Reclamantul, dna Maria Elisabeth Puricel, este un cetățen român care s-a născut în 1919 și locuiește în Anglikon, Elveția. A fost reprezentată în fața Curții de către dl V. Puricel, un avocat practicant în Anglikon. Guvernul român (“Guvernul”) a fost reprezentat de agentul lor, dl Răzvan Horațiu Radu, al Ministerului Afacerilor Externe. Faptele cazului, astfel cum au fost prezentate de părți, pot fi rezumate după cum urmează. Dna Puricel a practicat ca avocată în România până la 7 martie 1974, când s-a retras pe motiv de a ajunge la vârsta pensionabilă. A primit pensia de la Fondul Avocaților de Asigurare (LIF) lunar până în 1989, când a decis să părăsească țara și să meargă în Germania. În conformitate cu legislația națională în vigoare în acel moment (Legea nr. 3/1977 și Decretul nr. 251/1978), cei care au părăsit țara au fost obligați să renunțe la drepturile sociale și politice conferite de statul român. Reclamantul și-a renunțat astfel drepturile de pensie în timp ce ea și-a renunțat la naționalitatea română. În consecință, prin decizia din 27 iulie 1989, LIF a suspendat plata drepturilor de pensie ale reclamantului din cauza faptului că era pe cale să se mute în străinătate și a renunțat la naționalitatea românească. La o dată neespecificată, reclamantul s-a mutat în Elveția, unde locuiește în prezent. La cererea sa, la 7 decembrie 2001, Consulatul României de la Bonn a acordat cetățeniei române solicitante. Legislația României aplicabilă evaluării drepturilor de pensie, Legea nr. 3/1977 care reglementează sistemul național de pensii și Decretul-Lege nr. 251/1978 privind sistemul de pensii al avocaților, au fost abrogate la 1 aprilie 2001 și, respectiv, la 28 mai 2001, atunci când Legea de modificare nr. 19/2000 și Statutul Fondului de Asigurare al Avocaților au fost adoptate. Noile reglementări au eliminat cetățenia românească și criteriile de reședință din condițiile decisive pentru plata unei pensii. La 1 decembrie 2001, reclamantul și-a depus cererea de reluare a plăților de pensii, care a fost înregistrată în mod corespunzător de către LIF la 14 ianuarie 2002. La 26 iunie 2002, LIF a permis cererea menționată și a acordat reclamantului plata pensiei sale, începând cu 1 decembrie 2001, după cum a fost solicitat. La 16 august 2002, reclamantul a contestat această decizie, susținând că avea dreptul retroactiv la o pensie, care ar trebui calculată și actualizată pentru ultimii trei ani (începând din 1999, trei ani fiind perioada generală de întrerupere a cererilor pecuniare). Pensiunea a fost calculată începând cu 1 iunie 2001, data în care noua legislație a devenit aplicabilă cazului reclamantului. Raționarea prezentată de FII în respingerea cererilor din 1999 până la 1 iunie 2001 a fost că legislația în vigoare până la 28 mai 2001 nu prevedea plata pensiilor persoanelor care nu au avut cetățenie română și/sau nu au rezistat în România. Odată ce noua legislație a intrat în vigoare, la 28 mai 2001, criteriile de naționalitate și/sau de reședință pentru dreptul unei persoane la plată a unei pensii au fost eliminate. În plus, art. 76 din Statutul FII prevedea că plățile de pensii să relueze, la cerere, luna următoare lumii în care se încetează solul pentru suspendare. Având în vedere intrarea în vigoare a Statutului, plata pensiei reclamantului ar deveni operativă la 1 iunie 2001. Pensiunea reclamantului a fost calculată și actualizată în conformitate cu Lex specialis, Legea nr. 19/2000. La 10 decembrie 2002, ea a modificat cererea de a susține că a devenit dreptul la dreptul de pensie la 1 ianuarie 1990. Ea a susținut că renunțarea la cetățenie și reședință română și, implicit, plata pensiei sale, au fost determinate exclusiv de legislația neloială în vigoare în cursul regimului comunist. Începând cu 1 ianuarie 1990, legislația s-a scurs, prin urmare, suspendarea drepturilor sale ar trebui considerată ca fiind încheiată și plățile reînnoite ca drept. În sprijinul acestei afirmații, ea a invocat, de asemenea, art. 8 din Statut, susținând că drepturile de pensie ale avocaților nu sunt supuse unei prescripții negative. În consecință, afirmațiile pecuniare nu au fost limitate la timp, perioada generală de întrerupere a trei ani fiind inaplicabilă. Reclamantul a contestat, de asemenea, metoda de recalculare a pensiei în sensul că ea a considerat că reajustarea ar fi trebuit făcută pe baza ratei inflației și nu în conformitate cu metodele specifice prevăzute în lex specialis nr. 19/2000. În plus, reclamantul s-a plâns că, din iunie până în decembrie 2001, a trebuit să plătească impozite asupra veniturilor sale noi stabilite, chiar dacă, deoarece nu a rezistat în România, nu era contribuabilă în sensul legii relevante, OG nr. 73/1999 și în temeiul Legii nr. 29/2002 și Legii nr. 60/1994 pentru evitarea dublei impozite. În consecință, ea solicită rambursarea fondului dedus ca impozit din veniturile sale de pensie. La 24 iunie 2003, județul de București a respins cererile sale, susținând decizia și raționamentul LIF. Prezenta afirmație a reclamantului cu privire la expirarea legislației aplicabile după căderea regimului comunist, adică Legea nr. 3/1977 și Decretul nr. 251/1978, a fost respins de către instanță, care a susținut că legislația menționată anterior a fost abrogată oficial odată ce noua Lege a pensiilor nr. 19/2000 și statutul FIL a intrat în vigoare, și anume, la 1 aprilie 2001 și, respectiv, la 28 mai 2001. Prin urmare, aplicarea principiului timpus regit actum și în măsura în care reclamantul nu a respectat condițiile legale ( cetățenie română și/sau reședință), instanța de primă instanție a considerat că reclamantul nu a demonstrat că are dreptul substanțial de a primi o pensie pentru perioada de timp în cauză. În ceea ce privește afirmațiile sale privind reajustarea pensiilor, instanța a susținut că, atâta timp cât există o lex specialis care stabilește o metodă specifică de ajustare a sumelor tuturor pensiilor (recorelare), principiile generale de ajustare a cererilor pecuniare în conformitate cu rata inflației nu ar putea fi luate în considerare. În plus, instanța a susținut că reclamantul a fost supus impozitului român atâta timp cât ea a obținut veniturile în cauză în România și nu a dovedit că plătește taxe într-o altă țară. 10. Reclamantul a depus un recurs la punctele de drept la Curtea de Apel din București. Ea a contestat raționamentul instanței de jos, susținând că drepturile sale de pensie au fost recunoscute prima dată în 1974 și nu au încetat niciodată să existe, în ciuda schimbărilor de naționalitate și de reședință și în ciuda faptului că bucuria de aceste drepturi a fost interferată cu începând din 1989. În consecință, suspendarea plății pensiei ei a trebuit să fie considerată drept un act nedrept care ar fi trebuit să se fi încheiat odată ce regimul comunist a căzut. 11. Prin decizia renduă la 10 februarie 2004, instanța a respins recursul. Deoarece statutul LIF de eliminare a cetățeniei și/sau a cerinței de reședință a intrat în vigoare la 28 mai 2001, nu a fost decât din luna următoare, în conformitate cu art. 76, că reclamantul are dreptul să relueze plata pensiei sale. În măsura în care legislația aplicabilă înainte de 28 mai 2001 prevedea că cetățenia și/sau reședința românească sunt o condiție obligatorie și decisivă pentru plățile de pensii, reclamantul nu a dovedit că este eligibilă pentru plata unei pensii în ceea ce privește perioada anterioară. 12. a) Legea nr. 3/1977 privind sistemul de pensii și alte drepturi de securitate socială și asistență au intrat în vigoare la 1 iulie 1977; a fost abrogată la 1 aprilie 2001, după intrarea în vigoare a noului „lege de pensie” 19/2000. Secțiunea 1 a afirmat că fiecare cetățean român care lucrase pentru acest sistem are dreptul la drepturile de pensie. b) Decretul nr. 251/1978 privind sistemul de pensii al avocaților și alte drepturi de securitate socială relevante au intrat în vigoare la 14 iulie 1978 și a fost abrogată la 28 mai 2001. art. 49 prevede ca plata pensiei și a tuturor celorlalte drepturi relevante să fie suspendată atâta timp cât persoana pensionată are șederea sa stabilită într-o țară străină. c) Statutul Fondului de Asigurare al Avocaților a intrat în vigoare la 28 mai 2001; art. 78 prevede că plata pensiilor suspendate va fi reluată la cerere, începând cu prima zi a lunii următoare lunii în care motivul pentru suspendare a încetat să existe. art. 8 din Statut prevede că drepturile avocaților de securitate socială nu sunt supuse prescripției negative. 13. art. 69 din Convenția privind securitatea socială a Organizației Internaționale a Muncii din 1952 („Convenția OIM din 1952”) prevede că beneficiile pentru care o persoană protejată ar avea dreptul în alt mod în conformitate cu Convenția OIM din 1952 (inclusiv prestațiile de vârstă de vârstă de vârstă de vârstă de vârstă de vârstă de vârstă de vârstă de vârstă de vârstă de , pot fi suspendate, în întreg sau în parte, de legislația națională, atâta timp cât persoana în cauză este absentă din teritoriul statului în cauză. art. 68 din Codul european de securitate socială din 1964 și art. 74 alineatul (1) litera (f) din Codul european de securitate socială din 1990 (revizuit).
1.The applicant, Ms Maria Elisabeth Puricel, is a Romanian national who was born in 1919 and lives in Anglikon, Switzerland. She was represented before the Court by Mr V. Puricel, a lawyer practising in Anglikon. The Romanian Government (“the Government”) were represented by their Agent, Mr. Răzvan Horațiu Radu, of the Ministry of Foreign Affairs. 2. The facts of the case, as submitted by the parties, may be summarised as follows. 3. Ms Puricel practised as a lawyer in Romania until 7 March 1974, when she retired on the ground of having reached pensionable age. She received her pension from the Lawyers’ Insurance Fund (LIF) on a monthly basis until 1989, when she decided to leave the country and go to Germany. Pursuant to the national legislation in force at that time (Law no. 3/1977 and Decree no. 251/1978), those who left the country were compelled to give up the social and political rights conferred on them by the Romanian State. The applicant had thus renounced her pension rights while she also gave up her Romanian nationality. Consequently, by a decision of 27 July 1989, the LIF suspended the payment of the applicant’s pension rights on the grounds that she was about to move abroad and had given up her Romanian nationality. 4. On an unspecified date the applicant moved to Switzerland, where she resides at present. Upon her request, on 7 December 2001 the Romanian Consulate in Bonn granted the applicant Romanian citizenship. 5. The Romanian legislation applicable to the assessment of pension entitlements, Law no. 3/1977 regulating the national pension system and Decree-Law no. 251/1978 regarding the lawyers’ pension system, were repealed on 1 April 2001 and on 28 May 2001 respectively, when the amending Law no. 19/2000 and the Statute of the Lawyers’ Insurance Fund were respectively adopted. The new regulations removed the Romanian nationality and residence criteria from the conditions decisive for the payment of a pension. 6. On 1 December 2001 the applicant lodged her application for the resumption of pension payments, which was registered in due form by the LIF on 14 January 2002. On 26 June 2002 the LIF allowed the above-mentioned application and granted the applicant the payment of her pension, starting from 1 December 2001, as requested. 7. On 16 August 2002 the applicant contested this decision, claiming that she had retroactive entitlement to a pension, which should be calculated and updated for the previous three years (starting from 1999, three years being the general cut-off period for pecuniary claims). The LIF gave a decision on 18 September 2002 allowing the claims in part. The pension was calculated as of 1 June 2001, the reference date when the new legislation became applicable to the applicant’s case. The reasoning put forward by the LIF in rejecting the claims from 1999 to 1 June 2001 was that the legislation in force until 28 May 2001 had not provided for payment of pensions to persons who did not have Romanian citizenship and/or did not reside in Romania. Once the new legislation had come into force, on 28 May 2001, the nationality and/or residence criteria for a person’s entitlement to payment of a pension had been removed. Furthermore, Article 76 of the Statute of the LIF prescribed that pension payments were to resume, on request, the month following the month when the ground for their suspension ceased. Taking into account the entry into force of the Statute, the payment of the applicant’s pension would become operative as of 1 June 2001. The applicant’s pension was calculated and updated in accordance with the lex specialis, Law no. 19/2000. 8. The applicant contested this decision before the Bucharest County Court on 15 October 2002. On 10 December 2002, she amended her request to claim that she had become entitled to her pension rights on 1 January 1990. She argued that her renunciation of Romanian nationality and residence, and implicitly the payment of her pension, had been determined exclusively by the unfair legislation in force during the communist regime. From 1 January 1990, that legislation had lapsed, hence the suspension of her rights should be considered to have terminated and the payments resumed as of right. In support of this claim, she also invoked Article 8 of the Statute, asserting that lawyers’ pension rights were not subject to negative prescription. Consequently, her pecuniary claims were not timebarred, the general cut-off period of three years being inapplicable. The applicant also contested the LIF’s method of recalculating her pension in that she considered that the readjustment should have been made on the basis of the inflation rate and not in accordance with the specific methods stipulated in the pension lex specialis no. 19/2000. Furthermore, the applicant also complained that from June until December 2001 she had had to pay taxes on her newly set income, even though, as she did not reside in Romania, she was not a taxpayer within the meaning of the relevant law, OG no. 73/1999 and under Law no. 29/2002 and Law 60/1994 for avoiding double taxation. Consequently, she requested reimbursement of the money deducted as tax from her pension revenue. 9. On 24 June 2003, the Bucharest County Court dismissed her claims, upholding the LIF’s decision and reasoning. The applicant’s submission regarding the lapse of the applicable legislation after the fall of the communist regime, that is, Law no. 3/1977 and Decree no. 251/1978, was rejected by the court, which held that the above-mentioned legislation had been officially repealed once the new pension Law no. 19/2000 and the Statute of the LIF had come into force, namely, on 1 April 2001 and 28 May 2001 respectively. Therefore, applying the tempus regit actum principle and in so far as the applicant had not complied with the statutory conditions (Romanian citizenship and/or residence), the first-instance court considered that the applicant had not proved that she had a substantive right to receive a pension for the period of time in question. With regard to her claims concerning the pension readjustment, the court held that as long as there was a lex specialis establishing a specific method of adjusting the amounts of all pensions (recorelare), the general principles of adjusting pecuniary claims in line with the inflation rate could not be taken into consideration. The courts further held that the applicant was subject to Romanian taxation as long as she had obtained the income in question in Romania and had not proved that she was actually paying taxes in another country. 10. The applicant filed an appeal on points of law with the Bucharest Court of Appeal. She challenged the lower court’s reasoning, asserting that her pension rights had first been acknowledged in 1974 and had never ceased to exist, despite the changes in her nationality and residence and despite the fact that her enjoyment of those rights had been interfered with from 1989 onwards. Consequently, the suspension of the payment of her pension had to be considered as a wrongful act that should have terminated once the communist regime had fallen. 11. By a decision rendered on 10 February 2004, the court dismissed the appeal. It held that since the LIF’s Statute removing the citizenship and/or residence requirement had come into force on 28 May 2001, it was only from the next month, in accordance with Article 76, that the applicant was entitled to have the payment of her pension resumed. In so far as the applicable legislation before 28 May 2001 had provided that Romanian nationality and/or residence was a mandatory and decisive condition for pension payments, the applicant had not proved that she was eligible for payment of a pension in respect of the earlier period. 12. a) Law no. 3/1977 regarding the pension system and other social security rights and assistance came into force on 1 July 1977; it was repealed on 1 April 2001, once the new “pension law” no. 19/2000 came into force. Section 1 stated that every Romanian citizen who had worked for the system was entitled to pension rights. b) Decree no. 251/1978 regarding the lawyers’ pension system and other relevant social-security rights came into force on 14 July 1978, and was repealed on 28 May 2001. Article 49 provided that payment of the pension and all other relevant rights would be suspended as long as the retired person had his/her residence established in a foreign country. c) The Lawyers’ Insurance Fund Statute came into force on 28 May 2001; Article 78 stipulates that payment of suspended pensions will be resumed on request, starting on the first day of the month following the month in which the ground for the suspension ceased to exist. Article 8 of the Statute provides that lawyers’ social-security rights are not subject to negative prescription. 13. Article 69 of the 1952 International Labour Organisation’s Social Security (Minimum Standards) Convention 1952 (“the 1952 ILO Convention”) provides that benefits to which a protected person would otherwise be entitled in compliance with the 1952 ILO Convention (including old age benefits) may be suspended, in whole or in part, by national law as long as the person concerned is absent from the territory of the State concerned. The above provision is echoed in Article 68 of the 1964 European Code of Social Security and Article 74(1)(f) of the 1990 European Code of Social Security (Revised).