TYKVA c. RÉPUBLIQUE TCHÈQUE
- Instanță
- CtEDO
- Concluzie
- Partiellement irrecevable
TYKVA c. RÉPUBLIQUE TCHÈQUE (CtEDO, 2011)
SECȚIUNEA A CINCEA DECIZIE Cerere nr 21617/10 Libor TYKVA împotriva Republicii Cehe Curtea Europeană a Drepturilor Omului (secțiunea a cincea), care are loc la 4 octombrie 2011 într-o Cameră compusă din Dean Spielmann, președintele Elisabet Fura, Karel Jungwiert, Boštjan M. Zupančič, Mark Villiger, Isabelle Berro-Lefevre, Angelika Nußberger, judecători și Claudia Westerdiek, graffière de secțiune; Având în vedere cererea menționată mai sus formulată la 15 martie 2010, După ce a deliberat, face următoarea decizie DE FAPT Reclamantul, dl Libor Tykva, este un resortisant ceh, născut în 1965 și rezident la Česká Lípa. El este reprezentat în fața Curții de către J. Klofáč, avocat în barou ceh. Circumstanțele din speță Faptele cauzei, astfel cum au fost prezentate de solicitant, pot fi rezumate după cum urmează: în decembrie 2008, reclamantul a fost acuzat în mod oficial de tentativă de crimă. În faza pregătitoare a procedurii, el a trecut la mărturisire; apoi s-a bazat pe dreptul său de a-și păstra tăcerea. Prin hotărârea din 13 ianuarie 2009, tribunalul regional al d mailului Labem l-a recunoscut pe reclamant vinovat și l-a condamnat la 12 ani de închisoare. El s-a bazat pe mărturisirea lui .. ..pe depozițiile victimelor și ale martorilor, precum și pe rapoarte medicale și alte mijloace de probă. La 17 martie 2009, Curtea Supremă de la Praga a respins apelurile reclamantului și ale procurorului districtual, considerând că procedura anterioară nu era afectată de vicii și că starea faptelor fusese stabilită în mod corespunzător și subscrie, de asemenea, la calificarea juridică reținută de instanță, respingând teza reclamantului pe motiv că a fost vorba despre bătăi și răni cauzate de neglijență. În iunie 2009, reclamantul s-a ocupat de casare și, pe baza articolelor 265a alineatul (1) și 265b alineatul (1) litera (g) din Codul de procedură penală (denumit în continuare CPP), a pus sub semnul întrebării calificarea juridică a dreptului de proprietate prin înștiințarea faptului că nu a avut intenția de a comite o crimă. La 12 august 2009, Curtea Supremă a declarat recursul în casație eligibil în conformitate cu art. 265 alineatul (1) și art. 2 litera (h) din CPP, dar l-a respins ca fiind în mod vădit nefondat în temeiul articolului 265 alineatul (1) litera (e). În primul rând, aceasta a considerat că o parte din recursul în cassation nu se baza într-adevăr pe motivele de casare prevăzute la art. 265b alineatul (1) litera (g) din CPP invocat de solicitant, deoarece acesta din urmă nu viza decât revizuirea punctelor de fapt. În ceea ce privește partea recursului întemeiat pe singurul motiv de casare invocat în mod valabil, și anume cel referitor la gradul de inculpat, aceaceasta a fost considerată în mod vădit nefondată. Hotărârea a fost notificată avocatului reclamantului la 14 septembrie 2009, la 12 noiembrie 2009, reclamantul a formulat o acțiune constituțională împotriva deciziilor Tribunalului Regional și ale Înaltei Curți. Invocând dreptul la un proces echitabil, s-a plâns de încălcarea principiului egalității părților, în măsura în care autoritățile naționale nu ar fi căutat elementele la descărcarea sa de gestiune, precum și de nerespectarea principiilor beneficiului îndoielii și al inocenței. La 27 noiembrie 2009, Curtea Constituțională a declarat acțiunea inadmisibilă pentru întârziere. 182/1993 se referea în special la recursul în casare formulat în temeiul articolului 237 alineatul (1) litera (c) din Codul de procedură civilă, admis numai atunci când Curtea Supremă ajunge la concluzia că importanța juridică crucială a deciziei contestate Prin urmare, această dispoziție constituia o excepție de la regula conform căreia reclamantul trebuie să își dirijeze întotdeauna acțiunea constituțională împotriva deciziei pe ultima cale de atac. În opinia Curții, un reclamant nu poate formula, într-adevăr, acțiunea constituțională numai împotriva deciziei anterioare celei privind recursul, fără a contesta concluzia cu privire la inadmisibilitatea recursului respectiv prin intermediul căreia decizia în recurs fusese examinată pe fond (și anume decizia de respingere a acțiunii extraordinare, de exemplu, pentru neatenție vădită de temei). Prin urmare, în cazul în care recursul în Casație este respins ca fiind în mod vădit nefondat în temeiul articolului 265 alineatul (1) litera (e) din CPP, o astfel de respingere nu intră sub incidența puterii discreționare a Curții Supreme, iar beneficiul articolului 72 alineatul (4) din Legea nr. 182/1993 (care permitea introducerea acțiunii constituționale împotriva deciziei în apel numai după notificarea deciziei cu privire la recurs) nu se aplică. În aceste condiții, acțiunea constituțională a reclamantului era în afara termenului, întrucât acest termen a început să curgă de la notificarea hotărârii cu privire la Curtea Supremă. Curtea Constituțională a adăugat că, în cazul în care reclamantul considera că decizia Curții Supreme îi încălca drepturile, ar fi trebuit să-l acuze în micul său recurs constituțional, ceea ce nu ar fi făcut. având în vedere că nu există niciun motiv legal de casare n . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . Republica Cehă 35836/05, §§ 12-31, 12 octombrie 2010).În plus, prin Decizia nr. III. ÚS 501/04 din 3 martie 2005, Curtea Constituțională a anulat hotărârea pronunțată în apel, lăsând în același timp în vigoare decizia Curții Supreme de a respinge recursul în casare a celui în cauză ca vădit nefondat, împotriva căruia a fost condusă și acțiunea constituțională. Curtea a indicat în această privință că faptul de a lăsa decizia în vigoare nu ar putea avea niciun impact negativ asupra poziției juridice a persoanei în cauză. (1) Pe teren de la art. 6 alineatul (1) din Convenție, reclamantul contestă decizia Curții Constituționale de respingere a acțiunii sale constituționale pentru întârziere, și anume că nu putea prevedea modul în care Curtea Supremă va decide recursul său în casare. În acest sens, el denunță o jurisprudență divergentă a Curții Constituționale. 2. Invocând dreptul la un proces echitabil, recurentul susține că, din lipsă de a fi auzit un martor cheie și de a aprecia dovezile într-un mod complex și conștiincios, tribunalele nu au demonstrat în mod corespunzător că a avut intenția de a comite o crimă. ÎN Orice persoană are dreptul ca cauza sa să fie ascultată în mod echitabil (...) de o instanță (...) care va decide (...) dacă orice acuzație în materie penală îndreptată împotriva ei. (...) 1. Reclamantul se plânge de lipsa accesului la Curtea Constituțională în măsura în care aceasta și-a respins acțiunea constituțională pentru întârziere. În stadiul actual al dosarului, Curtea nu este în măsură să se pronunțe cu privire la admisibilitatea acestui litigiu și consideră necesar să comunice această parte a cererii guvernului pârât în conformitate cu art. 54 alineatul (3) litera (b) din Regulamentul său de procedură. (2) Reclamantul denunță, de asemenea, procedura, întrucât instanțele nu dispuneau de suficiente dovezi care să ateste intenția sa de a comite o crimă. Curtea constată că, în majoritatea cazurilor, recurentul reiterează în fața sa obiecțiile care au făcut deja obiectul unei examinări de către instanțele naționale. În acest context, Comisia ia notă că: în special în atribuiile sale de a înlocui propria sa apreciere a faptelor și a probelor cu cea a instanelor interne, căreia îi revine, în principiu, sarcina de a cântări elementele colectate de acestea. Sarcina Curții este de a verifica dacă procedura în litigiu examinată în ansamblul său, inclusiv modul de administrare a probelor, a acoperit caracterul echitabil (G.B. Franța, nr. 44659/98, § 59, CEDH 2001-X). În urma examinării documentelor prezentate de solicitant, Curtea constată că aceasta continuă să nege intenția sa de a comite o crimă și de a contesta concluziile instanțelor naționale. Aceștia au fost declarați vinovați pe baza unui set de elemente de probă pe care le-au considerat suficiente, colectate în cursul procesului de luare a deciziilor și discutate în mod public și contradictoriu în cadrul audierilor publice. Nu reiese din dosarul pe care l-am solicitat la audierea martorului-cheie care se poate pronunța cu privire la problema de intenție În orice caz, această chestiune a făcut obiectul unei examinări aprofundate de către instanțele care au respins teza reclamantului. Prin urmare, Curtea consideră că, în ansamblul său, procedura în litigiu era conformă cu drepturile protejate de convenție și nu poate fi considerată inechitabilă. Prin urmare, rezultă că această parte a cererii este în mod evident greșit întemeiată și trebuie respinsă în conformitate cu art. 35 alineatul (3) litera (a) și cu art. 4 din convenție. Prin aceste motive, Curtea, în unanimitate, amână examinarea Õ reclamantului întemeiat pe dreptul de acces la Curtea Constituțională Declară cererea inadmisibilă pentru surplus. Claudia Westerdiek Dean Spielmann Prezident