AFFAIRE BOTOG ET POTCOAVA c. ROUMANIE

Secțiunea a treia din BOTOG ȘI POTCOAVA c. ROMÂNIA Cerere nr. 25499/06) hotărăște STRASBURG 28 iunie 2011 Această hotărâre este definitivă. Poate fi supusă unor modificări de formă. În cauza Boțog și Potcoava c. România, Curtea Europeană a Drepturilor Omului (secțiunea a treia), care se află într-un comitet compus din Ján Šikuta, președinte, Ineta Ziemel, Kristina Pardalos, judecători, și Marialena Tsirli, graffiter adjunct al secțiunii, După ce a deliberat în camera Consiliului la 31 mai 2011, Renunță la hotărâre, adoptat la această dată a procedurii A la originea cauzei se află o cerere (n 25499/06) îndreptată împotriva României și dintre care doi resortisanți ai acestui stat, dl Ioan Boțog și dna Ana Potcoava ( La 14 iunie 2006, Curtea a sesizat Curtea în temeiul articolului 34 din Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale (□ Convenția privind protecția drepturilor omului și a libertăților fundamentale). În urma decesului primului reclamant, la 22 decembrie 2006, fiul acestuia, dl Romeo Bogog și-a exprimat, la 21 ianuarie 2010, dorința de a continua procesul. Din motive practice, prezenta hotărâre va continua să-l numească pe domnul Ioan Boțog primul reclamant, deși astăzi trebuie să atribuie această calitate domnului Romeo Botog (a se vedea mutatis mutandis Dalban c. România [GC], 2814/95, § 1, CEDO 1999-VI. Reclamanții sunt reprezentați de dl Claudia-Luizica Papp, avocat la Cluj. Guvernul român a fost reprezentat de agentul său, dl Răzvan-Horatoriu Radu, de la Ministerul Afacerilor Externe. La 2 decembrie 2008, președintele celei de-a treia secțiuni a decis să comunice plângerile trase din durata procedurii guvernului. În conformitate cu Protocolul nr. 14, cererea a fost atribuită unui comitet. Primul reclamant s-a născut în 1937 și a locuit în Cluj-Nago până la decesul său, care a avut loc la 22 decembrie 2006. La 5 martie 1995, reclamanții au introdus o acțiune de partajare a bunurilor succesoare (o casă formată din mai multe apartamente și un teren), în rezoluție a unei promisiuni de vânzare a unuia dintre apartamentele casei și în revendicare a acestui apartament împotriva mai multor terți. În procedură, părțile terțe care au încheiat promisiunea de vânzare a apartamentului cu cujus reclamanții au formulat o cerere reconvențională și o cerere de intervenție în nume propriu, solicitându-le, de asemenea, atribuirea acestui apartament. Prin hotărârea din 17 decembrie 1996, tribunalul de primă instanță din Cluj-Napoca a acordat parțial dreptul la acțiune al reclamanților, a dispus partajarea bunurilor în conformitate cu un raport de expertiză și a respins celelalte cereri. Prin hotărârea din 20 decembrie 1995, August 1997, tribunalul departamental din Cluj a anulat recursul terților pentru neplătirea dreptului de timbru. Prin hotărârea definitivă din 8 ianuarie 1998, tribunalul judecătoresc din Cluj găzduia recursul terților, a pronunțat hotărârea și a pronunțat cauza pentru o nouă hotărâre în recurs, considerând că instanța stabilise în mod ilegal obligația de plată a dreptului de timbru. Prin hotărârea definitivă din 15 decembrie 2005, tribunalul de apel al Cluj i-a condamnat pe reclamanți să încheie un contract de vânzare a apartamentului cu terții, pe motiv că promisiunea de vânzare încheiată de cujus În ceea ce privește celelalte bunuri succesorale, instana de apel le-a împărtășit în conformitate cu concluziile raportului de competenă. ÎN CURSUL VIOLAȚIEI ALOCATE DE LA ARTICOLUL 6 ALINEATUL (1) DIN CONVENȚIE Reclamanții susțin că durata procedurii a încălcat principiul termenului rezonabil de timp stabilit la art. 6 alineatul (1) din Convenie, astfel cum se prevede la art. 6 alineatul (1) din Convenie, astfel cum se prevede la art. 6 alineatul (1) din Convenie, astfel cum se prevede la art. 6 alineatul (1) din Convenie. Orice persoană are dreptul la audierea cauzei sale (...) într-un termen rezonabil, de către o instanță (...), care va decide (...) contestațiile privind drepturile și obligațiile sale cu caracter civil (...) . . Curtea constată că perioada care trebuie luată în considerare a început la 5 martie 1995 și s-a încheiat la 15 decembrie 2005. Cu privire la admisibilitate10, Curtea constată că acest . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . Curtea reamintește că caracterul rezonabil al duratei unei proceduri pendinte apreciază în funcție de circumstanțele cauzei și având în vedere criteriile consacrate de jurisprudență, în special complexitatea cauzei, comportamentul reclamanților și cel al autorităților competente, precum și domeniul de aplicare al litigiului pentru părțile interesate (a se vedea, printre altele, Frydlender c. Franța [GC], 30979/96, § 43, CEDO 2000-VII și Abramiuc c. România, n 37411/02, § 130, 24 februarie 2009). Curtea a tratat în repetate rânduri cauze care ridică probleme similare cu cele ale cazului în speță și a constatat încălcarea articolului 6 alineatul (1) din Convenție. 13. În cazul de față, Curtea constată că cauza a fost rejudecată de mai multe ori din cauza deficiențelor de competență ale instanțelor interne. În plus, Curtea constată că nu poate fi imputată nicio întârziere a procedurii reclamanților. 14. În urma examinării tuturor elementelor care i-au fost prezentate, Curtea consideră că nu există niciun fapt sau argument care să conducă la o concluzie diferită în acest caz. Având în vedere jurisprudența sa în materie, Curtea consideră că, în speță, durata procedurii în litigiu a fost excesivă și că nu a răspuns la cerința de termen rezonabil Prin urmare, a avut loc o încălcare a articolului 6 alineatul (1) al doilea paragraf din Convenția privind alte violări ale dreptului de proprietate asupra bunurilor lor (art. 1 din Protocolul nr. 1 la Convenție) și o încălcare a dreptului acestora (art. 1 din Protocolul nr. 1 la Convenție), din cauza respingerii acțiunii lor de către instanțele interne 16. Având în vedere toate elementele aflate în posesia sa și în măsura în care este competentă să cunoască afirmațiile formulate, Curtea nu a ridicat nicio aparență de încălcare a drepturilor și libertăților garantate prin aceste articole ale Convenției. §§ 3 și 4 din Convenție. III. PE LEGĂTURA ARTICOLULUI 41 DIN CONVENȚIE 17. În conformitate cu art. 41 din Convenție, În cazul în care Curtea declară că a avut loc o încălcare a Convenției sau a protocoalelor sale și dacă dreptul intern al Înaltei P ă r ț i contractante nu permite să se șteargă că .. ................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................. EUR (EUR) pentru prejudiciul material, reprezentând valoarea apartamentului Õ și 11 000 EUR pentru prejudiciul moral pe care l-ar fi suferit. 19. Guvernul contestă aceste pretenții. 20. Curtea constată că singura bază pentru acordarea unei sume cu titlu de prejudiciu este constatarea încălcării articolului 6 alineatul (1) din Convenție. Prin urmare, aceasta respinge cererea pentru prejudiciul material. În schimb, aceasta consideră că reclamanții au suferit un prejudiciu moral cert din cauza duratei excesive a procedurii. 500 EUR în acest scop Taxa și cheltuielile de judecată 21. Reclamanții solicită, de asemenea, 4 319,20 lei românești noi (RON), adică aproximativ 1 000 EUR pentru cheltuielile și cheltuielile de judecată suportate în fața instanțelor interne și 700 EUR pentru cele angajate în fața Curții. Acestea plătesc documente justificative pentru aproximativ 933 EUR pentru cheltuielile și cheltuielile de judecată suportate în fața instanțelor interne (reprezentând în principal onorarii de avocat) și pentru aproximativ 250 EUR pentru cele angajate în fața Curții (reprezentând costuri de traducere, poștale și de transport 22. Guvernul contestă aceste pretenții din cauza lipsei de informații care să permită stabilirea unei legături de cauzalitate între documentele justificative depuse la dosar și prezenta cauză 23. Având în vedere documentele prezentate de solicitanți, documentele aflate în posesia sa și jurisprudența sa, Curtea consideră rezonabilă suma de 500 EUR pentru toate cheltuielile și plata în comun a dobânzii pentru reclamanți. Interesele moratoriu 24. Curtea consideră adecvată stabilirea ratei dobânzii moratorii pe rata dobânzii dobânzii la facilitatea de împrumut marginală a Băncii Centrale Europene plus trei puncte procentuale. PE CES MOTIVE, CURȚIA, LA L că, în termen de trei luni, 3 500 EUR (trei mii cinci sute de euro) pentru daune morale și în comun cu reclamanții 500 EUR (cinci sute de euro) pentru cheltuieli și cheltuieli de judecată că sumele în cauză vor fi convertite în moneda statului pârât la rata aplicabilă la data decontării și că trebuie adăugat la acestea orice sumă care poate fi datorată cu titlu de impozit de la data expirării termenului menționat și până la data de plată, aceste sume vor fi majorate de la dobândă simplă la o rată egală cu cea a facilității de creditare marginală a Băncii Centrale Europene aplicabilă în această perioadă, plus trei puncte procentuale resping cererea de satisfacție echitabilă pentru surplus. Adoptată în limba franceză, apoi comunicată în scris la 28 iunie 2011, în temeiul articolului 77 alineatul (2) și al articolului 3 din Regulamentul de procedură. Marialena Tsirli Ján Šikuta Grefier Adjunct Președinte

TROISIÈME SECTION

AFFAIRE

BOȚOG ET POTCOAVA c. ROUMANIE

(

Requête n

o

25499/06)

ARRÊT

STRASBOURG

28 juin 2011

Cet arrêt est définitif. Il peut subir des retouches de forme.

En l’affaire Boțog et Potcoava c. Roumanie,

La Cour européenne des droits de l’homme (troisième section), siégeant en un Comité composé de

:

Ján Šikuta,

président,

Ineta Ziemele,

Kristina Pardalos,

juges,

et de Marialena Tsirli,

greffière adjointe

de section,

Après en avoir délibéré en chambre du conseil le 31 mai 2011,

Rend l’arrêt que voici, adopté à cette date

:

PROCÉDURE

1.

A l’origine de l’affaire se trouve une requête (n

o

25499/06) dirigée contre la Roumanie et dont deux ressortissants de cet Etat, M Ioan Boțog et Mme Ana Potcoava («

les requérants

»), ont saisi la Cour le 14 juin 2006 en vertu de l’article 34 de la Convention de sauvegarde des droits de l’homme et des libertés fondamentales («

la Convention

»). A la suite du décès du premier requérant, le 22 décembre 2006, le fils de celui-ci, M Romeo Boțog a exprimé, le 21 janvier 2010, le souhait de continuer l’instance. Pour des raisons d’ordre pratique, le présent arrêt continuera d’appeler M. Ioan Boțog le «

premier requérant

» bien qu’il faille aujourd’hui attribuer cette qualité à M Romeo Botog (voir

mutatis mutandis

Dalban c. Roumanie

[GC], n

o

28114/95, §

1, CEDH 1999-VI).

2.

Les requérants sont représentés par Me Claudia-Luizica Papp, avocat à Cluj. Le gouvernement roumain («

le Gouvernement

») a été représenté par son agent, M. Răzvan-Horațiu Radu, du ministère des Affaires étrangères.

3.

Le 2 décembre 2008, le président de la troisième section a décidé de communiquer le grief tiré de la durée de la procédure au Gouvernement. En application du Protocole n

o

14, la requête a été attribuée à un Comité.

EN FAIT

LES CIRCONSTANCES DE L’ESPÈCE

4.

Le premier requérant était né en 1937 et résidait à Cluj-Napoca jusqu’à son décès, survenu le 22 décembre 2006. La seconde requérante est née en 1950 et réside à Câmpia Turzii.

5.

Le 5 mars 1995, les requérants introduisirent une action en partage des biens successoraux (une maison composée de plusieurs appartements et un terrain), en résolution d’une promesse de vente d’un des appartements de la maison et en revendication de cet appartement contre plusieurs tiers. Dans la procédure, les tiers qui avaient conclu la promesse de vente de l’appartement avec le

de cujus

des requérants formèrent une demande reconventionnelle et une demande d’intervention en nom propre, demandant, eux aussi, l’attribution de cet appartement. Par un jugement du 17

décembre

1996, le tribunal de première instance de Cluj-Napoca fit partiellement droit à l’action des requérants, ordonna le partage des biens selon un rapport d’expertise et rejeta les autres demandes. Par un arrêt du 20

août

1997, le tribunal départemental de Cluj annula l’appel des tiers pour défaut de paiement du droit de timbre. Par un arrêt définitif du 8

janvier

1998, la cour d’appel de Cluj accueillit le pourvoi des tiers, cassa l’arrêt et renvoya l’affaire pour un nouvel jugement en appel, estimant que le tribunal avait irrégulièrement établi l’obligation de paiement du droit de timbre.

6.

Après deux autres cassations pour défaut de compétence des tribunaux, par un arrêt définitif du 15 décembre 2005, la cour d’appel de Cluj condamna les requérants à conclure un contrat de vente de l’appartement litigieux avec les tiers, au motif que la promesse de vente conclue par leur

de cujus

était valable. Quant aux autres biens successoraux, la cour d’appel les partagea selon les conclusions du rapport d’expertise.

EN DROIT

I.

SUR LA VIOLATION ALLÉGUÉE DE L’ARTICLE 6 § 1 DE LA CONVENTION

7.

Les requérants allèguent que la durée de la procédure a méconnu le principe du «

délai raisonnable

» tel que prévu par l’article 6 § 1 de la Convention, ainsi libellé

:

«

Toute personne a droit à ce que sa cause soit entendue (...) dans un délai raisonnable, par un tribunal (...), qui décidera (...) des contestations sur ses droits et obligations de caractère civil (...)

»

8.

Le Gouvernement s’oppose à cette thèse.

9.

La Cour observe que la période à considérer a débuté le 5

mars

1995 et s’est terminée le 15 décembre 2005. Elle a donc duré dix ans et neuf mois.

A.

Sur la recevabilité

10.

La Cour constate que ce grief n’est pas manifestement mal fondé au sens de l’article 35 § 3 de la Convention Elle relève en outre qu’il ne se heurte à aucun autre motif d’irrecevabilité.

B.

Sur le fond

11.

La Cour rappelle que le caractère raisonnable de la durée d’une procédure s’apprécie suivant les circonstances de la cause et eu égard aux critères consacrés par sa jurisprudence, en particulier la complexité de l’affaire, le comportement des requérants et celui des autorités compétentes ainsi que l’enjeu du litige pour les intéressés (voir, parmi beaucoup d’autres,

Frydlender c. France

[GC], n

o

30979/96, § 43, CEDH 2000-VII et

Abramiuc c. Roumanie

, n

o

37411/02, § 130, 24 février 2009).

12.

La Cour a traité à maintes reprises des affaires soulevant des questions semblables à celle du cas d’espèce et a constaté la violation de l’article

6 §

1 de la Convention.

13.

En l’espèce, la Cour observe que l’affaire a été plusieurs fois rejugée en raison des défauts de compétence des tribunaux internes. En outre, la Cour note qu’aucun retard de la procédure ne peut être imputé aux requérants.

14.

Après avoir examiné tous les éléments qui lui ont été soumis, la Cour considère que le Gouvernement n’a exposé aucun fait ni argument pouvant mener à une conclusion différente dans le cas présent. Compte tenu de sa jurisprudence en la matière, la Cour estime qu’en l’espèce la durée de la procédure litigieuse a été excessive et qu’elle n’a pas répondu à l’exigence du «

délai raisonnable

».

Partant, il y a eu violation de l’article 6 § 1.

II.

SUR LES AUTRES VIOLATIONS ALLÉGUÉES

15.

Les requérants se plaignent également de l’issue de la procédure interne (article 6 § 1 de la Convention) et d’une atteinte au droit au respect de leur biens (article 1 du Protocole n

o

1 à la Convention), en raison du rejet de leur action par les tribunaux internes.

16.

Compte tenu de l’ensemble des éléments en sa possession, et dans la mesure où elle est compétente pour connaître des allégations formulées, la Cour n’a relevé aucune apparence de violation des droits et libertés garantis par ces articles de la Convention. Il s’ensuit que cette partie de la requête est manifestement mal fondée et doit être rejetée en application de l’article

35

§§ 3 et 4 de la Convention.

III.

SUR L’APPLICATION DE L’ARTICLE 41 DE LA CONVENTION

17.

Aux termes de l’article 41 de la Convention,

«

Si la Cour déclare qu’il y a eu violation de la Convention ou de ses Protocoles, et si le droit interne de la Haute Partie contractante ne permet d’effacer qu’imparfaitement les conséquences de cette violation, la Cour accorde à la partie lésée, s’il y a lieu, une satisfaction équitable.

»

A.

Dommage

18.

Les requérants réclament la restitution de l’appartement ou 117

000

euros (EUR) au titre du préjudice matériel, représentant la valeur de l’appartement litigieux, et 11

000 EUR au titre du préjudice moral qu’ils auraient subi.

19.

Le Gouvernement conteste ces prétentions.

20.

La Cour constate que la seule base pour l’octroi d’une somme à titre de dommage est le constat de violation de l’article 6 § 1 de la Convention. Par conséquent, elle rejette la demande pour le dommage matériel. En revanche, elle estime que les requérants ont subi un tort moral certain en raison de la durée déraisonnable de la procédure.

Statuant en équité, elle accorde à chaque requérant 3

500 EUR à ce titre

.

B.

Frais et dépens

21.

Les requérants demandent également 4

319,20 nouveaux lei roumains (RON), soit environ 1

000 EUR pour les frais et dépens engagés devant les juridictions internes et 700 EUR pour ceux engagés devant la Cour. Ils versent au dossier des justificatifs pour environ 933 EUR pour les frais et dépens engagés devant les juridictions internes (représentant essentiellement des honoraires d’avocat) et pour environ 250 EUR pour ceux engagés devant la Cour (représentant des frais de traduction, postaux et de transport).

22.

Le Gouvernement conteste ces prétentions en raison du manque d’éléments permettant d’établir un lien de causalité entre les justificatifs versés au dossier et la présente affaire.

23.

Compte tenu des justificatifs produits par les requérants, des documents en sa possession et de sa jurisprudence, la Cour estime raisonnable la somme de 500 EUR tous frais confondus et l’alloue aux requérants conjointement.

C.

Intérêts moratoires

24.

La Cour juge approprié de calquer le taux des intérêts moratoires sur le taux d’intérêt de la facilité de prêt marginal de la Banque centrale européenne majoré de trois points de pourcentage.

PAR CES MOTIFS, LA COUR, À L’UNANIMITÉ,

1.

Déclare

la requête recevable quant au grief tiré de la durée excessive de la procédure et irrecevable pour le surplus

;

2.

Dit

qu’il y a eu violation de l’article 6 § 1 de la Convention

;

3.

Dit

a)

que l’Etat défendeur doit verser à chaque requérant, dans les trois mois, 3

500 EUR (trois mille cinq cents euros) pour dommage moral et conjointement aux requérants 500 EUR (cinq cents euros) pour frais et dépens

;

b)

que les sommes en question seront à convertir dans la monnaie de l’État défendeur au taux applicable à la date du règlement et qu’il convient d’ajouter à celles-ci tout montant pouvant être dû à titre d’impôt

;

c)

qu’à compter de l’expiration dudit délai et jusqu’au versement, ces montants seront à majorer d’un intérêt simple à un taux égal à celui de la facilité de prêt marginal de la Banque centrale européenne applicable pendant cette période, augmenté de trois points de pourcentage

;

4.

Rejette

la demande de satisfaction équitable pour le surplus.

Fait en français, puis communiqué par écrit le 28 juin 2011, en application de l’article 77 §§ 2 et 3 du règlement.

Marialena Tsirli

Ján Šikuta

Greffière adjointe

Président