SECȚIUNEA A TREIA CAUZA GHIREA c. MOLDOVA (solicitarea nr. 15778/05) HOTĂRÂREA STRASBURG 26 iunie 2012 DEFINITIVF 26/09/2012/2012 Această hotărâre a devenit definitivă în temeiul articolului 44 alineatul (2) din Convenție. El poate suferi modificări de formă. În cauza Ghirea c. Moldova, Curtea Europeană a Drepturilor Omului (secțiunea a treia), care se află într-o cameră compusă din Josep Casadevall, președinte, Corneliu Biersan, Egbert Myjer, Ján Šikuta, Ineta Ziemele, Nona Tsotsoria, Kristina Pardalos, judecători, și Santiago Quesada, grefier de secțiune, După ce a deliberat în camera Consiliului la 5 iunie 2012, Rend la hotărâre că aici, adoptat la această dată de procedură La originea cauzei este o hotărâre (n 15778/05) îndreptat împotriva Republicii Moldova și al cărui resortisant al acestui stat, dl Ion Ghirea ( La 18 octombrie 2010, Curtea a decis să comunice cererea guvernului. După cum permite art. 29 alineatul (1) din Convenție, s-a decis, de asemenea, că camera se va pronunța în același timp cu privire la admisibilitate și la fond. În urma demisiei dlui Mihai Poalelungi, judecător ales în temeiul Republicii Moldova (art. 6 din Regulamentul de procedură al Curții), președintele Camerei l-a numit pe dl Ján Šikuta ca judecător ad hoc (articolele 26 4 din Convenție și 29 alineatul (1) din Regulamentul de procedură). La 6 decembrie 1999, reclamantul, fost agent al administrației vamale, a fost acuzat de corupție pasivă. La 7 decembrie 1999, domiciliul său a fost percheziționat. Potrivit reclamantului, mai multe bunuri confiscate care îi aparțineau ar fi dispărut după această percheziție. La 22 decembrie 2000, Tribunalul din Ciocana l-a sesizat pe reclamant. La apelul procurorului, Tribunalul din Chișinău ( Tribunalul Chișinău ) a confirmat, printr-o hotărâre din 19 septembrie 2001, hotărârea de primă instanță. La 25 septembrie 2001, Parchetul a introdus un recurs. 10. La 13 decembrie 2001, tribunalul da apel de la Chișinău a primit recursul și a anulat hotărârile din 22 decembrie 2000 și 19 septembrie 2001, rejudecând cauza în fața judecătorilor de fond. 11. La 27 iunie 2003, Tribunalul din Ciocana l-a numit din nou pe reclamant. 12. La 14 iulie 2003, Parchetul Ciocana a informat instanța că procurorul însărcinat cu cazul era în concediu în perioada 14 iulie-26 august 2003 și a solicitat amânarea examinării dosarului până la întoarcerea sa. 13. La 17 iulie 2003, grefa Tribunalului din Ciocana a informat Parchetul din Ciocana că hotărârea motivată a fost depusă la grefa sa. 14. La 26 august 2003, Parchetul Interjet a făcut apel la hotărârea din 27 iunie 2003 15. La 4 noiembrie 2003, tribunalul din Chișinău a respins cererea în cauză ca fiind întârziată. a fost interjectat numai la 26 august 2003, în timp ce procurorul [...] a fost informat cu privire la punerea sub semnul întrebării a hotărârii la 17 iulie 2003. Astfel, termenul acordat pentru interjectarea apelului prevăzut la art. 402 din Codul de procedură penală nu a fost respectat. La 31 decembrie 2003, Parchetul a formulat un recurs împotriva deciziei instanței judecătorești. 17. La 4 februarie 2004, Curtea Supremă de Justiție a examinat admisibilitatea recursului într-o formare de trei judecători. La 17 februarie 2004, aceasta a trimis cauza în fața instanței de apel din Chișinău. Din dosar reiese că Parchetul din Ciocana a fost informat cu privire la depunerea dosarului la grefa [...] la 17 iulie 2003 printr-o scrisoare oficială din data de 14 iulie 2003, procurorul adjunct [...] a informat Tribunalul din Ciocana că procurorul [încredințat] va fi în concediu în perioada 14 iulie - 25 august 2003. În conformitate cu art. 401 din Codul de procedură penală [numai procurorul care a participat la proces] [...]. În circumstanțele concrete, [Curtea Supremă de Justiție] consideră că instanța de apel a ajuns la concluzia eronată că faptul că procurorul este în concediu obișnuit nu este un motiv întemeiat pentru declarația de forcluzie. 18. La 20 mai 2004, instanța de apel a lui Chișinău a primit recursul la Parchet, astfel cum a fost introdus în termenele legale și l-a condamnat pe reclamant la o amendă de 70 de ani. 000 lei moldoves (MDL) (4 915,04 euro (EUR) la momentul respectiv), asociată privării de dreptul de a ocupa posturi în cadrul serviciilor vamale timp de cinci ani. Examinând dosarul, la data de 27 iunie 2003 la Tribunalul de Primă Instanță [...] din cauza faptului că faptele săvârșite de reclamant nu reușeau elementele constitutive ale căii de atac, iar la data de 8 iulie 2003 procurorul a solicitat prin scrisoare oficială să fie informat cu privire la data redactării integrale a hotărârii. Printr-o altă scrisoare oficială din 14 iulie 2003, procurorul adjunct [...] a informat Tribunalul din Ciocana că procurorul [în sarcina dosarului] va fi în concediu de la 14 iulie la 26 august 2003. Prin urmare, concediul anual al procurorului este un motiv întemeiat pentru a considera apelul declarat de acesta ca fiind interjucat la timp. 19. La 3 noiembrie 2004, Curtea Supremă a respins recursul introdus de reclamant. 21. Prin scrisoarea din 6 decembrie 2011, reclamantul a informat Curtea cu privire la intenția sa de a introduce o acțiune în fața instanțelor naționale în conformitate cu Legea nr. 87 din 1 iulie 2011 privind despăgubirea pecuniară a prejudiciilor cauzate de durata excesivă a procesului sau de neexecuție într-un termen rezonabil al deciziei de justiție. II. DREPTUL INTERNE PERTINENT Dispozițiile relevante din Codul de procedură penală în vigoare la momentul faptelor au fost formulate după cum urmează art. 401 . Persoanele autorizate să facă apel (1). Pot interjecta procurorul, în ceea ce privește componentele penale și civile ; ...art. 402 . Termenele pentru interjectarea apelului (1) În cazul în care legea nu prevede altfel, termenul de recurs este de cincisprezece zile de la data redactării sau a pronunțării hotărârii integrale. (2) În cazul persoanei acuzate de detenție, termenul de recurs începe să curgă de la data la care a fost prezentată copia hotărârii și pentru părțile care nu au fost prezente la pronunțarea hotărârii judecătorești În primul rând, reclamantul se plânge de faptul că recursul cu întârziere al Parchetului a fost primit de tribunalul din Chișinău, ceea ce, în opinia sa, se referă la o încălcare a principiului securității rapoartelor juridice. Acesta susține, de asemenea, că interpretarea dată de Curtea Supremă de Justiție regulii potrivit căreia numai procurorul care a participat la proces poate interjecta apelul a adus, în speță, atingere principiului egalității armelor. Orice persoană are dreptul ca cauza sa să fie ascultată în mod echitabil (...) de o instanță (...) care va decide... dacă orice acuzație în materie penală îndreptată împotriva ei. Cu privire la admisibilitatea Tezelor părților 24. Guvernanța atrage după sine neobosirea căilor de atac interne, susținând că reclamantul nu a ridicat nici măcar, în esență, în fața instanțelor interne, obiecțiile sale din punctul de vedere al articolului 6 alineatul (1) din Convenție. 25. Reclamantul contestă această afirmație. În opinia sa, dispozițiile relevante ale Codului de procedură penală impun Curții Supreme de Justiție obligația de a informa ex officio aspectele legate de admisibilitatea recursului, inclusiv întârzierea recursului; de asemenea, el constată că . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . Curtea ia notă de faptul că, în recursul său împotriva hotărârii Tribunalului din Chișinău din 20 mai 2004, reclamantul susține în mod expres că cauza din 26 august 2003 a fost interjucată în afara termenului și solicită anularea hotărârii Tribunalului din Chișinău care îl primise. Având în vedere acest fapt, Curtea consideră că reclamantul a invocat cel puțin în esență obiecțiunile pe care le prezintă Curții. Prin urmare, aceasta respinge excepția invocată de guvern în această privință. 27. Curtea constată că obiecțiile menționate mai sus nu sunt în mod vădit greșit întemeiate în sensul art. 35 alin. (3) lit. (a) din Convenție. Curtea constată, de asemenea, că nu se confruntă cu niciun alt motiv de refuz. Prin urmare, acestea trebuie declarate admisibile. Pe fond Teze din părțile 28. Reclamantul declară că recursul la Parchet, interjucat la data de 26 August 2003, a fost primit de Curtea de Apel a lui Chișinău la 20 mai 2004 fără motiv relevant. Această hotărâre ilegală ar fi adus atingere principiilor securității raporturilor juridice și egalității armelor, astfel cum sunt garantate în art. 6 § 1 din Convenție. El susține că, printr-o hotărâre înainte de a pronunța dreptul pronunțat anterior, instanța de apel a recunoscut apelul respectiv ca fiind întârziată. 29. Guvernul contestă aceste argumente. El consideră că instanțele interne au primit în mod corect recursul la Parchet pe baza dispozițiilor articolului 401 din Codul de procedură penală (a se vedea mai sus, 22. 22. În plus, acesta susține că, potrivit interpretării acestei dispoziții de către Curtea Supremă de Justiție, numai procurorul care a fost însărcinat cu cazul are dreptul de a face recursul. El susține că ordinul ar fi putut fi declarat inadmisibil pentru nerespectarea condițiilor de formă în cazul în care acesta a fost interjectat de un alt procuror. Aprecierea Curții 30. Curtea reamintește că nu are ca sarcină să se substituie instanțelor interne. C a fost în primul rând autorităților naționale, în special curților și instanțelor, pe care le deleagă legislației interne. Acest lucru este deosebit de real în ceea ce privește interpretarea de către instanțele judecătorești a unor norme de natură procedurală, cum ar fi formele și termenele care reglementează introducerea unei căi de atac. Rolul Curții se limitează la verificarea compatibilității efectelor unei astfel de interpretări cu Convenția în general și cu principiul securității rapoartelor juridice în special ( Grecia, nr. 38460/97, § 37, CEDO 2001 I și Dacia SRL c. Moldova, nr. 3052/04, § 75, 18 martie 2008). 31. În plus, Curtea amintește că principiul egalității armelor - unul dintre elementele noțiunii mai largi de proces echitabil - impune fiecărei părți să i se ofere o posibilitate rezonabilă de a-și prezenta cauza în condiții care nu o pun într-o situație de dezavantaj net față de partea pârâtă. În cele din urmă, Curtea constată că aplicarea normelor privind termenele procedurale este susceptibilă să aducă atingere principiului egalității armelor, în măsura în care fiecare parte nu ar beneficia de aceleași mijloace pentru a-și susține argumentele (a se vedea în acest sens Varnima Corporation International S.A. c. Grecia, n 48906/06, § 27, 28 mai 2009 Ben Naceur c. Franța, 63879/00, § 32, 3 octombrie 2006 Wynen c. Belgia, n 32576/96, § 32, CEDO 2002-VIII). 32. În speță, legea procedurală în vigoare în momentul faptelor stabilise că termenul acordat pentru a interjecta recursul era de 15 zile de la notificarea părților la redactarea integrală a hotărârii (a se vedea mai sus, § 22 art. 402 din Codul de procedură penală). Nu se contestă faptul că termenul de 15 zile a început să curgă de la 17 iulie 2003, data la care grefa Tribunalului din Ciocana a informat Parchetul cu privire la faptul că hotărârea motivată a fost depusă la grefare. În lipsa unei recursuri în termenul stabilit, hotărârea din 27 iunie 2003 în favoarea reclamantului a devenit definitivă la 1 august 2003. august 2003, justificând întârzierea de 25 de zile a concediului său, care a durat între 14 iulie și 25 august 2003. 33. Pentru a primi acest apel întârziat, instanța supremă a considerat că termenul de 15 zile a fost suspendat în favoarea statului pe motiv că procurorul însărcinat cu cauza se afla în concediu. Aceasta a anulat decizia instanței judecătorești și a revocat cauza pentru o nouă examinare. Instanța de apel a lui Chișinău a făcut argumentele Curții Supreme pentru a primi recursul la Parchet ca depus în termenul prevăzut de lege, a infirmat executarea primei instanțe și l-a condamnat pe reclamant. 34. Astfel, în opinia Curții, reclamantul a fost plasat într-o situație de dezavantaj net față de Parchet, care putea prelungi, în mod voluntar, termenul legal de despăgubire și, astfel, să revizuiască hotărârea definitivă pronunțată în favoarea reclamantului. Chiar dacă s-ar presupune că tratamentul preferențial al Parchetului ar fi justificat de interesele unei bune administrări a justiției, Curtea subliniază absența oricărei reglementări sau practici judiciare privind utilizarea unei astfel de prelungiri. Curtea amintește că, în Hotărârea Platakou c. Grecia (citată, §§ 45'), în ceea ce privește o chestiune administrativă, Comisia a ajuns la o încălcare a principiului egalității de arme din cauza suspendării oricărui termen judiciar în beneficiul statului membru în perioada de vacanță judiciară. Având în vedere faptul că reclamantul a formulat o cerere în prezenta cauză și că, în materie penală, cerințele procesului echitabil Sunt mai stricte (a se vedea mutatis mutandis Dombo Beheer B.V. c. Țările de Jos, 27 octombrie 1993, § 32, seria A n 274), Curtea consideră că suspendarea termenului de obligație, pe motiv că procurorul care conducea cauza era în concediu, nu poate fi acceptată ca fiind compatibilă cu principiul egalității armelor. 35. Curtea consideră că interpretarea dată de instanțele interne dispozițiilor legale aplicabile în speță a avut un efect incompatibil cu principiul securității raporturilor juridice, astfel cum este garantat prin art. 6 din convenție. Într-adevăr, interpretarea dată de tribunalele interne a permis în la . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . Redeschiderea procedurii care a avut ca efect anularea unei hotărâri definitive în favoarea reclamantului a adus atingere principiului securității rapoartelor juridice (a se vedea Dacia citată anterior, punctul 77). 36. Prin urmare, a avut loc o încălcare a articolului 6 alineatul (1) din Convenție. II. PRIVIND GRIEFÂNTUL ARTICOLULui 6 alineatul (1) PRIVIND DURATA PROCEDURII 37. Reclamantul susține că examinarea cauzei sale a durat mai mult decât termenul rezonabil, prevăzut la art. 6 alineatul (1) din convenție, conform căruia: Orice persoană are dreptul la audierea cauzei sale (...) într-un termen rezonabil, de către o instanță (...) care va decide (...) dacă orice acuzație în materie penală îndreptată împotriva ei (...) 38. Curtea ia act de hotărârea reclamantului de a epuiza noua acțiune introdusă prin Legea nr. 87 din 1 iulie 2011 privind despăgubirea prin land a prejudiciului cauzat de neexecutarea unei hotărâri judecătorești sau de durata excesivă a procesului. Curtea arată că aceasta este deja pronunțată asupra acestui nou remediu și a tranșat că a fost efectiv (a se vedea Balan c. Moldova (dec.), 44746/08, 24 ianuarie 2012 ; Manascurta c. Moldova (dec.), nr. 31856/07, 14 februarie 2012). 39. Prin urmare, cauza reclamantului întemeiat pe durata excesivă a procedurii penale este prematură și trebuie respinsă pentru neobosirea căilor de atac interne, în conformitate cu art. 4 din Convenție. III. PRIVIND ALTE VIOLAȚII ALEGATE 40. La art. 6 din Convenție, reclamantul se plânge, de asemenea, de faptul că instanțele nu au analizat toate dovezile prezentate. Invocând articolul b, reclamantul susține, de asemenea, că instanța nu a respectat obligația legală care îi revine de a examina în mod confidențial probele la încărcare și la descărcare de gestiune. 41. Având în vedere toate elementele aflate în posesia sa și în măsura în care este competentă să cunoască afirmațiile formulate, Curtea nu constată nicio încălcare a drepturilor garantate prin art. 6 din Convenție. 42. Invocând art. 1 din Protocolul nr. 1, reclamantul denunță dispariția anumitor bunuri confiscate la percheziția domiciliului său la data de 7 Cu toate acestea, Curtea constată că reclamantul nu a inițiat nicio acțiune în fața instanțelor interne pentru a obține despăgubiri pentru presupusa dispariție a bunurilor sale. 44. Prin urmare, această parte a cererii trebuie respinsă în temeiul articolului 35 alineatul (1), 3 și 4 din Convenție. IV. PRIVIND APLICAREA ARTICOLULUIUI 41 DIN CONVENȚIA 45. În conformitate cu art. 41 din convenție, în cazul în care Curtea declară că a existat o încălcare a Convenției sau a Protocoalelor sale și în cazul în care dreptul intern al Înaltei părți contractante nu permite să se desprindă de la aceasta, Curtea acordă părții vizate, dacă este cazul, o satisfacție echitabilă. 47. Guvernul consideră că nu există nicio legătură cauzală între presupusa încălcare și presupusul prejudiciu moral suferit și, în al doilea rând, susține că suma solicitată este excesivă. 48. Curtea consideră că reclamantul a suferit în mod necesar o pagubă morală, în special din cauza admiterii recursului cu întârziere al Parchetului și din cauza anulării hotărârii definitive din culpă. În același timp, Curtea consideră excesivă suma solicitată de reclamant. Statuând în echitate, aceasta consideră că este necesar să i se acorde 3 600 EUR pentru prejudiciul moral. Provizioane și cheltuieli de judecată 49. Reclamantul solicită, de asemenea, 2 000 EUR pentru cheltuielile și cheltuielile de judecată efectuate în fața Curții. În conformitate cu contractul pe care l-a semnat cu consiliul său, reclamantul este obligat, în caz de succes în fața Curții, să plătească acestuia din urmă suma specificată. Această sumă constituie onoarea avocatului pentru treizeci de ore de lucru, din motive de un tarif orar de șaptezeci de euro. 50. Guvernul susține că numărul de ore este excesiv și subliniază mai ales faptul că cheltuielile pentru cele cinci ore pe care consiliul le-a alocat pentru a fi elaborate și introduse în instanță sunt neîntemeiate, deoarece avocatul nu a fost implicat în procedură decât după comunicarea cauzei. 51. Potrivit jurisprudenței constante a Curții, alocarea cheltuielilor și a cheltuielilor de judecată în temeiul articolului 41 presupune că se stabilesc realitatea, necesitatea acestora și, în plus, caracterul rezonabil al ratei lor (a se vedea, printre multe altele, Konstantin Markin c. Rusia [GC], n 30078/06, § 171, 22 martie 2012). 52. În speță, având în vedere documentele de care dispune și faptul că consiliul reclamantului a intervenit efectiv în cadrul procedurii în fața Curții după comunicarea cauzei în fața guvernului, Curtea apreciază că este rezonabil să se atribuie reclamantului 1 000 EUR din acest șef. Interese moratorii 53. Curtea consideră că este oportun să se stabilească rata dobânzii moratorii pe rata dobânzii a facilității de creditare marginală a Băncii Centrale Europene plus trei puncte procentuale. PE CES MOTIVE, CURȚA ÎN L în termen de trei luni de la data la care hotărârea va deveni definitivă în conformitate cu art. 44 alin. (2) din Convenție, următoarele sume care urmează să fie convertite în moneda sa națională la rata aplicabilă la data regulamentului 600 EUR (trei mii șase sute EUR), plus orice sumă care poate fi datorată cu titlu de impozit, pentru daune morale (ii. 000 EUR (mii EUR), plus orice sumă care poate fi datorată cu titlu de impozit de către solicitant, pentru cheltuieli și cheltuieli de judecată de la data expirării termenului menționat și până la data de plată, aceste sume vor fi majorate de la dobândă simplă la o rată egală cu cea a facilității de creditare marginală a Băncii Centrale Europene aplicabilă în această perioadă, plus trei puncte procentuale resping cererea de satisfacție echitabilă pentru surplus. Adoptată în limba franceză și apoi comunicată în scris la 26 iunie 2012, în temeiul articolului 77 alineatul (2) și al articolului 3 din Regulamentul de procedură. Santiago Quesada Josep Casadevall Președinte
TROISIÈME SECTION
GHIREA c. MOLDOVA
(Requête n
o
15778/05)
ARRÊT
26 juin 2012
26/09/2012
Cet arrêt est devenu définitif en vertu de l’article 44 § 2 de la Convention. Il peut subir des retouches de forme.
En l’affaire Ghirea c. Moldova,
La Cour européenne des droits de l’homme (troisième section), siégeant en une chambre composée de
:
Josep Casadevall,
président,
Corneliu Bîrsan,
Egbert Myjer,
Ján Šikuta,
Ineta Ziemele,
Nona Tsotsoria,
Kristina Pardalos,
juges,
et de Santiago Quesada,
greffier de section,
Après en avoir délibéré en chambre du conseil le 5 juin 2012,
Rend l’arrêt que voici, adopté à cette date
:
1.
A l’origine de l’affaire se trouve une requête (n
o
15778/05) dirigée contre la République de Moldova et dont un ressortissant de cet Etat, M.
Ion
Ghirea («
le requérant
»), a saisi la Cour le 28 April 2005 en vertu de l’article
34 de la Convention de sauvegarde des droits de l’homme et des libertés fondamentales («
la Convention
»).
2.
Le requérant est représenté par M
e
le Gouvernement
») a été représenté par son agent, M. V. Grosu.
3.
Le 18 octobre 2010, la Cour a décidé de communiquer la requête au Gouvernement. Comme le permet l’article 29 § 1 de la Convention, il a en outre été décidé que la chambre se prononcerait en même temps sur la recevabilité et le fond.
4.
A la suite de la démission de M. Mihai Poalelungi, juge élu au titre de la République de Moldova (article 6 du règlement de la Cour), le Président de la chambre a désigné M. Ján Šikuta pour siéger en qualité de juge
ad hoc
(articles 26
§
4 de la Convention et 29 § 1 du règlement de la Cour).
I.
5.
Le requérant est né en 1956 et réside à Chișinău.
6.
Le 6 décembre 1999, le requérant, ancien agent de l’administration des douanes, fut accusé de corruption passive. Le 7 décembre 1999, son domicile fit l’objet d’une fouille. Selon le requérant, plusieurs biens saisis qui lui appartenaient auraient disparu après cette fouille.
7.
Le 22 décembre 2000, le tribunal de Ciocana acquitta le requérant.
8.
Sur appel du parquet, le tribunal de Chișinău (
Tribunalul Chișinău
) confirma, par un arrêt du 19 septembre 2001, le jugement de première instance.
9.
Le 25 septembre 2001, le parquet introduisit un pourvoi.
10.
Le 13 décembre 2001, la cour d’appel de Chișinău accueillit le pourvoi et annula les arrêts des 22 décembre 2000 et 19 septembre 2001, renvoyant l’affaire devant les juges de fond.
11.
Le 27 juin 2003, le tribunal de Ciocana acquitta à nouveau le requérant.
12.
Le 14 juillet 2003, le parquet de Ciocana informa le tribunal que le procureur en charge du dossier était en congé du 14 juillet au 26 août 2003 et qu’il demandait de reporter l’examen du dossier jusqu’à son retour.
13.
Le 17 juillet 2003, le greffe du tribunal de Ciocana informa le parquet de Ciocana que le jugement motivé était déposé au greffe.
14.
Le 26 août 2003, le parquet interjeta appel du jugement du 27
juin 2003.
15.
Le 4 novembre 2003, la cour d’appel de Chișinău rejeta l’appel en cause en tant que tardif. Elle mit en exergue que
:
«
il [l’appel] a été interjeté seulement le 26 août 2003 alors que le procureur [...] avait été informé de la mise au net du jugement le 17 juillet 2003. Ainsi, le délai imparti pour interjeter appel prévu à l’article 402 du code de procédure pénale n’a pas été observé.
L’instance d’appel ne trouve pas fondé le motif invoqué par le procureur, à savoir le fait d’être en congé ordinaire [...]
»
16.
Le 31 décembre 2003, le parquet forma un pourvoi contre la décision de la cour d’appel.
17.
Le 4 février 2004, la Cour suprême de justice examina la recevabilité du pourvoi dans une formation de trois juges. Le 17 février 2004, elle renvoya la cause devant la cour d’appel de Chișinău. Elle énonça notamment que
:
«
il ressort du dossier que le parquet de Ciocana a été informé du dépôt du dossier au greffe [...] le 17 juillet 2003.
Par une lettre officielle en date du 14 juillet 2003, le procureur adjoint [...] avait informé le tribunal de Ciocana que le procureur [en charge du dossier] serait en congé du 14 juillet au 25 août 2003.
L’appel du procureur fut enregistré au tribunal de Ciocana le 26 août 2003, c’est-à-dire le lendemain de son retour de congé.
Conformément à l’article 401 du code de procédure pénale [seul] le procureur qui a participé au procès peut interjeter appel [...].
Dans les circonstances concrètes, [la Cour suprême de justice] considère que l’instance d’appel a conclu à tort que le fait que le procureur soit en congé ordinaire n’était pas une raison justifiant le relevé de forclusion.
»
18.
Le 20 mai 2004, la cour d’appel de Chișinău accueillit l’appel du parquet comme introduit dans les délais légaux et condamna le requérant à une amende de 70
000 lei moldaves (MDL) (4
915,04 euros (EUR) à l’époque), associée à la privation du droit d’occuper des postes au sein des services douaniers pendant cinq ans. S’agissant de la question de la date d’introduction de l’appel par le parquet, elle s’exprima, notamment, en ces termes
:
«
Examinant le dossier, l’instance de fond prononça le 27 juin 2003 l’acquittement [...] en raison du fait que les faits commis par le requérant ne réunissaient pas les éléments constitutifs de l’infraction, et le 8 juillet 2003 le procureur demanda par lettre officielle d’être informé quant à la date de la rédaction intégrale du jugement. Par une autre lettre officielle en date du 14 juillet 2003, le procureur adjoint [...] informa le tribunal de Ciocana que le procureur [en charge du dossier] serait en congé du 14 juillet au 26 août 2003. Par conséquent, le congé annuel du procureur est un motif bien fondé pour considérer l’appel déclaré par celui-ci comme interjeté dans les délais.
»
19.
Le requérant se pourvut en cassation à l’encontre de cette décision, invoquant, entre autres, le fait que l’appel du parquet avait été introduit hors délai.
20.
Le 3 novembre 2004, la Cour suprême rejeta le pourvoi introduit par le requérant.
21.
Par lettre du 6 décembre 2011, le requérant informa la Cour de son intention d’introduire un recours devant les instances nationales en conformité avec la loi n
o
87 du 1
er
juillet 2011 relative à la réparation par l’Etat des préjudices causés par la durée excessive du procès ou par la non-exécution dans un délai raisonnable de la décision de justice.
II.
22
.
Les dispositions pertinentes du code de procédure pénale en vigueur à l’époque des faits étaient libellées comme suit
:
«
Article
401
. Les personnes autorisées à faire appel
(1).
Peuvent interjeter appel
:
1.
le procureur, en ce qui concerne les volets pénal et civil
; ...
»
«
Article 402
. Les délais pour interjeter appel
(1)
Si la loi ne prévoit pas autrement, le délai d’appel est de quinze jours à partir de la date de la rédaction ou du prononcé du jugement intégral.
(2)
Pour l’inculpé détenu, le délai d’appel commence à courir à partir de la date de la remise de la copie du jugement rédigé, et pour les parties qui n’ont pas été présentes au prononcé du jugement – à partir de la date de la communication par écrit de la rédaction du jugement...
»
I.
SUR LES GRIEFS TIRÉS DE L’ARTICLE 6 RELATIFS À LA RÉOUVERTURE DE LA PROCÉDURE PÉNALE
23.
Le requérant se plaint, tout d’abord, de ce que l’appel tardif du parquet a été accueilli par la cour d’appel de Chișinău, ce qui s’analyse, selon lui, en une violation du principe de la sécurité des rapports juridiques. Il soutient par ailleurs que l’interprétation donnée par la Cour suprême de justice à la règle selon laquelle seul le procureur qui a participé au procès peut interjeter appel a, en l’espèce, porté atteinte au principe de l’égalité des armes. Il invoque l’article 6 § 1 de la Convention, ainsi libellé
:
«
Toute personne a droit à ce que sa cause soit entendue équitablement (...) par un tribunal (...) qui décidera (...) du bien-fondé de toute accusation en matière pénale dirigée contre elle.
»
A.
Sur la recevabilité
1.
Thèses des parties
24.
Le Gouvernement excipe du non-épuisement des voies de recours internes. Il argue que le requérant n’a pas soulevé, même en substance, devant les juridictions internes, ses griefs sous l’angle de l’article 6 § 1 de la Convention.
25.
Le requérant conteste cette affirmation. Selon lui, les dispositions pertinentes du code de procédure pénale imposent à la Cour suprême de justice l’obligation d’examiner
ex officio
les questions liées à la recevabilité du pourvoi, y compris sa tardiveté. Il note par ailleurs qu’il s’est plaint du caractère tardif de l’appel du parquet tant dans son pourvoi devant la Cour suprême de justice, que dans un recours en annulation du 22
décembre 2004.
2.
Appréciation de la Cour
26.
La Cour note que dans son pourvoi contre l’arrêt de la cour d’appel de Chișinău du 20 mai 2004, le requérant soutient expressément que l’appel du parquet du 26 août 2003 a été interjeté hors délai et demande l’annulation de l’arrêt de la cour d’appel de Chișinău qui l’avait accueilli. Au vu de ce fait, la Cour estime que le requérant a pour le moins soulevé en substance les griefs qu’il soumet à la Cour. Partant, elle rejette l’exception soulevée par le Gouvernement à cet égard.
27.
La Cour constate que les griefs énoncés ci-dessus ne sont pas manifestement mal fondés au sens de l’article 35 § 3 (a) de la Convention. La Cour relève par ailleurs qu’ils ne se heurtent à aucun autre motif d’irrecevabilité. Il convient donc de les déclarer recevables.
B.
Sur le fond
1.
Thèses des parties
28.
Le requérant allègue que l’appel du parquet, interjeté le 26
août 2003, a été accueilli par la cour d’appel de Chișinău le 20 mai 2004 sans motif pertinent. Ce relevé de forclusion illégal aurait porté atteinte aux principes de la sécurité des rapports juridiques et de l’égalité des armes tels que garantis dans l’article 6
1.de la Convention. Il fait valoir que par un jugement avant-dire droit rendu antérieurement, la cour d’appel avait reconnu ledit appel comme étant tardif.
29.
Le Gouvernement conteste ces arguments. Il estime que les tribunaux internes ont à bon droit accueilli l’appel du parquet en se fondant sur les dispositions de l’article 401 du code de procédure pénale (voir ci-dessus,
§
22). En outre, il fait valoir que selon l’interprétation de cette disposition par la Cour suprême de justice, seul le procureur qui a été en charge du dossier est en droit d’interjeter appel. Il argue que l’appel aurait pu être déclaré irrecevable pour non-respect des conditions de forme s’il avait été interjeté par un autre procureur.
2.
Appréciation de la Cour
30.
La Cour rappelle qu’elle n’a pas pour tâche de se substituer aux juridictions internes. C’est en premier chef aux autorités nationales, et notamment aux cours et aux tribunaux, qu’il incombe d’interpréter la législation interne. Cela est particulièrement vrai s’agissant de l’interprétation par les tribunaux de règles de nature procédurale telles que les formes et les délais régissant l’introduction d’un recours. Le rôle de la Cour se limite à vérifier la compatibilité des effets de pareille interprétation avec la Convention en général et avec le principe de la sécurité des rapports juridiques en spécial (
Platakou c. Grèce
, n
o
‑
I et
Dacia SRL c. Moldova
, n
o
3052/04, § 75, 18 mars 2008).
31.
En outre, la Cour rappelle que le principe de l’égalité des armes - l’un des éléments de la notion plus large de procès équitable - requiert que chaque partie se voie offrir une possibilité raisonnable de présenter sa cause dans des conditions qui ne la placent pas dans une situation de net désavantage par rapport à la partie adverse. Enfin, la Cour note que l’application des règles relatives aux délais de procédure est susceptible de porter atteinte au principe de l’égalité des armes, dans la mesure où chacune des parties ne jouirait pas des mêmes moyens pour faire valoir ses arguments (voir en ce sens,
Varnima Corporation International S.A. c.
Grèce
, n
o
48906/06, § 27 , 28 mai 2009
;
Ben Naceur c. France
, n
o
63879/00, § 32, 3 octobre 2006
;
Wynen c. Belgique
, n
o
32576/96, §
32.
En l’espèce, la loi procédurale en vigueur au moment des faits établissait que le délai imparti pour interjeter l’appel était de quinze jours à compter de la signification aux parties de la rédaction intégrale de l’arrêt (voir ci-dessus, § 22 article 402 du code de procédure pénale). Il n’est pas contesté que le délai de quinze jours a commencé à courir à partir du 17
juillet 2003, date à laquelle le greffe du tribunal de Ciocana avait informé le parquet du fait que le jugement motivé était déposé au greffe. Faute d’appel dans le délai imparti, le jugement du 27 juin 2003 en faveur du requérant devenait définitif le 1
er
août 2003. Le
procureur interjeta appel le 26
août 2003, justifiant le retard de vingt-cinq jours par son congé qui avait duré du 14 juillet au 25 août 2003.
33.
Pour accueillir cet appel tardif, la juridiction suprême estima que le délai de quinze jours était suspendu en faveur de l’Etat au motif que le procureur chargé de l’affaire se trouvait en congé.
Elle annula la décision de la cour d’appel et renvoya l’affaire pour un nouvel examen. La cour d’appel de Chișinău fit siens les arguments de la Cour suprême pour accueillir l’appel du parquet comme déposé dans le délai prévu par la loi, infirma l’acquittement de la première instance et condamna le requérant.
34.
De l’avis de la Cour, le requérant fut ainsi placé dans une situation de net désavantage par rapport au parquet, qui pouvait prolonger à son gré le délai légal de forclusion et revoir ainsi l’arrêt définitif rendu en faveur du requérant. Même à supposer que le traitement préférentiel du parquet serait justifié par les intérêts d’une bonne administration de la justice, la Cour souligne l’absence de toute réglementation ou pratique judiciaire cantonnant l’usage d’une telle prorogation. La Cour rappelle que dans l’arrêt
Platakou c.
Grèce
(précité, §§
45-48), s’agissant d’un contentieux administratif, elle a conclu à une violation du principe de l’égalité des armes en raison de la suspension de tout délai judiciaire au profit de l’Etat pendant la période des vacances judiciaires. Compte tenu de l’enjeu de l’appel pour le requérant dans la présente affaire et rappelant qu’en matière pénale les exigences du «
procès équitable
» sont plus strictes (voir,
mutatis mutandis
,
Dombo
Beheer B.V. c.
Pays-Bas
, 27
octobre 1993, § 32, série A n
o
274), la Cour estime que la suspension du délai de forclusion, au motif que le procureur qui dirigeait l’affaire était en congé, ne saurait être acceptée comme étant compatible avec le principe de l’égalité des armes.
35.
La Cour considère de surcroit que l’interprétation donnée par les tribunaux internes aux dispositions légales applicables en l’espèce a eu un effet incompatible avec le principe de la sécurité des rapports juridiques tel que garanti par l’article 6 de la Convention. En effet, l’interprétation donnée par les tribunaux internes a permis à l’Etat, représenté par le parquet, d’interjeter appel malgré l’expiration du délai de forclusion. Les tribunaux internes ont examiné l’appel du parquet et ont condamné le requérant, modifiant ainsi une situation juridique qui était devenue définitive. La réouverture de la procédure qui a eu pour effet d’annuler un arrêt définitif en faveur du requérant a porté atteinte au principe de la sécurité des rapports juridiques (voir
Dacia
précité, § 77).
36.
Partant, il y a eu violation de l’article 6 § 1 de la Convention.
II. SUR LE GRIEF TIRÉ DE L’ARTICLE 6 § 1 RELATIF À LA DURÉE DE LA PROCÉDURE
37.
Le requérant allègue que l’examen de sa cause a duré au-delà du «
délai raisonnable
» prévu à l’article 6 § 1 de la Convention, aux termes duquel:
«
Toute personne a droit à ce que sa cause soit entendue (...) dans un délai raisonnable, par un tribunal (...) qui décidera (...) du bien-fondé de toute accusation en matière pénale dirigée contre elle (...)
»
38.
La Cour prend acte de l’intention du requérant d’épuiser le nouveau recours introduit par la loi no 87 du 1er juillet 2011 relative à la réparation par l’Etat du préjudice causé par la non-exécution d’une décision de justice ou par la durée excessive du procès. La Cour relève qu’elle s’est déjà prononcée sur ce nouveau remède et elle a tranché qu’il était effectif (voir Balan c. Moldova (déc.), no
44746/08, 24 janvier 2012
; Manascurta c.
Moldova (déc.), no 31856/07, 14 février 2012).
39.
Il s’ensuit que le grief du requérant tiré de la durée excessive de la procédure pénale est prématuré et doit être rejeté pour non-épuisement des voies de recours internes, en application de l’article
35
§§
1
et
4 de la Convention.
III.
40.
Invoquant
l’article 6 de la Convention, le requérant se plaint en outre de l’iniquité de la procédure. En particulier, il estime que les juridictions n’ont pas analysé l’ensemble des preuves produites. Invoquant l’article
6
§
3
b, le requérant allègue également que le parquet n’a pas respecté l’obligation légale qui lui revient d’examiner objectivement les preuves à charge et à décharge.
41.
Compte tenu de l’ensemble des éléments en sa possession, et dans la mesure où elle est compétente pour connaître des allégations formulées, la Cour ne relève aucune apparence de violation des droits garantis par l’article
6 de la Convention.
42.
Invoquant l’article 1 du Protocole n
o
1, le requérant dénonce la disparition de certains biens saisis lors de la fouille de son domicile le 7
décembre 2000.
43.
La Cour observe toutefois que le requérant n’a engagé aucune action devant les tribunaux internes afin d’obtenir réparation pour la disparition alléguée de ses biens.
44.
Partant, cette partie de la requête doit être rejetée en application de l’article
35 §§ 1, 3 et 4 de la Convention.
IV.
SUR L’APPLICATION DE L’ARTICLE 41 DE LA CONVENTION
45.
Aux termes de l’article 41 de la Convention,
«
Si la Cour déclare qu’il y a eu violation de la Convention ou de ses Protocoles, et si le droit interne de la Haute Partie contractante ne permet d’effacer qu’imparfaitement les conséquences de cette violation, la Cour accorde à la partie lésée, s’il y a lieu, une satisfaction équitable.
»
A.
Dommage
46.
Le requérant réclame 30
000
EUR au titre du préjudice moral qu’il aurait subi.
47.
Le Gouvernement estime qu’il n’y a pas de lien de causalité entre la violation alléguée et le préjudice moral prétendument subi. Il soutient à titre secondaire que le montant demandé est excessif.
48.
La Cour considère que le requérant a forcément subi un dommage moral, notamment à cause de l’admission de l’appel tardif du parquet et de l’annulation du jugement définitif d’acquittement. En même temps, la Cour juge excessif le montant réclamé par le requérant. Statuant en équité, elle estime qu’il y a lieu de lui octroyer 3
600
EUR au titre du préjudice moral.
B.
Frais et dépens
49.
Le requérant demande également 2
000 EUR pour les frais et dépens engagés devant la Cour. Aux termes du contrat qu’il a signé avec son conseil, le requérant est tenu, en cas de succès devant la Cour, de verser à ce dernier le montant spécifié. Cette somme constitue l’honoraire de l’avocat pour trente heures de travail à raison d’un tarif horaire de soixante-dix euros.
50.
Le Gouvernement argue que le nombre d’heures est excessif. Il souligne surtout le fait que les frais pour les cinq heures que le conseil affirme avoir dédié à «
l’élaboration et l’introduction de la requête
» sont infondés car l’avocat n’est intervenu dans la procédure qu’après la communication de l’affaire.
51.
Selon la jurisprudence constante de la Cour, l’allocation de frais et dépens au titre de l’article
41 présuppose que se trouvent établis leur réalité, leur nécessité et, de plus, le caractère raisonnable de leur taux (voir, parmi beaucoup d’autres,
Konstantin Markin c. Russie
[GC], n
o
30078/06, § 171, 22
mars 2012).
52.
En l’espèce, eu égard aux documents dont elle dispose et au fait que le conseil du requérant est effectivement intervenu dans la procédure devant la Cour après la communication de l’affaire au Gouvernement, la Cour juge raisonnable d’allouer au requérant 1
000 euros de ce chef.
C.
Intérêts moratoires
53.
La Cour juge approprié de calquer le taux des intérêts moratoires sur le taux d’intérêt de la facilité de prêt marginal de la Banque centrale européenne majoré de trois points de pourcentage.
1.
Déclare
la requête recevable quant aux griefs tirés de l’article 6 §
1 relatifs à l’admission de l’appel tardif du parquet, et irrecevable pour le surplus
;
2.
Dit
qu’il y a eu violation de l’article 6 § 1 de la Convention
;
3.
Dit
a)
que l’Etat défendeur doit verser au requérant, dans les trois mois à compter du jour où l’arrêt sera devenu définitif conformément à l’article
44 § 2 de la Convention, les sommes suivantes à convertir dans sa monnaie nationale au taux applicable à la date du règlement
:
i.
3
600 EUR (trois mille six cents euros), plus tout montant pouvant être dû à titre d’impôt, pour dommage moral
;
ii.
1
000 EUR (mille euros), plus tout montant pouvant être dû à titre d’impôt par le requérant, pour frais et dépens
;
b)
qu’à compter de l’expiration dudit délai et jusqu’au versement, ces montants seront à majorer d’un intérêt simple à un taux égal à celui de la facilité de prêt marginal de la Banque centrale européenne applicable pendant cette période, augmenté de trois points de pourcentage
;
4.
Rejette
la demande de satisfaction équitable pour le surplus.
Fait en français, puis communiqué par écrit le 26 juin 2012, en application de l’article 77 §§ 2 et 3 du règlement.
Santiago Quesada
Josep Casadevall
Greffier
Président