de închisoare, suspendat timp de un an. Curtea a declarat, printre altele: „... scrisoarea dlui G.A. din 23 iunie 2005 confirmă că reclamantul a fost autorul scrisorii publicate în ziarul M.D. ... textul în sine se referă la exploatarea fabricii, în special a directorului său, reclamantul. Scrisoarea menționează că acuzatul, în calitate de președinte al Uniunii, a fost respins în proceduri disciplinare false. Prin urmare, din conținutul că [reclamantul] este autorul textului. În apărarea sa, [reclamantul] a declarat că el a fost președinte al Uniunii și a fost respins. Deoarece evenimentele legate de el, se poate concluziona că el a scris scrisoarea și a semnat-o ... Curtea a evaluat apărarea reclamantului că nu există dovezi că el este autorul scrisorii ... și că plângerea penală nu a fost susținută în absența unei astfel de probe ... în plus, el a declarat că el nu a dat permisiunea de publicare și că el nu va răspunde dacă a trimis scrisoarea la ziar. Că acuzatul a comis crima și a fost autorul scrisorii este confirmat prin scrisoarea directorului ziarului ... mărturia reclamantului a confirmat, de asemenea, că acuzatul a fost autorul textului ... deoarece [reclamantul] a făcut declarații similare direct la el .... Pe de altă parte, [reclamantul] nu a prezentat nici o dovadă care să nu fi fost autorul scrisorii, nici nu s-a opus ziarului în acest sens. În consecință, el nu a prezentat nici o dovadă care să contrazică declarațiile făcute de directorul ziarului în scrisoarea sa ...” 18. La 18 februarie 2006, reclamantul a interzis împotriva acestei hotărâri susținând că reclamantul nu a prezentat nicio dovadă care să-și confirme vina. În acest sens, el a susținut că reclamantul ar fi putut obține o copie a scrisorii inițiale în sprijinul plângerii penale, pe care le-a depus-o trei zile după publicarea acesteia. El nu a reușit să facă acest lucru din moment ce nu a existat nicio scrisoare cu semnătura sa, iar el a reiterat că nu a semnat scrisoarea și că altcineva și - a pus numele sub text. El a plâns în continuare că: „... judecătorul judecător a pronunțat hotărârea fără să fi examinat singurul martor menționat în decizia. Deși judecătorul judecător a cerut prezența sa, el – directorul ziarului, nu a apărut în instanță. El nu a prezentat probe orale înaintea instanței, ci a trimis în schimb, scrisoarea în care a afirmat fără îndoială că semnătura, adresa și numărul meu de carte de identitate au fost indicate sub text. Din moment ce instanța a convocat acest martor, nu ar fi trebuit să fie înlocuit cu scrisoarea. Acest martor ar fi trebuit să fi fost auzit în prezența mea și instanța ar fi trebuit să-mi permită să-l confrunte ... În acest sens invoc art. 6 din Convenția ...” 19. Reclamantul se mai plânge că el nu a fost dat acces la dosar și nu a fost autorizat să facă copii. În sfârșit, el se plângea că judecătorul judecător a ordonat poliției să-și asigure participarea la proces, presupunând că nu a reușit să apară în instanță în ocazii anterioare. În acest sens, el susține că nu există dovezi în cazul în care a fost convocat în mod corespunzător. 20. La 9 martie 2006, Curtea de Apel Skopje a respins apelul reclamantului care a afirmat că, printre altele, „... nu au existat defecte procedurale substanțiale ... instanța de judecată a luat în considerare în mod corespunzător toate dovezile, a stabilit faptele corect și a rendu o decizie care este clară și suficient de motivată ... Având în vedere că nu există motive în apelul [reclamantului] care ar contrazice concluziile instanței de judecată referitoare la existența infracțiunii și responsabilitatea [reclamantului] penal, această instanță respectă faptele stabilite de instanța de judecată.” 21. Această decizie a fost preluată în fața reclamantului la 22 martie 2006. 22. La 21 iunie 2006, reclamantul a solicitat procurorului să depună o cerere la Curtea Supremă de protecție a legalității. Potrivit lui, procurorul public a respins această cerere. II. LEI DOMESTICE RELEVANT 23. Secțiunea 418 (7) din Actul de procedură penală din 2005 (versiune consolidată), cu condiția ca un caz să poată fi cazul. Reînnoit dacă Curtea Europeană a Drepturilor Omului a dat o hotărâre finală care constată încălcarea drepturilor sau libertăților omului, aceeași dispoziție este prevăzută la art. 449 alin. (6) din noul Act penal, care a intrat în vigoare în 2010 și ar deveni aplicabilă la doi ani de la intrarea în vigoare a acesteia. Reclamantul s-a plâns în temeiul articolului 6 § § § § 1 și al treilea lit. (d) din Convenție că instanța internă a refuzat să examineze dl G.A., singurul martor, al cărui scrisoare a servit ca element de probă importantă pe care se rezumă condamnarea sa. De asemenea, el se plângea că principiul egalității de arme a fost încălcat de când instanța de judecată a ordonat ca participarea sa la proces să fie asigurată prin forță, care nu a fost cazul dlui G.A., care a refuzat, de asemenea, să apară în instanță. În cele din urmă, el a susținut că nu a fost autorizat să inspecteze dosarul. art. 6 §§ 1 și 3 lit. (d) din Convenție, în măsura în care este relevant, se citește după cum urmează: art. 6 §§§ 1 și 3 lit. (d) „În determinarea oricărei acuzații penale împotriva lui, toată lumea are dreptul la o audiere corectă ... de [a] ... tribunal ...” ... Fiecare acuzat de o infracțiune penală are următoarele drepturi minime: ... (d) să examineze sau să fi examinat martorii împotriva lui și să obțină prezența și examinarea martorilor în numele său, în aceleași condiții ca martorii împotriva lui;” Admisibilitate Nerespectarea dlui G.A. 25. Guvernul nu a formulat nicio opoziție cu privire la admisibilitatea acestei plângeri. 26. Curtea constată că această plângere nu este, vădit nefondată în sensul art. 35 § 3 lit. (a) din Convenție. Reclamantul a afirmat încălcarea principiului egalității de arme, deoarece instanța de judecată nu a solicitat, spre deosebire de cazul său, ca poliția să asigure participarea dlui G.A. la proces. În sfârșit, se presupune că a fost refuzat accesul la dosarul. 28. Curtea a examinat aceste plângeri. Cu toate acestea, având în vedere tot materialul în posesia sa, și în măsura în care chestiunile reclamate sunt de competența sa, Curtea constată că acestea nu dezvăluie nicio apariție a unei încălcări a drepturilor și libertăților prevăzute în Convenția sau în Protocolurile sale. 29. Rezultă că această parte a cererii este evident nefondată și trebuie respinsă în conformitate cu art. 35 §§ 3 a) și 4 din Convenție. Guvernul a susținut că reclamantul nu a formulat o cerere explicită de a dl G.A., precum și orice alt martor, nu a contestat decizia judecătorului judecător de a admite scrisoarea dlui G.A. în dovadă. Judecătorul judecătorului a considerat scrisoarea suficient pentru a corrobora vinanța reclamantului și nu a găsit motive pentru a auzi dovezile orale de la dl G.A. Referindu-se la jurisprudența relevantă a Curții, Guvernul a susținut că este în competența instanțelor interne să decidă despre admisibilitatea probelor sau modul în care ar trebui evaluată. 31. Reclamantul a reiterat argumentele sale că a fost condamnat fără a fi avut posibilitatea de a confrunta singurul martor care a prezentat dovezi împotriva lui. El a afirmat că condamnarea sa nu se baza pe fapte, ci pe presupunerea că a fost autorul scrisorii. Înainte de instanțe interne, el a susținut, în zadar, că nu a semnat scrisoarea și că a fost publicată fără permisiunea sa. În acest sens, el a prezentat o copie a unei scrisori care, deși nu a semnat, a fost publicată de un ziar în martie 2010. El a concluzionat că a fost de partea reclamantului să furnizeze o copie a scrisorii semnate în sprijinul plângerii penale. Având în vedere că garanțiile articolului 6 § 3 litera (d) sunt aspecte specifice ale dreptului la un proces echitabil prevăzut la alineatul (1) din prezentul articol, Curtea va lua în considerare plângerea referitoare la neexaminarea dlui G.A. în temeiul celor două dispoziții luate împreună (a se vedea Asch c. Austria, 26 aprilie 1991, § 25, Serie A nr. 203). 33. Curtea reiterează că, ca regulă generală, este instanța națională să evalueze dovezile dinaintea lor, precum și relevanța dovezilor pe care inculpații doresc să le aducă (a se vedea Barberà, Messegué și Jabardo c. Spania , 6 decembrie 1988, § 68, Serie A nr. 146). Mai precis, art. 6 § 3 (d) le lasă, din nou ca regulă generală, să evalueze dacă este adecvat să numească martori, în sensul „autonom” dat acestui cuvânt în sistemul Convenției; „nu solicită participarea și examinarea fiecărui martor în numele acuzatului (a se vedea Engel și alții c. Olanda, 8 iunie 1976, § 91, Serie A nr. 22, și Bricmont c. Belgia , 7 Iulie 1989, § 89, Serie A nr. 158. 34. Sarcina Curții este de a stabili dacă procedurile în cauză, considerate în ansamblu, au fost corecte în conformitate cu art. 6 § 1 (a se vedea Hotărârea Vidal c. Belgia din 22 aprilie 1992, Serie A nr. 235-B, § 33). Cu toate acestea, chiar dacă în mod normal instanțele naționale decid dacă este necesar sau recomandabil să cheme un martor, ar putea exista circumstanțe excepționale care ar putea impune Curții să concluzioneze că neaudierea unei persoane ca martor a fost incompatibilă cu art. 6 (a se vedea Popov c. Rusia, nr. 26853/04, § 179, 13 iulie 2006). 35. În cazul în cauză, Curtea constată că reclamantul a fost condamnat că a făcut declarații difamatorii împotriva dlui B.J. în scrisoarea publicată în ziarul M.D. În acțiunea în cauză, instanța internă a auzit reclamantul și reclamantul. Reclamantul a contestat faptul că a fost autorul scrisorii susținând că nu l-a semnat și nu a acceptat în consecință publicării sale. Reclamantul a declarat că declarațiile difamatorii formulate în scrisoarea sunt similare cu unele declarații anterioare pe care le-a spus reclamantul. Curtea de judecată s-a mai referit la scrisoarea în sine și a concluzionat că evenimentele descrise în acest articol au fost legate de reclamant. Că reclamantul a fost autorul textului, instanța s-a bazat pe scrisoarea dlui G.A. din 23 iunie 2005, în care a confirmat că scrisoarea în cauză a fost depusă de solicitant, fapt care a fost evident din semnătura sa în temeiul textului. Ziarul nu are scrisoarea inițială. În sfârșit, instanța de judecată a susținut că reclamantul nu a prezentat nici o dovadă că el nu a fost autorul textului. 36. Este clar din decizia instanței de judecată din 6 decembrie 2005, că condamnarea reclamantului se bazează în principal pe scrisoarea dlui G.A.. Curtea nu a tratat această scrisoare pur și simplu ca un element de informații, ci ca dovada adevărului acuzațiilor că reclamantul a fost autorul scrisorii. În absența scrisorii originale, nu există dovezi directe care leagă cu reclamantul. Este de remarcat că scrisoarea dlui G.A. a fost admisă în dovadă după ce instanța de judecată a eșuat să asigure participarea unui jurnalist și a editorului principal al ziarului, martori care au fost propusi pentru examinare, presupus, de către solicitant. Din apelul reclamantului din 18 februarie 2006, se pare că această scrisoare a fost admisă după ce instanța de judecată nu a reușit, de asemenea, să asigure participarea dlui G.A. plângerile reclamantului că a fost refuzat dreptul de a-l interoga pe dl G.A., ca singurul martor împotriva lui, a rămas fără răspuns de către Curtea de Apel. În lipsa oricărei explicații ale instanțelor interne, Curtea nu consideră că există vreo circumstanță specifică care să justifice neapărarea lor de a asigura participarea dlui G.A. la proces. 37. În astfel de circumstanțe, se pare că reclamantul nu a avut ocazia de a examina dl G.A. a cărui declarație scrisă - care era vitală, a fost citită la proces. Cu certitudine, reclamantul a putut prezenta comentariile sale liber în timpul audierii, dar a fost totuși condamnat pe baza unor dovezi în ceea ce privește care drepturile sale de apărare sunt considerabil limitate (a se vedea Unterpertinger v. Austria , 24 noiembrie 1986, § 31, Serie A nr. 110). 38. În consecință, s-a constatat o încălcare a art. 6 § § 1 și 3 lit. d) din Convenție. II. APLICAREA ARTICOLULUI 41 AL CONVENȚIEI 39. art. 41 din Convenție prevede: „Dacă Curtea constată că a existat o încălcare a Convenției sau a Protocolelor sale și dacă dreptul intern al Înaltei Parte contractanți în cauză permite numai reparații parțiale, Curtea permite, dacă este necesar, satisfacție echitabilă părții vătămate.” Daune 40. Reclamantul a solicitat 4000 EUR în ceea ce privește prejudiciile morale pentru suferința emoțională cauzată de presupusele încălcări. 41. Guvernul a contestat această afirmație ca fiind nefondată, dar a lăsat chestiunea la discreția Curții în cazul constatării unei încălcări a oricărui drept al Convenției. 42. Curtea consideră că reclamantul trebuie să fi suferit prejudicii morale ca urmare a încălcării constatate. Hotărând în mod echitabil, acesta îi acordă 3,200 EUR sub acest cap, plus orice impozit care îi poate fi imputabil. 43. În plus, Curtea consideră că, în cazul în care un individ, ca în cazul instantaneu, a fost condamnat de o instanță în cadrul unei proceduri care nu a îndeplinit cerința Convenției de echitate, de reexaminare sau de redeschidere a cazului, dacă este solicitat, reprezintă în principiu o modalitate adecvată de remediere a încălcării încălcării (a se vedea mutatis mutandis Öcalan c. Turcia, nr. 46221/99 [GC], § 210, în amenzi , CEDO 2005 – IV; Kahraman c. Turcia , nr. 42104/02 , § 44 , 26 aprilie 2007 și Halis Tekin c. Turcia , nr. 64570/01 , § 53 , 19 iulie 2007). Costuri și cheltuieli 44. Reclamantul a solicitat, de asemenea, 400 EUR pentru costurile și cheltuielile suportate în fața instanțelor interne. În plus, a solicitat rambursarea costurilor și cheltuielilor legate de procedură în fața Curții, fără a specifica nicio sumă sub acest cap. El nu a furnizat niciun document justificativ. 45. Guvernul a contestat această cerere ca fiind nefondat. 46. Curtea remarcă că reclamantul nu a prezentat niciun document justificativ sau informații care să-și justifice cererile. Prin urmare, Curtea nu atribuie niciun sumă în temeiul acestui șef (a se vedea Parizov c. ex-Republica Iugoslavă a Macedoniei , nr. 14258/03, §§ 71 și 72, 7 februarie 2008). Curtea consideră că dobânzile nejustificate ar trebui să se bazeze pe rata de creditare marginală a Băncii Centrale Europene, la care ar trebui adăugate trei puncte procentuale. Pentru aceste motive, TRIBUNALUL declară în mod inadmisibil plângerea cu privire la nerespectarea de către instanțele interne de examinare a dlui G.A. admisibilă și a restului cererii inadmisibilă; că a existat o încălcare a articolului 6 § § § 1 și alin. (d) din Convenție; deține (a) că Statul pârât trebuie să plătească reclamantului, în termen de trei luni de la data în care hotărârea devine definitivă în conformitate cu art. 2 din Convenție, 3,200 EUR (3 mii și două sute de euro), plus orice impozit care poate fi taxabil, în ceea ce privește prejudiciile morale, care va fi transformat în moneda națională a statului contestat la rata aplicabilă la data decontare; (b) că de la expirarea celor trei luni menționate mai sus până la decontarea dobânzilor simple se achită pe suma de mai sus, la o rată egală cu rata marginală de creditare a Băncii Centrale Europene în timpul perioadei de incumprire plus trei puncte procentuale; respinge restul cererii reclamantului pentru satisfacție echitabilă. Adoptat în limba engleză și notificat în scris la 19 aprilie 2011, în conformitate cu art. 77 § § 2 și 3 din Regulamentul de procedură. André Wampach Nina Vajić Președintele adjunct al grefierului

§ Cauze similare

Grupate prin similitudine semantică

5 cauze
CtEDO 2006-09-28
0,95
CASE OF LICKOV v. "THE FORMER YUGOSLAV REPUBLIC OF MACEDONIA"
FIFTH SECTION CASE OF LICKOV v. THE FORMER YUGOSLAV REPUBLIC OF MACEDONIA (Application no. 38202/02) JUDGMENT STRASBOURG 28 September 2006 FINAL 28/12/2006 This judgment will become final in the circumstances set out in Article 44 § 2 of th
CtEDO 2009-12-17
0,95
CASE OF KALANOSKI v. "THE FORMER YUGOSLAV REPUBLIC OF MACEDONIA"
FIFTH SECTION CASE OF KALANOSKI v. THE FORMER YUGOSLAV REPUBLIC OF MACEDONIA (Application no. 31391/03) JUDGMENT STRASBOURG 17 December 2009 FINAL 28/06/2010 This judgment has become final under Article 44 § 2 of the Convention. It may be s
CtEDO 2010-01-07
0,95
CASE OF JOVANOSKI v. "THE FORMER YUGOSLAV REPUBLIC OF MACEDONIA"
FIFTH SECTION CASE OF JOVANOSKI v. THE FORMER YUGOSLAV REPUBLIC OF MACEDONIA (Application no. 31731/03) JUDGMENT STRASBOURG 7 January 2010 FINAL 28/06/2010 This judgment has become final under Article 44 § 2 of the Convention. It may be sub
CtEDO 2007-02-15
0,94
CASE OF KOZAROV v. "THE FORMER YUGOSLAV REPUBLIC OF MACEDONIA"
FIFTH SECTION CASE OF KOZAROV v. THE FORMER YUGOSLAV REPUBLIC OF MACEDONIA (Application no. 64229/01 ) JUDGMENT ( Striking out ) STRASBOURG 15 February 2007 FINAL 15/05/2007 This judgment will become final in the circumstances set out in Ar
CtEDO 2007-05-31
0,94
CASE OF MIHAJLOSKI v. "THE FORMER YUGOSLAV REPUBLIC OF MACEDONIA"
FIFTH SECTION CASE OF MIHAJLOSKI v. THE FORMER YUGOSLAV REPUBLIC OF MACEDONIA (Application no. 44221/02) JUDGMENT STRASBOURG 31 May 2007 FINAL 31/08/2007 This judgment will become final in the circumstances set out in Article 44 § 2 of the
Sursă