Sabau-Pop împotriva României

SECȚIUNEA TERZĂ PRIVIND ADMINISIBILITATEA cererii nr. 5659/04 de către Aurelian Olimpiu SABĂU-POP împotriva României Curtea Europeană a Drepturilor Omului (A treia secțiune), ședința la 10 mai 2011 în calitate de comitet compus din: Egbert Myjer, președinte, Luis López Guerra, Mihai Poalelungi, judecători și Marialena Tsirli, grefier adjunct al secțiunii; Având în vedere cererea depusă la 18 decembrie 2003, având în vedere observațiile prezentate de Guvernul Român și de solicitant, după ce a deliberat, hotărăște după cum urmează: FACTELE Reclamantul, dl Aurelian Olimpiu Sabău-Pop, este un cetățen Român, care s-a născut în 1980 și trăiește în Târgu-Mureș. Guvernul Român („Guvernul”) a fost reprezentat de agentul lor, dl. Răzvan Horațiu Radu, de la Ministerul Afacerilor Externe.

Circumstanțele cazului Faptele cazului, astfel cum au fost prezentate de părți, pot fi rezumate după cum urmează. La 13 septembrie 1999, reclamantul a fost victima unui accident de mașină. El a suferit leziuni severe în braț care au nevoie de mai multe intervenții chirurgicale și l-au lăsat cu o enfermitate fizică permanentă. La 26 aprilie 2000, reclamantul s-a alăturat procedurii penale împotriva șoferului care a cauzat accidentul, depunând o cerere civilă pentru daune. 2001, Curtea de District Târgu Mureș a condamnat șoferul și a impus o condamnare suspendată de un an de închisoare. Prin aceeași hotărâre, acțiunea civilă a reclamantului a fost exclusă din motivul că stabilirea sumei finale care urmează să fie acordate reclamantului ca daune ar putea întârzia procedura penală.

Tribunalul de district Mureș la 19 februarie 2002. Curtea de județ Mureș a permis recursul reclamantului prin hotărârea din 14 noiembrie 2002, majorând suma daunelor acordate. La 12 iunie 2003, Curtea de apel Târgu Mureș a permis apelurile asupra punctelor de drept ale ambelor părți, a anulat hotărârile din 14 noiembrie 2002 și 19 februarie 2002 și depunerea cauzei la instanța de primă instanță de reexaminare. Motivul pentru anularea hotărârilor a fost faptul că judecătorii instanței de primă instanță și-au exprimat opinia cu privire la o cerere a părților înainte de a fi făcută obiectul deliberărilor. La 25 iulie 2003, cazul a fost înregistrat la Târgu. Curtea de District Mureș, care a procedat la reexaminarea martorilor în acest caz.

Acuzatul a depus o cerere de transfer al procedurii din cauza lipsei de imparțialitate a judecătorilor instanțelor Târgu Mureș. Curtea Înaltă de Cassare și Justiție a hotărât prin o hotărâre interlocutivă din 26 ianuarie 2005 de a transfera cazul la Curtea de District Alba Iulia. Tribunalul de district Alba Iulia a permis parțial cererea reclamantului prin hotărârea din 2 iunie 2005. Reclamantul s-a plâns în temeiul articolului 6 § 1 din Convenție cu privire la durata procedurii și la art. 13 din Convenție cu privire la lipsa de căi de recurs interne în ceea ce privește durata procedurii. HOTĂRÂREA Reclamantul s-a plâns că durata procedurii a fost incompatibilă cu cerințele de „tempă rezonabilă”, prevăzute la art. 1 din Convenție, care se citește după cum urmează: „În determinarea drepturilor și obligațiilor sale civile ..., toată lumea are dreptul la ... o audiere într-un timp rezonabil de [a] ... tribunal ...” Guvernul a contestat acest argument.

Perioada care va fi luată în considerare a început la 26 aprilie 2000 și s-a încheiat la 10 mai 2006. Curtea remarcă că acțiunea civilă a reclamantului nu a fost analizată de către instanțele anterioare, care au fost desfășurate de hotărârea din 18 iulie 2001. Prin urmare, procedurile au durat șase ani și cincizeci de zile pentru trei niveluri de competență la instanțele civile și un nivel de competență la instanțele penale. Curtea reiterează că raționalitatea duratei procedurii trebuie evaluată în funcție de circumstanțele cauzei și în ceea ce privește următoarele criterii: complexitatea cauzei, comportamentul reclamantului și autoritățile relevante și ceea ce a fost în joc pentru reclamant în litigiu (a se vedea printre multe alte autorități, Frydlender France [GC], nr. 30979/96, § 43, CEDO 2000-VII).

Cu privire la faptele cauzei, Curtea remarcă că cazul a avut ca obiect un accident de autovehicule care a provocat prejudicii corporale severe, fiind, prin urmare, de o anumită complexitate. Curtea remarcă, de asemenea, că autoritățile au tratat în mod eficient aspectele penale ale cauzei prin condamnarea terței la 18 iulie. În termen de un an și zece luni de la data accidentului, după aceea, cererea civilă a reclamantului a fost determinată în termen de patru ani și nouă luni. Curtea constată, de asemenea, că nu au existat întârzieri semnificative în cadrul procedurii care trebuie atribuite autorităților.

Un singur mandat pentru readaptare a cauzei nu poate constitui în sine o constatare a unei încălcări (a se vedea per contrarior) Cârstea și Grecu v. România , nr. 56326/00 , § 42, 15 iunie 2006 … Reclamantul s-a plâns că i s-a refuzat o soluție eficace în ceea ce privește presupusa încălcare a dreptului la o audiere într-un termen rezonabil garantat de art. 6 § 1. El a invocat art. 13 din convenție, care se lisește după cum urmează: „Toată persoana a căror drepturi și libertăți, astfel cum sunt prevăzute în [] Convenție, sunt încălcate, are un remediu eficace în fața unei autorități naționale, în ciuda faptului că încălcarea a fost comisă de persoane care acționează în calitate oficială.” Curtea reamintește că art. 13 se aplică numai atunci când un individ are o „punere argumentală” care a fost victimă de o încălcare a unuia dintre drepturile prevăzute în Convenția (a se vedea Brechos c. Grecia (dec.) nr. 7632/04, 11 aprilie 2006, Boyle și Rice c. Regatul Unit , 27 aprilie 1988, § 52, Serie A nr. 131). 1 din Convenție, Curtea consideră că reclamantul nu are un „punct argumental” în sensul art. 13 și că această parte a cererii este vădit nefondată și trebuie respinsă în conformitate cu art. 35 §§ § și 4 din Convenție.

Din aceste motive, Curtea declară în unanimitate cererea inadmisibilă. Marialena Tsirli Egbert Myjer Secretar Adjunct Președintele

THIRD SECTION

DECISION

AS TO THE ADMISSIBILITY OF

Application no. 5659/04 by Aurelian Olimpiu SABĂU-POP against Romania The European Court of Human Rights (Third Section), sitting on 10 May 2011 as a Committee composed of: Egbert Myjer, President, Luis López Guerra, Mihai Poalelungi, judges, and Marialena Tsirli, Deputy Section Registrar, Having regard to the above application lodged on 18 December 2003, Having regard to the comments submitted by Romanian Government and by the applicant, Having deliberated, decides as follows: THE FACTS The applicant, Mr Aurelian Olimpiu Sabău-Pop, is a Romanian national who was born in 1980 and lives in Târgu-Mureș. The Romanian Government (“the Government”) were represented by their Agent, Mr. Răzvan ‑ Horațiu Radu, from the Ministry of Foreign Affairs.

The circumstances of the case The facts of the case, as submitted by the parties, may be summarised as follows. On 13 September 1999, the applicant was the victim of a car accident. He suffered severe arm injuries that needed several surgical interventions and left him with a permanent physical infirmity. On 26 April 2000, the applicant joined the criminal proceedings against the driver who had caused the accident, submitting a civil claim for damages. On 18 July 2001, the Târgu Mureș District Court convicted the driver and imposed a suspended sentence of one year imprisonment. By the same judgment, the applicant’s civil action was disjoined on the ground that the establishment of the final amount to be granted to the applicant as damages might delay the criminal proceedings.

The applicant’s civil claim was partially allowed by the Târgu Mureș District Court on 19 February 2002. The Mureș County Court allowed the applicant’s appeal by a judgment of 14 November 2002, increasing the amount of the damages awarded. On 12 June 2003, the Târgu Mureș Court of Appeal allowed the appeals on points of law of both parties, quashed the judgments of 14 November 2002 and 19 February 2002 and remitted the case to the court of first instance for re-examination. The reason for quashing the judgments was the fact that the judges of the first instance court had expressed their opinion with respect to a request of the parties before it had been subject to deliberations. On 25 July 2003, the case was registered with the Târgu Mureș District Court who proceeded to the re-hearing of witnesses in the case.

The defendant filed an application for the transfer of the proceedings on the ground of lack of impartiality of the judges of the Târgu Mureș courts. The High Court of Cassation and Justice decided by an interlocutory judgment of 26 January 2005 to transfer the case to the Alba Iulia District Court. The Alba Iulia District Court partially allowed the applicant’s claim by a judgment of 2 June 2005. The appeal filed by the applicant was partially allowed by the Alba County Court on 11 November 2005. The said judgment was upheld by a final judgment of the Alba Iulia Court of Appeal of 10 May 2006. COMPLAINTS The applicant complained under Article 6 § 1 of the Convention about the length of the proceedings and under Article 13 of the Convention about the lack of domestic remedies in relation to length of proceedings.

THE LAW 1. The applicant complained that the length of the proceedings had been incompatible with the “reasonable time” requirement, laid down in Article 6 § 1 of the Convention, which reads as follows: “In the determination of his civil rights and obligations ..., everyone is entitled to a ... hearing within a reasonable time by [a] ... tribunal...” The Government contested that argument. The period to be taken into consideration began on 26 April 2000 and ended on 10 May 2006. The Court notes that the applicant’s civil action was not analyzed by the courts prior to it being disjoined by the judgment of 18 July 2001. The proceedings have therefore lasted lasted six years and fifteen days for three levels of jurisdiction at the civil courts and one level of jurisdiction at the criminal courts.

The Court reiterates that the reasonableness of the length of proceedings must be assessed in the light of the circumstances of the case and with reference to the following criteria: the complexity of the case, the conduct of the applicant and the relevant authorities and what was at stake for the applicant in the dispute (see among many other authorities, Frydlender v. France [GC], no. 30979/96, § 43, ECHR 2000-VII). On the facts of the case, the Court notes that the case concerned a car accident causing severe bodily harm, being therefore of a certain complexity. The Court also notes that the authorities dealt with the criminal aspects of the case in an efficient manner by convicting the third party on 18 July 2001, within one year and ten months from the date of the accident.

Subsequently, the applicant’s civil claim was determined within four years and nine months. The Court also notes that there were no significant delays in the proceedings to be attributed to the authorities. One single remittal for re­adjudication of the case, cannot amount per se to a finding of a violation (see per a contrario Cârstea and Grecu v. Romania , no. 56326/00, § 42, 15 June 2006). It follows that this part of the application is manifestly ill-founded and must be rejected in accordance with Article 35 §§ 3 and 4 of the Convention.

2. The applicant complained that he had been denied an effective remedy with respect of the alleged breach of the right to a hearing within a reasonable time guaranteed by Article 6 § 1. He invoked Article 13 of the Convention, which reads as follows: “Everyone whose rights and freedoms as set forth in [the] Convention are violated shall have an effective remedy before a national authority notwithstanding that the violation has been committed by persons acting in an official capacity.” The Court recalls that Article 13 is only applicable where an individual has an “arguable claim” to be the victim of a violation of one of the rights set forth in the Convention (see see Brechos v. Greece (dec) no. 7632/04, 11 April 2006, Boyle and Rice v. the United Kingdom , 27 April 1988, § 52, Series A no. 131). In the light of its finding under Article 6 § 1 of the Convention, the Court deems that the applicant does not have an “arguable claim” for the purposes of Article 13. It follows that this part of the application is manifestly ill-founded and must be rejected in accordance with Article 35 §§ 3 and 4 of the Convention.

For these reasons, the Court unanimously Declares the application inadmissible. Marialena Tsirli Egbert Myjer Deputy Registrar President