AFFAIRE TODIREASA c. ROUMANIE

AFFAIRE TODIREASA c. ROUMANIE (CtEDO, 2011)

ROMÂNIA (solicitarea nr 35372/04) HOTĂRÂREA STRASBURG 3 mai 2011 DEFINITIVF 03/08/2011 Această hotărâre a devenit definitivă în temeiul articolului 44 alineatul (2) din Convenție. El poate fi supus unor modificări de formă. În cauza Todiesa c. România, Curtea Europeană a Drepturilor Omului (secțiunea a treia), care se află într-o cameră compusă din Josep Casadevall, președinte, Corneliu Biersan, Egbert Myjer, Ján Šikuta, Ineta Ziemele, Nona Tsotsoria, Kristina Pardalos, judecători, și Santiago Quesada, grefier de secțiune, După ce a deliberat în camera Consiliului la 5 aprilie 2011, Rend la hotărâre că aici, adoptat la această dată de procedură La originea cauzei este o hotărâre (n 35372/04) îndreptată împotriva României și al cărei resortisant al acestui stat, domnul Gheorghe Costică Todirea ( Valentine Trifescu, avocat la Piatra Neamț. Guvernul român (atît de mare) a fost reprezentat de agentul său, dl Răzvan Horațiu Radu, de la Ministerul Afacerilor Externe. La 2 aprilie 2009, președintele secțiunii a treia a decis să comunice cererea guvernului. 1 din Convenție, s-a decis, de asemenea, că camera se va pronunța în același timp asupra admisibilității și a fondului. ÎN FAVOAREA CIRCONSTANȚELOR DE LA L Prin hotărârea din 25 octombrie 2001, reclamantul a fost condamnat de Tribunalul de Primă Instanță din Neamț la o sentință de 16 ani de închisoare pentru escrocherie, falsificare și utilizare falsă. Această hotărâre a fost modificată în apel, la data de 12 În iunie 2002, tribunalul departamental din Prahova, care l-a condamnat doar pentru înșelăciune și a redus pedeapsa inițială la 12 ani de închisoare fermă. Aceste decizii au fost confirmate, la recursul reclamantului, printr-o hotărâre din 19 decembrie 2002 a instanței judecătorești din Ploisești. La 28 noiembrie 2001, tribunalul departamental din Neamț l-a condamnat pe reclamant la 15 ani de închisoare pentru escrocherie. Pe baza contractelor încheiate de reclamant, a facturilor și a cecurilor emise de acesta, a expertizei contabile și a declarațiilor martorilor pe care reclamantul le-a avut posibilitatea de a interoga, instanța a hotărât că, între 1998 și 1999, acesta, prin intermediul a patru societăți comerciale de care era asociat, achiziționase în vederea revânzării unor cantități mari de materii prime pe care le decontase cu cecuri fără provizioane, operațiuni pe care nu le înregistrase în contabilitatea sa, aducând astfel atingere bugetului statului. Reclamantul a fost asistat de un avocat în timpul procedurii. Această hotărâre a fost confirmată la apelul și recursul reclamantului printr-o decizie din 17 iunie 2003 a Tribunalului de apel din Bacău și printr-o hotărâre a Înaltei Curți de Casație și Justiție din 24 martie 2004. Conform informațiilor furnizate de guvern, reclamantul a fost condamnat, de asemenea, în 2007 la șase ani de închisoare fermă pentru falsificare. Potrivit informațiilor furnizate de Ministerul lapei, reclamantul a fost reținut în penitenciarul Jilava din 9 ianuarie 2003 până în 11 septembrie 2007, data la care a fost transferat la închisoarea Bacau. După aceleași informații, pe parcursul anului 2003, acesta a fost transferat ulterior între cele două închisori. Condițiile de detenție la închisoarea București-Jilava, așa cum au fost descrise de solicitant într-o scrisoare din 17 martie 2006, reclamantul a afirmat că condițiile materiale de detenție în închisoarea menționată anterior erau degradante, că celulele erau suprapopulate, infestate de șoareci și șobolani, păduchi, purici și alte insecte, nu fiind asigurate nici o igienă. 10. Din dosarul pe care dl. B., sora reclamantului, l-a sesizat, în numele fratelui său, mai multe autorități publice, inclusiv administrația națională a penitenciarelor, Ministerul Justiției, Guvernul, Ministerul Integrării Europene și președintele României, cu privire la condițiile necorespunzătoare de detenție suportate de solicitant 11. De asemenea, reclamantul a solicitat în mod repetat administrației închisorii să beneficieze de un pat individual. 12. Printr-o scrisoare din 8 iulie 2005, administrația națională a penitenciarelor i-a adresat o scrisoare surorii reclamantului, explicându-i că închisoarea București-Jilava era suprapopulată din cauza vocației sale de a deține un loc de detenție pentru inculpații ale căror cauze penale erau în curs de investigare în fața instanțelor din București. În partea sa relevantă, scrisoarea menționată anterior a fost astfel redactată... eforturile personalului penitenciarului București-Jilava, o unitate extrem de complexă, nu pot înlocui, în totalitate, precaritatea alocațiilor existente și resursele materiale care sunt insuficiente, de altfel, în întregul sistem penitenciar... 13. La 16 septembrie 2005, T.G., tatăl reclamantului, a decedat din cauza insuficienței vasculare cerebrale. Condițiile de detenție la închisoarea București-Jilava, așa cum au fost descrise de guvernul 15. Guvernul afirmă că, în timpul încarcerării sale la închisoarea București-Jilava, reclamantul a fost internat în cinci celule diferite. Conform informațiilor furnizate de administrația acestei închisori, celula nr 208 a avut 47 m2 (10 x 4,70) pentru un număr mediu de 64 Numărul mediu de deținuți care împart aceeași celulă în perioada decembrie 2006 - ianuarie 2007 a fost de 40, conform acelorași informații. Celula nr 206 a avut 32,75 m2 (6,97 4,70). Nu există indicații privind numărul de deținuți care împart celula respectivă. În ceea ce privește celula n 205, guvernul afirmă că aceasta avea 51,08 m2 (10,87 4,70), un număr mediu de 40 (cifră reținută pentru perioada 11-14 decembrie 2006) sau 36 de deținuți (pentru perioada 8 martie 2007-21 martie 2007). 310, având 32,99 m2 (7,02 x 4,70), în perioada 8 ianuarie - 8 martie 2007, existau, conform acelorași informații, un număr mediu de 18 deținuți. A cincea celulă (n 317) măsura 40,42 m2 (8,60 x 4,70) și adăpostea 23 de deținuți, din luna aprilie până în noiembrie 2007. Guvernul afirmă că nu poate specifica numărul exact de paturi în fiecare dintre aceste celule, din cauza numărului mare de deținuți întemnițați în perioada de referință. El adaugă că mobilierul din aceste celule era în stare bună, că condițiile de igienă erau respectate și că accesul la apă curentă era asigurat și deținuților. Guvernul indică faptul că reclamantul era sănătos și că nu este inclus în registrele medicale ale închisorii. II. DREPTUL INTERN ȘI INTERNATIONAL PERTINENT Dreptul și jurisprudența internă relevantă 17. În urma vizitei sale din 15 aprilie 2003, o organizație guvernamentală, Asociația pentru apărarea drepturilor omului din România, Comitetul Helsinki (Apador-CH), raporta că închisoarea București-Jilava era una dintre cele mai suprapopulate închisori la nivel național ( 187 deținuți la 2 551 de paturi). 19. Guvernul prezintă Curții copii ale hotărârilor pronunțate de instanțele naționale în aplicarea Legii nr. 56/2003 și a Legii nr. 275/2006. Aceste hotărâri se referă în principal la plângerile deținuților care au susținut în fața instanțelor naționale lipsa unui tratament medical adecvat, lipsa de asistență medicală în timpul transportului în instanță, lipsa unei alimentații adecvate, măsuri disciplinare, cum ar fi transferul într-o altă celulă, fără televizor, obstacole în calea dreptului la corespondență, exercitarea dreptului de liberă circulație în aer liber, nesepararea deținuților condamnați definitiv și posibilitatea ca un deținut să beneficieze de o pensie de invaliditate. În două hotărâri definitive din 4 aprilie și 16 iunie 2006, doi deținuți au menționat suprapopularea ca o cauză a insomniei lor. Instanțele de primă instanță au examinat aceste afirmații sub aspectul dreptului la asistență medicală adecvată. O a treia decizie pronunțată în 2010, într-un caz privind acuzațiile de suprapopulare, a respins plângerea unui deținut ca fiind nefondată. Rapoartele internaționale privind condițiile de detenție 20. Concluziile Comitetului european pentru prevenirea torturii (CPT) pronunțate ca urmare a vizitelor efectuate în închisorile din România, la fel ca observațiile cu caracter general ale CPT, sunt rezumate în hotărârea Bragadireanu c. România 22088/04, § 73-76, 6 decembrie 2007). 21. În ceea ce privește închisoarea București-Jilava, raportul CPT publicat în aprilie 2003 ca urmare a vizitei sale din februarie 1999 a raportat condiții materiale în general foarte mediocre. În plus, mulți deținuți se plângeau de frig și de umezeală, în special noaptea. În timpul vizitei sale din iunie 2006 într-o secțiune din închisoarea București-Jilava (a se vedea, de asemenea, punctul 23 de mai jos), CPT a constatat că caracteristicile observate la momentul vizitei sale din 1999 erau în general valabile pentru secțiunea în cauză Hotărârea închisorii a atras atenția delegației CPT asupra faptului că condițiile de detenție erau extrem de scăzute în întreaga închisoare nu ar servi la nimic investiții într-o renovare a structurilor instituției 22. Redresată ca urmare a unei vizite efectuate în România de către membrii Biroului comisarului pentru drepturile omului în perioada 13-17 septembrie 2004, un raport, publicat la 29 martie 2006, furnizează informații despre închisoarea București-Jilava. El descrie condițiile de detenție în această instituție de În ultimul său raport publicat la 11 decembrie 2008, în urma vizitei sale în iunie 2006, în mai multe instituții penitenciare din România, CPT a precizat § 70 : (...) Comitetul este foarte preocupat de faptul că lipsa paturilor rămâne o problemă constantă nu numai în instituțiile vizitate, ci și la nivel național, de la prima vizită în România din 1995; este momentul să se ia măsuri de eliminare definitivă a acestei situații inacceptabile. CPT solicită autorităților române să se întreprindă o acțiune prioritară și decisivă pentru a se asigura că fiecare deținut aflat într-o instituție națională dispune de un pat. În schimb, Comitetul salută faptul că, la scurt timp după vizita din iunie 2006, standardul oficial al spațiului de viață pentru fiecare deținut în celule a fost adus de 6 m (ceea ce revenea la o suprafață mai mare sau mai mică de 2 m). m2 pentru fiecare deținut) la 4 m2 sau 8 . CPT recomandă autorităților române să ia măsurile necesare pentru a asigura respectarea standardului de 4 m2 pentru fiecare deținut în celulele colective ale tuturor instituțiilor penitenciare din România. Reclamantul se plânge de condițiile rele de detenție în închisoarea București-Jilava, în special de suprapopularea închisorii, de igiena deplorabilă, precum și de prezența șobolanilor, păduchilor, puricilor și a altor insecte. Cu privire la admisibilitate 25. Guvernul exclude din această cauză, susținând că reclamantul ar fi putut introduce o acțiune în despăgubire pe baza dispozițiilor de drept comun privind răspunderea civilă delictală (articolele 998-899 din Codul civil). Acesta oferă exemple de jurisprudență în acest sens (punctul 19 de mai sus). Guvernul face trimitere la cauza Stanc. România ((dec.), nr. 6936/03, 20 mai 2008), în care un solicitant a obținut despăgubiri după constatarea de către instanțele interne a deteriorării stării sale de sănătate în timpul detenției sale. În cele din urmă, guvernul indică căile de atac oferite de oUG 56/2003, precum și de Legea nr. 275/2006. 26. Reclamantul consideră că o cale de atac civilă care urmărește repararea unui prejudiciu cauzat ca urmare a condițiilor materiale de detenție care intră sub incidența articolului 3 din convenție nu este adecvată și eficientă, în măsura în care autoritățile interne nu dispun de măsuri rezonabile pentru a remedia sau a preveni acte contrare articolului 3 din convenție, precum în speță. El face trimitere la jurisprudență în cauze similare, în care Curtea a statuat că nu a existat o cale de atac eficientă, având în vedere caracterul specific al suprapopulației penitenciare (Branddușe c. România, n 6586/03, § 40 CEDH 2009-... (extracturi)). În ceea ce privește calea de atac pe care se presupune că o oferă Mai sus și să respingă excepția preliminară a guvernului. 27. Curtea constată că cauza reclamantului se referă la condițiile de detenție, în special la suprapopularea penitenciară. Comisia reamintește că, în cazuri recente referitoare la un motiv similar și îndreptat împotriva României, faptul că, având în vedere particularitatea acestui motiv, acțiunile propuse de guvern nu constituie acțiuni efective care urmează să fie epuizate de solicitanți (Patrea, citată anterior, § 37 Maciuca c. România, n 25763/03, § 19, 26 mai 2009 Brandușe, citată anterior, § 40; și Eugen Gabriel Radu c. România, n 3036/04, § 23, 13 octombrie 2009). 28. Argumentele guvernului nu pot duce la o concluzie diferită în acest caz. În plus, problemele care decurg din suprapopularea în închisori au, aparent, un caracter structural și nu privesc numai situația personală a reclamantului ( Kalachnikov c. Rusia (dec.), n 47095/99, 18 În aceste împrejurări, Curtea consideră că existența unei căi de atac eficiente nu a fost demonstrată cu un grad suficient de certitudine. Curtea constată, de asemenea, că, spre deosebire de această specie, cauza Stan se referea la condițiile de detenție și la lipsa unui tratament medical care au dus la degradarea stării de sănătate a persoanei. 29. Prin urmare, trebuie respinsă această excepție ridicată de guvern. Pe de altă parte, Curtea constată că aceasta nu este în mod vădit nefondată în sensul art. 35 alin. Reclamantul deplânge, în special, suprapopularea în celule. În plus, se plânge de condițiile de igienă deplorabilă. El susține că a reieșit din informațiile oficiale furnizate de administrația închisorii București-Jilava că dimensiunile celor cinci celule erau foarte reduse în comparație cu numărul foarte mare de deținuți. El explică lipsa de precizie din partea guvernului în ceea ce privește numărul exact de paturi pe la . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . 208. El afirmă că toate celulele în care a fost încarcerat erau suprapopulate, făcând trimitere în acest sens la concluziile raportului CPT din 2008, în urma vizitelor efectuate în mai multe închisori din România, în 2006, citat de Curte în cauza Marian Stoicescu c. România, n 12934/02, §§ 12-13, 16 iulie 2009. Reclamantul susține, de asemenea, contrar informațiilor guvernului, că apa nu era potabilă, care putea fi utilizată numai pentru duș. În ceea ce privește igiena, reclamantul contestă afirmațiile guvernului și subliniază lipsa oricărei dovezi în acest sens. El reamintește numeroasele plângeri făcute de el însuși și de sora sa pe lângă administrația închisorii, denunțând condițiile materiale de detenție. 31. Referindu-se la descrierea condițiilor de detenție pe care le-a furnizat și la jurisprudența Curții în această privință, guvernul susține că condițiile de detenție ale reclamantului erau conforme cu cerințele art. 3 din Convenție. 32. Curtea ia notă cu titlu introductiv de faptul că reclamantul a primit în fața sa denunțarea condițiilor de detenție necorespunzătoare și, în special, suprapopularea de închisoare suferită în închisoarea București-Jilava pentru perioada cuprinsă între 9 ianuarie 2003 și 11 septembrie 2007. Prin urmare, aceasta va examina cauza recurentului, astfel cum a fost prezentată de acesta. Aceasta nu consideră că este necesar să se analizeze condițiile de detenție pe care le-ar fi avut în alte perioade în care în alte unități. 33. Ea reamintește apoi că măsurile privative de libertate implică adesea un element de suferință sau de umilire Cu toate acestea, art. 3 impune statului să se asigure că orice prizonier este deținut în condiții care sunt compatibile cu respectarea demnității umane, că normele de punere în aplicare a măsurii nu obligă persoana să sufere sau să sufere o intensitate care depășește nivelul inevitabil al suferinței legate de detenție și că, având în vedere cerințele practice de închisoare, sănătatea și bunăstarea prizonierului este asigurată în mod corespunzător (Kudła c. Polonia [GC], n 30210/96, § 92-94, CEDH 2000-XI). 34. În ceea ce privește condițiile de detenție, trebuie luate în considerare efectele cumulative ale acestora, precum și afirmațiile specifice ale reclamantului (Dougoz c. Grecia, nr. 40907/98, CEDO 2001-II. În special, timpul în care o persoană a fost reținută în condiții incriminate este un factor important de luat în considerare (Alver c. Estonia, nr 64812/01, 8 noiembrie 2005).În plus, în unele cazuri, când suprapopularea penitenciarului atinge un anumit nivel, lipsa spațiului într-o instituție de corecție poate constitui elementul central care trebuie luat în considerare în evaluarea conformității unei situații date la art. 3 (Karalevičius c. Lituania, 53254/99, 7 aprilie 2005). 35. În acest sens, Curtea consideră că factorul central este spațiul personal acordat reclamantului în închisoarea București Jilava, unde a fost încarcerat în timpul perioadei incriminate. 36. În special, se constată că reclamantul a dispus, începând cu 9 ianuarie 2003 și până la 11 ani. Septembrie 2007, data transferului către închisoarea Bacău, un spațiu individual care variază de la 1,27 m2 la 1,83 m2, ceea ce este mult sub standardul recomandat autorităților române în raportul CPT (punctul 23 de mai sus). 37. În ceea ce privește eventualele transferuri efectuate de la reclamant la închisoarea Bacău, Curtea constată că guvernul nu precizează datele exacte ale acestor transferuri. Prin urmare, aceste posibile transferuri în cursul anului 2003, la închisoarea Bacău, nu pot schimba în nimic situația reclamantului care a suferit timp de patru ani și opt luni consecințele suprapopularii închisorii din București-Jilava. 38. În plus, Curtea remarcă că, pe lângă problema suprapopularii închisorii, afirmațiile reclamantului cu privire la condițiile de igienă deplorabilă, în special accesul la apa curentă, lipsa de curățenie și prezența unor paraziți diferiți, sunt mai mult decât plauzibile și reflectă realitățile descrise de CPT în diferitele rapoarte întocmite în urma vizitelor sale în închisorile românești ( mutatis mutandis Dimakos c. România, n 10675/03, § 46, 6 iulie 2010). 39. Cu toate acestea, Curtea reamintește că, în cazul în care ar trebui să se ia în considerare dacă scopul prelucrării ar fi să umilească sau să înjosească victima, absența unui astfel de scop nu ar putea exclude o constatare a încălcării articolului 3 (a se vedea, printre altele, Poltoratski c. Ucraina 38812/97, § 146, CEDO 2003-V. Ea consideră că condițiile de detenție pe care reclamantul a trebuit să le suporte timp de mai mulți ani nu au lipsit de la a aduce atingere demnității sale și de a-i inspira sentimente de umilință. 40. În lumina celor de mai sus, Curtea concluzionează că condițiile de detenție ale reclamantului, în special suprapopulația, domnesc în Celulele în care a fost încarcerat, combinate cu durata detenției sale în astfel de condiții, analizează ca un tratament degradant; prin urmare, a existat o încălcare a articolului 3 din Convenție. II. PE ALTE VIOLAȚII ALEGATE 41. Pe marginea unghiului articolului 8 din Convenție, reclamantul se plânge de suferința pe care i-a provocat-o, în timpul detenției sale, moartea tatălui său și posibilitatea de a participa la înmormântarea sa. Pe terenul art. 6 § 1 din Convenție, acesta se plânge de la sfârșitul procedurilor penale împotriva sa, care s-au încheiat prin hotărârile Tribunalului de apel din Pluiești și ale Înaltei Curți de Casație și Justiție din 19 decembrie 2002 și, respectiv, 24 martie 2004, proceduri care, în opinia sa, nu au fost corecte. În cele din urmă, fără a-și susține obiecțiile, reclamantul invocă aproape toate celelalte articole ale Convenției și un număr de articole ale protocoalelor adiționale. 42. Având în vedere toate elementele aflate în posesia sa și în măsura în care este competentă să cunoască afirmațiile formulate, Curtea nu a ridicat nicio aparență de încălcare a drepturilor și libertăților garantate de articolele Convenției. În consecință, această parte a cererii trebuie respinsă în conformitate cu art. 35 alin. (3) și (4) din Convenție. III. În conformitate cu art. 41 din convenție, în cazul în care Curtea declară că a avut loc o încălcare a Convenției sau a Protocoalelor acesteia și în cazul în care dreptul intern al Înaltei părți contractante nu permite să se șteargă că sunt imprecise consecințele acestei încălcări, Curtea acordă părții care a încălcat, dacă este cazul, o satisfacție echitabilă. Reclamantul solicită 49 948,96 EUR (EUR) pentru prejudiciul material suferit ca urmare a pierderilor financiare pe care le-ar fi înregistrat societățile comerciale pe care le-ar fi administrat după condamnarea sa și solicită, de asemenea, 49 950 000 EUR pentru repararea prejudiciului moral suferit, printre altele, din cauza detenției sale în condiții materiale contrare art. 3 din Convenție și adaugă la aceasta suferința cauzată de moartea tatălui său, precum și consecințele negative pe care le-a avut condamnarea sa asupra vieții sale de familie. 45. Guvernul susține că nu a demonstrat legătura de cauzalitate dintre prejudiciul material pretins și presupusa încălcare a articolului 3 și că nu a furnizat dovezi în acest sens. În ceea ce privește suma solicitată pentru prejudiciul moral, guvernul consideră că nici unul dintre aspectele descrise de solicitant în cererea sa formulată în temeiul articolului 41 din convenție nu privește suprapopularea penitenciară. În subsidiar, consideră că suma solicitată pentru prejudiciul moral este excesivă, având în vedere jurisprudența Curții în această privință. 46. Curtea arată că singura bază care trebuie reținută pentru acordarea unei satisfacții echitabile constă în speță în încălcarea articolului 3 din Convenție din cauza condițiilor materiale de detenție. Prin urmare, aceasta nu percepe o legătură de cauzalitate între încălcarea constatată și prejudiciul material invocat și respinge această cerere. Pe de altă parte, Curtea consideră că a suferit un prejudiciu moral cert. Spre deosebire de afirmațiile guvernului, Curtea constată că în scrisoarea sa din 27 octombrie 2009 (pagina 3 litera (c) reclamanta a solicitat repararea prejudiciului moral suferit ca urmare a condițiilor materiale de detenție contrare articolului 3 din convenție. Prin urmare, hotărând în mod echitabil, astfel cum prevede art. 41 din convenție, Curtea alocă reclamantului 13 000 EUR pentru daune morale. Comisioane și cheltuieli de judecată 47. Reclamantul solicită, de asemenea, 101. 904 EUR pentru cheltuieli și cheltuieli de judecată pe bază de ventilație, după cum urmează: 27 900 EUR pentru costul coletelor care i-au fost trimise în timpul detenției sale de către familia sa, 6 150 EUR pentru cheltuielile suportate de vizitele familiei sale la închisoarea București-Jilava, 8 407 EUR pentru cheltuielile efectuate în magazinul închisorii, 1 904 EUR pentru două expertize efectuate în timpul condamnării sale și 2 904 EUR pentru cheltuielile de procedură efectuate în fața instanțelor interne în cadrul procedurii de condamnare. 48. Curtea ia notă de faptul că reclamantul a fost admis în beneficiul asistenței judiciare, în temeiul căreia a fost plătită o sumă de 850 EUR de către Consiliul Europei avocatului care l-a reprezentat în cadrul procedurii în fața Curții. Nicio cerere suplimentară de rambursare a cheltuielilor și a cheltuielilor de judecată angajate efectiv pentru procedura în fața Curții nu a fost prezentată în acest sens. Având în vedere că suma solicitată de solicitant pentru cheltuieli și cheltuieli de judecată nu are nicio legătură cu încălcarea constatată de Curte, nu se vor aloca alte sume în acest sens. Interese moratorii 50. Curtea consideră că este oportun să se stabilească rata dobânzii moratorii pe rata dobânzii la facilitatea de împrumut marginală a Băncii Centrale Europene plus trei puncte procentuale. PE CES MOTIVE, CURȚIA, LA L Convenția privind condițiile de detenție ale reclamantului în închisoarea București-Jilava pentru perioada cuprinsă între 9 ianuarie 2003 și 11 septembrie 2007 și inadmisibilă pentru surplusul declarat că a fost încălcată art. 3 din convenție în ceea ce privește condițiile de detenție ale recurentului în închisoarea București-Jilava Dit că statul pârât trebuie să plătească reclamantului, în termen de trei luni de la data la care hotărârea va deveni definitivă în conformitate cu art. 2 din Convenție, 13 000 EUR (treisprezece mii de euro) pentru prejudicii morale, pentru a fi convertită în monedă națională la rata aplicabilă la data regulamentului, plus orice sumă care poate fi datorată cu titlu de impozit de la data expirării termenului menționat și până la data de plată, această sumă va crește de la o dobândă simplă la o rată egală cu cea a facilității de creditare marginală a Băncii Centrale Europene care se aplică în această perioadă, plus trei puncte procentuale resping cererea de satisfacție echitabilă pentru surplus. Adoptată în limba franceză, apoi comunicată în scris la 3 mai 2011, în temeiul articolului 77 alineatul (2) și al articolului 3 din Regulamentul de procedură. Santiago Quesada Josep Casadevall Președinte

TROISIÈME SECTION

AFFAIRE

TODIREASA c. ROUMANIE

(Requête n

o

35372/04)

ARRÊT

STRASBOURG

3 mai 2011

DÉFINITIF

03/08/2011

Cet arrêt est devenu définitif en vertu de l’article

44 §

2 de la Convention. Il peut subir des retouches de forme.

En l’affaire Todireasa c. Roumanie,

La Cour européenne des droits de l’homme (troisième section), siégeant en une chambre composée de

:

Josep Casadevall,

président,

Corneliu Bîrsan,

Egbert Myjer,

Ján Šikuta,

Ineta Ziemele,

Nona Tsotsoria,

Kristina Pardalos,

juges,

et de Santiago Quesada,

greffier

de section,

Après en avoir délibéré en chambre du conseil le 5 avril 2011,

Rend l’arrêt que voici, adopté à cette date

:

PROCÉDURE

1.

A l’origine de l’affaire se trouve une requête (n

o

35372/04) dirigée contre la Roumanie et dont un ressortissant de cet État, M. Gheorghe Costică Todireasa («

le requérant

»), a saisi la Cour le 15 septembre 2004 en vertu de l’article 34 de la Convention de sauvegarde des droits de l’homme et des libertés fondamentales («

la Convention

»).

2.

Le requérant, qui a été admis au bénéfice de l’assistance judiciaire, est représenté par M

e

Valentin Trifescu, avocat à Piatra Neamț. Le gouvernement roumain («

le Gouvernement

») était représenté par son agent, M.

Răzvan

‑

Horațiu

Radu, du ministère des Affaires étrangères.

3.

Le 2 avril 2009, le président de la troisième section a décidé de communiquer la requête au Gouvernement. Comme le permet l’article

29 §

1 de la Convention, il a en outre été décidé que la chambre se prononcerait en même temps sur la recevabilité et le fond.

EN FAIT

I.

LES CIRCONSTANCES DE L’ESPÈCE

4.

Le requérant est né en 1959. Il est actuellement détenu à la prison de Bucarest-Jilava, où il purge une peine de quinze ans de prison.

A.

La condamnation pénale du requérant

5.

Par un jugement du 25 octobre 2001, le requérant fut condamné par le tribunal de première instance de Neamț à une peine de seize ans de prison pour escroquerie, faux et usage de faux. Ce jugement fut modifié en appel, le 12

juin 2002, par le tribunal départemental de Prahova qui le condamna seulement pour escroquerie et réduisit la peine initiale à douze ans de prison ferme. Ces décisions furent confirmées, sur recours du requérant, par un

arrêt du 19 décembre 2002 de la cour d’appel de Ploiești.

6.

Le 28 novembre 2001, le tribunal départemental de Neamț condamna le requérant à une peine de quinze ans de prison ferme pour escroquerie. S’appuyant notamment sur des contrats conclus par le requérant, sur les factures et chèques émis par celui-ci, sur une expertise comptable et sur les dépositions des témoins que le requérant a eu la possibilité d’interroger, le tribunal jugea qu’entre 1998 et 1999, celui-ci, par l’intermédiaire de quatre

sociétés commerciales dont il était l’unique associé, avait acheté en vue de leur revente de grandes quantités de matières premières qu’il avait réglées avec des chèques sans provision, opérations qu’il n’avait pas enregistrées dans sa comptabilité, portant ainsi préjudice au budget de l’État. Le requérant fut assisté par un avocat durant la procédure. Ce jugement fut confirmé sur appel et recours du requérant par une décision du 17 juin 2003 de la cour d’appel de Bacău et un arrêt de la Haute Cour de cassation et de justice du 24 mars 2004.

7.

Selon les informations fournies par le Gouvernement, le requérant fut également condamné, en 2007, à six ans de prison ferme pour faux monnayage.

8.

Selon les renseignements fournis par le ministère de l’Intérieur, le requérant fut détenu au pénitencier de Jilava du 9 janvier 2003 au 11

septembre 2007, date à laquelle il fut transféré à la prison de Bacau. D’après les mêmes informations, pendant l’année 2003, il fut successivement transféré entre les deux prisons. Aucune précision quant aux dates exactes desdits transferts n’a été apportée.

B.

Les conditions de détention à la prison de Bucarest-Jilava telles que décrites par le requérant

9.

Dans une lettre du 17 mars 2006, le requérant allègue que les conditions matérielles de détention dans la prison susmentionnées étaient dégradantes, que les cellules étaient surpeuplées, infestées par des souris et des rats, des poux, des puces et d’autres insectes, aucune hygiène n’étant assurée.

10.

Il résulte du dossier que M.B., la sœur du requérant, avait saisi, au nom de son frère, plusieurs autorités publiques, dont l’administration nationale des pénitenciers, le ministère de la Justice, le Gouvernement, le ministère de l’Intégration européenne et le président de la Roumanie au sujet des mauvaises conditions de détention supportées par le requérant.

11.

Le requérant demanda également à plusieurs reprises à l’administration de la prison à bénéficier d’un lit individuel.

12.

Par une lettre du 8 juillet 2005, l’administration nationale des pénitenciers adressa une lettre à la sœur du requérant, lui expliquant que la prison de Bucarest-Jilava était surpeuplée en raison de sa vocation de lieu de détention pour les prévenus dont des affaires pénales étaient en cours d’examen devant les juridictions de Bucarest. Dans sa partie pertinente, la lettre susmentionnée était ainsi rédigée

:

«

... les efforts déployés par le personnel du pénitencier de Bucarest-Jilava, unité extrêmement complexe, ne peuvent pas suppléer, en totalité, à la précarité des dotations existantes et aux ressources matérielles qui sont insuffisantes, par ailleurs, dans tout le système pénitencier...

»

13.

La même administration adressa au requérant une autre lettre rédigée dans les mêmes termes, le 18 août 2005.

14.

Le 16 septembre 2005, T.G., le père du requérant, décéda des suites d’une insuffisance vasculaire cérébrale.

C.

Les conditions de détention à la prison de Bucarest-Jilava telles que décrites par le Gouvernement

15.

Le Gouvernement affirme que pendant son incarcération à la prison de Bucarest-Jilava le requérant a été logé dans cinq cellules différentes. Selon les informations fournies par l’administration de cette prison, la cellule n

o

208 mesurait 47 m² (10 x 4,70) pour un nombre moyen de 64

détenus, chiffre retenu pour le mois de mai 2004. Le nombre moyen de détenus partageant la même cellule pour la période décembre 2006 – janvier

2007 était de 40, selon les mêmes informations. La cellule n

o

206 mesurait 32,75 m² (6,97

x

4,70). Aucune indication quant au nombre de détenus partageant cette cellule n’a été fournie par le Gouvernement. Pour ce qui est de la cellule n

o

205, le Gouvernement affirme que celle-ci mesurait 51,08

m² (10,87

x

4,70), pour un nombre moyen de 40 (chiffre retenu pour la période du 11 au 14 décembre 2006) ou 36 détenus (pour la période du 8

mars 2007 au 21 mars 2007). Dans la cellule n

o

310, mesurant 32,99 m² (7,02 x 4,70), du 8 janvier au 8 mars 2007, il y avait, selon les mêmes informations, un nombre moyen de 18 détenus. La cinquième cellule (n

o

317) mesurait 40,42 m² (8,60 x 4,70) et abritait 23 détenus, du mois d’avril à novembre 2007.

16.

Le Gouvernement affirme ne pas pouvoir préciser le nombre exact de lits dans chacune de ces cellules, en raison du nombre important de détenus incarcérés pendant la période de référence. Il ajoute que les meubles dans ces cellules étaient en bon état, que les conditions d’hygiène étaient respectées et que l’accès à l’eau courante était également assuré aux détenus. Le Gouvernement indique que le requérant était en bonne santé et qu’il ne figure pas dans les registres médicaux de la prison.

II.

LE DROIT INTERNE ET INTERNATIONAL PERTINENTS

A

.

Le droit et la jurisprudence internes pertinents

17.

Un résumé des dispositions du droit interne pertinent en l’espèce relatif aux voies de recours disponibles en matière d’exécution des peines de prison figure aux paragraphes 22 à 23 de l’arrêt

Petrea c.

Roumanie

(n

o

4792/03, 29

avril

2008).

18.

A la suite de sa visite effectuée le 15 avril 2003, une organisation non gouvernementale, l’Association pour la défense des droits de l’homme en

Roumanie – Comité Helsinki (Apador-CH), rapportait que la prison de Bucarest-Jilava était l’une des plus surpeuplées au niveau national (

3

187

détenus pour 2

551 lits).

19.

Le Gouvernement soumet à la Cour des copies de décisions rendues par les juridictions nationales en application de l’OUG n

o

56/2003

et de la loi n

o

275/2006. Ces décisions concernent principalement des plaintes de détenus qui alléguaient devant les juridictions nationales l’absence de traitement médical adéquat, le défaut d’assistance médicale pendant le transport au tribunal, le défaut d’une nourriture appropriée, des mesures disciplinaires, comme le transfert dans une autre cellule, sans téléviseur, des entraves au droit à la correspondance, à l’exercice du droit de promenade en plein air, la non séparation des détenus définitivement condamnés, et l’impossibilité pour un détenu de bénéficier d’une retraite d’invalidité. Dans deux décisions définitives des 4 avril et 16 juin 2006, deux détenus avaient évoqué le surpeuplement comme cause de leur insomnie. Les tribunaux de première instance ont examiné ces allégations sous l’aspect du droit à l’assistance médicale adéquate. Une troisième décision prononcée en 2010, dans une affaire concernant des allégations de surpeuplement, rejeta la plainte d’un détenu comme mal fondée.

B.

Les rapports internationaux portant sur les conditions de détention

20.

Les conclusions du Comité européen pour la prévention de la torture (CPT) rendues à la suite des visites effectuées dans des prisons de

Roumanie, tout comme les observations à caractère général du CPT, sont résumées dans l’arrêt

Bragadireanu c.

Roumanie

(n

o

22088/04, §§ 73-76, 6

décembre 2007).

21.

En ce qui concerne la prison de Bucarest-Jilava, le rapport du CPT publié en avril 2003 à la suite de sa visite de février 1999 faisait état de conditions matérielles généralement très médiocres

: le manque drastique d’espace vital et l’insuffisance de lits entraînaient une promiscuité inacceptable pour la grande majorité des détenus. De surcroît, de nombreux détenus se plaignaient du froid et de l’humidité, en particulier la nuit. Lors de sa visite de juin 2006 dans une section de la prison de Bucarest-Jilava (voir également paragraphe 23 ci-après), le CPT avait constaté que les caractéristiques observées à l’occasion de sa visite de 1999 restaient globalement valables pour la section en question – celle des détenus dangereux –, y compris en ce qui concernait le surpeuplement ou les conditions d’hygiène. Par ailleurs, «

la direction de la prison a attiré l’attention de la délégation du CPT sur le fait que les conditions de détention étaient extrêmement médiocres dans l’ensemble de la prison

», à tel point «

qu’il était prévu de construire une

nouvelle prison et de transférer (...) les condamnés vers d’autres locaux, en attendant la fermeture de l’ensemble de l’établissement

», puisqu’«

il ne servirait à rien d’investir dans une rénovation des structures de l’établissement

».

22.

Rédigé à la suite d’une visite effectuée en

Roumanie par les membres du Bureau du commissaire aux droits de l’homme du 13 au 17

septembre

2004, un rapport, publié le 29 mars 2006, fournit des renseignements sur la prison de Bucarest-Jilava. Il qualifie les conditions de détention dans cet établissement de «

particulièrement difficiles

» et la situation d’«

alarmante

». Il y est souligné en outre que «

toutes les installations étaient vétustes, les fenêtres incapables de protéger du froid et le mobilier d’un autre temps

».

23.

Dans son dernier rapport publié le 11 décembre 2008 à la suite de sa

visite en juin 2006 dans plusieurs établissements pénitentiaires de Roumanie, le CPT précisa

:

«

: (...)

le Comité est très gravement préoccupé par le fait que le manque de lits demeure un problème constant non seulement dans les établissements visités mais également à l’échelon national, et ce, depuis la première visite en Roumanie en 1995. Il est grand temps que des mesures d’envergure soient prises afin de mettre un terme définitif à cette situation inacceptable. Le CPT en appelle aux autorités roumaines afin qu’une action prioritaire et décisive soit engagée afin que chaque détenu hébergé dans un établissement pénitentiaire dispose d’un lit.

En revanche, le Comité se félicite que, peu après la visite de juin 2006, la norme officielle d’espace de vie par détenu dans les cellules ait été amenée de 6 m

3

(ce qui revenait à une surface de plus ou moins 2

m² par détenu) à 4

m² ou 8

m

3

. Le CPT recommande aux autorités roumaines de prendre les mesures nécessaires en vue de faire respecter la norme de 4

m² d’espace de vie par détenu dans les cellules collectives de tous les établissements pénitentiaires de Roumanie.

»

EN DROIT

I.

SUR LA VIOLATION ALLÉGUÉE DE L’ARTICLE 3 DE LA CONVENTION

24.

Le requérant se plaint des mauvaises conditions de détention dans la prison de Bucarest-Jilava, en particulier d’une surpopulation carcérale, d’une hygiène déplorable, ainsi que de la présence de rats, de poux, de puces et d’autres insectes. Il invoque l’article 3 de la Convention, ainsi libellé

:

«

Nul ne peut être soumis à la torture ni à des peines ou traitements inhumains ou dégradants.

»

A.

Sur la recevabilité

25.

Le Gouvernement excipe de l’irrecevabilité de ce grief, soutenant que le requérant aurait pu introduire une action en dédommagements sur le fondement des dispositions de droit commun relatives à la responsabilité civile délictuelle (articles 998-999 du code civil). Il fournit des exemples de jurisprudence en ce sens (paragraphe 19 ci-dessus). Le Gouvernement se réfère à l’affaire

Stan c.

Roumanie

((déc.), n

o

6936/03, 20 mai 2008), dans laquelle un requérant avait obtenu des dédommagements après le constat par les tribunaux internes de la dégradation de son état de santé pendant sa détention. Enfin, le Gouvernement indique les voies de recours offertes par l’OUG 56/2003, ainsi que par la loi n

o

275/2006.

26.

Le requérant considère qu’un recours civil tendant à la réparation d’un préjudice causé à la suite des conditions matérielles de détention contraires à l’article 3 de la Convention n’est pas adéquat et efficace, dans la mesure où les autorités internes ne disposent pas de mesures raisonnables pour redresser ou prévenir des actes contraires à l’article 3 de la Convention, comme en l’espèce. Il renvoie à la jurisprudence dans des affaires similaires, où a Cour a jugé qu’il n’y avait pas de recours efficace, vu la particularité du grief concernant la surpopulation carcérale (

Brândușe c. Roumanie

, n

o

6586/03, § 40, CEDH 2009-... (extraits)). Pour ce qui est de la voie de recours prétendument offerte par l’OUG 56/2003, le requérant demande à la Cour d’appliquer la jurisprudence

Petrea

précitée et de rejeter l’exception préliminaire du Gouvernement.

27.

La Cour observe que le grief du requérant porte sur les conditions de détention, et en particulier sur la surpopulation carcérale. Elle rappelle avoir déjà jugé, dans des affaires récentes relatives à un grief similaire et dirigées contre la Roumanie, qu’au vu de la particularité de ce grief, les actions préconisées par le Gouvernement ne constituent pas des recours effectifs à épuiser par les requérants (

Petrea,

précité, § 37

;

Măciucă c. Roumanie

, n

o

25763/03, § 19, 26 mai 2009

;

Brândușe

, précité, § 40

; et

Eugen Gabriel Radu c. Roumanie

, n

o

3036/04, § 23, 13

octobre 2009).

28.

Les arguments du Gouvernement ne sauraient mener en l’espèce à une conclusion différente. Qui plus est, les problèmes découlant de la surpopulation dans les prisons revêtent apparemment un caractère structurel et ne concernent pas uniquement la situation personnelle du requérant (

Kalachnikov c. Russie

(déc.), n

o

47095/99, 18

septembre 2001). Dans ces circonstances, la Cour considère que l’existence d’une voie de recours efficace n’a pas été démontrée avec un degré suffisant de certitude. La Cour observe par ailleurs que, à la différence de la présente espèce, l’affaire

Stan

portait sur les conditions de détention et l’absence de traitement médical qui avaient mené à la dégradation de l’état de santé de l’intéressé.

29.

Partant, il convient de rejeter cette exception soulevée par le

Gouvernement. Par ailleurs, la Cour constate que ce grief n’est pas manifestement mal fondé au sens de l’article 35 § 3 de la Convention. Elle relève par ailleurs qu’il ne se heurte à aucun autre motif d’irrecevabilité. Il convient donc de le déclarer recevable.

B.

Sur le fond

30.

Le requérant dénonce, en particulier, le surpeuplement dans les cellules. Il se plaint en outre des conditions d’hygiène déplorables. Il fait valoir qu’il ressort des informations officielles fournies par l’administration de la prison de Bucarest-Jilava que les dimensions des cinq cellules étaient très réduites par rapport au nombre très important de détenus. Il explique l’absence de précision de la part du Gouvernement quant au nombre exact de lits par l’impossibilité matérielle de placer 60 lits dans une cellule de 47

m², comme c’était le cas de la cellule n

o

Marian

Stoicescu c. Roumanie

, n

o

12934/02, §§ 12-13, 16 juillet 2009. Le requérant affirme également, contrairement aux informations du Gouvernement, que l’eau n’était pas potable, pouvant être utilisée uniquement pour la douche. Quant à l’hygiène, le requérant conteste les affirmations du Gouvernement et souligne l’absence de toute preuve en ce sens. Il rappelle les nombreuses plaintes formulées par lui-même et par sa sœur auprès de l’administration de la prison, dénonçant les conditions matérielles de détention.

31.

Se référant à la description des conditions de détention qu’il a fournie et à la jurisprudence de la Cour en la matière, le Gouvernement soutient que les conditions de détention du requérant étaient conformes aux exigences de l’article 3 de la Convention.

32.

La Cour note à titre liminaire que le requérant a entendu dénoncer devant elle les mauvaises conditions de détention et plus particulièrement le surpeuplement carcéral subi dans la prison de Bucarest-Jilava pour la période allant du 9 janvier 2003 au 11 septembre 2007. Dès lors, elle examinera le grief du requérant tel que présenté par l’intéressé. Elle n’estime pas nécessaire de se pencher sur les conditions de détention qu’il aurait subies pendant d’autres périodes où dans d’autres établissements pénitentiaires.

33.

Elle rappelle ensuite que les mesures privatives de liberté impliquent souvent un élément de souffrance ou d

’humiliation

.

Toutefois, l’article

3 impose à l’État de s’assurer que tout prisonnier est détenu dans des conditions qui sont compatibles avec le respect de la dignité humaine, que les modalités d’exécution de la mesure ne soumettent pas l’intéressé à une détresse ou à une épreuve d’une intensité qui excède le niveau inévitable de souffrance inhérent à la détention et que, eu égard aux exigences pratiques de l’emprisonnement, la santé et le

bien-être du prisonnier sont assurés de manière adéquate (

Kudła

c. Pologne

[GC], n

o

30210/96, §§ 92-94, CEDH

2000-XI).

34.

S’agissant des conditions de détention, il convient de prendre en compte les effets cumulatifs de celles-ci ainsi que les allégations spécifiques du requérant (

Dougoz c. Grèce

, nº

40907/98, CEDH 2001-II). En particulier, le temps pendant lequel un individu a été détenu dans les

conditions incriminées constitue un facteur important à considérer (

Alver

c. Estonie

, n

o

64812/01, 8

novembre 2005). En outre, dans certains cas, lorsque la surpopulation carcérale atteint un certain niveau, le manque d’espace dans un établissement pénitentiaire peut constituer l’élément central à prendre en compte dans l’appréciation de la conformité d’une situation donnée à l’article

3 (

Karalevičius c. Lituanie,

n

o

53254/99, 7

avril 2005).

35.

En l’occurrence, la Cour estime que le facteur central est l’espace personnel accordé au requérant dans la prison de Bucarest

‑

Jilava, où il a été incarcéré pendant la période incriminée.

36.

Force est en particulier de constater que le requérant a disposé, à partir du 9 janvier 2003 et jusqu’au 11

septembre 2007, date de son transfert à la prison de Bacău, d’un espace individuel variant de 1,27 m² à 1,83 m², ce qui est bien en dessous de la norme recommandée aux autorités roumaines dans le rapport du CPT (paragraphe 23 ci-dessus).

37.

Quant aux éventuels transferts du requérant à la prison de Bacău, la Cour note que le Gouvernement ne précise pas les dates exactes de ces transferts. Partant, ces éventuels transferts pendant l’année 2003, à la prison de Bacău, ne sauraient changer en rien la situation du requérant qui a subi pendant quatre ans et huit mois les conséquences du surpeuplement carcéral dans la prison de Bucarest-Jilava.

38.

De surcroît, la Cour note qu’outre le problème du surpeuplement carcéral, les allégations du requérant quant aux conditions d’hygiène déplorables, notamment l’accès à l’eau courante, le manque de propreté et la présence de différents parasites, sont plus que plausibles et

reflètent des réalités décrites par le CPT dans les différents rapports établis

à la suite de ses visites dans les prisons roumaines (

mutatis mutandis

,

Dimakos c.

Roumanie

, n

o

10675/03, § 46, 6 juillet 2010).

39.

La Cour admet qu’en l’espèce rien n’indique qu’il y ait eu véritablement intention d’humilier ou de rabaisser le requérant. Toutefois, elle rappelle que, s’il convient de prendre en compte la question de savoir si le but du traitement était d’humilier ou de rabaisser la victime, l’absence d’un tel but ne saurait exclure un constat de violation de l’article

3 (voir, parmi d’autres,

Poltoratski c. Ukraine

,

n

o

38812/97, § 146, CEDH 2003-V). Elle estime que les conditions de détention que le requérant a dû supporter pendant plusieurs années n’ont pas manqué de porter atteinte à sa dignité et de lui inspirer des sentiments d’humiliation.

40.

A la lumière de ce qui précède, la Cour conclut que les conditions de détention du requérant, en particulier la surpopulation régnant dans les

cellules où il fut incarcéré, combinées avec la durée de sa détention dans de telles conditions s’analysent en un traitement dégradant. Dès lors, il y a eu violation de l

’

article

3 de la Convention.

II.

SUR LES AUTRES VIOLATIONS ALLÉGUÉES

41.

Sous l’angle de l’article 8 de la Convention, le requérant se plaint de la souffrance que lui provoqua, pendant sa détention, la mort de son père et l’impossibilité de participer à ses funérailles. Sur le terrain de l’article 6

42.

Compte tenu de l’ensemble des éléments en sa possession, et dans la mesure où elle est compétente pour connaître des allégations formulées, la Cour n’a relevé aucune apparence de violation des droits et libertés garantis par les articles de la Convention. Il s’ensuit que cette partie de la requête doit être rejetée en application de l’article 35

§§ 3 et 4 de la Convention.

III.

SUR L’APPLICATION DE L’ARTICLE 41 DE LA CONVENTION

43.

Aux termes de l’article 41 de la Convention,

«

Si la Cour déclare qu’il y a eu violation de la Convention ou de ses Protocoles, et si le droit interne de la Haute Partie contractante ne permet d’effacer qu’imparfaitement les conséquences de cette violation, la Cour accorde à la partie lésée, s’il y a lieu, une satisfaction équitable.

»

A.

Dommage

44.

Le requérant demande 49

948,96 euros (EUR) pour le préjudice matériel subi en raison des pertes financières que les sociétés qu’il administrait auraient enregistrées après sa condamnation. Il demande également 49

950

000 EUR pour la réparation du préjudice moral subi en raison, entre autres, de sa détention dans des conditions matérielles contraires à l’article 3 de la Convention. Il ajoute à cela la souffrance causée par le décès de son père, ainsi que par les conséquences néfastes que sa condamnation a eues quant à sa vie familiale.

45.

Le Gouvernement soutient que l’intéressé n’a pas prouvé le lien de causalité entre le préjudice matériel allégué et la prétendue violation de l’article 3 et qu’il n’a pas fourni des justificatifs à cet égard. En ce qui concerne le montant réclamé au titre du préjudice moral, le Gouvernement considère qu’aucun des aspects décrits par le requérant dans sa demande formulée au titre de l’article 41 de la Convention ne concerne le surpeuplement carcéral. A titre subsidiaire, il estime que le montant sollicité au titre du dommage moral est excessif compte tenu de la jurisprudence de la Cour en la matière.

46.

La Cour relève que la seule base à retenir pour l’octroi d’une

satisfaction équitable réside en l’espèce dans la violation de l’article 3 de la Convention à raison des conditions matérielles de détention. Dès lors, elle n’aperçoit pas de lien de causalité entre la violation constatée et le dommage matériel allégué et rejette cette demande. En revanche, elle considère que l’intéressé a subi un préjudice moral certain. Contrairement aux affirmations du Gouvernement, la Cour observe que dans sa lettre du 27

octobre 2009 (page 3, lettre c) le requérant sollicita la réparation du préjudice moral subi en raison des conditions matérielles de détention contraires à l’article 3 de la Convention. Dès lors, statuant en équité, comme le veut l’article 41 de la Convention, la Cour alloue au requérant 13

000

EUR au titre du dommage moral.

B.

Frais et dépens

47.

Le requérant demande également 101

904 EUR pour les frais et dépens qu’il ventile comme suit

: 27

900 EUR pour le coût des colis qui lui ont été envoyés pendant sa détention par sa famille, 6

150 EUR pour les frais occasionnés par les visites de sa famille à la prison de Bucarest-Jilava, 8

407 EUR pour les dépenses qu’il avait effectuées dans le magasin de la prison, 1

904

EUR pour deux expertises effectuées lors de sa condamnation et 2

904 EUR pour les frais de procédure engagés devant les juridictions internes lors de la procédure de condamnation.

48.

Le Gouvernement s’oppose à l’octroi d’un montant au titre de frais et dépens et fait valoir qu’aucun lien entre les frais demandés et la présente affaire ne peut être décelé.

49.

La Cour note que le requérant a été admis au bénéfice de l’assistance judiciaire, en vertu de laquelle un montant de 850 EUR a été versé par le Conseil de l’Europe à l’avocat qui le représenta dans la procédure devant la Cour. Aucune demande supplémentaire de remboursement des frais et dépens réellement engagée pour la procédure devant la Cour n’a été présentée à ce titre. Étant donné que la somme sollicitée par le requérant au titre des frais et dépens n’a pas de lien avec la violation constatée par la Cour, aucune autre somme ne sera allouée à ce titre.

C.

Intérêts moratoires

50.

La Cour juge approprié de calquer le taux des intérêts moratoires sur le taux d’intérêt de la facilité de prêt marginal de la Banque centrale européenne majoré de trois points de pourcentage.

PAR CES MOTIFS, LA COUR, À L’UNANIMITÉ,

1.

Déclare

la requête recevable quant au grief tiré de l’article 3 de la

Convention pour ce qui est des conditions de détention subies par le requérant dans la prison de Bucarest-Jilava pour la période allant du 9

janvier 2003 au 11

septembre

2007, et irrecevable pour le surplus

;

2.

Dit

qu’il y a eu violation de l’article 3 de la Convention pour ce qui est des conditions de détention subies par le requérant dans la prison de Bucarest-Jilava

;

3.

Dit

a)

que l’État défendeur doit verser au requérant, dans les trois mois à compter du jour où l’arrêt sera devenu définitif conformément à l’article

44

§

2 de la Convention, 13

000 EUR (treize mille euros) pour préjudice moral, à convertir en monnaie nationale au taux applicable à la date du règlement, plus tout montant pouvant être dû à titre d’impôt

;

b)

qu’à compter de l’expiration dudit délai et jusqu’au versement, ce montant sera à majorer d’un intérêt simple à un taux égal à celui de la facilité de prêt marginal de la Banque centrale européenne applicable pendant cette période, augmenté de trois points de pourcentage

;

4.

Rejette

la demande de satisfaction équitable pour le surplus.

Fait en français, puis communiqué par écrit le 3 mai 2011, en application de l’article 77 §§ 2 et 3 du règlement.

Santiago Quesada

Josep Casadevall

Greffier

Président