- Instanța
- Curtea Europeană a Drepturilor Omului
- Data
- 21 iunie 2011
- Stat pârât
- ROU
- Articole
- Articolul 6, Articolul 1 din Protocolul 1
- Concluzia
- Partiellement irrecevable
- Nicio încălcare — Articolul 6
- Nicio încălcare — Articolul 1 din Protocolul 1
Giuran împotriva României
Traducere în română Auto
SECȚIUNEA A TREIA CAUZA GIURAN c. ROMÂNIA (solicitarea nr. 24360/04) HOTĂRÂREA [Extracte] STRASBURG 21 iunie 2011 DEFINIF 21/09/2011 Această hotărâre a devenit definitivă în temeiul articolului 44 alineatul (2) din Convenție.
În cauza Giuran c. România, Curtea Europeană a Drepturilor Omului (a se vedea secțiunea a treia), care se află într-o cameră compusă din Josep Casadevall, președintele Corneliu Biersan, Alvina Gyulumyan, Ján Šikuta, Luis López Guerra, Nona Tsotsoria, Mihai Poalelungi, judecători și Santiago Quesada, grefier de secțiune După ce a deliberat în camera Consiliului la 24 mai 2011, Rend la hotărâre că aici, adoptat la această dată de procedură La originea cauzei . 24360/04) îndreptat împotriva României și a cărei persoană are dublă naționalitate românească și britanică, dl Mihai-Ion Giuran, a sesizat Curtea la 1 mai 2004 în temeiul articolului 34 din Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale ( A fost reprezentat de agentul său, dl Răzvan-Horațiu Radu, de la Ministerul Afacerilor Externe.
În special, reclamantul vedea în anularea, prin recurs în anulare, a unei hotărâri definitive pronunțate în favoarea sa o încălcare a dreptului său la un proces echitabil și la respectarea proprietăților sale. Printr-o decizie din 19 martie 2010, președintele celei de-a treia secțiuni a comunicat aceste obiecțiuni guvernului și s-a decis, de asemenea, să se pronunțe în comun cu privire la admisibilitate și la fondul cererii [art. 29 alineatul (1) din convenție]. Având în vedere naționalitatea reclamantului [art. 36 alineatul (1) din convenție și art. 44 din Regulamentul de procedură al Curții], guvernul Regatului Unit a fost informat cu privire la cerere. El nu a dorit să intervină. ÎN FAVOAREA CIRCONSTANȚELOR DE LA L La 7 august 2001, el a depus plângere penală împotriva E.I., susținând că aceasta i-a furat câteva obiecte din apartament.
El a declarat că I.S. facea în mod regulat curățenie acolo și că, la 20 ianuarie 2001, ea a luat cu ea câteva bijuterii și haine care erau acolo. El nu și-ar fi dat seama decât în iulie 2001 că aceste bunuri dispăruseră din apartamentul ei. La cauza a fost încredințată Tribunalului de Primă Instanță din Drăgășani, care, la 14 ianuarie 2002, a pronunțat o hotărâre prin care a recunoscut E.I. vinovat și a condamnat-o la trei luni de închisoare cu suspendare, precum și la plata către reclamant a 10 milioane de lei românești (ROL) (aproximativ 350 de euro (EUR) curenti), pentru daune-interese, reprezentând valoarea estimată a bunurilor furate și 2 500 000 ROL, adică aproximativ 90 de euro curenti, în ceea ce privește cheltuielile de judecată.
Verdictul s-a bazat pe declarațiile părților și ale doi martori. Potrivit unuia dintre aceștia din urmă, reclamanta se plângea la el în iulie 2001 că mai multe obiecte dispăruseră din apartamentul său. Potrivit celuilalt martor, inculpata i-a arătat în februarie 2001 mai multe bijuterii și haine, precizând că reclamantul i le dăduse cadou. În aprilie 2002, tribunalul departamental din Vâlcea a respins recursul formulat de E.I. și hotărârea din 14 ianuarie 2002 a devenit definitivă și executorie. 10. La o dată nespecificată, procurorul general din România a formulat o acțiune în anulare (recurs in anular ) împotriva aceleiași hotărâri. a fost condamnat pe nedrept, nici unul dintre elementele aflate în întreținere care, în opinia sa, nu permit să se stabilească în mod concludent vinovăția sa.
El a văzut o încălcare a principiului conform căruia orice inculpat este presupus nevinovat până la dovedirea vinovăției sale. El a adăugat că a produs două piese cu descărcare de gestiune care ar fi fost necunoscute în cadrul procedurii obișnuite. Prima dintre aceste documente a fost o cerere formulată de reclamant la adunarea coproprietarilor, prin care solicitase o scutire de la plata cheltuielilor în perioada decembrie 2000-aprilie 2001, coincisă cu șederea sa în Regatul Unit. Importanța sa s-ar fi datorat faptului că reclamantul a declarat că bunurile sale au fost furate la 20 ianuarie 2001 exact, în timp ce el a spus că .E.I. nu ar intra în apartamentul său în prezența sa și că, potrivit documentului, se afla, prin urmare, în afara teritoriului român la acea din urmă dată.
A doua piesă a fost procesul-verbal al unei percheziții efectuate de poliție la domiciliul pârâtei, care a indicat că, acolo, nici unul dintre obiectele presupus furate în apartamentul reclamantului n . 11. Prin decizia din 4 noiembrie 2003, Curtea de Casație și Justiție ( … A acceptat recursul în anulare, a invalidat hotărârile din 14 ianuarie și 1 aprilie 2002, a respins hotărârea E.I. și-a ridicat condamnarea la despăgubirea reclamantului pentru bunurile furate și cheltuielile de judecată. Aceasta a arătat că condamnarea în primă instanță s-a bazat pe depozițiile a doi martori, care au afirmat că știau că Cu toate acestea, Comisia a considerat că aceste depoziții au fost contrazise de elementele din dosar care indică faptul că, între decembrie 2000 și aprilie 2001, reclamantul se afla în afara teritoriului României și că, după ce acesta din urmă a spus întotdeauna că ÕE.I.
nu făcea curățenie în apartamentul său decât atunci când a găsit-o el, nu se putea crede că el nu observase că.I. a părăsit apartamentul său cu atât de multe obiecte.Înalta Curte concluzionează, de asemenea, că elementele depuse la dosar erau contradictorii și neconcludente atât cu privire la data pretinsului furt și la data furtului către pârât. Având în vedere că hotărârile anterioare erau lipsite de temei juridic, ea le-a invalidat, a Aga E.I. din toate acuzațiile și-a ridicat, de asemenea, condamnarea la despăgubirea reclamantului pentru bunurile furate și cheltuielile de judecată suportate de acesta din urmă. 12. Reclamantul asistase la judecată și își apărase cauza.
(...) ÎN FAVOAREA VIOLAȚIEI DE LA ARTICOLUL 6 DIN CONVENȚIE ȘI DE LA ARTICOLUL 1 DIN PROTOCOLUL N 14. Invocând art. 6 alineatul (1) din convenție și art. 1 din Protocolul nr. 1, reclamantul vede în special în anularea hotărârii definitive din 14 ianuarie 2002, confirmată la 1 aprilie 2002, o încălcare a dreptului său la un proces echitabil și a dreptului său la respectarea proprietăților sale. Iată părțile relevante ale acestor dispoziții art. 6 Orice persoană are dreptul la o audiere echitabilă a cauzei sale (...) de către o instanță (...), care va decide (...) contestațiile privind drepturile și obligațiile sale cu caracter civil (...) Art. 1 din Protocolul nr. Orice persoană fizică sau juridică are dreptul la respectarea proprietăților sale.
Nimeni nu poate fi privat de proprietatea sa decât din motive de interes public și în condițiile prevăzute de lege și de principiile generale ale dreptului internațional. (...) Cu privire la admisibilitate 15. Guvernul beneficiază de o excepție de la o absență semnificativă a prejudiciului pentru solicitant. În acest sens, Tribunalul susține că partea civilă a procedurii în cauză se referă la o sumă de 350 EUR și consideră că nimic din dosar nu permite să se afirme că situația financiară a ui este de așa natură încât soluționarea litigiului poate avea consecințe grave asupra vieții sale personale. El adaugă că cele două clauze de salvgardare prevăzute la art. 35 alineatul (3) litera (b) din Convenție nu sunt în măsură să se aplice, întrucât Curtea și-a exprimat deja, de multe ori, opinia cu privire la aspecte similare celor care apar în speță și cu privire la cazul reclamantului care a fost examinat în mod corespunzător de către instanța internă.
16. Reclamantul respinge această teză. 17. Curtea arată că elementul principal al criteriului prevăzut la art. 35 alineatul (3) litera (b) din Convenție este existența sau nu a unui prejudiciu important suferit de reclamant (Adrian Mihai Ionescu c. România (dec.), n 36659/04, 1 iunie 2010 și Korolev c. Rusia (dec.), n 25551/05, CEDH 2010). 18. Inspirat de principiul general de minimis necurat praetor , acest criteriu d acu are la bază faptul că încălcarea unui drept, chiar și reală din punct de vedere pur juridic, trebuie să atingă un minim de gravitate pentru a merita să fie judecată de o instanță internațională. ; ea depinde de ansamblul datelor cauzei.
Gravitatea unei încălcări trebuie să fie apreciată ținând cont atât de percepția subiectivă a reclamantului, cât și de miza obiectivă a unei anumite cauze (Korolev) Cu alte cuvinte, lipsa unui prejudiciu important se poate baza pe elemente precum consecințele pecuniare ale litigiului în cauză sau importanța acestuia pentru reclamant (Adrian Mihai Ionescu, decizia menționată anterior 19. În această privință, Curtea amintește că a concluzionat deja că nu a existat o pierdere a unei sume de aproximativ 90 EUR de către reclamant în cauza Adrian Mihai Ionescu și a unei sume de aproximativ 0,50 EUR de către reclamant în cauza Korolev menționată anterior. 20. În speță, Curtea ia notă de faptul că reclamantul a solicitat despăgubiri pentru obiecte care, în opinia sa, fuseseră reținute în apartamentul său de către un terț.
La sfârșitul procedurii penale ordinare, printr-o hotărâre definitivă, acest terț a fost găsit vinovat de către instanțele interne de furtul acestor obiecte și condamnat la despăgubirea reclamantului pentru acestea, a căror valoare era estimată la aproximativ 350 EUR. Aceeași hotărâre l-a condamnat și la plata cheltuielilor de judecată. Invalidarea sa la termen a unei acțiuni în anulare a făcut ca reclamantul să piardă orice drept la despăgubire pentru bunurile furate și cheltuielile de judecată. 21. Curtea constată că nici una dintre părțile care nu a produs un element în ceea ce privește situația financiară a reclamantului.
Cu toate acestea, Comisia observă că acesta din urmă este pensionat și că, potrivit Departamentului român pentru pensii și asigurări sociale, valoarea medie lunară a pensiilor în România în 2003, la data la care reclamantul și-a pierdut toate drepturile asupra sumelor stabilite prin hotărârea definitivă din 14 ianuarie 2002, era de aproximativ 50 EUR. 22. Curtea constată, de asemenea, că procedura internă denunțată în fața sa viza recuperarea bunurilor furate din propriul apartament al reclamantului. Prin urmare, pe lângă interesul pecuniar și valoarea sentimentală pe care o aveau bunurile în sine, trebuie să se țină seama și de faptul că această procedură se referea la un aspect de principiu în ochii reclamantului, și anume dreptul său la respectarea bunurilor și a domiciliului său.
23. În aceste condiții, din avizul Curții, reclamantul nu poate fi considerat ca fiind lipsit de un prejudiciu important. 24. Curtea ia notă de faptul că criteriul de la art. 35 alineatul (3) litera (b) din Convenție nu se aplică decât în cazul în care reclamantul nu a suferit niciun prejudiciu important și în care cele două clauze de salvgardare nu pot juca acest criteriu. Prin urmare, nu s-a stabilit că reclamantul nu a suferit niciun prejudiciu important. 25. În aceste condiții, Curtea respinge excepția invocată de guvern. Constatând că obiecțiile reclamantului nu sunt în mod vădit nefondate în sensul art. 35 alin. (3) din Convenție și că acestea nu se confruntă cu niciun alt motiv de (1) și art. 1 din Protocolul nr. 1, privind invalidarea, prin acțiune în anulare, a hotărârii din 14 ianuarie 2002, confirmată la 1 aprilie 2002, sunt admisibile și că cererea este inadmisibilă pentru restul.
(...) Făcută în limba engleză și apoi comunicată în scris la 21 iunie 2011, în temeiul articolului 77 alineatul (2) și al articolului 3 din Regulamentul de procedură. Santiago Quesada Josep Casadevall modulier Președinte
TROISIÈME SECTION
AFFAIRE GIURAN c. ROUMANIE (Requête n o 24360/04) ARRÊT [Extraits] STRASBOURG 21 juin 2011 DÉFINITIF 21/09/2011 Cet arrêt est devenu définitif en vertu de l’article 44 § 2 de la Convention. En l’affaire Giuran c. Roumanie, La Cour européenne des droits de l’homme (troisième section), siégeant en une chambre composée de : Josep Casadevall, président , Corneliu Bîrsan, Alvina Gyulumyan, Ján Šikuta, Luis López Guerra, Nona Tsotsoria, Mihai Poalelungi, juges , et de Santiago Quesada, greffier de section , Après en avoir délibéré en chambre du conseil le 24 mai 2011, Rend l’arrêt que voici, adopté à cette date : PROCÉDURE
A l’origine de l’affaire se trouve une requête (n o 24360/04) dirigée contre la Roumanie et dont une personne possédant la double nationalité roumaine et britannique, M. Mihai-Ion Giuran (« le requérant »), a saisi la Cour le 1 er mai 2004 en vertu de l’article 34 de la Convention de sauvegarde des droits de l’homme et des libertés fondamentales (« la Convention »).
Le gouvernement roumain (« le Gouvernement ») a été représenté par son agent, M. Răzvan-Horațiu Radu, du ministère des Affaires étrangères.
Le requérant voyait en particulier dans l’invalidation, par voie de recours en annulation, d’un jugement définitif rendu en sa faveur une violation de son droit à un procès équitable et au respect de ses biens.
Par une décision du 19 mars 2010, le président de la troisième section a communiqué ces griefs au Gouvernement. Il a également été décidé de statuer conjointement sur la recevabilité et sur le fond de la requête (article 29 § 1 de la Convention).
Compte tenu de la nationalité du requérant (article 36 § 1 de la Convention et article 44 du règlement de la Cour), le gouvernement du Royaume-Uni a été avisé de la requête. Il n’a pas souhaité intervenir. EN FAIT I.
LES CIRCONSTANCES DE L’ESPÈCE
6. Le requérant est né en 1930 et réside à Slatina. Il est retraité.
Le 7 août 2001, il porta plainte au pénal contre E.I., alléguant que celle-ci lui avait volé certains objets dans son appartement. Il déclara qu’E.I. s’y rendait régulièrement pour y faire le ménage et que, le 20 janvier 2001, elle avait emporté plusieurs bijoux et vêtements qui s’y trouvaient. Il ne se serait rendu compte qu’en juillet 2001 que ces biens avaient disparu de son appartement.
L’affaire fut confiée au tribunal de première instance de Drăgășani, qui, le 14 janvier 2002, rendit un jugement par lequel il reconnut E.I. coupable et la condamna à trois mois d’emprisonnement avec sursis ainsi qu’au versement au requérant de 10 millions de lei roumains (ROL) (soit environ 350 euros (EUR) courants), au titre des dommages-intérêts, représentant la valeur estimée des biens volés, et de 2 500 000 ROL, soit environ 90 EUR courants, au titre des dépens. Le verdict reposait sur les dépositions des parties et de deux témoins. Selon l’un de ces derniers, le requérant s’était plaint auprès de lui en juillet 2001 que plusieurs objets avaient disparu de son appartement. Selon l’autre témoin, la prévenue lui avait montré en février 2001 plusieurs bijoux et vêtements, précisant que le requérant lui en avait fait cadeau.
Le 1 er avril 2002, le tribunal départemental de Vâlcea rejeta l’appel formé par E.I. et le jugement du 14 janvier 2002 devint donc définitif et exécutoire.
A une date non précisée, le procureur général de Roumanie forma un recours en annulation ( recurs în anulare ) contre ce même jugement. Il soutenait qu’E.I. avait été condamnée à tort, aucun des éléments à charge ne permettant selon lui d’établir de manière concluante sa culpabilité. Il y voyait une atteinte au principe selon lequel tout accusé est présumé innocent jusqu’à ce que sa culpabilité soit prouvée. Il ajouta qu’E.I. avait produit deux pièces à décharge qui auraient été méconnues dans le cadre de la procédure ordinaire. La première de ces pièces était une demande formulée par le requérant auprès de l’assemblée des copropriétaires, par laquelle il avait sollicité une exonération du paiement des charges pendant la période allant de décembre 2000 à avril 2001, coïncidant avec son séjour au Royaume-Uni. Son importance aurait tenu à ce que le requérant avait déclaré que ses biens avaient été volés le 20 janvier 2001 précisément, alors qu’il avait dit qu’E.I. n’entrait dans son appartement qu’en sa présence et que, d’après le document, il se trouvait donc hors du territoire roumain à cette dernière date. La seconde pièce était le procès-verbal d’une perquisition conduite par la police au domicile de la prévenue, qui indiquait que, là-bas, aucun des objets prétendument volés dans l’appartement du requérant n’avait été retrouvé.
Par une décision du 4 novembre 2003, la Haute Cour de cassation et de justice (« la Haute Cour ») accueillit le recours en annulation, invalida les jugements du 14 janvier et du 1 er avril 2002, acquitta E.I. et leva sa condamnation à indemniser le requérant au titre des biens volés et des dépens. Elle releva que la condamnation en première instance reposait sur les dépositions de deux témoins, qui avaient dit savoir qu’E.I. faisait le ménage pour le requérant et que les objets visés dans la plainte pénale étaient la propriété de celui-ci, ainsi que sur la déclaration de l’un des deux, qui avait dit avoir aperçu certains de ces objets dans la maison d’E.I. après le 20 janvier 2001. Elle considéra cependant que ces dépositions étaient contredites par les éléments du dossier indiquant que, entre décembre 2000 et avril 2001, le requérant se trouvait hors du territoire roumain et que, ce dernier ayant toujours dit qu’E.I. ne faisait le ménage dans son appartement que lorsqu’il s’y trouvait lui aussi, on ne pouvait pas croire qu’il n’avait pas remarqué qu’E.I. avait quitté son appartement avec autant d’objets. La Haute Cour conclut par ailleurs que les éléments versés au dossier étaient à la fois contradictoires et non concluants quant à la date du vol allégué et à l’imputabilité du vol à la prévenue. Considérant dès lors que les jugements antérieurs étaient dépourvus de base légale, elle les invalida, acquitta E.I. de tous les chefs d’accusation et leva également sa condamnation à indemniser le requérant pour les biens volés et pour les dépens engagés par ce dernier.
Le requérant avait assisté à l’audience et défendu sa cause. (...) EN DROIT I. SUR LA VIOLATION ALLÉGUÉE DE L’ARTICLE 6 DE LA CONVENTION ET DE L’ARTICLE 1 DU PROTOCOLE N o 1
Invoquant l’ article 6 § 1 de la Convention et l’article 1 du Protocole n o 1, le requérant voit en particulier dans l’annulation du jugement définitif du 14 janvier 2002, confirmé le 1 er avril 2002, une violation de son droit à un procès équitable et de son droit au respect de ses biens. Voici les parties pertinentes de ces dispositions : Article 6 « 1. Toute personne a droit à ce que sa cause soit entendue équitablement (...) par un tribunal (...), qui décidera (...) des contestations sur ses droits et obligations de caractère civil (...) » Article 1 du Protocole n o 1 « Toute personne physique ou morale a droit au respect de ses biens. Nul ne peut être privé de sa propriété que pour cause d’utilité publique et dans les conditions prévues par la loi et les principes généraux du droit international. (...) » A. Sur la recevabilité
Le Gouvernement tire une exception d’irrecevabilité d’un défaut de préjudice important pour le requérant. Il fait valoir sur ce point que le volet civil de la procédure en cause portait sur un montant de 350 EUR et estime que rien dans le dossier ne permet de dire que la situation financière de l’intéressé est telle que l’issue du litige peut avoir de lourdes conséquences sur sa vie personnelle. Il ajoute que les deux clauses de sauvegarde énoncées à l’article 35 § 3 b) de la Convention ne trouvent pas à s’appliquer, la Cour s’étant déjà prononcée à de nombreuses reprises sur des questions analogues à celles qui se posent en l’espèce et le cas du requérant ayant été dûment examiné par le juge interne.
Le requérant récuse cette thèse.
La Cour relève que l’élément principal du critère énoncé à l’article 35 § 3 b) de la Convention est l’existence ou non d’un préjudice important subi par le requérant ( Adrian Mihai Ionescu c. Roumanie (déc.), n o 36659/04, 1 er juin 2010, et Korolev c. Russie (déc.), n o 25551/05, CEDH 2010).
Inspiré par le principe général de minimis non curat praetor , ce critère d’irrecevabilité repose sur l’idée que la violation d’un droit, même réelle d’un point de vue purement juridique, doit atteindre un minimum de gravité pour mériter d’être examinée par une juridiction internationale. L’appréciation de ce minimum est relative par essence ; elle dépend de l’ensemble des données de la cause. La gravité d’une violation doit être appréciée compte tenu à la fois de la perception subjective du requérant et de l’enjeu objectif d’une affaire donnée ( Korolev , décision précitée). Autrement dit, l’absence de préjudice important peut se fonder sur des éléments tels que les conséquences pécuniaires du litige en question ou l’importance que revêt celui-ci aux yeux du requérant ( Adrian Mihai Ionescu , décision précitée).
A cet égard, la Cour rappelle avoir déjà conclu à l’absence d’importance de la perte d’une somme d’environ 90 EUR alléguée par le requérant dans l’affaire Adrian Mihai Ionescu précitée et d’une somme d’environ 0,50 EUR alléguée par le requérant dans l’affaire Korolev précitée.
En l’espèce, la Cour note que le requérant demanda réparation pour des objets qui, selon lui, avaient été dérobés dans son appartement par un tiers. A l’issue de la procédure pénale ordinaire, par un jugement définitif, ce tiers fut reconnu coupable par les tribunaux internes d’avoir volé ces objets et condamné à indemniser le requérant pour ceux-ci, dont la valeur était estimée à environ 350 EUR. Ce même jugement le condamna aussi aux dépens. Son invalidation à l’issue d’un recours en annulation a fait perdre au requérant tout droit à indemnisation au titre des biens volés et des dépens.
La Cour constate qu’aucune des parties n’a produit d’élément concernant la situation financière du requérant. Elle observe néanmoins que ce dernier est retraité et que, selon le département roumain des retraites et de la sécurité sociale, le montant mensuel moyen des pensions en Roumanie en 2003, à la date où le requérant a perdu tout droit sur les sommes fixées par le jugement définitif du 14 janvier 2002, équivalait à environ 50 EUR.
La Cour constate également que la procédure interne dénoncée devant elle visait au recouvrement de biens volés dans le propre appartement du requérant. Dès lors, outre l’intérêt pécuniaire et la valeur sentimentale que revêtaient les biens eux-mêmes, il faut aussi prendre en compte le fait que cette procédure portait sur un point de principe aux yeux du requérant, à savoir son droit au respect de ses biens et de son domicile.
Dans ces conditions, de l’avis de la Cour, le requérant ne peut être regardé comme n’ayant subi aucun préjudice important.
La Cour note que le critère d’irrecevabilité fixé à l’article 35 § 3 b) de la Convention ne s’applique que lorsque le requérant n’a subi aucun préjudice important et que les deux clauses de sauvegarde y énoncées ne peuvent jouer. Il n’a donc pas été établi que le requérant n’a pas subi de préjudice important.
Dans ces conditions, la Cour rejette l’exception soulevée par le Gouvernement. Constatant que les griefs du requérant ne sont pas manifestement mal fondés au sens de l’article 35 § 3 de la Convention et qu’ils ne se heurtent à aucun autre motif d’irrecevabilité, elle les déclare recevables. (...) PAR CES MOTIFS, LA COUR, À L’UNANIMITÉ, 1. Déclare que les griefs du requérant tirés, sur les terrains de l’article 6 § 1 et de l’article 1 du Protocole n o 1, de l’invalidation, par voie de recours en annulation, du jugement du 14 janvier 2002, confirmé le 1 er avril 2002, sont recevables et que la requête est irrecevable pour le reste. (...) Fait en anglais, puis communiqué par écrit le 21 juin 2011, en application de l’article 77 §§ 2 et 3 du règlement. Santiago Quesada Josep Casadevall Greffier Président