CtEDO 14.06.2011 Auto

PURICEL v. ROMANIA

RESPONDENT
ROU
HOTĂRÂRE
14.06.2011
Pe scurt
Instanță
CtEDO
Concluzie
Inadmissible
RĂSFOIEȘTE: CtEDO · 2011
DESCARCĂ: PDF · DOCX
Citează această cauză
PURICEL v. ROMANIA (CtEDO, 2011)
HUDOC · oficial

Reclamantul, dna Maria Elisabeth Puricel, este un cetățen român care s-a născut în 1919 și locuiește în Anglikon, Elveția. A fost reprezentată în fața Curții de către dl V. Puricel, un avocat practicant în Anglikon. Guvernul român (“Guvernul”) a fost reprezentat de agentul lor, dl Răzvan Horațiu Radu, al Ministerului Afacerilor Externe. Faptele cazului, astfel cum au fost prezentate de părți, pot fi rezumate după cum urmează. Dna Puricel a practicat ca avocată în România până la 7 martie 1974, când s-a retras pe motiv de a ajunge la vârsta pensionabilă. A primit pensia de la Fondul Avocaților de Asigurare (LIF) lunar până în 1989, când a decis să părăsească țara și să meargă în Germania. În conformitate cu legislația națională în vigoare în acel moment (Legea nr. 3/1977 și Decretul nr. 251/1978), cei care au părăsit țara au fost obligați să renunțe la drepturile sociale și politice conferite de statul român. Reclamantul și-a renunțat astfel drepturile de pensie în timp ce ea și-a renunțat la naționalitatea română. În consecință, prin decizia din 27 iulie 1989, LIF a suspendat plata drepturilor de pensie ale reclamantului din cauza faptului că era pe cale să se mute în străinătate și a renunțat la naționalitatea românească. La o dată neespecificată, reclamantul s-a mutat în Elveția, unde locuiește în prezent. La cererea sa, la 7 decembrie 2001, Consulatul României de la Bonn a acordat cetățeniei române solicitante. Legislația României aplicabilă evaluării drepturilor de pensie, Legea nr. 3/1977 care reglementează sistemul național de pensii și Decretul-Lege nr. 251/1978 privind sistemul de pensii al avocaților, au fost abrogate la 1 aprilie 2001 și, respectiv, la 28 mai 2001, atunci când Legea de modificare nr. 19/2000 și Statutul Fondului de Asigurare al Avocaților au fost adoptate. Noile reglementări au eliminat cetățenia românească și criteriile de reședință din condițiile decisive pentru plata unei pensii. La 1 decembrie 2001, reclamantul și-a depus cererea de reluare a plăților de pensii, care a fost înregistrată în mod corespunzător de către LIF la 14 ianuarie 2002. La 26 iunie 2002, LIF a permis cererea menționată și a acordat reclamantului plata pensiei sale, începând cu 1 decembrie 2001, după cum a fost solicitat. La 16 august 2002, reclamantul a contestat această decizie, susținând că avea dreptul retroactiv la o pensie, care ar trebui calculată și actualizată pentru ultimii trei ani (începând din 1999, trei ani fiind perioada generală de întrerupere a cererilor pecuniare). Pensiunea a fost calculată începând cu 1 iunie 2001, data în care noua legislație a devenit aplicabilă cazului reclamantului. Raționarea prezentată de FII în respingerea cererilor din 1999 până la 1 iunie 2001 a fost că legislația în vigoare până la 28 mai 2001 nu prevedea plata pensiilor persoanelor care nu au avut cetățenie română și/sau nu au rezistat în România. Odată ce noua legislație a intrat în vigoare, la 28 mai 2001, criteriile de naționalitate și/sau de reședință pentru dreptul unei persoane la plată a unei pensii au fost eliminate. În plus, art. 76 din Statutul FII prevedea că plățile de pensii să relueze, la cerere, luna următoare lumii în care se încetează solul pentru suspendare. Având în vedere intrarea în vigoare a Statutului, plata pensiei reclamantului ar deveni operativă la 1 iunie 2001. Pensiunea reclamantului a fost calculată și actualizată în conformitate cu Lex specialis, Legea nr. 19/2000. La 10 decembrie 2002, ea a modificat cererea de a susține că a devenit dreptul la dreptul de pensie la 1 ianuarie 1990. Ea a susținut că renunțarea la cetățenie și reședință română și, implicit, plata pensiei sale, au fost determinate exclusiv de legislația neloială în vigoare în cursul regimului comunist. Începând cu 1 ianuarie 1990, legislația s-a scurs, prin urmare, suspendarea drepturilor sale ar trebui considerată ca fiind încheiată și plățile reînnoite ca drept. În sprijinul acestei afirmații, ea a invocat, de asemenea, art. 8 din Statut, susținând că drepturile de pensie ale avocaților nu sunt supuse unei prescripții negative. În consecință, afirmațiile pecuniare nu au fost limitate la timp, perioada generală de întrerupere a trei ani fiind inaplicabilă. Reclamantul a contestat, de asemenea, metoda de recalculare a pensiei în sensul că ea a considerat că reajustarea ar fi trebuit făcută pe baza ratei inflației și nu în conformitate cu metodele specifice prevăzute în lex specialis nr. 19/2000. În plus, reclamantul s-a plâns că, din iunie până în decembrie 2001, a trebuit să plătească impozite asupra veniturilor sale noi stabilite, chiar dacă, deoarece nu a rezistat în România, nu era contribuabilă în sensul legii relevante, OG nr. 73/1999 și în temeiul Legii nr. 29/2002 și Legii nr. 60/1994 pentru evitarea dublei impozite. În consecință, ea solicită rambursarea fondului dedus ca impozit din veniturile sale de pensie. La 24 iunie 2003, județul de București a respins cererile sale, susținând decizia și raționamentul LIF. Prezenta afirmație a reclamantului cu privire la expirarea legislației aplicabile după căderea regimului comunist, adică Legea nr. 3/1977 și Decretul nr. 251/1978, a fost respins de către instanță, care a susținut că legislația menționată anterior a fost abrogată oficial odată ce noua Lege a pensiilor nr. 19/2000 și statutul FIL a intrat în vigoare, și anume, la 1 aprilie 2001 și, respectiv, la 28 mai 2001. Prin urmare, aplicarea principiului timpus regit actum și în măsura în care reclamantul nu a respectat condițiile legale ( cetățenie română și/sau reședință), instanța de primă instanție a considerat că reclamantul nu a demonstrat că are dreptul substanțial de a primi o pensie pentru perioada de timp în cauză. În ceea ce privește afirmațiile sale privind reajustarea pensiilor, instanța a susținut că, atâta timp cât există o lex specialis care stabilește o metodă specifică de ajustare a sumelor tuturor pensiilor (recorelare), principiile generale de ajustare a cererilor pecuniare în conformitate cu rata inflației nu ar putea fi luate în considerare. În plus, instanța a susținut că reclamantul a fost supus impozitului român atâta timp cât ea a obținut veniturile în cauză în România și nu a dovedit că plătește taxe într-o altă țară. 10. Reclamantul a depus un recurs la punctele de drept la Curtea de Apel din București. Ea a contestat raționamentul instanței de jos, susținând că drepturile sale de pensie au fost recunoscute prima dată în 1974 și nu au încetat niciodată să existe, în ciuda schimbărilor de naționalitate și de reședință și în ciuda faptului că bucuria de aceste drepturi a fost interferată cu începând din 1989. În consecință, suspendarea plății pensiei ei a trebuit să fie considerată drept un act nedrept care ar fi trebuit să se fi încheiat odată ce regimul comunist a căzut. 11. Prin decizia renduă la 10 februarie 2004, instanța a respins recursul. Deoarece statutul LIF de eliminare a cetățeniei și/sau a cerinței de reședință a intrat în vigoare la 28 mai 2001, nu a fost decât din luna următoare, în conformitate cu art. 76, că reclamantul are dreptul să relueze plata pensiei sale. În măsura în care legislația aplicabilă înainte de 28 mai 2001 prevedea că cetățenia și/sau reședința românească sunt o condiție obligatorie și decisivă pentru plățile de pensii, reclamantul nu a dovedit că este eligibilă pentru plata unei pensii în ceea ce privește perioada anterioară. 12. a) Legea nr. 3/1977 privind sistemul de pensii și alte drepturi de securitate socială și asistență au intrat în vigoare la 1 iulie 1977; a fost abrogată la 1 aprilie 2001, după intrarea în vigoare a noului „lege de pensie” 19/2000. Secțiunea 1 a afirmat că fiecare cetățean român care lucrase pentru acest sistem are dreptul la drepturile de pensie. b) Decretul nr. 251/1978 privind sistemul de pensii al avocaților și alte drepturi de securitate socială relevante au intrat în vigoare la 14 iulie 1978 și a fost abrogată la 28 mai 2001. art. 49 prevede ca plata pensiei și a tuturor celorlalte drepturi relevante să fie suspendată atâta timp cât persoana pensionată are șederea sa stabilită într-o țară străină. c) Statutul Fondului de Asigurare al Avocaților a intrat în vigoare la 28 mai 2001; art. 78 prevede că plata pensiilor suspendate va fi reluată la cerere, începând cu prima zi a lunii următoare lunii în care motivul pentru suspendare a încetat să existe. art. 8 din Statut prevede că drepturile avocaților de securitate socială nu sunt supuse prescripției negative. 13. art. 69 din Convenția privind securitatea socială a Organizației Internaționale a Muncii din 1952 („Convenția OIM din 1952”) prevede că beneficiile pentru care o persoană protejată ar avea dreptul în alt mod în conformitate cu Convenția OIM din 1952 (inclusiv prestațiile de vârstă de vârstă de vârstă de vârstă de vârstă de vârstă de vârstă de vârstă de vârstă de vârstă de , pot fi suspendate, în întreg sau în parte, de legislația națională, atâta timp cât persoana în cauză este absentă din teritoriul statului în cauză. art. 68 din Codul european de securitate socială din 1964 și art. 74 alineatul (1) litera (f) din Codul european de securitate socială din 1990 (revizuit).

§ Cauze similare

Grupate prin similitudine semantică

5 cauze
Sursă