GOLUBOWSKI AND OTHERS v. POLAND

GOLUBOWSKI AND OTHERS v. POLAND (CtEDO, 2011)

CUARTA DECIZIE DECIZIE Nr. 21506/08 Piotr GOÄUBOWSKI împotriva Poloniei și a altor 6 cereri Curtea Europeană a Drepturilor Omului (a patra secțiune), care așeză la iulie 2011 ca Cameră compusă din: Nicolas Bratza, Președintele, Lech Garlicki, Ljiljana Mijović, Päivi Hirvelä, Ledi Bianku, Zdravka Kalaydjieva, Nebojša Vučinić, judecători și Lawrence Early, grefierul secțiunii, Având în vedere cererile de mai sus, având în vedere declarațiile prezentate de guvernul contestat la 8 și 28 aprilie 2011 cere Curtea să scoată cererile din lista cazurilor și răspunsurile reclamanților la aceste declarații, după deliberare, hotărăște după cum urmează: FACTE Reclamanții sunt: Cererea nr. 21506/08 (înlocuită la 21 aprilie 2008) Dl Piotr Gołubowski, un național polonez care s-a născut în 1970 și care este în prezent reținut la Gdańsk Remand Centre. Cererea nr. 22650/08 (înlocat la 17 aprilie 2008) Dl Marcin Ziółkowski, un național polonez care s-a născut în 1978 și care îndeplinește în prezent condamnarea la închisoarea Iława. El a fost reprezentat în fața Curții de către dl M. Chomentowski, un avocat practicant în Ostrołęka. Cererea nr. 34732/08 (întâmpinată la 14 iulie 2008) dl Stefan Górecki, un național polonez născut în 1955 și locuiește în Wrocław. El a fost reprezentat în fața Curții de soția sa, dna Jolanta Górecka. Depunerea nr. 41594/08 (întâmpinată la 26 august 2008) dl Janusz Orylski, un național polonez născut în 1957 și trăiește în Szczecin. Depunerea nr. 55405/08 (întâmpinată la 4 noiembrie 2008) Dl Michał Zarembski, un național polonez născut în 1976 și locuiește în Gdańsk. Aplicația nr. 38781/09 (întârziată la 13 iulie 2009) Dl Andrzej Sawioła, un național polonez născut în 1964 și locuiește în Chorzów. Aplicația nr. 49198/09 (întâlnită la 7 septembrie 2009) Dl Sebastian Paciorek, un național polonez născut în 1978 și îndeplinește în prezent condamnarea la închisoare. Guvernul polonez (“Guvernul”) a fost reprezentat de agentul lor, dl J. Wołāsiewicz al Ministerului Afacerilor Externe. Faptele de antecedente 21506/08 Gołubowski La 10 septembrie 2004, reclamantul a fost arestat pe suspect de furt de mașini. În aceeași zi Curtea de District Sopot, compusă dintr-un evaluator, l-a retras în custodie. El a fost eliberat la 4 noiembrie 2004. Data neespecificată în 2005 acuzarea a depus o factură de acuzare la Curtea de District Sopot. Reclamantul a fost acuzat de un număr de furturi de autovehicule. La 6 octombrie 2005, Curtea de District Sopot, compusă dintr-un evaluator și doi judecători laici, a condamnat reclamantul în calitate de acuzat și condamnat la 3 ani de închisoare și o amendă (cazul nr. II K 84/05). Reclamantul a apelat. La 4 octombrie 2006, Curtea Regională Gdańsk a susținut hotărârea de primă instanță. Reclamantul a depus un recurs de casă. În octombrie 2008, Curtea Supremă a respins-o ca fiind întemeiat în mod evident bolnav. Se pare că reclamantul a încercat fără succes să redeschidă procedura pe baza hotărârii Curții Constituționale din 24 octombrie 2007. Septembrie 2003 (nr. II K 56/03); b) procedurile încheiate de hotărârea Curții de District din Gdańsk din 11 mai 2005 (nr. III K 311/05); și c) procedurile încheiate de hotărârea Curții de District din Bartoszyce din martie 2006 (nr. II K 914/05). 22650/08 Ziółkowski Reclamantul a fost acuzat de extorcare, corupție și furt de un document de identitate. La 5 septembrie 2006 Curtea de District Ostrołęka, compusă dintr-un Reclamantul a interzis. La 13 decembrie 2006, Curtea Regională Ostrołęka a susținut hotărârea de primă instanță. Reclamantul a depus un recurs de casă. La 6 decembrie 2007, Curtea Supremă a respins apelul de casă ca fiind evident nefondat. 34732/08 Górecki La 27 octombrie 2004, acuzarea a depus o declarație de inculpare la Curtea de District Rybnik. Reclamantul a fost acuzat de numeroase conturi de Fraudă. La 13 iulie 2006, Curtea de District Rybnik, compusă dintr-un evaluator, l-a condamnat ca acuzat și l-a condamnat la cinci ani de închisoare și la o amendă. Reclamantul a apelat. La 19 februarie 2007, Curtea Regională Gliwice a susținut hotărârea de primă instanță. La 21 decembrie 2007, Curtea Supremă și-a respins recursul de cassare ca fiind evident nefondat. Această decizie a fost transmisă reclamantului la 14 ianuarie 2008. 41594/08 Orylski Reclamantul a lucrat ca inspector în Departamentul Agriculturii a Oficiului din regiunea Zachodnioporskie. La 9 ianuarie 2004, reclamantul a primit un anunț de încheiere a contractului său. La o dată neespecificată în 2004, reclamantul a introdus o acțiune în Curtea de District Szczecin, solicitând instanței să declare că notificarea încheierii contractului său este invalidă. Se pare că acest caz a fost auzit pentru prima oară de Curtea de District Szczecin, în calitate de bancă compusă de judecător M.L. și doi judecători laici. Apoi, a fost auzit de judecător compus de evaluator E.G. și doi judecători laici. La 26 aprilie 2008, Curtea de District Szczecin a organizat o audiere. La 28 aprilie 2006, Curtea de District Szczecin și-a respins acțiunea. La 30 ianuarie 2008, Curtea Regională Szczecin a pronunțat o audiere la care reclamantul a ridicat problema lipsei de independență a evaluatorului. În aceeași dată, Curtea Regională a susținut hotărârea de primă instanță. Hotărârea Curții Regionale a fost judecată asupra reclamantului la 29 februarie 2008. La 31 decembrie 2008, reclamantul a solicitat Curtea Regională Szczecin să numească un avocat de asistență juridică și să-l scutească de taxele de recurs de casă. El a solicitat, de asemenea, permisiunea de a face recurs din timp, deoarece nu a putut depune apelul de casă în timp din cauza unei boli pe termen lung. Se pare că cererile sale au fost refuzate. 55405/08 Zarembski (a) Primul set de proceduri (nr. VI K 241/07) La 14 decembrie 2006, reclamantul a fost arestat și ulterior acuzat de infracțiuni legate de falsificarea documentelor și de trecerea ilegală a graniței. La 27 august 2007, Curtea de District Szczecin, compusă dintr-un evaluator, a condamnat reclamantul ca fiind acuzat și condamnat la La 7 ianuarie 2008, Curtea Regională Szczecin a susținut hotărârea de primă instanță. Reclamantul nu a depus un recurs de casă. (b) Al doilea set de proceduri (n. II K 113/06) Reclamantul a fost acuzat de trei conturi de fraudă. La 17 decembrie 2007, Curtea de district Gdańsk-Południe, compusă dintr-un evaluator, a condamnat reclamantul unui număr de fraudă și l-a achitat în ceea ce privește celelalte conturi, condamnându-l la 18 luni de închisoare. Reclamantul a apelat. El a susținut că examinarea cazului său de către evaluator este inadmisibilă. La 8 mai 2008, Curtea Regională Gdańsk și-a respins recursul. Acesta a luat în considerare obiecția privind compoziția instanței de primă instanță și l-a respins cu privire la concluziile Curții Constituționale. Reclamantul nu a depus un recurs de cassare. 38781/09 Sawioła Pe 6 martie 2003, Curtea de District Chorzów, care stă în calitate de judecător și doi judecători laici, a condamnat reclamantul ca fiind acuzat și a condamnat-o la o condamnare suspendată de 12 luni de închisoare și o amendă. Pe 3 octombrie 2003, Curtea regională Katowice a anulat hotărârea de primă instanță și a remis cazul. La 28 aprilie 2006, Curtea de District Chorzów, în calitate de bancă compusă de evaluator B.K. și doi judecători laici, a condamnat reclamantul ca fiind acuzat și condamnat la o condamnare suspendată de opt luni de închisoare. Reclamantul a apelat. La 17 octombrie 2006, Curtea regională Katowice a anulat din nou hotărârea de primă instanță și a remis cazul. La 21 octombrie 2008, Curtea de District Chorzów, care a stat ca bancă compusă de evaluator E.D.-L. și doi judecători laici, a condamnat reclamantul ca fiind acuzat și condamnat la o condamnare suspendată de opt luni de închisoare. Reclamantul a apelat. La 9 februarie 2009, Curtea Regională Katowice a susținut hotărârea de primă instanță. 49198/09 Paciorek La o dată neespecificată în 2007, reclamantul a fost acuzat de jaf și posesie de droguri și deținut la încarcerare. La 6 martie 2008, Curtea de District Myślenice, compusă dintr-un evaluator, a prelungit detenția sa la încarcerare până la 11 iunie 2008. La 8 septembrie 2008, Curtea de District Myślenice, compusă dintr-un evaluator, a condamnat reclamantul ca fiind acuzat și condamnat la închisoarea de trei ani și șase luni. În aceeași dată, Curtea de District a prelungit detenția reclamantului la înaintare. Reclamantul a apelat împotriva hotărârii de primă instanță. La 2 iulie 2009, Curtea Regională Kraków și-a respins apelul. La 21 iulie 2009, reclamantul a depus în judecata de stat la Curtea Regională de Varșovia, cerând o compensație din cauza faptului că hotărârea din cauza sa a fost dată de un evaluator. La 4 decembrie 2009, Curtea Regională a respins cererile sale. Legea și practicile interne relevante privind statutul evaluatorilor, inclusiv hotărârea istorică a Curții Constituționale Polone din octombrie 2007 (cazul nr. SK 7/06), sunt stabilite în hotărârea Curții în cazul Henryk Urban și Ryszard Urban c. Polonia , nr. 23614/08 , §§§ 16-25, 30 noiembrie 2010. Legea școlii naționale pentru justiție și serviciile de procuror La 23 ianuarie 2009, Parlamentul a adoptat Legea privind școala Națională pentru Judiciare și Serviciul Fiscal (Ustawa o Krajowej Szkole Sādownictwa i Prokuratury ), care a intrat în vigoare la 4 martie 2009. Legea instituie o instituție cuprinzătoare și centralizată responsabilă pentru formarea judecătorilor și procurorilor. Ca răspuns la hotărârea Curții Constituționale din 24 octombrie 2007, Legea privind școala națională pentru justiție și Serviciul de procuror a abolit instituția de evaluatori, astfel cum este prevăzută în Legea din 27 iulie 2001 privind organizarea curților (secțiunea 60 (12)). În plus, aceasta prevede în mod specific că, începând de la 5 Mai 2009 evaluatorii au încetat să fie autorizați să exercite competențe judiciare (art. 68 alin. (1)). Asociatorul Dreptului din cauze Având în vedere situația juridică similară, Curtea decide că cele șapte cereri ar trebui să fie aderate în conformitate cu art. 42 § 1 din Regulamentul Curții. Lipsa de independență a evaluatorilor Reclamanții s-au plâns în temeiul articolului 6 § 1 din Convenție în legătură cu lipsa de independență a evaluatorilor care și-au examinat cazurile la nivelul primei instanții, care se bazează pe art. 6 § 1 din Convenție, care, în măsura în care este cazul, prevede următoarele: „În determinarea drepturilor și obligațiilor sale civile sau a oricărei acuzații penale împotriva lui, toți au dreptul la o audiere corectă ... de către un tribunal independent și imparțial instituit prin lege.” Unele dintre reclamante se bazează, de asemenea, pe art. 5 § § § § § § § § 2 din Convenție, plângând de consecințele care rezultă din hotărârile din partea evaluatorilor, și anume că au fost private de libertate și s-au dovedit vinovate de un alt organism decât o instanță independentă. Cu toate acestea, Curtea consideră că această chestiune este examinată numai în temeiul articolului 6 alineatul (1). Prin scrisorile din 8 și 28 aprilie 2011, Guvernul a informat Curtea că a propus să facă declarații unilaterale în vederea soluționării problemei formulate de cererile. Au solicitat în continuare Curtea să elimine cererile în conformitate cu art. 37 din Convenție. Termenii declarațiilor, care au fost exprimate în mod identic în toate cazurile, cu condiția următoare: „Guvernul dorește, prin urmare, să exprime – prin intermediul declarației unilaterale – recunoașterea faptului că instanța de primă instanță care a tratat cazul reclamantului, ședința în calitate de evaluator, nu a fost un tribunal independent, conform articolului 6 § 1 din Convenție. În aceste circumstanțe și având în vedere hotărârea Curții din 30 noiembrie 2010 în cazul Henryk Urban și Ryszard Urban c. Polonia în care a declarat că faptul de a recunoaște încălcarea dreptului reclamanților de a-și auzi cazul de către un tribunal independent, astfel cum este garantat de art. 6 § 1 din Convenție, constituie în sine o satisfacție suficientă pentru prejudiciile morale și că acțiunile juridice ale statului (de exemplu. adoptarea Legii privind școala Națională pentru Judiciare și Serviciul Fiscal (Ustawa o Krajowej Szkole Sādownictwa i Prokuratury ) la 23 ianuarie 2009) pentru a remedia deficiențele bazate pe instituția de evaluatorii prin eliminarea acesteia și prin introducerea unui nou sistem cuprinzător și centralizat pentru formarea judecătorilor au remediat în mod eficient lipsa de independență a evaluatorilor în cadrul sistemului judiciar polonez, Guvernul susține că recunoașterea lor necondiționată a faptului că dreptul reclamantului în temeiul articolului 6 alineatul (1) din convenție a fost restricționat de Curtea Europeană ar trebui să constate o soluție suficientă pentru orice daune suferite de reclamant ca urmare a deciziei sale de către Guvernul ar sugera în mod respectuos că declarația de mai sus ar putea fi acceptată de Curte ca „un alt motiv” care să justifice apariția cazului din lista cazurilor din Curte, astfel cum se menționează la art. 37 alineatul (1) litera (c) din Convenție.” Dl Gołubowski și dl Ziółkowski nu au prezentat nicio observație cu privire la declarația unilaterală a guvernului depusă în cazurile lor. Într-o scrisoare din 18 mai 2011 dl Górecki a exprimat opinia că admiterea de către Guvern a unei încălcări a articolului 6 § 1 și amendamentele legislative relevante nu constituie o soluție suficientă în cazul său. a subliniat faptul că, având în vedere severitatea sentinței impuse acestuia, deschiderea procesului său și reexaminarea ulterioară a cauzei sale de către un tribunal independent ar fi mai adecvată. În opinia sa, această reluare nu ar încălca certitudinea juridică, deoarece hotărârile Curții au fost eficiente numai în ceea ce privește reclamanții individuali și nu au avut o erga omnes În plus, el a susținut că evaluatorul care a hotărât cazul său ar fi putut acționa sub presiune, având în vedere că ancheta împotriva reclamantului a fost întreruptă de două ori și un proiect de procedură de inculpare a fost depus ulterior, deși nu au fost prezentate noi dovezi. Într-o scrisoare din 13 mai 2011 dl Orylski s-a opunet la declanșarea din cazul său pe baza declarației unilaterale depuse în ceea ce privește cererea sa. Într-o scrisoare din 12 mai 2011, dl Zarembski a susținut că nu a acceptat termenii declarației unilaterale ale guvernului depuse în cazul său și a susținut că ar fi trebuit să primească 150.000 de euro în compensație pentru prejudicii morale. Într-o scrisoare din 12 mai 2011 dl Sawioła a solicitat Curtea să respingă declarația unilaterală a guvernului depusă în cazul său. El salută aprobarea unei încălcări de către Guvern, dar a exprimat opinia că are, de asemenea, dreptul la compensare pentru prejudicii materiale și morale, în special în ceea ce privește costurile sale juridice suportate în cadrul procedurii interne și a solicitat, de asemenea, Curtea să ordone redeschiderea procedurii interne în cazul său. În plus, dl Sawioła a formulat argumente cu privire la fondul plângerii sale în temeiul articolului 6 § 1 din Convenție. Într-o scrisoare din 18 mai 2011 dl Paciorek nu a luat o poziție cu privire la declarația unilaterală a guvernului depusă în cazul său. Curtea reamintește că art. 37 din convenție prevede că, în orice etapă a procedurii, poate decide să ia o cerere sau o parte din aceasta din lista cazurilor în care circumstanțele conduc la una dintre concluziile menționate, în temeiul alineatului (1) literele (a), (b) sau (c) din respectivul articol. „pentru orice alt motiv stabilit de Curte, nu mai este justificat continuarea examinării cererii”. art. 37 § 1 în amendă include prevederea că: „Cu toate acestea, Curtea continuă examinarea cererii dacă respectul drepturilor omului, astfel cum este definit în Convenția și în Protocolurile în cauză.” Acesta reamintește, de asemenea, că, în anumite circumstanțe, aceasta poate elimina o cerere sau o parte a acesteia în temeiul articolului 37 litera (c) pe baza declarației unilaterale ale unui guvern contestat, chiar dacă reclamantul dorește să continue examinarea cazului (a se vedea Martyna c. Polonia) (dec.), nr. 72040/01, 15 ianuarie 2008). În acest scop, Curtea va examina cu atenție declarația având în vedere principiile care iese din jurisprudența sa, în special hotărârea Tahsin Acar (Tahsin Acar c. Turcia (nevoia preliminară) [GC], nr. 26307/95, § 75-77, CEDO 2003 VI). Curtea reamintește că s-a ocupat deja de instituția de evaluatori polonezi din punctul de vedere al articolului 6 din Convenție. În Henryk Urban și Ryszard Urban c. Polonia (n. 23614/08, 30 noiembrie 2010), hotărârea sa principală privind această chestiune, Curtea a examinat în detaliu problema independenței unui „tribunal” compus dintr-un evaluator în ceea ce privește conformitatea cu cerințele de la art. 6 § 1 și constatată, printre altele , după cum urmează: „48. Curtea Constituțională a luat în considerare statutul de evaluatori în hotărârea sa de conducere din 24 octombrie 2007. Ministrul. Curtea constată că, în analiza problemei de independență a evaluatorilor, Curtea Constituțională a făcut trimitere la jurisprudența de la Strasbourg și a observat că art. 45 din Constituție a fost modelat pe art. 6 § 1 din Convenție (...). 51. (...) Curtea constată că concluziile Curții Constituționale au fost făcute în contextul unei revizuiri abstracte a constituționalității dispozițiilor legale, dar, având în vedere principiul subsidiarității, consideră că acestea pot fi aplicate faptelor prezentului caz, având în vedere asemănarea dintre cerințele constituționale și obligațiile Convenției în ceea ce privește independența judiciară și bazarea Curții Constituționale pe jurisprudența relevantă a Curții. (...) Considerarea importantă pentru această Curte este faptul că Curtea Constituțională a constatat că modul în care Polonia a legiferat statutul de evaluatori era deficient, deoarece nu avea garanțiile de independență prevăzute la art. 45 § 1 din Constituție, garanțiile care sunt substanțial identice cu cele prevăzute la art. 6 § 1 din Convenție. 52. Curtea subliniază că Curtea Constituțională a îndepărtat cadrul de reglementare care reglementează instituția de evaluatori, astfel cum este prevăzut în Legea 2001. Subliniază, de asemenea, faptul că Curtea Constituțională nu a exclus posibilitatea ca evaluatorii sau ofițerii similari să exercite competențe judiciare cu condiția ca aceștia să aibă garanțiile necesare de independență (...). Curtea Constituțională, referindu-se la standardele internaționale, subliniate varietatea posibilelor soluții pentru a permite alegerea de persoane în afară de judecători. În acest sens, Curtea constată că sarcina sa în acest caz nu este de a decide abstracto în ceea ce privește compatibilitatea cu Convenția instituției de evaluatori sau a altor ofițeri similari care există în anumite state membre ale Consiliului Europei, dar să examineze modul în care Polonia a reglementat statutul de evaluatori. 53. Având în vedere cele de mai sus, Curtea consideră că evaluatorul B.R.-G. lipsa independenței impuse de art. 6 § 1 din Convenție, motivul pentru care ea ar fi putut fi eliminată de Ministrul Justiției în orice moment în timpul mandatului său și că nu există garanții adecvate care să o protejeze împotriva exercitării arbitrare a acestui poder de către ministru (...). Nu este necesar să se ia în considerare alte aspecte ale statutului de evaluatori, deoarece removabilitatea lor de către executiv este suficientă pentru a vicia independența Curții de District Lesko care a fost compusă de evaluatorul B.R.-G.” Primul element al testului Curții în hotărârea Henryk Urban și Ryszard Urban se concentrează pe deficitul instituțional în ceea ce privește poziția de evaluatori Cu toate acestea, în analiza sa, Curtea a avut în vedere, de asemenea, al doilea element al testului, și anume dacă circumstanțele unui anumit caz ar putea da naștere unor motive legitime pentru a crede că ministrul justiției – Procurorul general a avut un interes în cadrul procedurii (a se vedea Henryk Urban și Ryszard Urban , citat mai sus § 56). În ceea ce privește problema justului de satisfacție, Curtea a susținut că constatarea unei încălcări constituie în sine suficientă satisfacție pentru orice prejudicii morale care ar fi putut fi susținute de solicitanți (a se vedea Henryk Urban și Ryszard Urban , citate mai sus § 62). În plus, având în vedere motivele pe care le-a susținut constatarea unei încălcări și principiul certitudinii juridice, Curtea nu a constatat niciun motiv care să o ceară să îndrepte deschiderea cauzei (a se vedea Henryk Urban și Ryszard Urban , citat mai sus §) 56, 63-66). Aceasta este abordarea generală a Curții în cazul evaluatorilor în privința problemei de satisfacție, cu excepția cazului în care existența unor circumstanțe specifice este demonstrată într-un caz specific. În plus, în aceeași hotărâre, Curtea a constatat că: „67. (...) Este remarcabil faptul că deficitul constituțional și al Convenției privind statutul de evaluatori a fost remediat de către autoritățile interne – care au hotărât să elimine total biroul de evaluator – în termenul atribuit de Curtea Constituțională (...). Având în vedere cele de mai sus, se poate remarca faptul că autoritățile statului contestat au luat măsurile corective necesare pentru a aborda și remedia deficitul care substă în acest caz.” În ceea ce privește costurile și cheltuielile, Curtea a constatat că nu există justificare pentru atribuirea costurilor juridice în temeiul articolului 41 (Henrik Urban și Ryszard Urban) , citat mai sus, § 70. În prezent, Curtea nu poate discerna nici o circumstanță care ar putea da naștere la o presupunere că ministrul Justiției – Procurorul General ar putea fi interesat de procedurile împotriva reclamanților sau de implicarea acestora și, prin urmare, problema în aceste cazuri se limitează la deficitul instituțional în ceea ce privește statutul de evaluatori. circumstanțele prezentelor cauze, Curtea acceptă faptul că guvernul nu este obligat să ofere nicio compensație reclamanților, având în vedere hotărârea Henryk Urban și Ryszard Urban c. Polonia. Curtea a examinat cu atenție termenii declarațiilor guvernamentale, observând că declarațiile lor conțin o recunoaștere clară a încălcării articolului 6 § 1 din Convenție și se referă la adoptarea Legii privind școala Națională pentru Judiciare și Serviciul Procuror care a abolit instituția de evaluatori (a se vedea Ținând cont de natura admiterilor conținute în declarațiile guvernului, precum și de absența unor factori care ar putea distinge situațiile actuale de abordarea Curții în cazul Henryk Urban și Ryszard Urban c. Polonia, Curtea consideră că nu mai este justificat să continue examinarea cererilor (art. 37 § 1 (c); a se vedea, în ceea ce privește principiile relevante Tahsin Acar c. Turcia (nevoia preliminară) [GC], citată mai sus. Având în vedere toate considerațiile de mai sus, Curtea este convinsă că respectarea drepturilor omului, astfel cum este definită în Convenția și în Protocolurile din aceasta, nu solicită continuarea examinării plângerilor în cauză (art. 37 § 1 în amendă) În consecință, este necesar să se scoată cererile din listă în măsura în care se referă la plângeri legate de lipsa de independență a evaluatorilor. Dl Orylski s-a plâns în temeiul articolului 6 alineatul (1) că cazul său nu a fost auzit într-un timp rezonabil și că Curtea de district Szczecin nu a fost imparțială, se referă la judecătorul M.L. și evaluatorul E.G. În scrisoarea sa din 14 februarie 2009 dl Orylski s-a plângut, de asemenea, de încălcarea dreptului său de acces la Curtea Supremă. Zaremski a formulat plângeri în temeiul articolelor 5 1, 6 1 și 6 2 în dl Paciorek s-a plâns în temeiul articolului 5 § 3 că a fost retras în custodie de către evaluator. Având în vedere tot materialul în posesia sa, și în măsura în care chestiunile reclamate sunt de competența sa, Curtea nu constată apariția unei încălcări a drepturilor și libertăților prevăzute în Convenție sau a protocolelor sale care rezultă din aceste plângeri, ca urmare a faptului că aceste plângeri sunt vădit nefondate și trebuie respinse în conformitate cu art. 35 § § 3 și 4 din Convenție. Din aceste motive, Curtea ia atenție în unanimitate asupra termenilor declarațiilor guvernului contestat; să se alăture cererilor; hotărăște să scoată cererile din lista sa de cazuri în măsura în care acestea se referă la plângeri privind lipsa de independență a evaluatorilor în conformitate cu art. 37 litera (c) din Convenție; declară restul cererilor inadmisibile în măsura în care acestea ridică alte plângeri. Lawrence Early Nicolas Bratza Președintele grefierului

FOURTH SECTION

DECISION

Application no. 21506/08

Piotr GOŁUBOWSKI against Poland

and 6 other applications

The European Court of Human Rights (Fourth Section), sitting on

5

July

2011 as a Chamber composed of:

Nicolas Bratza,

President,

Lech Garlicki,

Ljiljana Mijović,

Päivi Hirvelä,

Ledi Bianku,

Zdravka Kalaydjieva,

Nebojša Vučinić,

judges,

and Lawrence Early,

Section

Registrar,

Having regard to the above applications,

Having regard to the declarations submitted by the respondent Government on 8 and 28 April 2011 requesting the Court to strike the applications out of the list of cases and the applicants’ replies to those declarations,

Having deliberated, decides as follows:

THE FACTS

The applicants are:

1.

Application no. 21506/08 (lodged on 21 April 2008)

Mr Piotr Gołubowski, a Polish national who was born in 1970 and is

currently detained in Gdańsk Remand Centre.

2.

Application no. 22650/08 (lodged on 17 April 2008)

Mr Marcin Ziółkowski, a Polish national who was born in 1978 and is

currently serving a prison sentence in Iława Prison. He was represented before the Court by Mr M. Chomentowski, a lawyer practising in Ostrołęka.

3.

Application no. 34732/08 (lodged on 14 July 2008)

Mr Stefan Górecki, a Polish national who was born in 1955 and lives in

Wrocław. He was represented before the Court by his wife, Ms Jolanta Górecka.

4.

Application no. 41594/08 (lodged on 26 August 2008)

Mr Janusz Orylski, a Polish national who was born in 1957 and lives in

Szczecin.

5.

Application no. 55405/08 (lodged on 4 November 2008)

Mr Michał Zarembski, a Polish national who was born in 1976 and lives in Gdańsk.

6.

Application no. 38781/09 (lodged on 13 July 2009)

Mr Andrzej Sawioła, a Polish national who was born in 1964 and lives in

Chorzów.

7.

Application no. 49198/09 (lodged on 7 September 2009)

Mr Sebastian Paciorek, a Polish national who was born in 1978 and is

currently serving a prison sentence in Łupków prison.

The Polish Government (“the Government”) were represented by their Agent, Mr J. Wołąsiewicz of the Ministry of Foreign Affairs.

A.

Background facts

1.

21506/08 Gołubowski

On 10 September 2004 the applicant was arrested on suspicion of car theft. On the same day the Sopot District Court, composed of an assessor, remanded him in custody. He was released on 4 November 2004. On

an

unspecified date in 2005 the prosecution filed a bill of indictment with the Sopot District Court. The applicant was charged with a number of

car thefts.

On 6 October 2005 the Sopot District Court, composed of an assessor and two lay judges, convicted the applicant as charged and sentenced him to

three years’ imprisonment and a fine (case no. II K 84/05). The applicant appealed. On 4 October 2006 the Gdańsk Regional Court upheld the first

‑

instance judgment. The applicant lodged a cassation appeal. On

22

October 2008 the Supreme Court dismissed it as manifestly ill

‑

founded.

It appears that the applicant unsuccessfully attempted to have the proceedings reopened on the basis of the Constitutional Court’s judgment of

24 October 2007.

The applicant further refers to three other sets of criminal proceedings: a)

proceedings terminated by the Bartoszyce District Court’s judgment of

17

September 2003 (no. II K 56/03); b) proceedings terminated by the Gdańsk District Court’s judgment of 11 May 2005 (no. III K 311/05); and c) proceedings terminated by the Bartoszyce District Court’s judgment of

1

March 2006 (no. II K 914/05).

2.

22650/08 Ziółkowski

The applicant was charged with extortion, bribery and theft of an identity document. On 5 September 2006 the Ostrołęka District Court, composed of an

assessor, convicted the applicant as charged and sentenced him to five and a half years’ imprisonment. The applicant appealed. On 13 December 2006 the Ostrołęka Regional Court upheld the first-instance judgment. The applicant lodged a cassation appeal. On 6 December 2007 the Supreme Court dismissed his cassation appeal as manifestly ill-founded.

3.

34732/08 Górecki

On 27 October 2004 the prosecution filed a bill of indictment with the Rybnik District Court. The applicant was charged with numerous counts of

fraud. On 13 July 2006 the Rybnik District Court, composed of an assessor, convicted him as charged and sentenced him to five years’ imprisonment and a fine. The applicant appealed. On 19 February 2007 the Gliwice Regional Court upheld the first-instance judgment. The applicant lodged a

cassation appeal. On 21 December 2007 the Supreme Court dismissed his cassation appeal as manifestly ill-founded. This decision was served on the applicant on 14 January 2008.

4.

41594/08 Orylski

The applicant worked as an inspector in the Department of Agriculture of

the Office of the Zachodniopomorskie Region. On 9 January 2004 the applicant received a notice of termination of his contract.

On an unspecified date in 2004 the applicant brought an action in the Szczecin District Court, requesting the court to declare the notice of

termination of his contract invalid. Subsequently, he brought an action for reinstatement and compensation.

It appears that the case was first heard by the Szczecin District Court, sitting as a bench composed of Judge M.Ł. and two lay judges. Subsequently, it was heard by

a

panel composed of the assessor E.G. and two lay judges. On 26 April 2008 the Szczecin District Court held a hearing. On 28 April 2006 the Szczecin District Court dismissed his action.

The applicant appealed. On 30 January 2008 the Szczecin Regional Court held a hearing at which the applicant raised the issue of the lack of

independence of the assessor. On the same date the Regional Court upheld the first-instance judgment. The Regional Court’s judgment was served on the applicant on 29 February 2008.

On 31 December 2008 the applicant requested the Szczecin Regional Court to appoint a legal-aid lawyer and exempt him from the cassation appeal fee. He further requested leave to appeal out of time since he had been unable to file his cassation appeal in time due to a long-term illness. It

appears that his requests were refused.

5.

55405/08 Zarembski

(a)

The first set of proceedings (no. VI K 241/07)

On 14 December 2006 the applicant was arrested and subsequently charged with offences related to forgery of documents and illegal crossing of the border. On 27 August 2007 the Szczecin District Court, composed of an

assessor, convicted the applicant as charged and sentenced him to

15

months’ imprisonment. On 7 January 2008 the Szczecin Regional Court upheld the first-instance judgment. The applicant did not lodge a

cassation appeal.

(b)

The second set of proceedings (no. II K 113/06)

The applicant was charged with three counts of fraud. On 17 December 2007 the Gdańsk-Południe District Court, composed of an assessor, convicted the applicant of one count of fraud and acquitted him in respect of the other counts. It sentenced him to 18 months’ imprisonment. The applicant appealed. He argued that the examination of his case by the assessor was inadmissible. On 8 May 2008 the Gdańsk Regional Court dismissed his appeal. It considered the objection as to the composition of the first-instance court and dismissed it with reference to the findings of the Constitutional Court. The applicant did not lodge a cassation appeal.

6.

38781/09 Sawioła

The applicant was charged with insurance fraud. On 6 March 2003 the Chorzów District Court, sitting as a bench composed of a judge and two lay judges, convicted the applicant as charged and sentenced him to a suspended sentence of twelve months’ imprisonment and a fine. The applicant appealed. On 3 October 2003 the Katowice Regional Court quashed the first-instance judgment and remitted the case.

On 28 April 2006 the Chorzów District Court, sitting as a bench composed of assessor B.K. and two lay judges, convicted the applicant as charged and sentenced him to a suspended sentence of eight months’ imprisonment. The applicant appealed. On 17 October 2006 the Katowice Regional Court again quashed the first-instance judgment and remitted the case.

On 21 October 2008 the Chorzów District Court, sitting as a bench composed of assessor E.D.-Ł. and two lay judges, convicted the applicant as

charged and sentenced him to a suspended sentence of eight months’ imprisonment. The applicant appealed. On 9 February 2009 the Katowice Regional Court upheld the first-instance judgment.

7.

49198/09 Paciorek

On an unspecified date in 2007 the applicant was charged with robbery and possession of drugs and detained on remand. On 6 March 2008 the Myślenice District Court, composed of an assessor, prolonged his detention on

remand until 11 June 2008.

On 8 September 2008 the Myślenice District Court, composed of an assessor, convicted the applicant as charged and sentenced him to three years and six months’ imprisonment. On the same date the District Court prolonged the applicant’s detention on remand.

The applicant appealed against the first-instance judgment. On 2 July 2009 the Kraków Regional Court dismissed his appeal.

On 21 July 2009 the applicant sued the State Treasury in the Warsaw Regional Court, seeking compensation on the ground that the judgment in

his case had been given by an assessor. On 4 December 2009 the Regional Court dismissed his claims.

B.

Relevant domestic law and practice

1.

Assessors (junior judges)

The relevant domestic law and practice regarding the status of assessors, including the landmark judgment of the Polish Constitutional Court of

24

October 2007 (case no. SK 7/06), are set out in the Court’s judgment in the case of

Henryk Urban and Ryszard Urban v. Poland

, no.

23614/08

, §§

16-25, 30 November 2010.

2.

The Law on the National School for the Judiciary and the Prosecution Service

On 23 January 2009 Parliament enacted the Law on the National School for the Judiciary and the Prosecution Service (

Ustawa o Krajowej Szkole Sądownictwa i Prokuratury

), which entered into force on 4 March 2009. The law establishes a comprehensive and centralised institution responsible for training judges and prosecutors.

In response to the Constitutional Court’s judgment of 24 October 2007 the Law on the National School for the Judiciary and the Prosecution Service abolished the institution of assessors as provided for by the Law of

27 July 2001 on the Organisation of Courts (section 60 (12)). Furthermore, it specifically provided that as from 5

May 2009 assessors ceased to be authorised to exercise judicial powers (section 68 (1)).

THE LAW

A.

Joinder of the cases

Given their

similar legal background, the Court decides that the seven applications should be joined pursuant to Rule 42 § 1 of the Rules of Court.

B.

Lack of independence of assessors

The applicants complained under Article 6 § 1 of the Convention about the lack of independence of the assessors who had examined their cases at

the first-instance level. They all relied on Article 6 § 1 of the Convention which, in so far as relevant, provides as follows:

“In the determination of his civil rights and obligations or of any criminal charge against him, everyone is entitled to a fair ... hearing ... by an independent and impartial tribunal established by law.”

Some of the applicants also relied on Articles 5 § 1 (a) and 6 § 2 of the Convention, complaining of the consequences which resulted from judgments given by assessors, namely that they had been deprived of liberty and proved guilty by a body other than an independent court. However, the Court considers that the matter falls to be examined under Article 6

§

1 alone.

By letters dated 8 and 28 April 2011 the Government informed the Court that they proposed to make unilateral declarations with a view to resolving the issue raised by the applications. They further requested the Court to

strike out the applications in accordance with Article 37 of the Convention.

The terms of the declarations, which were identically worded in all cases, provided as follows:

“The Government hereby wish to express – by way of the unilateral declaration – their acknowledgement of the fact that the first-instance court which dealt with the applicant’s case, sitting as an assessor, was not an independent tribunal, as required by

Article 6 § 1 of the Convention.

In these circumstances, and having regard to the Court’s judgment of 30 November 2010 in the case of

Henryk Urban and Ryszard Urban v. Poland

in which it stated that the fact of acknowledging the violation of the applicants’ right to have their case heard by an independent tribunal, as guaranteed by Article 6 § 1 of the Convention, constitutes in itself sufficient just satisfaction for non-pecuniary damage and that the State’s legal actions (

i.e.

adoption of the Law on the National School for the Judiciary and the Prosecution Service (

Ustawa o Krajowej Szkole Sądownictwa i Prokuratury

) on 23 January 2009) to remedy the shortcomings underlying the institution of

assessors by abolishing it and introducing a new, comprehensive and centralised system for training judges effectively remedied the lack of independence of assessors within the Polish judiciary system, the Government submit that their unconditional acknowledgment of the fact that the applicant’s right under Article 6 § 1 of the Convention was restricted should be found by the European Court a sufficient redress for any damage suffered by the applicant as a result of his case being decided by

an

assessor before the first-instance court.

The Government would respectfully suggest that the above declaration might be

accepted by the Court as ‘any other reason’ justifying the striking out of the case of

the Court’s list of cases, as referred to in Article 37 § 1 (c) of the Convention.”

Mr Gołubowski and Mr Ziółkowski submitted no comments on the Government’s unilateral declaration filed in their cases.

In a letter of 18 May 2011 Mr Górecki expressed the view that the admission by the Government of a violation of Article 6 § 1 and the relevant legislative amendments did not constitute sufficient redress in his case. He

pointed out that, having regard to the severity of the sentence imposed on him, the reopening of his trial and a subsequent re-examination of his case by an independent tribunal would be more appropriate. Such reopening would not, in his view, infringe legal certainty since the Court’s judgments were effective only in respect of individual applicants and did not have an

erga omnes

effect. Furthermore, he submitted that the assessor adjudicating his case might have been acting under pressure, given that the investigation against the applicant had been twice discontinued and a bill of

indictment had been subsequently filed although no new evidence had been presented.

In a letter of 13 May 2011 Mr Orylski objected to the striking out of his case on the basis of the unilateral declaration filed with respect to his application.

In a letter of 12 May 2011 Mr Zarembski submitted that he did not accept the terms of the Government’s unilateral declaration filed in his case and claimed that he should have received 150,000 euros in compensation for non-pecuniary damage.

In a letter of 12 May 2011 Mr Sawioła requested the Court to reject the Government’s unilateral declaration filed in his case. He welcomed the admission of a violation by the Government but expressed the view that he was also entitled to compensation for pecuniary and non-pecuniary damage, in particular as regards his legal costs incurred in the domestic proceedings. He also requested the Court to order the reopening of the domestic proceedings in his case. Furthermore, Mr Sawioła made submissions on the merits of his complaint under Article 6 § 1 of the Convention.

In a letter of 18 May 2011 Mr Paciorek did not take a position on the Government’s unilateral declaration filed in his case.

The Court recalls that Article 37 of the Convention provides that it may at any stage of the proceedings decide to strike an application or part thereof out of its list of cases where the circumstances lead to one of the conclusions specified, under (a), (b) or (c) of paragraph 1 of that Article. Article

37 §

1

(c) enables the Court in particular to strike a case out of its list if:

“for any other reason established by the Court, it is no longer justified to continue the examination of the application”.

Article 37 § 1

in fine

includes the proviso that:

“However, the Court shall continue the examination of the application if respect for human rights as defined in the Convention and the Protocols thereto so requires.”

It also recalls that in certain circumstances, it may strike out an

application or part thereof under Article 37

§

1

(c) on the basis of

a

unilateral declaration by a respondent Government even if the applicant wishes the examination of the case to be continued (see

Martyna v. Poland

(dec.), no. 72040/01, 15 January 2008)). To this end, the Court will examine carefully the declaration in the light of the principles emerging from its case-law, in particular the

Tahsin Acar

judgment (

Tahsin Acar v. Turkey

(preliminary issue) [GC],

no. 26307/95, § 75-77, ECHR 2003

‑

VI).

The Court recalls that it has already dealt with the institution of Polish assessors from the standpoint of Article 6 of the Convention. In

Henryk Urban and Ryszard Urban v. Poland

(no. 23614/08, 30

November 2010), its leading judgment on the issue, the Court examined in detail the question of

the independence of a “tribunal” composed of an assessor in terms of

conformity with the requirements of Article 6 § 1 and found,

inter alia

, as follows:

“48.

The Constitutional Court considered the status of assessors in its leading judgment of 24 October 2007. It held that section 135 § 1 of the 2001 Act, providing that the Minister of Justice could confer the exercise of judicial powers on assessors, fell short of constitutional requirements because assessors did not enjoy the necessary guarantees of independence, notably

vis-à-vis

the Minister. The Court notes that in its analysis of the question of the independence of assessors the Constitutional Court referred to the Strasbourg case-law and observed that Article 45 of the Constitution was modelled on Article 6 § 1 of the Convention (...).

further stresses that the Constitutional Court did not exclude the possibility that assessors or similar officers could exercise judicial powers provided they had the requisite guarantees of independence (...). The Constitutional Court, referring to

international standards, pointed to the variety of possible solutions for allowing adjudication by persons other than judges. In this connection, the Court notes that its task in the present case is not to rule

in

abstracto

on the compatibility with the Convention of the institution of assessors or other similar officers which exist in

certain Member States of the Council of Europe, but to examine the manner in

which Poland regulated the status of assessors.

sufficient to vitiate the independence of the Lesko District Court which was composed of the assessor B.R.-G.”

The first element of the Court’s test in the

Henryk

Urban

and

Ryszard Urban

judgment concentrated on the institutional deficiency as regards the position of assessors

vis-à-vis

the Minister of Justice – Prosecutor General. However, in its analysis the Court also had regard to the second element of

the test, namely whether the circumstances of a particular case could give rise to legitimate grounds for believing that the Minister of Justice – Prosecutor General had taken an interest in the proceedings (see

Henryk

Urban and Ryszard Urban

, cited above, §

56).

As regards the issue of just satisfaction, the Court held that the finding of

a violation constituted in itself sufficient just satisfaction for any non

‑

pecuniary damage which may have been sustained by the applicants (see

Henryk Urban and Ryszard Urban

, cited above, §

62). Moreover, having regard to the reasons underlying its finding of a violation and to the principle of legal certainty the Court found no grounds which would require it to direct the reopening of the case (see

Henryk Urban and Ryszard Urban

, cited above, §

56, 63-66). This is the Court’s general approach in assessors’ cases to the issue of just satisfaction unless the existence of specific circumstances is shown in a particular case.

Furthermore, in the same judgment the Court found that:

“67. (...) It is noteworthy that the constitutional and Convention deficiency regarding the status of assessors was remedied by the domestic authorities – which decided to abolish the office of assessor altogether – within the time-frame allotted by

the Constitutional Court (...). Having regard to the above, it may be noted that the authorities of the respondent State took the requisite remedial measures in order to

address and remedy the deficiency underlying the present case.”

As regards costs and expenses, the Court found that there was no

justification for awarding legal costs under Article 41 (

Henryk Urban and Ryszard Urban

, cited above, §

70).

In the present cases the Court cannot discern any circumstances which could give rise to an assumption that the Minister of Justice – Prosecutor General may have been taking an interest in the proceedings against or

involving the applicants and therefore the issue in the present cases is

limited to the institutional deficiency regarding the status of assessors. In

the circumstances of the present cases the Court accepts that the Government are not required to offer any compensation to the applicants in

light of the

Henryk Urban and Ryszard Urban v. Poland

judgment.

The Court has carefully examined the terms of the Government’s declarations. It observes that their declarations contain a clear acknowledgment of a breach of Article 6 § 1 of the Convention and refer to

the adoption of the Law on the National School for the Judiciary and the Prosecution Service which abolished the institution of assessors (see

relevant domestic law above). Having regard to the nature of the admissions contained in the Government’s declarations as well as the absence of any factors which could distinguish the present cases from the Court’s approach in the case of

Henryk Urban and Ryszard Urban v.

Poland

the Court considers that it is no longer justified to continue the examination of the applications (Article 37 § 1

(c); see, for the relevant principles

Tahsin Acar v. Turkey

(preliminary issue) [GC], cited above).

In light of all the above considerations, the Court is satisfied that respect for human rights as defined in the Convention and the Protocols thereto does not require it to continue the examination of the complaints at issue (Article 37 § 1

in fine

).

Accordingly, it is appropriate to strike the applications out of the list in

so far as they concern complaints related to the lack of independence of

assessors.

C.

Remaining complaints

Mr Gołubowski complained under Articles 5

§

1, 6

§

1 and 6

§

2 in

respect of three sets of criminal proceedings against him other than the proceedings before the Sopot District Court. Mr Orylski complained under Article 6 § 1 that his case had not been heard within a reasonable time and that the Szczecin District Court had not been impartial, referring to Judge M.Ł. and assessor E.G. In his letter of 14 February 2009 Mr Orylski also complained about a breach of his right of access to the Supreme Court. Mr

Zarembski made complaints under Articles 5

§

1, 6

§

1 and 6

§

2 in

respect of the first set of criminal proceedings against him. Mr Paciorek complained under Article 5 § 3 that he had been remanded in custody by

an

assessor.

In the light of all the material in its possession, and in so far as the matters complained of are within its competence, the Court finds no

appearance of a violation of the rights and freedoms set out in the Convention or its Protocols arising from these complaints. It follows that these complaints are manifestly ill-founded and must be rejected in

accordance with Article 35 §§ 3 and 4 of the Convention.

For these reasons, the Court unanimously

Takes note

of the terms of the respondent Government’s declarations;

Decides

to join the applications;

Decides

to strike the applications out of its list of cases in so far as they relate to the complaints concerning the lack of independence of assessors in accordance with Article 37

§

1

(c) of the Convention;

Declares

the remainder of those applications inadmissible in so far as

they raise other complaints.

Lawrence Early

Nicolas Bratza

Registrar

President