OUARDIRI c. SUISSE

RESPONDENT

CHE

HOTĂRÂRE

28.06.2011

Pe scurt

Instanță: CtEDO
Concluzie: Irrecevable

RĂSFOIEȘTE: CtEDO · 2011
DESCARCĂ: PDF · DOCX

Citează această cauză

OUARDIRI c. SUISSE (CtEDO, 2011)

HUDOC · oficial

SECȚIUNEA A DOUA DECIZIE PRIVIND RECEVABILITATEA cererii nr. 65840/09 prezentate de Hafid OuARDIRI împotriva Elveției Curtea Europeană a Drepturilor Omului (secțiunea a doua), care are loc la 28 iunie 2011 într-o cameră compusă din Francoise Tulkens, președinte, Danutė Jočienė, David Thór Björgvinsson, Giorgio Malinverni, András Sajó, Ișil Karakaș, Paulo Pinto de Albuquerque, judecători; și de Françoise Elens-Passos, graffière adjuncte de secțiune, având în vedere cererea menționată mai sus formulată la 15 decembrie 2009, având în vedere decizia președintelui primei secțiuni a Curții de a autoriza Centrul European pentru Justiție și Drepturile Omului și Inițiativa privind Societatea de Justiție care urmează să fie adoptată în calitate de părți terțe [articolele 2 din convenție și 44 alineatul (3) din Regulamentul de procedură], Având în vedere observațiile prezentate de guvernul pârât, cele prezentate ca răspuns de solicitant și cele prezentate de părțile terțe interesate la care reclamantul a răspuns, având în vedere reclasificarea secțiunilor Curții intervenite la 1 februarie 2011 și atribuirea prezentei cereri celei de a doua secțiuni [articolele 25 alineatul (1) și 52 alineatul (1) din Regulamentul de procedură], După ce a deliberat, face următoarea decizie DE FAPT recurentul, domnul Hafid Uardri, este un resortisant francez, născut în 1946 și rezident în Mies (canton de Vaud). Este reprezentat în fața Curții de către domnul P. de Preux și domnul P. Maurer, avocat la Geneva, domnul G.-A. Dal, avocat la Bruxelles, domnul B. Favreau, avocat la Bordeaux, și domnul C. Pettititi, avocat la Paris. Faptele cauzei, așa cum au fost expuse de părți, pot fi rezumate după cum urmează. Reclamantul este de mărturisire musulmană. Din 1978 până în 2007, a fost purtătorul de cuvânt al moscheii de la Geneva. În prezent, el lucrează pentru fundația Enternation O fundație de drept elvețian înregistrată în Registrul comercial al cantonului de la Geneva, având sediul la Geneva și care are ca scop crearea de legături între civilizația islamică și restul lumii, și [să] lucreze pentru cunoașterea între culturi și popoare la 8 iulie 2008, o inițiativă populară în favoarea construcției de minarete (denumită în continuare: : inițiativa), având ca obiect o revizuire parțială a constituției elvețiene, a fost depusă la Cancelaria Federală. Textul inițiativei a fost însoțit de 113 540 de semnături ale cetățenilor elvețieni. Prin Decizia din 28 iulie 2008, Cancelaria Federală a constatat că inițiativa a fost finalizată. La 27 august 2008, Consiliul Federal Elvețian (Guvernanța Elvețiană) a prezentat Adunării Federale (Parlamentul Federal Elvețian) un proiect de decret federal referitor la inițiativă. În acest sens, mesajul care însoțea proiectul de decret federal conținea următoarele pasaje: ...Analiza [...] arată că inițiativa privind construirea minaretelor 9 CEDO. Măsura solicitată nu are nicio justificare în sensul articolului 2 din această dispoziție, deoarece este lipsită de niciun obiectiv legitim și, în plus, disproporționată, adică nu este necesară într-o societate democratică. Având în vedere considerațiile de mai sus, se constată că interdicția de a construi minarete ar încălca interdicția de discriminare a artei. 14 CEDO, care ar putea fi invocată în legătură cu art. 9 CEDO: aceasta creează un tratament inegal între grupuri de persoane în situații similare, pe baza criteriului eminent personal al religiei Această diferență de tratament nu are o justificare legitimă; în cele din urmă, interdicția prevăzută este disproporționată... La 12 iunie 2009, Adunarea Federală a adoptat un decret federal care se citește astfel art. 1 1. Inițiativa populară din 8 iulie 2008 Constituția este modificată după cum urmează Art. 72 al. 3 (nou) 3. Construcția de minarete este interzisă. art. 2 Adunarea Federală recomandă poporului și cantoanelor să respingă inițiativa. La 29 noiembrie 2009, a avut loc o votare populară. Potrivit rezultatelor finale, 57,5% dintre cei care au participat la vot au acceptat inițiativa. Rezultatele au fost pozitive și în 17 cantoane și cinci jumătate de cantoane, modificarea constituțională a fost aprobată. (1) Constituția federală a Confederației Elvețiane din 18 aprilie 1999 art. 139 □ Inițiativa populară de revizuire parțială a Constituției 1. 100 000 de cetățeni și cetățeni cu drept de vot pot, în termen de 18 luni de la publicarea oficială a inițiativei lor, să solicite revizuirea parțială a Constituției. (2) Inițiativele populare de revizuire parțială a Constituției pot lua forma unei propuneri elaborate în termeni generali sau a unui proiect elaborat. (3) În cazul în care o inițiativă populară nu respectă principiul unității formei, cel al unității materiei sau regulile imperative ale dreptului internațional, Adunarea Federală o declară total sau parțial nulă. Dacă Adunarea Federală aprobă o inițiativă populară concepută în termeni generali, ea elaborează revizuirea parțială în sensul inițiativei și o supune votului poporului și al cantoanelor; dacă respinge inițiativa, o supune votului poporului, care decide dacă trebuie să-i dea curs; în caz de acceptare de către popor, Adunarea Federală elaborează proiectul solicitat de inițiativă. (5) Orice inițiativă care are forma unui proiect redactat este supusă votului poporului și al cantoanelor. Adunarea Federală recomandă acceptarea sau respingerea acestuia. Ea îi poate opune un contraproiect (...) art. 190 În ceea ce privește competența sa de a examina compatibilitatea cu Convenția unei dispoziții constituționale, Tribunalul Federal face distincție între măsura în care acțiunea este îndreptată direct împotriva dispoziției în litigiu sau se referă la un act administrativ sau judiciar concret adoptat în temeiul acesteia. Astfel, Înalta Instană helvetică a declarat inadmisibile o serie de acțiuni îndreptate direct împotriva inițiativei populare de interzicere a construirii de minarete (hotărârile din 14 decembrie 2009, cauzele n 1C_527/2009 și n 1C_529/2009 și Hotărârea din 13 ianuarie 2010, cauza n 1C_451/2009). În schimb, sesizat cu o acțiune îndreptată împotriva unei decizii de impunere a taxei de exceptare de la serviciul militar, Tribunalul Federal s-a pronunțat prin hotărârea din 21 ianuarie 2010 (cauza nr. 2C_221/2009) privind compatibilitatea unei dispoziții constituționale de instituire a serviciului militar obligatoriu numai pentru bărbați cu art. 14 coroborat cu art. 4 din convenție și a concluzionat că nu există nicio încălcare a Convenției în speță. (1) Invocând art. 9 și 14 din Convenție, reclamantul susține că interdicția de a construi minarete constituie o încălcare a libertății religioase și o discriminare din cauza religiei. (2) Invocând art. 13 din Convenție, reclamantul se plânge de absența unei căi de atac efective care îi permite să obțină constatarea că modificarea constituțională contestată este contrară Convenției. Reclamantul susține o încălcare a libertății sale religioase garantată prin art. 9 din convenție și consideră că este discriminat din cauza religiei, interzisă prin art. 14 din convenție. Aceste dispoziții se citesc astfel încât orice persoană are dreptul la libertatea de gândire, de conștiință și de religie. Acest drept implică libertatea de a-și schimba religia sau convingerea, precum și libertatea de a-și manifesta religia sau convingerea în mod individual sau colectiv, în public sau în privat, prin închinare, educație, practici și îndeplinirea ritualurilor. Libertatea de a-și manifesta religia sau convingerile nu poate face obiectul altor restricții decât cele care, prevăzute de lege, constituie măsuri necesare, într-o societate democratică, securității publice, protecției ordinii, sănătății sau moralității publice sau protejării drepturilor și libertăților altora. Drepturile și libertățile recunoscute în (...) Convenția trebuie să fie asigurate, fără deosebire, pe baza sexului, rasei, culorii, limbii, religiei, opiniilor politice sau a altor opinii, originii naționale sau sociale, apartenenței la o minoritate națională, averii, nașterii sau oricărei alte situații. Recurentul reamintește că restricțiile privind libertatea religioasă trebuie să concilieze interesele diferitelor grupuri religioase și să protejeze pacea socială și înțelegerea între credincioși. De aici rezultă că modificarea constituțională contestată este în deplină contradicție cu aceste principii, deoarece introduce o interdicție absolută a construi minarete în Elveția. El subliniază că acest lucru reflectă o dorință evidentă de a aduce atingere existenței religiei musulmane și că motivele invocate pentru a justifica această interdicție nu corespund celor menționate la articolul § 2 din Convenție. În plus, modificarea în litigiu nu vizează decât musulmanii și constituie o discriminare pe motiv de religie. Guvernul susține că Curtea nu este competentă să examineze conformitatea unei dispoziții constituționale cu Convenția decât în prezența unui caz concret de aplicare sau a uneia dintre excepțiile admise de jurisprudența sa. Acesta subliniază că reclamantului nu i s-a refuzat acordarea unei autorizații de a construi o moschee cu un minaret. El susține că situația sa se distinge de situația în care au avut loc cauzele Rekveniy c. Ungaria Victor-Emanuel de Savoie c. Italia, deoarece modificarea constituțională contestată nu interferează direct cu drepturile reclamantului garantate prin convenție. În plus, guvernul observă că art. 190 din Constituția elvețiană nu se opune ca, cu ocazia unei acțiuni îndreptate împotriva unui act concret, reclamantul să se plângă în fața Tribunalului Federal că o dispoziție a Constituției elvețiene încalcă dreptul internațional public din care face parte convenția. Acesta arată, de asemenea, că, într-o hotărâre din 21 ianuarie 2010, instanța supremă a acceptat să examineze compatibilitatea unei dispoziții constituționale cu Convenția și deduce din aceasta că reclamantul nu este afectat, nici în mod special, nici direct de modificarea constituțională contestată și, prin urmare, consideră că cererea constituie o actio popularis și că reclamantul nu este victima presupusei încălcări a convenției. Subliniind importanța rolului subsidiar al Curții, guvernul consideră, de asemenea, că reclamantul nu a epuizat căile de atac interne. În cele din urmă, el arată că rezultatul votării populare nu poate fi interpretat ca o dovadă a voinței poporului elvețian de a discrimina musulmanii care locuiesc în Elveția. Reclamantul luptă împotriva excepției preliminare ridicate de guvern și consideră că problema conceptului de victimă nu poate fi limitată la cea a interzicerii materiale de a construi minarete. . Reamintind că dispoziția constituțională contestată vizează numai religia musulmană, el deduce din aceasta că [convingerea sa religioasă și intimă [...], în calitate de musulman locuind în Elveția, și suferind această măsură ofensatoare și discriminatorie, este atinsă. În ceea ce privește epuizarea căilor de atac interne, reclamantul consideră că Tribunalul Federal nu a soluționat niciodată un litigiu privind compatibilitatea unei dispoziții constituționale cu Convenția. Având în vedere jurisprudența pronunțată în alte cauze, se îndoiește, de asemenea, că instanța ar refuza să aplice dispoziția constituțională în litigiu dacă ar fi sesizată cu un caz concret și concluzionează că nu dispune de căi de atac interne eficace pentru a invoca încălcarea drepturilor sale. Părțile terțe implicate nu se pronunță asupra admisibilității cererii. Curtea reamintește că noțiunea de victimă, în sensul art. 34 din Convenție, trebuie interpretată în mod autonom și independent de noțiunile interne, cum ar fi cele de interes sau de calitate pentru a acționa (Sanles Sanles c. Spania (dec.), nr. 48335/99, CEDH 2000-XI Gorraiz Lizarraga și altele c. Spania, nr. 62543/00, § 35, CEDO 2004 III Tourki Enosi Xanthis și alții c. Grecia, n 26698/05, § 38, 27 martie 2008). Aceasta se referă în primul rând la victimele directe ale presupusei încălcări, fie persoanele direct afectate de presupusele elemente constitutive ale intervenției (Norris c. Irlanda, 26 octombrie 1988, § 31, seria A n 142 Open Door și Dublin Well Woman c. Irlanda , 29 octombrie 1992, § 43, seria A n 246 Otto-Preminger-Institut c. Austria, 20 septembrie 1994, §§ 39-41, seria A n 295 Tanr Curtea acceptă, în mod excepțional, să examineze o cerere formulată de o persoană care nu ar fi fost atinsă decât în mod indirect de presupusa încălcare a Convenției (Vatan Rusia, nr 47978/99, § 48, 7 octombrie 2004). Astfel, Curtea a recunoscut calitatea de victimă indirectă a rudelor victimei directe, cum ar fi soțul unei femei obligată să facă obiectul unei examinări ginecologice ( Fidan c. Turcia (dec.), nr. 24209/94, 29 februarie 2000) sau nepotul unei persoane decedate în mod suspect (Yasa c. Turcia, 2 septembrie 1998, §§ 61-66, Rec., 1998, VI). Pe de altă parte, Curtea recunoaște, de asemenea, în mod excepțional, calitatea de victimă anumitor persoane susceptibile de a fi afectate de presupusele fapte constitutive ale intervenției. Astfel, a admis noțiunea de victimă potențială, în următoarele cazuri: : în cazul în care reclamantul nu a fost în măsură să demonstreze că legislația pe care o incriminase i-a fost aplicată efectiv, din cauza caracterului secret al măsurilor pe care le-a autorizat (Klass și alții c. Germania, 6 septembrie 1978, § 34, seria A n 28) ; în cazul în care reclamantul era obligat să își schimbe comportamentul sub acuzare penală (Dudgeon c. Regatul Unit) , 22 octombrie 1981, § 40-41, seria A n Norris menționată anterior, § Bowman c. Regatul Unit, 19 februarie 1998, § 29, Rec., 1998 I) sau în cazul în care reclamantul făcea parte dintr-o categorie de persoane care riscă să suporte direct efectele legislației criticate (Markx c. Belgia, 13 iunie 1979, § 27, seria A n Johnston și altele c. Irlanda, 18 decembrie 1986, § 42, seria A n 112 Open Door și Dublin Well Woman menționate anterior, §§ 43-44 S.L. c. Austria (dec.), nr 45330/99, 22 noiembrie 2001 Burden c. Regatul Unit [GC], n 13378/05, § 35 CEDH 2008 În orice caz, indiferent dacă victima este directă, indirectă sau potențială, trebuie să existe o legătură între reclamant și prejudiciul pe care îl consideră a fi suferit din cauza presupusei încălcări (Taurira și alții c. Franța, 28204/95, Decizia Comisiei din 4 decembrie 1995, Deciziile și rapoartele (DR) 83-A, p. 130 Asociația prietenilor din Saint-Raphael și Frejus și alții, Franța, nr. 38192/97, Decizia Comisiei din 1 iulie 1998, DR 94-A, p. 124 Comitetul medicilor cu diplome străine și din alte țări (dec.), nr 39527/98 și 39531/98, 30 martie 1999 Gorraiz Lizarraga, citată anterior, § 35, CEDH 2004 III. Într-adevăr, Convenția nu prevede posibilitatea de a angaja un actio popularis în scopul interpretării drepturilor garantate de aceasta; ea nu permite nici reclamanților să se plângă de o dispoziție de drept intern doar pentru că li se pare, fără ca aceștia să fi suferit în mod direct efectele acesteia, că încalcă Convenția (Norris menționat anterior, § 31, seria A n 142). Sejdić și finci c. Bosnia și Herțegovina [GC], n 27996/06 și 34836/06, § 28, 22 decembrie 2009). În speță, Curtea arată că reclamantul se plânge în principal că dispoziția constituțională contestată îi afectează convingerile religioase. Prin urmare, acesta nu pune în prim plan niciun început de aplicare a acesteia și nici nu afirmă că aceasta ar fi exercitat vreun efect concret asupra acesteia. În opinia Curții, reclamantul nu este, prin urmare, victima directă a presupusei încălcări a convenției. În absența unor afirmații cu privire la efectele modificării constituționale în litigiu asupra rudelor sale, acesta nu poate fi considerat nici o victimă indirectă. Cu toate acestea, rămâne de analizat dacă poate fi recunoscut ca victimă potențială. Dacă este adevărat că un individ poate pretinde, în circumstanțe foarte speciale, că este victima unei încălcări cauzate de simpla existență a unei legislații care prevede anumite măsuri fără a fi necesar să se susțină că acestea au fost aplicate într-adevăr, acest lucru nu pare să se întâmple în cazul de față. Curtea subliniază, astfel, că, spre deosebire de reclamanții din cauza Klass, reclamantul nu este victima unei măsuri secrete de supraveghere care îl împiedică să semnaleze o măsură concretă care l-ar afecta în mod specific (a contrario Klass citată anterior, § 34). Pe de altă parte, interdicția de a construi minarete nu este însoțită de nicio sancțiune penală, aceasta nu poate influența comportamentul reclamantului, care rămâne liberă să exercite religia musulmană și să conteste public oportunitatea modificării constituționale în litigiu (a contrario Norris citată anterior, punctul 29). Curtea constată în cele din urmă că reclamantul nu afirmă că ar putea avea în vedere, în viitorul apropiat, construirea unei moschei cu minaret. Spre deosebire de cauzele Marckx, Johnston, Open Door și Dublin Well Women, precum și Burden Mai sus, reclamantul nu a făcut probabilă aplicarea dispoziției constituționale în litigiu. Simpla posibilitate ca aceasta să fie cazul într-un viitor mai îndepărtat sau mai puțin îndepărtat nu este, în opinia Curții, suficientă (a se vedea, mutatis mutandis, Carron și alții c. Franța (dec.), nr. 48629/08, 29 iunie 2010). Curtea este de părere că prezenta cauză se distinge de cauzele Burden Sejdić și Finci menționate anterior. În primul rând, era evident că legislația în cauză ar fi aplicată recurentelor într-un viitor care nu era prea îndepărtat, având în vedere vârsta lor (Burden) Cu excepția ipotezei, puțin probabile, că acestea mor simultan. În ceea ce privește a doua cerere, reiese în mod clar din cererea ca reclamanții să participe activ la viața publică și părea firesc ca aceștia să aibă în vedere să candideze, în cazul în care li s-ar acorda această posibilitate (Sejdić și Finci, citată anterior, punctul 29). Cererea având ca unic scop contestarea unei dispoziții constituționale aplicabile în general în Elveția, Curtea consideră că reclamantul nu a prezentat dovada unor circumstanțe cu totul excepționale care să îi confere calitatea de victimă. Dimpotrivă, cererea sa se aseamănă cu o acțiune populară prin care urmărește să asigure controlul în abstracto, în ceea ce privește Convenția, dispoziția constituțională contestată (Očićc. Croația (dec.), nr. 46306/99, 25 noiembrie 1999, CEDO 1999-VIII). În plus, având în vedere hotărârea Tribunalului Federal din 21 ianuarie 2010 (a se vedea dreptul intern relevant), Curtea este de părere că instanțele elvețiene ar fi în măsură să examineze compatibilitatea cu Convenția unui eventual refuz de a autoriza construirea unui minaret. Având în vedere cele de mai sus, Curtea consideră că motivul întemeiat pe încălcarea articolelor 9 și 14 din convenție este, prin urmare, incompatibil rațional personae cu dispozițiile acesteia. Prin urmare, acesta trebuie respins în temeiul articolului 35 alineatul (3) și al articolului 4 din Convenție. În plus, reclamantul susține că nu a beneficiat de o cale de atac internă, astfel cum este garantată prin art. 13 coroborat cu articolele 9 și 14 din convenție. Orice persoană ale cărei drepturi și libertăți recunoscute în (...) convenție au fost încălcate are dreptul la o cale de atac eficientă în fața unei instanțe naționale, chiar dacă încălcarea ar fi fost săvârșită de persoane care acționează în exercitarea funcțiilor lor oficiale. Reclamantul reamintește că autoritățile naționale sunt responsabile pentru punerea în aplicare a drepturilor garantate prin convenție și își reiterează, de asemenea, obiecțiunile formulate în temeiul articolelor 9 și 14 din convenție și constată că nu avea nicio cale de atac pentru a denunța modificarea constituțională în litigiu. Cu toate acestea, Curtea amintește că art. 13 din convenție nu este chiar de a solicita o acțiune prin care să se poată denunța în fața unei autorități naționale legislația unui stat ca fiind contrară în sine convenției (a se vedea Sejdić și Finci c. Bosnia și Herțegovina, citată anterior, punctul 60 A. și alte dispoziții din Regatul Unit [GC], n 3455/05, § 135, 19 februarie 2009 James și altele c. Regatul Unit , 21 februarie 1986, § 85, seria A n 98). Din moment ce prezenta specie privește conținutul unei dispoziții constituționale, și nu o măsură individuală de aplicare, motivul întemeiat pe încălcarea articolului 13 este vădit nefondat și, prin urmare, trebuie respins, în conformitate cu art. 35 alineatul (3) și 4 din convenție. Prin aceste motive, Curtea, cu majoritate de voturi Declare Francoise Elens-Passos Francoise Tulkens Grefier Adjunct Președinte