AFFAIRE RIVERA ET DI BONAVENTURA c. ITALIE

RESPONDENT

ITA

HOTĂRÂRE

14.06.2011

Pe scurt

Instanță: CtEDO
Concluzie: Violation de P1-1

RĂSFOIEȘTE: CtEDO · 2011
DESCARCĂ: PDF · DOCX 🔒 Pro

Citează această cauză

AFFAIRE RIVERA ET DI BONAVENTURA c. ITALIE (CtEDO, 2011)

HUDOC · oficial

SECȚIUNEA A DOUA CAUZA RIVERA ȘI DI BONAVENTURA c. ITALIA (solicitarea nr. 63869/00) HOTĂRÂREA STRASBURG 14 iunie 2011 DEFINIF 14/09/2011 Această hotărâre a devenit definitivă în temeiul articolului 44 alineatul (2) din Convenție. El poate fi supus unor modificări de formă. În cauza Rivera și di Bonaventura c. Italia, Curtea Europeană a Drepturilor Omului (AII secțiunea), care se află într-o cameră compusă din Francoise Tulkens, președinte, Danutė Jočienė, David Thór Björgvinsson, Dragoljub Popović, András Sajó, Ișul Karakaș, Guido Raimondi, judecători, și de Stanley Naismith, grefier de secțiune, După ce a deliberat în camera Consiliului la 24 mai 2011, Rend la hotărârea pe care o avem aici, adoptată la această dată judiciară La originea cauzei se găsește o cerere (n 63869/00) îndreptat împotriva Republicii Italiene și dintre care doi resortisanți ai acestui stat, domnul Francesco Rivera și domnul Violenda Di Bonaventura, au sesizat Curtea la 14 noiembrie 1998 în temeiul articolului 34 din Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale ( Dl Rossi, avocat în cadrul companiei Aquila. Guvernul italian (atîlcul) a fost reprezentat, de agenții săi, de domnii U. Leanza și I.M. Braguglia, E. Spatafora, și de co-agenții săi, dl Crisafolli și dl Lettieri. Reclamanții susțineau o încălcare nejustificată a dreptului lor la respectarea proprietăților lor. Prin decizia din 23 septembrie 2004, Curtea a declarat cererea admisibilă. În urma recompoziției secțiunilor, cauza a fost atribuită celei de-a doua secțiuni a Curții. ÎN FAVOAREA CIRCONSTANȚELOR DE L În ianuarie 1980, municipiul L Ei susțineau că ocupația terenului era ilegală pe motiv că aceasta nu a fost autorizată. Reclamanții considerau că, în urma încheierii lucrării publice, nu le era posibil să solicite restituirea terenului în cauză, ci numai daunele-interese. Reclamanții solicitau o sumă corespunzătoare valorii de piață a terenului. 11. Prin hotărârea din 18 octombrie 1995, Tribunalul a declarat că reclamanții trebuiau să se considere privați de terenul lor în ianuarie 1981, data la care a fost executată activitatea publică. Tribunalul a condamnat municipalitatea din L aquila să plătească reclamanților suma de 8 040 000 de lire italiene (ITL) (aproximativ 4 152,31 EUR (EUR)), indexată începând cu 1 ianuarie 1981. 12. 1997 municipalitatea interjeta recurs la hotărârea instanței în fața tribunalului judecătoresc din L 2005, Curtea de apel a acceptat recursul municipiului și a redus valoarea despăgubirii. Aceasta a condamnat municipalitatea să plătească reclamanților suma de 5 717 EUR care urmează să fie indexată începând cu anul 2000. JUSTIȚIA ȘI PRACTICA INTERNE PERTINENTE 15. Dreptul intern relevant este descris în Hotărârea Guiso Gallisay c. Italia (satisfacție echitabilă) [GC], nr. 58858/00, 22 decembrie 2009). ÎN JUSTIȚIE PRIVIND VIOLAȚIA ALOCATĂ DE LA ARTICOLUL 1 DIN PROTOCOLUL NR. 1 AL CONVENȚIEI TEZE A P Ă R Ț I 16. Guvernul observă că, în acest caz, este vorba despre o ocupație de teren în cadrul unei proceduri administrative bazate pe o declarație de interes public. Cu toate acestea, el admite că procedura de expropriere nu a fost pusă în aplicare în condițiile prevăzute de lege, în măsura în care nu a fost adoptat niciun decret de expropriere. În primul rând, ar exista utilitate publică, ceea ce nu a fost pus în discuție de instanțele naționale. în al doilea rând, privarea bunurilor astfel cum rezultă din expropriere indirectă ar fi prevăzută de lege 17. Potrivit guvernului, principiul exproprierii indirecte trebuie considerat ca făcând parte din dreptul pozitiv de a se baza, cel târziu, pe hotărârea Curții de Casație nr. 1464 din 1983. Jurisprudența ulterioară ar fi confirmat acest principiu și ar fi precizat anumite aspecte ale aplicării sale și, în plus, acest principiu ar fi fost recunoscut prin Legea nr. 458 din 27. octombrie 1988 și prin Legea bugetară nr. 662 din 1996. Guvernul concluzionează că, începând din 1983, normele privind exproprierea indirectă erau perfect previzibile, clare și accesibile tuturor proprietarilor. Cu toate acestea, având în vedere faptul că terenul a fost transformat ireversibil prin construirea unei lucrări de utilitate publică, restituirea sa nu mai este posibilă. 18. Guvernul definește exproprierea indirectă ca rezultat al interpretării sistematice de către judecătorii principiilor existente, care urmăresc să garanteze că interesul general îl depășește pe cel al particularilor atunci când lucrarea publică a fost realizată (transformarea terenului) și că acesta răspunde interesului public. În ceea ce privește cerința de a asigura un echilibru corect între sacrificiul impus persoanelor fizice și compensația acordată acestora, guvernul recunoaște că administrația este ținută de partea celor interesați. 19. Guvernul concluzionează că echilibrul corect a fost respectat și că situația denunțată este compatibilă din toate punctele de vedere cu art. 1 din Protocolul nr. 20. Curtea constată mai întâi că părțile și-au exprimat opinia cu privire la fond. Curtea face trimitere la jurisprudența sa în materie de expropriere indirectă (Belvedere Alberghiera S.r.l. Italia, nr 31524/96, CEDH 2000-VI Carbonara și Ventura c. Italia, nr 24638/94, CEDH 2000-VI Acciardi și Campagna c. Italia , n 4040/98, 19 mai 2005 Pasculli c. Italia , n 36818/97, 17 mai 2005 Spordino c. Italia (n , n 43662/98, 17 mai 2005 ; Serrao c. Italia , n 67198/01, 13 octombrie 2005 La Rosa și Alba c. Italia (n , n 58119/00, 11 octombrie 2005 Chirisay c. Italia (n , n 67196/01, 11 octombrie 2005 Velocci c. Italia , n 1717/03, 18 martie 2008 Guiso-Gallisay c. Italia (satisfacție echitabilă) [GC], nr. 58858/00, 22 decembrie 2009) pentru recapitularea principiilor relevante și pentru o prezentare generală a jurisprudenței sale în materie. 23. În prezenta cauză, Curtea arată că, prin aplicarea principiului exproprierii În mod indirect, instanțele interne au considerat reclamanții privați de bunurile lor începând cu data la care au fost realizate lucrările publice. Or, în lipsa unui act formal de expropriere, Curtea consideră că această situație nu poate fi considerată ca fiind previzibilă, deoarece numai prin hotărârea definitivă se poate considera principiul exproprierii. Ca fiind efectiv aplicat și că a fost consacrată achiziționarea terenului de către autoritățile publice. Prin urmare, tribunalele au avut Curtea observă apoi că situația în cauză a permis administrației să profite de o ocupație ilegală de teren. Cu alte cuvinte, administrația a reușit să se autodeterioreze de la teren la respectarea normelor care reglementează exproprierea în mod corespunzător. 25. Având în vedere aceste considerații, Curtea consideră că ingerința în cauză nu este compatibilă cu principiul legalității și că aceasta a încălcat, prin urmare, dreptul la respectarea bunurilor reclamanților. 26. Prin urmare, a avut loc o încălcare a articolului 1 din Protocolul nr. 1. II. PRIVIND ÎNCĂLCAREA ARTICOLULUIUI 6 § 1 DIN CONVENȚIA 27. Reclamantul susține că a suferit un prejudiciu în măsura în care Legea nr. 662 din 23 decembrie 1996 a fost aplicată procedurii lor. 28. Curtea amintește că, la comunicarea cauzei, aceasta a considerat că recurentele se plâng în esență de o încălcare a dreptului lor la un proces echitabil, astfel cum este garantat prin art. 6 alineatul (1) din convenție, care, în pasajele sale relevante, dispune de Orice persoană are dreptul la o audiere echitabilă a cauzei sale (...) de către o instanță (...), care va decide (...) contestațiile privind drepturile și obligațiile sale civile (...) 29. Guvernul susține că, în cazul de față, aplicarea criteriului de evaluare a despăgubirii introdus prin Legea nr. 662 din 1996 nu ar fi constituit un obstacol în calea unei obligații de a asigura un echilibru corect între sacrificiul impus particularului și compensația acordată acestuia. 30. Curtea tocmai a constatat, sub aspectul articolului 1 din Protocolul nr. 30. 1, întrucât situația denunțată de Ön Õ nu este conformă cu principiul legalității. Având în vedere motivele care au condus Curtea la această constatare de încălcare (punctele 20-25 de mai sus), Curtea consideră că Õil n Õy nu este necesar să Õ se examineze separat dacă, în speță, a avut loc, în speță, o încălcare a articolului 6 1 (a se vedea, a êro Spordino c. Italia (nr. 1) [GC], nr. 36813/97, § 103-104 și § 132-133 CEDH 2006 VELocci c. Italia, nr. 1717/03, § 50, 18 martie 2008). III. PRIVIND LEGĂTURA ARTICOLULUI 41 DIN CONVENȚIA 31. În conformitate cu art. 41 din Convenție, În cazul în care Curtea declară că a avut loc o încălcare a Convenției sau a protocoalelor sale și dacă dreptul intern al Înaltei P ă r ț i contractante nu permite Ö Õ să se Õ Õ Õ impeda pe deplin consecințele acestei încălcări, Curtea acordă părții Õ, dacă este cazul, o satisfacție echitabilă. 158,52 EUR pentru pierderea terenului, sumă care rezultă din diferența dintre valoarea terenului în litigiu reevaluată și cu dobândă și suma pe care au primit-o în titlu de despăgubire la nivel național. 33. Curtea amintește că o hotărâre cu privire la o încălcare duce la o încălcare a dreptului Uniunii în ceea ce privește obligația de a pune capăt încălcării și de a elimina consecințele acesteia astfel încât să se restabilească cât mai mult posibil situația anterioară acesteia (latridis c. Grecia (satisfacție echitabilă) [GC], nr. 31107/96, § 32, CEDH 2000-XI). 35. Curtea amintește că, în cauza Guiš-Gallisay c. Italia (satisfacție echitabilă) [GC], nr. 58858/00, 22 decembrie 2009), Marea Cameră a modificat jurisprudența Curții cu privire la criteriile de despăgubire în cauzele de expropriere indirectă. În special, Marea Cameră a decis să dea la o parte pretențiile reclamanților, în măsura în care acestea se bazează pe valoarea terenului la data hotărârii Curții și să nu mai țină seama, pentru a evalua prejudiciul material, de costul de construcție al clădirilor construite de statul membru pe teren. 36. Conform noilor criterii stabilite de Marea Cameră, liturghia trebuie să corespundă valorii totale a terenului în momentul pierderii proprietății, așa cum a fost stabilită de instanța competentă în cursul procedurii interne. Apoi, odată ce suma acordată la nivel național va fi dedusă, această sumă trebuie să fie actualizată pentru a compensa efectele inflației și, de asemenea, trebuie să se ia măsuri pentru a compensa, cel puțin parțial, perioada de timp care s-a scurs de la deținerea terenului. Aceste dobânzi trebuie să corespundă interesului juridic simplu aplicat capitalului reevaluat progresiv. 37. În acest caz, reclamanții și-au pierdut proprietatea asupra terenului lor în 1981. Din experiența efectuată de instanțele interne în cursul procedurii naționale rezultă că valoarea bunului la acea dată era de 152,31 EUR. 38. Având în vedere aceste elemente și hotărând în echitate, Curtea consideră că este rezonabil să se acorde în comun reclamanților 7 000 EUR pentru prejudiciul material, plus orice sumă care poate fi datorată cu titlu de impozit pe această sumă. 39. Rămâne de evaluat pierderea de șanse suferită ca urmare a exproprierii în litigiu. Curtea apreciază că este necesar să se ia în considerare prejudiciul care rezultă din prejudiciul care rezultă din la mai multe terenuri în perioada cuprinsă între începutul ocupației legitime (1980) și până la momentul pierderii proprietății (1981). Statuând în echitate, Curtea alocă împreună reclamanților 300 EUR din acest șef. Prejudiciul moral 40. Reclamanții, în comun, solicită plata sumei de 7 000 EUR ca prejudiciu moral. 41. Ö Õ Õ se opune și susține că acesta depinde de durata excesivă a procedurii în fața instanțelor naționale. 42. Curtea consideră că sentimentele de remușcare și frustrare în fața deposedării ilegale a bunurilor lor le-a cauzat reclamanților un prejudiciu moral important, care trebuie remediat în mod corespunzător. 43. Statuând în echitate, Curtea acordă în comun reclamanților 7 000 EUR pentru prejudiciu moral. Prospături și cheltuieli de judecată 44. Justificative în sprijinul acestora, reclamanții solicită 12 540,03 EUR pentru cheltuielile de procedură în fața Curții, taxa pe valoarea adăugată (TVA) și contribuțiile la fondul de previzionare a avocaților (CPA) în plus. 45. Ö Õ Õ Ö Õ se opune și susține că suma solicitată este excesivă. 46. Ținând seama de circumstanțele cauzei, Curtea consideră că suma solicitată pentru toate cheltuielile suportate este rezonabilă. Interese moratoriu 47. Curtea consideră că este oportun să se califice rata dobânzii moratorii pe rata dobânzii a facilității de creditare marginală a Băncii Centrale Europene majorată cu trei puncte procentuale. PE CES MOTIVE, CURTEA, ÎN L în termen de trei luni de la data la care hotărârea va deveni definitivă în conformitate cu art. 2 din Convenție: 300 EUR (șapte mii trei sute de euro), plus orice sumă care poate fi datorată cu titlu de impozit, pentru daune materiale (ii. 000 EUR (șapte mii de euro), plus orice sumă care poate fi datorată cu titlu de impozit, pentru daune morale iii. 540,03 EUR (doisprezece mii cinci sute patruzeci de euro și trei cenți), plus orice sumă care poate fi datorată cu titlu de impozit reclamanților, pentru cheltuieli și cheltuieli de judecată de la data expirării termenului menționat și până la data de plată, aceste sume vor fi majorate de la dobândă simplă la o rată egală cu cea a facilității de creditare marginală a Băncii Centrale Europene aplicabilă în această perioadă, plus trei puncte procentuale respinge cererea de satisfacție echitabilă pentru surplus. 14 iunie 2011, în temeiul articolului 77 alineatul (2) și al articolului 3 din Regulamentul de procedură. Stanley Naismith Françoise Tulkens Modululer Președintele