CtEDO 28.06.2011 Auto

MONICH c. POLOGNE

RESPONDENT
POL
HOTĂRÂRE
28.06.2011
Pe scurt
Instanță
CtEDO
Concluzie
Partiellement radiée du rôle;Partiellement irrecevable
RĂSFOIEȘTE: CtEDO · 2011
DESCARCĂ: PDF · DOCX
Citează această cauză
MONICH c. POLOGNE (CtEDO, 2011)
HUDOC · oficial

SECȚIUNEA A PATRA DECIZIE Cerere n 32820/07 prezentată de Sergey Anatolyevich MONICH împotriva Poloniei Curtea Europeană a Drepturilor Omului (secțiunea a patra), care are loc la 28 iunie 2011 într-o cameră compusă din Nicolas Bratza, președinte, Lech Garlicki, Ljiljana Mijović, Päivi Hirvelä, Ledi Bianku, Zdravka Kalaydjieva, Nebojša Vučić, judecători, și Lawrence Early, grefier de secțiune; Având în vedere cererea menționată mai sus formulată la 5 iulie 2007, având în vedere declarația din 14 septembrie 2010, prin care guvernul pârât invită Curtea să șteargă cauza rolului și răspunsul reclamantului la această declarație, După ce a deliberat, face următoarea decizie DEFINITIVĂ Reclamantul, domnul Sergey Anatolyevich Monich, este un resortisant belarussis, născut în 1966 și rezident la Minsk. El a fost reprezentat în fața Curții de către domnul O. Liubich, avocat la Minsk. Guvernul polonez ( Faptele cauzei, astfel cum au fost expuse de către părți, pot fi rezumate după cum urmează. La 22 noiembrie 2006, tribunalul de district din La 16 ianuarie 2007, reclamantul a fost transferat în Polonia. La 22 ianuarie 2007, Tribunalul Districtual din Gdańsk a prelungit detenția reclamantului până la 15 aprilie 2007. Reclamantul a solicitat Parchetului să renunțe la arestarea sa provizorie, susținând că deținerea sa ulterioară datei de 9 decembrie 2006, adică data expirării termenului de detenție ordonată inițial de autoritățile poloneze, nu s-a bazat pe nicio decizie și nu a fost ilegală. La 16 februarie 2007, Parchetul a respins cererea reclamantului, susținând că, de îndată ce a fost arestat pe teritoriul lituanian până la extrădarea sa în Polonia, reclamantul era deținut în temeiul unei decizii a instanței lituaniene ; în ceea ce privește termenul de paisprezece zile, acesta a început să curgă începând cu 16 ianuarie 2007, adică în ziua transferului reclamantului pe teritoriul polonez. La 19 martie 2007, instana de apel a prezentat o respingere a recursului reclamantului împotriva deciziei Tribunalului de District din 22 ianuarie 2007. În deciziile lor ulterioare de prelungire a detenției reclamantului la intervale regulate, autoritățile au susținut elementele reunite în cursul anchetei, permițându-i să fi fost autorul faptelor. Mai târziu, autoritățile au susținut, de asemenea, natura sensibilă și complexă a cauzei. Ei au remarcat întârzierile rezultate din necesitatea de a traduce mai multe piese din dosar în limba maternă a reclamantului; recursurile formulate de reclamant în vederea eliberării sale au fost respinse. Potrivit informațiilor depuse de reclamant la 28 aprilie 2011, printr-o hotărâre definitivă din 16 septembrie 2009 pronunțată de Tribunalul Districtual Varșovia, acesta a fost condamnat la cinci ani și jumătate de condamnare la închisoare. Invocând art. 5 alineatele (1), (3) și (4) din Convenție, reclamantul se plânge că reținerea sa provizorie, în special cea aplicată între 9 decembrie 2006 și 22 ianuarie 2007, a fost arbitrară și prea lungă și că acțiunea sa împotriva deciziei Tribunalului Districtual Varșovia din 22 ianuarie 2007 nu a fost examinată cu atenție. Citând art. 6 alineatul (1) din Convenție, reclamantul se plânge că nu a beneficiat de un proces echitabil, în măsura în care autoritățile au omis să ia măsurile necesare pentru a asigura prezentarea sa la audieri. Prin scrisoarea din 14 septembrie 2010, guvernul a informat Curtea că dorește să facă o declarație unilaterală în vederea rezolvării problemei ridicate de cerere. El a invitat Curtea să șteargă cauza din rolul în temeiul articolului 37 din convenție. (...) guvernul declară că, prin prezenta declarație unilaterală, recunoaște că durata detenției provizorii a reclamantului a depășit termenul rezonabil, în sensul art. 5 alin. (3) din Convenție, și că acțiunea reclamantului împotriva deciziei din 22 ianuarie 2007 nu a fost examinată în mod corespunzător, așa cum prevede art. 5 alin. (4) din Convenție. Având în vedere circumstanțele cauzei, guvernul declară că este pregătit pentru să plătească reclamantului, cu titlu de satisfacție echitabilă, suma de 8 000 PLN. Această sumă, care va acoperi orice prejudiciu material și moral, precum și cheltuielile și cheltuielile de judecată, nu va fi supusă nici unui impozit; aceasta va fi plătită în termen de trei luni de la data notificării deciziei Curții pronunțate în conformitate cu art. 37 1 din Convenția europeană a drepturilor omului. În lipsa unei soluționări în termenul menționat, Ö Õ se angajează să plătească, de la expirarea acestuia și până la decontarea efectivă a sumei în cauză, un interes simplu la o rată egală cu cea a facilității de creditare marginală a Băncii Centrale Europene, majorată cu trei puncte procentuale. (...) Prin scrisoarea din 18 noiembrie 2010, reclamantul a respins oferta guvernului și a solicitat Curții să continue procedura. Curtea amintește că art. 37 din convenție prevede că, în orice moment al procedurii, Curtea poate decide să elimine o cerere din rol în cazul în care circumstanțele permit să se tragă una dintre concluziile menționate la literele (a), (b) sau (c) de la alineatul (1) din acest articol. În special, art. 37 alineatul (1) litera (c) permite Curții să elimine o cerere din rol atunci când pentru orice alt motiv pe care [ea] îl consideră existență, nu se mai justifică continuarea examinării cererii. Comisia reamintește, de asemenea, că, în anumite circumstanțe, poate anula o cerere de participare în întregime sau parțial în temeiul articolului 37 alineatul (1) litera (c) din convenție pe baza unei declarații unilaterale a guvernului pârât, chiar dacă reclamantul dorește ca examinarea cauzei să continue. În astfel de cazuri, pentru a stabili dacă aceasta trebuie să șteargă cererea de rol, Curtea examinează cu atenție declarația în lumina principiilor care se desprind din jurisprudența sa, în special din hotărârea Tahsin Acar Tahsin Acar c. Turcia [GC], n 26307/95, § 75-77, CEDH 2003-VI), WAZA Spółka z o.o.c. Polonia (dec.), n 11602/02, 26 iunie 2007 și Sulwińska c. Polonia (dec.), n 28953/03). Având în vedere natura concesiunilor pe care le conține declarația guvernului, precum și cuantumul taxei de judecată propuse, care corespunde sumelor acordate în cauze similare, Curtea consideră că nu se mai justifică continuarea examinării acestei părți a cererii (articolul c) din convenție). Având în vedere cele de mai sus, în special existența unei jurisprudențe clare și abundente cu privire la problema adresată în speță, Comisia consideră că respectarea drepturilor omului garantate prin Convenție și a protocoalelor sale nu impune ca aceasta să nu impună ca .. examinarea acestei părți a cererii [art. 37 alineatul (1) in fine Cu privire la celelalte obiecții] În măsura în care reclamantul susține că detenția sa, în special cea aplicată între 9 decembrie 2006 și 22 ianuarie 2007, era neregulamentară, Curtea consideră că: februarie 2007 și cele date de autorități în deciziile de prelungire a deținerii reclamantului, acest motiv este vădit nefondat și, prin urmare, respinge acest lucru, în conformitate cu art. 35 § 3 și 4 din Convenție. În măsura în care recurentul impune instanței interne să nu se asigure că acesta poate fi prezent în cadrul ședințelor de judecată, Curtea arată că reclamantul nu a demonstrat că a invocat acest aspect în ordinea internă. Prin urmare, Curtea îl respinge din motive de neobosire a căilor de atac interne, în conformitate cu art. 35 alineatul (1) și art. 4 din convenție. Prin aceste motive, Curtea, în unanimitate, decide să șteargă cererea de rol, cu condiția ca aceasta să se refere la obiecțiile întemeiate pe art. 5 alin. (3) și (4) din Convenție; Declară restul cererii inadmisibile. Lawrence Early Nicolas Bratza Modulul Președinte

§ Cauze similare

Grupate prin similitudine semantică

5 cauze
Sursă