requetei n° 3252/09 prezentată de Petr VECEK împotriva Republicii Cehe Curtea Europeană a Drepturilor Omului (Secțiunea a cincea), sedință pe data de 7 iunie 2011 într-o Cameră compusă din: Dean Spielmann, președinte, Elisabet Fura, Karel Jungwiert, Mark Villiger, Isabelle Berro-Lefèvre, Ann Power, Ganna Yudkivska, judecători, și Claudia Westerdiek, grefieră de secțiune, Având în vedere requeta sus-amintită introdusă pe 19 decembrie 2008, După ce a deliberat, pronunță următoarea decizie: PE FAPT Reclamantul, d-l Petr Vecek, este cetățean ceh, născut în 1981 și locuitor la Praga. În momentul introducerii requetei, era deținut în închisoarea din Praga-Pankrác.
A. Circumstanțele cauzei Faptele cauzei, așa cum au fost prezentate de reclamant, pot fi rezumate după cum urmează: 1. Formularul de requeată din 19 decembrie 2008 La 8 octombrie 2007, reclamantul a fost arestat și, a doua zi, o procedură penală a fost inițiată împotriva lui pentru jaf armat, privare de libertate personală și extorzie. La 11 octombrie 2007, judecătorul tribunalului de circumscripție din Praga 4 a hotărât, după ce l-a ascultat, să plaseze reclamantul în detențiune preventivă, invocând riscurile de presiune asupra martorilor și de recidivă în sensul articolului 67 b) și c) al Codului de procedură penală (denumit mai jos "CCP"). A constatat mai întâi că faptele stabilite până atunci justificau concluzia că existau motive rezonabile de a iniția procedura penală împotriva reclamantului.
A observat apoi că nu toți martorii fuseseră încă ascultați și că unii dintre coparticipanții la infracțiunile în cauză erau încă căutați. Judecătorul a constatat, în fine, că infracțiunile, foarte periculoase pentru societate, fuseseră bine planificate și organizate și că reclamantul ar putea comite altele pentru a compromite ancheta. Imediat ce a fost pronunțată această decizie, reclamantul a contestat-o printr-un recurs, pe care l-a motivat pe 14 noiembrie 2007. A contestat, în special, existența riscului de recidivă, subliniind că nu fusese urmărit anterior, și a susținut că trebuia să aibă grijă de mama sa grav bolnavă. La 19 noiembrie 2007, sediu în cărări închise fără ședință, tribunalul municipal din Praga a respins recursul interesatului din lipsă de temei.
Potrivit acestuia, concluziile tribunalului de circumscripție se bazau pe o apreciere logică a dovezilor concrete obținute până atunci, relevând că reclamantul participase activ la activitatea litigioasă care fusese premeditată, brutală și motivată de lăcomie. La 28 ianuarie 2008, reclamantul se a plâns de întârzierile procedurii în sensul că, potrivit informațiilor sale, tribunalul municipal nu hotărîse încă recursul împotriva deciziei din 11 octombrie 2007. La 4 februarie 2008, a introdus un recurs constituțional în care se a plâns de decizia din 11 octombrie 2007, care nu dobândise încă autoritate de lucru judecat, și de întârzierile procedurii. La 6 februarie 2008, tribunalul municipal a informat reclamantul că deja hotărîse asupra recursului acestuia și că, pe 27 noiembrie 2007, returnașe dosarul la tribunalul de circumscripție pentru distribuirea deciziei.
La 11 februarie 2008, scuzîndu-se pentru întârziere, judecătorul tribunalului de circumscripție l-a notificat pe interesat cu decizia din 19 noiembrie 2007. Mai târziu, reclamantul a primit, de asemenea, explicații din partea vicepreședintelui tribunalului de circumscripție conform cărora fusese o defecțiune administrativă și persoanele în cauză fuseseră criticade. La 8 martie 2008, reclamantul a completat recursul constituțional din 4 februarie 2008. Invocând art. 5 § 4 al Convenției și jurisprudența Curții privind cerința de "scurt termen", s-a plâns de întârziere în notificarea deciziei din 19 noiembrie 2007. Printr-un nou recurs constituțional din 1 aprilie 2008, reclamantul a contestat existența motivelor de detențiune care stau la baza deciziilor din 11 octombrie 2007 și din 19 noiembrie 2007, care nu se bazau potrivit lui pe argumente concrete rezultând dintr-o analiză judiciară.
A susținut, de asemenea, că întârziere în notificarea deciziei din 19 noiembrie 2007, contrară cerințelor de "scurt termen" în sensul articolului 5 § 4, determinase neregularitatea detențiunii sale. La 8 aprilie 2008, Curtea Constituțională a hotărât să unească cele două recururi constituționale formulate de reclamant. La 30 iunie 2008, Curtea Constituțională a respins aceste recururi parțial ca inadmisibile și parțial ca manifest nefondate. Deși dezaprobînd eșecul tribunalului de circumscripție în notificarea deciziei din 19 noiembrie 2007, ea a relevat că orice grief ridicat în fața ei privind întârzierile într-o procedură deja încheiate (în cazul în cauză cea privind plasarea în detențiune) era inadmisibil și că, de la enactarea amendamentului n° 160/2006 la legea n° 82/1998, recursul de înregisorare prevăzut de această lege oferea reparații corespunzătoare la acest privat.
Privind regularitatea detențiunii reclamantului, curtea a observat că putea interveni doar dacă decizia unui tribunal inferior privind detențiunea nu se baza pe niciun motiv legal sau dacă motivele invocate ale detențiunii erau în contradicție extremă cu garanțiile decurgând din ordinea constituțională, ceea ce nu era cazul în cauza de față. 2. Formularul de requetă din 19 februarie 2009 La 9 ianuarie 2008, procurorul municipal a hotărât să mențină reclamantul în detențiune în temeiul articolului 67 c) al CCP, considerând că riscul de recidivă persistă, printre altele pentru că reclamantul se confrunta cu o nouă inculpare; riscul de presiune asupra martorilor în sensul articolului 67 b) nu mai fusese considerat ca relevant.
La 15 ianuarie 2008, decizia fusese notificată reclamantului care a contestat-o printr-un recurs, considerând că nu fusese suficient motivată și individualizată și că argumentul riscului de recidivă nu fusese susținut. La 28 ianuarie, 3 februarie și 10 februarie 2008, reclamantul a cerut poliției să-i permită să consulte dosarul. Aceste cereri rămânând fără răspuns, ar fi putut accesa dosarul doar pe 26 februarie 2008. La 25 februarie 2008, după ce l-a ascultat pe reclamant, tribunalul municipal din Praga a respins din lipsă de temei recursul acestuia precum și promisiunea scrisă a sa. A relevat că procedura penală fusese justificată, că riscul de recidivă se bazase pe fapte concrete, al căror amploare a activității criminale, și că decizia procurorului fusese motivată în mod convingător și suficient.
La 18 aprilie 2008, reclamantul a atacat deciziile sus-menționate printr-un recurs constituțional, plângîndu-se că tribunalul municipal nu hotărîse asupra altor garanții pe care le propusese pentru a obține eliberarea sa, că nu respectase cerința de celeritate și că nu examinase toate obiecțiile sale nici nu întocmise proces-verbal al ascultării sale. Interesatul s-a plâns, de asemenea, că autoritățile nu-i permitbaseră să consulte dosarul. La 19 august 2008, Curtea Constituțională a respins acest recurs din defect manifest de temei, considerând că obiecțiile reclamantului fuseseră infirmate de observațiile prezentate privind acest recurs de procuror și de tribunalul municipal.
În acelea, procurorul indicase datele la care reclamantul putuse accesa dosarul, și tribunalul comunicase că alte garanții, prezentate de reclamant mai târziu, fuseseră obiectul unei decizii ulterioare, că interesatul nu ceruse accesul la dosar în cursul ascultării sale și că aceea generase un proces-verbal (copia căreia fusese anexată observațiilor). Curtea Constituțională estimase, de altfel, că deciziile litigioase nu fuseseră entachate de arbitrarism și că fuseseră pronunțate în limitele Codului de procedură penală; cât privesc întârzierile procedurii, ea se referise la raționamentul expus în decizia din 30 iunie 2008. 3. Formularul de requeață din 20 martie 2009 La 21 ianuarie 2008, reclamantul introdusese o cerere de eliberare, denunțând, în special, întârzierile în procedura privatind recursul împotriva plasării în detențiune și contestând motivele de detențiune invocate de autorități.
Procurorul neavând admis această cerere, o transmisese tribunalului de circumscripție pentru decizie, pe 30 ianuarie 2008. La 15 februarie 2008, după ce l-a ascultat pe reclamant, tribunalul de circumscripție consideră că riscul de recidivă, încă relevant, putea fi compensat de promisiunea scrisă a interesatului și de garanția oferită de tatăl acestuia și hotărî să elibereze reclamantul. La 26 februarie 2008, procurorul municipal formase un recurs împotriva acestei decizii, pe care l-a motivat pe 6 martie 2008 susținând că garanțiile oferite fuseseră insuficiente, în special ținând seama de amploarea activității criminale.
În același timp, transmisese tribunalului o cerere de eliberare a reclamantului datată 27 februarie 2008 și propusese să se extindă motivele detențiunii sale la riscul de fuga în sensul articolului 67 a) al CCP, relevînd că, de la reîncadrarea faptelor, reclamantul risca o pedeapsă variind de la zece la cincisprezece ani, chiar o pedeapsă excepțională. În cursul ascultării din 10 martie 2008, reclamantul formulase o nouă cerere de eliberare care fusese considerată prematură deoarece cererea sa precedentă nu fusese definitiv tranșată. La 17 martie 2008, reclamantul denunțase întârzierile acuzate de tribunalul municipal în procedura privind recursul procurorului. La 26 martie 2008, tribunalul municipal anulase decizia din 15 februarie 2008, refuzase garanțiile oferite de reclamant și apropiații săi și respinsese cererea de eliberare a interesatului.
Consideră că, ținând seama de cele mai recente evoluții ale dosarului (inclusiv o nouă inculpare adusă împotriva reclamantului pe 21 martie 2008), riscul de recidivă se crescuse; pe această problemă, tribunalul se referise la caracterul și motivele activității litigioase. Estimase, dimpotrivă, că responsabilul era al tribunalului de primă instanță de a hotărî dacă se extinde, după caz, motivele detențiunii așa cum propusese procurorul.
Decizia fusese notificată reclamantului pe 14 aprilie 2008. La 9 iunie 2008, reclamantul a atacat decizia din 26 martie 2008 printr-un recurs constituțional, plângîndu-se că cererea sa de eliberare din 21 ianuarie 2008 nu fusese examinată cu celeritate necesară, că tribunalul municipal nu motivase corespunzător decizia sa și că principiul contradictoriu fusese încălcat deoarece nu-i fusese notificat recursul procurorului din 26 februarie 2008. La 17 septembrie 2008, Curtea Constituțională a respins acest recurs din defect manifest de temei, considerând că decizia contestată era lipsită de arbitrarism, că fusese motivată în mod înțeles și că nu depășise limitele marjei de apreciere acordate tribunalelor.
Cât privesc întârzierile procedurii, curtea se referise la raționamentul expus în decizia din 30 iunie 2008. Privitor la faptul că reclamantul nu-i fusese notificat recursul procurorului, nu constituia un vice de procedură deoarece Codul de procedură penală nu prevedea o obligație de notificare de acest fel. Potrivit curții, nu putea exista încălcare a principiului contradictoriu decât dacă recursul menționa un fapt nou important, ceea ce nu era cazul în cauza de față unde procurorul expusese doar opinia sa juridică asupra garanțiilor oferite de reclamant, opiniune care putea fi previzibilă pentru apărătorul reclamantului. 4. Formularul de requetă din 2 noiembrie 2009 La 9 aprilie 2008, procurorul hotărî să mențină reclamantul în detențiune; pe 7 mai 2008, reclamantul fusese ascultat de tribunal privind recursul lui împotriva acestei decizii, care fusese respins.
La 7 mai 2008, reclamantul formulase o cerere de eliberare și ceruse să fie ascultat. La 13 iunie 2008 și la 6 august 2008, tribunalele de circumscripție și municipal respingeau pe interesat din această cerere, fără a-l fi ascultat. La 3 iulie 2008 și 7 octombrie 2008, procurorul hotărî să mențină reclamantul în detențiune; reclamantul nu ar fi fost ascultat în procedurile care s-au urmat. La 13 octombrie 2008, reclamantul introdusese o nouă cerere de eliberare pe care procurorul transmisese tribunalului de circumscripție pe 29 octombrie 2008. La 5 noiembrie 2008, tribunalul respingea această cerere în cărări închise fără ședință, considerând, pe baza dosarului, că riscurile de fuga și de recidivă în sensul articolului 67 a) și c) al CCP fuseseră încă relevante.
A relevat că reclamantul era urmărit pentru mai multe infracțiuni grave, comise cu alte persoane și pasibile de o pedeapsă grea. Reclamantul recurse împotriva acestei decizii, subliniind că se confesase și că coopera cu autoritățile de anchetă. La 17 decembrie 2008, tribunalul municipal a respins acest recurs, în cărări închise fără ședință, din lipsă de temei. Se referind la deciziile sale anterioare privind detențiunea reclamantului și bazîndu-se pe dosarul actualizat cuprinzând procese-verbale referitoare la ascultarea acestuia, concluzionase că reclamantul nu se confesase în întregime și că cooperarea sa cu autoritățile nu putea justifica eliberarea sa; de aceea, motivele de detențiune prevăzute de articolele 67 a) și c) al CCP persistau.
Decizia fusese notificată reclamantului pe 20 ianuarie 2009. La 9 martie 2009, reclamantul a atacat deciziile din 5 noiembrie 2008 și din 17 decembrie 2008 printr-un recurs constituțional. S-a plâns că nu fusese ascultat în această procedură, în timp ce ultima sa auzire remontase pe 7 mai 2008, că dosarul cunoscuse evoluții importante și că dorea să prezinte noi garanții. A contestat, de asemenea, existența motivelor de detențiune, considerând că tribunalele se bazaseră doar pe severitatea pedepsei riscate, și denunțase durata procedurii. În observațiile prezentate privind acest recurs, tribunalul de circumscripție indicase că hotărîse pe baza dosarului integral și că reclamantul nu ceruse să fie ascultat.
Tribunalul municipal relevase că reclamantul nu menționase noi argumente împotriva menținerii în detențiune în declarația sa în fața poliției și că fusese ascultat de mai multe ori în procedura privind prolongarea de oficiu a detențiunii; de aceea, auditul personal al acestuia în procedura în cauză nu era necesar. Reclamantul reacționase susținând că nu era obligat să formuleze o cerere explicită de a fi ascultat deoarece auzirea era necesară din doar faptul introducerii cerei de eliberare. Prin decizia din 30 aprilie 2009, notificată avocatului reclamantului pe 6 mai 2009, Curtea Constituțională declară inadmisibil grieful provenit din absența ascultării reclamantului, relevînd că nu-l ridicase în fața tribunalelor inferioare nici nu exprimase în fața lor intenția de a înaintat alte garanții.
Grieful provenit din întârzierile procedurii fusese, de asemenea, judecat inadmisibil, în conformitate cu raționamentul expus în decizia din 30 iunie 2008 privind existența unui recurs de înregistrare. Restul recursului fusese declarat manifest nefondat pe motiv că conduita tribunalelor era lipsită de arbitrarism și că nu depășiseră limitele prevăzute de Codul de procedură penală. Potrivit curții, nu era posibil să se concluzioneze că argumentele tribunalelor nu se bazaseră pe fapte concrete.
B. Dreptul și practica interne relevante Esențialul dispoziții legale și jurisprudența interne relevante sunt descrise în hotărârea Knebl c. Republica Cehă (n° 20157/05, §§ 36-51, 28 octombrie 2010). GRIEFURI 1. În formularul de requeață din 19 decembrie 2008, reclamantul se plânge, pe baza articolului 5 §§ 1 c), 3 și 4 și a articolului 6 § 1 al Convenției, că decizia definitivă privind plasarea în detențiune nu i-a fost notificată decât 126 de zile după arestare și că recursul lui a fost tranșat în cărări închise în absența lui. Alege, de altfel, că jurisdicțiile naționale nu s-au pronunțat corespunzător asupra argumentelor sale privind neregularitatea detențiunii, și cere eliberarea sa.
2. În formularul de requetă din 19 februarie 2009, reclamantul se plânge că nu a avut posibilitatea de a consulta dosarul înainte de decizia din 25 februarie 2008 și că a fost astfel împiedecat să ia cunoștință de dovezi și să conteste eficace regularitatea menținerii în detențiune. Susține, de asemenea, că judecătorul nu-i permitase să consulte dosarul în cursul ascultării din 25 februarie 2008 și că Curtea Constituțională respingea obiecția sa pe baza unei informații neverificate a procurorului. 3. În formularul de requetă din 20 martie 2009, reclamantul se plânge că cererea sa de eliberare formulată pe 21 ianuarie 2008 nu a fost examinată în "scurt termen" și că procedura nu respectase principiile contradictoriu și egalității armelor.
Pe această problemă, susține că nu putuse consulta dosarul la timp, că nu-i fusese notificat recursul procurorului format împotriva deciziei din 15 februarie 2008 și că recursul fusese tranșat în absența lui; de aceea, nu putuse lua cunoștință de dovezi și refuta argumentele procurorului. Interesatul susține, de altfel, că tribunalele nu se dedieseră unei analize corespunzătoare a motivelor de detențiune și că deciziile lor sunt arbitrare. 4. În formularul de requetă din 2 noiembrie 2009, reclamantul se plânge că procedura privind cererea sa de eliberare din 13 octombrie 2008 nu caracterize contradictoriu în sensul că nu putuse consulta dosarul, că nu putuse se exprima pe argumentele procurorului și pe dovezile folosite pentru a justifica menținerea în detențiune, și că nu fusese ascultat de tribunal.
Denunță, de asemenea, durata acestei proceduri. PE DREPT Invocând art. 5 §§ 1 c), 3 și 4 precum și art. 6 § 1 al Convenției, reclamantul formează mai multe griefuri referitoare la detențiunea sa. Curtea observă de la început că, în ceea ce privește privarea de libertate, art. 5 conține garanții procedurale particulare, distincte de acelea ale articolului 6, și că constituie lex specialis în comparație cu această dispoziție (a se vedea Krejčíř c. Republica Cehă, n° 39298/04 și 8723/05, § 128, CEDH 2009...). Va deci examina griefurile ridicate de interesat doar pe baza articolului 5, ale cărui părți relevante se dispun după cum urmează: "1. Orice persoană are dreptul la libertate și la securitate.
Nimeni nu poate fi privat de libertate cu excepția următoarelor cazuri și în conformitate cu procedurile legale: (...) c) dacă a fost arestat și deținut pentru a fi prezentat unei autorități judiciare competente, atunci când există motive rezonabile de a suspiciona că a comis o infracțiune sau motive rezonabile de a crede că este necesar să fi împiedecat de a comite o infracțiune sau de a se evada după consumarea acesteia ; (...) 3. Orice persoană arestată sau deținută în conformitate cu prevederile §1 c) al acestui articol, trebuie prezentată de suite într-un judecător sau altă magistrat abilitat de dreptul pentru a exercita funcțiile judiciare și are dreptul să fie judecat în termen rezonabil, sau eliberat în cursul procedurii.
Eliberarea poate fi condiționată de o garanție care asigură prezența interesatului la ședință. 4. Orice persoană privată de libertate prin arestare sau detențiune are dreptul de a introduce un recurs la un tribunal, pentru ca acesta să se pronunțe în scurt termen asupra legalității detențiunii sale și să ordoneze eliberarea dacă detențiunea este ilegală. (...)" 1. Pe de o parte, reclamantul se plânge că tribunalele care au hotărât plasarea în detențiune nu au respectat cerința de "scurt termen" și că recursul lui împotriva acestei măsuri a fost tranșat în absența lui. Pare a contesta, de altfel, motivele plasării în detențiune.
Curtea observă că reclamantul fusese plasat în detențiune preventivă prin decizia tribunalului de circumscripție din Praga 4 datată 11 octombrie 2007. În temeiul dreptului ceh, putea contesta decizia prin recurs, asupra căruia se aplică dispoziții articolului 5 § 4 (a se vedea Graužinis c. Lituania, n° 37975/97, § 33, 10 octombrie 2000). Acest recurs fusese respins de tribunalul municipal din Praga care decidea în absența lui și fără ședință pe 19 noiembrie 2007; decizia fusese notificată reclamantului pe 11 februarie 2008, dată la care decizia privind plasarea în detențiune dobândise autoritate de lucru judecat. 1.1. Curtea amintește recent judecă că un recurs de înregistrare poate în principiu fi admis ca fiind efectiv în privința nerespectării de către tribunale interne a cerințelor de "scurt termen", cu condiția ca acest recurs putea duce la constatarea încălcării Convenției și la acordarea unei reparații corespunzătoare, în special cu titlu de prejudiciu moral.
Recunoscut că recursul de înregistrare introdus în sistemul juridic ceh de amendamentul n° 160/2006 la legea n° 82/1998 putea fi considerat ca un recurs efectiv și accesibil în materia celeritâții reexaminării legalității detențiunii în sensul articolului 5 § 4 (a se vedea Knebl c. Republica Cehă, n° 20157/05, §§ 101-105, 28 octombrie 2010). Trebuie constatat că, în cauza de față, reclamantul nu se prevalase de acest recurs de înregistrare, deși Curtea Constituțională îl invitase indirect în decizia din 30 iunie 2008 pronunțată în momentul în care termenul stabilit de legea n° 82/1998 era încă în curs. Neavând deci folosit această posibilitate de a cere o indemnizație pentru nerespectarea cerințelor de "scurt termen", reclamantul nu satisfăcuse condiția epuizării căilor de atac interne prevăzute de art. 35 § 1 al Convenției.
1.2. Privitor la problema dacă procedura asupra recursului lui cuprinde art. 5 § 4 oferea reclamantului garanții adaptate naturii privării de libertate în cauză și dacă i-a permis să fie efectiv ascultat de judecător, Curtea trebuie să constate că interesatul nu ridicase acest grief în recursul constituțional care constituie la acestă privință un recurs efectiv (a se vedea Knebl precitată, § 77). De aceea, grief trebuie respins din neepuizarea căilor de atac interne, în aplicare articolului 35 §§ 1 și 4 al Convenției. 1.3. Finalmente, niciun element în posesia sa nu permite Curții să concluzioneze că plasarea în detențiune reclamantului fusese arbitrară sau că nu fusese ordonată în conformitate cu regulile de procedură interne.
De aceea, grief trebuie respins din defect manifest de temei, în aplicare articolului 35 §§ 3 a) și 4 al Convenției. 2. Pe de altă parte, reclamantul se plânge că nu a putut consulta dosarul înainte de a se hotărî, pe 25 februarie 2008, asupra recursului lui împotriva deciziei procurorului de a-l menține în detențiune datată 9 ianuarie 2008. În starea actuală a dosarului, Curtea nu se consideră în măsură să se pronunțe asupra admisibilității acestui grief și judecă necesar să comunice această parte a cerii guvernului pârât în conformitate cu art. 54 § 2 b) din regulamentul seu. 3. Reclamantul denunță apoi defecțiunile procedurii privind cererea sa de eliberare datată 21 ianuarie 2008. 3.1.
Privitor la grieful provenit din durata acestei proceduri, examinat la lumina cerințelor de "scurt termen" în sensul articolului 5 § 4 al Convenției, Curtea trebuie să constate că reclamantul nu folosise recursul de înregistrare prevăzut de legea n° 82/1998 (a se vedea Knebl precitată, §§ 101-105). De aceea, grief trebuie respins din neepuizarea căilor de atac interne, în aplicare articolului 35 §§ 1 și 4 al Convenției. 3.2. Reclamantul se plânge, de altfel, de nerespectarea principiilor contradictoriu și egalității armelor, în sensul că nu putese consulta dosarul la timp, că nu-i fusese notificat recursul procurorului format împotriva deciziei din 15 februarie 2008 și că recursul fusese tranșat în absența lui.
În starea actuală a dosarului, Curtea nu se consideră în măsură să se pronunțe asupra admisibilității acestui grief și judecă necesar să comunice această parte a cererii guvernului pârât în conformitate cu art. 54 § 2 b) din regulamentul seu. 3.3. Interesatul susține, de altfel, că tribunalele nu se dedieseră unei analize corespunzătoare a motivelor de detențiune și că deciziile lor sunt arbitrare. Pe această problemă, Curtea observă că în decizia din 15 februarie 2008, tribunalul de circumscripție oferse urmărire favorabilă cererii de eliberare a reclamantului; de aceea nu pare probabil că interesatul intenționează a o contesta în fața Curții. Privitor deciziile din 26 martie 2008 și din 17 septembrie 2008, ținând seama de ansamblul elementelor în posesia sa și în măsura în care este competentă să cunoască de pretențiile formulate, Curtea nu relevă nicio aparență de încălcare a drepturilor și libertăților garantate de art. 5 al Convenției.
De aceea, grief trebuie respins din defect manifest de temei, în aplicare articolului 35 §§ 3 a) și 4 al Convenției. 4. Reclamantul se plânge, finalmente, de viciile entachînd procedura privind cererea sa de eliberare din 13 octombrie 2008. 4.1. Alege mai întâi că această procedură nu caracterizase contradictoriu în sensul că nu putese consulta dosarul, că nu putese se exprima pe argumentele procurorului și pe dovezile invocate pentru a justifica menținerea în detențiune, și că nu fusese ascultat de niciun tribunal în timp ce ultima sa auzire remontase pe 7 mai 2008. În starea actuală a dosarului, Curtea nu se consideră în măsură să se pronunțe asupra admisibilității acestui grief și judecă necesar să comunice această parte a cererii guvernului pârât în conformitate cu art. 54 § 2 b) din regulamentul seu.
4.2. Interesatul denunță, de altfel, nerespectarea, în această procedură, a cerințelor de "scurt termen" în sensul articolului 5 § 4 al Convenției. La această privință, Curtea relevă că reclamantul nu introdusese recurs de înregistrare prevăzut de legea n° 82/1998 (a se vedea Knebl precitată, §§ 101-105). De aceea, grief trebuie respins din neepuizarea căilor de atac interne, în aplicare articolului 35 §§ 1 și 4 al Convenției. Din aceste motive, Curtea, cu unanimitate, Amână examinarea griefurilor reclamantului trase din art. 5 § 4 datorită imposibilității de a avea acces la dosarul de anchetă, al manquement la principiile egalității armelor și contradictoriu, precum și al absenței ascultării sale ; Declară cererea inadmisibilă pentru rest.
Claudia Westerdiek Dean Spielmann Grefieră Președinte
de la requête n o 3252/09 présentée par Petr VECEK contre la République tchèque La Cour européenne des droits de l’homme (cinquième section), siégeant le 7 juin 2011 en une Chambre composée de : Dean Spielmann, président, Elisabet Fura, Karel Jungwiert, Mark Villiger, Isabelle Berro-Lefèvre, Ann Power, Ganna Yudkivska, juges, et de Claudia Westerdiek, greffière de section, Vu la requête susmentionnée introduite le 19 décembre 2008, Après en avoir délibéré, rend la décision suivante : EN FAIT Le requérant, M. Petr Vecek, est un ressortissant tchèque, né en 1981 et résidant à Prague. Au moment de l’introduction de la requête, il était détenu dans la maison d’arrêt de Prague-Pankrác. A. Les circonstances de l’espèce Les faits de la cause, tels qu’ils ont été exposés par le requérant, peuvent se résumer comme suit.
1. Formulaire de requête du 19 décembre 2008 Le 8 octobre 2007, le requérant fut arrêté et, le lendemain, les poursuites pénales furent engagées à son encontre pour vol à main armée, privation de liberté personnelle et extorsion. Le 11 octobre 2007, le juge du tribunal d’arrondissement de Prague 4 décida, après l’avoir entendu, de placer le requérant en détention provisoire, avançant les risques de pression sur les témoins et de récidive au sens de l’article 67 b) et c) du code de procédure pénale (ci-après « CPP »). Il releva d’abord que les faits établis jusqu’alors justifiaient la conclusion qu’il y avait des raisons plausibles d’engager les poursuites pénales contre le requérant. Il nota ensuite que tous les témoins n’avaient pas encore été entendus et que certains coauteurs des infractions en question étaient toujours recherchés.
Le juge observa enfin que les infractions, très dangereuses pour la société, avaient été bien planifiées et organisées et que le requérant pourrait en commettre d’autres afin de compromettre l’enquête. Dès le prononcé de cette décision, le requérant l’attaqua par un recours, qu’il motiva le 14 novembre 2007. Il contesta notamment l’existence du risque de récidive, soulignant qu’il n’avait pas été poursuivi auparavant, et soutint qu’il devait s’occuper de sa mère gravement malade. Le 19 novembre 2007, siégeant à huis clos sans audience, le tribunal municipal de Prague rejeta le recours de l’intéressé pour manque de fondement. Selon lui, les conclusions du tribunal d’arrondissement reposaient sur une appréciation logique des preuves concrètes obtenues jusqu’alors, faisant ressortir que le requérant avait activement participé à l’activité litigieuse qui était préméditée, brutale et motivée par la cupidité.
Le 28 janvier 2008, le requérant se plaignit des retards de la procédure en ce que, selon ses informations, le tribunal municipal n’avait pas encore tranché son recours contre la décision du 11 octobre 2007. Le 4 février 2008, il introduisit un recours constitutionnel dans lequel il se plaignit de la décision du 11 octobre 2007, qui n’avait toujours pas acquis force de chose jugée, et des retards de la procédure. Le 6 février 2008, le tribunal municipal informa le requérant qu’il avait déjà statué sur son recours et qu’il avait, le 27 novembre 2007, retourné le dossier au tribunal d’arrondissement pour distribution de la décision.
Le 11 février 2008, s’excusant pour le retard, le juge du tribunal d’arrondissement notifia à l’intéressé la décision du 19 novembre 2007. Par la suite, le requérant reçut également des explications du vice-président du tribunal d’arrondissement selon lesquelles il y avait eu un manquement administratif et les personnes concernées avaient été blâmées. Le 8 mars 2008, le requérant compléta son recours constitutionnel du 4 février 2008. Invoquant l’article 5 § 4 de la Convention et la jurisprudence de la Cour relative à l’exigence de « bref délai », il se plaignit du retard dans la notification de la décision du 19 novembre 2007. Par un nouveau recours constitutionnel du 1 er avril 2008, le requérant contesta l’existence des motifs de détention sous-tendant les décisions du 11 octobre 2007 et du 19 novembre 2007, lesquelles ne se basaient pas selon lui sur des arguments concrets issus d’une analyse judiciaire.
Il soutint également que le retard dans la notification de la décision du 19 novembre 2007, contraire à l’exigence de « bref délai » au sens de l’article 5 § 4, avait entraîné l’irrégularité de sa détention. Le 8 avril 2008, la Cour constitutionnelle décida de joindre les deux recours constitutionnels formés par le requérant. Le 30 juin 2008, la Cour constitutionnelle rejeta lesdits recours en partie comme inadmissibles et en partie comme manifestement mal fondés. Tout en désapprouvant la défaillance du tribunal d’arrondissement dans la notification de la décision du 19 novembre 2007, elle releva que tout grief soulevé devant elle au sujet des retards survenus dans une procédure déjà terminée (en l’occurrence celle sur la mise en détention) était inadmissible et que, depuis l’amendement n o 160/2006 à la loi n o 82/1998, le recours indemnitaire prévu par cette loi offrait un redressement approprié à cet égard.
En ce qui concerne la régularité de la détention du requérant, la cour observa qu’elle ne pouvait intervenir que si la décision d’un tribunal inférieur sur la détention ne se fondait sur aucun motif légal ou si les motifs allégués de la détention étaient en contradiction extrême avec les garanties découlant de l’ordre constitutionnel, ce qui n’était pas le cas en l’espèce. 2. Formulaire de requête du 19 février 2009 Le 9 janvier 2008, le procureur municipal décida de maintenir le requérant en détention en vertu de l’article 67 c) du CPP, considérant que le risque de récidive persistait entre autres parce que le requérant faisait face à une nouvelle inculpation ; le risque de pression sur les témoins au sens de l’article 67 b) ne fut plus considéré comme pertinent.
Le 15 janvier 2008, cette décision fut notifiée au requérant qui la contesta par un recours, considérant qu’elle n’était pas suffisamment motivée et individualisée et que l’argument du risque de récidive n’était pas étayé. Le 28 janvier, le 3 février et le 10 février 2008, le requérant demanda à la police de lui permettre de consulter le dossier. Ces demandes étant restées sans réponse, il n’aurait pu accéder au dossier que le 26 février 2008. Le 25 février 2008, après avoir entendu le requérant, le tribunal municipal de Prague rejeta pour manque de fondement son recours ainsi que sa promesse écrite. Il releva que les poursuites pénales étaient justifiées, que le risque de récidive se fondait sur les faits concrets, dont l’ampleur de l’activité criminelle, et que la décision du procureur était motivée de manière convaincante et suffisante.
Le 18 avril 2008, le requérant attaqua les décisions susmentionnées par un recours constitutionnel, se plaignant que le tribunal municipal n’avait pas décidé sur les autres garanties qu’il avait proposées en vue d’obtenir sa libération, qu’il n’avait pas respecté l’exigence de célérité et qu’il n’avait pas examiné toutes ses objections ni dressé un procès-verbal sur son audition. L’intéressé se plaignit également que les autorités ne lui avaient pas permis de consulter le dossier. Le 19 août 2008, la Cour constitutionnelle rejeta ce recours pour défaut manifeste de fondement, considérant que les objections du requérant étaient réfutées par les observations présentées au sujet de ce recours par le procureur et le tribunal municipal.
Dans celles-ci, le procureur avait indiqué les dates auxquelles le requérant avait pu accéder au dossier, et le tribunal avait fait savoir que les autres garanties, présentées par le requérant plus tard, avaient fait l’objet d’une décision ultérieure, que l’intéressé n’avait pas demandé l’accès au dossier lors de son audition et que celle-ci avait donné lieu à un procès-verbal (dont une copie avait été annexée aux observations).
La Cour constitutionnelle estima en outre que les décisions litigieuses n’étaient pas entachées d’arbitraire et qu’elles avaient été rendues dans les limites du code de procédure pénale ; pour ce qui est des retards de la procédure, elle se référa à son raisonnement exposé dans sa décision du 30 juin 2008. 3. Formulaire de requête du 20 mars 2009 Le 21 janvier 2008, le requérant introduisit une demande d’élargissement, dénonçant notamment les retards dans la procédure sur son recours contre le placement en détention et contestant les motifs de détention invoqués par les autorités.
Le procureur n’ayant pas accueilli cette demande, il la transmit au tribunal d’arrondissement pour décision, le 30 janvier 2008. Le 15 février 2008, après avoir entendu le requérant, le tribunal d’arrondissement considéra que le risque de récidive, toujours pertinent, pouvait être compensé par la promesse écrite de l’intéressé et par la garantie offerte par son père et décida de mettre le requérant en liberté. Le 26 février 2008, le procureur municipal forma un recours contre cette décision, qu’il motiva le 6 mars 2008 en soutenant que les garanties offertes étaient insuffisantes notamment au vu de l’ampleur de l’activité criminelle.
En même temps, il transmit au tribunal une demande d’élargissement du requérant datée du 27 février 2008 et proposa d’élargir les motifs de sa détention au risque de fuite au sens de l’article 67 a) du CPP, relevant que depuis la requalification des faits, le requérant encourait une peine allant de dix à quinze ans, voire une peine exceptionnelle. Lors de son audition du 10 mars 2008, le requérant fit une nouvelle demande d’élargissement qui fut considérée comme prématurée car sa demande précédente n’avait pas été définitivement tranchée. Le 17 mars 2008, le requérant dénonça les retards accusés par le tribunal municipal dans la procédure portant sur le recours du procureur. Le 26 mars 2008, le tribunal municipal annula la décision du 15 février 2008, refusa les garanties offertes par le requérant et ses proches et rejeta la demande d’élargissement de l’intéressé.
Il considéra que, au vu des derniers développements de l’affaire (dont une nouvelle inculpation portée contre le requérant le 21 mars 2008), le risque de récidive s’était accru ; sur ce point, le tribunal se référa au caractère et aux motifs de l’activité litigieuse. Il estima en revanche qu’il incombait au tribunal de première instance de décider d’élargir, le cas échéant, les motifs de détention comme proposé par le procureur.
Cette décision fut notifiée au requérant le 14 avril 2008. Le 9 juin 2008, le requérant attaqua la décision du 26 mars 2008 par un recours constitutionnel, se plaignant que sa demande d’élargissement du 21 janvier 2008 n’avait pas été examinée avec la célérité nécessaire, que le tribunal municipal n’avait pas dûment motivé sa décision et que le principe de contradictoire avait été enfreint puisqu’il ne s’était pas vu notifier le recours du procureur du 26 février 2008. Le 17 septembre 2008, la Cour constitutionnelle rejeta ce recours pour défaut manifeste de fondement, considérant que la décision contestée était dépourvue d’arbitraire, qu’elle était motivée de manière compréhensible et qu’elle ne dépassait pas les limites de la marge d’appréciation accordée aux tribunaux.
Pour ce qui est des retards de la procédure, la cour se référa à son raisonnement exposé dans sa décision du 30 juin 2008. Quant au fait que le requérant ne s’était pas vu notifier le recours du procureur, il ne constituait pas un vice de procédure car le code de procédure pénale ne prévoyait pas une obligation de notification de cette sorte. Selon la cour, il ne pourrait y avoir de violation du principe de contradictoire que si le recours mentionnait un nouveau fait important, ce qui n’était pas le cas en l’espèce où le procureur avait seulement exposé son avis juridique sur les garanties offertes par le requérant, lequel avis pouvait être prévisible pour le défenseur du requérant. 4. Formulaire de requête du 2 novembre 2009 Le 9 avril 2008, le procureur décida de maintenir le requérant en détention ; le 7 mai 2008, le requérant fut entendu par le tribunal au sujet de son recours contre cette décision, qui fut rejeté.
Le 7 mai 2008, le requérant forma une demande d’élargissement et demanda d’être entendu. Le 13 juin 2008 et le 6 août 2008, les tribunaux d’arrondissement et municipal déboutèrent l’intéressé de cette demande, sans l’avoir entendu. Le 3 juillet 2008 et le 7 octobre 2008, le procureur décida de maintenir le requérant en détention ; le requérant n’aurait pas été entendu dans les procédures qui s’ensuivirent. Le 13 octobre 2008, le requérant introduisit une nouvelle demande d’élargissement que le procureur transmit au tribunal d’arrondissement le 29 octobre 2008. Le 5 novembre 2008, le tribunal rejeta cette demande à huis clos sans audience, considérant, sur la base du dossier, que les risques de fuite et de récidive au sens de l’article 67 a) et c) du CPP étaient toujours pertinents.
Il releva que le requérant était poursuivi pour plusieurs infractions graves, commises avec d’autres personnes et passibles d’une lourde peine. Le requérant recourut contre cette décision, soulignant qu’il était passé aux aveux et qu’il coopérait avec les autorités d’enquête. Le 17 décembre 2008, le tribunal municipal rejeta ce recours, à huis clos sans audience, pour manque de fondement. Se référant à ses décisions antérieures concernant la détention du requérant et se basant sur le dossier mis à jour comprenant les procès-verbaux relatifs aux auditions de ce dernier, il conclut que le requérant n’était pas tout-à-fait passé aux aveux et que sa coopération avec les autorités ne pouvait pas justifier sa libération ; dès lors, les motifs de détention prévus à l’article 67 a) et c) du CPP persistaient.
Cette décision fut notifiée au requérant le 20 janvier 2009. Le 9 mars 2009, le requérant attaqua les décisions du 5 novembre 2008 et du 17 décembre 2008 par un recours constitutionnel. Il se plaignit de ne pas avoir été entendu dans cette procédure, alors que sa dernière audition remontait au 7 mai 2008, que l’affaire avait connu des développements importants et qu’il souhaitait présenter de nouvelles garanties. Il contesta également l’existence de motifs de détention, considérant que les tribunaux s’étaient fondés uniquement sur la sévérité de la peine encourue, et dénonça la durée de la procédure. Dans ses observations présentées au sujet de ce recours, le tribunal d’arrondissement indiqua qu’il avait décidé sur la base du dossier intégral et que le requérant n’avait pas demandé d’être entendu.
Le tribunal municipal releva que le requérant n’avait pas mentionné de nouveaux arguments contre son maintien en détention dans sa déposition devant la police et qu’il avait été plusieurs fois entendu dans la procédure sur la prolongation d’office de la détention ; dès lors, son audition personnelle dans la procédure en question n’était pas nécessaire. Le requérant réagit en soutenant qu’il n’était pas obligé de formuler une demande explicite d’être entendu puisque l’audition était nécessaire du seul fait de l’introduction de la demande d’élargissement. Par la décision du 30 avril 2009, notifiée à l’avocat du requérant le 6 mai 2009, la Cour constitutionnelle déclara inadmissible le grief tiré de l’absence d’audition du requérant, relevant qu’il ne l’avait pas soulevé devant les tribunaux inférieurs ni n’avait exprimé devant eux son intention de soumettre d’autres garanties.
Le grief tiré des retards de la procédure fut également jugé inadmissible, conformément au raisonnement exposé dans la décision du 30 juin 2008 relatif à l’existence d’un recours indemnitaire. Le reste du recours fut déclaré manifestement mal fondé au motif que la conduite des tribunaux était exempte d’arbitraire et qu’ils n’avaient pas dépassé les limites prévues par le code de procédure pénale. Selon la cour, il n’était pas possible de conclure que les arguments des tribunaux ne se fondaient pas sur des faits concrets.
B. Le droit et la pratique internes pertinents L’essentiel des dispositions légales et de la jurisprudence internes pertinentes sont décrites dans l’arrêt Knebl c. République tchèque (n o 20157/05, §§ 36-51, 28 octobre 2010). GRIEFS 1. Dans son formulaire de requête du 19 décembre 2008, le requérant se plaint, sur le terrain de l’article 5 §§ 1 c), 3 et 4 et de l’article 6 § 1 de la Convention, que la décision définitive sur sa mise en détention ne lui a été notifiée que 126 jours après son arrestation et que son recours a été tranché à huis clos en son absence. Il allègue en outre que les juridictions nationales ne se sont pas dûment prononcées sur ses arguments relatifs à l’irrégularité de sa détention, et demande sa libération.
2. Dans son formulaire de requête du 19 février 2009, le requérant se plaint de ne pas avoir eu la possibilité de consulter le dossier avant la décision du 25 février 2008 et d’avoir été ainsi empêché de prendre connaissance des preuves et de contester efficacement la régularité de son maintien en détention. Il soutient également que le juge ne lui avait pas permis de consulter le dossier lors de l’audition du 25 février 2008 et que la Cour constitutionnelle avait rejeté son objection sur la base d’une information non vérifiée du procureur. 3. Dans son formulaire de requête du 20 mars 2009, le requérant se plaint que sa demande d’élargissement formée le 21 janvier 2008 n’a pas été examinée à « bref délai » et que la procédure n’a pas respecté les principes de contradictoire et d’égalité des armes.
Sur ce point, il soutient qu’il n’a pas pu consulter le dossier au moment opportun, qu’il ne s’est pas vu notifier le recours du procureur formé contre la décision du 15 février 2008 et que ce recours a été tranché en son absence ; dès lors, il n’a pas pu prendre connaissance des preuves rassemblées ni réfuter les arguments du procureur. L’intéressé soutient en outre que les tribunaux ne se sont pas livrés à une analyse appropriée des motifs de détention et que leurs décisions sont arbitraires. 4. Dans son formulaire de requête du 2 novembre 2009, le requérant se plaint que la procédure sur sa demande d’élargissement du 13 octobre 2008 n’a pas revêtu le caractère contradictoire en ce qu’il n’a pas pu consulter le dossier, qu’il n’a pas pu s’exprimer sur les arguments du procureur et sur les preuves utilisées à justifier son maintien en détention, et qu’il n’a pas été entendu par le tribunal.
Il dénonce également la durée de cette procédure. EN DROIT Invoquant l’article 5 §§ 1 c), 3 et 4 ainsi que l’article 6 § 1 de la Convention, le requérant formule plusieurs griefs relatifs à sa détention. La Cour observe d’emblée que, en ce qui concerne la privation de liberté, l’article 5 contient des garanties procédurales particulières, distinctes de celles de l’article 6, et qu’il constitue la lex specialis par rapport à cette disposition (voir Krejčíř c. République tchèque , n os 39298/04 et 8723/05, § 128, CEDH 2009 ‑ ...). Elle va donc examiner les griefs soulevés par l’intéressé uniquement sur le terrain de l’article 5, dont les parties pertinentes disposent comme suit : « 1. Toute personne a droit à la liberté et à la sûreté.
Nul ne peut être privé de sa liberté, sauf dans les cas suivants et selon les voies légales : (...) c) s’il a été arrêté et détenu en vue d’être conduit devant l’autorité judiciaire compétente, lorsqu’il y a des raisons plausibles de soupçonner qu’il a commis une infraction ou qu’il y a des motifs raisonnables de croire à la nécessité de l’empêcher de commettre une infraction ou de s’enfuir après l’accomplissement de celle-ci ; (...) 3. Toute personne arrêtée ou détenue, dans les conditions prévues au paragraphe 1 c) du présent article, doit être aussitôt traduite devant un juge ou un autre magistrat habilité par la loi à exercer des fonctions judiciaires et a le droit d’être jugée dans un délai raisonnable, ou libérée pendant la procédure.
La mise en liberté peut être subordonnée à une garantie assurant la comparution de l’intéressé à l’audience. 4. Toute personne privée de sa liberté par arrestation ou détention a le droit d’introduire un recours devant un tribunal, afin qu’il statue à bref délai sur la légalité de sa détention et ordonne sa libération si la détention est illégale. (...) » 1. En premier lieu, le requérant se plaint que les tribunaux ayant décidé de sa mise en détention n’ont pas respecté l’exigence de « bref délai » et que son recours contre cette mesure a été tranché en son absence. Il semble contester également les motifs de sa mise en détention.
La Cour observe que le requérant a été placé en détention provisoire par la décision du tribunal d’arrondissement de Prague 4 datée du 11 octobre 2007. En vertu du droit tchèque, il pouvait contester cette décision par un recours, auquel s’appliquent les dispositions de l’article 5 § 4 (voir Graužinis c. Lituanie , n o 37975/97, § 33, 10 octobre 2000). Ce recours a été rejeté par le tribunal municipal de Prague décidant en son absence et sans audience le 19 novembre 2007 ; cette décision a été notifiée au requérant le 11 février 2008, date à laquelle la décision sur la mise en détention a acquis force de chose jugée. 1.1.
La Cour rappelle avoir récemment jugé qu’un recours indemnitaire peut en principe être admis comme étant effectif au regard du non-respect par les tribunaux internes de l’exigence de « bref délai », à condition que ce recours puisse aboutir à un constat de violation de la Convention et à l’octroi d’une réparation appropriée, notamment au titre du préjudice moral.
Elle a ainsi reconnu que le recours indemnitaire introduit dans le système juridique tchèque par l’amendement n o 160/2006 à la loi n o 82/1998 pouvait être considéré comme un recours effectif et accessible en matière de célérité du réexamen de la légalité de la détention au sens de l’article 5 § 4 (voir Knebl c. République tchèque , n o 20157/05, §§ 101-105, 28 octobre 2010). Force est de constater que, en l’espèce, le requérant ne s’est pas prévalu de ce recours indemnitaire, bien que la Cour constitutionnelle l’y ait indirectement invité dans sa décision du 30 juin 2008 rendue au moment où le délai imparti par la loi n o 82/1998 était encore en cours. N’ayant donc pas usé de cette possibilité de demander une indemnisation au titre du non-respect de l’exigence de « bref délai », le requérant n’a pas satisfait la condition de l’épuisement des voies de recours internes prévue à l’article 35 § 1 de la Convention.
1.2. Quant à la question de savoir si la procédure sur son recours relevant de l’article 5 § 4 a offert au requérant des garanties adaptées à la nature de la privation de liberté en question et si elle lui a permis d’être effectivement entendu par le juge, la Cour se doit de constater que l’intéressé n’a pas soulevé ce grief dans son recours constitutionnel qui constitue à cet égard un recours effectif (voir Knebl précité, § 77). Il s’ensuit que ce grief doit être rejeté pour non-épuisement des voies de recours internes, en application de l’article 35 §§ 1 et 4 de la Convention. 1.3. Enfin, aucun élément en sa possession ne permet à la Cour de conclure que la mise en détention du requérant a été arbitraire ou qu’elle n’a pas été ordonnée conformément aux règles de procédure internes.
Il s’ensuit que ce grief doit être rejeté pour défaut manifeste de fondement, en application de l’article 35 §§ 3 a) et 4 de la Convention. 2. En deuxième lieu, le requérant se plaint de ne pas avoir pu consulter le dossier avant qu’il ne soit décidé, le 25 février 2008, de son recours contre la décision du procureur de le maintenir en détention datée du 9 janvier 2008. En l’état actuel du dossier, la Cour ne s’estime pas en mesure de se prononcer sur la recevabilité de ce grief et juge nécessaire de communiquer cette partie de la requête au gouvernement défendeur conformément à l’article 54 § 2 b) de son règlement. 3. Le requérant dénonce ensuite les défaillances de la procédure portant sur sa demande d’élargissement datée du 21 janvier 2008. 3.1.
Pour ce qui est du grief tiré de la durée de cette procédure, examiné à la lumière de l’exigence de « bref délai » au sens de l’article 5 § 4 de la Convention, la Cour se doit de constater que le requérant n’a pas fait usage du recours indemnitaire prévu par la loi n o 82/1998 (voir Knebl précité, §§ 101-105). Il s’ensuit que ce grief doit être rejeté pour non-épuisement des voies de recours internes, en application de l’article 35 §§ 1 et 4 de la Convention. 3.2. Le requérant se plaint également du non-respect des principes de contradictoire et d’égalité des armes, en ce qu’il n’a pas pu consulter le dossier au moment opportun, qu’il ne s’est pas vu notifier le recours du procureur formé contre la décision du 15 février 2008 et que ce recours a été tranché en son absence.
En l’état actuel du dossier, la Cour ne s’estime pas en mesure de se prononcer sur la recevabilité de ce grief et juge nécessaire de communiquer cette partie de la requête au gouvernement défendeur conformément à l’article 54 § 2 b) de son règlement. 3.3. L’intéressé soutient en outre que les tribunaux ne se sont pas livrés à une analyse appropriée des motifs de détention et que leurs décisions sont arbitraires. Sur ce point, la Cour note que dans sa décision du 15 février 2008, le tribunal d’arrondissement a donné une suite favorable à la demande d’élargissement du requérant ; il n’apparaît donc pas probable que l’intéressé entend la contester devant la Cour.
Pour ce qui est des décisions du 26 mars 2008 et du 17 septembre 2008, compte tenu de l’ensemble des éléments en sa possession et dans la mesure où elle est compétente pour connaître des allégations formulées, la Cour ne relève aucune apparence de violation des droits et libertés garantis par l’article 5 de la Convention. Il s’ensuit que ce grief doit être rejeté pour défaut manifeste de fondement, en application de l’article 35 §§ 3 a) et 4 de la Convention. 4. Le requérant se plaint enfin des vices entachant la procédure portant sur sa demande d’élargissement du 13 octobre 2008. 4.1.
Il allègue d’abord que cette procédure n’a pas revêtu le caractère contradictoire en ce qu’il n’a pas pu consulter le dossier, qu’il n’a pas pu s’exprimer sur les arguments du procureur et sur les preuves invoquées pour justifier son maintien en détention, et qu’il n’a été entendu par aucun tribunal alors que sa dernière audition remontait au 7 mai 2008. En l’état actuel du dossier, la Cour ne s’estime pas en mesure de se prononcer sur la recevabilité de ce grief et juge nécessaire de communiquer cette partie de la requête au gouvernement défendeur conformément à l’article 54 § 2 b) de son règlement. 4.2. L’intéressé dénonce également le non-respect, dans ladite procédure, de l’exigence de « bref délai » au sens de l’article 5 § 4 de la Convention.
A cet égard, la Cour relève que le requérant n’a pas introduit un recours indemnitaire prévu par la loi n o 82/1998 (voir Knebl précité, §§ 101-105). Il s’ensuit que ce grief doit être rejeté pour non-épuisement des voies de recours internes, en application de l’article 35 §§ 1 et 4 de la Convention. Par ces motifs, la Cour, à l’unanimité, Ajourne l’examen des griefs du requérant tirés de l’article 5 § 4 en raison de l’impossibilité d’avoir accès au dossier d’enquête, du manquement aux principes d’égalité des armes et de contradictoire, ainsi que de l’absence de son audition ; Déclare la requête irrecevable pour le surplus. Claudia Westerdiek Dean Spielmann Greffière Président