Monteiro de Barros de Mattos e Silva Adegas Coelho și alții împotriva Portugaliei

La originea cauzei se află o cerere (nr. 25038/06) adresată Republicii Portugheze și al cărei opt cetățeni ai acestui stat, dna Ana Margarida Monteiro de Barros de Mattos e Silva Adegas Coelho, M. Pedro José Monteiro de Barros de Mattos e Silva, M. Francisco de Mattos e Silva Santana Maia, dna Ana Francisca de Mattos e Silva Santana Maia, dna Maria Vanda de Mattos e Silva Santana Maia, M. João Gabriel Monteiro de Barros de Mattos e Silva, M. Luís de Mattos e Silva Godinho de Carvalho și M. José Maria de Mattos e Silva, au sesizat Curtea în virtutea articolului 34 al Convenției de protecție a drepturilor omului și a libertăților fundamentale (« Convenția »).

Printr-o hotărâre din 13 iulie 2010 (« hotărârea pe fond »), Curtea a declarat inadmisibilă petiția în ceea ce privește reclamanta dna Ana Margarida Monteiro de Barros de Mattos e Silva Adegas Coelho. În privința celorlalți reclamanți, a judecat că existase o încălcare a articolului 1 al Protocolului nr. 1 la Convenție din cauza întârzierii în plata indemnizației definitive care a urmat exproprierii terenurilor reclamanților, în cadrul reformei agrare în Portugalia.

Bazată pe art. 41 al Convenției, reclamanții cereau o sumă echivalentă cu suma valorii indemnizației globale acordate la nivel intern majorată cu o rată de interes de 6% pe an de așteptare începând cu 9 noiembrie 1978 până la plata indemnizației la nivel intern. Cereau Curții, judecând în echitate, să fixeze această sumă, precum și suma daunelor morale pentru prejudiciul suferit din cauza plății târzii a indemnizației definitive.

Deoarece chestiunea aplicării articolului 41 al Convenției nu era în stare în privința daunelor morale și materiale, Curtea a o amânat și a invitat Guvernul și reclamanții să-i depună în scris, în termen de șase luni, observațiile lor asupra acestei chestiuni și în special să-i comunice orice acord la care ar putea ajunge (a se vedea punctul 3 din dispozitiv al hotărârii pe fond).

Atât reclamanții cât și Guvernul au depus observații.

Pe 1 februarie 2011, Curtea a modificat compoziția secțiunilor sale (art. 25 § 1 al regulamentului). Prezenta cerere a fost atribuită celei de-a doua secții astfel remodelate (art. 52 § 1 al regulamentului).

Invocând calitatea lor de moștenitori ai dna Margarida Vaz Monteiro de Mattos e Silva Camossa Saldanha, proprietara inițială a terenurilor expropriate și titulara dreptului de indemnizare în cauză, decedată pe 4 martie 1988, reclamanții cer reparații pentru daunele materiale și morale din cauza încălcării articolului 1 al Protocolului nr. 1 la Convenție.

Guvernul recunoaște că, în testamentul ei, dna Margarida Vaz Monteiro de Mattos e Silva Camossa Saldanha a lăsat moștenire diferitelor persoane indemnizațiile corespunzând fiecăreia din proprietățile care au fost expropriate în cadrul programului de reformă agrară în Portugalia. Consideră că sumele ce urmează să fie acordate fiecărui reclamant pentru satisfacție echitabilă trebuie să fie proporționale cu cotele-părți ale reclamanților în succesiunea respectivă.

Din lectura acestui testament, Guvernul observă că indemnizația exproprierii terenurilor « Almoinhas » (teren situat la Ponte de Sor în Portugalia) și « Eiras » în valoare de 23.938.809 escudos portuguezi (PTE), adică 119.406,28 euro (EUR), a fost lăsată în moștenire în trei părți egale la M. João Gabriel Monteiro de Barros de Mattos e Silva (al șaselea reclamant), M. Pedro José Monteiro de Barros de Mattos e Silva (al doilea reclamant) și dna Paula Cristina Monteiro de Barros de Mattos e Silva. Guvernul notează că această din urmă fiind decedată, partea ei ar trebui să revină la cei trei moștenitori respectivi indicați în actul notarial al succesiunii ei. La acest sens, Guvernul subliniază totuși că doar doi fii ai săi intervin în cauza aceasta în calitate de reclamanți, M. Luís de Mattos e Silva Godinho de Carvalho (al șaptelea reclamant) și M. José Maria de Mattos e Silva (al optulea reclamant), un al treilea moștenitor nefiind în caz parte reclamantă. Pentru Guvern, acești doi reclamanți nu reprezintă deci decât 2/3 din legatul cedat mamei lor (care corespunde unei treimi din indemnizația în cauză), dna Paula Cristina Monteiro de Barros de Mattos e Silva. Prin urmare, pentru Guvern suma care le va fi acordată trebuie să fie proporțională cu aceasta aceeași parte.

De altfel, Guvernul observă că indemnizația pentru expropriere a terenurilor numite « Almoinhas » (teren situat la Montargil în Portugalia), « Vale Porco » și « Vale Porquinho » în valoare de 41.602.826 PTE, adică 207.514,02 EUR, a fost lăsată în moștenire în părți egale la M. Francisco de Mattos e Silva Santana Maia (al treilea reclamant), dna Ana Francisca de Mattos e Silva Santana Maia (a patra reclamantă) și dna Maria Vanda de Mattos e Silva Santana Maia (a cincisprezecelea reclamantă). 2. Aprecierea Curții

Curtea reamintește că o hotărâre care constată o încălcare antrenează pentru Statul pârât obligația de a pune capăt încălcării și de a șterge consecințele acesteia în mod care să restabilească cât se poate situația dinainte de aceasta (Iatridis c. Grecia (satisfacție echitabilă) [GC], nr. 31107/96, § 32, CEDH 2000-XI). Statele contractante care sunt pârâte într-o cauză sunt în principiu libere să aleagă mijloacele pe care le vor folosi pentru a se conforma unei hotărâri care constată o încălcare. Acest putere de apreciere cu privire la modalitățile executării unei hotărâri reflectă libertatea alegerii cu care este însoțită obligația primordială impusă de Convenție Statelor contractante : asigurarea respectului drepturilor și libertăților garantate (art. 1 al Convenției). Dacă natura încălcării permite o restitutio in integrum, este obligația Statului pârât să o realizeze, Curtea nefiind nici competentă nici în măsură practică să o realizeze ea însăși. Dacă, pe de altă parte, legea internă nu permite sau permite doar imperfect ștergerea consecințelor încălcării, art. 41 al Convenției împuternicește Curtea să acorde, dacă se cuvine, părții vătămate satisfacția care i se pare potrivită (Brumărescu c. România (satisfacție echitabilă) [GC], nr. 28342/95, § 20, CEDH 2001-I).

În cauza aceasta, Curtea confirmă lectura testamentului făcută de Guvern și necontestată de reclamanți. Constată así că reclamanții M. João Gabriel Monteiro de Barros de Mattos e Silva (al șaselea reclamant) și M. Pedro José Monteiro de Barros de Mattos e Silva (al doilea reclamant) sunt moștenitori din 2/3 din indemnizația acordată pentru expropriere a terenurilor « Almoinhas » (la Ponte de Sor) și « Eiras ». În privința treimii rămase, care ar fi trebuit să revină la dna Paula Cristina Monteiro de Barros de Mattos e Silva, Curtea observă că reclamanții M. Luís de Mattos e Silva Godinho de Carvalho (al șaptelea reclamant) și M. José Maria de Mattos e Silva (al optulea reclamant) sunt doi dintre moștenitorii ei, al treilea, în caz soțul ei, neintervenind în cauza aceasta ca reclamant. Dând curs argumentului Guvernului, Curtea estimează, asi, că al șaptelea și al optulea reclamant nu reprezintă decât 2/3 din treime din indemnizația acordată mamei lor, adică 2/9 din indemnizația exproprierii terenurilor « Almoinhas » (situat la Ponte de Sor) și « Eiras ».

Curtea constată de altfel că reclamanții M. Francisco de Mattos e Silva Santana Maia (al treilea reclamant), dna Ana Francisca de Mattos e Silva Santana Maia (a patra reclamantă) și dna Maria Vanda de Mattos e Silva Santana Maia (a cincisprezecelea reclamantă) sunt moștenitori în părți egale din indemnizația acordată la nivel intern pentru expropriere a terenurilor numite « Almoinhas » (situat la Montargil), « Vale Porco » și « Vale Porquinho ».

Curtea observă că reclamanții pot fi suferit prejudiciu material, corespunzând diferenței dintre dobânzile care trebuia să fie primite conform legislației relevante și deprecierea monetară în Portugalia în perioada respectivă. Această perioada a început pe 9 noiembrie 1978, data intrării în vigoare a Convenției cu privire la Portugalia, și s-a terminat la data punerii la dispoziția reclamantei a indemnizației în cauză. Într-adevăr, suma pe care reclamanții trebuia să o primească nu a fost pusă la dispoziția lor în termenele prevăzute de legislația internă relevantă, rata dobânzii moratorii era de altfel prea mică în comparație cu deprecierea monedei în perioadele în cauză (a se vedea Almeida Garrett, Mascarenhas Falcão și alții c. Portugalia (satisfacție echitabilă), nrs. 29813/96 și 30229/96, §§ 22 și 23, 10 aprilie 2001).

Curtea consideră rezonabil să compenseze prejudiciul material al reclamanților prin aplicarea unei rate anuale de dobândă compensatorie de 6%, pentru perioada dintre 9 noiembrie 1978 și data plății indemnizației interne pe suma principală a indemnizației plătite la nivel intern, așa cum a fost fixată prin ordinul ministerial comun emis în contextul cauzei prezente. La suma obținută în acest fel trebuie să fi deduse sumele deja versate succesiunii titularului inițial al dreptului de indemnizare la titlu de dobânzi și subvenții diverse, după cum sunt calculate conform legislației interne relevante de serviciile competente ale administrației.

Curtea reamintește că, pe 29 ianuarie 2006, o indemnizație definitivă de 326.920,30 EUR și 250.663,79 EUR la titlu de dobânzi au fost versate succesiunii dna Margarida Vaz Monteiro de Mattos e Silva Camossa Saldanha (a se vedea § 9 al hotărârii pe fond). De altfel, în martie 1981, o indemnizație provizorie de 3.256.975 PTE (16.245,72 EUR) fusese deja acordată titularului inițial al dreptului de indemnizare. În lumina informațiilor, indicate mai sus în §§ 10 și 11, aduse de Guvern și necontestare de reclamanți, Curtea deduce că indemnizația acordată pentru expropriere a terenurilor « Almoinhas » (la Ponte de Sor) și « Eiras » corespunde la 36,5% din indemnizația globală și indemnizația pentru expropriere a terenurilor « Almoinhas » (la Montargil), « Vale Porco » și « Vale Porquinho » corespunzând 63,5% din rest.

Ținând seama de cele expuse mai sus și având în vedere sumele acordate în cadrul procedurii de indemnizare în cauță (a se vedea §§ 9 și 10 ale hotărârii pe fond) și cotele reclamanților în contextul succesiuni în cauță (a se vedea § 13 și 14 mai sus), Curtea acordă sumele conform tabelului următor : Reclamant(ă) Satisfacție echitabilă Daunele materiale EUR Satisfacție echitabilă Daunele morale EUR João Gabriel Monteiro de Barros de Mattos e Silva 32.500 1.000 (în comun) Pedro José Monteiro de Barros de Mattos e Silva 32.500 Luís de Mattos e Silva Godinho de Carvalho 10.800 José Maria de Mattos e Silva 10.800 Francisco de Mattos e Silva Santana Maia 56.400 Ana Francisca de Mattos e Silva Santana Maia 56.400 Maria Vanda de Mattos e Silva Santana Maia 56.400

Reclamanții nu au menționat taxe și cheltuieli suplimentare ca urmare a hotărârii pe fond, motiv pentru care nu se cuvin a le acorda vreo sumă în această privință. C. Dobânzi moratoare

Curtea consideră oportun să calibreze rata dobânzilor moratoare la rata dobânzii de pe piață marginală a Băncii Centrale Europene majorată cu trei puncte procentuale. DIN ACESTE MOTIVE, CURTEA, CU UNANIMITATE, 1. Declară, a) că Statul pârât trebuie să verse reclamanților, în calitatea lor de moștenitori ai dna Margarida Vaz Monteiro de Mattos e Silva Camossa Saldanha, în termen de trei luni din ziua în care hotărârea va deveni definitivă conform articolului 44 § 2 al Convenției, următoarele sume : i) 32.500 EUR (treizeci și doi mii cinci sute de euro) reclamantului M. João Gabriel Monteiro de Barros de Mattos e Silva pentru daunele materiale ; ii) 32.500 EUR (treizeci și doi mii cinci sute de euro) reclamantului M. Pedro José Monteiro de Barros de Mattos e Silva pentru daunele materiale ; iii) 10.800 EUR (zece mii opt sute de euro) reclamantului M. Luís de Mattos e Silva Godinho de Carvalho pentru daunele materiale ; iv) 10.800 EUR (zece mii opt sute de euro) reclamantului M. José Maria de Mattos e Silva pentru daunele materiale ; v) 56.400 EUR (cincizeci și șase mii patru sute de euro) reclamantului M. Francisco de Mattos e Silva Santana Maia pentru daunele materiale ; vi) 56.400 EUR (cincizeci și șase mii patru sute de euro) reclamantei dna Ana Francisca de Mattos e Silva Santana Maia pentru daunele materiale ; vii) 56.400 EUR (cincizeci și șase mii patru sute de euro) reclamantei dna Maria Vanda de Mattos e Silva Santana Maia pentru daunele materiale ; viii) 1.000 EUR (o mie de euro) în comun reclamanților pentru daunele morale ; b) că la sumele acordate mai sus trebuie adăugată orice sumă care poate fi datorată la titlu de impozit de reclamanți ; c) că din expirarea acestui termen și până la versare, această sumă va fi majorată cu dobândă simplă la o rată egală cu cea a ratei dobânzii de pe piață marginală a Băncii Centrale Europene aplicabilă în această perioada, majorată cu trei puncte procentuale ; 2. Respinge cererea de satisfacție echitabilă pentru restul. Redactat în limba franceză, apoi comunicat în scris pe 19 aprilie 2011, în aplicarea articolului 77 §§ 2 și 3 al regulamentului. Françoise Elens-Passos Françoise Tulkens Grefiер adjunct Președintă

A l'origine de l'affaire se trouve une requête (n o 25038/06) dirigée contre la République portugaise et dont huit ressortissants de cet Etat, M me Ana Margarida Monteiro de Barros de Mattos e Silva Adegas Coelho, M. Pedro José Monteiro de Barros de Mattos e Silva, M. Francisco de Mattos e Silva Santana Maia, M me Ana Francisca de Mattos e Silva Santana Maia, M me Maria Vanda de Mattos e Silva Santana Maia, M. João Gabriel Monteiro de Barros de Mattos e Silva, M. Luís de Mattos e Silva Godinho de Carvalho et M. José Maria de Mattos e Silva, ont saisi la Cour en vertu de l'article 34 de la Convention de sauvegarde des droits de l'homme et des libertés fondamentales (« la Convention »).

Par un arrêt du 13 juillet 2010 (« l'arrêt au principal »), la Cour a déclaré irrecevable la requête pour ce qui est de la requérante M me Ana Margarida Monteiro de Barros de Mattos e Silva Adegas Coelho. S'agissant des autres requérants, elle a jugé qu'il y avait eu violation de l'article 1 du Protocole nº 1 à la Convention en raison du retard dans le paiement de l'indemnisation définitive consécutive à l'expropriation des terrains des requérants, dans le cadre de la réforme agraire au Portugal.

En s'appuyant sur l'article 41 de la Convention, les requérants réclamaient le montant équivalant à la somme de la valeur de l'indemnisation globale octroyée au niveau interne augmentée d'un taux d'intérêt de 6 % par année d'attente à compter du 9 novembre 1978 jusqu'au paiement de l'indemnisation au niveau interne. Ils demandaient à la Cour, statuant en équité, de fixer cette somme ainsi que le montant du dommage moral pour le préjudice subi en raison du paiement tardif de l'indemnisation définitive.

La question de l'application de l'article 41 de la Convention ne se trouvant pas en état quant au dommage moral et matériel, la Cour l'a réservée et a invité le Gouvernement et les requérants à lui soumettre par écrit, dans les six mois, leurs observations sur ladite question et notamment à lui donner connaissance de tout accord auquel ils pourraient aboutir (voir point 3 du dispositif de l'arrêt au principal).

Tant les requérants que le Gouvernement ont déposé des observations.

Le 1 er février 2011, la Cour a modifié la composition de ses sections (article 25 § 1 du règlement). La présente requête a été attribuée à la deuxième section ainsi remaniée (article 52 § 1 du règlement). EN DROIT

Aux termes de l'article 41 de la Convention, « Si la Cour déclare qu'il y a eu violation de la Convention ou de ses Protocoles, et si le droit interne de la Haute Partie contractante ne permet d'effacer qu'imparfaitement les conséquences de cette violation, la Cour accorde à la partie lésée, s'il y a lieu, une satisfaction équitable. » A. Dommage 1. Observations des parties

Invoquant leur qualité de légataires de M me Margarida Vaz Monteiro de Mattos e Silva Camossa Saldanha, propriétaire originaire des terrains expropriés et titulaire du droit d'indemnisation en cause, décédée le 4 mars 1988, les requérants réclament une réparation au titre du dommage matériel et moral pour la violation de l'article 1 du Protocole n o 1 à la Convention.

Le Gouvernement reconnaît que, dans son testament, M me Margarida Vaz Monteiro de Mattos e Silva Camossa Saldanha a légué à différentes personnes les indemnités correspondant à chacune des propriétés ayant fait l'objet d'une expropriation dans le cadre du programme de réforme agraire au Portugal. Il estime que les sommes à octroyer à chaque requérant au titre de la satisfaction équitable devront être proportionnelles aux quotes-parts des requérants dans ladite succession.

De la lecture de ce testament, le Gouvernement relève que l'indemnité d'expropriation des terrains « Almoinhas » (terrain situé à Ponte de Sor au Portugal) et « Eiras » s'élevant à 23 938 809 escudos portugais (PTE), soit 119 406,28 euros (EUR), a été léguée en trois parts égales à M. João Gabriel Monteiro de Barros de Mattos e Silva (sixième requérant), M. Pedro José Monteiro de Barros de Mattos e Silva (deuxième requérant) et M me Paula Cristina Monteiro de Barros de Mattos e Silva. Le Gouvernement note que cette dernière étant décédée, sa part devrait revenir aux trois héritiers respectifs indiqués dans l'acte notarié de son héritage. A cet égard, le Gouvernement souligne toutefois que seuls interviennent en l'espèce en qualité de requérants ses deux fils, M. Luís de Mattos e Silva Godinho de Carvalho (septième requérant) et M. José Maria de Mattos e Silva (huitième requérant), un troisième héritier n'étant pas en l'occurrence partie requérante. Pour le Gouvernement, ces deux requérants ne représentent donc que les 2/3 du legs cédé à leur mère (lequel correspond à un tiers de l'indemnité en cause), M me Paula Cristina Monteiro de Barros de Mattos e Silva. Partant, pour le Gouvernement la somme qui leur sera octroyée devra être proportionnelle à cette même part.

Par ailleurs, le Gouvernement observe que l'indemnité pour l'expropriation des terrains dénommés « Almoinhas » (terrain situé à Montargil au Portugal), « Vale Porco » et « Vale Porquinho » s'élevant à 41 602 826 PTE, soit 207 514,02 EUR, a été léguée en parts égales à M. Francisco de Mattos e Silva Santana Maia (troisième requérant), M me Ana Francisca de Mattos e Silva Santana Maia (quatrième requérante) et M me Maria Vanda de Mattos e Silva Santana Maia (cinquième requérante). 2. Appréciation de la Cour

La Cour rappelle qu'un arrêt constatant une violation entraîne pour l'Etat défendeur l'obligation de mettre un terme à la violation et d'en effacer les conséquences de manière à rétablir autant qu'il se peut la situation antérieure à celle-ci ( Iatridis c. Grèce (satisfaction équitable) [GC], n o 31107/96, § 32, CEDH 2000-XI). Les Etats contractants parties à une affaire sont en principe libres de choisir les moyens dont ils useront pour se conformer à un arrêt constatant une violation. Ce pouvoir d'appréciation quant aux modalités d'exécution d'un arrêt traduit la liberté de choix dont est assortie l'obligation primordiale imposée par la Convention aux Etats contractants : assurer le respect des droits et libertés garantis (article 1 de la Convention). Si la nature de la violation permet une restitutio in integrum , il incombe à l'Etat défendeur de la réaliser, la Cour n'ayant ni la compétence ni la possibilité pratique de l'accomplir elle-même. Si, en revanche, le droit national ne permet pas ou ne permet qu'imparfaitement d'effacer les conséquences de la violation, l'article 41 de la Convention habilite la Cour à accorder, s'il y a lieu, à la partie lésée la satisfaction qui lui semble appropriée ( Brumărescu c. Roumanie (satisfaction équitable) [GC], n o 28342/95, § 20, CEDH 2001-I).

En l'espèce, la Cour confirme la lecture du testament faite par le Gouvernement et non contestée par les requérants. Elle constate ainsi que les requérants M. João Gabriel Monteiro de Barros de Mattos e Silva (sixième requérant) et M. Pedro José Monteiro de Barros de Mattos e Silva (deuxième requérant) sont légataires des 2/3 de l'indemnisation octroyée pour l'expropriation des terrains « Almoinhas » (à Ponte de Sor) et « Eiras ». S'agissant du tiers restant, lequel aurait dû revenir à M me Paula Cristina Monteiro de Barros de Mattos e Silva, la Cour note que les requérants M. Luís de Mattos e Silva Godinho de Carvalho (septième requérant) et M. José Maria de Mattos e Silva (huitième requérant) sont deux de ses héritiers, le troisième, en l'occurrence son époux, n'intervenant pas en l'espèce comme requérant. Faisant droit à l'argument du Gouvernement, la Cour estime, ainsi, que le septième et le huitième requérants ne représentent que les 2/3 du tiers de l'indemnité octroyé à leur mère, soit 2/9 de l'indemnité d'expropriation des terrains « Almoinhas » (situé à Ponte de Sor) et « Eiras ».

La Cour constate par ailleurs que les requérants M. Francisco de Mattos e Silva Santana Maia (troisième requérant), M me Ana Francisca de Mattos e Silva Santana Maia (quatrième requérante) et M me Maria Vanda de Mattos e Silva Santana Maia (cinquième requérante) sont légataires en parts égales de l'indemnité octroyée au niveau interne pour l'expropriation des terrains dénommés « Almoinhas » (situé à Montargil), « Vale Porco » et « Vale Porquinho ».

La Cour observe que les requérants ont pu subir un préjudice matériel, correspondant à la différence entre les intérêts à recevoir aux termes de la législation pertinente et la dépréciation monétaire au Portugal pendant la période concernée. Cette période a débuté le 9 novembre 1978, date de l'entrée en vigueur de la Convention à l'égard du Portugal, et s'est terminée à la date de mise à disposition de la requérante de l'indemnisation en cause. En effet, la somme que les requérants devaient recevoir n'a pas été mise à leur disposition dans les délais prévus par la législation interne pertinente, le taux d'intérêt moratoire était en outre trop faible par rapport à la dépréciation de la monnaie pendant les périodes en cause (voir Almeida Garrett, Mascarenhas Falcão et autres c. Portugal (satisfaction équitable), n os 29813/96 et 30229/96, §§ 22 et 23, 10 avril 2001).

La Cour juge raisonnable de dédommager le préjudice matériel des requérants moyennant l'application d'un taux d'intérêt compensatoire annuel de 6 %, pour la période entre le 9 novembre 1978 et la date de paiement de l'indemnisation interne sur le montant au principal de l'indemnisation payée au niveau interne, telle que fixée par l'arrêté ministériel conjoint rendu dans le cadre de la présente affaire. A la somme ainsi obtenue devront être ensuite déduits les montants déjà versés à la succession de la titulaire originaire du droit d'indemnisation à titre d'intérêts et de subventions diverses, tels que calculés aux termes de la législation interne pertinente par les services compétents de l'administration.

La Cour rappelle que, le 29 janvier 2006, une indemnisation définitive de 326 920, 30 EUR et 250 663, 79 EUR à titre d'intérêts furent versés à la succession de M me Margarida Vaz Monteiro de Mattos e Silva Camossa Saldanha (voir § 9 de l'arrêt au principal). En outre, en mars 1981, une indemnisation provisoire de 3 256 975 PTE (16 245,72 EUR) avait déjà été octroyée à la titulaire originaire du droit d'indemnisation. Au vu des informations, indiquées aux §§ 10 et 11 ci-dessus, apportées par le Gouvernement et non contestées par les requérants, la Cour en déduit que l'indemnité octroyée pour l'expropriation des terrains « Almoinhas » (à Ponte de Sor) et « Eiras » correspond à 36,5 % de l'indemnité globale et l'indemnité pour l'expropriation des terrains « Almoinhas » (à Montargil), « Vale Porco » et « Vale Porquinho » correspondant 63,5 % du restant.

Compte tenu de ce qui précède et eu égard aux sommes octroyées dans le cadre de la procédure d'indemnisation en cause (voir §§ 9 et 10 de l'arrêt au principal) et aux parts des requérants dans le cadre de la succession en cause (voir § 13 et 14 ci-dessus), la Cour alloue les sommes selon le tableau ci-après : Requérant (e) Satisfaction équitable Dommage matériel EUR Satisfaction équitable Dommage moral EUR João Gabriel Monteiro de Barros de Mattos e Silva 32 500 1 000 (conjointement) Pedro José Monteiro de Barros de Mattos e Silva 32 500 Luís de Mattos e Silva Godinho de Carvalho 10 800 José Maria de Mattos e Silva 10 800 Francisco de Mattos e Silva Santana Maia 56 400 Ana Francisca de Mattos e Silva Santana Maia 56 400 Maria Vanda de Mattos e Silva Santana Maia 56 400

Les requérants n'ont pas fait état de frais et dépens supplémentaires suite à l'arrêt au principal, raison pour laquelle il n'y pas lieu de leur accorder une somme à ce titre. C. Intérêts moratoires

La Cour juge approprié de calquer le taux des intérêts moratoires sur le taux d'intérêt de la facilité de prêt marginal de la Banque centrale européenne majoré de trois points de pourcentage. PAR CES MOTIFS, LA COUR, À L'UNANIMITÉ, 1. Dit , a) que l'Etat défendeur doit verser aux requérants, en leur qualité de légataires de M me Margarida Vaz Monteiro de Mattos e Silva Camossa Saldanha, dans les trois mois à compter du jour où l'arrêt sera devenu définitif conformément à l'article 44 § 2 de la Convention, les sommes suivantes : i) 32 500 EUR (trente deux mille cinq cents euros) au requérant M. João Gabriel Monteiro de Barros de Mattos e Silva pour dommage matériel ; ii) 32 500 EUR (trente deux mille cinq cents euros) au requérant M. Pedro José Monteiro de Barros de Mattos e Silva pour dommage matériel ; iii) 10 800 EUR (dix mille huit cents euros) au requérant M. Luís de Mattos e Silva Godinho de Carvalho pour dommage matériel ; iv) 10 800 EUR (dix mille huit cents euros) au requérant M. José Maria de Mattos e Silva pour dommage matériel ; v) 56 400 EUR (cinquante-six mille quatre cents euros) au requérant M. Francisco de Mattos e Silva Santana Maia pour dommage matériel ; vi) 56 400 EUR (cinquante-six mille quatre cents euros) à la requérante M me Ana Francisca de Mattos e Silva Santana Maia pour dommage matériel ; vii) 56 400 EUR (cinquante-six mille quatre cents euros) à la requérante M me Maria Vanda de Mattos e Silva Santana Maia pour dommage matériel ; viii) 1 000 EUR (mille euros) conjointement aux requérants pour dommage moral ; b) qu'aux sommes accordées ci-dessus, il faut ajouter tout montant pouvant être dû à titre d'impôt par les requérants ; c) qu'à compter de l'expiration dudit délai et jusqu'au versement, ce montant sera à majorer d'un intérêt simple à un taux égal à celui de la facilité de prêt marginal de la Banque centrale européenne applicable pendant cette période, augmenté de trois points de pourcentage ; 2. Rejette la demande de satisfaction équitable pour le surplus. Fait en français, puis communiqué par écrit le 19 avril 2011, en application de l'article 77 §§ 2 et 3 du règlement. Françoise Elens-Passos Françoise Tulkens Greffière adjointe Présidente