AFFAIRE GANEA c. MOLDOVA

RESPONDENT

MDA

HOTĂRÂRE

17.05.2011

Pe scurt

Instanță: CtEDO
Concluzie: Exception préliminaire rejetée (victime);Violation de l'art. 5-1 et 5-5;Préjudice moral - réparation

RĂSFOIEȘTE: CtEDO · 2011
DESCARCĂ: PDF · DOCX

Citează această cauză

AFFAIRE GANEA c. MOLDOVA (CtEDO, 2011)

HUDOC · oficial

SECȚIUNEA A TREIA CAUZA GANEA c. MOLDOVA (solicitarea nr. 2474/06) HOTĂRÂREA STRASBURG 17 mai 2011 DEFINIF 17/08/2011 Această hotărâre a devenit definitivă în temeiul articolului 44 alineatul (2) din Convenție. În cauza Ganea c. Moldova, Curtea Europeană a Drepturilor Omului (partea a treia), care se află într-o cameră compusă din Josep Casadevall, președinte, Alvina Gyulumyan, Egbert Myjer, Ineta Ziemele, Luis López Guerra, Mihai Poalelungi, Kristina Pardalos, judecători, și Marialena Tsirli, graffière adjuncte de secțiune, După ce a deliberat în camera Consiliului la 12 aprilie 2011, Rend la hotărâre că aici, adoptat la această dată procedural La originea ui este o cerere (n 2474/06) îndreptat împotriva Republicii Moldova și al cărui resortisant al acestui stat, Mihai Ganea ( La 15 iunie 2009, Curtea a decis să comunice cauza guvernului pârât. Astfel cum permite art. 29 alineatul (1) din convenție, s-a decis, de asemenea, că camera se va pronunța în același timp cu privire la admisibilitate și la fondul cauzei. ÎN FAVOAREA CIRCONSTANCES DE LA La 27 august 2003, a fost arestat, iar polițiștii au întocmit un proces-verbal în care au constatat că reclamantul a comis mai multe amenzi administrative. L Acesta a stat în detenție timp de trei zile, apoi a fost eliberat. La 19 noiembrie 2003, Curtea de Apel din Bălți a informat reclamantul cu privire la faptul că elementele procesului-verbal care au servit drept bază pentru luarea în custodie publică și condamnarea ulterioară la 10 zile de închisoare au fost falsificate și a anulat hotărârea din 28 august 2003 și a închis procedura pentru lipsa de probe. La 11 decembrie 2003, reclamantul a solicitat în justiție compensarea prejudiciului moral suferit ca urmare a detenției sale ilegale. 10. La 24 noiembrie 2003, Tribunalul din Soroca a primit parțial acțiunea reclamantului și a indicat faptul că acesta suferise suferințe psihice și fizice și că acesta avea dreptul să solicite compensații pentru prejudiciul moral suferit. El i-a acordat 15 000 de lei moldovenești (MDL) (966 EUR)). Ministerul Finanțelor a făcut apel la această hotărâre. 11. La 26 martie 2005, Curtea de Apel din Bălti a primit apelul Ministerului de Finanțe și a redus valoarea despăgubirii la 1 000 MDL (63 EUR). Printr-o hotărâre definitivă din 26 octombrie 2005, Curtea Supremă de Justiție a confirmat hotărârea instanței judecătorești. Ea a constatat că reclamantul fusese victima unei denigrari a justiției și că a fost reținut ilegal timp de trei zile. Cu toate acestea, este ima că obținuse o compensație suficientă. II. DREPTUL ȘI PRATICUL INTERNELE PERTINENTE 13. În conformitate cu art. 1405 din Codul civil al Republicii Moldova din 6 iunie 2002, lamâiul are obligația de a repara integral, printre altele, prejudiciul cauzat persoanelor fizice prin detenție temporară ilegală. În conformitate cu art. 1422 din același cod, prejudiciul moral trebuie reparat independent de existența și valoarea prejudiciului material. În cele din urmă, art. 1423 obligă instanțele să stabilească suma alocată pentru prejudiciul moral ținând cont de caracterul și gravitatea suferințelor fizice și psihice ale victimei și de măsura în care compensația acordată poate constitui o satisfacție pentru persoana respectivă. Guvernul arată că instanțele interne au recunoscut în mod expres că detenția reclamantului a fost ilegală și că dreptul acestuia la libertate a fost ignorat și adaugă că au declarat că reclamantul nu este vinovat și au închis procedura administrativă împotriva sa. În opinia guvernului, anularea hotărârii de condamnare și acordarea unei compensații pecuniare au constituit o despăgubire suficientă pentru încălcarea dreptului la libertate și securitate. 15. Guvernul susține ulterior că dreptul intern prevedea posibilitatea ca reclamantul să sesizeze instanțele judecătorești cu privire la o acțiune civilă în despăgubirea prejudiciilor cauzate de acțiuni ilicite și că instanțele interne au aplicat dispozițiile relevante din Codul civil pentru a oferi o recuperare în fața instanței. El solicită Curții să-și primească excepția din lipsa de calitate a victimei reclamantului și să declare cererea inadmisibilă. 16. Reclamantul combate această teză. 17. Curtea amintește că este în primul rând responsabilitatea autorităților naționale că este de competența de a remedia o presupusă încălcare a Convenției. În această privință, Curtea reiterează că întrebarea dacă un reclamant poate pretinde că este victimă a pretinsei încălcări are loc în toate etapele procedurii în temeiul Convenției (Bourdov c. Rusia, nr 59498/00, § 30 CEDH 2002-III). Curtea reafirmă, de asemenea, că o decizie sau o măsură favorabilă reclamantului nu este suficientă în principiu pentru a-i retrage calitatea de victimă a unei victime mai mici decât în cazul în care autoritățile naționale au recunoscut, în mod explicit sau în esență, ulterior, încălcarea Convenției (a se vedea, de exemplu, Hotărârea Eckle c. Germania, 15 iulie 1982, §§ 69 și următoarele, seria A n Amuur c. Franța, 25 iunie 1996, § 36, Rec., 1996-III Dalban c. România [GC], n 2814/95, § 44, CEDO 1999-VI și Decizia Jensen c. Danemarca (dec.), n 48470/99, CEDO 2001-X 19. Din cele de mai sus rezultă că este de competența Curții să verifice, pe de o parte, dacă autoritățile, cel puțin în esență, au recunoscut o încălcare a unui drept protejat de convenție și, pe de altă parte, dacă redresarea poate fi considerată adecvată și suficientă (a se vedea în special Normann c. Danemarca (dec.), nr 44704/98, 14 iunie 2001 Jensen și Rasmussen c. Danemarca (cc.), nr. 52620/99, 20 martie 2003; și Nardone c. Italia (dec.), nr. 34368/02, 25 noiembrie 2004; aceasta reamintește în cele din urmă că statutul de victimă a unui reclamant poate depinde de valoarea despăgubirii care i-a fost acordată la nivel național pentru situația de care se plânge în fața Curții (Normann Jensen și Rasmussen, deciziile menționate anterior). 20. În speță, în primul rând, Curtea constată că existența unei constatări de încălcare de către autoritățile naționale nu constituie o controversă în sensul că rezultă din hotărârea Curții Supreme de Justiție din 26 octombrie 2005 că instanța supremă a recunoscut, în esență, caracterul ilegal al detenției reclamantului. Prin urmare, în opinia Curții, autoritățile statului au recunoscut încălcarea drepturilor reclamantului. 21. În ceea ce privește a doua condiție, și anume o redresare adecvată și suficientă, Curtea constată că Tribunalul de Primă Instanță a alocat reclamantului aproximativ 946 În schimb, Curtea constată că Curtea Supremă de Justiție nu a indicat niciun motiv valabil pentru reducerea sumei astfel acordate la 63 EUR. 22. Curtea reafirmă că nu este de competența sa să cunoască erori de fapt sau de drept comise de o instanță, cu excepția cazului în care și în măsura în care acestea ar fi putut aduce atingere drepturilor și libertăților protejate de Convenție. Respectarea Convenției implică o obligație pentru statele contractante de a remedia prejudiciul cauzat de încălcare. Dacă natura încălcării permite o restitutio in interum, este de datoria statului pârât să o realizeze, Curtea neavând nici competența, nici posibilitatea practică de a efectua ea însăși. În cazul în care, pe de altă parte, dreptul intern nu permite sau nu permite pe bună dreptate: să se șteargă consecințele încălcării, art. 41 conferă Curții, dacă este cazul, părții vătămate satisfacția pe care o consideră adecvată. Curtea observă că, în speță, reclamantul a primit o anumită compensație din partea instanțelor naționale, care aplicaseră dispozițiile relevante ale codului civil. Curtea trebuie să stabilească dacă această compensare este conformă cu principiile relevante dezvoltate în jurisprudența sa privind art. 41, și anume, dacă această compensare este echitabilă și dacă permite eliminarea consecințelor încălcării constatate. Pentru a evalua cuantumul despăgubirii acordate reclamantului în speță, Curtea examinează, pe baza elementelor de care dispune, măsura pe care ar fi acordat-o în aceeași situație în temeiul articolului 41. În opinia Curții, există o disproporție vădit nerațională între suma plătită pentru prejudiciul moral de către Curtea Supremă de Justiție și sumele acordate în general de Curte în temeiul articolului 41 din Convenție în cauze similare (Hyde Park și alții c. Moldova, n 18491/07, § 70, 7 aprilie 2009; Leva c. Moldova, nr. 12444/05 79, 15 decembrie 2009). În aceste împrejurări, Curtea nu poate admite că reclamantul a primit o despăgubire adecvată și suficientă pentru prejudiciul său moral cauzat de încălcarea articolului 5 alineatul (1). Având în vedere cele de mai sus, Curtea consideră că reclamantul poate încă să se declare victimă a unei încălcări a articolului 5 din Convenție. Prin urmare, aceasta respinge excepția invocată de guvern și declară cererea admisibilă. II. PRIVIND VIOLAȚIA ALOCATĂ A ARTICOLULUI 5 ALINEATUL (1) ȘI 5 DIN CONVENȚIA 24. Reclamantul se plânge de caracterul ilegal al detenției sale, precum și de caracterul inadecvat și insuficient al reparațiilor acordate de instanțele interne. El se plânge la art. 5 alin. (1) și (5) din Convenție, care dispune de orice persoană care are dreptul la libertate și securitate. Nimeni nu poate fi privat de libertatea sa, cu excepția următoarelor cazuri și în conformitate cu căile legale: (...) Orice persoană care este victima unei arestări sau a unei detenții în condiții contrare dispozițiilor acestui articol are dreptul la despăgubiri. 25. Curtea reamintește că dreptul la reparații, în sensul art. 5 alin. (5) din Convenție, presupune constatarea prealabilă, de către instanțele interne sau de către ea însăși, a încălcării unuia dintre alin. (1) - (4) din acest articol (a se vedea, printre multe altele, N.C. Italia [GC], n 24952/94, § 49, CEDH 2002 X și Georgiev c. Bulgaria, n 47823/99, § 107, 15 decembrie 2005). 26. În opinia Curții, nu este controversat că încălcarea dreptului reclamantului la libertate și securitate, garantată prin art. 5 alineatul (1) din convenție, a fost recunoscută în esență printr-o hotărâre definitivă a Curții Supreme de Justiție din 26 octombrie 2005 (punctul 12 de mai sus 27. Curtea amintește apoi că alineatul (5) din art. 5 este respectat atunci când se poate solicita despăgubirea șefului unei privări de libertate efectuată în condiții contrare alineatelor (1), (2), (3) sau (4) din același articol (Wassink c. Țările de Jos, 27 septembrie 1990, § 38, seria A n 185 A). 28. În speță, Curtea constată că orice persoană are posibilitatea, în temeiul articolului 1405 din Codul civil moldovean, de a depune o cerere de despăgubire a prejudiciului cauzat de privarea de libertate ilegală și că reclamantul a putut într-adevăr să depună o astfel de cerere. Prin urmare, ordinea juridică moldovenească garantează reclamantului, într-un grad suficient de certitudine, dreptul la despăgubiri pentru detenția provizorie. 29. Curtea ia notă de faptul că reclamantul și-a exprimat aprecierea pentru posibilitatea pe care i-a oferit-o codul civil pentru a obține despăgubiri pentru prejudiciul suferit ca urmare a detenției sale și că, în cadrul acestei proceduri, a obținut recunoașterea în mod corespunzător a detenției sale în temeiul dreptului intern și recunoașterea implicită a încălcării articolului 5 alineatul (1) din convenție (punctele 10-12 de mai sus). 30. Curtea constată că singura întrebare care ridică o problemă în prezenta cauză este valoarea compensației acordate reclamantului prin intermediul Tribunalului de apel din Bălți, și anume echivalentul a 63 EUR. Chiar dacă perioada de detenție de trei zile poate părea scurtă, această sumă este considerabil mai mică decât cea acordată de Curte în cazuri similare de încălcare a articolului 5 din Convenție (Hyde Park și altele (n Leva menționate anterior). 31. Având în vedere constatarea de mai sus, potrivit căreia reclamantul nu și-a pierdut calitatea de victimă (punctele 21-22), Curtea concluzionează că încălcarea articolului 5 alineatul (1) și a articolului 5 din Convenție. III. PRIVIND LIMITAREA ARTICOLULUI 41 DIN CONVENȚIA 32. În cazul în care Curtea declară că a avut loc o încălcare a Convenției sau a protocoalelor sale și dacă dreptul intern al Înaltei P ă r ț i contractante nu permite să se desprindă de consecințele acestei încălcări, Curtea acordă părții care a încălcat-o, dacă este cazul, o satisfacție echitabilă. În observațiile sale, reclamantul și-a prezentat observațiile Curții pentru a stabili valoarea prejudiciilor sale materiale și morale, precum și a cheltuielilor și cheltuielilor de judecată prezentate în fața instanțelor interne și în fața Curții. 34. Guvernul consideră că, întrucât reclamantul nu a formulat nicio pretenție cu privire la compensarea prejudiciului suferit, Curtea nu trebuie să îi aloce nimic în acest sens. 35. Având în vedere elementele aflate în posesia sa, Curtea, hotărând în echitate, consideră că este necesar să se acorde reclamantului 6 000 EUR (EUR) pentru daune morale. 36. În ceea ce privește cheltuielile și cheltuielile de judecată, având în vedere lipsa de documente justificative în posesia sa, Curtea consideră că nu este necesar să se acorde compensații în acest sens. Interese moratoriu 37. Curtea consideră că este oportun să se stabilească rata dobânzii moratorii pe rata dobânzii a facilității de creditare marginală a Băncii Centrale Europene plus trei puncte procentuale. PE CES MOTIVE, CURTEA, ÎN L Statul pârât trebuie să plătească reclamantului, în termen de trei luni de la data la care hotărârea a devenit definitivă în conformitate cu art. 2 din Convenție, 6 000 EUR (șase mii EUR), să transforme în lei moldovenești la rata aplicabilă la data regulamentului, plus orice sumă care poate fi datorată cu titlu de impozit, pentru daune morale de la data expirării termenului menționat și până la data de plată, această sumă va crește din dobândă simplă la o rată egală cu cea a facilității de creditare marginală a Băncii Centrale Europene care se aplică în această perioadă, majorată cu trei puncte procentuale. Făcut în franceză, apoi comunicat în scris la 17 mai 2011, în conformitate cu art. 77 alin. (2) și (3) din regulament. Marialena Tsirli Josep Casadevall Grefier Adjunct Președinte