TALMAZAN v. MOLDOVA - [Romanian Translation] by the Ministry of Justice of the Republic of Moldova

Traducerea și permisiunea de republicare au fost oferite sub autoritatea Direcției Generale Agent Guvernamental, Ministerul Justiției al Republicii Moldova (

justice.gov.md

). Permisiunea de a republica această traducere a fost acordată exclusiv în scopul includerii sale în baza de date HUDOC.

The present text and the authorisation to republish were granted under the authority of the Governmental Agent’s General Department from the Ministry of Justice of the Republic of Moldova (

justice.gov.md

). Permission to re-publish this translation has been granted for the sole purpose of its inclusion in the Court’s database HUDOC.

La traduction et l’autorisation de republier ont été accordées sous l’autorité de la Direction générale de l’Agent gouvernemental du Ministère de la Justice de la République de Moldova (

justice.gov.md

). L’autorisation de republier cette traduction a été accordée dans le seul but de son inclusion dans la base de données HUDOC de la Cour.

SECȚIA A TREIA

DECIZIE

Cererea nr. 13605/08

de Oleg TALMAZAN

împotriva Moldovei

Curtea Europeană a Drepturilor Omului (Secția a Treia), statuînd la 31

Mai 2011 într-un Comitet constituit din:

Egbert Myjer,

Președinte,

Luis López Guerra,

Mihai Poalelungi,

judecători,

și Marialena Tsirli,

Grefier adjunct al Secției,

Examinînd cererea sus-menționată depusă la 4 decembrie 2007,

Luînd în considerație declarațiile Guvernului respondent din 30 iunie, 13 octombrie și 30 noiembrie 2010, solicitînd radierea de pe rol a cererii, și examinînd răspunsurile reclamantului la aceste declarații,

Deliberînd, decide următoarele:

ÎN FAPT

Reclamantul, dl. Oleg Talmazan, este cetățeanul Republicii Moldova, născut în 1963, locuiește în Chișinău. Dînsul a fost reprezentat în fața Curții dl.

R. Zadoinov, avocat cu practică în Chișinău. Guvernul („Guvernul”) a fost reprezentat de către Agentul său, Dl. Vladimir Grosu.

Circumstanțe de fapt, după cum au fost prezentate de părți, pot fi rezumate în felul următor.

La 29 august 1998 a fost inițiată urmărirea penală cu privire la pretinsa fraudare a unei bănci săvîrșită în 1995 de un grup de persoane, inclusiv și reclamantul.

La 05 martie 2004 reclamantul a fost reținut și instanța i-a aplicat arestare preventivă pe un termen de 30 de zile. El a fost deținut în Izolatorul detenției preventive din cadrul Departamentului pentru combaterea crimei organizate (DCCO), pe str. Bucuria, nr. 15, mun. Chișinău.

A 6 mai 2004 dînsul a fost eliberat din detenție și în privința sa i s-a aplicat obligația de nepărăsire a localității pînă la soluționarea adoptarea sentinței.

A.

Condiții de detenție

Reclamantul a descris condițiile sale de detenție după cum urmează. Camera nr. 09, în care el a fost deținut, a fost situată în subsol. Suprafața acestea era de 16 m

2

și aproximativ între 14 și 16 persoane se dețineau în același timp acolo. Aerul în camera de detenție era foarte umed și nu exista ventilare, nu exista nici o fereastră și doar o lumină slabă ilumina camera. Nici un fel de mobilă nu era pusă la dispoziție, exceptînd o laviță din lemn care era folosită în comun de toți deținuți. O căldare din colțul camerei era utilizată pentru a satisface necesitățile fiziologice și aceasta era mereu plină ci mirosea urît. Doar odată pe zi reclamantului i se permitea să folosească toaleta în afara camerei. O dată pe săptămînă lui i se permitea sa facă un duș. Nici lingerie de pat nu era asigurată. Fumatul era permis în cameră și reclamantul, care nu este fumător, a suferit pasiv de fumul de țigară.

Mîncarea era insuficientă și necomestibilă. Rudelor li se interzicea să transmită colete reclamantului. Era interzis orice contact cu lumea exterioară. Reclamantul a purtat aceleași haine din momentul arestării sale; nu a existat nici o posibilitate să le spele.

Mereu cînta la maxim un radio pe hol, întru a suprimi toate strigătele ale deținuților.

Reclamantul și rudele sale s-au plîns Procuraturii Generale și Ministerului Afacerilor Interne despre condițiile inumane de detenție și despre interdicția de aprovizionare cu mîncare și lenjerie pentru reclamant. Dînșii au recepționat răspunsuri formale despre supravegherea strică a legislației din partea autorităților.

Reclamantul a fost un jurnalist, și a scris multiple articole în care a descris în detaliu condiții de detenție în Izolatorul de detenție unde s-a deținut. Aceste articole au fost publicate în mai multe ziare naționale.

B.

Asistența medicală în detenție

Reclamantul a pretins precum că datorită condițiilor inumane de detenție dînsul s-a îmbolnăvit de angină, care nu s-a tratat.

La 27 martie 2004, aproximativ la orele 17.00 el a pierdu cunoștință în cameră. O ambulanță a fost chemată și doctorii au depistat că reclamantul a suferit un infarct miocardic, plus la aceasta avea tahicardie și angină. Medicii au mai indicat precum că reclamantul a fost „lăsat în detenție la indicația colonelului M.”

La 08 aprilie 2004, aproximativ la orele 16.00, reclamantul din nou a pierdut cunoștința și ambulanța a fost chemată, deoarece repetat s-a presupus că dînsul a suferit de infarct. Diagnosticul anterior a fost reconfirmat și doctorii au notat precum „că colaboratorii de poliție au interzis tratamentul ambulatoriu al reclamantului”.

În aceiași zi, aproximativ la orele 20.00 ambulanța a fost chemată repetat, deoarece s-a presupus că reclamantul a suferit un infarct. Dînsul a fost transportat în spital.

La 06 mai 2004 reclamantul a fost eliberat din detenție și la 07 mai 2004 dînsul a solicitat asistență medicală la Institutul de Cardiologie din Chișinău.

Reclamantului nu i s-a acordat nici un fel de asistență medicală în cadrul detenției, exceptînd asistență medicală de urgență la chemare și acel tratament acordat în spital.

C.

Durata procedurilor și asigurarea dreptului de apărare

Investigația penală, fiind inițiată la 29 august 1998 a fost terminată în iulie 2004. Dosarul a fost trimis în instanță de judecată la 21 iulie 2004. Judecătorul căruia i s-a încredințat cauza penală a fost în concediu pînă la 08 septembrie 2004.

Reclamantul a prezentat dovezi precum numeroase ședințe de judecată au fost amînate din cauza absenței procurorului, martorilor din partea acuzării sau datorită absenței judecătorilor.

La 25 decembrie 2006 prima instanță a adoptat sentință prin care l-a pedepsit pe reclamant cu privațiune de libertate pe un termen de un an de zile, cu suspendarea condiționată pe un termen de un an de zile. Reclamantul a depus apel.

Reclamantul a solicitat accesul la materialele dosarului pentru a face copii în sensul pregătirii pentru susținerea apelului său, dar demersul i-a fost respins de președintele de ședință. În apelul său, reclamantul s-a plîns direct despre refuzul grefei Curții de Apel de a oferi avocatului său accesul la materialele dosarului pentru a face copii. Motivul refuzului a fost precum că legea nu permite să fie făcute astfel de copii. Reclamantul a notat precum că un asemenea refuz în sensul de a face copii a rezultat în imposibilitatea avocatului de a se pregăti în modul corespunzător pentru susținerea apelului. În apelul suplimentar din 17 aprilie 2007

avocatul reclamantului a specificat precum că accesul la materialele dosarului i s-a acordat, dar nu i s-a permis să facă copii.

La 25 aprilie 2007 Curtea de Apel Chișinău a ținut o ședință și a pronunțat hotărîrea sa recunoscîndu-l vinovat pe reclamant și pedepsindu-l la achitarea prejudiciului în valoare 1.6 milioane lei moldovenești (MLD, constituind aproximativ 94

730 Euro (EUR) la momentul respectiv). Curtea a notat,

inter alia

, că părțile au avut posibilitatea în egală măsură să-și pledeze poziția și să prezinte dovezi. În particular, la demersul avocatului o expertiză a fost dispusă.

La o dată nespecificată, partea acuzării a formulat un recurs. La 22 Mai 2007 reclamantul, de asemenea, a formulat un recurs, în care dînsul s-a plîns, printre altele, despre refuzul de oferi accesul avocatului pentru a face copii a pretinselor documente falsificate întru a cere părerea unui expert independent. Această pretenție precum că reclamantul ar fi falsificat o semnătură a unei alte persoane constituie fundamentul acuzațiilor și necesitatea efectuării unei astfel de expertize independente era strict necesară.

La 23 octombrie 2007 Curtea supremă de justiție a casat sentința instanței inferioare și a ordonat rejudecarea cauzei.

La 19 martie 2010 Curtea de Apel Chișinău a clasat procesul pe un capăt de acuzație împotriva reclamantului și l-a găsit culpabil de alte capete, condamnîndu-l la zece ani privațiune de libertate.

Cauza este pe rolul Curții Supreme de Justiție.

PLÎNGERI

1.

Reclamantul s-a plîns sub aspectul Articolului 3 din Convenție precum că dînsul a fost deținut în condiții inumane de detenție.

2.

Dînsul, de asemenea, întemeindu-se pe prevederile aceluiași Articol, complînge faptul neacordîrii unei asistențe medicale adecvate în timpul detenției sale.

3.

Adițional, reclamantul se plînge conform prevederilor Articolului 6 din Convenție despre durata excesivă a procedurilor penale în cauza sa.

4.

Reclamantul complînge, în baza aceluiași Articol, precum că a fost privat de „posibilitatea și timpul” necesar pregătirii corespunzătoare a poziției sale de apărare în proces.

ÎN DREPT

Prin scrisoarea din 30 iunie 2010 Guvernul a informat Curtea despre formularea declarației unilaterale întru soluționarea litigiului derivat din cererea reclamantului. La fel, Guvernul a solicitat Curții să radieze cererea de pe rol în conformitate cu Articolul 37 din Convenție.

Declarația prevede după cum urmează:

“... 2. Se observă că circumstanțele cazului și problemele ridicate de reclamant ar putea fi considerate obiectul unei jurisprudențe bine definite a Curții...(Guvernul a citat o listă de cauze în privința Moldovei cu privire la violările Articolelor 3 și 6 din Convenție).

Guvernul recunoaște că autoritățile naționale au omis să asigure reclamantul cu o asistență medicală corespunzătoare în timpul aflării acestuia în detenție, după cum era necesar potrivit stării sale de sănătate, în violarea Articolului 3 din Convenție.

De asemenea, potrivit aceleiași prevederi a Convenției, Guvernul recunoaște că reclamantul a fost deținut la momentul relevant în condiții inumane și degradante, și anume în Izolatorul detenției preventive a Departamentului de Combatere a Crimei Organizate.

La fel, Guvernul recunoaște că a existat o violare a dreptului reclamantului garantat de Articolul 6 § 1 din Convenție, în special sub aspectul că procedurile penale inițiate în privința lui au depășit cerința „rezonabilității” în sensul prevederilor menționate.

În final, Guvernul recunoaște că reclamantul a fost limitat în dreptul său de ași pregăti adecvat și propriu apărarea sa în cadrul judecării și, respectiv, violarea Articolului 6 § 3 din Convenție a survenit.

În scrisoarea din 18 August 2010 reclamantul s-a pronunțat că declarația este una inacceptabilă din momentul că Guvernul nu a indicat nici o ofertă pentru al compensa. Reclamantul a pretins 20

000 EUR

pentru compensarea prejudiciilor morale și 10

000 EUR pentru rambursarea costurilor și cheltuielilor. El de asemenea a solicitat clasarea tuturor acuzațiilor înaintate împotriva sa în procedurile penale pendinte la moment.

La 13 octombrie 2010 Guvernul a formulat o altă declarație, repetînd recunoașterea încălcărilor de drepturi ale reclamantului și a oferit o sumă globală de 5

000 EUR pentru compensații, inclusiv și a costurilor.

La 30 noiembrie 2010 Guvernul a majorat suma propusă în calitate de compensații pînă la 6

000 EUR.

La 2 decembrie 2010 reclamantul s-a exprimat opinia că suma menționată în ultima declarație a Guvernului a fost una inacceptabil de mică, în lumina jurisprudenței Curții în cauzele împotriva Moldovei. El a solicitat ca orice sumă acordată de Curte să fie transferată pe contul avocatului avînd în vedere deficiențele pe care le întîmpină fiind deținut în penitenciar.

Curtea reamintește că Articolul 37 din Convenție prevede posibilitatea radierii cererii la orice etapă a procedurilor, dacă circumstanțele cauzei conduc la una din concluziile stipulate de punctele (a), (b) sau (c) paragrafului 1 Articolului respectiv. Articolul 37 § 1 (c) permite Curții, în special, să radieze cererea de pe rol:

“„pentru orice alt motiv constatat de Curte care nu mai justifică continuarea examinării cererii”.

De asemenea, Curtea amintește că în anumite circumstanțe poate radia o cerere sau o parte a acesteia în conformitate cu Articolul 37 § 1 (c) din Convenție în baza unei declarații unilaterale a Guvernului reclamat, chiar și în cazul în care reclamantul dorește continuarea examinării cauzei.

În acest sens, Curtea va examina cu atenție declarația în lumina principiilor enunțate de propria jurisprudență, în particular speța

Tahsin Acar

(

Tahsin Acar v.

Turkey

, [GC], no.

26307/95, §§ 75-77, ECHR

2003-VI);

WAZA Spółka z o.o. v. Poland

(dec.) no. 11602/02, 26

iunie

2007; și

Sulwińska v. Poland

(dec.) no. 28953/03).

Curtea a stabilit deja în numeroase cazuri, inclusiv acele aduse împotriva Moldovei, o practică referitoare la plîngerile despre violarea Articolului 3 (asistență medicală a deținuților – a se vedea, de exemplu,

Sarban v.

Moldova

, no. 3456/05, §§ 69-74, 4 octombrie 2005,

Boicenco v. Moldova

, no.

41088/05, §§ 86-97, 11 iulie 2006, and

Holomiov v. Moldova

, no.

30649/05, §§ 109-122, 7 noiembrie 2006) și Articolul 6 §§ 1 și 3 (durata procedurilor penale – a se vedea, de exemplu,

Holomiov

pre-citat, §§ 132-147). Mai mult decît atît, reieșind din documentele prezentate de părți nu reiese că neajunsurile procesuale în prima stadie a procedurilor s-au repetat la fața de rejudecare. Procedurile redeschise sunt pendinte și orice nouă plîngere cu privire la noile încălcări procedurale în aceste noi proceduri este prematură.

Avînd în vedere substanța recunoașterilor conținute în declarațiile Guvernului din 30 iunie 2010, precum și suma compensației propusă în declarația din 30 noiembrie 2010 – care este consistentă cu sumele acordate în cauze similare – Curtea consideră că nu mai este necesară continuarea examinării cererii (Articolul 37 § 1(c)).

Mai mult, în lumina tuturor aprecierilor de mai sus, și în particular avînd în vedere o jurisprudență clară și voluminoasă asupra obiectului din prezenta cauză, Curtea este convinsă de respectarea drepturilor omului astfel cum acestea sunt definite în Convenție și Protocoalele sale, prin urmare nu este necesară examinarea în continuare a cererilor (Articolul 37 § 1

in fine

).

În considerație cu cele expuse mai sus, este propriu de a radia cauza de pe rolul său.

Din aceste considerente Curtea în unanimitate

Ia act

de termenii declarației Guvernului respondent și de modalitățile pentru asigurarea conformării cu obligațiile asumate;

Decide

să radieze cererea de pe rol în conformitate cu art. 37 § 1 (c) din Convenție.

Marialena Tsirli

Egbert Myjer

Grefier Adjunct

Președinte