CtEDO 07.06.2011 AI

VECEK c. REPUBLIQUE TCHEQUE

RESPONDENT
CZE
HOTĂRÂRE
07.06.2011
Pe scurt
Instanță
CtEDO
Concluzie
Partiellement irrecevable
RĂSFOIEȘTE: CtEDO · 2011
DESCARCĂ: PDF · DOCX
Citează această cauză
VECEK c. REPUBLIQUE TCHEQUE (CtEDO, 2011)
HUDOC · oficial

requetei n° 3252/09

prezentată de Petr VECEK

împotriva Republicii Cehe

Curtea Europeană a Drepturilor Omului (Secțiunea a cincea), sedință pe data de 7 iunie 2011 într-o Cameră compusă din:

Dean Spielmann,

președinte,

Elisabet Fura,

Karel Jungwiert,

Mark Villiger,

Isabelle Berro-Lefèvre,

Ann Power,

Ganna Yudkivska,

judecători,

și Claudia Westerdiek,

grefieră de secțiune,

Având în vedere requeta sus-amintită introdusă pe 19 decembrie 2008,

După ce a deliberat, pronunță următoarea decizie:

Reclamantul, d-l Petr Vecek, este cetățean ceh, născut în 1981 și locuitor la Praga. În momentul introducerii requetei, era deținut în închisoarea din Praga-Pankrác.

A.

Circumstanțele cauzei

Faptele cauzei, așa cum au fost prezentate de reclamant, pot fi rezumate după cum urmează:

La 8 octombrie 2007, reclamantul a fost arestat și, a doua zi, o procedură penală a fost inițiată împotriva lui pentru jaf armat, privare de libertate personală și extorzie.

La 11 octombrie 2007, judecătorul tribunalului de circumscripție din Praga 4 a hotărât, după ce l-a ascultat, să plaseze reclamantul în detențiune preventivă, invocând riscurile de presiune asupra martorilor și de recidivă în sensul articolului 67 b) și c) al Codului de procedură penală (denumit mai jos "CCP"). A constatat mai întâi că faptele stabilite până atunci justificau concluzia că existau motive rezonabile de a iniția procedura penală împotriva reclamantului. A observat apoi că nu toți martorii fuseseră încă ascultați și că unii dintre coparticipanții la infracțiunile în cauză erau încă căutați. Judecătorul a constatat, în fine, că infracțiunile, foarte periculoase pentru societate, fuseseră bine planificate și organizate și că reclamantul ar putea comite altele pentru a compromite ancheta.

Imediat ce a fost pronunțată această decizie, reclamantul a contestat-o printr-un recurs, pe care l-a motivat pe 14 noiembrie 2007. A contestat, în special, existența riscului de recidivă, subliniind că nu fusese urmărit anterior, și a susținut că trebuia să aibă grijă de mama sa grav bolnavă.

La 19 noiembrie 2007, sediu în cărări închise fără ședință, tribunalul municipal din Praga a respins recursul interesatului din lipsă de temei. Potrivit acestuia, concluziile tribunalului de circumscripție se bazau pe o apreciere logică a dovezilor concrete obținute până atunci, relevând că reclamantul participase activ la activitatea litigioasă care fusese premeditată, brutală și motivată de lăcomie.

La 28 ianuarie 2008, reclamantul se a plâns de întârzierile procedurii în sensul că, potrivit informațiilor sale, tribunalul municipal nu hotărîse încă recursul împotriva deciziei din 11 octombrie 2007.

La 4 februarie 2008, a introdus un recurs constituțional în care se a plâns de decizia din 11 octombrie 2007, care nu dobândise încă autoritate de lucru judecat, și de întârzierile procedurii.

La 6 februarie 2008, tribunalul municipal a informat reclamantul că deja hotărîse asupra recursului acestuia și că, pe 27 noiembrie 2007, returnașe dosarul la tribunalul de circumscripție pentru distribuirea deciziei. La 11 februarie 2008, scuzîndu-se pentru întârziere, judecătorul tribunalului de circumscripție l-a notificat pe interesat cu decizia din 19 noiembrie 2007. Mai târziu, reclamantul a primit, de asemenea, explicații din partea vicepreședintelui tribunalului de circumscripție conform cărora fusese o defecțiune administrativă și persoanele în cauză fuseseră criticade.

La 8 martie 2008, reclamantul a completat recursul constituțional din 4 februarie 2008. Invocând art. 5 § 4 al Convenției și jurisprudența Curții privind cerința de "scurt termen", s-a plâns de întârziere în notificarea deciziei din 19 noiembrie 2007.

Printr-un nou recurs constituțional din 1 aprilie 2008, reclamantul a contestat existența motivelor de detențiune care stau la baza deciziilor din 11 octombrie 2007 și din 19 noiembrie 2007, care nu se bazau potrivit lui pe argumente concrete rezultând dintr-o analiză judiciară. A susținut, de asemenea, că întârziere în notificarea deciziei din 19 noiembrie 2007, contrară cerințelor de "scurt termen" în sensul articolului 5 § 4, determinase neregularitatea detențiunii sale.

La 8 aprilie 2008, Curtea Constituțională a hotărât să unească cele două recururi constituționale formulate de reclamant.

La 30 iunie 2008, Curtea Constituțională a respins aceste recururi parțial ca inadmisibile și parțial ca manifest nefondate. Deși dezaprobînd eșecul tribunalului de circumscripție în notificarea deciziei din 19 noiembrie 2007, ea a relevat că orice grief ridicat în fața ei privind întârzierile într-o procedură deja încheiate (în cazul în cauză cea privind plasarea în detențiune) era inadmisibil și că, de la enactarea amendamentului n° 160/2006 la legea n° 82/1998, recursul de înregisorare prevăzut de această lege oferea reparații corespunzătoare la acest privat. Privind regularitatea detențiunii reclamantului, curtea a observat că putea interveni doar dacă decizia unui tribunal inferior privind detențiunea nu se baza pe niciun motiv legal sau dacă motivele invocate ale detențiunii erau în contradicție extremă cu garanțiile decurgând din ordinea constituțională, ceea ce nu era cazul în cauza de față.

La 9 ianuarie 2008, procurorul municipal a hotărât să mențină reclamantul în detențiune în temeiul articolului 67 c) al CCP, considerând că riscul de recidivă persistă, printre altele pentru că reclamantul se confrunta cu o nouă inculpare; riscul de presiune asupra martorilor în sensul articolului 67 b) nu mai fusese considerat ca relevant.

La 15 ianuarie 2008, decizia fusese notificată reclamantului care a contestat-o printr-un recurs, considerând că nu fusese suficient motivată și individualizată și că argumentul riscului de recidivă nu fusese susținut.

La 28 ianuarie, 3 februarie și 10 februarie 2008, reclamantul a cerut poliției să-i permită să consulte dosarul. Aceste cereri rămânând fără răspuns, ar fi putut accesa dosarul doar pe 26 februarie 2008.

La 25 februarie 2008, după ce l-a ascultat pe reclamant, tribunalul municipal din Praga a respins din lipsă de temei recursul acestuia precum și promisiunea scrisă a sa. A relevat că procedura penală fusese justificată, că riscul de recidivă se bazase pe fapte concrete, al căror amploare a activității criminale, și că decizia procurorului fusese motivată în mod convingător și suficient.

La 18 aprilie 2008, reclamantul a atacat deciziile sus-menționate printr-un recurs constituțional, plângîndu-se că tribunalul municipal nu hotărîse asupra altor garanții pe care le propusese pentru a obține eliberarea sa, că nu respectase cerința de celeritate și că nu examinase toate obiecțiile sale nici nu întocmise proces-verbal al ascultării sale. Interesatul s-a plâns, de asemenea, că autoritățile nu-i permitbaseră să consulte dosarul.

La 19 august 2008, Curtea Constituțională a respins acest recurs din defect manifest de temei, considerând că obiecțiile reclamantului fuseseră infirmate de observațiile prezentate privind acest recurs de procuror și de tribunalul municipal. În acelea, procurorul indicase datele la care reclamantul putuse accesa dosarul, și tribunalul comunicase că alte garanții, prezentate de reclamant mai târziu, fuseseră obiectul unei decizii ulterioare, că interesatul nu ceruse accesul la dosar în cursul ascultării sale și că aceea generase un proces-verbal (copia căreia fusese anexată observațiilor). Curtea Constituțională estimase, de altfel, că deciziile litigioase nu fuseseră entachate de arbitrarism și că fuseseră pronunțate în limitele Codului de procedură penală; cât privesc întârzierile procedurii, ea se referise la raționamentul expus în decizia din 30 iunie 2008.

La 21 ianuarie 2008, reclamantul introdusese o cerere de eliberare, denunțând, în special, întârzierile în procedura privatind recursul împotriva plasării în detențiune și contestând motivele de detențiune invocate de autorități.

Procurorul neavând admis această cerere, o transmisese tribunalului de circumscripție pentru decizie, pe 30 ianuarie 2008.

La 15 februarie 2008, după ce l-a ascultat pe reclamant, tribunalul de circumscripție consideră că riscul de recidivă, încă relevant, putea fi compensat de promisiunea scrisă a interesatului și de garanția oferită de tatăl acestuia și hotărî să elibereze reclamantul.

La 26 februarie 2008, procurorul municipal formase un recurs împotriva acestei decizii, pe care l-a motivat pe 6 martie 2008 susținând că garanțiile oferite fuseseră insuficiente, în special ținând seama de amploarea activității criminale. În același timp, transmisese tribunalului o cerere de eliberare a reclamantului datată 27 februarie 2008 și propusese să se extindă motivele detențiunii sale la riscul de fuga în sensul articolului 67 a) al CCP, relevînd că, de la reîncadrarea faptelor, reclamantul risca o pedeapsă variind de la zece la cincisprezece ani, chiar o pedeapsă excepțională.

În cursul ascultării din 10 martie 2008, reclamantul formulase o nouă cerere de eliberare care fusese considerată prematură deoarece cererea sa precedentă nu fusese definitiv tranșată.

La 17 martie 2008, reclamantul denunțase întârzierile acuzate de tribunalul municipal în procedura privind recursul procurorului.

La 26 martie 2008, tribunalul municipal anulase decizia din 15 februarie 2008, refuzase garanțiile oferite de reclamant și apropiații săi și respinsese cererea de eliberare a interesatului. Consideră că, ținând seama de cele mai recente evoluții ale dosarului (inclusiv o nouă inculpare adusă împotriva reclamantului pe 21 martie 2008), riscul de recidivă se crescuse; pe această problemă, tribunalul se referise la caracterul și motivele activității litigioase. Estimase, dimpotrivă, că responsabilul era al tribunalului de primă instanță de a hotărî dacă se extinde, după caz, motivele detențiunii așa cum propusese procurorul. Decizia fusese notificată reclamantului pe 14 aprilie 2008.

La 9 iunie 2008, reclamantul a atacat decizia din 26 martie 2008 printr-un recurs constituțional, plângîndu-se că cererea sa de eliberare din 21 ianuarie 2008 nu fusese examinată cu celeritate necesară, că tribunalul municipal nu motivase corespunzător decizia sa și că principiul contradictoriu fusese încălcat deoarece nu-i fusese notificat recursul procurorului din 26 februarie 2008.

La 17 septembrie 2008, Curtea Constituțională a respins acest recurs din defect manifest de temei, considerând că decizia contestată era lipsită de arbitrarism, că fusese motivată în mod înțeles și că nu depășise limitele marjei de apreciere acordate tribunalelor. Cât privesc întârzierile procedurii, curtea se referise la raționamentul expus în decizia din 30 iunie 2008. Privitor la faptul că reclamantul nu-i fusese notificat recursul procurorului, nu constituia un vice de procedură deoarece Codul de procedură penală nu prevedea o obligație de notificare de acest fel. Potrivit curții, nu putea exista încălcare a principiului contradictoriu decât dacă recursul menționa un fapt nou important, ceea ce nu era cazul în cauza de față unde procurorul expusese doar opinia sa juridică asupra garanțiilor oferite de reclamant, opiniune care putea fi previzibilă pentru apărătorul reclamantului.

La 9 aprilie 2008, procurorul hotărî să mențină reclamantul în detențiune; pe 7 mai 2008, reclamantul fusese ascultat de tribunal privind recursul lui împotriva acestei decizii, care fusese respins.

La 7 mai 2008, reclamantul formulase o cerere de eliberare și ceruse să fie ascultat. La 13 iunie 2008 și la 6 august 2008, tribunalele de circumscripție și municipal respingeau pe interesat din această cerere, fără a-l fi ascultat.

La 3 iulie 2008 și 7 octombrie 2008, procurorul hotărî să mențină reclamantul în detențiune; reclamantul nu ar fi fost ascultat în procedurile care s-au urmat.

La 13 octombrie 2008, reclamantul introdusese o nouă cerere de eliberare pe care procurorul transmisese tribunalului de circumscripție pe 29 octombrie 2008.

La 5 noiembrie 2008, tribunalul respingea această cerere în cărări închise fără ședință, considerând, pe baza dosarului, că riscurile de fuga și de recidivă în sensul articolului 67 a) și c) al CCP fuseseră încă relevante. A relevat că reclamantul era urmărit pentru mai multe infracțiuni grave, comise cu alte persoane și pasibile de o pedeapsă grea.

Reclamantul recurse împotriva acestei decizii, subliniind că se confesase și că coopera cu autoritățile de anchetă.

La 17 decembrie 2008, tribunalul municipal a respins acest recurs, în cărări închise fără ședință, din lipsă de temei. Se referind la deciziile sale anterioare privind detențiunea reclamantului și bazîndu-se pe dosarul actualizat cuprinzând procese-verbale referitoare la ascultarea acestuia, concluzionase că reclamantul nu se confesase în întregime și că cooperarea sa cu autoritățile nu putea justifica eliberarea sa; de aceea, motivele de detențiune prevăzute de articolele 67 a) și c) al CCP persistau. Decizia fusese notificată reclamantului pe 20 ianuarie 2009.

La 9 martie 2009, reclamantul a atacat deciziile din 5 noiembrie 2008 și din 17 decembrie 2008 printr-un recurs constituțional. S-a plâns că nu fusese ascultat în această procedură, în timp ce ultima sa auzire remontase pe 7 mai 2008, că dosarul cunoscuse evoluții importante și că dorea să prezinte noi garanții. A contestat, de asemenea, existența motivelor de detențiune, considerând că tribunalele se bazaseră doar pe severitatea pedepsei riscate, și denunțase durata procedurii.

În observațiile prezentate privind acest recurs, tribunalul de circumscripție indicase că hotărîse pe baza dosarului integral și că reclamantul nu ceruse să fie ascultat. Tribunalul municipal relevase că reclamantul nu menționase noi argumente împotriva menținerii în detențiune în declarația sa în fața poliției și că fusese ascultat de mai multe ori în procedura privind prolongarea de oficiu a detențiunii; de aceea, auditul personal al acestuia în procedura în cauză nu era necesar. Reclamantul reacționase susținând că nu era obligat să formuleze o cerere explicită de a fi ascultat deoarece auzirea era necesară din doar faptul introducerii cerei de eliberare.

Prin decizia din 30 aprilie 2009, notificată avocatului reclamantului pe 6 mai 2009, Curtea Constituțională declară inadmisibil grieful provenit din absența ascultării reclamantului, relevînd că nu-l ridicase în fața tribunalelor inferioare nici nu exprimase în fața lor intenția de a înaintat alte garanții. Grieful provenit din întârzierile procedurii fusese, de asemenea, judecat inadmisibil, în conformitate cu raționamentul expus în decizia din 30 iunie 2008 privind existența unui recurs de înregistrare. Restul recursului fusese declarat manifest nefondat pe motiv că conduita tribunalelor era lipsită de arbitrarism și că nu depășiseră limitele prevăzute de Codul de procedură penală. Potrivit curții, nu era posibil să se concluzioneze că argumentele tribunalelor nu se bazaseră pe fapte concrete.

B.

Dreptul și practica interne relevante

Esențialul dispoziții legale și jurisprudența interne relevante sunt descrise în hotărârea

Knebl c. Republica Cehă

(n° 20157/05, §§ 36-51, 28 octombrie 2010).

Invocând art. 5 §§ 1 c), 3 și 4 precum și art. 6 § 1 al Convenției, reclamantul formează mai multe griefuri referitoare la detențiunea sa. Curtea observă de la început că, în ceea ce privește privarea de libertate, art. 5 conține garanții procedurale particulare, distincte de acelea ale articolului 6, și că constituie lex specialis în comparație cu această dispoziție (a se vedea Krejčíř c. Republica Cehă, n° 39298/04 și 8723/05, § 128, CEDH 2009...). Va deci examina griefurile ridicate de interesat doar pe baza articolului 5, ale cărui părți relevante se dispun după cum urmează:

"1.

Orice persoană are dreptul la libertate și la securitate. Nimeni nu poate fi privat de libertate cu excepția următoarelor cazuri și în conformitate cu procedurile legale:

(...) c)

dacă a fost arestat și deținut pentru a fi prezentat unei autorități judiciare competente, atunci când există motive rezonabile de a suspiciona că a comis o infracțiune sau motive rezonabile de a crede că este necesar să fi împiedecat de a comite o infracțiune sau de a se evada după consumarea acesteia

; (...)

3.

Orice persoană arestată sau deținută în conformitate cu prevederile §1 c) al acestui articol, trebuie prezentată de suite într-un judecător sau altă magistrat abilitat de dreptul pentru a exercita funcțiile judiciare și are dreptul să fie judecat în termen rezonabil, sau eliberat în cursul procedurii. Eliberarea poate fi condiționată de o garanție care asigură prezența interesatului la ședință.

4.

Orice persoană privată de libertate prin arestare sau detențiune are dreptul de a introduce un recurs la un tribunal, pentru ca acesta să se pronunțe în scurt termen asupra legalității detențiunii sale și să ordoneze eliberarea dacă detențiunea este ilegală. (...)"

Curtea observă că reclamantul fusese plasat în detențiune preventivă prin decizia tribunalului de circumscripție din Praga 4 datată 11 octombrie 2007. În temeiul dreptului ceh, putea contesta decizia prin recurs, asupra căruia se aplică dispoziții articolului 5 § 4 (a se vedea Graužinis c. Lituania, n° 37975/97, § 33, 10 octombrie 2000). Acest recurs fusese respins de tribunalul municipal din Praga care decidea în absența lui și fără ședință pe 19 noiembrie 2007; decizia fusese notificată reclamantului pe 11 februarie 2008, dată la care decizia privind plasarea în detențiune dobândise autoritate de lucru judecat.

1.1. Curtea amintește recent judecă că un recurs de înregistrare poate în principiu fi admis ca fiind efectiv în privința nerespectării de către tribunale interne a cerințelor de "scurt termen", cu condiția ca acest recurs putea duce la constatarea încălcării Convenției și la acordarea unei reparații corespunzătoare, în special cu titlu de prejudiciu moral. Recunoscut că recursul de înregistrare introdus în sistemul juridic ceh de amendamentul n° 160/2006 la legea n° 82/1998 putea fi considerat ca un recurs efectiv și accesibil în materia celeritâții reexaminării legalității detențiunii în sensul articolului 5 § 4 (a se vedea Knebl c. Republica Cehă, n° 20157/05, §§ 101-105, 28 octombrie 2010).

Trebuie constatat că, în cauza de față, reclamantul nu se prevalase de acest recurs de înregistrare, deși Curtea Constituțională îl invitase indirect în decizia din 30 iunie 2008 pronunțată în momentul în care termenul stabilit de legea n° 82/1998 era încă în curs. Neavând deci folosit această posibilitate de a cere o indemnizație pentru nerespectarea cerințelor de "scurt termen", reclamantul nu satisfăcuse condiția epuizării căilor de atac interne prevăzute de art. 35 § 1 al Convenției.

1.2. Privitor la problema dacă procedura asupra recursului lui cuprinde art. 5 § 4 oferea reclamantului garanții adaptate naturii privării de libertate în cauză și dacă i-a permis să fie efectiv ascultat de judecător, Curtea trebuie să constate că interesatul nu ridicase acest grief în recursul constituțional care constituie la acestă privință un recurs efectiv (a se vedea Knebl precitată, § 77).

De aceea, grief trebuie respins din neepuizarea căilor de atac interne, în aplicare articolului 35 §§ 1 și 4 al Convenției.

1.3. Finalmente, niciun element în posesia sa nu permite Curții să concluzioneze că plasarea în detențiune reclamantului fusese arbitrară sau că nu fusese ordonată în conformitate cu regulile de procedură interne.

De aceea, grief trebuie respins din defect manifest de temei, în aplicare articolului 35 §§ 3 a) și 4 al Convenției.

În starea actuală a dosarului, Curtea nu se consideră în măsură să se pronunțe asupra admisibilității acestui grief și judecă necesar să comunice această parte a cerii guvernului pârât în conformitate cu art. 54 § 2 b) din regulamentul seu.

3.1. Privitor la grieful provenit din durata acestei proceduri, examinat la lumina cerințelor de "scurt termen" în sensul articolului 5 § 4 al Convenției, Curtea trebuie să constate că reclamantul nu folosise recursul de înregistrare prevăzut de legea n° 82/1998 (a se vedea Knebl precitată, §§ 101-105).

De aceea, grief trebuie respins din neepuizarea căilor de atac interne, în aplicare articolului 35 §§ 1 și 4 al Convenției.

3.2. Reclamantul se plânge, de altfel, de nerespectarea principiilor contradictoriu și egalității armelor, în sensul că nu putese consulta dosarul la timp, că nu-i fusese notificat recursul procurorului format împotriva deciziei din 15 februarie 2008 și că recursul fusese tranșat în absența lui.

În starea actuală a dosarului, Curtea nu se consideră în măsură să se pronunțe asupra admisibilității acestui grief și judecă necesar să comunice această parte a cererii guvernului pârât în conformitate cu art. 54 § 2 b) din regulamentul seu.

3.3. Interesatul susține, de altfel, că tribunalele nu se dedieseră unei analize corespunzătoare a motivelor de detențiune și că deciziile lor sunt arbitrare.

Pe această problemă, Curtea observă că în decizia din 15 februarie 2008, tribunalul de circumscripție oferse urmărire favorabilă cererii de eliberare a reclamantului; de aceea nu pare probabil că interesatul intenționează a o contesta în fața Curții.

Privitor deciziile din 26 martie 2008 și din 17 septembrie 2008, ținând seama de ansamblul elementelor în posesia sa și în măsura în care este competentă să cunoască de pretențiile formulate, Curtea nu relevă nicio aparență de încălcare a drepturilor și libertăților garantate de art. 5 al Convenției.

De aceea, grief trebuie respins din defect manifest de temei, în aplicare articolului 35 §§ 3 a) și 4 al Convenției.

4.1. Alege mai întâi că această procedură nu caracterizase contradictoriu în sensul că nu putese consulta dosarul, că nu putese se exprima pe argumentele procurorului și pe dovezile invocate pentru a justifica menținerea în detențiune, și că nu fusese ascultat de niciun tribunal în timp ce ultima sa auzire remontase pe 7 mai 2008.

În starea actuală a dosarului, Curtea nu se consideră în măsură să se pronunțe asupra admisibilității acestui grief și judecă necesar să comunice această parte a cererii guvernului pârât în conformitate cu art. 54 § 2 b) din regulamentul seu.

4.2. Interesatul denunță, de altfel, nerespectarea, în această procedură, a cerințelor de "scurt termen" în sensul articolului 5 § 4 al Convenției. La această privință, Curtea relevă că reclamantul nu introdusese recurs de înregistrare prevăzut de legea n° 82/1998 (a se vedea Knebl precitată, §§ 101-105).

De aceea, grief trebuie respins din neepuizarea căilor de atac interne, în aplicare articolului 35 §§ 1 și 4 al Convenției.

Din aceste motive, Curtea, cu unanimitate,

Amână

examinarea griefurilor reclamantului trase din art. 5 § 4 datorită imposibilității de a avea acces la dosarul de anchetă, al manquement la principiile egalității armelor și contradictoriu, precum și al absenței ascultării sale

;

Declară

cererea inadmisibilă pentru rest.

Claudia Westerdiek

Dean Spielmann

Grefieră

Președinte

§ Cauze similare

Grupate prin similitudine semantică

5 cauze
CtEDO 2011-10-04
0,95
TYKVA c. RÉPUBLIQUE TCHÈQUE
CINQUIÈME SECTION DÉCISION Requête n o 21617/10 Libor TYKVA contre la République tchèque La Cour européenne des droits de l’homme (cinquième section), siégeant le 4 octobre 2011 en une Chambre composée de : Dean Spielmann, président, Elisab
CtEDO 2011-09-27
0,95
ŠVEHLA c. REPUBLIQUE TCHEQUE
CINQUIÈME SECTION DÉCISION SUR LA RECEVABILITÉ de la requête n o 29736/09 présentée par František ŠVEHLA contre la République tchèque La Cour européenne des droits de l’homme (cinquième section), siégeant le 27 septembre 2011 en une Chambre
CtEDO 2012-10-23
0,95
STEPANKIV c. RÉPUBLIQUE TCHÈQUE
CINQUIÈME SECTION DÉCISION Requête n o 55488/08 Ruslan STEPANKIV contre la République tchèque La Cour européenne des droits de l’homme (cinquième section), siégeant le 23 octobre 2012 en une chambre composée de : Dean Spielmann, président,
CtEDO 2008-02-26
0,95
PETR c. REPUBLIQUE TCHEQUE
CINQUIÈME SECTION DÉCISION SUR LA RECEVABILITÉ de la requête n o 16308/03 présentée par František PETR contre la République tchèque La Cour européenne des droits de l’homme (cinquième section), siégeant le 26 février 2008 en une chambre com
CtEDO 2011-02-15
0,95
HANZL ET ŠPADRNA c. RÉPUBLIQUE TCHÈQUE
CINQUIÈME SECTION DÉCISION PARTIELLE SUR LA RECEVABILITÉ de la requête n o 30073/06 présentée par Tomáš HANZL et Miroslav ŠPADRNA contre la République tchèque La Cour européenne des droits de l’homme (cinquième section), siégeant le 15 févr
Sursă