SALAHADIN c. BELGIQUE ET GRECE

SECȚIUNEA A DOUA DECIZIE Cerere nr. 24203/09 prezentată de Abdolla SALAHADIN împotriva Belgiei și Greciei Curtea Europeană a Drepturilor Omului (secțiunea a doua), care are loc la 20 septembrie 2011 într-o cameră compusă din Danutė Jočienė, președinte, Françoise Tulkens, David Thór Björgvinsson, Dragoljub Popović, Iș ui Karakaș, Guido Raimondi, Linos-Alender Sicilianos, judecători; și de Stanley Naismith, grefier de secțiune, având în vedere cererea menționată mai sus formulată la 8 mai 2009, având în vedere măsura provizorie indicată guvernului belgian în temeiul articolului 39 din Regulamentul de procedură al Curții, având în vedere decizia de a trata cu prioritate cererea în temeiul articolului 41 din Regulamentul de procedură al Curții, având în vedere observațiile prezentate de partea terță, Având în vedere observațiile prezentate de guvernele pârâte și cele prezentate ca răspuns de reclamantă, După ce a deliberat, face următoarea decizie FACE recurentul, dl Abdolla Salahadin, este un resortisant irakian, născut în 1986 și rezident în Fraipont. El este reprezentat în fața Curții de către domnul Moskofidis, avocat la Hasselt. Guvernul belgian ( guvernul belgian) La 8 martie 2010, președintele secțiunii căreia i-a fost atribuită cauza a decis să comunice cererea ex-proprietarului motu către guvernul elen. Guvernul elen este reprezentat de agentul său, F. Georgakopoulos, președintele Consiliului juridic al statului. La 29 iunie 2010, președintele funcționând în funcție de secțiunea căreia i s-a atribuit cauza, a acordat Greek Helsinki Monitor autorizația de a fi parte terță în procedură. Circumstanțele cauzei, așa cum au fost expuse de către părți, pot fi rezumate după cum urmează. Reclamantul este originar din Kirkouk la nord de Irak. El a părăsit țara sa în 2008 din cauza războiului. Prin Siria și Turcia, reclamantul a sosit în Grecia în octombrie 2008 și a fost reținut acolo șapte zile în centrul de detenție din Samos, unde i-au fost luate amprentele, iar la eliberarea sa a primit un ordin de a părăsi teritoriul într-o lună și apoi a locuit pe stradă căutând să părăsească Grecia prin orice mijloace. La 8 decembrie 2008, reclamantul a sosit în Belgia, unde a depus o cerere de azil. La 16 decembrie 2008, a avut o întrevedere cu privire la Dublin, în cadrul Oficiului pentru Străini, la 19 ianuarie 2009, la Luxemburg, în conformitate cu art. 10 alineatul (1) din Regulamentul nr. 343/2003 al Consiliului din 18 decembrie 2008. februarie 2003 de stabilire a criteriilor și mecanismelor de determinare a statului membru responsabil de examinarea unei cereri de azil prezentate în unul dintre statele membre de către un resortisant al unei țări terțe (Regulamentul privind Dublinul) de a prelua cererea de azil a reclamantului. La 27 martie 2009, autoritățile elene au acceptat preluarea. La 29 aprilie 2009, la o decizie de refuzare a șederii și a eliberat un ordin de părăsire a teritoriului cu un ordin de menținere într-un anumit loc. Motivele deciziei au fost că Belgia nu era responsabilă de prelucrarea cererii de azil a reclamantului în temeiul Regulamentului (CE) nr. În ceea ce privește cererea de azil din partea autorităților elene, reclamantul nu a furnizat niciun element concret care să susțină riscul returnării fără o examinare a temeiniciei cererii sale de azil, iar angajamentele internaționale privind azilul și primirea de către Grecia a reclamanților de azil constituie garanții suficiente. Invocând un risc de încălcare a articolelor 3 și 14 din Convenția privind sigilarea a fost expulzat în Grecia, reclamantul depunea succesiv două cereri de suspendare în extremă urgență a ordinului de a părăsi teritoriul în cadrul Consiliului de Justiție a Străinilor ( El se plângea de deficiențele cunoscute și structurale ale sistemului de azil din Grecia și de riscul de a fi reprimat în țara sa de origine, fără o examinare a temeiniciei cererii sale de azil. El susținea că ar risca, de asemenea, să fie victima unor tratamente abuzive în caz de arestare și de detenție. De asemenea, a susținut că a fost victima unor tratamente abuzive în Grecia în timpul detenției sale. Prin două hotărâri din 30 aprilie și 4 mai 2009, CCE a respins cererile de suspendare. Motivația hotărârilor a fost aceea că Grecia era obligată să respecte aceleași angajamente internaționale ca Belgia în materie de azil, că autoritățile elene erau responsabile de prelucrarea cererii de azil a reclamantului în temeiul Regulamentului (CE) nr. Prin urmare, Comisia a considerat că, în conformitate cu art. 107 alineatul (3) litera (c) din TFUE, nu există niciun motiv pentru care să se considere că o măsură constituie ajutor de stat în sensul articolului 107 alineatul (1) din TFUE, în sensul articolului 107 alineatul (1) din TFUE. La 8 mai 2009, reclamantul prezintă Curții o cerere de măsuri provizorii în temeiul articolului 39 din Regulamentul de procedură pentru a obține suspendarea expulzării sale către Grecia. La 11 mai 2009, Curtea a decis să informeze guvernul belgian că este de dorit, în interesul părților și al bunei desfășurări a procedurii în fața Curții, să nu expulzeze reclamantul către Grecia până la noi ordine. Reclamantul a fost eliberat ca urmare a indicației măsurii provizorii. Prin hotărârea din 9 iunie 2009, Consiliul de Stat a declarat inadmisibilă acțiunea în casarea administrativă a hotărârii CEC din 30 aprilie 2009, pe motiv că urgența nu fusese demonstrată. La 13 iulie 2009, CEC a respins o cerere formulată de reclamant să fie ascultată. GRIFS Invocând art. 3 din Convenție, reclamantul susține că, în caz de expulzare către Grecia, riscă să fie repus în Irak, unde pretinde că se teme pentru viața și libertatea sa, fără a examina temeinicia temerilor sale. Reclamantul susține că asigurările luate în considerare de autoritățile belgiene în ceea ce privește respectarea de către Grecia a angajamentelor sale internaționale sunt pur teoretice și că, în practică, procedura de azil este inaccesibilă și deficitară din punct de vedere structural. Invocând art. 3 din Convenție, reclamantul se plânge că expulzarea sa către Grecia ar putea duce la un risc de tratament inuman și degradant, având în vedere condițiile rezervate în Grecia imigranților ilegali în general și imigranților returnați în conformitate cu Regulamentul (CE) nr. Invocând art. 14 coroborat cu art. 3 din Convenție, reclamantul se plânge că, chiar dacă ar avea acces la procedura de azil în Grecia, fiind de naționalitate irakiană, cererea sa de azil nu are nicio șansă de a face acest lucru. El dorește să demonstreze că rata de recunoaștere de către autoritățile elene a statutului de refugiați pentru resortisanții irakieni în primă instanță este zero. CU PRIVIRE la radierea rolului la art. 37 alineatul (1) din Convenție, prevede 1. În orice moment al procedurii, Curtea poate decide să șteargă o cerere din rol în cazul în care circumstanțele permit încheierea (...) (b) că litigiul a fost soluționat; sau (...) Cu toate acestea, Curtea continuă examinarea cererii în cazul în care respectarea drepturilor omului garantate de Convenție și a protocoalelor sale impun acest lucru. Pentru a stabili dacă această dispoziție trebuie aplicată în speță, Curtea trebuie să răspundă succesiv la două întrebări: în primul rând, să se stabilească dacă circumstanțele direct incriminate de reclamant rămân în continuare și, în al doilea rând, să se stabilească dacă efectele unei posibile încălcări a Convenției din cauza acestor circumstanțe au fost readuse la îndeplinire ( El Majjaoui și Stichting Touba Moskee c. Țările de Jos (radiație) [GC], n 25525/03, § 30, 20 decembrie 2007 și Lame c. Regatul Unit (dec., radiații), n 30739/08, 11 mai 2010). În cazul de față, în ceea ce privește obiecțiunile față de Belgia, ar trebui să se stabilească dacă refuzul de a examina cererea de azil, față de aceasta, persistă și dacă măsurile luate de autorități pot părea o redresare suficientă a prejudiciului suferit de reclamant. Curtea amintește că, la 21 ianuarie 2011, Marea Cameră și-a pronunțat hotărârea în cauza M.S.S.c. Belgia și Grecia [GC], în care au fost examinate de Curte obiecțiuni similare celor invocate de reclamant. În această hotărâre, Curtea a concluzionat, în ceea ce privește Belgia, că încalcă art. 3 din Convenție pe motiv că, prin retrimiterea reclamantului în Grecia, autoritățile belgiene la Ö au expus la riscuri care rezultă din deficiențele procedurii de azil din acest stat (§ 344-359), precum și în condiții de deținere și de existență în acest stat contrar acestui articol (§ 362-368). Curtea a concluzionat, de asemenea, încălcarea de către Belgia a articolului din Convenția combinată cu art. 3 pe motiv că reclamantul nu a avut acces la o cale de atac eficientă împotriva ordinului de expulzare (§ 385-397). În plus, aceasta a decis că Într-o scrisoare din 9 martie 2011, Curtea a întrebat guvernul belgian ce consecințe practice intenționa să tragă din hotărârea M.S.S. citat anterior în ceea ce privește prezenta cauză. Într-o scrisoare din 6 aprilie 2011, guvernul a informat Curtea că autoritățile belgiene au preluat prelucrarea cererii de azil a reclamantului. Pe de altă parte, reclamantul a informat Curtea că intenționa să-și mențină cererea, în special pentru a obține repararea prejudiciului moral pe care l-a suferit. Curtea constată că autoritățile belgiene și-au asumat angajamentul de a examina ele însele cererea de azil a reclamantului. În practică, acesta din urmă nu va fi trimis înapoi în Grecia în temeiul Regulamentului Dublin. Curtea consideră că, în acest fel, obiecțiunile reclamantului împotriva Belgiei au fost retrimise într-un mod adecvat și suficient. Având în vedere această situație, Curtea consideră că obiecțiunile împotriva Greciei sunt nefondate. În concluzie, Curtea consideră că cele două condiții care permit aplicarea articolului 37 alineatul (1) litera (b) din convenție sunt îndeplinite. În plus, în sensul art. 37 alin. (1) lit. (b) din Convenție, nu există circumstanțe speciale privind respectarea drepturilor garantate de Convenție sau a protocoalelor sale n În cele din urmă, Curtea consideră că este important să se sublinieze că: în aplicarea articolului 37 alineatul (2) din Convenție, Curtea poate decide reinscrierea la rolul unei instanțe în cazul în care consideră că circumstanțele justifică acest lucru. În plus, Comisia reamintește că reclamantul va avea posibilitatea, dacă este cazul, de a introduce o nouă cerere în fața Curții, inclusiv posibilitatea de a solicita măsuri provizorii în temeiul articolului 39 din Regulamentul său de procedură. 000 de euro pentru repararea prejudiciului său moral. Curtea amintește că art. 41 din Convenție nu îi permite să acorde o satisfacție echitabilă În speță, nu a încălcat Convenția sau protocoalele acesteia. Prin urmare, nu se poate da curs cererii (a se vedea, în acest sens, Noori c Belgia și Grecia (dec.), nr 17182/09, 5 iulie 2011). Prin aceste motive, Curtea, în unanimitate, decide să ridice măsura provizorie decisă să elimine cererea de rol. Stanley Naismith Danutė Jočien

DEUXIÈME SECTION

DÉCISION

Requête n

o

24203/09

présentée par Abdolla SALAHADIN

contre la Belgique et la Grèce

La Cour européenne des droits de l’homme (deuxième section), siégeant le 20 septembre 2011 en une chambre composée de

:

Danutė Jočienė,

présidente,

Françoise Tulkens,

David Thór Björgvinsson,

Dragoljub Popović,

Ișıl Karakaș,

Guido Raimondi,

Linos-Alexandre Sicilianos,

juges,

et de Stanley Naismith,

greffier de section,

Vu la requête susmentionnée introduite le 8 mai 2009,

Vu la mesure provisoire indiquée au gouvernement belge en vertu de l’article 39 du règlement de la Cour,

Vu la décision de traiter en priorité la requête en vertu de l’article 41 du règlement de la Cour,

Vu les observations soumises par la tierce partie,

Vu les observations soumises par les gouvernements défendeurs et celles présentées en réponse par la partie requérante,

Après en avoir délibéré, rend la décision suivante

:

EN FAIT

Le requérant, M. Abdolla Salahadin, est un ressortissant irakien, né en 1986 et résidant à Fraipont. Il est représenté devant la Cour par M

e

P.

Moskofidis, avocat à Hasselt. Le gouvernement belge («

le Gouvernement

») est représenté par son agent, M. M. Tysebaert, conseiller général, service public fédéral de la Justice.

Le 8 mars 2010, le président faisant fonction de la section à laquelle l’affaire a été attribuée, décida de communiquer la requête

ex proprio motu

au Gouvernement grec. Le gouvernement grec est représenté par son agent, M. F. Georgakopoulos, président du Conseil juridique de l’Etat.

Le 29 juin 2010, le président faisant fonction de la section à laquelle l’affaire a été attribuée, accorda au

Greek Helsinki Monitor

l’autorisation d’intervenir en qualité de tierce partie dans la procédure.

Les circonstances de l’espèce

Les faits de la cause, tels qu’ils ont été exposés par les parties, peuvent se résumer comme suit.

Le requérant est originaire de Kirkouk au nord de l’Irak. Il quitta son pays en 2008 en raison de la guerre.

Via la Syrie et la Turquie, le requérant arriva en Grèce en octobre 2008. Il y fut détenu sept jours dans le centre de rétention de Samos où ses empreintes digitales furent prélevées. A sa libération, il reçut un ordre de quitter le territoire dans le mois. Il vécut ensuite dans la rue cherchant par tous moyens à quitter la Grèce.

Le 8 décembre 2008, le requérant arriva en Belgique où il introduisit une demande d’asile.

Le 16 décembre 2008, il eut un entretien «

Dublin

» auprès de l’Office des étrangers («

OE

»).

Le 19 janvier 2009, l’OE demanda aux autorités grecques, conformément à l’article 10 § 1 du règlement n

o

343/2003 du Conseil du 18

février 2003 établissant les critères et mécanismes de détermination de l’Etat membre responsable de l’examen d’une demande d’asile présentée dans l’un des Etats membres par un ressortissant d’un pays tiers (le règlement «

Dublin

»), de prendre en charge la demande d’asile du requérant.

Le 27 mars 2009, les autorités grecques acceptèrent la prise en charge.

Le 29 avril 2009, l’OE prit une décision de refus de séjour et délivra un ordre de quitter le territoire assorti d’un ordre de maintien dans un lieu déterminé. Les motifs de la décision tenaient à ce que la Belgique n’était pas responsable du traitement de la demande d’asile du requérant en application du règlement «

Dublin

», que le requérant n’avait pas apporté d’élément concret étayant le risque de refoulement sans un examen du bien-fondé de sa demande d’asile par les autorités grecques et que les engagements internationaux liant la Grèce en matière d’asile et d’accueil des demandeurs d’asile constituaient des garanties suffisantes.

Le requérant fut placé au centre fermé pour illégaux de Bruges.

Invoquant un risque de violation des articles 3 et 14 de la Convention s’il était expulsé vers la Grèce, le requérant introduisit successivement deux demandes de suspension en extrême urgence de l’ordre de quitter le territoire auprès du Conseil du contentieux des étrangers («

CCE

»). Il se plaignait des défaillances notoires et structurelles du système d’asile en Grèce et du risque subséquent d’être refoulé dans son pays d’origine sans un examen du bien-fondé de sa demande d’asile. Il soutenait qu’il courrait également le risque d’être victime de mauvais traitements en cas d’arrestation et de détention. Il alléguait également avoir été victime de mauvais traitements en Grèce lors de sa détention.

Par deux arrêts des 30 avril et 4 mai 2009, le CCE rejeta les demandes de suspension. La motivation des arrêts tenait à ce que la Grèce était liée par les mêmes engagements internationaux que la Belgique en matière d’asile, que les autorités grecques étaient responsables du traitement de la demande d’asile du requérant en vertu du règlement «

Dublin

», que les allégations de non-respect par les autorités grecques de leurs engagements internationaux étaient hypothétiques et que les allégations de mauvais traitements étaient contradictoires avec les déclarations faites par le requérant à l’OE.

Le 8 mai 2009, le requérant saisit la Cour d’une demande de mesures provisoires en application de l’article 39 du règlement de la Cour en vue d’obtenir la suspension de son expulsion vers la Grèce.

Le 11 mai 2009, la Cour décida d’indiquer au gouvernement belge qu’il était souhaitable, dans l’intérêt des parties et du bon déroulement de la procédure devant la Cour, de ne pas expulser le requérant vers la Grèce jusqu’à nouvel ordre.

Le requérant fut libéré à la suite de l’indication de la mesure provisoire.

Par un arrêt du 9 juin 2009, le Conseil d’Etat déclara irrecevable le recours en cassation administrative de l’arrêt du CCE du 30 avril 2009 au motif que l’urgence n’avait pas été démontrée.

Le 13 juillet 2009, le CCE rejeta une demande introduite par le requérant d’être entendu.

GRIEFS

1.

Invoquant l’article 3 de la Convention, le requérant soutient qu’en cas d’expulsion vers la Grèce, il risque d’être refoulé en Irak où il dit craindre pour sa vie et sa liberté, sans examen du bien-fondé de ses craintes. Le requérant soutient que les assurances prises en compte par les autorités belges quant au respect par la Grèce de ses engagements internationaux sont purement théoriques et qu’en pratique, la procédure d’asile est inaccessible et structurellement défaillante.

2.

Invoquant l’article 3 de la Convention, le requérant se plaint que son expulsion vers la Grèce l’exposerait à un risque de traitements inhumains et dégradants compte tenu des conditions réservées en Grèce aux immigrés clandestins en général et aux immigrés retournés en application du règlement «

Dublin

» en particulier.

3.

Invoquant l’article 14 combiné avec l’article 3 de la Convention, le requérant se plaint qu’à supposer même qu’il ait accès à la procédure d’asile en Grèce, étant de nationalité irakienne, sa demande d’asile n’a aucune chance d’aboutir. Il en veut pour preuve que le taux de reconnaissance par les autorités grecques du statut de réfugiés aux ressortissants irakiens en première instance est nul

.

EN DROIT

A.

Sur la radiation du rôle

L’article 37 § 1 de la Convention énonce

:

«

(...)

b) que le litige a été résolu

; ou

(...)

Toutefois, la Cour poursuit l’examen de la requête si le respect des droits de l’homme garantis par la Convention et ses Protocoles l’exige.

»

Pour déterminer s’il y a lieu de faire application de cette disposition en l’espèce, la Cour doit répondre successivement à deux questions

: tout d’abord, celle de savoir si les circonstances directement incriminées par le requérant subsistent toujours, et, ensuite, celle de savoir si les effets d’une possible violation de la Convention à raison de ces circonstances ont été redressés (

El Majjaoui et Stichting Touba Moskee c.

Pays-Bas

(radiation) [GC], n

o

25525/03, § 30, 20 décembre 2007, et

Lame c. Royaume Uni

(déc., radiation), n

o

30739/08, 11 mai 2010).

En l’espèce, en ce qui concerne les griefs à l’égard de la Belgique, il convient d’établir si le refus d’examiner la demande d’asile, opposé par l’OE, persiste et si les mesures prises par les autorités peuvent passer pour un redressement suffisant du préjudice subi par le requérant.

La Cour rappelle que le 21 janvier 2011, la Grande Chambre a rendu son arrêt dans l’affaire de

M.S.S. c.

Belgique et Grèce

[GC], dans lequel des griefs similaires à ceux invoqués par la partie requérante ont été examinés par la Cour. Dans cet arrêt, la Cour a conclu, en ce qui concerne la Belgique, à la violation de l’article

3 de la Convention au motif qu’en renvoyant le requérant en Grèce, les autorités belges l’avaient exposé à des risques résultant des défaillances de la procédure d’asile dans cet Etat

(§§

344-359), ainsi qu’à des conditions de détention et d’existence

dans cet Etat contraires à cet article (§§ 362-368). La Cour a également conclu à la violation par la Belgique de l’article

13

de la Convention combiné avec l’article 3 au motif que le requérant n’avait pas eu accès à un recours effectif contre l’ordre d’expulsion (§§ 385-397). Elle a en outre décidé qu’il n’y avait pas lieu d’examiner les griefs du requérant sous l’angle de l’article 2 de la Convention (§§ 360-361).

Dans un courrier du 9 mars 2011, la Cour demanda au Gouvernement belge quelles conséquences pratiques il entendait tirer de l’arrêt

M.S.S.

précité en ce qui concerne la présente affaire.

Dans un courrier du 6 avril 2011, le Gouvernement informa la Cour que les autorités belges prenaient en charge le traitement de la demande d’asile du requérant.

Le requérant, quant à lui, informa la Cour qu’il entendait maintenir sa requête, notamment pour obtenir la réparation du préjudice moral qu’il alléguait avoir subi.

La Cour constate que les autorités belges ont pris l’engagement d’examiner elles-mêmes la demande d’asile du requérant. Il en résulte en pratique que ce dernier ne sera pas renvoyé en Grèce en application du règlement Dublin. La Cour estime que, de cette manière, les griefs du requérant à l’encontre de la Belgique ont été redressés d’une manière adéquate et suffisante.

Compte tenu de cette situation, la Cour considère que les griefs à l’encontre de la Grèce sont sans fondement.

En conclusion, la Cour juge réunies les deux conditions permettant de faire application de l’article 37 § 1 b) de la Convention. Le litige opposant le requérant aux gouvernements défendeurs peut à présent être considéré comme «

résolu

», au sens de l’article 37 § 1 b) de la Convention. De plus, aucune circonstance particulière touchant au respect des droits garantis par la Convention ou ses Protocoles n’exige la poursuite de l’examen de la requête, au sens de l’article 37 § 1

in fine

de la Convention. Partant, il convient de mettre fin à l’application de l’article 39 du règlement et de rayer l’affaire du rôle.

Enfin, la Cour estime important de souligner qu’en application de l’article 37 § 2 de la Convention, elle peut décider la réinscription au rôle d’une requête lorsqu’elle estime que les circonstances le justifient. De plus, elle rappelle que le requérant aura la possibilité, s’il y a lieu, d’introduire une nouvelle requête devant la Cour, y compris la possibilité de demander des mesures provisoires sur la base de l’article

39 de son règlement.

B.

Sur la satisfaction équitable

Le requérant demande 10

000 euros au titre de la réparation de son préjudice moral. La Cour rappelle que l’article 41 de la Convention ne lui permet d’accorder de satisfaction équitable à «

la partie lésée

» qu’en cas de constatation d’une «

violation de la Convention ou de ses Protocoles

». En l’espèce, il n’y a pas eu violation de la Convention ou de ses Protocoles. En conséquence, aucune suite ne peut être donnée à la demande (voir, en ce sens,

Noori c

.

Belgique et Grèce

(déc.), n

o

17182/09, 5 juillet 2011).

Par ces motifs, la Cour, à l’unanimité,

Décide

de lever la mesure provisoire

;

Décide

de rayer la requête du rôle.

Stanley Naismith

Danutė Jočienė

Greffier

Présidente