CASE OF ZAWISZA v. POLAND

RESPONDENT

POL

HOTĂRÂRE

31.05.2011

Pe scurt

Instanță: CtEDO
Concluzie: Violation of Art. 6-1+6-3

RĂSFOIEȘTE: CtEDO · 2011
DESCARCĂ: PDF · DOCX 🔒 Pro

Citează această cauză

CASE OF ZAWISZA v. POLAND (CtEDO, 2011)

HUDOC · oficial

CAUZA DE CAUZĂ DE SECȚIUNE A ZAWISZA v. POLONIA (Documentul nr. 37293/09) HOTĂRÂREA Strasburg 31 mai 2011 FINAL 31/08/2011 Această hotărâre a devenit finală în temeiul articolului 44 § 2 din Convenție. Acesta poate fi supusă revizuirii editoriale. În cazul Zawisza v. Polonia Curtea Europeană a Drepturilor Omului (Al patrulea secțiunea), ședința în calitate de Camera compusă din: Nicolas Bratza, Președinte, Lech Garlicki, Ljiljana Mijović, Sverre Erik Jebens, Päivi Hirvelä, Ledi Bianku, Zdravka Kalaydjieva, judecători și Lawrence Early, grefierul secțiunii, având deliberat în privat la 10 mai 2011, emite următoarea hotărâre, care a fost adoptată la data respectivă: PROCEDURĂ Cazul a apărut într-o cerere (nr. 37293/09) împotriva Republicii Poloniei depusă Curții în temeiul articolului 34 din Convenția pentru protecția drepturilor omului și a libertăților fundamentale („Convenția”) de un național polonez, dl Jerzy Zawisza („reclamantul”), la 10 iulie 2009. Reclamantul a fost reprezentat de dna M. Gāsiorowska, avocat care practică la Varșovia. Guvernul polonez („Guvernul”) a fost reprezentat de agentul lor, dl J. Wołāsiewicz al Ministerului Afacerilor Externe. Reclamantul a afirmat că procedura de luxurie în cazul său a fost nedrept. La 10 mai 2010, președintele secțiunii a patra a hotărât să anunțe cererea guvernului. De asemenea, s-a decis să se pronunțe asupra admisibilității și a meritelor cererii în același timp. FACTELE CIRCUMSTĂȚII CAUZULUI Reclamantul s-a născut în 1943 și trăiește în Varșovia. El este un soldat profesionist pensionat. La 11 aprilie 1997, Parlamentul a adoptat Legea privind divulgarea lucrărilor pentru sau a serviciului în serviciile de securitate ale statului sau colaborarea cu acestea de către persoanele care exercită funcții publice (ustawa o ujawnieu pracy lub służby w organach bezpieczeństwa państwa lub współpracy z nim w latach 1944-1990 osób pełnięcych funkcje publiczne ; „Legea de Lustrare din 1997” . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . În 2002 reclamantul a devenit implicat în politică. În 2004, el a intenționat să fie candidat la alegerile pentru Parlamentul European în numele partidului Autoapărare. Cu toate acestea, partidul a retras sprijinul său pentru solicitant după ce a informat că în timpul serviciului său militar el a colaborat cu agenția de contrainteligență. La sfârșitul anului 2004, Institutul de Recunoaștere Națională a elaborat o listă de oficiali, colaboratori și candidați pentru colaboratori ai serviciilor de securitate comuniste. În noiembrie 2004, lista a fost publicată pe internet și numită neoficial „lista Wildstein”, după un jurnalist care se presupune că l-a eliminat de la Institut. Numele „Jerzy Zawisza” a fost pe listă și reclamantul a întrebat Institutul dacă îl privește. Institutul a informat reclamantul că nu îl privește. Reclamantul a fost ales un membru al Parlamentului în alegerile din septembrie 2005. 10. La 9 octombrie 2005, reclamantul în declarația sa de luxurie a declarat că Nu a colaborat, servit sau lucrat pentru serviciile de securitate din ea comunistă. La 12 octombrie 2005, el a informat Președintele Sejm că a avut contacte cu contra-inteligența militară. 11. La o dată neespecificată, comisarul de interes public ( Rzecznik Interesu Publicznego ) a informat reclamantul că avea îndoieli ca Verificitatea declarației sale de luxuri și l-a invitat la interviu la 10 octombrie 2006. La următorul interviu, reclamantul a fost invitat să citească dosarele referitoare la presupusa sa colaborare. 12. La 21 decembrie 2006, comisarul a solicitat Curții de Apel din Varșovia să inițieze proceduri de luxuri împotriva reclamantului, având în vedere că a mințit în declarația sa de luxurință de către 13. La 28 decembrie 2006, Curtea de Apel din Varșovia a hotărât să permită cererea comisarului și a instituit proceduri de luxuri împotriva reclamantului. 14. La 17 și 24 ianuarie 2007, avocații reclamanților au consultat partea clasificată a dosarului în registrul secret al instanței. În ambele ocazii, avocații au dreptul să ia notițe în notele speciale deținute de șeful registrului secret. Cu toate acestea, ei nu au beneficiat de această posibilitate. 15. La 7 martie 2007, Curtea de Apel din Varșovia, acționând ca prima instanța de lubrificare, a constatat că, între 1964 și 1975, reclamantul a fost un colaborator intenționat și secret al serviciului de contrainteligență militară și, prin urmare, a prezentat o declarație falsă de lubrificare. Un judecător de la grupul de trei a exprimat un aviz disidente. Hotărârea a fost judecat pe Comisarul de Interes Public, pe reclamantul și pe avocatul său. 16. Reclamantul a depus un recurs în care a susținut, în special, că, în calitate de membru al forțelor armate, a fost ordonat să colaboreze cu agenția de contra-inteligență militară și că, prin urmare, colaborarea sa nu s-a înscris în cadrul Lucrării Actului de Lustrare. Alternativ, a susținut că, la prezentarea declarației sale, a comis o eroare justificabilă. Potrivit Guvernului, recursul reclamantului nu se referă la problema restricțiilor privind accesul la dosarul de procedură. 17. La 19 septembrie 2007, Curtea de Apel Katowice, care a acționat ca judecată a doua instanță de luxurință, a susținut hotărârea impugnată. 18. La 1 decembrie 2008, Curtea Supremă a respins recursul de casă ca fiind evident nefondat, hotărârea a fost conferită reclamantului la 19 februarie 2009. 20. Reclamantul este împiedicat să ajungă la alegeri și să dețină alte funcții publice pentru o perioadă de 10 ani. 21. Potrivit Guvernului, în cursul procedurii dinaintea Curții de Apel Katowice și a Curții Supreme, nici reclamantul și avocatul său nu au profitat de posibilitatea de a consulta dosarul sau de a lua notițe de ea. II. Legea și practicile relevante privind procedurile de luxuri în Polonia sunt stabilite în hotărârea Curții în cazul lui Matyjek Polonia , nr. 38184/03 , § 27-39, CEDO 2007 HOTĂRÂREA ALEGATĂ ÎNCĂLCAREA ARTICOLULUI 6 AL CONVENȚII PRIVIND PROCEDURILE 23. Reclamantul s-a plâns de nedreptatea procedurii, de încălcarea drepturilor sale de apărare și de lipsa egalității de arme. a afirmat că nu i s-a dat suficientă acces la dosarul de caz și că a fost interzis să ia și să își mențină notițele. În plus, el nu a putut utiliza notițele sale în timpul audierii sau în afara lor. Reclamantul a invocat art. 6 din Convenție care, în măsura în care este cazul, prevede: „1. În hotărârea ... de orice acuzație penală împotriva lui, toată lumea are dreptul la o audiere corectă și publică ... de [a] ... tribunal ... Toată lumea acuzată de o infracțiune are următoarele drepturi minime: ... (b) să aibă timp și facilități adecvate pentru pregătirea apărării sale;” Admisibilitate 24. Guvernul a susținut că reclamantul nu a epuizat măsurile interne relevante. În primul rând, el nu a susținut niciodată în fața instanțelor interne problema restricțiilor privind accesul la caz și nu a afirmat că drepturile sale de apărare au fost încălcate. În al doilea rând, reclamantul nu a depus o plângere constituțională, provocând constituționalitatea dispozițiilor Legii privind protecția informațiilor clasificate care au fost aplicate în cazul său. 25. Reclamantul nu este de acord. El susține că în apelurile sale a contestat echitatea procedurii, dar în niciun caz. În plus, instanțele de apel ar putea examina ex officio în ceea ce privește plângerea constituțională, reclamantul a susținut că Guvernul nu a demonstrat că ar fi fost un remediu eficace în cazul său. 26. Curtea reamintește că a luat deja în considerare întrebarea dacă reclamantul ar putea contesta în mod eficace setul de norme juridice care reglementează accesul la caz și stabilește caracteristicile procedurii de luxurie. Curtea constată că argumentele formulate de Guvern sunt similare cu cele deja examinate și respinse de Curte în cazuri anterioare împotriva Poloniei (a se vedea, Matyjek c. Polonia , nr. 38184/03 , § 64 , CEDO 2007 Luboch c. Polonia , nr. 37469/05 , §§ 69-72 , 15 ianuarie 2008 , Rasmussen c. Polonia , nr. 38886/05 , §§ 52-55 , 28 aprilie 2009 și Górny c. Polonia , , nr. 50399/07, § 22, 8 iunie 2010) și Guvernul nu au prezentat niciun argument nou care ar conduce Curtea să se îndepărteze de concluziile sale anterioare. Din aceste motive, motivul guvernului de inadmisibilitate din cauza neepuizării recoursurilor interne trebuie respins. 27. Curtea observă în continuare că a constatat deja că art. 6 din Convenția din cadrul șefului său penal a aplicat procedurilor de luxurință (a se vedea, printre altele, Matyjek c. Polonia (dec.), nr. 38184/03, CEDH 2006 VII). 28. Curtea constată că această plângere nu este vădit nefondată în sensul articolului 35 § 3 din Convenție. Reclamantul a admis că avocatul său a consultat dosarul. Cu toate acestea, accesul la dosarul a fost limitat și insuficient pentru a asigura drepturile apărării. Reclamantul și avocatul său au fost autorizați să consulte dosarul doar în registrul secret al instanței. Le-a fost interzis să ia orice notițe făcute în afara registrului secret și să le folosească în timpul audierii. În plus, nu le-a fost permis să facă copii sau să arate dosarul unui expert independent. În concluzie, drepturile apărării au fost restricționate în mod necorespunzător. Guvernul a susținut că caracterul clasificat al unei părți a probei în acest caz a influențat în mod evident procedurile. Cu toate acestea, drepturile reclamantului au fost garantate pe deplin, deoarece instanțele interne au decurs în conformitate cu legea. În conformitate cu art. 52 § 2 din Legea privind protecția informațiilor clasificate, dovezile clasificate în acest caz ar putea fi consultate de către solicitant și de alte părți la procedura (comisarul) numai în registrul secret al instanței. Reclamantul, precum și comisarul, ar putea lua notițe din materialul clasificat numai în notebook-urile speciale care nu ar putea fi luate în afara clădirii de judecată (registrul secret sau sala de judecată). În opinia Guvernului, normele respective au permis reclamantului să participe activ la ședințe. Acestea au subliniat faptul că notele luate de solicitant în registrul secret sau în timpul audierii nu pot fi consultate decât de reclamantul, care are ca scop protejarea drepturilor reclamantului. 31. Modalitatea de procedură descrisă mai sus este aplicabilă tuturor procedurilor în care a apărut problema protecției secretelor de stat. Normele relevante au fost aplicate ambelor părți la procedură, precum și judecătorilor care hotărăsc cazul. 32. Guvernul a remarcat că, în timpul întregului proces în cauză, reclamantul a avut acces deplin la dosarul de procedură. Acestea au subliniat faptul că, în timpul procedurii în fața instanței de a doua instanță și a Curții Supreme, nici reclamantul, nici avocatul său nu au profitat de posibilitatea de a consulta dosarul sau de a lua act de acest lucru. În cadrul procedurii în fața Curții de Apel din Varșovia (prima instanță) avocații reclamantului nu au luat nici o notă din dosarul. 33. Guvernul a menționat jurisprudența Curții care a recunoscut că nevoia de a proteja interesul public poate justifica reținerea anumitor dovezi de la apărare în cadrul procedurilor penale (între altele, Edwards și Lewis c. Regatul Unit nr. 39647/98 și 40461/98, § 53, 22 iulie 2003). În acest sens, ei au subliniat faptul că, în cazul instantaneu, toate dovezile au fost dezvăluite reclamantului. Singura dificultate pentru reclamant a fost legată de faptul că o parte din dovada a fost clasificată. Cu toate acestea, normele aplicate de instanțe interne privind modalitățile de acces la dosarul de procedură au respectat principiul egalității de arme. 34. Guvernul a observat că reclamantul a beneficiat de o examinare a cazului său în două cazuri de instanțe obișnuite cu competență deplină pentru a evalua faptele și legile relevante. El a profitat în continuare de un recurs extraordinar la Curtea Supremă. Pentru Guvernul nu s-a observat nicio încălcare a dreptului reclamantului la un proces echitabil în cadrul procedurii impugnate. Acestea au subliniat faptul că, la contestarea hotărârilor în cauză, reclamantul nu a făcut trimitere la problema restricțiilor privind accesul la dosar. Nici nu a afirmat că drepturile apărării au fost încălcate din cauza procedurii aplicate de instanțe. Guvernul a concluzionat că nu a existat încălcarea articolului 6 § 1 în acest caz. Evaluarea Curții 35. Curtea reamintește că garanțiile procedurale prevăzute la art. 6 din Convenție în temeiul șefului său penal se aplică procedurilor de luxurință (a se vedea punctul 27 de mai sus). În mai multe cazuri împotriva Poloniei cu privire la echitatea acestor proceduri (a se vedea, printre altele, Matyjek § 56; Luboch , § 61; Rasmussen , § 43; Górny , § 31, toate citate mai sus) a considerat oportun să examineze plângerile reclamantei în temeiul articolului 6 § § 1 și 3 luate împreună. jurisprudența relevantă privind principiul egalității de arme este menționată în hotărârile citate anterior. 36. Curtea a abordat deja problema procedurilor de luxurie în Turek c. Slovacia (nr. 57986/00, § 115, CEDO 2006 ... (extract) și în În cazul Letoniai (nr. 3669/03, 24 iunie 2008), Curtea a subliniat că, pentru a adopta măsuri de luxurie, un stat trebuie să îndeplinească anumite condiții pentru a fi compatibile cu Convenția. În primul rând, legea de luxuri ar trebui să fie accesibilă persoanei în cauză și previzibilă în ceea ce privește efectele sale, astfel de condiții fiind inerente în expresia “în conformitate cu legea” în sensul Convenției. În al doilea rând, luxurii nu ar trebui să servească exclusiv scopul răzbunării sau răzbunării, deoarece pedeapsa infractorilor ar trebui să fie limitată la sfera legislației penale. În al treilea rând, în cazul în care dreptul intern permite restricții privind drepturile garantate în temeiul convenției, trebuie să fie suficient de precis pentru a permite individualizarea responsabilității fiecărei persoane afectate astfel și să conțină garanții procedurale adecvate. În sfârșit, autoritățile naționale ar trebui să țină cont de faptul că măsurile de lubrificare sunt prin natura lor temporară și că necesitatea obiectivă de a restrânge drepturile individuale ca urmare a unor astfel de proceduri scade în timp (a se vedea „damsons”, citat mai sus, § 116). Curtea confirmă că principiile de mai sus sunt, de asemenea, aplicabile legilor poloneze în domeniul luxurii. 37. Hotărârea Curții a susținut că, cu excepția cazului în cauză, nu se poate presupune că există un interes public continuu și real pentru a impune limite privind accesul la materiale clasificate ca confidențiale în cadrul unor regimuri anterioare. Acest lucru se datorează faptului că procedurile de luxurie sunt, prin natura lor, orientate spre stabilirea faptelor din epoca comunistă și nu sunt legate direct de funcțiile și operațiunile actuale ale serviciilor de securitate. Procedurile de luxurie depind inevitabil de examinarea documentelor referitoare la operațiunile fostelor agenții de securitate comunistă. În cazul în care partea la care se referă materialele clasificate este refuzată accesul la toate sau majoritatea materialelor în cauză, posibilitatea sa de a contrazice versiunea agenției de securitate a faptelor va fi redusă sever. Aceste considerații rămân relevante pentru cazul instantaneu, în ciuda unor diferențe cu procedura de luxurie în Polonia (a se vedea, Matyjek § 56; Luboch , § 61; Rasmussen 38. În acest caz, Curtea observă, în primul rând, că guvernul a recunoscut că o parte din dovezi era secretă. În cazurile anterioare privind procedurile de luxuri în Polonia, Curtea a observat că, în cadrul serii de legi succesive, materialele serviciilor de securitate din epoca comunistă au continuat să fie considerate secrete de stat. Statutul confidențial al acestor materiale a fost susținut de Biroul de Securitate de Stat. Astfel, cel puțin o parte din documentele referitoare la cazul de lusire al reclamantului a fost clasificată ca „de top secret”. Șeful Biroului de Securitate de Stat a fost împuternicit să ridice ratingul de confidențialitate. Cu toate acestea, Curtea reamintește că a considerat existența unei puteri similare a unei agenții de securitate a statului care nu sunt conforme cu echitatea procedurilor de luxurie, inclusiv cu principiul egalității armelor (a se vedea Turek 115; Matyjek , § 57; Luboch , § 62; Rasmussen , § 44; Górny , § 34, toate citate mai sus). 39. În al doilea rând, Curtea constată că, în etapa preliminară a procesului, comisarul de interes public a avut dreptul de a avea acces, în registrul secret al biroului său sau al Institutului de amintire națională, la toate materialele legate de persoana luxuriantă creată de fostii servicii de securitate. Cu toate acestea, în conformitate cu art. 156 din Codul de Procedință Penală și cu art. 52 alineatul (2) din Legea privind protecția informațiilor clasificate, nu s-au putut face copii din materialele conținute în dosarul judiciar și documentele confidențiale nu pot fi consultate decât în registrul secret al instanței de lubrifiere. 40. În plus, părțile nu au contestat faptul că, la consultarea dosarului său de caz, reclamantul a fost autorizat să ia notițe. Cu toate acestea, orice notițe pe care le-a luat nu poate fi făcută decât în notebook-uri speciale care au fost ulterior sigilate și depuse în registrul secret. Notele nu au putut fi eliminate din acest registru și nu au putut fi deschise decât de persoana care le-a făcut. 41. Curtea reiterează că participarea efectivă a acuzatului la procesul său penal trebuie să includă în mod egal dreptul de a compila notițe pentru a facilita conducerea apărării sale, indiferent dacă este sau nu reprezentat de avocat (a se vedea, Pullicino c. Malta (dec.), nr. 45441/99, 15 iunie 2000 și Matyjek , citat mai sus, § 59). Faptul că reclamantul nu și-a putut înlătura propriile note, luate în registrul secret, pentru a le arăta unui expert sau pentru a le utiliza în orice alt scop, l-a împiedicat în mod eficient să utilizeze informațiile conținute în ele, deoarece a trebuit să se bazeze numai pe memoria sa. În ceea ce privește ceea ce a fost în joc pentru reclamant în procedurile de luxurie – nu numai numele său bun, ci și un posibil barjă de zece ani de deținere a funcțiilor publice – Curtea consideră că este important pentru el să aibă acces nereglementat la aceste dosare și utilizarea nereglementată a oricăror note pe care le-a făcut, inclusiv, dacă este necesar, posibilitatea obținerii de copii ale documentelor relevante (a se vedea, În al treilea rând, Curtea nu este convinsă de argumentul guvernului că, în faza procesului, aceleași limite în ceea ce privește accesul la documentele confidențiale aplicate comisarului de interes public. În temeiul dreptului intern, comisarul, care era un organism public, a fost împuternicit cu competențe identice cu cele ale unui procuror public. 17(e) din Legea de Lustrare din 1997, Comisarul de Interes Public a avut dreptul de a avea acces la documentația completă referitoare la persoana luxuriantă creată, printre altele, de fostele servicii de securitate. Dacă este necesar, el ar putea auzi martori și avize de experți. De asemenea, comisarul a avut la dispoziție un registru secret cu personalul care a obținut clearance-ul oficial care le permite accesul la documentele considerate secrete de stat și a fost utilizat pentru analizarea declarațiilor de lubrificare în lumina documentelor existente și pentru pregătirea dosarului pentru procesul de lubrificare. 43. Curtea a susținut că măsurile de luxurie sunt din natura lor temporară și necesitatea de a continua astfel de proceduri scade cu timpul (a se vedea, a se vedea, damsons , citat mai sus, § 116). Acesta a recunoscut că la sfârșitul anilor 1990, statul a avut interesul de a îndeplini luxurie în ceea ce privește persoanele care dețin cele mai importante funcții publice. Cu toate acestea, aceasta reiterează că, dacă un stat dorește să adopte măsuri de luxurie, trebuie să se asigure că persoanele afectate beneficiază astfel de garanții procedurale în temeiul convenției în ceea ce privește orice procedură privind aplicarea acestor măsuri (a se vedea Turek, § 115 și Matyjek , § 62, ambele menționate mai sus). 44. Curtea acceptă că poate exista o situație în care există un interes obligatoriu de stat în menținerea secretului a unor documente, chiar și cele produse în cadrul fostului regim. Cu toate acestea, o astfel de situație va apărea doar în mod excepțional având în vedere timpul considerabil care a trecut de la crearea documentelor. Guvernul trebuie să dovedească existența unui astfel de interes în cazul specific, deoarece ceea ce este acceptat ca excepție nu trebuie să devină o norma. Curtea consideră că un sistem în temeiul căruia rezultatul proceselor de luxurie depinde în mare măsură de reconstruirea acțiunilor fostelor servicii secrete, în timp ce majoritatea materialelor relevante au rămas clasificate ca secrete și decizia de a menține confidențialitatea a fost lăsată în cadrul competențelor serviciilor secrete actuale, a creat o situație în care persoana luxurioasă a fost pusă într-un dezavantaj clar (a se vedea, Matyjek , § 62; Luboch , § 67; Rasmussen , § 50; Górny , § 40, toate citate mai sus). 45. Având în vedere cele de mai sus, Curtea consideră că, datorită confidențialității documentelor și limitelor privind accesul la dosarul de către persoana luxuriantă, precum și poziția privilegiată a comisarului interesului public în procedura de luxurie, capacitatea reclamantului de a dovedi că contactele pe care le-a avut cu comunismul serviciile secrete nu au constituit o „colaborare intenționată și secretă” în sensul Legii de Lustrare din 1997 au fost sever limitate. Având în vedere contextul particular al procedurii de luxurie și aplicarea cumulativă a acestor norme, Curtea consideră că au pus în practică reclamantului o sarcină nerealiste și nu a respectat principiul egalității de arme (a se vedea, Matyjek , citat mai sus, § 63). 46. Având în vedere cele de mai sus, Curtea concluzionează că procedurile de luxurie împotriva reclamantului, luate în ansamblu, nu pot fi considerate drept echitabile în sensul articolului 6 § 1 din Convenția luată împreună cu articolul § 3. În consecință, a existat o încălcare a dispozițiilor respective. II. ALTE VIOLĂȚII ALEGATE A CONVENȚIEI 47. De asemenea, reclamantul se plângea că hotărârile din cauza sa au fost bazate pe dovezi incomplete ca parte a dosarului său personal au fost distruse. În plus, din cauza trecerii timpului în care nu a putut chema martori să își continue linia de apărare. 48. Curtea reiterează că, în conformitate cu art. 19 din Convenția, datoria sa este de a asigura respectarea angajamentelor întreprinse de părțile contractante la convenție. În special, nu este funcția sa de a face față erorilor de fapt sau de lege presupuse comise de o instanță națională, cu excepția cazului în care și în măsura în care acestea au încălcat drepturile și libertățile protejate de convenție. În plus, în timp ce art. 6 din Convenție garantează dreptul la o audiere echitabilă, nu stabilește nici o norme privind admisibilitatea probelor sau modul în care acestea ar trebui evaluate, care sunt, prin urmare, în principal aspecte de reglementare prin legislația națională și instanța națională (a se vedea Garćia Ruiz c. Spania [GC], nr. 30544/96, § 28, CEDO 1999 I, cu alte referințe). 49. Rezultă că această parte a cererii este evident nefondată și trebuie respinsă în conformitate cu art. 35 § § 3 și 4 din Convenție. III. APLICAREA ARTICOLULUI 41 AL CONVENȚIEI 50. art. 41 din Convenție prevede: „Dacă Curtea constată că a existat o încălcare a Convenției sau a Protocolelor sale și dacă legea internă a Înaltei Parte contractanți în cauză permite numai reparații parțiale, Curtea permite, dacă este necesar, satisfacție echitabilă părții vătămate.” Daune 51. Reclamantul a solicitat 3.000 euro (EUR) în ceea ce privește nerespectul 52. Guvernul a invitat Curtea să declare că constatarea unei încălcări constituie, în sine, o satisfacție suficientă. 53. Curtea consideră că, în circumstanțele particulare ale cazului, constatarea unei încălcări constituie, în sine, o satisfacție suficientă pentru orice nerespectător. Prejudicii materiale care ar fi putut fi suportate de reclamant (a se vedea, Matyjek § 69; Luboch , § 83, ambele citate mai sus). Costuri și cheltuieli 54. Reclamantul a solicitat, de asemenea, 3.000 EUR pentru costurile și cheltuielile suportate în fața Curții. El a prezentat două facturi emise de avocatul său pentru valoarea de 4,880 PLN (1,220) și, respectiv, 6,100 PLN (1,525 EUR). 55. Guvernul a solicitat Curții să decidă cu privire la această cerere pe baza jurisprudenței sale relevante. 56. Potrivit jurisprudenței Curții, un reclamant are dreptul la rambursarea costurilor și cheltuielilor numai în măsura în care s-a demonstrat că acestea au fost efectuate de fapt și neapărat și au fost rezonabile în ceea ce privește cuantitatea. În cazul în cauză, având în vedere documentele în posesia sa și criteriile de mai sus, Curtea consideră că este rezonabil atribuirea sumei de 1 500 EUR pentru acțiunea în fața Curții. Curtea consideră că dobânzile nejustificate ar trebui să se bazeze pe rata marginală de creditare a Băncii Centrale Europene, la care ar trebui adăugate trei puncte procentuale. Pentru aceste motive, TRIBUNALUL declară în mod inadmisibil plângerea în temeiul articolului 6 din Convenție cu privire la nedreptatea procedurii admisibile și la restul cererii inadmisibilă; că a existat o încălcare a articolului 6 § 1 din Convenția luată coroborat cu art. 6 § 3; deține că constatarea unei încălcări constituie în sine o satisfacție suficientă pentru orice prejudicii morale suportate; deține (a) că Statul pârât trebuie să plătească reclamantului, în termen de trei luni de la data în care hotărârea devine finală în conformitate cu art. 2 din Convenție, 1 500 EUR (1 mie cinci sute de euro), plus orice impozit care poate fi taxabil, în ceea ce privește costurile și cheltuielile, pentru a fi transformat în zloti poloneze la rata aplicabilă la data de decontare; (b) că de la expirarea celor trei luni menționate mai sus până la decontarea dobânzilor simple se plătesc pe suma de mai sus la o rată egală cu rata marginală de creditare a Băncii Centrale Europene în timpul perioadei de incumprire plus trei puncte procentuale; respinge restul cererii reclamantului pentru o justă satisfacție. Adoptat în limba engleză și notificat în scris la 31 mai 2011, în conformitate cu art. 77 § § 2 și 3 din Regulamentul Curții. Președintele grefierului Lawrence Early Nicolas Bratza