NOORI c. BELGIQUE ET GRECE

SECȚIUNEA A DOUA DECIZIE Cerere nr. 17182/09 prezentată de Rahmat NOORI împotriva Belgiei și Greciei Curtea Europeană a Drepturilor Omului (secțiunea a doua), care are loc la 5 iulie 2011 într-o cameră compusă din Danutė Jočienė, președinte, Françoise Tulkens, David Thór Björgvinsson, Dragoljub Popović, András Sajó, Iș grefiere adjunctă de secțiune, având în vedere cererea menționată mai sus formulată la 31 martie 2009, având în vedere măsura provizorie indicată guvernului pârât în temeiul articolului 39 din Regulamentul de procedură al Curții, având în vedere decizia de a trata cu prioritate cererea în temeiul articolului 41 din Regulamentul de procedură al Curții, având în vedere observațiile prezentate de partea terță, Având în vedere observațiile prezentate de guvernele pârâte și cele prezentate ca răspuns de reclamantă, După ce a deliberat, face următoarea decizie FACE recurentul, dl Rahmat Noori, este un resortisant afgan, născut în 1986 și rezident în Bruges. Acesta este reprezentat în fața Curții de către domnul E. Schouten, avocat la Bruxelles. Guvernul belgian ( La 8 martie 2010, președintele secțiunii căreia i-a fost atribuită cauza a decis să comunice cererea ex-proprietarului motu către guvernul elen. Guvernul elen este reprezentat de agentul său, F. Georgakopoulos, președintele Consiliului juridic al statului. La 29 iunie 2010, președintele funcționând în funcție de secțiunea căreia i s-a atribuit cauza, a acordat Greek Helsinki Monitor autorizația de a fi parte terță în procedură. Circumstanțele cauzei, așa cum au fost expuse de către părți, pot fi rezumate după cum urmează. Reclamantul este originar din provincia Ghazni, la sud-estul Afganistanului. În iulie 2006, reclamantul a părăsit țara din cauza luptelor. Via la mai Iran, a sosit în Grecia, unde amprentele sale au fost înregistrate de poliția din Mytilene la 24 iulie 2006. Apoi a călătorit în Belgia, unde a făcut o primă cerere de azil la 12 martie 2007. La 27 martie 2007, Oficiul Străinilor ( mai mult decât autoritățile elene, în conformitate cu art. 10 alin. (1) din Regulamentul Consiliului nr. 343/2003 din 18 martie 2007 februarie 2003 de stabilire a criteriilor și mecanismelor de determinare a statului membru responsabil de examinarea unei cereri de azil prezentate în unul dintre statele membre de către un resortisant al unei țări terțe (Regulamentul privind Dublin-ul), de a prelua cererea de azil a reclamantului. La 19 aprilie 2007, autoritățile elene au acceptat. La 25 aprilie 2007, la 16 mai 2007, reclamantul a emis un ordin de părăsire a teritoriului și a fost expulzat în Grecia. La întoarcerea sa în Grecia, amprentele sale digitale au fost luate din nou de la aeroport la 17 mai 2007 ca reclamant de azil. El a fost reținut timp de o săptămână. După eliberarea sa, el a părăsit Atena pentru Patras unde a trăit pe stradă pentru mai multe luni, beneficiind de ajutorul financiar al unui nepot care locuia în Dubai și de biserica locală. Reclamantul s-a întors în Belgia, unde a depus o a doua cerere de azil la 18 iunie 2008 și a explicat că autoritățile elene au încercat să-l trimită înapoi în Turcia. La 7 octombrie 2008, la data de 7 octombrie 2008, la data de 7 octombrie 2008, la data de 1 octombrie 2008, la data de 7 octombrie 2008, la data de 7 octombrie 2008, landul a depus o nouă cerere de preluare a cererii de azil către autoritățile elene. La 5 martie 2009, în lipsa unui răspuns din partea autorităților elene, la data de 10 martie 2009, lia a trimis o rechemare pentru a considera, în cele din urmă, că autoritățile elene și-au dat acordul tacit de preluare. La data de 25 martie 2009, statul membru în cauză a emis o hotărâre de refuzare a șederii însoțită de un ordin de părăsire a teritoriului și a dispus reținerea acestuia în centrul închis pentru ilegalitate din Bruges în așteptarea transferului. Motivele deciziei au fost că Belgia nu era responsabilă de prelucrarea cererii de azil a reclamantului, că reclamantul nu a demonstrat că a fost expus unui risc concret de a nu-și vedea cererea de azil pe fond de către autoritățile elene sau de a fi supus unor tratamente abuzive și că angajamentele internaționale care leagă Grecia în materie de azil și de primire a reclamanților de azil constituie garanții suficiente. La 27 martie 2009, invocând articolele 3 și 13 din convenție, Consiliul reclamantului a depus o cerere de suspendare în regim de urgență extremă a ordinului de părăsire a teritoriului pe lângă Consiliul de soluționare a litigiilor străinilor. Prin hotărârea din 28 martie 2009, CCE a considerat că reclamantul nu a demonstrat că a avut un risc real și concret ca dreptul său de azil să nu fie respectat în Grecia, și anume că era necesar, dimpotrivă, să se considere că Grecia, ca urmare a angajamentelor sale internaționale în materie de azil, a furnizat suficiente asigurări pe care aceasta le-ar fi pus la îndoială temeinicia cererilor de azil, că singurul risc teoretic de a fi victima unui tratament contrar articolului 3 din convenție în caz de detenție nu era suficient pentru a stabili o încălcare a acestei dispoziții și că, în lipsa unei protecții în sensul jurisprudenței Curții, nu s-a pus nicio problemă în ceea ce privește art. 13 din convenție. Prin urmare, având în vedere motivele corecte ale deciziei de la . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . La 2 aprilie 2009, Curtea a decis să informeze guvernul belgian că este de dorit, în interesul părților și al bunei desfășurări a procedurii în fața Curții, să nu expulzeze reclamantul către Grecia până la noi ordine. În urma indicației măsurii provizorii, reclamantul a fost eliberat. La 23 iulie 2009, CCE a respins acțiunea în anulare a ordinului de a părăsi teritoriul introdus de reclamant pe motiv că acesta fusese introdus în afara termenului de 30 de zile prevăzut de lege. Invocând art. 3 din Convenție, reclamantul susține că, în caz de expulzare către Grecia, riscă să fie reprimat în Afganistan, unde pretinde că se teme pentru viața și libertatea sa, fără a fi examinat în profunzimea temerilor sale. Reclamantul susține că asigurările luate în considerare de autoritățile belgiene în ceea ce privește respectarea de către Grecia a angajamentelor sale internaționale sunt pur teoretice și că, în practică, procedura de azil este inaccesibilă și deficitară din punct de vedere structural. De asemenea, acesta vede o încălcare a articolului 13 din convenție în lipsa unor căi de atac eficace în materie de azil în Grecia. Invocând art. 3 din Convenție, reclamantul se plânge că expulzarea sa către Grecia ar putea cauza un risc de tratament incompatibil cu art. 3 din Convenție, ținând cont de condițiile referitoare la reclamanții de azil din această țară, în special în centrele de detenție. (1) În orice moment al procedurii, Curtea poate decide să șteargă o cerere de rol atunci când circumstanțele permit să se ajungă la concluzia (...) (b) că litigiul a fost soluționat; sau (...) Cu toate acestea, Curtea continuă examinarea cererii în cazul în care respectarea drepturilor omului garantate de Convenție și a protocoalelor sale impun acest lucru. Pentru a stabili dacă această dispoziție trebuie aplicată în speță, Curtea trebuie să răspundă succesiv la două întrebări: în primul rând, să se stabilească dacă circumstanțele direct incriminate de reclamant persistă și, în al doilea rând, dacă efectele unei posibile încălcări a Convenției din cauza acestor circumstanțe au fost remediate ( El Majjaoui și Stichting Touba Moskee c. Țările de Jos (radiație) [GC], n 25525/03, § 30, 20 decembrie 2007 și Lame c. Regatul Unit (dec., radiații), n 30739/08, 11 mai 2010). În ceea ce privește obiecțiunile față de Belgia, ar trebui să se stabilească dacă refuzul de a examina cererea de azil față de aceasta persistă și dacă măsurile luate de autorități pot părea o redresare suficientă a prejudiciului suferit de reclamant. Curtea amintește că, la 21 ianuarie 2011, Marea Cameră și-a pronunțat hotărârea în cauza M.S.S.C. Belgia și Grecia [GC], în care obiecțiunile similare celor invocate de reclamant au fost examinate de Curte. În această hotărâre, Curtea a concluzionat în ceea ce privește Belgia cu privire la încălcarea articolului 3 din Convenție pe motiv că: retrimiterea reclamantului în Grecia, autoritățile belgiene la.l. prezentau riscuri ca urmare a falimentului procedurii de azil în acest stat [§ 344-359] și a condițiilor de deținere și de existență în acest stat contrar acestui articol [§ 362-368). Curtea a concluzionat, de asemenea, că încălcarea de către Belgia a articolului din Convenția combinată cu art. 3 pe motiv că reclamantul nu a avut acces la o cale de atac eficientă împotriva ordinului de expulzare (§ 385-397). În plus, aceasta a decis că Într-o scrisoare din 9 martie 2011, Curtea a întrebat guvernul belgian ce consecințe practice intenționa să tragă din hotărârea M.S.S. în ceea ce privește prezenta cauză. La 6 aprilie 2011, guvernul a informat Curtea că autoritățile belgiene au preluat prelucrarea cererii de azil a reclamantului. Cu toate acestea, acesta din urmă și-a exprimat dorința de a-și menține cererea, în special pentru a obține repararea prejudiciului moral pe care l-a suportat și rambursarea cheltuielilor și cheltuielilor de judecată. Curtea constată că autoritățile belgiene și-au asumat angajamentul de a examina ele însele cererea de azil a reclamantului. În practică, acesta din urmă nu va fi trimis înapoi în Grecia în temeiul Regulamentului Dublin. Aceasta consideră că, în acest fel, obiecțiunile reclamantului împotriva Belgiei au fost retrimise într-un mod adecvat și suficient. Având în vedere această situație, Curtea consideră că obiecțiunile împotriva Greciei sunt nefondate. În concluzie, Curtea consideră că cele două condiții care permit aplicarea articolului 37 alineatul (1) litera (b) din convenție sunt îndeplinite. În plus, în sensul art. 37 alin. (1) lit. (b) din Convenție, nu există circumstanțe speciale privind respectarea drepturilor garantate de Convenție sau a protocoalelor sale n În cele din urmă, Curtea consideră că este important să se sublinieze că: în aplicarea articolului 37 alineatul (2) din Convenție, Curtea poate decide reinscrierea la rolul unei instanțe în cazul în care consideră că circumstanțele justifică acest lucru. În plus, Comisia reamintește că reclamantul va avea posibilitatea, dacă este cazul, de a introduce o nouă cerere în fața Curții, inclusiv posibilitatea de a solicita măsuri provizorii în temeiul articolului 39 din Regulamentul său de procedură. 000 EUR (EUR) pentru repararea prejudiciului moral. Curtea reamintește că art. 41 din Convenție nu îi permite să acorde o satisfacție echitabilă părții În acest caz, nu a încălcat Convenția sau Protocoale. În consecință, nu se poate da nici un răspuns la cerere. În ceea ce privește aplicarea art. 43 alin. (4) din Regulamentul Curții, art. 43 alin. (4) din Regulamentul Curții este astfel formulat atunci când o cerere a fost retrasă din rol, cheltuielile sunt lăsate la latitudinea Curții. (...) În pretențiile sale în temeiul articolului 41 din Convenție, reclamantul solicită rambursarea cheltuielilor aferente apărării sale în fața Curții în valoare de 5 000 EUR. Guvernul invită Curtea să respingă această cerere. Acesta arată că reclamantul avea dreptul la asistență juridică gratuită și la asistență judiciară pentru cheltuielile de justiție. Prin urmare, acesta nu ar trebui să fi angajat niciun fel de cheltuieli. Avocatul său poate obține despăgubiri pentru cheltuielile suportate în fața instanțelor belgiene și în fața Curții, în conformitate cu dispozițiile privind ajutorul juridic care figurează în Codul judiciar. Curtea amintește că principiile generale care reglementează rambursarea cheltuielilor în temeiul articolului 43 alineatul (4) din regulament sunt, în esență, identice cu cele aplicate în temeiul articolului 41 din convenție (a se vedea Pisano c. Italia [GC] (radiație), nr. 36732/97, § 53-54, 24 octombrie 2002, El Majjaoui și Stichting Touba Moskee c. Țările de Jos (radiație) [GC], n 25525/03, § 39-40, 20 decembrie 2007). Cu alte cuvinte, cheltuielile și cheltuielile nu pot fi rambursate în temeiul articolului 41 din Convenție decât în cazul în care este stabilit că au fost efectiv expuse, că au fost conforme cu o necesitate și că sunt rezonabile în ceea ce privește rata lor. În plus, cheltuielile de judecată nu pot fi recuperate decât în măsura în care acestea se referă la încălcarea constatată sau presupusă (a se vedea, printre multe altele, Sanoma Uitgevers B.V. c. Țările de Jos [GC], n 38224/03, § 109, CEDH 2010 ...). În speță, Curtea arată că reclamantul nu a prezentat nicio notă de cheltuieli și decădere. În aceste condiții, aceasta își respinge cererea (a se vedea Efstathiou și Michailidis & C Motel Amerika c. Grecia 55794/00, § 40, CEDH 2003 IX). Prin aceste motive, Curtea, în lament, decide să ridice măsura provizorie decisă să respingă cererea pentru cheltuieli de judecată și cheltuieli decise să elimine cererea de rol. Françoise Elens-Passos Danutė Jočienė Asistentă Președinte

DEUXIÈME SECTION

DÉCISION

Requête n

o

17182/09

présentée par Rahmat NOORI

contre la Belgique et la Grèce

La Cour européenne des droits de l’homme (deuxième section), siégeant le 5 juillet 2011 en une chambre composée de

:

Danutė Jočienė,

présidente,

Françoise Tulkens,

David Thór Björgvinsson,

Dragoljub Popović,

András Sajó,

Ișıl Karakaș,

Linos-Alexandre Sicilianos,

juges

et Françoise Elens-Passos,

greffière adjointe de section,

Vu la requête susmentionnée introduite le 31 mars 2009,

Vu la mesure provisoire indiquée au gouvernement défendeur en vertu de l’article 39 du règlement de la Cour,

Vu la décision de traiter en priorité la requête en vertu de l’article 41 du règlement de la Cour,

Vu les observations soumises par la tierce partie,

Vu les observations soumises par les gouvernements défendeurs et celles présentées en réponse par la partie requérante,

Après en avoir délibéré, rend la décision suivante

:

EN FAIT

Le requérant, M. Rahmat Noori, est un ressortissant afghan, né en 1986 et résidant à Bruges. Il est représenté devant la Cour par M

e

E. Schouten, avocate à Bruxelles. Le gouvernement belge («

le Gouvernement

») est représenté par son agent, M. M. Tysebaert, conseiller général, service public fédéral de la Justice.

Le 8 mars 2010, le président faisant fonction de la section à laquelle l’affaire a été attribuée, décida de communiquer la requête

ex proprio motu

au Gouvernement grec. Le gouvernement grec est représenté par son agent, M. F. Georgakopoulos, président du Conseil juridique de l’État.

Le 29 juin 2010, le président faisant fonction de la section à laquelle l’affaire a été attribuée, accorda au

Greek Helsinki Monitor

l’autorisation d’intervenir en qualité de tierce partie dans la procédure.

Les circonstances de l’espèce

Les faits de la cause, tels qu’ils ont été exposés par les parties, peuvent se résumer comme suit.

Le requérant est originaire de la province de Ghazni au sud-est de l’Afghanistan. En juillet 2006, le requérant quitta son pays en raison des combats. Via l’Iran, il arriva en Grèce où ses empreintes digitales furent enregistrées par la police de Mytilène le 24 juillet 2006. Il n’eut pas la possibilité de déposer une demande d’asile.

Il voyagea ensuite vers la Belgique où il fit une première demande d’asile le 12 mars 2007.

Le 27 mars 2007, l’Office des étrangers («

OE

»)

demanda aux autorités grecques, conformément à l’article 10 § 1 du règlement n

o

343/2003 du Conseil du 18

février 2003 établissant les critères et mécanismes de détermination de l’État membre responsable de l’examen d’une demande d’asile présentée dans l’un des États membres par un ressortissant d’un pays tiers (le règlement «

Dublin

»), de prendre en charge la demande d’asile du requérant.

Le 19 avril 2007, les autorités grecques acceptèrent.

Le 25 avril 2007, l’OE délivra un ordre de quitter le territoire et le requérant fut expulsé vers la Grèce le 16 mai 2007.

A son retour en Grèce, ses empreintes digitales furent à nouveau prélevées à l’aéroport le 17 mai 2007 en tant que demandeur d’asile. Il fut mis en détention pendant une semaine. Après sa libération, il quitta Athènes pour Patras où il vécut à la rue pendant plusieurs mois bénéficiant de l’aide financière d’un neveu vivant à Dubaï et de l’église locale.

Le requérant revint en Belgique où il introduisit une deuxième demande d’asile le 18 juin 2008 et expliqua que les autorités grecques avaient tenté de le renvoyer vers la Turquie.

Le 7 octobre 2008, l’OE introduisit une nouvelle demande de prise en charge de la demande d’asile aux autorités grecques.

Le 5 mars 2009, en l’absence de réponse des autorités grecques, l’OE envoya un rappel pour finalement considérer, le 10 mars 2009, que les autorités grecques avaient donné leur accord tacite à la prise en charge.

Le 25 mars 2009, l’OE notifia au requérant une décision de refus de séjour assortie d’un ordre de quitter le territoire et ordonna sa détention au centre fermé pour illégaux de Bruges dans l’attente du transfert. Les motifs de la décision tenaient à ce que la Belgique n’était pas responsable du traitement de la demande d’asile du requérant, que le requérant n’avait pas démontré qu’il encourait un risque concret de ne pas voir sa demande d’asile examinée au fond par les autorités grecques ou de subir des mauvais traitements et que les engagements internationaux liant la Grèce en matière d’asile et d’accueil des demandeurs d’asile constituaient des garanties suffisantes.

Le 27 mars 2009, invoquant les articles 3 et 13 de la Convention, le conseil du requérant introduisit une demande de suspension en extrême urgence de l’ordre de quitter le territoire auprès du Conseil du contentieux des étrangers («

CCE

»).

Par un arrêt du 28 mars 2009, le CCE considéra que le requérant n’avait pas démontré qu’il courrait un risque réel et concret que son droit d’asile ne soit pas respecté en Grèce, qu’il y avait lieu, au contraire, de considérer que la Grèce, du fait de ses engagements internationaux en matière d’asile, avait fourni des assurances suffisantes qu’elle examinait le bien-fondé des demandes d’asile, que le seul risque théorique d’être victime d’un traitement contraire à l’article 3 de la Convention en cas de détention ne suffisait pas à établir une violation de cette disposition et qu’en l’absence de grief défendable au sens de la jurisprudence de la Cour, aucun problème ne se posait sous l’angle de l’article 13 de la Convention. Partant, la décision de l’OE étant correctement motivée, le CCE rejeta la demande de suspension.

Le 31 mars 2009, le requérant saisit la Cour d’une demande de mesures provisoires en vue de suspendre son expulsion vers la Grèce.

Le 2 avril 2009, la Cour décida d’indiquer au gouvernement belge qu’il était souhaitable, dans l’intérêt des parties et du bon déroulement de la procédure devant la Cour, de ne pas expulser le requérant vers la Grèce jusqu’à nouvel ordre.

A la suite de l’indication de la mesure provisoire, le requérant fut libéré.

Le 23 juillet 2009, le CCE rejeta le recours en annulation de l’ordre de quitter le territoire introduit par le requérant au motif qu’il avait été introduit en dehors du délai de trente jours imparti par la loi.

GRIEFS

1.

Invoquant l’article 3 de la Convention, le requérant soutient qu’en cas d’expulsion vers la Grèce, il risque d’être refoulé en Afghanistan, où il dit craindre pour sa vie et sa liberté, sans examen au fond de ses craintes. Le requérant soutient que les assurances prises en compte par les autorités belges quant au respect par la Grèce de ses engagements internationaux sont purement théoriques et qu’en pratique la procédure d’asile est inaccessible et structurellement défaillante. Il voit également une violation de l’article 13 de la Convention dans l’absence en Grèce de voies de recours effectives en matière d’asile.

2.

Invoquant l’article 3 de la Convention, le requérant se plaint que son expulsion vers la Grèce l’exposerait à un risque de traitements incompatibles avec l’article 3 de la Convention compte tenu des conditions réservées aux demandeurs d’asile dans ce pays, notamment dans les centres de détention.

EN DROIT

A.

Sur la radiation du rôle

L’article 37 § 1 de la Convention énonce

:

«

(...)

b) que le litige a été résolu

; ou

(...)

Toutefois, la Cour poursuit l’examen de la requête si le respect des droits de l’homme garantis par la Convention et ses Protocoles l’exige.

»

Pour déterminer s’il y a lieu de faire application de cette disposition en l’espèce, la Cour doit répondre successivement à deux questions

: premièrement, celle de savoir si les circonstances directement incriminées par le requérant subsistent toujours et, deuxièmement, celle de savoir si les effets d’une possible violation de la Convention à raison de ces circonstances ont été redressés (

El Majjaoui et Stichting Touba Moskee c.

Pays-Bas

(radiation) [GC], n

o

25525/03, § 30, 20 décembre 2007, et

Lame c. Royaume Uni

(déc., radiation), n

o

30739/08, 11 mai 2010).

En ce qui concerne les griefs à l’encontre de la Belgique, il convient d’établir si le refus d’examiner la demande d’asile opposé par l’OE persiste et si les mesures prises par les autorités peuvent passer pour un redressement suffisant du préjudice subi par le requérant.

La Cour rappelle que le 21 janvier 2011, la Grande Chambre a rendu son arrêt dans l’affaire de

M.S.S. c.

Belgique et Grèce

[GC], dans lequel les griefs similaires à ceux invoqués par la partie requérante ont été examinés par la Cour. Dans cet arrêt, la Cour a conclu en ce qui concerne la Belgique à la violation de l’article

3 de la Convention au motif qu’en renvoyant le requérant en Grèce, les autorités belges l’avaient exposé à des risques résultant des défaillances de la procédure d’asile dans cet État (§§ 344-359) ainsi qu’à des conditions de détention et d’existence

dans cet État contraires à cet article (§§ 362-368). La Cour a également conclu à la violation par la Belgique de l’article

13

de la Convention combiné avec l’article 3 au motif que le requérant n’avait pas eu accès à un recours effectif contre l’ordre d’expulsion (§§ 385-397). Elle a en outre décidé qu’il n’y avait pas lieu d’examiner les griefs du requérant sous l’angle de l’article 2 de la Convention (§§ 360-361).

Dans un courrier du 9 mars 2011, la Cour demanda au Gouvernement belge quelles conséquences pratiques il entendait tirer de l’arrêt

M.S.S.

précité en ce qui concerne la présente affaire.

Le 6 avril 2011, le Gouvernement informa la Cour que les autorités belges prenaient en charge le traitement de la demande d’asile du requérant. Ce dernier indiqua toutefois son souhait de maintenir sa requête, notamment pour obtenir la réparation du préjudice moral qu’il alléguait avoir subi et le remboursement des frais et dépens.

La Cour constate que les autorités belges ont pris l’engagement d’examiner elles-mêmes la demande d’asile du requérant. Il en résulte en pratique que ce dernier ne sera pas renvoyé en Grèce en application du règlement Dublin. Elle estime que, de cette manière, les griefs du requérant à l’encontre de la Belgique ont été redressés d’une manière adéquate et suffisante.

Compte tenu de cette situation, la Cour considère que les griefs à l’encontre de la Grèce sont sans fondement.

En conclusion, la Cour juge réunies les deux conditions permettant de faire application de l’article 37 § 1 b) de la Convention. Le litige opposant le requérant aux gouvernements défendeurs peut à présent être considéré comme «

résolu

», au sens de l’article 37 § 1 b) de la Convention. De plus, aucune circonstance particulière touchant au respect des droits garantis par la Convention ou ses Protocoles n’exige la poursuite de l’examen de la requête, au sens de l’article 37 § 1

in fine

de la Convention. Partant, il convient de mettre fin à l’application de l’article 39 du règlement et de rayer l’affaire du rôle.

Enfin, la Cour estime important de souligner qu’en application de l’article 37 § 2 de la Convention, elle peut décider la réinscription au rôle d’une requête lorsqu’elle estime que les circonstances le justifient. De plus, elle rappelle que le requérant aura la possibilité, s’il y a lieu, d’introduire une nouvelle requête devant la Cour, y compris la possibilité de demander des mesures provisoires sur la base de l’article

39 de son règlement.

B.

Sur la satisfaction équitable

Le requérant demande 1

000 euros (EUR) au titre de la réparation du préjudice moral. La Cour rappelle que l’article 41 de la Convention ne lui permet d’accorder de satisfaction équitable à «

la partie lésée

» qu’en cas d’une détermination d’une «

violation de la Convention ou de ses Protocoles

». En l’espèce, il n’y a pas eu violation de la Convention ou de ses Protocoles. En conséquence, aucune suite ne peut être donnée à la demande.

C.

Sur l’application de l’article 43 § 4 du Règlement de la Cour

L’article 43 § 4 du règlement de la Cour est ainsi libellé

:

«

Lorsqu’une requête a été rayée du rôle, les dépens sont laissés à l’appréciation de la Cour. (...)

»

Dans ses prétentions au titre de l’article 41 de la Convention, le requérant demande le remboursement des frais engendrés pour sa défense devant la Cour à concurrence de 5

000 EUR.

Le Gouvernement invite la Cour à rejeter cette demande. Il indique que le requérant avait droit à l’aide juridique gratuite et à l’assistance judiciaire pour les frais de justice. Il ne devrait donc avoir engagé aucun frais. Son avocat peut obtenir l’indemnisation des frais engagés devant les juridictions belges ainsi que devant la Cour conformément aux dispositions relatives à l’aide juridique figurant dans le code judiciaire.

La Cour rappelle que les principes généraux régissant le remboursement des frais au titre de l’article 43 § 4 du règlement sont en substance identiques à ceux appliqués dans le cadre de l’article 41 de la Convention (voir

Pisano c. Italie

[GC] (radiation), n

o

36732/97, § 53-54, 24

octobre

2002,

et

El Majjaoui et Stichting Touba Moskee c. Pays-Bas

(radiation) [GC], n

o

25525/03, § 39-40, 20 décembre 2007). Autrement dit, les frais et dépens ne peuvent donner lieu à remboursement au titre de l’article 41 de la Convention que s’il est établi qu’ils ont été réellement exposés, qu’ils correspondaient à une nécessité et qu’ils sont raisonnables quant à leur taux. De surcroît, les frais de justice ne peuvent être recouvrés que dans la mesure où ils se rapportent à la violation constatée ou alléguée (voir, parmi beaucoup d’autres,

Sanoma Uitgevers B.V. c. Pays-Bas

[GC], n

o

38224/03, § 109, CEDH 2010

‑

...).

En l’espèce, la Cour relève que le requérant n’a présenté aucune note de frais et d’honoraires. Dans ces conditions, elle rejette sa demande (voir

Efstathiou et Michaïlidis & C

ie

Motel Amerika c. Grèce

,

n

o

55794/00, § 40, CEDH 2003

‑

IX).

Par ces motifs, la Cour, à l’unanimité,

Décide

de lever la mesure provisoire

;

Décide

de rejeter la demande pour dépens et frais

;

Décide

de rayer la requête du rôle.

Françoise Elens-Passos

Danutė Jočienė

Greffière adjointe

Présidente