AFFAIRE SOCIETE METALLURGIQUE LIOTARD FRERES c. FRANCE

RESPONDENT

FRA

HOTĂRÂRE

05.05.2011

Pe scurt

Instanță: CtEDO
Concluzie: Violation de l'art. 6-1

RĂSFOIEȘTE: CtEDO · 2011
DESCARCĂ: PDF · DOCX 🔒 Pro

Citează această cauză

AFFAIRE SOCIETE METALLURGIQUE LIOTARD FRERES c. FRANCE (CtEDO, 2011)

HUDOC · oficial

CINCEA SECȚIUNEA A CINCEA CETĂȚINII SOCIETĂȚII METALLURGICI LIOTARD FRERS c. FRANȚA (solicitarea nr. 29598/08) HOTĂRÂREA STRASBURG 5 mai 2011 Această hotărâre este definitivă. Această hotărâre poate fi supusă unor modificări de formă. În cauza Société Metallurgic Liotard Brothers c. Franța, Curtea Europeană a Drepturilor Omului (a cincea secțiune), care se află într-un comitet compus din Mark Villiger, președinte, Isabelle Berro-Lefevre, Ann Power, judecători, și Stephen Phillips, grefier adjunct de secțiune, După ce a deliberat în camera Consiliului la 5 aprilie 2011, Renunță la hotărâre că, adoptat la această dată de procedură A la data de origine a cauzei se află o cerere (n 29598/08) îndreptată împotriva Republicii Franceze și inclusiv un resortisant al acestui stat, Societatea Metalurgică Liotard Brothers ( La 28 mai 2008, Curtea a sesizat Curtea în temeiul articolului 34 din Convenia pentru apărarea drepturilor omului și a libertăilor fundamentale ( Belliard, director al afacerilor juridice al Ministerului Afacerilor Externe. La 21 septembrie 2009, președintele Secțiunii a cincea a decis să comunice cererea guvernului. În conformitate cu Protocolul 14, cererea a fost atribuită unui comitet de trei judecători. Recurenta este o persoană juridică de drept francez, al cărei sediu social este situat în Saint Pierre-des-Corps. Ea are ca activitate punerea în sticle de gaz de uz casnic și comercializarea acestora. Printr-o notă din 29 martie 2006, în urma unei anchete efectuate în sectorul sticlelor de gaz de uz casnic și al informațiilor obținute în cadrul unei cereri de clemență din partea unei societăți-mamă și a filialei sale de distribuție a gazelor naturale, raportorul general al Consiliului pentru concurență: deschiderea unei anchete privind practicile din sectorul de activitate al recurentei. La 10 mai 2006, suspectând recurenta de practici anticoncurențiale, la . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . Printr-o ordonanță din 22 mai 2006, judecătorul a autorizat administrația să procedeze sau să solicite, la sediul întreprinderilor care o includeau pe reclamantă, la Saint-Pierre des-Corps, să efectueze vizitele și confiscările prevăzute în dispozițiile art. L. 450-4 pentru a căuta dovada acțiunilor care intră sub incidența practicilor interzise de [...] art. L. 420-1 din Codul comercial și art. 81-1 din Tratatul de la Roma, identificate în sectorul buteliilor de gaz petrolier lichefiat (GPL) pentru uz casnic, precum și orice manifestare a acestei consultări interzise Unele dintre aceste operațiuni trebuie să aibă loc în afara jurisdicției teritoriale a Tribunalului de Mare Instanță din Paris, judecătorul va elibera o comisie de recurs judecătorului pentru libertăți și deținerea Tribunalului de Mare Instanță din Tours. Printr-o ordonanță din 30 mai 2006, acesta desemnează un ofițer de poliție judiciară pentru a asista la operațiunile de vizită și de sechestrare la sediul reclamantei. Recurenta a luat măsuri împotriva celor două ordonanțe, denunțând în special încălcarea art. 6 alin. (1), (8) și (13) din Convenție. La 7 iunie 2006, administrația a efectuat vizite la sediul reclamantei pe baza acestor ordonanțe; au fost sesizate documente. 10. Prin două hotărâri din 28 noiembrie 2007, Curtea de Casație a respins recursurile recurentei. Într-una din hotărârile sale, după ce a arătat că ordonanța menționează că înscrisurile produse în sprijinul cererii au o origine aparent legală, ea a considerat că orice contestație de fond asupra acestui punct este o chestiune de care pot fi sesizate instanțele care ar putea să se pronunțe asupra rezultatelor măsurii autorizate, că instanța nu va controla originea informațiilor care au permis administrației să obțină documentele pe care le prezintă. și, în sfârșit, că judecătorul poate face uz de declarații anonime, atât timp cât acestea îi sunt prezentate prin intermediul documentelor întocmite și semnate de către agenții administrativi, permițându-le să aprecieze conținutul acestora, și în conformitate cu alte elemente de informare. 11. L a abandonat procedura privind recurenta. II. DREPTUL INTERNE PERTINENT 12. Pentru indicațiile privind dreptul intern relevant, se face trimitere la punctele 20-25 din Hotărârea Société Canal Plus și altele c. Franța din 21 decembrie 2010 (solicitarea nr. 29408/08). În ceea ce privește VIOLAȚIA ALOCATĂ DE LA ARTICOLUL 6 § 1 DIN CONVENȚIE ȘI DE LA ARTICOLUL 13 DIN CONVENȚIE 13. Februarie 2008), recurenta se plânge că nu a avut acces la o instanță judecătorească În ceea ce privește regularitatea și temeinicia autorizațiilor de vizită și de sechestru în incintele sale, Comisia se plânge, de asemenea, că nu a dispus de o cale de atac eficientă pentru a face să se constate caracterul nejustificat al ingerinței în dreptul său de a-și respecta domiciliul. 1 din Convenție și art. 13 coroborate cu art. 8, ale căror dispoziții relevante sunt formulate după cum urmează Art. 6 Orice persoană are dreptul la audierea echitabilă a cauzei sale (...) de către o instanță independentă și imparțială, instituită prin lege, care va decide (...) contestații privind drepturile și obligațiile sale cu caracter civil (...) Art. 8 Orice persoană are dreptul la respectarea vieții sale personale și familiale, a domiciliului și a corespondenței. O autoritate publică nu poate interveni în exercitarea acestui drept decât în măsura în care această interferență este prevăzută de lege și constituie o măsură care, într-o societate democratică, este necesară pentru securitatea națională, securitatea publică, bunăstarea economică a țării, apărarea ordinii și prevenirea infracțiunilor, protecția sănătății sau a moralității sau protecția drepturilor și libertăților altei țări. art. 13 Orice persoană ale cărei drepturi și libertăți recunoscute în (...) convenție au fost încălcate are dreptul la o cale de atac eficientă în fața unei instanțe naționale, chiar dacă încălcarea ar fi fost săvârșită de persoane care acționează în exercitarea funcțiilor lor oficiale. Cu privire la admisibilitatea 14. Curtea constată că nu este în mod clar întemeiat greșit, în sensul art. 35 alin. (3) din Convenție. În plus, Curtea constată că aceasta nu se confruntă cu niciun alt motiv de refuz. Prin urmare, trebuie să fie declarată admisibilă. Pe fondul Tezei părților 15. , recurenta susține că aceleași obiecțiuni pot fi îndreptate împotriva autorizațiilor de vizită și de sechestru emise împotriva sa. Potrivit acesteia, singura cale de contestare deschisă împotriva ordonanțelor de autorizare era cea a unui recurs în casare fără caracter suspensiv, ceea ce nu îi permitea să obțină o examinare a elementelor de fapt care stau la baza acestor autorizații. În ceea ce privește Ordonanța din 13 noiembrie 2008, recurenta susține că nu este vizată de măsurile tranzitorii și că situația sa este similară celei care a fost criticată de Curte în Hotărârea Ravon și altele În ceea ce privește argumentul potrivit căruia avea posibilitatea de a exercita o cale de atac pentru a contesta desfășurarea operațiunilor de vizită și sesizată în fața judecătorului cu privire la libertăți și detenție, aceasta susține că această cale de atac nu permite decât verificarea regularității acestor operațiuni, și nu a regularității și a temeiniciei ordonanței care le-a autorizat. În această privință, recurenta citează o hotărâre a Curții de Casație din 20 mai 2009 (Cass. Crim., 20 mai 2009, recurs nr 07-866437, Bull. Crim. n 103). În opinia sa, articolul L. 450-4 din Codul comercial constituia, prin urmare, un control al monitorizării unei măsuri de vizită și sesizate, și nu o acțiune în fața unui judecător independent de autoritatea care a dispus măsura în cauză. 16. Guvernul contestă teza recurentei. El consideră că Curtea nu s-ar fi întemeiat numai pe absența unei acțiuni împotriva ordonanțelor de autorizare pentru a încheia ipso facto cu încălcarea articolului 6 alineatul (1) din Convenție; aceasta s-ar fi bazat, de asemenea, pe lipsa unui control a posteriori de regularitatea perchezițiilor fiscale în cazul în care acestea din urmă nu au fost urmate de nici o rejudecare sau urmărire penală și, prin urmare, în caz contrar, persoanele vizate ar trebui să fie considerate ca fiind în măsură să beneficieze în fața instanțelor interne de o cale de drept care să le permită să obțină redresarea încălcării de care au fost victime. Guvernul precizează că, în domeniul concurenței, articolul L. 450-4 din Codul comercial, în versiunea sa aplicabilă în 2005, prevedea nu numai posibilitatea de a sesiza judecătorul în cursul vizitei în vederea obținerii hotărârii sau suspendării, ci și posibilitatea de a-l sesiza a posteriori. pentru a asigura verificarea regularității operațiunilor și pentru a obține anularea totală sau parțială a acestora; în opinia sa, nu era necesar să se aștepte ca o decizie a Consiliului Concurenței să fie pronunțată asupra practicilor anticoncurențiale reprobabile recurentei. El adaugă că, în cazul în care ordonanța din 13 noiembrie 2008 a transferat controlul de desfășurare a operațiunilor primului președinte al instanței judecătorești de apel În cazul în care judecătorul judecă în mod corespunzător o hotărâre în anulare și restituire, judecătorul pentru libertăți și detenție merită să fie judecat la În opinia sa, recurenta a fost, prin urmare, în măsură să beneficieze de un control jurisdicțional efectiv al regularității vizitelor și sesizărilor și a ales să nu le utilizeze. Evaluarea Curții 17. 8 din Convenție, Curtea reamintește că atunci când, la fel ca în speță, art. 6 alineatul (1) se aplică, acesta constituie o lex specialis în raport cu art. 13 : cerințele sale, care implică întreaga gamă de garanții proprii procedurilor judiciare, sunt mai stricte decât cele prevăzute la art. 13, care se găsesc absorbite de acestea (a se vedea, de exemplu, Kudła c. Polonia [GC], n 30210/96, § 146, CEDH 2000-XI. În consecință, este necesar să se examineze spătarul de pe teren numai art. 6 alineatul (1) și, prin urmare, să se verifice dacă recurenta are acces la o instanță judecătorească 2058/04, § 25, 20 noiembrie 2008). 18. În hotărârea Ravon și altele și hotărârile ulterioare (Ravon și alții, citată anterior, §§ 28-35, Société IFB, citată anterior, § 26, Maschino c. Franța, n 10447/03, § 22, 16 octombrie 2008, și Kandler și alții c. Franța, 18659/05, § 26, 18 septembrie 2008), Curtea a statuat că, în ceea ce privește vizita la domiciliu, persoanele vizate trebuie să poată obține un control jurisdicțional efectiv, de fapt și în drept, al regularității deciziei de prescriere a vizitei, precum și, dacă este cazul, al măsurilor luate în temeiul acesteia. ; recursul sau acțiunile disponibile trebuie să permită, în cazul constatării unei nereguli, fie prevenirea punerii în aplicare a operațiunii, fie, în cazul în care o operațiune considerată neregulamentară a avut deja loc, furnizarea unei redresări corespunzătoare. Cu toate acestea, în aceste cauze, instanțele naionale au dispus ca un recurs în casare să conteste regularitatea deciziei care prevedea vizita, ceea ce nu le permitea să obțină o examinare a elementelor de fapt care stau la baza autorizațiilor de vizită. 19. Curtea arată că, în conformitate cu regimul prevăzut la articolul L. 450-4 din Codul comerțului, aproape identice cu cel stabilit la articolul L. 16 B din cartea de proceduri fiscale, reclamanta nu a dispus, de asemenea, decât de un recurs în casare pentru a contesta regularitatea și temeinicia hotărârilor din mai 2006. În plus, aceasta constată, în la fel de mult ca și statul, că, în urma operațiunilor de vizită și de sechestrare și a anchetei desfășurate de Autoritatea pentru Concurență, procedura a fost abandonată. În cele din urmă, trebuie remarcat faptul că dispozițiile tranzitorii prevăzute de Ordonanța din 13 noiembrie 2008 nu se aplică situației recurentei, în cazul în care Autoritatea pentru concurență nu a efectuat nicio urmărire penală după ancheta sa (punctul 11 de mai sus 20). Pe de altă parte, Curtea nu poate urmări argumentul guvernului potrivit căruia calea de atac prevăzută la alineatul (12) din articolul L.450-4 din Codul comercial în redactarea sa aplicabilă în momentul faptelor garantate deja recurentei un control jurisdicțional efectiv în sensul articolului 6 alineatul (1) din Convenție. În cazul în care această cale de atac ar permite recurentei să controleze regularitatea desfășurării operațiunilor de vizită și de executare de către judecătorul care le-a autorizat, aceasta nu ar garanta un control jurisdicțional efectiv al regularității și al temeiniciei ordonanței de autorizare care să îndeplinească cerințele de independență ale unui tribunal care a fost instituit prin art. 6 alineatul (1) din convenție. În această privință, Curtea amintește că a considerat că un control al operațiunilor efectuat de judecătorul care a autorizat vizitele și sesizările nu permitea un control independent al regularității autorizării în sine (Ravon și alții, citată anterior, § 31 21. Curtea constată, de asemenea, că ordonanța din 13 noiembrie 2008 a modificat exact această dispoziție, permițând o acțiune în contestație în fața unui judecător diferit de cel care a autorizat operațiunile de vizită și de sesizare, și anume primul președinte al instanței judecătorești (punctul 12 de mai sus). Ravon și alții (precious), că, dintr-un recurs în casare, societatea reclamantă nu a beneficiat de un control jurisdicțional efectiv pentru a contesta regularitatea și temeinicia hotărârilor judecătorului libertăților și deținerii care a autorizat vizitele și sechestrurile. 23. A existat, prin urmare, o încălcare a art. 6 alin. (1) din Convenție. II. PRIVIND PUNEREA ÎN APLICARE A ARTICOLULUI 41 DIN CONVENȚIE 24. Potrivit articolului 41 din Convenție, în cazul în care Curtea declară că a existat o încălcare a Convenției sau a Protocoalelor acesteia și dacă dreptul intern al Înaltei părți contractante nu permite să se dea ștearsă pe deplin consecințele acestei încălcări, Curtea acordă părții respective, dacă este cazul, o satisfacție echitabilă. Rău și cheltuieli de judecată 25. Recurenta solicită 100 000 EUR (EUR) pentru prejudicii materiale și morale, 10 000 EUR pentru cheltuieli și cheltuieli de judecată efectuate în fața Curții de Casație și 6 500 EUR pentru procedură în fața Curții. În sprijinul cererii de cheltuieli și cheltuieli de judecată, aceasta produce patru note de plată. 26. În ceea ce privește cererea depusă pentru prejudicii materiale și morale, guvernul susține că reclamanta se limitează la a solicita plata acestei sume, fără a adăuga la cererea sa cea mai mică precizie sau justificare. În lipsa unor clarificări, nu poate fi constituit niciun prejudiciu material sau moral. În orice caz, guvernul consideră că singura constatare a încălcării ar constitui o despăgubire adecvată pentru prejudiciul suferit eventual de reclamantă. În ceea ce privește cererea depusă pentru cheltuieli și cheltuieli de judecată, acesta susține că recurenta nu furnizează dovezi de plată decât pentru două facturi și nu face dovada că nu există niciun plătitor. Guvernul adaugă că nu precizează ce proporție din onorariile percepute în cadrul procedurilor interne se refereau la timpul utilizat pentru dezvoltarea mijloacelor corespunzătoare în esență obiecțiilor prezentate în fața Curții. În cele din urmă, acesta consideră că sumele solicitate sunt disproporționate și că suma eventual alocată nu ar trebui să depășească 1 500 EUR. 27. Curtea constată că cererea formulată în legătură cu prejudiciul material nu este justificată. Prin urmare, aceasta va fi respinsă. Curtea consideră, de asemenea, că prejudiciul moral este suficient remediat prin constatarea încălcării articolului 6 alineatul (1) din Convenția la care ajunge (Ravon și alții, citată anterior, punctul 41 și Societatea IFB menționată anterior, punctul 31. 28. În ceea ce privește cheltuielile și cheltuielile de judecată, Curtea amintește că un solicitant nu poate obține rambursarea acestora decât în măsura în care se stabilesc realitatea, necesitatea și caracterul rezonabil al ratei lor (a se vedea, de exemplu, Bottazzi c. Italia [GC], n 34884/97, § 30, CEDO 1999-V. Având în vedere elementele aflate în posesia sa și criteriile menționate anterior, Curtea consideră că este rezonabil să se aloce reclamantului 12 500 EUR. Interese moratorii 29. Curtea consideră că este adecvat să se stabilească rata dobânzii moratorii pe rata dobânzii aferente facilității de împrumut marginală a Băncii Centrale Europene majorată cu trei puncte procentuale. PRIN ACEASTA, CURȚA ÎN LÂNAANIMITATE, Declarați cererea admisibilă Ați spus că a fost încălcată art. 6 alin. (1) din Convenția A spus că nu este necesar să se investigheze dacă a existat o încălcare a art. 13 din Convenția combinată cu art. 8 din Convenția menționată faptul că constatarea încălcării articolului 6 alineatul (1) din Convenție oferă, în sine, o satisfacție echitabilă suficientă pentru prejudiciul moral suferit de reclamant; precizează că statul pârât trebuie să plătească recurentei, în termen de trei luni, 12 500 EUR (doisprezece mii cinci sute de euro), pentru cheltuieli și cheltuieli, plus orice sumă care poate fi datorată cu titlu de impozit de către reclamantă; de la data expirării termenului menționat și până la data de plată, această sumă va crește de la o dobândă simplă la o rată egală cu cea a facilității de creditare marginală a Băncii Centrale Europene aplicabilă în această perioadă, plus trei puncte procentuale respinge cererea de satisfacție echitabilă pentru surplus. 5 mai 2011, în temeiul articolului 77 alineatul (2) și al articolului 3 din Regulamentul de procedură. Stephen Phillips Mark Villiger Grefier Adjunct Președinte