CtEDO 28.06.2011 Auto

BOGUS ET AUTRES c. TURQUIE

RESPONDENT
TUR
HOTĂRÂRE
28.06.2011
Pe scurt
Instanță
CtEDO
Concluzie
Irrecevable
RĂSFOIEȘTE: CtEDO · 2011
DESCARCĂ: PDF · DOCX
Citează această cauză
BOGUS ET AUTRES c. TURQUIE (CtEDO, 2011)
HUDOC · oficial

SECȚIUNEA A DOUA DECIZIA PRIVIND RECEVABILITATEA cererii nr. 54788/09 prezentate de Șükrü BO 368/UȘ și 91 de alte cereri împotriva Turciei Curtea Europeană a Drepturilor Omului (secțiunea a doua), care are loc la 28 iunie 2011 într-o cameră compusă din Francoise Tulkens, președinta Danutė Jočienė, David Thór Björgvinsson, Dragoljub Popović, András Sajó, Ișil Karakaș, Guido Raimondi, judecători și a lui Françoise Elens-Passos, graffière adjunct de secțiune, Având în vedere cererile prezentate în anexă, După ce a intenționat, face următoarea decizie FACUTĂ Reclamanții ale căror nume sunt enumerate în tabelele din anexă sunt cetățeni turci. Ele sunt reprezentate de avocații ale căror nume sunt indicate în aceleași tabele. Reclamanții sunt persoane care au suferit prejudicii legate de terorism și au depus cereri în temeiul dreptului intern, și anume Legea nr. 5233, intitulată "Legea privind despăgubirea prejudiciilor cauzate de acte de terorism sau de măsuri de combatere a terorismului" intrată în vigoare la 27 iulie 2004. hotărârile principale pronunțate în acest domeniu de Curte (inclusiv Dodhan și alții c. Turcia, n 8803-8811/02, 8813/02 și 8815-8819/02, CEDO 2004 VI și, pentru aceeași cauză, Hotărârea din 13 iulie 2006 privind satisfacția echitabilă), legea internă relevantă, precum și hotărârea Curții privind acțiunea internă introdusă de guvernul pârât (Legea nr. 5233, discutată în cauza C. Turcia (dec.), n 18888/02, CEDH 2006 I), rezoluția finală a Comitetului miniștrilor pe această temă, informații suplimentare privind stadiul actual al cererilor depuse în fața instanțelor de judecată, datele economice relevante, practica internă relevantă și faptele comune ale acestor cereri; Curtea face trimitere la decizia sa Akbayćr și la altele c. Turcia (dec.), n 303015/08 și 108 alte cereri, 28 iunie 2011). Circumstanțele din speță Faptele cauzelor prezente, astfel cum au fost expuse de recurente, pot fi rezumate după cum urmează. Printr-un decret din 12 septembrie 1994 publicat în Jurnalul Oficial, Comitetul miniștrilor a declarat zonă militară interzisă o parte din regiunea d În 2006, reclamanții au depus cereri în fața comisiilor de despăgubire prin intermediul reprezentantului lor și nu au prezentat niciun titlu de proprietate, nici pentru bunuri imobile, nici pentru bunuri mobile. La 4 septembrie 2006, comisiile au solicitat reclamanților să-și verse dovezile la dosare, însă aceste scrisori au rămas fără răspuns. La 15 septembrie 2006, comitetele de experți care au efectuat o vizită la fața locului nu au putut stabili dacă bunurile în cauză aparțineau reclamanților. Un singur element pleda în favoarea anumitor reclamanți: lacuna primarului satului (muhtar) conform căruia acești reclamanți utilizaseră terenuri de la proclamarea Republicii până în 1993 10. De asemenea, comisiile au adresat diferite autorități. Nici un registru oficial, fie că este cel al Direcției pentru Agricultură (Tar La diferite date în noiembrie 2006, comisiile au respins cererile pe baza acestor informații. 12. Subsecvent, reclamanții au înaintat o cerere în fața biroului guvernatorului pentru o posibilă interdicție în regiune. Biroul i-a informat, printr-o scrisoare din 26 decembrie 2006, că nu a fost impusă nicio interdicție de acces în regiunea dintre datele în cauză, și anume între 1993 și 1998 13. prin intermediul unor alte persoane, cum ar fi, contrar acestei informații, o astfel de interdicție a fost în vigoare la 12 septembrie 1994 menționat anterior, în cazul în care instanțele au solicitat comisiei să-și reexamineze acțiunile. noiembrie 2007 că Güngören era într-adevăr printre satele interzise de acces la momentul respectiv. 15. Comisia a respins totuși cererile pe motiv că nu avea nici competența de a modifica decizia sa sau de a o revedea. 16. În ianuarie 2008, aceste hotărâri au fost notificate reclamanților, care au sesizat instanța administrativă d .Erzurum cu privire la o acțiune în anulare și în instanță deplină. Cererile de asistență judiciară au fost acordate pentru toate acțiunile, având în vedere, în special, caracterul adecvat al reclamanților. 18. Tribunalul Administrativ a considerat că acțiunile trebuie introduse în termenul legal de 60 de zile de la deciziile inițiale ale comisiilor, pronunțate în noiembrie 2006. În perioada 19 noiembrie 2008 - 24 martie 2009, Consiliul a respins recursurile. În perioada 12 iunie 2009 - 18 septembrie 2009, reclamanții au comunicat Curții decizii ulterioare prin care comisiile primiseră cereri de despăgubire din aceleași sate. Aceste documente, care fuseseră prezentate, de asemenea, în fața instanțelor naționale, fac referire efectiv la interdicția de acces impusă în regiune. Cu toate acestea, ele indică mai întâi că comisiile au stabilit prezența bunurilor în fiecare caz și, astfel, au acordat despăgubiri. GRIFS 21. Reclamanții se plâng, printre altele, că administrația le-a furnizat informații eronate la data de 26 decembrie 2006, motiv pentru care nu ar fi introdus acțiunile în termen de 60 de zile de la primele decizii de respingere a comisiilor și, prin urmare, consideră că a existat o încălcare a dreptului lor la respectarea proprietății și a dreptului lor la un proces echitabil. Ei invocă art. 6 alin. (1), (8) și (13) din Convenție și art. 1 din Protocolul nr. În acest grup de afaceri, reclamanții se plâng de refuzul comisiilor de a le acorda despăgubiri și al procedurii în fața instanțelor administrative, data de începere a termenului de recurs reținut de aceste instanțe fiind, în opinia lor, incorectă. 23. Curtea va examina aceste hotărâri sub aspectul articolului 6 alineatul (1) din convenție. Aceasta reamintește din mai multe motive că nu are ca sarcină înlocuirea instanțelor interne. C. este în primul rând autorităților naționale, în special curților și instanțelor, că este de competența de a interpreta legislația internă. Rolul Curții se limitează la verificarea compatibilității cu convenția efectelor unei asemenea interpretări. Acest lucru este deosebit de adevărat în ceea ce privește interpretarea de către instanțe a normelor de natură procedurală, cum ar fi termenele care reglementează depunerea documentelor sau introducerea căii de atac. Reglementarea privind formalitățile și termenele de introducere a unei căi de atac urmărește să asigure buna administrare a justiției și respectarea, în special, a principiului securității juridice (Miragall Escolano și alții c. Spania, 38366/97, 38688/97, 40777/98, 40843/98, 4115/98, 41440/98, 41446/98, 41484/98, 41487/98 și 41559/98, § 33, CEDH 2000-I. În principiu, o cerere respinsă pentru nerespectarea termenelor prevăzute în dreptul intern trebuie declarată inadmisibilă pentru neobosirea căilor de atac, deoarece este vorba despre o trimitere la o culpă de către autorul căii de atac (Ali R 42091/02, 10 mai 2005). Reclamanții care contestă exact aplicarea termenelor legale, Curtea trebuie să conducă mai mult înainte de examinarea sa. 24. Astfel, se observă că deciziile de respingere pronunțate de comisiile de despăgubire se bazează pe lipsa de probe care să susțină afirmațiile reclamanților. Acest aspect constituie elementul-cheie în aceste cazuri, deoarece rezultă că cererile reclamanților au fost examinate pe fond. Aceste decizii nu se bazează pe accesibilitatea regiunii între 1993 și 1998. Informații legale privind accesul la regiune au fost luate în considerare pentru prima dată la 26 decembrie 2006, în timp ce toate deciziile comisiilor datează din noiembrie 2006. În al doilea rând, Curtea arată, de asemenea, că, în exemplele furnizate de Ös Õ Õ altor săteni, comisiile au stabilit existența bunurilor, iar apoi, având în vedere Õ interdicția de acces la această regiune, le-au acordat apoi despăgubiri. Într-un astfel de caz, acestea nu au avut într-adevăr să caute mai mult silențios există o teamă rezonabilă cu privire la securitate Ö nu ar putea exista acces la regiune 26. Cu toate acestea, la examinarea cererilor reclamantului, comisiile i-au invitat mai întâi să-și pună în aplicare cererea, în special în ceea ce privește detaliile și apoi, în ciuda absenței oricăror dovezi, au efectuat o vizită la fața locului pentru a stabili dreptul de proprietate asupra bunurilor sau utilizarea bunurilor de către cei interesați; toate aceste demersuri s-au dovedit a fi ineficiente. În cazul în care nu s-ar fi acordat niciun ajutor de stat în sensul articolului 107 alineatul (1) din tratat, Comisia ar fi trebuit să evalueze dacă un ajutor de stat acordat în temeiul articolului 107 alineatul (1) din TFUE ar fi fost compatibil cu piața internă în sensul articolului 107 alineatul (1) din tratat. Nici în dosarele introduse în fața Curții, nici un element, oricare ar fi acesta, nu susține existența bunurilor utilizate de reclamanți. Aceștia nu au declarat mai mult decât comisiile au omis să ia în considerare o anumită dovadă pe care ar fi prezentat-o în fața lor. 28. În plus, așa-numitele cereri de înapoiere în sat. 28. În ceea ce privește aplicarea Legii nr. 5233, în discuție în fața Curții, se poate constata că, chiar și în cazurile în care nu există nicio interdicție oficială, comisiile iau în considerare în mod de facto să se întoarcă în sate, ținând cont pur și simplu de posibila teamă a locuitorilor pentru siguranța lor. Legea însăși menționează în art. 2 litera (d) printre situațiile care nu intră sub incidența legii situațiile persoanelor care și-au părăsit satul din motive care nu au legătură cu actele de terorism sau care nu au legătură cu temerile legate de securitate (a se vedea Akbayr și altele) § 11; Nici practica nu este în acest sens; comisiile au acordat reparații fiecărui solicitant care, prin orice fel de dovezi, putea dovedi prezența unui bun folosit de el însuși și care, din cauza unei temeri legate de securitate, fusese obligat să părăsească această regiune și/sau nu putea să se întoarcă (a se vedea exemplul menționat în cauză) În consecință, o astfel de interdicție nu putea fi utilizată decât pentru a susține această a doua condiție necesară, în cazul în care prima care constă în stabilirea existenței bunurilor este îndeplinită. 29. Într-adevăr, reclamanții, toți reprezentați de un avocat în dreptul intern și admiși în beneficiul asistenței judiciare, ar fi trebuit să aleagă în mod incontestabil să își introducă cererea în anulare și/sau în instanță deplină în termenele legale prevăzute, de la respingerea cererii lor inițiale de către comisiile de despăgubire, fără a fi nevoiți să se asigure că o posibilă interdicție de acces nu este relevantă. Având în vedere toate cazurile, Curtea consideră că nu dispune de niciun element sau argument care să îi permită să critice deciziile tribunalelor administrative cu privire la datele de începere a termenelor de recurs reținute de acestea sau să considere aceste decizii ca fiind arbitrare. 30. Având în vedere cele de mai sus, Curtea declară cererile acestui grup inadmisibile pentru lipsa vădită a temeiului, în temeiul articolului 35 alineatul (3) și al articolului 4 din Convenție. Prin aceste motive, Curtea, în unanimitate, decide să unească cererile și să le declare inadmisibile. Françoise Elens-Passos Françoise Tulkens Grefier adjunct Președinte Anexă Număr de interogare Data introducerii Prenumele, numele, locul nașterii și reședința reclamanților reprezentat de 54788/09 06/10/2009 Șükrü BO Nebahat SAMUR 01/01/1956 Do 54839/09 06/10/2009 Türkan BÜLBÜL 01/01/1968 Do 01/01/1971 Do 01/01/1951 A mai mult de KOçă 55492/09 06/10/2009 Resul AKC 01/09/1963 A mai mult de 55521/09 06/10/2009 KOç 55515/09 06/10/2009 Mehmet ZENG Abdullah KOç 60734/09 06/10/2009 Mehmet CIYANAKLI 05/12/1953 A 61394/09 06/11/2009 Hazal BOZDEM Abdullah KOÇ 61539/09 06/11/2009 Ali BU Mehmet Emin çA 06/08/1950 A mai mult de 10/2009 Tahir BASUT 01/01/QUAT A mai mult de 62018/09 06/10/2009 Hasan YAZG 62128/09 06/10/2009 Naci ÇET Mehmet Emin : . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . 25/02/1960 A mai mult de 63423/09 06/11/2009 Ali ZENGEL 01/01/1950 A 63459/09 06/10/2009 Mahmut B Ahmet CIYANAKLI 02/03/1962 A

§ Cauze similare

Grupate prin similitudine semantică

5 cauze
CtEDO 2011-06-28
0,98
BINGOLBALI ET AUTRES c. TURQUIE
DEUXIÈME SECTION DÉCISION SUR LA RECEVABILITÉ de la requête n o 18443/08 présentée par Mehmet Salih BİNGÖLBALI et 54 autres requêtes contre la Turquie La Cour européenne des droits de l’homme (deuxième section), siégeant le 28 juin 2011 en
CtEDO 2011-06-28
0,98
FİDANTEN ET AUTRES c. TURQUIE
DEUXIÈME SECTION DÉCISION SUR LA RECEVABILITÉ de la requête n o 27501/06 présentée par Salih FİDANTEN et autres et 104 autres requêtes contre la Turquie La Cour européenne des droits de l’homme (deuxième section), siégeant le 28 juin 2011 e
CtEDO 2011-05-31
0,95
AFFAIRE İÇEN c. TURQUIE
DEUXIÈME SECTION AFFAIRE İÇEN c. TURQUIE (Requête n o 45912/06) ARRÊT STRASBOURG 31 mai 2011 DÉFINITIF 28/11/2011 Cet arrêt est devenu définitif en vertu de l’article 44 § 2 c) de la Convention. Il peut subir des retouches de forme. En l’af
CtEDO 2011-12-06
0,95
AFFAIRE İYİLİK c. TURQUIE
DEUXIÈME SECTION AFFAIRE İYİLİK c. TURQUIE (Requête n o 2899/05) ARRÊT STRASBOURG 6 décembre 2011 DÉFINITIF 06/03/2012 Cet arrêt est devenu définitif en vertu de l’article 44 § 2 de la Convention. Il peut subir des retouches de forme. En l’
CtEDO 2011-11-15
0,95
AFFAIRE İZGİ c. TURQUIE
DEUXIÈME SECTION AFFAIRE İZGİ c. TURQUIE (Requête n o 44861/04) ARRÊT STRASBOURG 15 novembre 2011 DÉFINITIF 15/02/2012 Cet arrêt est devenu définitif en vertu de l’article 44 § 2 de la Convention. Il peut subir des retouches de forme. En l’
Sursă