SABAU-POP v. ROMANIA
- Instanță
- CtEDO
- Concluzie
- Inadmissible
SABAU-POP v. ROMANIA (CtEDO, 2011)
SECȚIUNEA TERZĂ PRIVIND ADMINISIBILITATEA cererii nr. 5659/04 de către Aurelian Olimpiu SABĂU-POP împotriva României Curtea Europeană a Drepturilor Omului (A treia secțiune), ședința la 10 mai 2011 în calitate de comitet compus din: Egbert Myjer, președinte, Luis López Guerra, Mihai Poalelungi, judecători și Marialena Tsirli, grefier adjunct al secțiunii; Având în vedere cererea depusă la 18 decembrie 2003, având în vedere observațiile prezentate de Guvernul Român și de solicitant, după ce a deliberat, hotărăște după cum urmează: FACTELE Reclamantul, dl Aurelian Olimpiu Sabău-Pop, este un cetățen Român, care s-a născut în 1980 și trăiește în Târgu-Mureș. Guvernul Român („Guvernul”) a fost reprezentat de agentul lor, dl. Răzvan Horațiu Radu, de la Ministerul Afacerilor Externe. Circumstanțele cazului Faptele cazului, astfel cum au fost prezentate de părți, pot fi rezumate după cum urmează. La 13 septembrie 1999, reclamantul a fost victima unui accident de mașină. El a suferit leziuni severe în braț care au nevoie de mai multe intervenții chirurgicale și l-au lăsat cu o enfermitate fizică permanentă. La 26 aprilie 2000, reclamantul s-a alăturat procedurii penale împotriva șoferului care a cauzat accidentul, depunând o cerere civilă pentru daune. 2001, Curtea de District Târgu Mureș a condamnat șoferul și a impus o condamnare suspendată de un an de închisoare. Prin aceeași hotărâre, acțiunea civilă a reclamantului a fost exclusă din motivul că stabilirea sumei finale care urmează să fie acordate reclamantului ca daune ar putea întârzia procedura penală. Tribunalul de district Mureș la 19 februarie 2002. Curtea de județ Mureș a permis recursul reclamantului prin hotărârea din 14 noiembrie 2002, majorând suma daunelor acordate. La 12 iunie 2003, Curtea de apel Târgu Mureș a permis apelurile asupra punctelor de drept ale ambelor părți, a anulat hotărârile din 14 noiembrie 2002 și 19 februarie 2002 și depunerea cauzei la instanța de primă instanță de reexaminare. Motivul pentru anularea hotărârilor a fost faptul că judecătorii instanței de primă instanță și-au exprimat opinia cu privire la o cerere a părților înainte de a fi făcută obiectul deliberărilor. La 25 iulie 2003, cazul a fost înregistrat la Târgu. Curtea de District Mureș, care a procedat la reexaminarea martorilor în acest caz. Acuzatul a depus o cerere de transfer al procedurii din cauza lipsei de imparțialitate a judecătorilor instanțelor Târgu Mureș. Curtea Înaltă de Cassare și Justiție a hotărât prin o hotărâre interlocutivă din 26 ianuarie 2005 de a transfera cazul la Curtea de District Alba Iulia. Tribunalul de district Alba Iulia a permis parțial cererea reclamantului prin hotărârea din 2 iunie 2005. Reclamantul s-a plâns în temeiul articolului 6 § 1 din Convenție cu privire la durata procedurii și la art. 13 din Convenție cu privire la lipsa de căi de recurs interne în ceea ce privește durata procedurii. HOTĂRÂREA Reclamantul s-a plâns că durata procedurii a fost incompatibilă cu cerințele de „tempă rezonabilă”, prevăzute la art. 1 din Convenție, care se citește după cum urmează: „În determinarea drepturilor și obligațiilor sale civile ..., toată lumea are dreptul la ... o audiere într-un timp rezonabil de [a] ... tribunal ...” Guvernul a contestat acest argument. Perioada care va fi luată în considerare a început la 26 aprilie 2000 și s-a încheiat la 10 mai 2006. Curtea remarcă că acțiunea civilă a reclamantului nu a fost analizată de către instanțele anterioare, care au fost desfășurate de hotărârea din 18 iulie 2001. Prin urmare, procedurile au durat șase ani și cincizeci de zile pentru trei niveluri de competență la instanțele civile și un nivel de competență la instanțele penale. Curtea reiterează că raționalitatea duratei procedurii trebuie evaluată în funcție de circumstanțele cauzei și în ceea ce privește următoarele criterii: complexitatea cauzei, comportamentul reclamantului și autoritățile relevante și ceea ce a fost în joc pentru reclamant în litigiu (a se vedea printre multe alte autorități, Frydlender France [GC], nr. 30979/96, § 43, CEDO 2000-VII). Cu privire la faptele cauzei, Curtea remarcă că cazul a avut ca obiect un accident de autovehicule care a provocat prejudicii corporale severe, fiind, prin urmare, de o anumită complexitate. Curtea remarcă, de asemenea, că autoritățile au tratat în mod eficient aspectele penale ale cauzei prin condamnarea terței la 18 iulie. În termen de un an și zece luni de la data accidentului, după aceea, cererea civilă a reclamantului a fost determinată în termen de patru ani și nouă luni. Curtea constată, de asemenea, că nu au existat întârzieri semnificative în cadrul procedurii care trebuie atribuite autorităților. Un singur mandat pentru readaptare a cauzei nu poate constitui în sine o constatare a unei încălcări (a se vedea per contrarior) Cârstea și Grecu v. România , nr. 56326/00 , § 42, 15 iunie 2006 . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . Reclamantul s-a plâns că i s-a refuzat o soluție eficace în ceea ce privește presupusa încălcare a dreptului la o audiere într-un termen rezonabil garantat de art. 6 § 1. El a invocat art. 13 din convenție, care se lisește după cum urmează: „Toată persoana a căror drepturi și libertăți, astfel cum sunt prevăzute în [] Convenție, sunt încălcate, are un remediu eficace în fața unei autorități naționale, în ciuda faptului că încălcarea a fost comisă de persoane care acționează în calitate oficială.” Curtea reamintește că art. 13 se aplică numai atunci când un individ are o „punere argumentală” care a fost victimă de o încălcare a unuia dintre drepturile prevăzute în Convenția (a se vedea Brechos c. Grecia (dec.) nr. 7632/04, 11 aprilie 2006, Boyle și Rice c. Regatul Unit , 27 aprilie 1988, § 52, Serie A nr. 131). 1 din Convenție, Curtea consideră că reclamantul nu are un „punct argumental” în sensul art. 13 și că această parte a cererii este vădit nefondată și trebuie respinsă în conformitate cu art. 35 §§ § și 4 din Convenție. Din aceste motive, Curtea declară în unanimitate cererea inadmisibilă. Marialena Tsirli Egbert Myjer Secretar Adjunct Președintele