SECȚIUNEA A DOUA DECIZIE Cerere nr. 29919/12 Mohamadewaz KADERI și altele împotriva Elveției Curtea Europeană a Drepturilor Omului (secțiunea a doua), care are loc la 18 iunie 2013 într-o cameră compusă din Guido Raimondi, președinte, Danutė Jočienė, Dragoljub Poović, András Sajó, Iș . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . Având în vedere cererea menționată mai sus formulată la 18 mai 2012, având în vedere măsura provizorie indicată guvernului pârât în temeiul articolului 39 din Regulamentul de procedură la 25 mai 2012, având în vedere observațiile prezentate de guvernul maghiar la 26 iunie 2012, având în vedere decizia din 14 mai 2013 de a ridica măsura provizorie menționată la 25 mai 2012, după ce a deliberat în acest sens, face următoarea decizie FACUTĂ Reclamanții sunt cinci resortisanți afgani, domnul Mohamadewas Kaderi, născut în 1978, soția sa M. Mahsuma Ahmadi, născută în 1981, și cei trei copii ai lor Mohamad Ali Kadri, născut în 2003, Alireza Kadri, născut în 2005 și Rohullah Kadri, născut în 2008. La data introducerii cererii, aceștia își aveau reședința în Centrul cantonal de cazare Untersiggenthal (canton d În fața Curții, acestea sunt reprezentate de dl Urs Ebnöther și Stephanie Motz, de la cabinetul de avocatură al lui Advocatur Kanonengasse, avocați în baroul din Zürich. Guvernul elvețian ( Faptele cauzei, așa cum au fost expuse de reclamanți, se pot rezuma astfel. La sfârșitul lunii mai 2010, reclamanții au părăsit Afganistanul pentru Iran. De aici, ei s-au deplasat succesiv, în Turcia, Grecia, în fosta Republică Iugoslavă a Macedoniei, Kosovo, Serbia și, în cele din urmă, Ungaria. La sosirea lor în Ungaria, reclamanții au fost arestați la 18 iunie. În 2011, având în vedere că detenția lor a fost prelungită prin hotărâre până la 21 iunie 2011, apoi până la 17 iulie 2011. Ei au solicitat azil autorităților ungare și au fost destituiți prin decizia din 7 iulie 2011. La 28 iulie 2011, reclamanții au ajuns în Elveția și au solicitat imediat azilul. Prin decizia din 15 septembrie 2011, Oficiul Federal pentru Migrație a refuzat să ia în considerare în esență cererea lor, pe motiv că autoritățile ungare erau singurele competente. Reclamanții au sesizat Tribunalul Administrativ Federal care le-a decăzut printr-o hotărâre din 7 noiembrie 2011. Instanța a considerat, în esență, că niciun element din dosar nu permitea să se ajungă la concluzia că Ungaria nu își va respecta angajamentele internaționale în materie de azil, în special în ceea ce privește art. 3 din Convenție. 10. Prin actul din 23 noiembrie 2011, reclamanții au solicitat revizuirea hotărârii, susținând că motivele adoptate de Tribunalul Administrativ Federal erau inconsecvente. 11. Prin hotărârea din 15 martie 2012, instanța a respins cererea de revizuire, considerând totuși că au fost comise erori pur editoriale. 12. Prin scrisoarea din 20 martie 2012, reclamanții au solicitat din nou revizuirea hotărârii și au invocat un raport al Comitetului Helsinki ungar care a indicat încălcări sistematice ale articolelor 3, 5 și 13 din convenție și au solicitat, de asemenea, acordarea unui efect suspensiv pe durata procedurii în fața Tribunalului Administrativ Federal 13. Din 25 aprilie 2012, judecătorul instructor al Tribunalului Administrativ Federal a respins cererea de suspendare. 14. Prin actul din 3 mai 2012, reclamanții au înaintat decizia din 25 aprilie 2012. aprilie 2012 în Camera Plenară a Tribunalului Administrativ Federal. Aceasta a respins recursul lor prin hotărârea din 10 mai 2012, pe motiv că judecătorul instructor nu încălca nicio dispoziție juridică relevantă în La 15 martie 2013, Tribunalul Administrativ Federal a arătat că reclamanții dispăruseră. La 22 martie 2013, guvernul a concluzionat că acestea nu intenționau să își mențină cererea de revizuire și raya rolului. 16. La 22 martie 2013, guvernul a informat Curtea că reclamanții dispăruseră la 13 ianuarie 2013. La 24 aprilie 2013, reprezentantul reclamanților a informat Curtea că reclamanții au părăsit Elveția, dar că intenționează totuși să își mențină cererea. Dreptul și practica internă relevantă Legea federală din 26 iunie 1998 privind azilul art. 42 Oricine depune o cerere de azil în Elveția poate rămâne acolo până la încheierea procedurii.art. 105 Acțiunea împotriva deciziilor din oficiu este reglementată de legea din 17 iunie 2005 privind Tribunalul Administrativ Federal. art. 107a Recursurile depuse împotriva deciziilor de neintrare în vigoare privind cererile de azil ale reclamanților care se pot deplasa într-o țară competentă pentru desfășurarea procedurii de azil și de trimitere în temeiul unui tratat internațional nu au un efect suspensiv. Tribunalul Administrativ Federal decide în termen de cinci zile de la depunerea cererii. În cazul în care efectul suspensiv nu este acordat în acest termen, trimiterea poate fi executată. Legea federală din 17 iunie 2005 privind Tribunalul Administrativ Federal art. 37 Procedura în fața Tribunalului Administrativ Federal este reglementată de [Legea federală din 20 decembrie 1968 privind procedura administrativă], în măsura în care prezenta lege nu prevede altfel. Legea federală din 20 decembrie 1968 privind procedura administrativă art. 55 II. Măsuri provizorii 1. Efect suspensiv Acțiunea are efect suspensiv. Cu excepția cazului în care decizia se referă la o prestație pecuniară, autoritatea inferioară poate prevedea că o acțiune eventual nu va avea efect suspensiv; după depunerea căii de atac, autoritatea de recurs, președintele sau judecătorul instructor are aceeași competență. În cazul în care autoritatea de apel, președintele sau instanța de instructor al acesteia poate să pună capăt efectului suspensiv al unei căi de atac la care autoritatea inferioară landului a retras-o, cererea de restituire a efectului suspensiv este tratată fără întârziere [...] GRIFS 18. Invocând art. 3 din Convenție, reclamanții susțin că întoarcerea lor în Ungaria îi va expune unor condiții de cazare incompatibile cu Convenția 19. De asemenea, aceștia susțin că ar fi reținuți irecuperabil în Ungaria și că condițiile de detenție a titularilor de azil din Ungaria nu respectă art. 3 din convenție, în special pentru că nu iau în considerare prezența copiilor. 20. Pe teren de la art. 13 din convenție, coroborat cu art. 3, ei susțin că lacunele din procedura de azil le-au privat de o cale de atac eficientă împotriva riscului returnării către Serbia, Grecia și, în cele din urmă, Afganistan. 21. Invocând art. 5 din Convenție, ei susțin că întoarcerea lor în Ungaria îi expune unui risc de întemnițare arbitrară. Prin scrisoarea din 22 martie 2013, guvernul a informat Curtea că reclamanții dispăruseră la 13 ianuarie 2013. 23. Printr-o scrisoare din 24 aprilie 2013, reprezentantul reclamanților a informat Curtea că reclamanții au părăsit Elveția, dar că intenționează totuși să își mențină cererea în cazul în care trebuiau expulzați în Elveția din statul membru pe teritoriul căruia se află în prezent. 24. Curtea amintește că orice reclamant trebuie să poată justifica calitatea sa de victimă pe întreaga durată a procedurii (Bourdov Rusia, nr 59498/00, § 30 CEDH 2002 III). 25. În speță, Curtea consideră că, din momentul în care reclamanții au părăsit Elveția din Prin urmare, ei nu se mai află sub amenințarea de a fi expulzați de către autoritățile elvețiene și nu mai pot pretinde că sunt victime ale unei încălcări a Convenției din acest stat. 26. Dacă autoritățile elvețiene ar decide din nou să-i expulzeze, nimic nu i-ar împiedica să introducă o nouă cerere și să solicite aplicarea unei noi măsuri provizorii 27. Având în vedere cele de mai sus, Curtea consideră că reclamanții și-au pierdut calitatea de victimă în sensul articolului 34 din convenție și că, prin urmare, cererea trebuie declarată inadmisibilă. Prin aceste motive, Curtea, în unanimitate, declară cererea inadmisibilă. Stanley Naismith Guido Raimondi Președinte
Requête n
o
29919/12
Mohamadewaz KADERI et autres
contre la Suisse
La Cour européenne des droits de l’homme (deuxième section), siégeant le 18 juin 2013 en une chambre composée de
:
Guido Raimondi,
président,
Danutė Jočienė,
Dragoljub Popović,
András Sajó,
Ișıl Karakaș,
Paulo Pinto de Albuquerque,
Helen Keller,
juges,
et de Stanley Naismith,
greffier de section,
Vu la requête susmentionnée introduite le 18 mai 2012,
Vu la mesure provisoire indiquée au gouvernement défendeur en vertu de l’article 39 du règlement de la Cour le 25 mai 2012,
Vu les commentaires soumis par le gouvernement hongrois le 26
juin
2012,
Vu la décision du 14 mai 2013 de lever la mesure provisoire indiquée le 25 mai 2012,
Après en avoir délibéré, rend la décision suivante
:
1.
Les requérants sont cinq ressortissants afghans, M. Mohamadewas Kaderi, né en 1978, son épouse M
me
Mahsuma Ahmadi, née en 1981, et leurs trois enfants Mohamad Ali Kadri, né en 2003, Alireza Kadri, né en
2005 et Rohullah Kadri, né en 2008. Au moment de l’introduction de la requête ils résidaient au Centre cantonal d’hébergement de Untersiggenthal (canton d’Argovie).
2.
Devant la Cour ils sont représentés par M
es
Urs Ebnöther et Stephanie
Motz, du cabinet d’avocat «
Advokatur Kanonengasse
», avocats au barreau de Zürich.
3.
Le gouvernement suisse («
le Gouvernement
») est représenté par son agent suppléant, Adrian Scheidegger, de l’unité Droit européen et protection internationale des droits de l’homme de l’Office fédéral de la Justice.
A.
Les circonstances de l’espèce
4.
Les faits de la cause, tels qu’ils ont été exposés par les requérants, peuvent se résumer ainsi.
5.
Fin mai 2010, les requérants quittèrent l’Afghanistan pour l’Iran. De là, ils se rendirent successivement, en Turquie, en Grèce, dans l’ex-république yougoslave de Macédoine, au Kosovo, en Serbie et finalement en Hongrie.
6.
A leur arrivée en Hongrie, les requérants furent arrêtés le 18
juin
2011, leur détention étant prolongée par décision de justice jusqu’au 21 juin 2011, puis jusqu’au 17 juillet 2011. Ils demandèrent l’asile aux autorités hongroises et furent déboutés par décision du 7 juillet 2011. Ils indiquent également avoir demandé au tribunal de Szeged le contrôle judiciaire de la décision refusant l’asile et avoir été débouté.
7.
Le 28 juillet 2011, les requérants arrivèrent en Suisse. Ils demandèrent aussitôt l’asile.
8.
Par décision du 15 septembre 2011, l’Office fédéral de la migration refusa d’examiner au fond leur demande, au motif que les autorités hongroises étaient seules compétentes. L’autorité administrative ordonna également leur expulsion vers la Hongrie.
9.
Les requérants saisirent le Tribunal administratif fédéral qui les débouta par un jugement du 7 novembre 2011. La juridiction considéra, en substance, qu’aucun élément du dossier ne permettait de conclure que la Hongrie ne respecterait pas ses engagements internationaux en matière d’asile, notamment en ce qui concerne l’article 3 de la Convention.
10.
Par acte du 23 novembre 2011, les requérants demandèrent la révision du jugement, soutenant que les motifs adoptés par le Tribunal administratif fédéral étaient incohérents.
11.
Par jugement du 15 mars 2012, la juridiction rejeta la demande de révision, considérant toutefois que des erreurs purement rédactionnelles avaient été commises.
12.
Par courrier du 20 mars 2012, les requérants sollicitèrent à nouveau la révision du jugement. Ils invoquaient un rapport du Comité Helsinki hongrois faisant état de violations systématiques des articles 3, 5 et 13 de la Convention. Ils demandaient également l’octroi de l’effet suspensif pour la durée de la procédure devant le Tribunal administratif fédéral.
13.
Par décision avant dire droit (
Zwischenverfügung
) du 25 avril 2012, le juge instructeur du Tribunal administratif fédéral rejeta la demande d’effet suspensif.
14.
Par acte du 3 mai 2012, les requérants déférèrent la décision du 25
avril 2012 à la chambre plénière du Tribunal administratif fédéral. Celle-ci rejeta leur recours par jugement du 10 mai 2012, au motif que le juge instructeur ne violait aucune disposition légale pertinente en estimant d’emblée que la demande de révision n’avait manifestement aucune chance d’aboutir.
15.
Le 15 mars 2013, le Tribunal administratif fédéral releva que les requérants avaient disparu. Il en déduisit qu’ils n’entendaient pas maintenir leur demande de révision et la raya du rôle.
16.
Le 22 mars 2013 le Gouvernement informa la Cour que les requérants avaient disparu le 13 janvier 2013.
17.
Le 24 avril 2013 le représentant des requérants informa la Cour que les requérants avaient quitté la Suisse mais qu’ils entendaient néanmoins maintenir leur requête.
B.
Le droit et la pratique internes pertinents
1.
Loi fédérale du 26 juin 1998 sur l’asile
Article 42
«
Quiconque dépose une demande d’asile en Suisse peut y séjourner jusqu’à la clôture de la procédure.
»
Article 105
«
Le recours contre les décisions de l’office est régi par la loi du 17 juin 2005 sur le Tribunal administratif fédéral.
»
Article 107a
«
Les recours déposés contre les décisions de non-entrée en matière sur des demandes d’asile de requérants qui peuvent se rendre dans un pays compétent pour mener la procédure d’asile et de renvoi en vertu d’un traité international n’ont pas d’effet suspensif. Le requérant d’asile peut demander l’octroi de l’effet suspensif pendant le délai de recours. Le Tribunal administratif fédéral statue dans les cinq jours suivant le dépôt de la demande. Lorsque l’effet suspensif n’est pas accordé dans ce délai, le renvoi peut être exécuté.
»
2.
Loi fédérale du 17 juin 2005 sur le tribunal administratif fédéral
Article 37
«
La procédure devant le Tribunal administratif fédéral est régie par la [Loi fédérale du 20 décembre 1968 sur la procédure administrative], pour autant que la présente loi n’en dispose pas autrement.
»
3.
Loi fédérale du 20 décembre 1968 sur la procédure administrative
Article 55
«
1
Le recours a effet suspensif.
2
Sauf si la décision porte sur une prestation pécuniaire, l’autorité inférieure peut prévoir qu’un recours éventuel n’aura pas d’effet suspensif ; après le dépôt du recours, l’autorité de recours, son président ou le juge instructeur a la même compétence.
3
L’autorité de recours, son président ou le juge instructeur peut restituer l’effet suspensif à un recours auquel l’autorité inférieure l’avait retiré ; la demande de restitution de l’effet suspensif est traitée sans délai [...]
»
18.
Invoquant l’article 3 de la Convention, les requérants soutiennent que leur retour en Hongrie les exposerait à des conditions d’hébergement incompatibles avec la Convention.
19.
Ils allèguent également qu’ils seraient immanquablement emprisonnés en Hongrie et que les conditions de détention des requérants d’asile dans ce pays ne respectent pas l’article 3 de la Convention, notamment parce qu’elles ne tiennent pas compte de la présence d’enfants.
20.
Sur le terrain de l’article 13 de la Convention, combiné avec l’article
3, ils soutiennent que les lacunes dans la procédure d’asile les ont privés d’un recours effectif contre le risque de refoulement vers la Serbie, la Grèce et, finalement, l’Afghanistan.
21.
Invoquant l’article 5 de la Convention, ils soutiennent que leur retour en Hongrie les expose à un risque d’emprisonnement arbitraire.
22.
Par une lettre du 22 mars 2013, le Gouvernement a informé la Cour que les requérants avaient disparu le 13 janvier 2013.
23.
Par une lettre du 24 avril 2013, le représentant des requérants a informé la Cour que les requérants avaient quitté la Suisse mais qu’ils entendaient néanmoins maintenir leur requête au cas où ils devaient être expulsés vers la Suisse depuis l’Etat sur le territoire duquel ils se trouvent actuellement.
24.
La Cour rappelle que tout requérant doit pouvoir justifier de sa qualité de victime pendant toute la durée de la procédure (
Bourdov
c.
Russie
, n
o
‑
III).
25.
En l’espèce, elle considère qu’à partir du moment où les requérants ont quitté la Suisse de
leur propre chef et qu’ils ne sont donc plus sous la menace d’une expulsion de la part des autorités suisses, ils ne peuvent plus se prétendre victimes d’une violation de la Convention de la part de cet Etat.
26.
S’ils devaient être renvoyés vers la Suisse depuis l’Etat où ils se trouvent actuellement, et si les autorités suisses devaient décider à nouveau de les expulser, rien ne les empêcherait d’introduire une nouvelle requête et de demander l’application d’une nouvelle mesure provisoire.
27.
Au vu de ce qui précède, la Cour considère que les requérants ont perdu la qualité de victime au sens de l’article 34 de la Convention et que partant la requête doit être déclarée irrecevable.
Par ces motifs, la Cour, à l’unanimité,
Déclare
la requête irrecevable.
Stanley Naismith
Guido Raimondi
Greffier
Président