AFFAIRE İÇEN c. TURQUIE

RESPONDENT

TUR

HOTĂRÂRE

31.05.2011

Pe scurt

Instanță: CtEDO
Concluzie: Violation de l'art. 6-1;Dommage matériel - demande rejetée;Préjudice moral - réparation

RĂSFOIEȘTE: CtEDO · 2011
DESCARCĂ: PDF · DOCX 🔒 Pro

Citează această cauză

AFFAIRE İÇEN c. TURQUIE (CtEDO, 2011)

HUDOC · oficial

A DOUA SECȚIUNE C. TURCIA (Cercetarea nr. 45912/06) HOTĂRÂREA STRASBURG 31 mai 2011 DEFINIF 28/11/2011 Această hotărâre a devenit definitivă în temeiul articolului 44 alineatul (2) litera (c) din Convenție. El poate fi supus unor modificări de formă. În acest caz, Curtea Europeană a Drepturilor Omului (a doua secțiune), care se află într-o cameră compusă din Françoise Tulkens, președinta, Danutė Jočienė, Dragoljub Popović, Giorgio Malinverni, Ișil Karakaș, Guido Raimondi, Paulo Pinto de Albuquerque, judecători, și de Françoise Elens-Passos, graffière adjunct de secțiune, După ce a deliberat în camera Consiliului la 10 mai 2011, Rend la hotărârea pe care o reprezintă, adoptat la această dată în instanță La originea cauzei se află o cerere (n 45912/06) îndreptată împotriva Republicii Turcia și al cărei resortisant al acestui stat, Mualla Gökçe La 18 iunie 2009, președinta celei de-a doua secțiuni a decis să comunice cererea guvernului. După cum permite art. 1 din Convenție, s-a decis, de asemenea, ca camera să se pronunțe în același timp asupra admisibilității și a fondului cauzei. Recurenta s-a nascut in 1970 si locuieste in Ankara. Ea era la locul faptei oficialitatii civile in cadrul fortelor armate turce, unde lucra ca traducator. printr-o sentinta din 22 decembrie 2004 pronuntata de tribunalul militar aproape de comanda generala a jandarmeriei (sub aceasta instanta militara) La 4 aprilie 2003, recurenta și-ar fi început pauza de la prânz la 12 10 în loc de 12:30 ora autorizată. Maiorul A.D. i-ar fi cerut apărarea sa scrisă cu privire la aceste fapte. În apărarea sa din 8 aprilie 2003, reclamanta a declarat că "Ji" în primul rând vă felicită pentru solicitarea unei apărări scrise pentru un lucru atât de lipsit de sens (...) ; fiind doar un funcționar civil mizerabil, poate că nu este treaba mea să vă spun acest lucru, ci în loc să ne demonstrăm și să ne tulbure productivitatea prin avertismente atât de inutile, ar fi mai bine să vă ocupați de lucrurile de traducere ale departamentului (...) La 4 și 17 aprilie 2003, recurenta, refuzând să rămână la birou după ora 18, nu ar fi tradus anumite documente urgente. La 24 aprilie 2003, după ce a primit un avertisment scris cu privire la faptele din 4 aprilie, ea ar fi mers în biroul comandantului A.D. și ar fi apostropée strigând De ce să dăm un avertisment pentru asemenea prostii, de ce să demascăm așa ceva? Dumnezeu să te pedepsească! Ce om nepoliticos, dar ce nepoliticos! Multe dintre aceste mărturii au fost prezentate în dosar, dintre care unele au menționat o relație personală anterioară între reclamantă și A.D., ceea ce reclamanta a confirmat în fața instanței cu privire la hărțuirea de care ar fi fost victima de către superiorul său superior, o atitudine care, în opinia sa, ar fi legată de dezamăgirea sa iubitoare. Comandantul A.D. s-a aflat în aceeași procedură ca și persoana acuzată, cu două acuzații: a hărțuit reclamanta și a aplicat în mod abuziv o sancțiune disciplinară pentru reținerea parțială a salariului În ceea ce privește actele sale din 4 și 17 aprilie 2003, fără a fi întocmit un dosar de judecată, conform prevederilor regulamentului, a fost condamnat la o pedeapsă din culpă cu suspendare pentru aceste din urmă fapte. În ceea ce privește sarcina de hărțuire, procedura a fost închisă printr-un refuz, din lipsă de probe. În memoria sa, aceasta contesta în primul rând competența tribunalului militar de a judeca funcționarul civil care era; în plus, aceasta se referea la faptul că aceasta nu ar fi trebuit să facă obiectul unei urmăriri penale, ci al unor urmăriri disciplinare în temeiul legii nr. 657 care reglementează funcționarii publici. Ea a precizat că ordinul în cauză nu i-a fost adresat direct și concret și că, prin urmare, elementul intenționat al infracțiunii nu putea fi considerat ca fiind constituit și se plângea de deficiențe în procedură, în special de absența audierii DA.D. în calitate de martor în ceea ce privește faptele calificate ca atare. insulte împotriva unui superior ierarhic printr-o hotărâre pronunțată la 1 martie 2006, Curtea de Casație Militară a infirmat judecata pentru incompetență rațională materială în ceea ce privește faptele care au avut loc la 8 aprilie 2003 (apărarea scrisă a recurentei) și calificate ca fiind "în detrimentul unui superior superior" și a considerat că nu se putea vorbi despre o încălcare a onoarei superiorului în cauză. Aceasta a ordonat ca această parte a faptelor, care fusese sancționată cu două luni și cincisprezece zile de închisoare, să fie examinată de o instanță disciplinară (art. 47 din Legea nr. 477 privind tribunalele disciplinare militare. Aceasta a confirmat hotărârea Tribunalului Militar pentru restul faptelor în ceea ce privește recurenta (dezascultare de ordine și neascultare persistentă, precum și faptele din 24 aprilie 2003), care a fost condamnată în cele din urmă, în temeiul articolelor 85 alineatul (1) și 87 1 din Codul penal militar, la șapte luni și 15 zile de închisoare închisă. 10. L Recurenta a fost încarcerată la închisoarea militară din Mamak, Ankara. 13. Prin decizia din 31 ianuarie 2007, reclamanta a fost eliberată condiționată după ce și-a ispășit jumătate din pedeapsă, și anume nouăzeci și patru de zile de închisoare. II. DREPTUL INTERN ȘI INTERNATIONAL PERTINENT Drept intern Constituția 14. Dispozițiile constituționale relevante în speță, în vigoare la momentul faptelor, se citesc astfel art. 145 Instanța militară este asigurată de tribunalele militare și de organele de disciplină militară. Aceste instanțe sunt responsabile de cunoașterea infracțiunilor cu caracter militar comise de militari sau a infracțiunilor comise fie împotriva militarilor, fie în spațiile militare, fie în cadrul serviciului militar sau al misiunilor aferente. Instanțele militare au, de asemenea, responsabilitatea de a cunoaște infracțiunile comise de civili, fie atunci când sunt calificate ca fiind militare prin legi speciale, fie atunci când sunt comise împotriva militarilor în exercitarea funcțiilor lor sau în zone militare determinate de lege. Infracțiunile și persoanele aflate sub jurisdicția instanțelor militare în timp de război sau în stare de asediu, componența acestor jurisdicții și numirea, dacă este cazul, a judecătorilor și procurorilor din instanțele de drept comun care sunt chemați să își desfășoare activitatea în cadrul instanțelor militare sunt reglementate de lege. În cazul în care un judecător sau o altă persoană care exercită funcția de procuror militar are dreptul de a-și exercita funcția de procuror militar sau de a-și exercita funcția în calitate de procuror militar sau de procuror militar sau de procuror militar, acesta poate fi considerat ca fiind o persoană fizică sau juridică. Legea stabilește, de asemenea, relațiile judecătorilor militari cu comanda de care aceștia țin, ținând seama de cerințele serviciului militar, în ceea ce privește sarcinile lor altele decât funcția judiciară. Codul penal militar 15. Dispozițiile Codului penal militar relevant în speță, în vigoare la momentul faptelor, se citesc astfel art. 85 alineatul (1). Oricine injurisdicie un lider sau un superior este pedepsit cu o pedeapsă cu închisoarea între trei luni și un an. În cazul în care l a fost pronunțat în timpul serviciului sau în contextul serviciului, pedeapsa cu închisoarea este cuprinsă între șase luni și trei ani. art. 87 alineatul (1) Persoanele militare care nu fac obiectul unui ordin sunt pedepsite cu o pedeapsă cu închisoarea de la o lună la un an ; Cei care refuză în mod deschis să se supună, prin afirmare sau prin facere, sau care nu au obținut o recerere a ordinii sunt pedepsiți cu o pedeapsă din închisoare între trei luni și doi ani. 16. Alte dispoziții legale militare și obișnuite relevante se citesc astfel Legea nr 353 privind constituirea tribunalelor militare la art. 9 din Legea nr. 353 descrie cazurile supuse jurisdicției militare. La art. 10 din aceeași lege prevede că personalul civil este considerat personal militar în aplicarea legii menționate. Legea nr 211 privind serviciul intern al forțelor armate turce art. 115 (...) superiorul poate da ordine (...) personalului civil. (...) Toți membrii personalului civil au statut de subordonat față de șefii militari și trebuie să îndeplinească sarcinile impuse de aceștia în conformitate cu art. 14 din prezenta lege. Personalul civil care acționează împotriva acestor ordine va face obiectul acelorași sancțiuni penale ca și personalul militar. Subordonatul trebuie să fie supus unei ascultări absolute (...) superiorilor săi în cazurile indicate în legi. Subordonatul nu poate schimba natura sarcinilor și nu poate întârzia îndeplinirea lor (...). Orice expresie orală și scrisă, precum și orice fapt și orice gest care amenință egoismul de ascultare este sancționat penal. Legea nr. 477 privind disciplina militară Lipsa de respect față de șef și față de superiorul superior al art. 47 a patra liniuță va fi pedepsită cu o lună de suspendare simplă sau reținută cu rigurozitate pe cei care nu respectă superiorii lor în cadrul funcțiilor lor sau care nu respectă, în poziție de precauție, avertismentele care le-au fost adresate în acest sens. Vor fi pedepsiți de la 10 zile la două luni de arestare simplă sau din culpă pe cei care, în mod deliberat sau din neglijență, nu fac obiectul unei instrucțiuni. Legea nr. 657 privind funcționarii publici Dispozițiile aplicabile personalului în funcție în cadrul forțelor armate ( Dispozițiile referitoare la serviciul intern al TSK și la Legea privind instanțele militare (...) [constituie legi speciale în raport cu] articolele 125- 136 din prezenta lege, referitoare la disciplină și la personalul civil care are un post sau un contract în cadrul forțelor armate. : înseamnă notificarea scrisă a funcționarului cu privire la faptul că a avut acțiuni greșite în cadrul funcțiilor sale. Acțiunile care necesită o sancțiune de condamnare (...) Lipsa de respect față de superiorul ierarhic în cadrul funcției (...) S Nu îndeplini sarcinile date la timp (...) intenționat (...) S Situația privind competența instanțelor militare de a judeca civili în Europa, precum și sistemul ONU de protecție a drepturilor omului sunt expuse la punctele 20-25 din hotărârea Ergin c. Turcia (n 47533/99, CEDH 2006 VI). Printre principiile menționate în raportul privind chestiunile legate de administrarea justiției de către instanțele militare, prezentat Comisiei pentru Drepturile L'pe" (Doc. E/CN.4/Sub.2/2005/9 din 16 iunie 2005), se poate citi principiul nr. 4 al documentului, care se referă la competența funcțională a instanțelor militare și care stabilește Instanțele militare nu trebuie, în principiu, să aibă competența de a judeca civili. În orice situație, statul se asigură că civilii acuzați de infracțiuni, indiferent de natura lor, sunt judecați de instanțele civile. Recurenta se plânge că a fost judecată și condamnată de o instanță militară fără statutul său de persoană civilă și susține că faptul că a trebuit, în calitate de civil, să se prezinte în fața unei instanțe formate exclusiv din militari constituie în sine o încălcare a principiului procesului echitabil prevăzut la art. 6 alineatul (1) din convenție. În plus, recurenta consideră că legislația care reglementează țarcul de nedesfășurare la un ordin, care era prevăzută pentru militari, nu putea fi considerată drept o lege, în sensul articolului 7 din convenție, care ar putea face ca infracțiunea menționată să se aplice în cazul său ca persoană civilă. Având în vedere circumstanțele cauzei și formularea obiecțiunilor, Curtea le va examina pe acestea în lumina articolului 6 alineatul (1) din convenție, astfel cum a fost formulat în pasajul său relevant în speță. Orice persoană are dreptul ca cauza sa să fie ascultată în mod echitabil, public (...) de către o instanță independentă și imparțială (...) care va hotărî... dacă orice acuzație în materie penală îndreptată împotriva ei (...) 19. Guvernul luptă împotriva tezei reclamantei. Cu privire la admisibilitate 20. Curtea constată că nu este în mod clar întemeiat greșit în sensul articolului 35 alineatul (3) din Convenție. În plus, Curtea constată că aceasta nu se confruntă cu niciun alt motiv de refuz. Prin urmare, aceasta trebuie declarată admisibilă. Pe fond 21. Recurenta își reiterează doleanțele. 22. Guvernul reamintește mai întâi articolele 139 și 145 din Constituția turcă, precum și dispozițiile unor legi speciale, adăugând că judecarea persoanelor civile de către o instanță militară constituie o excepție în legislația națională 23. El afirmă apoi că hotărârea recurentei de către o instanță militară era prevăzută de lege, în măsura în care, în conformitate cu dreptul intern, o persoană civilă implicată într-un act criminal față de personalul militar trebuie să fie judecată în fața unei instanțe militare dacă actul în cauză figurează în Codul penal militar. 24. Citând jurisprudența Curții (Ergin (n, citată anterior, § 42, și Martin c. Regatul Unit , n 40426/98, § 44, 24 octombrie 2006), guvernul arguue că laon poate susține doar Convenția exclus absolut posibilitatea ca tribunalele militare să aibă competență pentru a cunoaște afaceri care implică civili. 25. Guvernul face referire, de asemenea, la art. 115 din Legea nr 211 privind serviciul intern al forțelor armate turce ( Türk Silahl a fost considerat subordonat (ast) Kuvvetleri iç hizmet kanunu , care prevede că funcționarii civili care lucrează sub comanda unui superior militar sunt considerați subordonați (ast) acestuia din urmă și că trebuie să execute orice instrucțiune ordonată de el. În caz de neascultare, acești funcționari civili sunt pasibili de aceleași sancțiuni penale ca și cele aplicate soldaților. 26. În plus, guvernul afirmă că Legea nr. 5530, intrată în vigoare la 29 iunie 2006 și de modificare a Legii nr 353, prevede, cu câteva excepții, aceleași garanții procedurale în fața instanțelor militare ca și în fața instanțelor civile 27. El concluzionează că legislația care reglementează răspunderea funcționarilor civili aflați sub ierarhia militară este suficient de clară și previzibilă și, prin urmare, consideră că hotărârea recurentei în fața instanțelor militare pentru neascultare și insultă nu contravine deloc principiilor menționate în art. 6 alin. (1) din Convenție. Principii generale 28. Curtea reamintește că Convenția (n mai) nu se pronunță asupra unor acuzații în materie penală îndreptate împotriva unor membri ai personalului militar, cu condiția să fie respectate garanțiile de independență și de tracțiune prevăzute la art. 6 alin. (1) (Ergin (n, menționat anterior, § 40, Morris c. Regatul Unit, n 38784/97, § 59, CEDH 2002 Cooper c. Regatul Unit [GC], nr. 48843/99, § 106, CEDO 2003 XII și Önen c. Turcia (dec.), n 32860/96, 10 februarie 2004). 29. Cu toate acestea, acest lucru este diferit în cazul în care legislația națională conferă competența acestui tip de instanțe pentru judecarea civililor în materie penală. 30. Curtea amintește, de asemenea, că, în cazul în care nu se poate susține că Convenția exclude absolut competența instanțelor militare de a cunoaște cauze care implică civili, existența unei astfel de competențe ar trebui să facă obiectul unei examinări deosebit de riguroase. 31. În această privință, Comisia reamintește că, în multe dintre hotărârile sale anterioare, a acordat importanță faptului că un civil trebuie să se prezinte în fața unei instanțe compuse, chiar și numai parțial, din militari (a se vedea în special Martin, citată anterior, § 44 Ergin (n, citată anterior, §; Öcalan Turcia [GC], n 46221/99, § 116, CEDH 2005 ; și Șahiner Turcia, n 29279/95, § 45, CEDH 2001 IX), întrucât această situație punea serios sub semnul întrebării încrederea pe care instanțele trebuie să și-o asume într-o societate democratică. 32. Această preocupare, care este cu atât mai importantă atunci când ..este vorba despre un tribunal compus exclusiv din magistrați militari, determină Curtea să afirme că faptul că astfel de instanțe aduc acuzații în materie penală îndreptate împotriva civililor nu poate fi considerat conform articolului 6 decât în circumstanțe excepționale. 33. Curtea reamintește constatările sale referitoare la evoluțiile la nivel internațional (Ergin (n, menționat anterior, §§ 22 Pe de altă parte, Comisia reamintește că locul special pe care îl ocupă armata în organizarea constituțională a statelor democratice trebuie să fie limitat la domeniul securității naționale, sistemul judiciar care, la rândul său, se află în domeniul societății civile. De asemenea, aceasta ține seama de existența unor norme speciale care reglementează organizarea internă și structura ierarhică a forțelor armate. 35. Aceasta reafirmă că puterea justiției penale militare nu ar trebui să se extindă la civili decât dacă există motive imperative care justifică o astfel de situație, pe o bază legală clară și previzibilă. Existența unor astfel de motive trebuie să fie demonstrată pentru fiecare caz, in concreto. 36. O astfel de atribuire în abstract ar putea plasa civilii interesați într-o poziție semnificativ diferită de cea a cetățenilor judecați de instanțe obișnuite. Deși nu există nicio îndoială că instanțele militare respectă standardele convenției în aceeași măsură ca instanțele obișnuite, diferențele de tratament legate de natura și de motivul acestora pot duce la o problemă de injumătățire în fața justiției, ceea ce ar trebui evitat în măsura în care este posibil, în special în materie penală. Aplicarea acestor principii în speță 37. Curtea constată că . . Aceasta este în speță condamnarea la penalitate a unui funcționar civil, traducător, care lucrează în cadrul forțelor armate turce, pentru două capete de acuzare. Primul este în mod explicit . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . să ia pauza de prânz cu 20 de minute înainte de ora permis, refuza să rămână la birou după 18 ore pentru a finaliza o traducere urgentă ; al doilea, de cuvinte Curtea arată că, pentru aceste fapte, reclamanta a fost condamnată la șapte luni și cincisprezece zile de închisoare fermă. 39. Ea observă că calificarea drept infracțiune militară a faptelor astfel descrise își găsește sursa în special în articolele 14 și 115 din Legea nr. 211 privind serviciul intern al forțelor armate turce, care prevăd sancțiuni penale pentru acțiunile personalului civil împotriva ordinelor superiorilor militari. 40. Pe de altă parte, aceasta ia notă de existența altor dispoziții, disciplinare, atât obișnuite cât și militare, care reglementează actele calificate de mai mult decât un superior într-un context profesional. Comisia constată că sancțiunile disciplinare prevăzute pentru faptele astfel calificate variază între zece zile și două luni de sentințe simple sau în culpă în ceea ce privește instanțele disciplinare militare. În ceea ce privește instanțele disciplinare obișnuite, sancțiunile prevăzute pentru același tip de acțiune variază între o condamnare și o reținere de salariu (a se vedea partea Dreptul intern mai sus, punctul 16). 41. Presupunând că legislația penală militară aplicată în speță constituie un temei juridic clar și previzibil de natură să permită recurentei să își soluționeze conduita în deplină cunoștință de cauză, Curtea va verifica existența, în speță, a unor motive imperative care justifică judecata unei persoane civile în fața unei instanțe penale militare (punctul 35 de mai sus). 42. Curtea amintește că a examinat deja, în diferite contexte, problema hotărârii persoanelor civile de către instanțele militare (a se vedea, de exemplu, Ergin (n, citată anterior, unde un jurnalist a fost judecat pentru un act descris drept infracțiune militară și care consta într-un stimulent de a se sustrage serviciului militar Maszni c. România, n 59892/00, 21 Septembrie 2006, unde reclamantul a fost judecat pentru o infracțiune aferentă comisă în complicitate cu un ofițer de poliție asimilat membrilor forțelor armate Martin, menționat anterior, unde reclamantul, care aparținea familiei unui membru al forțelor armate, a fost judecat pentru uciderea unei tinere care lucra ca civil pentru armată și al cărei corp fusese găsit în pădurea din apropierea bazei militare). 43. În aceste cauze cu circumstanțe foarte diverse, Curtea a concluzionat că există motive imperative pentru a justifica judecata unui civil de către un tribunal penal militar. Curtea a considerat că, deși era prevăzută de legislația națională, faptul că tribunalele penale militare aveau competența de a judeca civili era contrar articolului 1 din Convenție, pe motiv că îndoielile exprimate de reclamanții civili cu privire la independența și imparțialitatea instanțelor militare puteau fi considerate justificate în mod obiectiv. 44. Revenind la această specie, Curtea constată că guvernul nu menționează niciun motiv imperativ care să justifice hotărârea recurentei în fața unei instanțe penale militare. El se limitează la a preciza că acest fapt era în conformitate cu legislația națională care ar atribui, in abstract În opinia Curții, nu s-a făcut nicio evaluare a circumstanțelor concrete nici de către instanțele interne, nici de către guvern în observațiile sale. 45. În opinia Curții, o astfel de atribuire nu a fost făcută. a plasat în mod clar recurenta, persoană civilă, într-o poziție semnificativ diferită de cea a cetățenilor judecați de instanțe ordinare. Curtea nu poate decât să sublinieze în această privință caracterul excesiv al sancțiunii aplicate recurentei, rezultat al aplicării pur formale a dreptului intern (a se vedea compararea cu instanțele disciplinare militare și ordinare, alineatul 40 de mai sus). 46. Aceste constatări sunt suficiente pentru a ajunge la concluzia încălcării articolului 6 alineatul (1) din Convenție. II. CU PRIVIRE LA ALTE VIOLAȚII ALEGATE 47. În plus, recurenta susține că plasarea și menținerea sa în detenție într-o închisoare militară nu au fost "în mod regulat" în sensul articolului 5 alineatul (1) litera (a) din convenție, pe motiv că aceștia au fost în urma condamnării sale de către o instanță în conformitate cu aceasta incompetent și care nu îndeplinește cerințele articolului 6 din convenție. Indicând că dispozițiile în temeiul cărora a fost condamnată și pedeapsa sa executată sunt cele aplicate soldaților în facțiune, aceasta reproșează instanțelor naționale că nu a luat în considerare statutul ei de persoană civilă, natura funcțiilor sale și condiția sa de femeie. În opinia sa, încarcerarea sa într-o închisoare militară a izolat persoane de sexul ei și că a avut ca rezultat o agravare a pedepsei sale. Aceasta se referă în esență la art. 14 din Convenția combinată cu articolele 48. Guvernul combate teza reclamantei. El consideră că obiecțiunile sale sunt în mod evident greșit întemeiate. 49. Având în vedere constatarea referitoare la art. 6 alineatul (1) din Convenție (punctele 45-46 de mai sus), Curtea consideră că nu este necesar să se stabilească dacă, în speță, a avut loc o încălcare a acestor dispoziții. III. PE LEGĂTURA ARTICOLULUI 41 DIN CONVENȚIA 50. În conformitate cu art. 41 din Convenție, În cazul în care Curtea declară că a avut loc o încălcare a Convenției sau a protocoalelor sale și dacă dreptul intern al Înaltei P ă r ț i contractante nu permite Ö Õ să Õ Õ Õ impeda pe deplin consecințele acestei încălcări, Curtea acordă părții care, dacă este cazul, acordă o satisfacție echitabilă. Pagube 51. Recurenta solicită 50 000 EUR (EUR) pentru prejudicii materiale și 50 În ceea ce privește prejudiciul material, aceasta se referă la salariile neplătite în timpul detenției, fără a anexa un document în această privință și fără a specifica o sumă. 52. Guvernul consideră aceste cereri nejustificate și excesive. 53. Curtea constată că prejudiciul material este pe deplin susținut și respinge această cerere. În schimb, Curtea consideră că este necesar să se acorde recurentei 15 000 EUR pentru daune morale. Cheltuieli și cheltuieli de judecată 54. În plus, reclamanta solicită 10 000 EUR pentru cheltuielile și cheltuielile de judecată efectuate în fața instanțelor interne și în fața Curții, fără a furniza documente justificative; aceasta se limitează la anexarea tarifului pentru baroul din Ankara de stabilire a sumelor minime de onorarii în fața instanțelor penale militare și în fața Curții. 55. Guvernul consideră că aceste cereri nu sunt justificate. 56. Potrivit jurisprudenței Curții, un solicitant nu poate obține rambursarea cheltuielilor și cheltuielilor sale decât în măsura în care se stabilesc realitatea lor, necesitatea lor și caracterul rezonabil al ratei lor. În speță și având în vedere lipsa documentelor justificative și jurisprudența sa, Curtea respinge cererea privind cheltuielile și cheltuielile de judecată. Interese moratorii 57. Curtea consideră că este oportun să se stabilească rata dobânzii moratorii pe rata dobânzii a facilității de creditare marginală a Băncii Centrale Europene majorată cu trei puncte procentuale. PE CES MOTIVE, CURTEA, LA L nu este cazul să se ia în considerare restul obiecțiunilor întemeiate pe art. 1 din Convenție și pe art. 14 din Convenție, coroborat cu articolele 5 alineatul (1) și 6 din Convenție, A declarat că statul pârât trebuie să plătească reclamantei, în termen de trei luni de la data la care hotărârea va deveni definitivă în conformitate cu art. 44 alineatul (2) din Convenție, 15 000 EUR (cinsprezece mii de euro) pentru daune morale, care se convertesc în lire turce la rata aplicabilă la data regulamentului, plus orice sumă care poate fi datorată cu titlu de impozit de la data expirării termenului menționat și până la data de plată, această sumă va crește de la o dobândă simplă la o rată egală cu cea a facilității de creditare marginală a Băncii Centrale Europene aplicabilă în această perioadă, plus trei puncte procentuale respinge cererea de satisfacție echitabilă pentru surplus. 31 mai 2011, în temeiul articolului 77 alineatul (2) și al articolului 3 din Regulamentul de procedură. Françoise Elens-Passos Françoise Tulkens Grefier Adjunct Președinte