A DOUA SECȚIUNE CAUZA GÜNAYDIN TUR Curtea Europeană a Drepturilor Omului (secțiunea a doua), care găzduiește o cameră compusă din Francoise Tulkens, președinta Danutė Jočienė, David Thór Björgvinsson, Dragoljub Popović, András Sajó, Iș La originea cauzei se află o cerere (n 71831/01) îndreptată împotriva Republicii Turcia și a cărei societate anonimă de drept turcesc, Günayd Prin hotărârea din 2 iunie 2009, Curtea a statuat că, în speță, transferul dreptului de proprietate asupra Villa Zarifi către Trezorerie nu putea fi calificat ca fiind suficient de previzibil și nu era, prin urmare, compatibil cu principiul legalității ; de asemenea, Comisia a ajuns la concluzia că încălcarea dreptului la respectarea bunurilor de la locul de muncă în temeiul articolului 1 din Protocolul nr. 1 (Günayd precum și plata unei sume de 5 500 000 EUR (EUR), cu dobânzi restante, pentru compensarea pierderilor de venituri locative suferite începând cu 16 februarie 1995. În subsidiar, aceasta a solicitat plata unei despăgubiri echivalente cu valoarea actuală minimă a bunului în cauză, adică 10 060 475 EUR, plus suma menționată anterior referitoare la presupusa pierdere de venituri locative.
În plus, societatea reclamantă a solicitat 1 000 000 EUR pentru prejudiciul moral pe care l-ar fi suferit fondatorul și asociatul său principal, dl Problema aplicării articolului 41 nu se află în stare de fapt, Curtea a solicitat părților să prezinte în scris observații cu privire la această chestiune în termen de șase luni și, în special, să îi dea cunoștință de orice acord la care s-ar putea ajunge (ibidem §, § 119 și punctul 4 din dispozitiv. Această perioadă a fost prelungită ulterior, în repetate rânduri, având în vedere complexitatea negocierilor care se aplicau în scopul unei soluționări la termen a cauzei. La 29 martie 2011, guvernul a informat Curtea cu privire la faptul că a ajuns la un acord, potrivit căruia proprietatea bunului care a făcut obiectul hotărârii principale a fost transferată societății reclamante, iar datoria acesteia față de Trezoreria publică pentru ocupația ilicită a bunului respectiv (ibidem, § 36) fusese eliminată.
La 5 aprilie 2011, Curtea a primit următoarea declarație din partea societății reclamante, intitulată "Confirmarea rezoluției în litigiu" din partea societății reclamante: În cadrul hotărârii din 02.06.2009 a Curții și în temeiul articolului 41 din Convenția privind chestiunea satisfacției echitabile, confirmăm că am ajuns la un acord, [în temeiul căruia] bunul imobil care face obiectul cererii noastre ne-a fost restituit de Trezorerie și datoria noastră pentru ocupația necorespunzătoare a locului a fost anulată și că, prin urmare, cererile noastre în temeiul articolului 41 din convenție au fost îndeplinite și că, prin urmare, cazul nostru este închis la termen (...) ÎN DREPT De la hotărârea sa din acțiunea principală, Curtea a fost informată că litigiul a fost soluționat între guvern și societatea reclamantă, în ceea ce privește pretențiile acesteia din urmă în temeiul articolului 41 din convenție.
Având în vedere măsurile adecvate adoptate de guvern și de declarația reclamantului, Curtea constată că acordul în cauză și analiza într-un regulament amiabil care are în mod clar un caracter echitabil în sensul articolului 75 alineatul (4) din Regulamentul său de procedură și care se bazează pe respectarea drepturilor omului, astfel cum sunt recunoscute de Convenție sau de protocoalele sale [art. 37 alineatul (1) ] Prin urmare, Curtea ia act de acest fapt și consideră că este adecvat să elimine restul cauzei din rolul său. PRIN CES motiv, CURȚIA, ÎN L Adoptat în limba franceză și apoi comunicat în scris la 21 iunie 2011, în conformitate cu art. 77 alineatele (2) și (3) din Regulamentul de procedură.
Stanley Naismith Françoise Tulkens Modululer Președinte
AFFAIRE GÜNAYDIN TURİZM VE İNȘAAT TİCARET ANONİM ȘİRKETİ c. TURQUIE (Requête n o 71831/01) ARRÊT (Satisfaction équitable - règlement amiable) STRASBOURG 21 juin 2011 Cet arrêt est définitif. Il peut subir des retouches de forme. En l’affaire Günaydın Turizm ve İnșaat Ticaret Anonim Șirketi c. Turquie, La Cour européenne des droits de l’homme (deuxième section), siégeant une chambre composée de : Françoise Tulkens, présidente , Danutė Jočienė, David Thór Björgvinsson, Dragoljub Popović, András Sajó, Ișıl Karakaș, Guido Raimondi, juges , et de Stanley Naismith, greffier de section, Après en avoir délibéré en chambre du conseil le 31 mai 2011, Rend l’arrêt que voici, adopté à cette date : PROCÉDURE
1.A l’origine de l’affaire se trouve une requête (n o 71831/01) dirigée contre la République de Turquie et dont une société anonyme de droit turc, Günaydın Turizm ve İnșaat Ticaret Anonim Șirketi (« la société requérante »), avait saisi la Cour le 11 avril 2000 en vertu de l’article 34 de la Convention de sauvegarde des droits de l’homme et des libertés fondamentales (« la Convention »).
2.Par un arrêt du 2 juin 2009 (« l’arrêt au principal »), la Cour a jugé qu’en l’espèce, le transfert sans indemnisation de la propriété de la Villa Zarifi au Trésor public ne pouvait être qualifié de suffisamment prévisible et n’était, par conséquent, pas compatible avec le principe de légalité ; aussi a-t-elle conclu à la violation du droit au respect des biens de l’intéressée au regard de l’article 1 du Protocole n o 1 ( Günaydın Turizm Ve İnșaat Ticaret Anonim Șirketi c. Turquie , n o 71831/01, §§ 106 et 107, 2 juin 2009).
3.En s’appuyant sur l’article 41 de la Convention, la société requérante réclamait, à titre principal, la restitution de la Villa Zarifi ainsi que le versement d’un montant de 5 500 000 euros (EUR), assorti d’intérêts moratoires, pour la compensation de la perte de revenus locatifs subie depuis le 16 février 1995. A titre subsidiaire, elle demandait le versement d’une indemnité équivalant à la valeur actuelle minimum du bien litigieux, soit 10 060 475 EUR, plus la somme susmentionnée relative à la perte alléguée de revenus locatifs. En outre, la société requérante réclamait 1 000 000 EUR pour le préjudice moral qu’aurait subi son fondateur et associé principal, M. İsmail Günaydın ( ibidem , §§ 111-113).
4.La question de l’application de l’article 41 ne se trouvant pas en état, la Cour l’a réservée et a invité les parties à lui soumettre par écrit, dans les six mois, leurs observations sur ladite question et notamment à lui donner connaissance de tout accord auquel elles pourraient aboutir ( ibidem , § 119, et point 4 du dispositif). Ce délai fut prorogé par la suite, à plusieurs reprises, compte tenu de la complexité des négociations qui s’imposaient aux fins d’un règlement à l’amiable de l’affaire.
5.Le 29 mars 2011, le Gouvernement a informé la Cour – documents officiels à l’appui – avoir abouti à un accord, aux termes duquel la propriété du bien ayant fait l’objet de l’arrêt au principal avait été transférée à la société requérante et la dette de celle-ci envers le Trésor public pour occupation illicite dudit bien ( ibidem , § 36) avait été effacée.
6.Le 5 avril 2011, la Cour a reçu, de la part de la société requérante, la déclaration suivante, intitulée « Confirmation de la résolution à l’amiable du litige » : « Dans le cadre de l’arrêt du 02.06.2009 de la Cour et en vertu de l’article 41 de la Convention relatif à la question de la satisfaction équitable, nous confirmons être parvenus à un accord, [aux termes duquel] le bien immobilier objet de notre requête nous a été restitué par le Trésor public et notre dette pour occupation indue des lieux a été annulée, et que, par conséquent, nos demandes au titre de l’article 41 de la Convention ont été satisfaites et que notre affaire est donc clôturée à l’amiable (...) » EN DROIT
7.Depuis son arrêt au principal, la Cour a été informée que le litige a été résolu entre le Gouvernement et la société requérante, quant aux prétentions de cette dernière au titre de l’article 41 de la Convention. Compte tenu des mesures adéquates adoptées par le Gouvernement et de la déclaration de la partie requérante, la Cour constate que l’accord en question s’analyse en un règlement amiable qui revêt assurément un caractère équitable au sens de l’article 75 § 4 de son règlement, et qui s’inspire du respect des droits de l’homme tels que les reconnaissent la Convention ou ses Protocoles (articles 37 § 1 in fine de la Convention et 62 § 3 du règlement).
8.En conséquence, la Cour en prend acte et estime approprié de rayer le restant de l’affaire de son rôle. PAR CES MOTIFS, LA COUR, À L’UNANIMITÉ, 1. Décide de rayer le restant de l’affaire du rôle ; 2. Prend acte de l’engagement des parties de ne pas demander le renvoi de l’affaire à la Grande Chambre. Fait en français, puis communiqué par écrit le 21 juin 2011, en application de l’article 77 §§ 2 et 3 du règlement. Stanley Naismith Françoise Tulkens Greffier Présidente